RASTIGNIRE dincolo de orice margini ale inchipuirii umane SI INVIERE IN INCHISORILE COMUNISTE (II). “Lumea credintei”: Povestile zguduitoare a doi martiri de la Pitesti si Gherla: TACHE RODAS si PREOTUL PETRE FOCSANEANU

23-04-2014 12 minute Sublinieri

TACHE-RODAS-05

Vedeti si:

TACHE-RODAS

Despre nea Tache Rodas – pe care l‑am întâlnit pentru prima oară destul de recent, în octombrie 2013, cu ocazia unei vizite la Fortul 13 al Jilavei, şi care locuieşte într‑un modest apartament din Ploieşti, alături de d‑na Matilda Rodas – au pomenit în cărţile lor mărturisitoare Virgil Maxim – Imn pentru Crucea purtată, Alexan­dru Salcă Dăruit cu suferinţă, Nicolae Purcă­rea – Urlă haita… şi alţii, dar am considerat că trebuie să existe măcar o parte din povestea lui relatată chiar de către el, având în vedere cei 17 ani de detenţie (Târgşor, Canal, Piteşti, Văcăreşti, Jilava, Alba Iulia, Braşov, Ploieşti, Aiud, Gherla), în care a rezistat cu încăpăţâna­re torturilor regimului comunist. Relatările nu vor fi sub forma unui interviu, pentru că au existat dificultăţi destul de mari de comunicare, din pricina vârstei d‑lui Tache Rodas şi a proble­melor de auz şi vorbire cu care a rămas de pe urma bătăilor şi torturi­lor la care a fost supus. Am să‑mi asum deci rolul de povestitor, iar pe alocuri am să încerc să îl citez pe nea Tache.

„Elev” la Canalul Mortii

TACHE-RODAS-03In articolul de fata mi-am propus sa scriu des­pre perioada imediat urmatoare condamnarii sale din 1949, de la Brasov, de ca­tre comunisti, pentru 5 ani. Cu toate ca avea la acea vre­me varsta de 25 de ani, era clasificat (identificat) tot ca „elev”, din pricina pri­mei condamnari, din 1942, cand cu Fratiile de Cruce. Mai intai a fost dus la Targsor, apoi, via Jilava, la penitenciarul Peninsula – Valea Neagra (aprox. 2 luni), spre a munci la „marea realizare a comunismului – Canalul Mortii”. Acolo i s-a propus sa indeplineasca functia de pontator si sa stea intr-un fel de separeu, adica intr-o ca­mera de doua paturi si con­ditii mai bune. Pentru asta, trebuia sa accepte sa spuna lucruri neadevarate despre familia sa si sa devina infor­matorul lor, turnandu-si co­legii de suferinta. Ar mai fi beneficiat si de alte avanta­je, ca de exemplu executa­rea a doar jumatate de nor­ma la munca sau o manca­re ceva mai buna. A refuzat „oferta”, sub pretextul ca doreste sa stea alaturi de ca­marazii lui, sa mai am si eu cu cine schimba o vorba...

Dupa vreo trei zile, la Peninsula a venit un ca­marad pe care il cunostea de la Ploiesti, pe nume Safin Constantin, care i-a spus ca era bine si ca venea din penitenciarul de la Pitesti, unde toate lucrurile ar fi fost foarte bune (desi acolo ree­ducarea incepuse cam cu un an in urma). In toata aceasta perioada, din pricina fricii instaurate in randul detinu­tilor, nu se aflase nimic des­pre iadul dezlantuit acolo, pe care Tache Rodas avea sa il traiasca in curand pe pro­pria piele.

Painea Maicii Domnului

De mentionat ca la Va­lea Neagra erau vreo 500 de detinuti politici (un nu­mar mic, raportat la cei de drept comun, care aveau la activ crime si infractiuni dintre cele mai grave). De­tinutii politici, mai toti fosti elevi trecuti prin Fratiile de Cruce, au fost impartiti pe brigazi de reeducare: a 13-a si a 14-a. Baracile lor erau foarte mari, lungi de zeci de metri, incapand in ele sute de oameni.

Conditiile la Canal erau foarte grele: mizerie, frig si hrana insuficienta, ce consta intr-o zeama lunga, care de multe ori, din pricina van­tului puternic, le era zbura­ta din lingura inainte de a apuca ei sa o duca la gura. O norma intreaga de munca insemna sa sapi 6 mc de pa­mant si sa il muti cu roaba. Norma, in realitate, nu putea fi realizata nici pe vreme buna, daramite iarna, cand pamantul era inghetat boc­na.

Intr-o seara, Tache Ro­das se ruga cu lacrimi la Maica Domnului, pentru ca era atat de flamand ca nu mai putea sa se tina pe picioare, hrana fiind foarte putina si proasta, iar ei depunand munci foarte gre­le chiar si pentru un om pu­ternic si bine hranit. S-a pomenit iesind afara si rata­cind printre celelalte baraci, fara sa-si dea seama incotro mergea, dar tanguindu-se neincetat:

Maica Domnului, ajuta-ma!

Brusc, primeste o lovitura in cap, aproape sa-l doboare. Cand se dezmeti­ceste, vede pe jos un sfert de paine. Se uita de jur-imprejur, dar nu vede pe ni­meni (la acea ora, iesirea din baraci era strict interzi­sa). A muscat din paine cu lacrimile-n ochi, multumindu-i Maicutei Preacurate.

In Camera 4 Spital

La inceputul lunii de­cembrie 1950 au fost che­mati cativa detinuti, prin­tre care si Rodas Constantin (Tache), si pusi sa-si faca ba­gajul. Dusi mai intai la Poar­ta Alba, unde i-au prins sar­batorile Craciunului, li s-a comunicat ca urmeaza sa fie mutati disciplinar la Pitesti. Ei au insistat atunci sa nu fie mutati, dar ofiterul le-a explicat clar ca nu are ce sa faca, asta-i ordinul. (In po­fida conditiilor descrise mai sus, bietii detinuti prefe­rau acest tip de munca silni­ca, decat sa stea inchisi toata ziua intr-o celula.)

Dupa o scurta trecere pe la Penitenciarul Vaca­resti, au fost luati impreuna cu un grup de studenti de la Facultatea de Medicina din Cluj si transportati cu trenul la Pitesti. De la gara, i-au insotit pe jos ofiterii de Se­curitate, cu indemnuri sus­pect de blande de a mer­ge mai repede — Hai, copii! -, probabil pentru a nu tre­zi antipatii in randul trecatorilor.

Cand au ajuns la peni­tenciar, au fost bagati direct intr-una dintre celulele de reeducare, unde mai se mai aflau si altii. Era „celebra” Camera 4 Spital, un infricosator loc de tortura. In total, erau in jur de 30 de oameni in acea incapere.

Cei nou-veniti erau des­tul de relaxati, cu chef de vorba si, de cum au ajuns, i-au intrebat pe cei „cu experienta” despre situatia de acolo: cum se compor­ta gardienii si ofiterii, cum este programul, mancarea etc. Cei gasiti de ei acolo, fara nici o ezitare in gla­suri, le-au declarat ca totul este foarte bine si nu au de ce se plange.

Nu avea sa treaca prea mult timp ca sa realizam ca ne minteau de frica si ca deja trecusera prin cruntele batai si tor­turi ale reeducarii.

Acum ei erau pusi sa afle de la cei nou-veniti informatii si de­talii cu privire la trecutul acestora, la convingerile lor politice si religioase, pentru ca apoi sa raporteze totul superiorilor. Dupa analiza­rea informatiilor obtinute, nou-venitii aveau sa fie tri­ati in alte celule, dupa cri­terii numai de ofiteri stiute, pentru a putea incepe ree­ducarea lor.

Turcanu si ai lui

In primele cateva zile, totul parea a fi in regula la Pitesti. Atmosfera era cal­ma, se discuta liber, aproa­pe ca se legasera noi prietenii, se spuneau rugaciuni, se invatau cantece etc. Chiar Tache Rodas ii inva­ta pe cei din grupul de stu­denti la Medicina rugaciuni si despre cum sa se roage, despre cele 10 porunci, des­pre Maica Domnului, Iisus Hristos si Dreapta Credinta in general. Singura suspi­ciune se ridica atunci cand, fiind scosi afara din celula, la plimbarile din curtea in­chisorii, de fiecare data in celula ramanea unul, maxim doi dintre cei „vechi” de la Pitesti. Ulterior a aflat ca acestia notau in carnetele tot ce discutau cei nou-veniti, precum si informatii despre obiectele pe care le aveau detinutii la ei si pe unde le ascundeau.

Intr-o seara, pe la ora 5, asa cum era obiceiul, trebu­ia dusa si golita tineta si sa se ia apa pentru cei din ce­lula. Doar ca gardianul da­dea vadite semne de nerab­dare:

Mai repede cu servi­ciul, ca avem treaba! Hai, hai, miscati-va!

Pitesti-pictura DiaconestiDupa aceas­ta, nu trece mult timp si usa celulei este data de perete, iar in celula, in mare viteza, intra Turcanu Eugen, impre­una cu un grup de reeducati, „echipati” cu bate, fiare, cu­rele, sarme otelite. Au inceput sa loveasca in stanga si-n dreapta. Lor li s-au alaturat si cei mai „vechi” din celula, pe care pana atunci ii crezusera de partea lor. Primul pe care l-a luat la bataie Turcanu a fost chiar Tache Rodas, exclamand cu o bucu­rie sadica:

Ha, ha, bandi­tule, ai venit aici la noi, vino-ncoace!

Şi a urmat pen­tru cei nou-veniti o bataie cumplita, pana la sange si le­sin. Apoi batausii le-au facut perchezitie, confiscand tot ce au gasit, de la iconite si carti de rugaciune pana la diferite mici obiecte utilitare.

Acum, in comunism, nu mai aveti obiecte personale, toate sunt la comun, parte din avutul obstesc.

Alexandru Munteanu, in timpul bataii, a reusit s-o zbugheasca pe usa si i-a spus plutonierului, care statea pe culoar, ca el nu intra in celula, pentru ca acolo de­tinutii sunt batuti.

Domnu­le plutonier, nu mai intru in celula, astia ne bat de o ora si nu se mai opresc, nu intru pana nu vorbesc cu Directorul inchisorii!

Plutonierul l-a indemnat sa intre in celula, ca n-o sa pateasca nimic, jurandu-se pe copiii lui. In fi­nal l-a crezut si astfel, pen­tru naivitatea lui, a fost batut mai rau decat toti ceilalti, iar apoi l-au luat si l-au izolat in alta celula. Asa incepuse, pentru grupul lor, temuta re­educare comunista de la Pi­testi. Era undeva pe la sfarsi­tul lui ianuarie 1951.

Vajnica „lume noua”…

Atunci cand erau che­mati la masa, li se striga:

Porcii, la masa!,

iar ei tre­buiau sa vina imitand gro­haitul, sa se aseze in ge­nunchi, cu mainile la spa­te, iar in fata lor erau puse pe jos gamelele cu terci. Nu aveau voie sa se sprijine in maini sau coate. Era foar­te dificil sa se manance ast­fel, pentru ca multi dintre ei de-abia mai reuseau sa se tina pe picioare, iar acea pozitie cerea destul de mult efort. Intre timp gardienii le dadeau suturi, amuzindu-se.

batjocorirea si scuiparea MantuitoruluiMulte dintre cele poves­tite de nea Tache nu pot fi redate aici, pentru ca sunt lucruri socante, de o vio­lenta si vulgaritate ce intrec imaginatia. Dar ei au trait toate aceste experiente cu gandul la patimile Dom­nului nostru Iisus Hristos si la suferintele indurate de El si de Maica Sa. Aceste gan­duri le dadeau o forta incre­dibila si multi au reusit sa nu cedeze reeducarii. Tache Rodas spune ca niciodata nu a simtit durere atunci cand era batut si singura explica­tie pe care o da este aceea ca Maica Domnului il intarea sa suporte mai usor bataile, chiar daca erau nemiloase.

In celula lor, Turcanu numise un comitet de ree­ducare format din doi oa­meni: Juberian Constantin, fost student la Timisoara, si Stanescu Tudor, care in pre­zent s-a calugarit.Mai tar­ziu, Juberian a fost condam­nat de catre comunisti la moarte, pentru atrocitatile pe care le-a facut la Pitesti, impreuna cu Turcanu si al­tii. La acestia doi, Juberi­an si Stanescu, toti detinutii din celula trebuiau sa mear­ga in genunchi, la „botez”, adica sa-i raporteze pe ceilalti din celula, daca au spus sau facut ceva din ce nu aveau voie, sau despre ce nu au declarat la anchetele Securitatii. Unii au incercat sa minta, dand informatii gre­site, dar acestea au fost ve­rificate la Bucuresti si s-a aflat ca erau minciuni. Celor in cauza li s-au aplicat torturi si batai groaznice, din care multi au ramas schilo­diti pe viata. Adesea, Turca­nu le reprosa ca

din cauza voastra nu sunt eu acasa, cu familia si copilul meu. Spu­neti ba banditilor, marturi­siti, nu mai fiti incapatanati, lumea s-a schimbat! Acum suntem intr-o lume noua.

Crucea lui Tache Rodas

Tache Rodas e unul din­tre cei care nu au marturi­sit nimic, chiar daca „re­tributia” pentru asta a fost extrem Tache+Rodas+avea+17+ani+cand+a+fost+arestat+pe+motive+politice.+A+trecut+prin+infernul+_251642de severa.

Nu este meritul meu ca am rezis­tat, spune nea Tache.

Mai­ca Domnului m-a ajutat sa trec mai usor peste toate su­ferintele.

Lui Tache Rodas i-au rupt trei coaste cand, in­tr-unul dintre momentele de tortura, Turcanu s-a urcat cu picioarele pe el si juca. Nici pana in ziua de astazi coas­tele nu i s-au mai resudat si a ramas cu o durere perma­nenta. Dantura aproape in intregime si-a pierdut-o in batai, cu una din urechi nu mai aude deloc, iar cu cea­lalta foarte slab, cu ajutorul unui aparat auditiv.

Drept pedeapsa, i-au dat odata sa faca o mie de genoflexiuni. Un lucru imposibil, dar nea Tache, dupa o vre­me, profitand de neatentia lor, le-a spus ca a terminat. Raspunsul nu a intarziat sa apara:

Mai faci o mie!

Bataia la talpi era ceva ce avea loc aproape in fi­ecare seara si se desfasu­ra in felul urmator: doi ba­teau si doi il tineau pe deti­nut. Se umfla talpa cam doi centimetri, dupa care pe jos erau puse niste carpe ude, pe care erau fortati sa um­ble de la ora 18, ora inchiderii, pana la ora 21.30, cu o jumatate de ora inainte de stingere. Durerea era insuportabila, de parca ar fi mers pe ace. Apoi tortiona­rul venea sa se uite la talpi:

Ia sa vedem, e rosie talpa? Da, e bine, treci la culcare!

La somn exista regula stricta ca detinutii sa doar­ma numai cu fata in sus si cu mainile pe dinafara pa­turii, intinse pe langa corp. Asta pentru a nu exista ris­cul ca vreunul dintre ei sa se taie cu ceva. Capul nu aveau voie sa-l miste, sa se uite in stanga si-n dreapta. Aceeasi regula se aplica si pe parcursul zilei, cand sta­teau pe marginea patului, cu privirea mereu in fata. Daca erau prinsi ca au intors ca­pul, erau batuti fara mila.

In aceste conditii, mul­ti dintre detinuti spuneau intreaga zi, in gand, ruga­ciuni. Altii faceau calcule matematice sau compuneau poezii. Nea Tache mi-a de­clarat ca stia pe dinafara Pa­raclisul Maicii Domnului, Psalmii lui David, diferi­te Acatiste si alte rugaciuni. Iar despre Rugacinea Ini­mii mi-a marturisit ca nu s-a mai oprit niciodata.

Desteptarea se facea, adesea, aruncandu-se cu urina pe fata detinutilor si strigandu-se la ei cat se pu­tea de tare:

Scularea, bandi­tilor! Hai, ca v-ati facut igi­ena, v-ati spalat si pe fata!

Credinta si inviere

Torturi-experimentul-pitesti-umilireaIn Saptamana Mare, ina­inte de sarbatoarea Invie­rii Domnului, unul dintre tortionari, care era de fel din Fagaras, a facut pe vasul de necesitati, din sapun, organele genitale barba­testi si femeiesti, iar pe de­tinuti ii punea sa mearga in genunchi, incolonati, si sa le sarute, in timp ce Turcanu si altii compusesera si re­citau, distrandu-se, versuri obscene despre Maica Domnului si Mantuitorul Iisus Hristos, fortandu-i sa repete dupa ei.

Mi-e frica de Maica Domnului sa le reproduc, ne adresau injuraturi, despre Biserica si cele Sfinte, care te ingrozeau. Ca sa gaseas­ca motiv sa ne loveasca, ne acuzau ca ne facem Cruce cu limba in cerul gurii, desi, chiar daca ar fi fost asa, ei nu aveau cum sa-si dea sea­ma.

Bataile si batjocura ce aveau loc in acele zile par­ca veneau sa completeze tabloul marii tragedii crestine a Patimilor si Rastignirii Domnului, in care acesti ti­neri, cu riscul de a-si pierde vietile, nu renuntau sa crea­da. Pe cei mai multi dintre ei, credinta este cea care i-a salvat si i-a ajutat sa treaca peste aceste experiente infricosatoare. La fel si pe nea Tache, ajungand sa se deta­seze launtric de acele mo­mente de tortura si chin, prin rugaciune si prin gan­dul ca nu este singur, ca iu­bitorul de oameni Hristos este cu el si ca vegheza la desavarsirea lui prin sufe­rinta. Cuvintele Domnului:

Daramati templul acesta si in trei zile il voi ridica (Ioan 2, 9)

au reverberat inlauntrul lui in chip tainic, astfel ca nici una dintre atrocitatile la care era supus nu-l puteau clinti din credinta. El stia ca Maica Domnului se ruga pentru soarta lor si a acestui neam, pentru care s-au jert­fit atat de multi in temnitele comuniste.

Hristos a inviat!

Laurentiu COSMOIU

tache-rodas1

***

Preotul‑martir Petre Focşăneanu – de Vincenţiu DASCĂLU

Eroismul este con­strucţia fiecărei zile. Întemeiat pe sme­renie. Şi oglindit de buna săvârşire a fiecărei îndatoriri. Descoperi aceasta mai ales atunci când îl afli sub chipul muceni­ciei şi realizezi că în spatele acelei opţiuni nu se află nici flama entuziasmului, nici setea unui nume. Ci, pur şi simplu, parcur­gerea ultimei părţi a unui drum. Viaţa Părintelui Petre Focşă­neanu este un argu­ment în acest sens.

Născut la 18 aprilie 1914 la Podu Turcului, în ţinutul Bacăului, urmează şcoala primară în sat. Este admis la Seminarul Teolo­gic din Galaţi, continuîn­du‑şi studiile la cel din Ro­man, iar apoi urmează doi ani la Facultatea de Teo­logie din Bucureşti. Între­ruperile se datorează stă­rii materiale precare. Per­severenţa – nevoii de a nu încredinţa gropii talantul. Căci abia atunci când te gă­seşti singur înaintea nevoii, înţelegi cât de mult te ajută Dumnezeu.

Acesta este gândul ce îi însufleţeşte şi slujirea. Întâi în Basarabia, în satul Ale­xandreni, aproape de Băl­ţi, unde este numit paroh, în 1935. Timp de cinci ani se străduieşte să descope­re enoriaşilor săi chipul bu­curiei nepărelnice oglindit în cunoaşterea lui Dumne­zeu ca Prezenţă. Predica, vizitele la enoriaşii în ne­voi, amiezele de după sfâr­şitul Liturghiei, istoriile ce împletesc istoria, geografia, botanica şi etnologia, dru­meţiile pe firul râului Răut, excursiile în Moldova, lu­crul la câmp sunt prilej de înţelegere a lucrurilor care ne definesc ca neam şi ca persoană.

BISERICA SF. GHEORGHE - PLOIEŞTIVara anului 1940. Ul­timatumul sovietic adresat guvernului român la 28 iu­nie determină evacuarea ad­ministraţiei şi armatei. Pă­rintele Petre, alături de soţia şi de fiica sa, părăseşte Ba­sarabia. Slujeşte, vreme de patru luni, la biserica Sfân­tul Gheorghe Vechi din Ploieşti, apoi încă un an în sa­tele Sârbi şi Dănceni, în pa­rohia Podu Turcului. Este perioada aşteptării şi a în­teţirii rugăciunii pentru că, dacă la Ploieşti este considerat de mulţi un refugi­at, nici în apropierea satului copilăriei nu se simte aca­să.

“Simt că am început o casă şi nu am ajuns să o ter­min. De aceea, nu îmi do­resc nimic decât să slujesc din nou în biserica din Ale­xandreni.”

De aceea, imedi­at ce trupele române elibe­rează Basarabia, revine în parohia sa. Celor cinci ani li se adaugă încă doi. Până când, în octombrie 1943 este trimis pe frontul de est, ca preot‑confesor. Ală­turi de Divizia I‑a Vânători de Munte ajunge în Crime­ea, la Simferopol, apoi pe frontul din regiunea Iaşi, iar după 23 august 1944, pe cel din Transilvania.

Revenit acasă, vreme de un an se află în parohia Bor­deni din Prahova, apoi este transferat la Podul Turcului. Pentru noile autorităţi, trecu­tul Părintelui Petre este de­parte de a fi ocolit de suspi­ciuni. Râvna depusă în perioada slujirii la Alexan­dreni, participarea la Cam­pania din Răsărit şi mărtu­riile despre conţinutul mobilizator al predicilor, inter­venţiile în favoarea apărării drepturilor enoriaşilor faţă de abuzurile autorităţilor lo­cale, atitudinea lipsită de bu­năvoinţă faţă de noua pute­re – toate determină aresta­rea sa, în mai 1948. Scânte­ia ‑ afirmaţia rostită la o nun­tă – “Tovărăşia aceasta du­rează, iar celelalte tovără­şii care ne înconjoară în curând vor fi spulberate.” (Pre­ot Ionel Ene). Pentru a avea un caz, este nevoie de o acu­zaţie viabilă. Iar după afla­rea acesteia ‑ simpatizant al mişcării legionare ‑ de mar­tori, obţinuţi prin intimidări şi presiuni. Probele ‑ drume­ţiile din Basarabia, drumuri­le în Vechiul Regat, întâlniri­le cu vlădica Visarion Puiu şi Nichifor Crainic, organizarea serbării de 9 mai şi organiza­rea cercului literar‑artistic.

Pr.-PETRE-FOCSANEANURăspunsul este ferm:

“Nu am făcut niciodată ni­ciun fel de politică, soco­tind în concepţia mea poli­tica o înjosire pentru tagma preoţească. Cât despre miş­carea legionară, nu am simpatizat cu ea şi nu am aju­tat‑o în vreun fel.”

Demni­tatea răspunsului este du­blată de perseverenţa pres­biterei Melania Focşănea­nu de a oferi organelor de anchetă dovezi privind ne­vinovăţia soţului său, acu­zaţiile fiind consecinţa ex­cesului de zel al unui agent de poliţie. Eliberat în iunie 1948, este arestat din nou, nouă luni mai târziu. Eva­dează din arestul Securităţii Tecuci. Caută adăpost, însă nici unul dintre tecuceni nu este dispus să rişte aşa în­cât, rănit, este prins în dimineaţa următoare (Roxana Dragoş). Supus anchetei, în iunie 1949 i se propune un târg: eliberarea, în schim­bul semnării angajamentu­lui de colaborare cu Securi­tatea. Pentru a‑l convinge, este arestată şi anchetată şi soţia sa…

În decembrie 1949 de­vine succesorul Părinte­lui Ştefan Marcu, arestat, la rândul său, în aprilie, pentru sprijinirea mişcării de rezistenţă din Vrancea. Noul paroh din Nistoreşti oferă două note informati­ve, irelevante, privind viaţa schitului Năruja (Preot Io­nel Ene). Asemenea Părin­telui Marcu, sprijină mişca­rea de rezistenţă. Drumurile frecvente în Munţii Vran­cei trezesc suspiciunea Se­curităţii. Acuzat de favori­zarea uneltirii contra ordinii sociale, este condamnat la 10 ani de închisoare corec­ţională, trei ani interdicţie corecţională, 20.000 de lei amendă corecţională. Recursul este respins.

Penitenciarul Gher­la. Aprilie 1953.

Părinte­le Petre Focşăneanu în celu­lă. Săvărşind slujba Învie­rii Domnului. Zidurile. Co­ridorul. Glasul său.

Să se scoale Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce‑L urăsc pe El.

Precum se stinge fumul, să se stingă; cum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu,

Iar drepţii să se bucure şi să se veselească înaintea lui Dumnezeu, să se desfă­teze în veselie.

Aceasta este ziua pe care a făcut‑o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea.

Hristos a înviat din morţi

Cu moartea pre moar­te călcând

Şi celor din morminte viaţă dăruindu‑le!

Şi glasurile din celu­le. Un praznic. Adică, Li­bertatea.

Urmează izolarea. Bătă­ile. Din nou izolarea. Până când, la 17 iunie 1953, în vârstă de 39 de ani, trece pragul acestei lumi.

Eroismul este zidire a fiecărei zile. Aceasta este cea dintâi mărturisire a vie­ţii Părintelui Petru Focşăneanu actuală mai ales astăzi când, prea des ne pare de folos risipirea.

Vincentiu DASCALU

ZARCA-DE-LA-GHERLAZarca de la Gherla

Legaturi:

***


Categorii

Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Pagini Ortodoxe, Pastile/ Invierea, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “RASTIGNIRE dincolo de orice margini ale inchipuirii umane SI INVIERE IN INCHISORILE COMUNISTE (II). “Lumea credintei”: Povestile zguduitoare a doi martiri de la Pitesti si Gherla: TACHE RODAS si PREOTUL PETRE FOCSANEANU

  1. Pingback: RADU PREDA, noul director al IICCMER: “Este datoria mea sa pun pe agenda institutului CAZURILE SFINTILOR INCHISORILOR… Hristos a inviat, dar CAND PUTEM AFIRMA CA AM INVIAT SI NOI? Poate la anul?” - Recomandari
  2. Pingback: Ziua Înălțării Domnului și Ziua Eroilor/ Troițe înălțate în cinstea eroilor și martirilor neamului românesc/ Vizită cutremurătoare în închisorile Jilava și Pitești | Regăsirea frumosului pierdut
  3. Pingback: 14 MAI - ZIUA DE CINSTIRE A MARTIRILOR ANTICOMUNIȘTI. Mesajul fulminant al lui Victor Alistar, membru CSM: "Atunci eram sub ocupație militară, iar ACUM SUB OCUPAȚIE IDEOLOGICĂ. Aducerea aminte fără luare aminte este FARISEISM!"/ PS MACARI
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare