Taina aceasta este sensul existentei noastre, al fiintarii noastre in Biserica. Nu poate nimeni sa ne spuna cum sa facem, cum sa pregatim Sfanta Impartasanie. Lucrurile au luat-o razna si oamenii acestia care nu au credinta si, mai ales nu au empatie… – empatie inseamna sa-ti fie mila de celalalt, sa gandesti strategii, astfel incat sa-l ocrotesti si sa nu-l privezi de ce are mai sfant – vor avea pe constiinta batranele care n-au putut veni in Saptamâna Mare sa-si planga mortii, sa impodobeasca Sfanta Cruce, sa participe la Denii si sa-si pomeneasca copiii și nepotii. Vor avea pe constiinta acele persoane care nu vor mai trai si care nu vor mai prinde Pastele viitor. Noi astea le spunem pentru ca le credem, dar nici nu le pasa, atat de lipsiti de empatie sunt…
Articole cu eticheta (tag): crestinii si pandemia
De aceea, sfatul meu este următorul: dragi secularişti intoleranţi şi alergici la credinţă, dacă nu vă priveşte, în mod direct, maniera în care ne trăim viaţa spirituală şi liturgică, adică nu sunteţi parte integrantă a ei, nu duceţi grija noastră că ne descurcăm cât se poate de bine şi fără minţile dumneavoastră luminate de neonul Iluminismului şi al ateismului feroce de factură neocomunistă.
Pentru minţile drill lockdown linguriţa este aprioric virusoforă, deşi nimeni nu a putut demonstra, obiectiv vorbind, cel puţin până acum, cu argumente ştiinţifice, – oricum este la modă să ne închinăm zeiţei „Ştiinţa” – , că acest obiect de cult este un pericol epidemiologic de neînvins. Nu idolatrizăm linguriţa, dar nici nu este nevoie să ni se spună care ar trebui sau nu să fie rolul ei în cultul Bisericii. Sau că oricând poate fi extirpată din Liturghie, doar pentru că unora li se năzăreşte că ar fi agent patogen al virusului buclucaş. A ni se sugera introducerea linguriţelor de unică folosinţă şi perfect aseptizate în modul de împărtăşire al credincioşilor, îmi pare că este ca şi cum i-aş recomanda stomatologului să îmi extragă măseaua cu un patent de scos cuie, care mai întîi a fost îmbălsămat în substanţe virucide.
Sfânta Chinotită nu este împotrivitoare măsurilor de prevenire împotriva coronavirusului și respectă eforturile autorităților de Stat, ale oamenilor de știință și ale celor ce lucrează în domeniul medical, pentru a face față pandemiei. Facem, cu ajutorul lui Dumnezeu, ceea ce este omenește posibil, iar măsurile de protecție au fost luate și sunt respectate până în ziua de azi, cu grijă și discernământ, și în Sfântul Munte. Totuși, această pandemie și tratamentul ei nu trebuie să afecteze în niciun caz posibilitatea credincioșilor de a participa la Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe, având ca rezultat îngrădirea libertății religioase și a cultului creștin.
În circumstanțele actuale, dificile, ale pandemiei, există o nevoie crescută de a recurge la ajutorul lui Dumnezeu, de a participa la tainele mântuitoare ale Bisericii, de a chema ajutorul dumnezeiesc și mijlocirea sfinților prin diferitele mijloace pe care le cunoaștem din experiența eclezială de-a lungul secolelor, adică săvârșirea procesiunilor cu sfintele icoane și prascumpele moaște, citirea rugăciunilor speciale, săvârșirea slujbelor speciale.
Să fie doar o măsură temporară „amânarea oferirii Euharistiei”? Credem că este cea mai mare iluzie pe care ne-o facem în legătură cu gândul că această nebunie se va încheia. Suntem doar la începutul, începutului…
Să ne amintim: Liturghia este doar una. Fără oferirea Euharistiei nu există Liturghie. Vom participa doar la un spectacol teatral, gol și fără vreun sens. Așa au crezut și așa au făcut Apostolii. Apoi Părinții. Doar prin împărtășire simțim toți comunitatea și comuniunea. Așa s-a menținut conștiința vie că ne împărtășim în mod real cu Hristos. Nu cu simboluri. Ci cu Cel care ne-a spus „Eu sunt Învierea și Viața”. Împreună, ca Biserică. Niciodată unul fără altul!
Nu s-a înregistrat o creștere a cazurilor de infecție cu coronavirus după sărbătoarea Paștilor în Georgia, unde bisericile au rămas deschise, respectând standardele necesare sanitare, potrivit unuia din principalii experți în boli infecțioase din Tbilisi.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: „Din prima parte de relaxare nu va merge cu bisericile, cum nu merge nici cu restaurantele. În funcție de cum e evoluția primelor două săptămâni sau a primelor relaxări, putem să ne așteptăm la un 1 iunie sau 15 iunie, în funcție de cum evoluează. Ne gândim. Poți limita? Sau se poate duce cineva în biserică să îți spună: „Nu poți să stai decât la doi metri, nu te atingi de icoană” sau „Nu pupați aceeași icoană”? Sau ceva în genul ăsta. Sunt multe lucruri pe care lumea mă întreabă din punct de vedere medical: „Cum o vedeți?” N-o văd, distanțarea nu o putem lua așa.”
La înțelepciunea, răbdarea și responsabilitatea Bisericii, autoritățile trebuie să răspundă simetric, cum se procedează între două instituții care se susțin și se respectă reciproc, conform Legii Cultelor. Acest lucru îl așteaptă creștinii! Credincioșii nu mai pot fi ținuți departe de biserică, de Liturghie, de rugăciune și comuniune. Altfel, nu ne vor ajunge toate medicamentele să-i tratăm de depresie, de disperare, de sărăcie și câte pericole nu mai pot fi enumerate. Românii sunt oameni frumoși, voioși și credincioși. De aceea au trecut cu greu, dar cu bine, peste această experiență traumatizantă, însă, din 15 mai, când se ridică starea de urgență, trebuie revenit treptat la normalitate, așa cum gradual s-au instituit și restricțiile.
Biserica a fost și încă este marginalizată! Oriunde poți să mergi, la magazin, la farmacie, la spital, numai la biserică nu ai voie să mergi. Sperăm să nu mai avem o astfel de situație. Biserica nu a fost pregătită să dea un răspuns celor care au emis această Ordonanță. Dar Biserica este, într-adevăr, discriminată și marginalizată. Credincioșii nu pot să-și exercite dreptul lor la religiozitate. Nu s-a mai pomenit în istorie așa ceva, o perioadă atât de lungă, chiar de Postul Mare și de Sfânta Înviere, să fie lipsiți credincioșii de ceea ce este esențial pentru ei. Puteau să steala distanță, cum a fost la început, și era o situație absolut firească.
La peste două mii de ani, creștinii din lumea întreagă au sărbătorit Învierea cu bisericile închise, păzite sau verificate de jandarmi, polițiști sau militari; cu slujitori fricoși, prudenți sau responsabili pentru a nu fi acuzați, pe drept sau pe nedrept, (mai ales de progresiștii de serviciu, care, paradoxal, în ziua de Paști rostesc ipocrit urarea: “Paște fericit” sau “Hristos a înviat”) de complicitate la multiplicarea virusului; cu o Înviere fără comunitatea credincioșilor, adevăratele mironosițe ale bucuriei Învierii; cu o elită religioasă a seculariștilor, care au răspândit fake news-ul că virusul nimicitor îi preferă nemijlocit pe ortodocși și că el se propagă cu viteza fulgerului, prin lumânarea pascală și prin pâinea binecuvântată, doar de Înviere și nu mai târziu.
Să ne iertaţi pentru toate nedesăvârşirile şi păcatele noastre, ale slujitorilor. Să ne iertaţi că în această perioadă de criză, vă transmitem credinţa şi bucuriile ei prin mediile digitale, care niciodată nu vor putea înlocui frumuseţea nemijlocită şi inepuizabilă a întâlnirii personale dintre noi. Este o stare de excepţie, nu de normalitate.
În vremuri dificile este esenţial să nu abandonăm Liturghia, slujirea Tainei Sfintei Euharistii, care este unica raţiune de a fi a Bisericii. Fără Împărtăşanie, aşa cum ne spune Hristos în Evanghelie, nu avem cum să moştenim viaţa veşnică, care este îndumnezeirea noastră. Să ne ierte toţi oamenii în vârstă, care nefiind familiarizaţi cu consumul de medii digitale, sunt pur şi simpli blocaţi în casele lor, desigur spre binele lor, dar poate în multe situaţii vulnerabili în faţa unor stări depresive, pentru că sunt privaţi de unica lor bucurie sufletească: de a participa, dimineaţa şi seara, la slujbe, de a se întâlni şi a mai schimba o vorbă de duh şi încurajare între ei.
Dar ceea ce șochează este distanța de la cer la pământ dintre Larchet din 2020 și Larchet din 2009, din timpul altei pandemii decretate de OMS, atunci de gripă „porcină” (sau fake-pandemii, așa cum avea să se dovedească), care protesta ferm, categoric, față de ideea renunțării la lingurița comună euharistică, în contextul respectiv. Pe atunci, astfel de idei erau denunțate de Larchet drept: „cuvinte şi atitudini care atacă inima credinţei noastre”. Ce s-a întâmplat din 2009 până în 2020? Cum de au devenit idei care în 2009 atacau inima credinței simple practici rezonabile de iconomie liturgică? Un teolog cu statura sa ar fi trebuit să explice, cel puțin, de unde această diferență de viziune.
De asemenea, surprinde felul în care Larchet minimalizează problema închiderii bisericii. El etichetează pe cei care au denunțat aceste măsuri drept persecuție ca fiind nimic mai puțin „extremiști” care aderă la „teorii ale conspirației”.
Dacă Biserica adoptă „orice ni se spune, vom face” ca poziție doctrinară a acesteia de a răspunde la problemele sociale, atunci în viitorul apropiat, autoritățile din diferite țări vor putea să ne închidă bisericile și să îi priveze pe credincioși de Liturghie sub orice pretext umanitar – o pandemie, pericolul unui război nuclear, schimbările climatice, etc. Credincioșii din Ucraina, iar acum și din Muntenegru, au înțeles foarte bine în ce fel politica modernă, folosind aceleași capcane umanitariste, poate încerca să strice și să distrugă comunități bisericești puternice, de mai multe milioare [de credincioși], folosindu-se de pârghia aceasta. Acest lucru nu adaugă optimism situației. Și trebuie să fim astăzi pregătiți pentru realitățile Bisericii în astfel de condiții. A urma orbește îndrumarea celor aflați la putere va avea ca rezultat ruperea.
Pentru că în timp ce bătălia cu virusul se duce în spitale, calul de bătaie al „presei” și al băieților ăstora de controlează trolli infecțioși este Biserica. Și asta încă de la începutul pandemiei. Nu trebuie căutat nimic rațional în această demență. Biserica era, încă din vremea lui Marx, „opiumul pentru popoare”. Pentru bolșevicii ăștia noi, e „creuzet pentru viruși”.
Ar trebui cu totii sa fim mai atenti la slabiciunile celor din jurul nostru: nu toata lumea are aceeasi rezistenta sufleteasca, in primul rand, pentru ca nu toti sunt pregatiti sufleteste la fel, nu toti semenii nostri au aceeasi rezistenta psihica. Criza trece, dar ce vom face cu psihozele acestea in masa, cu problemele psihice ale fratilor nostri, pe care nimeni la ora actuala nu le evalueaza si nu incearca sa gaseasca niste solutii pentru ele?! (…)
Cea mai serioasa problema dintre toate, pe langa dezastrul economic, este si aceasta de ordin psihologic. Pentru ca SUNTEM INTR-UN PLIN RAZBOI PSIHOLOGIC. Iar astfel de razboaie multi oameni le pierd, la nivel individual, chiar daca la nivel global, paradoxal, parca omenirea s-a mobilizat la un nivel fara precedent in istoria omenirii. (…) Dar de aici plecand, trebuie sa intelegem ca lucrurile acestea, daca nu sunt folosite corect de catre autoritati, ele pot degenera in alte si alte probleme. Nu poti sa privesti o societate numai la modul acesta, ca stai acasa si te-ai ferit de virus! Trebuie sa vezi si ca omul, stand acasa, nu stie ce sa faca. Si, din pacate, televiziunile si mass-media, in general, in zilele acestea, nu au luat o nota buna. Foarte multi oameni au nevoie de o altfel de abordare, o abordare a credintei, dar si sa vedem lucruri pozitive, de calitate, de educatie. [pentru moralul oamenilor]. Dupa toata nenorocirea aceasta, va trebui sa ne punem mai serios intrebarea: CE FACEM CU SEMENII NOSTRI MAI SLABI DECAT NOI? Daca nu cumva vrem sa facem [din lume] o turma de vite pe care sa o manam intr-o anumita directie…”
Primul text de mai jos este scris dintr-o perspectivă lutherană, de unde și anumite limite teologice (spre exemplu, în ceea ce privește rânduiala liturgică a împărtășirii). Dar valoarea sa constă în faptul că subliniază nevoia de comunitate eclezială pentru a putea subzista în această epidemie… a disperării cauzate de viața insuportabilă produsă de un regim al carantinei generalizate. Păcat că teologii noștri „subțiri”, care și-au mobilizat resursele retorice pentru a îndreptăți regimul carantinării, inclusiv atunci când acesta suprimă viața bisericească, nu s-au gândit și la acest aspect. Pentru a avea și o perspectivă din spațiul ortodox, am adăugat un articol critic al unui autor grec față de recentele măsuri de închidere totală a bisericilor din Grecia.