Actualizare: Acordul a fost revizuit, dar nu anulat/ IOHANNIS contestă brutal ACORDUL șuierând amenințări funeste!/ ACORD NEAȘTEPTAT – și BINEVENIT – între PATRIARHIE și MAI privind distribuirea Sfintei Lumini. Inițiativa de „consolare” a credincioșilor stârnește JIHADUL ANTI-ORTODOX. USR protestează, Andrei Caramitru se auto-exclude din BOR (?!), trollii INFECTEAZĂ CU URĂ spațiul public

15-04-2020 8 minute Sublinieri

Actualizare 2

IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, consideră că avertismentul preşedintelui Klaus Iohannis – care i-a îndemnat pe români să stea acasă, altfel, după Sărbători, vom avea înmormântări – „este ca un soi de blestem“.

IPS Teodosie a afirmat miercuri, la România TV, că declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis a creat „panică între credincioşi după o bucurie atât de mare că se aduce sfânta lumină“.

„Toţi au crezut că un protocol între Patriarhie şi MAI are o valoare de lege. Creştinii se simt neglijaţi şi părăsiţi. A mai fost o pandemie în secolul XIX, iar la o săptămână de la Înviere nu a mai fost niciun mort. Creştinii aşa văd, ca pe un atac. A încetat ciuma când s-au scos moaştele Sfântului Dimitrie. Jandarmii ne-au cerut: <Veniţi şi ne aduceţi lumină şi paşte>“, a spus arhiepiscopul Tomisului.

IPS Teodosie a menţionat la România TV că „această lumină este şi pentru domnul Iohannis“ şi „să nu facem o supărare la cea mai mare sărbătoare“.

Arhiespicopul Tomisului crede că protocolul dintre Ministerul de Interne şi Patriarhie pentru distribuirea sfintei lumini de Paşte se va concretiza.

„Eu cred că se va petrece – şi acea exprimare că <dacă nu ascultaţi, veţi face înmormântare> este ca un soi de blestem. Să nu se mai facă astfel de afirmaţii. De la vârful ţării s-a spus aşa ceva. Noi, de acolo, aşteptăm ocrotire. 

Toţi regii României au simţit ortodox. Ei au luptat să nu jignească ortodoxia. 

Domnul Vela e un om de credinţă. Domnul ministru nu a făcut de capul lui acel protocol, a vorbit cu premierul şi cu preşedintele. Noi nu ne-am gândit decât la ordine, nu la dezordine. Creştinii care vor Sfânta Lumină ştiu de ordine“, a mai spus IPS Teodosie.

Actualizare 1:

  • Hotnews:

VIDEO Iohannis cere Guvernului să revină asupra acordului MAI-BOR. „Stați acasă, altfel, după sărbători, vom avea înmormântări”

Protocolul cu Biserica era în pregătire de cel puțin o săptămână. A spus-o chiar Arafat

UDMR: Marcel Vela pune în pericol toată țara și siguranța populației. Solicităm premierului să ceară anularea protocolului dintre MAI și Biserica Ortodoxă privind relaxarea izolării de Paște

Ministrul Sănătății despre protocolul între Ministerul de Interne și Patriarhie: Am militat pentru continuarea izolării

Vela susține că Iohannis și Orban „erau la curent” cu acordul MAI-BOR. „Decizia, luată pentru a opri răspândirea coronavirusului”

Vlad Mixich despre acordul MAI-BOR pentru împărțirea luminii de ÎnviereDacă va fi ca la piață, am stat degeaba 3 săptămâni prin case

(deci la piață, dacă e ca la piață, așa cum și este, nu se întâmplă nimic, pe când la împărțirea Sfintei Lumini, dacă va fi cum e acum la piață, va fi problemă mare – iată un perfect exemplu de sofism anti-ortodox – n.n.)

Cluj: Dosar penal după ce 16 persoane au participat la o slujbă religioasă/ Patru persoane confirmate cu Covid-19

(interesant că Hotnews nu precizează despre ce confesiune e vorba, dar ilustrează articolul cu o poză dintr-o biserică ortodoxă – n.n.)

Articol inițial:

Basilica.ro:

Acord între Patriarhia Română și MAI privind sărbătorile pascale

Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Interne (MAI) au semnat marți, 14 aprilie 2020, un acord privind stabilirea unor măsuri cu ocazia sărbătorii Sfintelor Paști.

ACORD
PRIVIND STABILIREA UNOR MĂSURI
CU OCAZIA SĂRBĂTORILOR PASCALE ÎN ANUL 2020

În perspectiva apropierii celei mai mari sărbători a creștinătății, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos,

Ținând cont de Ordonanțele militare emise în perioada stării de urgență,

Luându-se în considerare dorința comună de diminuare a riscului răspândirii infecției cu noul coronavirus și protejarea sănătății mirenilor și clericilor,

Având în vedere dorința de a se oferi credincioșilor ortodocși o anumită consolare, prin distribuirea Paștilor și a Sfintei Lumini venite de la Ierusalim,

Între Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Interne s-au stabilit următoarele:

  1. Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paști, sfințită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie, după Sfânta Liturghie, va fi distribuită credincioşilor în zilele devineri, 17 aprilie, și sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul orar 07.00 –17.00, în toate parohiile din Patriarhia Română, în locuri special amenajate, în afara lăcașurilor de cult, de către personalul angajat al bisericii și de către voluntari, cu respectarea măsurilor de protecție (mască sanitară, distanță socială de 2 metri, marcată în fața locului special amenajat), similar magazinelor alimentare.
  2. În Declarația pe propria răspundere, la Locul deplasării, credinciosul va face precizarea Pentru ridicarea Sfintelor Paști de la Biserică (numele lăcașului de cultdin zona de rezidență a persoanei respective.
  3. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie, Pompieri și Poliție Locală) vor asigura ordinea publică pe toată perioada distribuirii Paştilor.
  4. Angajaţii parohiei, membrii Consiliilor parohiale și voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura respectarea distanței sociale și a reglementărilor prevăzute în Ordonanțele militare pe perioada distribuirii Paștilor, având ca semn distinctiv o banderolă albă pe braț.
  5. Pentru credincioșii bolnavi și cei peste 65 de ani, Paştile vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă (17 și 18 aprilie) sau în prima zi de Paşti (19 aprilie), începând cu ora 06.00 dimineața, cu respectarea măsurilor de protecție, mască sanitară și mănuși.
  6. Distribuirea Sfintei Lumini adusă de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă, 18 aprilie 2020, în jurul orelor 19.00, se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică și patrulele existente sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne aflate în misiune (Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliția locală, cât și cadrele Ministerului Apărării Naţionale), începând cu orele 20.00.
  7. Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei, în afara curții sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanțare socială, astfel încât să fie evitată aglomerația și formarea grupurilor mai mari de trei persoane. În acest sens, doi sau trei locatari dintr-o scară de bloc pot oferi Sfânta Lumină, primită de la voluntari, tuturor vecinilor.
  8. În zonele carantinate, Sfânta Lumină va fi dusă cu ajutorul personalului Ministerului Afacerilor Interne de la Centrele episcopale la parohiile din zonele carantinate.
  9. În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților care distribuie Sfânta Lumină la casele credincioșilor, cât și a voluntarilor, care vor avea asupra lor Cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască şi mănuşi de protecție.
  10. Echipajele care acționează în posturile fixe și cele aflate la punctele de frontieră, aflate în misiuni coordonate de către Ministerul Afacerilor Interne, vor oferi Sfânta Lumină persoanelor aflate în trafic (în baza excepțiilor de circulație prevăzute în Ordonanțele militare anterioare) sau care tranzitează
  11. Cadrele existente sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne, aflate în misiune în noaptea de Înviere, vor distribui Sfânta Lumină spitalelor, centrelor sociale și centrelor de carantină.

Patriarhia Română

 DANIEL

Patriarhul României

Ministerul Afacerilor Interne

Dl. Ion – Marcel VELA

Ministrul Afacerilor Interne

***

Vezi documentul aici.

***

sursa foto: Stirile ProTV

Știri pe Surse:

Era de așteptat. USR spune că NU este de acord că MAI se implică în distribuirea Paștilor și a Luminii Sfinte

USR a transmis, marţi seară, că implicarea cadrelor Ministerului de Interne în distribuirea Sfintelor Paşte şi a Luminii sfinte este ”inoportună şi imprudentă” şi contravine măsurilor de distanţare socială.

”Tradiţiile sunt importante pentru fiecare popor. Din acest punct de vedere, preocuparea pentru respectarea lor este legitimă. Paştele a fost şi va fi întotdeauna o sărbătoare esenţială pentru un popor majoritar creştin. Însă implicarea cadrelor Ministerului de Interne într-un efort naţional care contravine tuturor recomandărilor oficiale privind distanţarea socială, tuturor prevederilor, teoretic obligatorii, din ordonanţele militare emise până acum o considerăm inoportună şi imprudentă”, a transmis, marţi seară, USR.

Potrivit USR, semnalul pe care ministrul de Interne, Marcel Vela, l-a transmis în această seară ”este unul generator de confuzie în rândul populaţiei care, pe bună dreptate, se va întreba când vorbesc autorităţile serios: Atunci când insistă pentru distanţare socială sau atunci când crează excepţii”.

”Riscurile, mai ales pentru localităţile cu o densitate mare a populaţiei, sunt importante şi ministrul Vela ar fi trebuit să le ia în serios, pentru binele nostru, al tuturor. Spunem aceste lucruri ştiind că speranţa e de fapt sădită în fiecare dintre noi şi conştienţi fiind că doar împreună, responsabili, putem să depăşim această criză”, a mai transmis USR.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, prezintă acordul semnat între Ministerul Afacerilor Interne şi Patriarhie privind acţiunile cu ocazia Paştelui. Lumina Sântă de la Ierusalim va fi distribuită de către voluntari şi patrulele existente sub coordonarea MAI aflate în misiune.

Gabriel Popa : 

Poate îi eliberează careva lui Andrei Calamitru și un certificat din ăla de de-botezare.

Erau unii care cereau, acum vreo doi sau trei ani, niște certificate prin care să se de-boteze ortodocși. Să se scoată repede, în regim de urgență, pentru el și toți ăia 1600 de (neo)bolșevici care sunt în stare să dea like la așa ceva.

Totuși, postarea lui Calamitru Jr. din seara aceasta (15 aprilie, n.red) e bună, că ne arată ce înseamnă să te uiți în gura dușmanilor Bisericii. Care nu vor face oricum niciodată parte din comuniunea ei de credincioși și nu vor accepta niciodată învățătura Tradiției și Evanghelia lui Hristos. Dacă alergi să-i îmbunezi și să alergi după aprobarea ăstora, nu vei reuși niciodată. Dar îți vei aliena mulți dintre credincioșii sinceri, care vor să Îl urmeze cu adevărat pe Hristos.

Și un bun exemplu de fariseism, postarea asta. Adică, ia vedeți, omul zice că nu e ateu, ci e „spiritual”. Care e spiritualitatea, în acest caz? Că bolșevismul e o religie, asta știam deja, au zis-o mulți cercetători ai fenomenului comunism înainte. Însă în acest caz pare mai mult, e curat duh pitonicesc care sâsâie aceste ipocrizii. „Că mulți antihriști se vor ridica…”

Mare pierdere pentru Biserică, să piardă pe unul care nu a fost parte niciodată din comunitatea ei, și nu mai știe cum și din ce direcție să arunce cu noroi în ea. Pagubă în ciuperci.

Mă gândesc că e și un mic semn bun aici. Eram destul de descumpănit după comunicarea de azi, cu milițienii care vor duce oamenilor lumina Învierii. Dar acum, când văd cum se tăvălesc ăștia pe jos, înseamnă că ceva bun s-a făcut totuși prin înțelegerea de azi.

Epic și milițianul ăla care scrie „Andrei sunt politist dar refuz sa fiu pe post de CIOCLU. Este noaptea mintii sa duc lumina.” Într-adevăr, coronavirusul se răspândește prin lumină, arată multe studii științifice. Prin Sfânta Împărtășanie, prin icoane și prin focul lumânărilor care duc lumina Învierii. Noaptea minții, într-adevăr, e postarea asta și ce se întâmplă acolo, pe la comentarii.Cum am ajuns să avem o asemenea „elită” de analfabeți funcționali, posedați de toți dracii ideologici?

PS. Dacă avem putere, să ne rugăm și pentru aceștia, să aibă Dumnezeu milă de ei.

Trolii infecțioși nu stau în carantină 

Văd că s-au deschis iarăși fermele de trolli pe Facebook.

Foarte multe mesaje care sunt pe una și aceeași placă: „pentru că s-a dat drumul oamenilor să meargă să ia pască, o să avem zeci de mii de infectați peste câteva zile sau săptămâni, moartea circulă prin pasca creștinilor”.

Cât de proști îi cred totuși trolli ăștia infecțioși și ne-carantinați pe cei cărora le plantează astfel de mesaje? Oamenii circulă zilnic în aceste zile la piață și la supermarket, stau la cozi pe trotuare, în unele locuri chiar se produc îmbulzeli sau ambuteiaje. Și nimeni nu se îngrijorează că din cauza piețelor agro-alimentare și a supermarketurilor o să avem zeci de mii de infectați și o să murim cu toții.

De ce ar fi pasca mai primejdioasă decât orice alt lucru care se cumpără dintr-o piață agro-alimentară? Din același motiv pentru care bisericile sunt pentru unii mai periculoase decât mallurile, mijloacele de transport în comun, barurile de noapte și orice altceva s-a mai inventat pe lumea asta. Sau pentru care Sfânta Împărtășanie, icoanele, lumina Învierii și pasca sunt mijloace predilecte de transmitere a virusului, mult mai mult decât barele din autobuze, mânerele coșurilor de cumpărături, clanțele toaletelor publice, telefoanele mobile, banii și orice altceva.

Pentru că în timp ce bătălia cu virusul se duce în spitale, calul de bătaie al „presei” și al băieților ăstora de controlează trolli infecțioși este Biserica. Și asta încă de la începutul pandemiei. Nu trebuie căutat nimic rațional în această demență.

Biserica era, încă din vremea lui Marx, „opiumul pentru popoare”. Pentru bolșevicii ăștia noi, e „creuzet pentru viruși”.

Iar cine nu vede cât de stupidă e această manipulare și cât de mare e răutatea celor care o promovează – „Dumnezeu le-a dat lor un duh de adormire, ochi să nu vadă și urechi ca să n-audă, până în ziua de azi”.Să ne rugăm să le deschidă Dumnezeu și acestora ochii, măcar în al doisprezecelea ceas.

Silviu Dancu:

Măsurile de Înviere ale lui Vela au isterizat carantinofilii!Evident, Vela e doar un prost nevolnic (aflăm noi în discursurile acestora), dar creierul și puterea malefică din spatele acestor măsuri ”ucigașe” este, evident, BOR.

Eu stau și mă gândesc! Fie BOR e cea mai tare din parcare, fie nu. Și avem:

A. BOR e cea mai șmecheră. Poruncește și se face. Moment în care vom realiza că bisericile sunt închise de Paști pentru că așa vrea BOR, nu statul. Prin urmare, toți carantinofilii isterizați ar trebui să-i pupe poala că a decis închiderea bisericilor în cea mai importantă sărbătoare de peste an!

B. BOR nu este cea mai șmecheră. Practic, Statul a impus închiderea bisericilor, BOR s-a executat, așa că Statul i-a oferit în ”compensație” posibilitatea ca preoți + voluntari + forțe de ordine să ducă lumină la casele oamenilor (în condiții clar precizate). Și dacă vorbeam doar despre preoți și voluntari, poate că mai puteam mormăi că nu o să se respecte condițiile alea, dar când ai poliția sau jandarmul lângă tine, mai greuț. Moment în care nu e prea clar de ce carantinofilii isterici au o problemă tot cu Biserica.

Ah, da, pentru că ei au din principiu o problemă cu Biserica. Iaca, unul dintre ei chiar și-a dat ”demisia”, public, din creștinism. Vai de sufletul lui!

***

Razvan Bucuroiu:

S-a întâmplat ceva cu ministrul de interne Marcel Vela la această conferință de presă: a avut coerența unui om cu carte și logica senină a unui civil, glasul lui nu mai avea reflexe metalice și cazone, a folosit cuvinte atipice (binecuvântare, Dumnezeu, sfintele paști, sfânta lumină etc) și a manifestat o empatie pentru creștinii ortodocși care depășea cumva formatul funcției sale ministeriale. Ba chiar și ținuta era schimbată, celebra haină de piele a fost înlocuită cu ceva mai “light“, mai puțin scorțos, mai puțin apretat. Pe scurt, s-a umanizat.

De bună seamă, este efectul întâlnirii de azi cu Patriarhul Daniel în urma căreia s-a semnat înțelegerea prin care se slăbesc puțin chingile ordonanțelor militare privind exprimarea libertății religioase a cetățenilor români punctual, de marele praznic al Învierii. Putem, așadar, să luăm sfintele paști, putem să primim lumina pascală în fața porților și chiar urmează “analiza situației privind accesul în cimitire“.

Patriarhul a avut iarba fiarelor și l-a convins pe heghemon că acest pogorământ nu atinge cu nimic starea de izolare și regulile sanitare în vigoare. Oricum, la ce efort financiar, logistic și uman a făcut Biserica Ortodoxă (aproape 10 milioane de lei de la începutul crizei), se vede de la o poștă că este cel mai credibil și eficient partener social al Statului Român. Pe Biserică se poate baza ORICINE în țara asta, oricine cere ajutor îl primește, indiferent de natura acestuia: că e un simplu amărât, că e ministru, că e artist, țăran, exilat sau Președinte. Doar scopul să cererii să fie onest!

În timpul acesta, ayatollahul epidemiilor & pandemiilor, Raed Arafat cred că e foarte mâhnit. El tot profețea strângerea șurubului măsurilor de prevenție. La fel și câțiva speackeri de prin televiziunile de știri progresiste: steag în bernă.

Ce-or avea pe/în inimă oamenii aceștia?

Dar, în definitiv, e treaba lor. Noi acum ne bucurăm și gata!

Indrumarile oficiale ale Patriarhiei privind SLUJBELE DE FLORII, SAPTAMANA MARE si SFINTELE PASTI/ Pr. Ciprian Mega (Oradea) – SCRISOARE DESCHISA CATRE PATRIARHUL DANIEL

S-a hotarat: DE FLORII si de PASTI, credinciosii raman arestati in case/ IN STAREA DE URGENTA ESTE INTERZIS A MAI SPERA? IPS Teodosie al Tomisului inca se roaga pentru o minune (VIDEO), iar “teologii ordonantelor militare” insulta inteligenta credinciosilor si smintesc cugetele slabe. Doua extreme: “DUHOVNICIA CORONAVIRUSATA” a obedientei zeloase vs. LIPSA DE INTELEPCIUNE A UNOR EVENTUALE FRONDE CRESTINE

IPS TEODOSIE, Sorin Lavric, Silviu Biriș – APELURI LA DESCHIDEREA BISERICILOR CEL PUȚIN PENTRU INVIERE. Presedintele Iohannis cere deja românilor să inteleaga ca nu pot merge la Biserica de Paste (VIDEO). BISERICA GEORGIEI NU INCHIDE BISERICILE: “Hrana spirituala este la fel de necesara ca cea fizica”. BISERICA GRECIEI SOCHEAZA, MUTAND SERBAREA INVIERII INAINTE DE INALTARE, IN MIJLOCUL SAPTAMANII/ In ce conditii se va putea lua Sfanta Lumina de la Ierusalim in acest an?

BULGARIA si GEORGIA, redutele Ortodoxiei in fata asaltului pandem(on)iei, NU OPRESC CREDINCIOSII DE LA SFINTELE LITURGHII SI DE LA SLUJBA INVIERII. Premierul bulgar ramane NECLINTIT pe pozitii in ciuda presiunilor: “Cum aș putea închide bisericile, ca să nu te poți ruga Lui, Celui fără de Care nu poți face nimic?”/ SFANTA LITURGHIE IN VREMEA CORONAVIRUSULUI (video)

Ceremonia pogorarii Sfintei Lumini la Ierusalim este posibil sa aiba totusi loc/ BULGARIA, APARATA DE CORONAVIRUS DE SFANTUL NICHIFOR CEL LEPROS SI DE… CREDINTA MARTURISITOARE A PRIM-MINISTRULUI SAU, BOYKO BORISOV: “Nu pot inchide bisericile! De la aceasta criza NUMAI DUMNEZEU NE POATE SCAPA!”/ SFANTUL NICHIFOR SE ARATA IN VEDENIE: “Exista un leac si acesta este… SFANTA IMPARTASANIE!”

“Ar fi trebuit ca bisericile sa fie deschise” – VOCI ALE NORMALITATII in Biserica noastra se ridica IMPOTRIVA FRICII, A PSIHOZEI MEDIATICE – ca parte a unui RAZBOI PSIHOLOGIC care distruge sufleteste pe cei slabi – si a ABUZURILOR in vreme de criza. PARINTELE PIMEN VLAD si PARINTELE ANTIM DAVID (video): “SUNTEM PE O PANTA PERICULOASA IN TOT CEEA CE INSEAMNA VIITORUL BISERICII NOASTRE. Preotii trebuie sa aiba putin curaj! Din mana cui se vor cere sufletele celor care pleaca nespovediti si neimpartasiti?”

Articol în Foreign Policy: De ce NU ar trebui să ANULĂM BISERICA pe timp de epidemie/ Câteva RÂNDUIELI CREȘTINE LA VREME DE MOLIMĂ – “Într-o societate din ce în ce mai atomizată, coronavirusul ar putea să sufere o MUTAȚIE rapidă într-o EPIDEMIE A DISPERĂRII”


Categorii

1. DIVERSE, Pandemia de coronavirus/ COVID-19, Patriarhul Daniel, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

37 Commentarii la “Actualizare: Acordul a fost revizuit, dar nu anulat/ IOHANNIS contestă brutal ACORDUL șuierând amenințări funeste!/ ACORD NEAȘTEPTAT – și BINEVENIT – între PATRIARHIE și MAI privind distribuirea Sfintei Lumini. Inițiativa de „consolare” a credincioșilor stârnește JIHADUL ANTI-ORTODOX. USR protestează, Andrei Caramitru se auto-exclude din BOR (?!), trollii INFECTEAZĂ CU URĂ spațiul public

  1. As vrea totusi sa fac o mica punere la punct. Fundamentala este participarea la slujba. Pentru ca lumina nu vine fara slujba….nu stiu daca ma exprim bine. faptul ca se statea jumatate de ora inainte de 12 noaptea ca sa se aprinda luminarea si apoi tulea acasa oricum nu era o practica acceptabila. Dar acum nu se mai poate nici macar asta.

    Adica mare lucru tot nu s-a obtinut. Eu ma asteptam la o derogare, macar pentru slujba de dinainte de 12….care oricum se tinea in aer liber. Dar NU, evident.

    Insa este si asta un moment de observare a urii pe care o au unii impotriva bisericii… sub diverse pretexte – in cazul asta venerarea carantinei.

  2. @petra
    Cu totul de acord. Singura bucurie era Sfânta Împărtășanie și participarea la întreaga slujbă în care ne rugam împreună. Cu adevărat nu s-a obținut mare lucru … cheltuiala cu Lumina adusă de la Ierusalim care s-a hotarat în urma promisiunilor ca va putea fi distribuită la credincioși … nu este in zadar cum voiau unii care incercau sa interzică până și aducerea Sfintei Lumini prin voluntari …. Dar destul acest acord ca sa vedem ura cumplită pe care o au unii împotriva Bisericii.
    Pe de altă parte Acordul este într-adevăr neașteptat și binevenit întrucât aveam toate semnalmentele să bănuim că autoritățile nu-și vor ține promisiunea nici macar cu privire la distribuirea Sfintei Lumini credincioșilor, ca sa faca în totalitate zadarnică osteneala și cheltuiala Patriarhiei cu adusul Sfintei Lumini pe baza promisiunilor lor …

  3. Ca sa fim exacti, ar trebui spus ca nu Patriarhia a fost cea care a facut initial public acest acord, ci ministrul de interne, care, ce-i drept, a avut cel mai coerent discurs de pana acum – in timpul conferintei de presa m-am gandit ca domnul Banescu si-a pierdut slujba.
    Trebuie remarcat faptul ca prin acest acord e perpetuata “imaginea” conform careia ortodocsii ar fi inca majoritari, iar BOR, prin Patriarhie si Patriarh, o institutie de forta. Cel mai probabil de-aici vine indarjirea trollilor si secularistilor, care doresc un rol cat mai neinsemnat pentru Biserica in societate.
    Din pacate, in continuare nu facem altceva decat sa ne imbatam cu apa rece – suntem multi, suntem frumosi si drepti, ratand ocazia, la fel ca in cazul referendumului, de a analiza intr-un mod sincer cum si unde suntem, pentru a ne da seama ce avem de facut mai departe.
    Se pune foarte mult accent pe “imaginea” milioanelor de lei pe care BOR le-a strans in aceasta criza pentru ajutorarea celor implicati in lupta cu pandemia, ceea ce e foarte bine, dar ce facem cu credinciosii, care au nevoie de “asistenta spirituala si religioasa” in aceasta perioada, care au nevoie de Hristos si de Liturghie? In toata aceasta criza, comunicarile oficiale ale Patriarhiei nu au reflectat o prea mare preocupare in acest sens. La inceputul pandemiei au fost vizati cei “slabi in credinta”, iar acum cei care au nevoie de “consolare”. Cu restul ce facem?
    Mila Domnului!

  4. @ un roman, Romil, Petra, Ingrid s.cl.:

    Biserica e pusa oricum in pozitia de sah-mat si cred ca macar noi trebuie sa intelegem. Normalitatea vietii liturgice intr-o tara condusa de cine este condusa nu mai este posibila si dovada este ca si pentru acest minim compromis de consolare pentru noi s-a starnit deja un jihad, un val urias de ura, fiindca NICI MACAR atat nu ar vrea sa ne mai dea voie. Acum si in veci… Din start s-a exclus orice forma de slujba, din pacate, si atunci s-au cautat solutii pentru a obtine macar cate ceva in plus, ca sa nu ramanem totusi cu luatul luminii de la candela si iesitul singuri pe balcon, soptindu-ne Hristos a inviat… Mi se pare ca e ceva totusi de ajutor sa simti ca PRIMESTI si DAI MAI DEPARTE lumina, care provine din Sfantul Altar (mormantul Domnului, nu conteaza prea mult aici daca e sau nu de la Ierusalim), sa recuperam macar atat si sa traim asta cu o alta intensitate decat in anii obisnuiti. Sigur, cred ca daca am fi fost alt popor, cu altfel de patriarh si alti conducatori, poate am fi avut sansa Georgiei si a Bulgariei, si acolo jucata tot pe taisul cutitului, dupa cum se poate vedea. Dar nu e cazul si atunci primim ce se poate, la masura noastra. Sfanta Impartasanie se poate, in principiu, primi acasa, desi e adevarat ca nu toti preotii au curajul si disponibilitatea sa vina acum, insa acest lucru este posibil si ramane stipulat. (Desigur NU in noaptea de Inviere…). Dupa toate sursele noastre, Marcel Vela a fost intotdeauna un interlocutor foarte receptiv si disponibil pentru Biserica, ceea ce NU este cazul cu altii! Era mai bine sa il fi refuzat si sa fi spus ca nu vrem absolut nimic, daca tot nu se poate sa ne lase Liturghia si slujba Invierii? Nu stiu… In orice caz, de provocarea asta nu vom scapa in lunile ce vor urma, pe fondul unei crize CUM NU A MAI FOST si a unei disperari fara precedent. Cred ca siuatia asta va ajunge sa devina una foarte fericita si chiar roz, fata de realitatea pur apocaliptica ce va urma foarte repede.

  5. Nu știu ce să zic, după capul meu, despre toată această situație… M-am plâns duhovnicului că s-ar fi putut face mai mult, să avem noi, credincioșii o situație mai bună în nebunia prezentă etc., și mi-a tăiat-o scurt: dar tu ce faci? Apoi i-am dat exemplul Bisericii georgiene. Vedeți se poate și așa! Și mi-a zis: Îți spun, sunt preot de câteva zeci de ani, la noi n-ar fi mers, pentru că suntem prea superficiali și lipsiți de rânduială!
    Aici se pare că are dreptate, da, am fost superficiali, în cele ale credinței, timp de 30 de ani și nu ne putem schimba astăzi printr-o simplă decizie a cuiva, fie el și patriarh. Mă uit în jur, – niciodată la mine, desigur, pentru că este mai greu – și văd că și acum tot cu superficialitate tratăm lucrurile.
    Aș vrea, totuși, să închei într-o notă optimistă. Am un sentiment de neobișnuită bucurie în ceea ce privește distribuirea luminii din noaptea Învierii de către cadrele MAI. E ceva atipic aici, ca să nu zic minunat. Polițiștii, pe care-i cunoaștem cu toții ce hram poartă, vor deveni deodată mesagerii Învierii. Chiar dacă fără voie, e adevărat; dar nu poți să nu vezi aici mâna lui Dumnezeu! Poate părea un lucru neînsemnat, însă nu e! Ba chiar și dacă ar fi neînsemnat, se cuvine să-i dăm slavă lui Dumnezeu și pentru acesta, ca să ne învrednicim și de cele mari. Cred că și noi și cadrele MAI vom avea la ce să cugetăm la acest Paște. Hristos a pătimit! Dar și a înviat, fraților!

  6. Cu ocazia asta se poate vedea cine este impotriva Bisericii si o uraste atat de tare. E uimitor cat de multi se plang de aceste masuri de impartire a Sfintei Lumini si a pastilor, invocand pierderea a tot ce s-a castigat prin izolarea populatiei, desi s-a precizat clar ca se aceste lucruri se vor face respectand toate normele de protectie. Cei din mass media au inceput sa-l ia pe Ministrul Vela in colimator, chipurile pentru un tratament preferential fata de catolici si pentru ca ar contrazice declaratiile celorlalti oficiali. Felicitari lui Vela ca stie sa le inchida gura cu raspunsuri bine argumentate si care demonteaza toate criticile cu care este asaltat.

  7. Se pare ca Iohannis va anula acordul, asa ca ne putem “linisti”. Stati toti in case la televizoare si luati de acolo intuneric, daca nu v-a placut Lumina, fiindca o aduceau (si) politisti… Aveti grija datile viitoare ce va doriti!

  8. Exista o vorba in popor care spune ca tot raul este spre bine. Aceasta vorba este acum mai de actualitate ca niciodata. Iata ca acum Dumnezeu le deseneaza ierarhilor, preotilor si crestinilor (celor care nu sunt doar cu numele) portretul omului politic fara coloana vertebrala (Iohannis fiind doar un exemplu in acest moment, ei fiind de fapt foarte multi! PS: Alt exemplu ar fi Theodor Paleologu). In acest moment Biserica Ortodoxa Romana are sansa de a se delimita de oamenii politici care au un caracter cameleonic. Acestia nu ar mai trebui primiti cu mare fast la slujbele oficiate cu multi credinciosi. Daca vor sa vina ca simpli pelerini asta este problema lor, nimeni nu ii opreste. Insa, ei nu pot fi primiti in Biserica cu onorurile unor inalti demnitari ai statului fiindca nu sunt. Comportamentul lor nu denota acest lucru! Ce sansa extraordinara are acum Biserica! Trebuie sa profite de ea la maxim fiindca acum este momentul!

  9. @admin, comentariul 4
    categoric, așa privesc și eu

    cât despre Sfânta Împărtășanie, mai ales la Bisericile unde peste 100 se împărtășeau în fiecare Duminică, și la Sfintele Paști mai mulți ….. cu stipularile de acum, ce ar putea sa faca un preot, pe cine sa aleagă? Și cum sa se expuna ca astia abia asteaptă ….

  10. Ieri a fost respinsa contestatia judecatorului de la Bacau. Ce i drept, nu e totul pierdut, pt ca nu s a intrat in discutii pe fondul dosarului, respingerea a a fost intemeiata pe considerente procedurale (nu ar fi fost indreptata impotriva cui trebuie). Prin urmare nu exista autoritate de lucru judecat si inca mai pot fi contestate acele dispozitii.

    O opinie personala: daca la nivel de conducere BOR nu se hotaraste sa faca ceva – LEGAL, sa utilizeze mijloacele procedurale si legale de a contesta masurile abuzive luate impotriva Bisericii – INDIFERENT DE REZULTAT, tare ma tem ca (se) va pierde si duhovniceste si lumeste. Ea poate mobiliza resurse, exista avocati credinciosi si buni dispusi sa o apere, poate crea dezbatere, chema la rugaciune – dar nu asa, fiecare ce si cand vrea, ci clar, organizat. Orice fapta – chiar neinsotita de rezultat imediat – creeaza brazde, ecouri, dreneaza energii care mai departe vor produce un efect.
    Iohannis&co isi permit pt ca vad ca le merge.
    Evident ca nu asta era problema – ca impart politistii Lumina. Si evident ca vara nu i ca iarna si ca fara prezenta la Slujba e mai rau decat cu prezenta – asta e in truism. Solutia gasita era una de compromis, dar era ceva mai mult decat nimic. Pana acum ma ingrijora faptul ca Biserica se lupta nu doar cu conducatorii, ci si cu poporul. Adevarata problema este am.impresia ca Biserica se lupta cu ea insasi. Ne ciorovaim pe internet in loc sa ne unim pe internet si sa ne rugam si sa actionam concertat.
    Sincer? Facem tot ce trebuie pt a fertiliza terenul in asteptarea dictaturii. Tot.
    Cred cu toata taria – sigur, doar Domnul stie cu adevarat – ca intre termenul de ieri de la Curtea de Apel Iasi, unde judecatorul Petrescu a fost lasat singur si nesustinut de BOR sa ii apere cauza, pe de o parte, si respingerea de catre Iohannis a acordului cu MAI, pe de alta parte, este o stransa legatura. Daca BOR cel putin formula o cerere de interventie in dosar nu s ar fi intamplat asta. O cred cu toata taria.
    Noi nu suntem calugari sa ne limitam a sta in chilii. Macar de ar fi rugaciunea noastra ca a lor. Ai mijloace de aparare – le folosesti, fara sa te preocupe rezultatul. Le folosesti pt ca e datoria ta sa o faci. Restul – Dumnezeu hotaraste. Dar macar El a vazut ca n ai stat cu mainile in san, si va rasplati asta mai devreme sau mai tarziu.
    Se repeta povestea trista a referendumului.
    Dumnezeu iti da, dar nu ti baga in traista.
    Iar pt cei care au impresia ca astea sunt mijloace “lumesti’, meschine, de aparare a lui Hristos, le reamintesc ca printr un edict LEGAL a ramas Constantin cel Mare in sinaxare.

  11. Inca ceva:
    Cred ca trebuie sa lasam odata pt totdeauna tragismul la usa. Gata. Destul cu ce va fi si cum.va fi. Va fi cum va randui Dumnezeu pe Care sa nu Il subestimam crezand ca odata cu Apocalipsa a abandonat iubirea Sa de oameni si s a transformat intr un tartor sadic caruia ii place sa asiste la chinurile noastre. Va fi jertfa, de sange sau nu, jertfa e inevitabila luptei crestine, dar iubire de aproape, de vrajmasi, smerenie si discernamant ni se cere in primul rand. Si – evident – loialitate neclintita fata de Domnul.
    Eu va invit sa reflectati la o chestie: in calculul lui musiu Gates (vai lui, saracul, ca nu stie ce face si cu Cine se pune) intrau in toamna trecuta vreo 65 milioane de morti de covid.
    Va imaginati cumva ca batranul Bill a fost de treaba si ne a crutat? Ne a batut doar asa, de avertisment, usor la fundulet? Va asigur ca nu…lol. Acesti mici si nefericiti dulai nu cunosc mila (sa dea Domnul sa o invete!).
    Faptul ca le da cu o mare virgula si dupa 4 luni ei abia ating suta de mii se datoreaza marii iubiri a Domnului. Acest virus a fost creat sa ucida, nu va faceti iluzii. Starea de urgenta planetara era proiectata pt cifre mult mai mari. Ca nu le a mers si ca au declarat o oricum, chiar si in penurie mare de morti – asta este altceva. Toate depind de Dumnezeu. Sa ne intoarcem la El si sa ne iubim unii pe altii ca sa ne dovedim fii ai Lui – ceea ce se va vedea in cat de solidari vom fi unii cu altii, nu in declaratii de amor. Sa Il chemam neincetat in inimile noastre – nu fariseic ca pana acum. Sa ne doara pt toti care se pierd. Si – cu inima impacata si iubitoare – sa facem ceea ce ne e dat sa facem, sa nu stam. Sa ne impacam cu TOTI din jurul nostru si sa stam calmi, cu inimile increzatoare si linistite chiar si in mijlocul furtunii, fara sa ne mai gandim atat la cum si ce va fi – pt ca, indiferent de planurile lor, viitorul Ii apartine exclusiv Domnului. Doar prezentul ne apartine noua.
    Daca facem astea este suficient sa ne salvam. Chiar am uitat Cine carmuieste corabia??
    Dar sa le facem. Pt ca va mai spun ceva – cu riscul de a parea aroganta, stiu: daca mai judecam mult pe altii, si daca mai avem impresia ca suntem superiori unora sau altora – din Biserica sau din afara ei – ne vom.pierde. Simplu. Vom cadea jalnic si nu vom face fata la nimic. Si stim cu totii ca asta nu o spun din capul meu. Si da, ma includ si pe mine.

  12. ACESTA ESTE MOMENTUL IN CARE CAD MASTILE .Multi pretind ca iubesc poporul roman si ca il slujesc, culmea , din cei autohtoni,defapt ingropandu-l in datorii ,jefuindu-l de tot cea ce Dunezeu i-a dat ca zestre materiala ,si incercand sa-l fure si de cea spirituala.Au vandut tot , acum vor sa ne vanda si sufletele.Iohanis,cel cu multe masti,a reusit sa ne faca ,cu adevarat ,colonie a Germaniei.Scopul occidentului,plan facut iN creuzetul mintilor bolnave a celor ce si-au dorit UE,a fost nu o Europa unita,ci una dezbinata,fiindca satana asta si-a ,dorit fiind dezbinator,pe care sa o mulga dupa pofta lor.SI AU REUSIT.De ce ?.Popoarele din Est ,lipsite de “experienta “democratiei,au cazut ,ca mustele in capcana, prin interpusii autohtoni.Ne-a fost de folos expierenta ,o vom folosi ? ,si dac DA,cum?.DOAMNE AJUTA!

  13. Da, deci ministrul Vela este acum linsat din toate partile. Nu pot sa nu observ manipularea crasa conform careia impartirea sfintelor Pasti si a Sfintei Lumini prin politisti/voluntari care ar fi respectat toate masurile de protectie este luata drept ‘masura de relaxare’. Cine s-ar fi relaxat in acest caz?! Vad ca jurnalistul Dan Andronic (neasteptat) a sesizat si el aceast non sens.

    “Pot sa ma duc la magazinele de bricolaj dar nu si la Biserica.”

  14. Când te gendesti la numele și prenumele : “Lucian Mândruță”… ” Lucian” provine de la “lumina” și “Mândruță” de la “mândrie”… Trageți voi concluzia!

  15. …toti asteapta o solutie omeneasca… toti asteapta niste oameni sa hotarasca soarta Bisericii… de ce nu se poate asa?! de ce nu se poate altfel? ma intreb unde e credinta noastra…. ca Dumnezeu toate le vede…si toate sunt in mainile Lui! Ca toate se intampla cu si din Voia Sa! Atata credinta avem… si dupa credinta noastra primim! Nu asa a zis Hristos oare?!

    Nimeni nu mai cauta solutii duhovnicesti….
    Insa va spun si cred…. ca daca ne punem speranta in oameni, vom ramane dezamagiti, caci totul omul este inselator… tot omul! E vremea sa ne invatam deja ca nu politica este salvarea crestinului! Ca si de la Mantuitor asteptau evreii sa le fie imparat in lumea aceasta, sa ii izbaveasca de subjugarea romanilor (sa faca politica adica)… Dar Hristos n-a venit sa fie imparat pe pamant, nici sa-i inlature pe romani… caci imparatia Sa nu e una pamanteasca… El a venit sa se rascumpere pacatul lumii… ca sa vedem Imparatia Cerurilor!

    Noi suntem la fel de inselatori, caci zicem ca ne rugam, ca avem credinta, ne batem cu pumnul in piept.. dar unul nu isi pune nadejdea in Dumnezeu, caci Dumnezeul Nostru poate face minuni…si ce este cu neputinta la oameni, este cu putinta la Dumnezeu! Daca ar vedea cu adevarat Dumnezeu cainta poporului acestuia si rugaciunea noastra, oare nu ar deschide EL INSUSI BISERICA LUI…?

    Dar uite ca Dumnezeu…. poate vrea ca toata TARA SA FIE O BISERICA! Sa fie fiecare casa o rugaciune! Sa intelegem ca de acum inainte biserica suntem noi si rugaciunea noastra…! Nu zidurile ne fac Biserica – desi si ele sunt importante, dar totusi sunt doar piatra! ziduri au fost si au cazut, si altele mai fumoase s-au ridicat…. ci NOI suntem biserica! Inimile noastre le vrea Dumnezeu sa arda precum candelele! Caci vin vremurile cand intre ziduri nu va mai fi propavaduit adevarul – si va trebui noi sa-l pastram neintinat in inimile noastre! Va veni vremea cand Pastile nu va mai fi sarbatorit la vremea Invierii… ci dupa cum vor vrea cei nevrednici… si noi va trebui sa stim cand e VREMEA INVIERII in inimile noastre… si sa propavaduim si la altii, caci preotii nu o vor mai putea face!

    Poate aceasta e mila lui Dumnezeu, care vrea sa ne pregateasca pentru vremurile ce vor veni…dar noi cartim si ne uitam la altii in ograda! Sa curatim ograda noastra…caci planurile lui Dumnezeu cu acest neam le stie numai EL!

    Sa nu mai sarim cu gura la preoti, mai ales acum cand acum multi dintre ei, saracii, abia poate se mentin la limita supravietuirii… caci va veni vremea cand ii vom cauta cu lumanarea… si nu ii vom gasi… si numai ei sunt cei care pot da dezlegare la pacate…de asta si lupta celui nenumit cu ei… e mai mare si mai incrancenata! Fara preoti care sa spovedeasca…nu mai ajunge un suflet in Cer… De asta asa cum i-am nascut (noi toti – caci din neamul acesta se trag – nu din straini) …asa ii avem!

    Romania e tara cu cele mai multe biserici poate de pe pamant.. dar si cu pacate multe si grave… pe cat de binecuvantati suntem de Dumnezeu… atata de adanca ne va fi si ispasirea pacatelor… De asta, sa nu ne uitam in ograda altora… caci altul e planul lui Dumnezeu cu ei!

    Multumesc inca odata fratilor @admin pentru acest minunat site… pe care de ani de zile il citesc si ma mangai! Si voi continua sa o fac…pana cand va mai fi! Sa fiti binecuvantati!

  16. Pingback: IPS TEOFAN: "Când Hristos e pe Cruce, noi unde am putea fi?" - Cuvântul Ortodox
  17. Multumesc, Alexa, frumoase si linistitoare cuvinte!

  18. Eu zic sa privim lucrurile mai putin defetist. Patriarhia intr-adevar poate face o diferenta! Dupa cum s-a si vazut deja – chiar daca mica in cazul asta. Protestele oamenilor POT face o diferenta. Au facut o diferenta in Georgia. La care se mai adauga si faptul ca o parte din clasa politica gen anumiti lideri mai vechi din PSD (vezi Tariceanu s.a.) s-ar putea ralia la aceste proteste. Ginditi-va ca totusi inca sint destul de multi prin diverse functii care mai au un respect pentru biserica. Si mai este si Pastele. Nu stiu, NU TREBUIE CREAT PRECEDENTUL UNUI ABUZ ATIT DE CRUNT, INTERZICEREA LIBERTATII CREDINTEI FARA NICI UN FEL DE OPOZITIE REALA – PENTRU CA DUPA ASTA VOR URMA ALTELE.

  19. Ma iertati fratilor (admini, sora Doroteea, @all) nu cred ca protocolul acesta este bun, nu trebuia facut deloc. Daca umbli cu jumatati de masura sfarsesti prin a nemultumi pe toata lumea. De asemenea: Hristos nu se negociaza! Nu au facut de la inceput nimic, acum trebuia sa taca. Si nici altceva nu mai este de facut.
    Ce sa mai zic, de la politiieni nu am vreo pretentie, cine sunt ei? niste neica nimeni. Dar capii Bisericii noastre sunt episcopi si preoti ai lui Dumnezeu… Deh, atata pot. Pacat. Eu nu mai sper nimic de la ei. Desi speranta va spun, mi-a ramas intreaga, dar nu mai e la ei.
    Dumnezeu va judeca pe fiecare, curand. Nu va faceti iluzii: celui care nu a stat in usa fiecarei biserici cand au fost daramate, nu i-a fost dat sa construiasca Catedrala; celui care nu si-a adunat turma in biserici cand dusmanii au gonit-o nu ii va fi dat sa o mai vada umpland Catedrala. Si amandoi l-au primit pe papa, cel care unde s-a rugat a blestemat locul sa nu se mai aleaga nimic sfant de el.
    Treaba lor. Noi o sa ne vedem de a noastra, cu ce preoti si duhovnici avem. Si avem. Dumnezeu la final va judeca pe fiecare.
    Si la final, as intreba si eu, ca bine zice sora @petra la #1: fara slujba de unde Lumina? De ce sunt toti asa de siguri ca Lumina va mai veni? Sau, de unde sunt asa de siguri ca va mai ajunge la ei? Nu ca sute de ani nu a fost cazul, dar acum se lauda cu o “traditie”?! Ooof, Doamne, mare e desertaciunea oamenilor…!

  20. Romania e tara cu cele mai multe biserici poate de pe pamant…..dar si cu pacate multe si grave….pe cat suntem binecuvantati de Dumnezeu…..atat de adanca ne va fi si ispasirea pacatelor…….Alexa subscriu…..!!Da vremea s-a apropiat mai spunea parintele Arsenie este vremea muceniciei este vremea sa fim martiri la greci a inceput prigoana ierarhilor pt ca au impartasit copii mici in ziua duminicii la intrarea Domnului in Ierusalim . si multe altele…..

  21. @ andy:

    Asta va fi ultima problema. Nu vor mai exista vreodata slujbe cu multi credinciosi si cu demnitari. Fuse si se duse… Ar fi o MINUNE sa mai avem vreun fel de slujbe CU credinciosi vreodata de acum incolo!

  22. @ Titus L:

    Si eu ma tem ca nu va mai fi Sfanta Lumina. Slujba ei se va tine, asa e stabilit. Si slujba noastra de Inviere se tine, doar ca fara noi… Arma perfecta, deh. Ceasul lor si stapanirea intunericului.

  23. @ Petra:

    Oamenii nu au cum sa protesteze. In Georgia a fost si este cu totul si cu totul altceva. Precedentul a fost creat oricum, acum se mai negociaza doar detalii, firimituri consolatoare, care si acelea se incearca a ne fi refuzate, anulate. Patriarhia nu cred ca e dispusa si nu are curajul sa faca mai mult, cand este crucificata si pentru o unghiuta pe care o cere. Nu e defetism, dar razboiul s-a pierdut mai demult. Cu fiecare batalie care nu a fost data, cu fiecare cedare, cu fiecare noncombat la momente esentiale. Cu fiecare ne-marturisire. Cu fiecare acces de despotism patriarhal si cu fiecare lepadare de sinodalitatea efectiva in decizii. Cu fiecare om curat duhovnicesc izgonit pentru a pune in locul un intelectual fitos, sclifosit, dilematic. Cu fiecare caramida pusa la ziduri (nimic rau in sine!), dar care caramida era, cumva furata de la temelia unor constructii duhovnicesti, mereu lasate de izbeliste. Cu fiecare yesman promovat si cu fiecare incomod indepartat. S.a.m.d.

  24. Brusc Pastile sunt despre inmormantari – Iohannis, si despre pomeni – Arafat. Brusc, salvatorii neamului ne invata si cum stau lucrurile cu cele ale credintei.
    Intre timp, la Targoviste, managerul spitalului judetean e amendat ca el si o parte dintre oamenii din subordinea lui au iesit in fata spitalului cand moastele sfantului Nifon au trecut prin zona. In schimb, in Salaj lumea se imbulzeste la cartofi, supermarketurile si pietele sunt pline, unii pleaca in Marea Britanie, altii in Germania si nimeni nu este amendat / impiedicat sa faca ce-si doreste. Dreptul la libera circulatie a fost suspendat, dreptul la libertatea de constiinta nu, pare ca lucrurile stau pe dos: la sparanghel e voie, la biserica nu!

    In alta ordine de idei, se pare ca domnul presedinte, din dorinta de a poza in salvatorul Romaniei, forteaza atitudini pe care mai apoi sa le catalogheze ca anti-democratice. Tocmai din acest motiv – “pentru prevenirea unor amenintari la adresa ordinii publice, de natura a afecta siguranta nationala sau democratia constitutionala”, prin prelungirea starii de urgenta a sporit atributiile armatei care se afla pe strazi in aceasta perioada. Printre altele, armata va putea legitima persoanele si va putea dirija traficul. Si daca lumea va sta in case, si daca nu, pentru salvatorul natiunii va fi bine – el ne-a prevenit si si-a facut datoria. Ortodocsii au fost baietii rai!

    La inceputul lunii mai ne vom intoarce la munca, pentru ca altfel vom muri de foame. Bineinteles, la Biserica nu va fi voie. La toamna, virusul se intoarce, astfel incat si Nasterea Domnului sa fie tot despre inmormantari si pomeni.
    Zic si eu ca texanul din povestea lui Marcel Iures, relatata in contextul referendumului pentru familie: e cazul sa ne organizam si noi?

  25. @ admin. Trebuie sa recunosc ca mi-ati inchis gura, mai pe sleau vorbind.

    Singurul lucru in care nu m-am bagat pentru ca nu am crezut vreodata ca este de competenta mea (nu am suficienta info corecta si nici cunostinte teologice plus am fost intotdeauna de parere ca pina la dovada contrara a semana zazanie sau chestii negative impotriva capilor bisericii nu e o idee buna) – a fost politica interna a bisericii sau bisericilor.

    Asa ca nu pot sa-mi dau cu parerea despre cit de capabila sau nu este biserica sa mai faca fata la vre -o presiune in conditiile de acum. Probabil ca nu.

    Eu ma gindeam la o coagulare la nivel social nu numai inautrul bisericii dar si in afara ei…. dar, in sfarsit …. Cred ca foarte important ar fi ca populatia (si inca este destula) care vine la biserica sa inteleaga ca ceea ce se intimpla nu este o reactie normala la o criza pandemica. Ca a sta departe de biserica de fiecare data cind apare un virus nu este nici pe de parte ceva NORMAL, RATIONAL si deci usor acceptabil. Asta mi se pare important. Asa incit, atunci cind vor mai veni cu cereri de acest fel si raspunsul social/ patriarhal sa fie unul mai coordonat.

    Probabil insa ca la punctul asta deja radeti de naivitatea mea….

  26. Nu cred că președintele nu știa ce prevedea acordul BOR-MAI… Eu cred că în cazul de față revolta unora a fost pentru polițiști – că doar ei trebuiesc transformați în călăii bisericoșilor iar nu să se împrietenească cu aceștia. Oricum mie nu mi se pare normal ca să fie transformați în “purtători de lumină” cei care au amendat preoții și credincioșii și care nu te lasă să ai acces la Biserică și Sf. Taine. Dacă te vezi transformat în unealtă prigonitoare(și aici nu e vorba numai de polițiști), atunci îți poți da demisia – la Dumnezeu nu cred că o să meargă cu “ce era să fac? Așa a fost ordinul!”.
    Și ar mai fi Duminica aceasta(Paștile), care cu orice preț trebuia stricată, să treacă ca o zi obișnuită…
    Eu am văzut un pic de teatru politic care le-a reușit politicienilor: mulți dintre “ortodocși” acum se văd că au câștig de cauză, că după protestul lui Iohannis, totuși vor primi Lumina și pâinea sfințită(vineri-sâmbătă). Când defapt am pierdut ce era mai important – Duminica și Slujba Învierii! Acel “deschideți Bisericile de Paști!” a fost îngropat printr-un mic teatru prin care s-a reușit să-i facă pe cei perdanți să se creadă victorioși și să nu ceară mai mult. Doamne ajută!

  27. @ Petra:

    Nu imi vine a mai rad de nimic, iar aici chiar nu e deloc cazul. Dar nu cred ca problema e la credinciosi. Majoritatea tind sa cred ca inteleg si simt foarte bine pe pielea lor ca nu e normal si acceptabil. Chestia e ca unii lupi in piele de oaie dintre păstori ii drogheaza de la inceputul crizei cu otrava antihristica sau cu invatatura protestantizata, iar acestia sunt trimisi sau tolerati de mai de sus. In Biserica lucrurile se petrec ierarhic. Este nevoie de calauzire, de păstori. Nu turma dă directia, ea asculta. De aceea acuma noi nu credem si nu incurajam haiducii de rebeli legate de Inviere, mi se pare o mare prostie care va face doar mai mult rau.

    In afara Bisericii nu a existat coagulare decat atunci cand si unde a platit Soros si serviciile au sunat adunarea. In rest, la români nu exista coagulare, in special in vremurile astea. Iar sub stare de urgenta nici atat.

  28. @ Denis:

    Subscriem si noi acum.

  29. Nu, nu la haiducii ma refeream si eu. Ci la o coordonare intre societatea civila ortodoxa si biserica. Evident ca fara biserica nu se poate realiza nimic. Dar si fara o sustinere sociala a celor din afara ierarhiei bisericii mare lucru nu se poate. Adica e din ambele directii. Nici biserica fara credinciosi si nici credinciosii fara biserica.

    Pentru ca exact asta s-a reusit acum – o biserica fara credinciosi si credinciosi fara biserica. Fiecare pe craca lui. Ori exact de asta ar fi fost nevoie cind vorbeam de crearea unei opozitii care sa NU sfideze “organele” dar care sa vina cu o pozitie bine argumentata publica apropo de ce bisericile trebuie sa ramina deschise. Chiar daca nu s-ar fi aprobat ea ar fi aratat populatiei cam care este pozitia corecta fata de Pasti – si NU transmiterea online a slujbei- de care eu personal am oroare! (de online). Restul, lumina si pasca ….sint lucruri insignifiante fata de miza reala

  30. @ Petra:

    Corect. Doar ca ai definit gresit termenii. Biserica e intregul. Clerici plus mireni plus monahi. Ei asta au facut, premeditat, au rupt intregul asta, care insemna toata puterea Bisericii. Dar mirenii nu sunt organizati nicicum, sunt dezbinati, iar cei care totusi coaguleaza ceva sunt doar gasca/gastile de intelectuali veleitari binecunoscuti si care acum probabil ca miros sangele si asteapta sa sara din ascunzisuri ca salvatori… de fapt gropari definitivi ai BOR.

  31. Initial, luni seara se spunea ca https://www.gandul.ro/stiri/exclusiv-masuri-dure-pentru-noaptea-de-inviere-parohiile-vor-preda-la-politie-listele-cu-voluntarii-desemnati-sa-duca-lumina-19421274 . De la protectia oferita voluntarilor si pana la discutiile de azi, lucrurile s-au schimbat continuu. Cred ca, in mare parte se datoreaza si mass-mediei.

  32. Pingback: Când dictează Bisericii reguli liturgice, autoritățile române încalcă principiul STATULUI DE DREPT. O analiză a lui Cătălin Raiu: „Fascinat de puterea sa DESPOTICĂ, statul s-a vârât în Potir recomandând abținerea de la Euharistie. Nu a f
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare