Prof. Florin Colceag in reportajul-interviu realizat de Lucia Toader pentru Universul credintei (TVR, 8 noiembrie 2020): “Noi ne aflam acuma intr-un prag in care se face judecata intregii evolutii a umanitatii. E pragul in care vedem ca societatea, de …
Eu nu sunt de acord cu ideea școlii generalizate online, cum ne asigură unii specialiști că viitorul ar fi al educației indirecte făcută prin aparate. Eu sunt de acord cu ideea că, în împrejurări speciale cum este aceasta, când apar nevoi speciale ale societății, să fim pregătiți tehnic și să putem face o brumă de școală online. Pentru că să nu-mi spuneți mie că școala primară, unde învățătorul/ învățătoarea e centrul universului pentru mințile acestea tinere, unde privirea contează enorm de mult, unde elevii trebuie supravegheați și unde totul se face ca de la om la om s-ar putea face de la distanță de-acum încolo. Iar la universități sau la licee, unde e nevoie de urmărit experiențe în laborator, de văzut tot ce se petrece acolo, chiar în domeniul umanist, examenele orale au importanța lor la anumite discipline. Eu nu pot să prevăd o societate în care oamenii devin dependenți de inteligența artificială. Inteligența artificială trebuie să fie un adjuvant, un ajutor al omului. Dacă ajunge să ne stăpânească inteligența artificială, și văd că unii predică acest lucru, atunci ne pierdem condiția umană, ca să vorbesc și eu ca Malraux. Ne pierdem ceea ce este esențial în om, așa cum îl știm noi, ca o ființă clasică. Eu nu vă pot spune ce va fi omul sau omenirea peste o mie de ani, peste un milion de ani, dacă va mai fi. S-ar putea să fim ca-n filmele de anticipație, însă în acest moment esența omenirii este cea a comunicării de la om la om și a ideii că omul este ființa supremă [de pe pământ], nu robotul.
Atunci s-a legat o idee, că, așa cum se zice că au dispărut anumite animale, plante, obiecte, iar altele sunt pe cale de dispariție, tot așa au început să dispară cuvinte. Iar dacă dispar cuvintele, atunci va dispărea și lumea pe care o descriem prin ele, lumea așa cum o știam noi până acum. O întreagă atmosferă cu care eram obișnuiți se va stinge. Și, simțind pierderea asta, mi-am prospus să fac ceva. Ceva mic. Un început ca o picătură. Hai să scriu o carte despre cuvintele care dispar și merită salvate! Poate că, citind-o, se va schimba ceva în mintea copiilor, vor începe să realizeze bogăția limbii în care trăim. Poate că unii se vor reîndrăgosti de cuvinte, pentru că se vor convinge de puterea care stă în frumusețea lor.
„Aveți mare grijă de copiii dumneavoastră, nu lăsați să-i cuprindă toți acești viruși ideologici care îi destramă și le strică sufletul. Nu puneți nimic mai presus de copiii dumneavoastră. Nici carieră profesională, nici inteligență, absolut nimic. Faceți-vă vreme de ei! Investiția pe care o veți face în sufletele lor este cea de care vă veți bucura o viață întreagă”.
Există în prezent (adică de vreo cincisprezece-douăzeci de ani) tendința de supra-psihologizare a educației copiilor, tendință ce afectează atât părinții, cât și educatorii. Astfel, punem mult prea des accentul pe cum se simte copilul decât pe ceea ce gândește copilul, pe intenționalitatea sa, iar emoțiile sunt exacerbate. Refuzul părintelui de a-i cumpăra copilului a cea de-a nu-știu-câta mașinuță cu ocazia faptului că au mai ieșit o data la hipermarket sau în mall, refuz urmat de tantrumul copilului (criza de nervi datorată frustrării) este adeseori interpretată drept „traumă”! La fel și refuzul copilului de a merge la culcare sau de a face ceva ce îi displace. Trauma a devenit sinonimă cu orice intervenție a părintelui care frustrează copilul. Repet: care frustrează, nu care agresează copilul în vreun fel!
Să nu ne amăgim. Dacă nu ne transformăm familia într-o mică biserică, nu putem rezista tăvălugului acestei lumi. Dacă nu ne ancorăm, fiecare cum putem, fie și cu ultimele puteri, în viața Bisericii, vom cădea pradă forțelor întunericului care vor să pună obrocul peste lumina care pâlpâie, încă, în ochii nevinovați ai pruncilor. Nu ne mai putem face prea multe iluzii cu privire la așezarea acestei lumi, la o posibilitate de redresare colectivă, pe scară instituțională. Bătălia se va duce acum chiar pe terenul nostru, al intimității noastre familiale. Acolo trebuie rezistență, la nivel micro-familial. Acolo trebuie dusă lupta cea mare. Putem ușura această luptă dacă vom dovedi, pe cât posibil, că putem fi solidari. Că ne putem strânge, unii lângă alții, unii pentru alții, încurajându-ne, îmbărbătându-ne, ajutându-ne unii pe alții cu fapta și cuvântul. Nu putem rezista altfel decât încercând, după slabele noastre puteri, a imita viața primilor creștini. Nu după formă, ci după fond, după modelul strălucit al primelor comunități creștine. Doar acolo unde există o astfel de unitate suflă mai puternic și „vântul” Duhului (Ioan 3, 8). Altfel, risipiți unii de alții, vom fi asemenea oilor rătăcite de la turmă.
Iertați-mă dacă am crezut că elevii mei, copiii dumneavoastră, merită ceva mai mult decât să fie niște cetățeni care depun o cerere. Iertați-mă dacă nu am perceput școala românească drept o fabrică de cetățeni disciplinați. Am avut naivitatea de a crede că intermediez întâlnirea copiilor cu marea literatură, că le pot transmite fiorul unei poezii, că le pot da un instrumentar de teorie literară prin care să vadă și mecanismele unui text… Am considerat întotdeauna că literatura te ajută să gândești nuanțat, să refuzi a te lăsa locuit de câteva idei obsesive, te ajută să te exprimi prudent, după ce ai avut acces la mai multe informații.
Întrebarea este cum au ajuns mulți dintre copiii noștri niște adulți cvasi-iresponsabili și egoiști? De ce fug de ceea ce presupune însăși esența vieții de adult – alegerea partenerului, întemeierea familiei, facerea de copii și creșterea lor? Amânarea luării acestor decizii indică ambivalență, frica de răspunderi, dar mai ales teama de a accepta că, odată ce ai făcut niște alegeri, trebuie să trăiești cu ele, pentru că viața nu este un joc video: dacă ai greșit și ai pierdut, dai „restart” și iei jocul de la capăt. Teama de real, de asumare a deciziilor și egoismul tradus prin refuzul de a da mai mult decât de a primi (când ai grijă de un copil oferi îngrijire, iar copilul primește îngrijire) îi împiedică pe adulți să își accepte vârsta din buletin și îndatoririle specifice.
Dacă nu vom fi suficient de înțelepți și fermi, România va avea propriile cazuri Bodnariu. Și nu doar unele excepționale. Acceptând să meargă pe calea către totalitarism pe care a apucat-o deja Europa, în România Statul va fi noul dumnezeu – iar cale de mijloc și conciliere nu va mai fi. Ce vor face creștinii, deci, atunci când Cezarul va cere ceea ce i se cuvine lui Dumnezeu? Nu în ultimul rând, poate n-ar fi rău ca familiile plecate din țară în căutarea legitimă a unui trai mai bun să se gândească la revenirea acasă. Măcar aici, încă, nu li se răpesc copiii dacă spun poezii creștine la grădiniță.
Mai multe organizații non-guvernamentale care reprezintă sau ca interes principal familia au trimis o scrisoare deschisă adresată Ministrului Educației în care îi cer acestuia să lase educația sexuală și familială în seama părinților.
Organizațiile de familii afirmă că promotorii educației sexuale nu-și doresc o dezbatere pe acest subiect și din acest motiv, părinții copiilor sunt ignorați. Asociațiile susțin că introducerea “educației sexuale” în școli este promovată de interese private și nu de persoane care sunt interesate de soarta copiilor sau a familiilor.
Magdalena şi soţul ei, reputatul medic neurochirurg Ştefan Mindea (39 ani) – declarat cel mai tânăr şef de secţie din istoria neurochirurgiei de la Stanford – au trăit în Statele Unite ale Americii, acolo unde familiile lor au emigrat pe când ei erau copii. S-au întâlnit într-o tabără ortodoxă şi au format o familie tradiţională românească, unde pruncii sunt bineveniţi pe lume. Aşa au venit pe lume Isabella (12 ani), Ştefan (7 ani), Francesca (5 ani), Ecaterina (3 ani) şi Iustina (1 an şi jumătate). Acum 2 ani, medicii s-au hotărât să lase confortul Occidentului şi să revină în ţară, dar nu ştiau cât de greu va fi acest pas pentru copii.
Mircea Vulcănescu: CE AŞTEPT DE LA ŞCOALĂ PENTRU COPIII MEI Articol publicat în numărul 69 (Octombrie 2014) al revistei Familia Ortodoxă
Statele Unite au o lungă istorie de promovare a controlului populației în țările în curs de dezvoltare – circa 100 miliarde de dolari au fost folosiți în acest scop în ultimii 20 de ani. Că acum folosim termenul corect politic „planificare familială”, nu schimbă lucrurile – scopul e același.
Sunt, cred, vreo 4-500 de parohii in diaspora si, daca fiecare s-ar infrati cu o parohie saraca din tara, multe s-ar schimba… Asa cum a fost prin anii ’90, cand multe sate din Belgia si Franta s-au infratit cu sate din Romania si veneau cu ajutoare si bucurie
“Ai încredere: o conştiinţă curată e cel mai de preţ lucru… Nu-ţi va ieşi din prima, dar îndrăzneşte, dă voinţă şi vei primi de la Dumnezeu puterea de-a reuşi” Gandul: VORBEŞTE ROMÂNEŞTE. Profesoara care a renunţat la salariul şi maşina …
Cuvinte din taceri – Parintele Gheorghe Holbea de cuvintedintaceri
“Înainte… n-aveam cărți, dar Dumnezeu te auzea fiindcă atunci când strigai o dată, strigai din tot sufletul”
RTV.NET: Parada modei la Bac. Profesor: Discreţia, un termen străin elevilor. E o concurenţă a snobismului S-a dat startul Bacalaureatului 2013. Luni, primii absolvenţi de liceu au intrat în săli pentru a dovedi că limba română nu le este străină. …
*** Familia ortodoxa: “Jurnalul unui pusti” sau de ce scopul nu scuza mijloacele Articol publicat în Revista Familia Ortodoxă nr. 51 (Aprilie 2013) De curând, am primit pe adresa redacţiei scrisoarea de mai jos… Sunt o mamă care vă cere …
“Mamele de astăzi nu mai ştiu a doza corect dragostea cu exigenţa. Ele cocoloşesc, răsfaţă, fără a şti şi să ceară, să impună o direcţie creştină, şi ajung apoi desconsiderate, chiar umilite, pierzând controlul asupra propriilor copii!” *** Împărăteasa Mamă – …
Cuvinte din taceri: Preot Nicolae Tanase – O viata in slujba copiilor
Doxologia [Constantin Sturzu]: Fariseii vechi şi noi Asa cum se stie, anul acesta este dedicat sfantului maslu si ingrijirii bolnavilor. La slujba acestei sfinte taine, se citesc sapte pericope din Evanghelii, intre care prima face referire la pilda samarineanul milostiv …
Ziarul de Iasi/ pr. Constantin Sturzu: Crestinul si politica (II) Nu credeam ca articolul publicat saptamina trecuta va mai avea nevoie de o continuare. Am crezut ca sunt suficiente repere pentru un crestin in acel text, insa am intalnit, in …
Legatura dintre JOCURILE ONLINE, MARKETINGUL pentru COPII si INDUSTRIA PUBLICITATII/ Rolul PARINTILOR “Consuming Kids este un excelent film documentar al anului 2008, în regia cuplului Adriana Barbaro şi Jeremy Earp, care încearcă cu disperare să arunce lumină asupra practicilor murdare …
Vezi si: Doxologia: Cineva plânge de Crăciun pr. Ioan Valentin Istrati E multă agitaţie înainte de Crăciun. Toţi oamenii aglomerează magazinele, străzile, pieţele, cu gândul motivat, aproape isteric, de a pune cât mai multe pe masa şi sub bradul de …
Basilica: PASTORALA SF. SINOD AL B.O.R. cu prilejul ANULUI OMAGIAL AL SF. BOTEZ ŞI AL SF. CUNUNII ÎN PATRIARHIA ROMÂNĂ PASTORALA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE cu prilejul ANULUI OMAGIAL AL SFÂNTULUI BOTEZ ŞI AL SFINTEI CUNUNII ÎN PATRIARHIA …
Cultura vietii: Apel de conștiință din partea unui medic către colegii săi: în apărarea dreptului la viaţă al copilului nenăscut, prin conştientizarea viitoarelor mame Dr. Maria Dunca-Moisin Astăzi, cînd scriu aceste rînduri, părinţii micuţului Marc m-au invitat să fiu „parte …
Marturie crestin-ortodoxa: . O realitate înfricoşătoare ”Rubrica “Statistici” de pe site-ul provitabucuresti.ro găzduieşte la capitolul “date despre România” un tabel sinoptic a cărui sumarizare este de natură să terifieze pe oricine, indiferent care i-ar fi poziţia sau opinia despre avort. …
