TRANSPLANTUL DE ORGANE: DONATIE SAU CRIMA? Cazul accidentului aviatic din Muntii Apuseni, industria transplantului din Romania si intrebarile incomode care NU s-au pus. PROBLEMA “MORTII CEREBRALE”
“Nu cumva, în cele din urmă, buna noastră intenție de a ajutora pe semenii noștri, dezgolită de fundamentul ei deontologic, ne conduce la o medicină de tip Mengele?”
Comunicare la conferința cu tema ”Transplanturile: donație sau crimă?”, care a avut loc sâmbătă, 20-4-2013, orele 16-21, la Stadionul Pace și Prietenie din Pireu, și a fost organizată de Centrul de Studii Patristice și Centrului Misionar Enoméni Romiosíni, sub egida Sfintei Mitropolii a Pireului în colaborare cu Sfânta Mitropolie a Glifadei de Preacuviosul Arhimandrit Ioannis Kokákis, medic oncolog.
Transplantul: o minune medicală a secolului al 20-lea, care a început odată cu transplantul de inimă realizat de doctorul în medicină Cristian Barnard și a dat speranță de viață multor bolnavi, iar de atunci încoace face parte din practica medicală internațională. O minune medicală cu o singură bilă neagră, anume ceea ce este cunoscut sub numele de moarte cerebrală. Istoria începe în 1968 la Universitatea Harvard, când o echipă de medici, fără acordul restului comunității medicale, a legiferat în mod arbitrar termenul de ”moarte cerebrală”. Respectiva echipa publică pe 4 august 1968, în periodicul JAMA [Journal of the American medical Association], un articol cu titlul ”A definition of irreversible coma” și citim în această publicație că scopul nostru principal este să instituționalizăm coma ireversibilă ca un nou criteriu în definirea morții.
Echipa aceasta care face notă discordantă cu restul comunității medicale a fost chemată să dea explicații în fața comisiei competente de control a subiectelor legate de sănătate. În textul pe care l-a depus ca justificare, printre alte diferite inexactități și gafe științifice, neliniștesc și stârnesc interesul mai ales două poziții ale acestei echipe eretice – din punct de vedere științific: prima, că bolnavii în comă ireversibilă constituie o povară și, a doua, că este posibil să apară dezacorduri cu privire la obținerea și prelevarea de organe. Aceste două poziții fundamentale și ar fi fost suficiente să elimine orice ezitare cu privire la respingerea a priori a întregii acestei învățături eretice din punct de vedere științific, atât datorită atitudinii antideontologice, din punct de vedere medical, cât și datorită faptului că sunt extrem de ofensatoare pentru persoana umană și cultura acestuia.
Dacă ținem seama și de faptul că în țara unde a apărut teoria despre moartea cerebrală și în epoca respectivă, persoana umană era supusă unor grave agresiuni, de vreme ce doar cu un deceniu în urmă, în anul 1957, locuitorii de culoare obținuseră egalitate și libertăți politice și chiar în anul legiferării teoriei morții cerebrale, în 1968, fusese asasinat la Memphis, Tennessee, protagonistul mișcării de emancipare a negrilor, Martin Luther King, înțelegem cu ușurință motivația conjuncturală a dezvoltării unor asemenea teorii. Pentru că nu dorim să devenim categorici chiar de la început și pentru că primul pas în progresul științific este îndoiala constructivă și dialogul, în continuarea analizei noastre vom lămuri de ce respingem această poziție.
Istoria dezvoltării teoriei despre moartea cerebrală este plină de contradicții și paradoxuri. Cât privește termenul de ”moarte cerebrală”, din punct de vedere medical, includea inițial și coma ireversibilă. În 1992, Dr. Robert Truog și Dr James Fackler publică un articol cu titlul ”Redefinirea morții cerebrale” [Rethinking Brain Death], în care menționează că persoanele despre care se presupune că au suferit moarte cerebrală prezintă: 1. funcționare endocrină hipotalamică, 2. activitate cerebrală electrică, 3. indicii de comunicare afectivă cu mediul înconjurător, 4. reflexe la stimuli externi proveniți din sistemul nervos central. Articolul acesta stârnește din nou o întreagă polemică cu privire la teoria morții cerebrale și, pentru că au existat destule cazuri de resuscitare, a avut loc o delimitare între coma ireversibilă sau moartea corticală, așa cum se numește astăzi, și moartea reală a bolnavului, care este însoțită de distrugerea sistemului nervos central.
În continuare, s-a observat că persoanele despre care se consideră că au suferit moarte cerebrală supraviețuiau mai mult de două săptămâni în secțiile de terapiei intensivă, dintre care unii au supraviețuit chiar și până la șase luni [Truog 1992], [Shewmon 1998], [ΚΑΡΑΚΑΤΣΑΝΗΣ 2001], având o temperatură constantă, reflexe normale, absorbție și asimilare normală a hranei, creștere a greutății corporale, sarcină și naștere normală și în situații foarte rare, care însă au fost consemnate, revenirea bolnavilor la starea lor normală. Astfel s-a formulat termenul de ”moarte a trunchiului [cerebral]”, care, mai precis vorbind, este un termen patologico-anatomic și în felul acesta a avut loc din nou o diferențiere a formelor de moarte a sistemului nervos central. Astfel s-au introdus și criterii pentru diagnosticarea morții trunchiului, atât din punct de vedere clinic [absența reflexelor oftalmio-cerebrale, foto-cinetice, ale corneei și altele], cât și în laborator [evaluarea circuitul sanguin la nivel cerebral, electroencefalogramă etc.]. Aici ar trebui să adăugăm că în anul 2008, Consiliul Național de Bioetică al SUA a declarat că identificarea morții cerebrale cu moartea trunchiului este ”suspectă din punct de vedere conceptual” și ”periculoasă din punct de vedere clinic”.
Din punct de vedere juridic, în statele în care a fost acceptată teoria despre moartea cerebrală, în 1968 s-a adoptat legea despre ”moartea cerebrală” ca moarte a întregului sistem nervos central, nu însă ca moarte reală a bolnavului, ci ca primă manifestare a descompunerii care urmează morții bolnavului, definită ca încetare definitivă a funcției cardio-respiratorii. În 1981, Comisia Națională de Transplanturi din SUA, referindu-se la moarte, o definește ca fiind atât încetarea ireversibilă a funcției cardio-respiratorii, cât și încetarea ireversibilă a funcționării creierului. Urmează o serie de inconsecvențe și ambiguități juridice și nu doar în țara în care a apărut acest nou concept, dar și în alte țări în care a fost acceptată ca teorie și a fost legiferată sub diferite criterii, variind de la țară la țară, așa încât evenimentul morții, astăzi, cunoaște definiții cu totul diferite de la țară la țară. În țara noastră, de pildă, prin decizia Consiliului Central al Sănătății, din 1985, moartea este definită ca pierderea ireversibilă a capacității conștiinței însoțită de pierderea ireversibilă a capacității de respirație automată. Și pe bună dreptate ne întrebăm: moartea nu înseamnă peste tot același fenomen?
Să presupunem că omul, potrivit susținătorilor teoriei acesteia, pierde doar o unitate biologică și că moartea constituie încetarea definitivă și ireversibilă a funcțiilor sale și să ne referim la viața doar în legătură cu comportamentul biologic al celulei. Cunoaștem, așadar, din biologie că o celulă rămâne vie atât timp cât primește elemente din mediul exterior, pe care le asimilează transformându-le în monedă energetică [ATP] prin sinergia necesară a oxigenului. Acești doi factori se transferă prin circuitul sanguin, care continuă activitatea dinamizatoare prin funcția mușchiului cardiac. Când acesta încetează, atunci celula, nemaiprimind elementele necesare pentru viața ei, ajunge la moartea celulară, care are loc la intervale de timp diferit, ca eveniment, de la organ la organ.
Moartea celulară precedă liza celulară, care precedă lizei organului. După moarte, celula se lizează și începe procesul de descompunere. Așa cum este acceptat la nivel internațional, cât privește exercitarea tehnicii medicale, aceasta contribuie la menținerea vieții, atât la nivelul persoanei, cât și la nivelul celulei. În fiecare zi medicul dă o luptă pentru a menține viața, iar câmpul acestei lupte nu este doar trupul ca total al celulelor, ci mai ales ca întreg al celulelor. Este, așadar, o lege inviolabilă exercitarea tehnicii medicale având ca criteriu respectul față de viața însăși, fie este vorba de persoană, fie de organ sau de celulă. PRIMUM NON NOCERE [În primul rând să nu faci rău.], după cum spune Hipocrate. Nici o practică medicală nu este consacrată sau justificată prin faptul că îi face rău bolnavului.
”Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau nedreptate”, se spune în jurământul lui Hipocrate.
Așadar, faptul că evoluția tehnologică a dus la apariția secțiilor de terapie intensive în care sunt spitalizați oameni ale căror trupuri sunt menținute în viață, care este un fapt, aceasta nu dă dreptul nici unui medic să intervină și să oprească viața, nici măcar sub pretextul mincinos al folosului altcuiva, pentru că astfel esunt negate însăși firea și scopul exercitării medicinii.
Într-un articol al domnului Langouránis, directorul Secției de Hemodializă a SpitaluluiAlexandra din Atena cu titlul ”Oferirea unui organ de către un om care nu mai are nevoie de el este un dar al vieții și contribuie la consolidarea unei societăți a solidarității”, care a fost postat pe pagina de internet a Comisiei Naționale de Transplanturi, citim:
”în multe cazuri însă bolnavul este transportat la secția de terapie intensivă, e adevărat în stare de comă, dar încă viu (!!!). Între timp, hemoragia cerebrală continuă, edemul cerebral se agravează și survine distrugerea creierului, având ca urmare încetarea respirației și a circulației. Acestor oameni li se oferă posibilitatea menținerii respirației și circulației pentru câteva ore sau chiar pentru câteva zile prin mijloace artificiale [se menționează care sunt acestea], fiind excluse alte stări reversibile care se pot manifesta în asemenea situații [se menționează], …există indiciul categoric al morții cerebrale”.
Cu respect absolut, așadar, față de persoana și calitatea științifică a autorului articolului, aș dori să ne oprim asupra cuvântului ”încă viu” și asupra înțelesului expresiei ”având ca urmare încetarea respirației și a circulației”.
Dacă nu am înțeles greșit, moartea este identificată cu încetarea funcției cardio-respiratorie, părere pe care, desigur, o aprobă și dr. Shewmon, care spune în acest sens ”că o definire a morții care să poate fi universal acceptată nu se poate face decât din perspectiva circulației și a respirației!”. Continuarea funcției cardio-respiratorii prin mijloace artificiale nu face decât să întârzie faptul morții întregului organism și a populației celulare – întru totul de acord! –, adică contribuie la vitalitatea organelor și la menținerea acestora în stare de funcționar, contribuie, așadar, la menținerea vieții celulei, la menținerea vieții (!!!).
Ca să înțelegem acest lucru, trebuie să examinăm cum este creată viața! Două celule vii se unesc în interiorul unui organism viu și încep să se înmulțească. La începutul creării noului organism, până la diferențiere, adică înainte ca celulele să creeze infrastructura necesară, cardiacă, circulatorie etc. pentru continuarea dezvoltării, cele necesare pentru viață sunt preluate din trupul mamei. Se poate susține, dat fiind faptul că nu avem încă un om configurat, (…) ci doar un total de celule, se poate susține, deci, de către unii că avem de-a face cu absența VIEȚII!!!
Cu alte cuvinte, se poate spune că, dat fiind faptul că o parte a omului este încă nedesăvârșită și lipsește parțial din punct de vedere funcțional și se hrănește din mamă, putem spune, deci, că în pântecele mamei avem de-a face cu un fenomen al morții (?!!!) și se justifică, de pildă, încetarea sarcinii, adică încetarea vieții, pentru că embrionul este nedesăvârșit? Dacă acest lucru este valabil și este considerat, prin analogie, mort ajungem la următorul paradox și la următoarea aberatie: și de ce să se mai nască copii? Putem, de vreme ce sunt încă nedesăvârșiți, să îi păstrăm în gestație până când vor putea fi folosiți în scop medical sau în alte scopuri, care de asemenea contribuie la ”binele” societății. La binele unei societăți, desigur, care prin natura ei nu va mai fi bună, de vreme ce în lăuntrul ei domină canibalismul și utilitarismul.
Prin urmare, așa cum nu suntem siguri în procesul nașterii omului care este momentul de la care începe să acționeze suflarea creatoare a lui Dumnezeu și acceptăm că de la început este vorba de persoană umană vie, astfel, și în procesul morții suntem datori, dat fiind faptul că este deficitară cunoașterea noastră în privința momentului când această suflare încetează, să acceptăm că până la momentul lizei ultimei celule, avem de-a face cu o persoană umană cu toate drepturile ei inalienabile, care se întemeiază pe existența Vieții în ea.
Iată de ce nici un medic care respectă viața și știința medicală nu semnează vreodată un certificat de deces înainte de încetarea vieții în întregul trup al bolnavului, care are loc doar prin încetarea definitivă și ireversibilă a funcției cardio-respiratorii, lucru pe care îl acceptă și susținătorii teoriei despre moartea cerebrală, pentru că, din câte cunosc, certificatul de deces se semnează după decuplarea bolnavului de la aparate. Și se pune întrebarea, ce sunt, la urma urmei, aceste secții de terapie intensivă? Sunt secții de menținere a vieții și terapie sau nu cumva, odată cu confecționarea conceptului de ”moarte cerebrală”, se transformă fără voia noastră în secții de organe de schimb, de tip vulcanizare, unde arunci garniturile arse și le reciclezi pe cele pe jumătate uzate?Nu cumva, în cele din urmă, buna noastră intenție de a ajutora pe semenii noștri, dezgolită de fundamentul ei deontologic, ne conduce la o medicină de tip Mengele[2]?
Problema noastră nu o reprezintă, așadar, transplanturile ca act medical, ci mai ales definirea faptului morții bolnavului. Dr. Massimo Bondi, profesor universitar de chirurgie la Sidney, care se ocupă cu problematica transplanturilor de 35 de ani ne dezarmează prin declarațiile sale. Spune în acest sens că ”de multe ori, în practica medicală cotidiană, pentru că este nevoie ca organele să fie prelevate rapid, știut fiind că întârzierea prelevării organelor le face improprii transplantului, medicii, în loc să urmărească evoluția leziunii bolnavului, se precipită în a pune repede diagnosticul de moarte cerebrală”. De asemenea, spune în acest sens cu privire la donatori: HILL., adică ”sunt cei mai vulnerabili și expuși, dar nu lipsiți de speranță”. Același cercetător menționează de asemenea că într-un studiu extins care s-a făcut pe rămășițele trupurilor donatorilor (503 de persoane), care fuseseră diagnosticați cu moarte cerebrală, după prelevarea organelor lor, în timpul examinării medico-legale, s-a constatat în destule situații că leziunile sistemului nervos central erau, de fapt, reversibile.
Profesorul Hill, cercetător britanic, a realizat destule autopsii de bolnavi care fuseseră spitalizați la secția de terapie intensivă și primiseră asistență cardio-respiratorie artificială și în continuare primiseră diagnosticul de moarte cerebrală, potrivit criteriilor în vigoare ale morții cerebrale. În urma acestor cercetări a constatat că în majoritatea cazurilor substanța corticală a creierului se menținea la un nivel relativ satisfăcător, fapt care ridică serioase semne de întrebare cu privire la cât de ”morți” sunt în definitiv morții cerebral. Pe bună dreptate, așadar, Dr. Robert Truog, profesor la Universitatea Harvard, anestezist, spunea în acest sens: ”moartea cerebrală rămâne incoerentă în teorie și confuză în practică, în plus, unicul scop pe care îl deservește acest concept este posibilitatea prelevării de organe”.
O altă întrebare care se pune este de ce este necesar să se acorde donatorului un tratament farmaceutic care are ca scop anestezia înainte de prelevarea organelor? De anestezie are nevoie doar omul viu, nu omul mort, de vreme ce funcționarea simțurilor presupune existența vieții. Ce scop are, așadar, administrarea anestezicelor unui ”donator aflat în moarte cerebrală”, de vreme ce, potrivit acestei teorii el este mort? Și care sunt simptomele care apar pe durata prelevării organelor și pe care le suprimă administrarea de anestezice? Acestea sunt: transpirație, creșterea frecvenței cardiace și tahicardie, creșterea tensiunii arteriale și așa-numitele semne ale lui Lazăr (Lazarus signs). Semnificativ în acest sens este cazul unuia dintre acei donatorii caracterizați ca ”morți cerebral”, caz care a fost publicat de WETZEL și examinat de către cercetătorii britanici EVANS și HILL. Bolnavul acesta, în vârstă de 33 de ani, a fost caracterizat ca ”mort cerebral” și a fost pregătit pentru operație. Înainte de începerea procedurii avea un puls de 90 de bătăi pe minut, iar tensiunea era 90/50. Imediat ce chirurgul a făcut tăietura pe lungimea trupului, pulsul a ajuns la 104, iar tensiunea 120/70 pe minut. Dacă ar fi fost un cadavru, în mod normal nu ar fi trebuit să se întâmple acest lucru. La 3 minute de la începerea procedurii, pulsul a urcat la 118 pe minut, iar tensiunea la 150/75 și a fost nevoie de anestezie la 11 minute de la începutul procedurii, ca să fie oprită creșterea pulsului și a tensiunii și să poată fi continuată procedura.
Fenomenul acesta se observă de obicei la bolnavii care sunt operați, iar anestezia este insuficientă, și aceasta se întâmplă datorită răspunsului direct al trunchiului cerebral. În plus, de ce se observă lăcrimarea donatorului mai ales în momentul prelevării organelor? Cum se explică toate aceste lucruri din punct de vedere medical și prin ce mecanism sunt provocate ele? Așa cum am menționat mai înainte, există situații rare, dar care au fost consemnate de către știință, de oameni care, deși primiseră diagnosticul de ”moarte cerebrală”, atât din punct de vedere clinic, cât și al laboratorului, au revenit la viață. Recent a fost dat publicității cazul clinic al lui Lucy Hussey Bergonzi, unul dintre cazurile consemnate și confirmate, de revenire din moartea cerebrală – moarte care fusese diagnosticată atât clinic, cât și în laborator. Lucy Hussey Bergonzi, deși fusese caracterizată ca ”moartă cerebral”, iar rudele își dăduseră acordul pentru prelevarea de organe, ea și-a revenit la starea fiziologică după stropirea cu aghiazmă, cu doar câteva minute înainte de prelevarea organelor.
În asemenea situații, cum este justificat acest fapt, de vreme ce diagnosticul morții cerebrale a fost dat de centre medicale competente și se respectaseră toate procedurile juridice și medicale necesare? În acest punct am dori să reiterăm o precizare. Problema noastră și obiecția noastră nu se îndreaptă împotriva transplanturilor ca practică medicală – de altfel transfuzia de sânge ar putea fi considerată transplant sau, de exemplu, donația de organ din partea unui donator aflat în viață –, ci se îndreaptă împotriva transplanturilor cu organe de la un donator mort, totdeauna în legătură cu legiferarea conceptului de moarte cerebrală, cu toți parametrii particulari pe care îi implică acest concept. Și susținem cu tărie această poziție atât pentru că teoria însăși a ”morții cerebrale” este stranie din punct de vedere științific, cât și pentru că foarte multe studii realizate în lume de către cercetători și oameni de știință de calibru internațional prezintă limpede necesitatea contestării teoriei despre moartea cerebrală și înclină pentru eventuala ei abrogare din punct de vedere științific. Am putea spune că ”moartea cerebrală” este fie un fenomen din cadrul procesului morții [ΠΑΝΑΓΟΠΟΥΛΟΣ], fie primul stadiu al descompunerii [TAYLOR], dar, cu siguranță, nu este moartea persoanei, care rămâne o taină inepuizabilă. Profesorul de neurologie Taylor susține că avem de-a face cu două fenomen distincte: moartea ca proces momentan (process of dying) și procesul descompunerii (process of disintegration), și completează că moartea cerebrală este primul stadiu al procesului de descompunere. În plus, am putea spune că moartea nu se diagnostichează, ci doar se constată.
Înainte de preda ștafeta următorilor vorbitori, excepționali oameni de știință, recunoscuți pentru valoarea lor, prezenți astăzi aici, consider că este de datoria mea și ca teolog, nu doar ca medic, să mai fac o scurtă precizare și să adaug că studiile medicale, care se opun teoriei morții cerebrale și definesc moartea ca fenomen momentan, fac diferențierea între faptul morții și descompunerea trupului, de care ține și moarte cerebrală, neagă punerea semnului de egalitate între suflet și funcțiile cerebrale, susțin astfel dreptul la viață, nu doar a beneficiarului de organe, ci și a donatorului de organe, acceptă că donatorul este persoană chiar și după moarte, și ajung la un acord absolut cu duhul Sfintei Scripturi și al teologiei patristice revelate (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Grigorie de Nisa, Marele Vasilie, Sfântul Ioan Damaschin etc.).
De asemenea, pentru că unii încearcă să manipuleze opinia publică spunând că noi, cei care din punct de vedere științific suntem împotriva teoriei morții cerebrale nu vrem să facem milă cu semenul nostru, aș dori să răspund, cu tot respectul față de părerea lor, că, mai întâi, din punctul de vedere al medicului, mila față de bolnav înseamnă exercitarea medicinii cu respect față de persoana umană și cu integritate științifică, care izvorăște din adevăr.
În al doilea rând, milă nu se cuvine doar beneficiarului de organe, ci și donatorului, precum și familiei acestuia. Donatorul, pentru noi, rămâne în toate aspectele o persoană umană, cu trup și suflet, pe toată durata spitalizării sale și este cel care se află pe poziția cea mai dureroasă și are nevoie chiar în mai mare măsură de îngrijirea și protecția noastră, pentru că se luptă pentru viața lui care nu trebuie pusă în pericol de către nimeni – poziția aceasta a fost exprimată, de altfel, și de Sinodul Bisericii noastre. Pentru noi acest bolnav nu este o povară inutilă care conține lucruri de care nu mai are nevoie și care urmează să fie aruncat într-un Kaiádas științific, eventual, ci este aproapele nostru și fratele nostru, după cum este, de altfel, și beneficiarul de organe.
Cazul lui clinic impune îngrijirea medicală de rigoare și susținere din partea tuturor pentru dreptul inviolabil la viață, care este dar al lui Dumnezeu către om și nimeni nu are dreptul să i-l ia, decât numai Dumnezeu, drept despre care suntem singuri, din punct de vedere științific, că nu se va mai respecta prin legiferarea morții cerebrale. În plus, pentru că se vorbește despre datoria noastră filantropică, răspundem că, neîndoielnic, donarea de organe este filantropie [gr. philanthropía, ”dragoste de oameni”], dar incomparabil mai mare dragoste de oameni este să îi înveți pe semeni tăi să meargă spre moarte cu credința adâncă în Învierea lui Hristos. Dragoste de oameni este să îi înveți pe semenii tăi să urmeze viața Crucii și a Învierii și că moartea, un fapt universal în viața omului, este o trecere către veșnicie și către cele mai înalte, către cele adevărate, către cele nestricăcioase. Dragoste de oameni este să îi înveți pe semenii tăi să descopere partea slavoslovitoare a bolii și aspectul mântuitor al morții.
[…] Integral la SURSA
- Realitatea (VIDEO): Medicul Radu Zamfir, în prima misiune de salvare de vieţi după accident
Reporter: Ce v-a mânat înspre meseria asta?
Dr. Radu Zamfir: Bunicul meu a fost medic chirurg. In copilarie am apucat sa ii promit ca o sa l urmez si am facut-o. El saracul a murit cand eram eu prin clasa a zecea, nu a apucat sa vada, dar cred ca-i mandru de mine!
R: S-a vorbit de dvs ca de un erou, dvs aveti un erou?
Dr: Modelul pe care il urmam aici cu totii este profesorul nostru care a fost locomotiva programului de transplant hepatic din Romania.
R: V-ati gandit vreo secunda sa renuntati la meseria dvs dupa accident? Va e teama?
Dr: Mi s-au redus dramatic temerile.
R: Cand o sa mergeti la urmatoarea recoltare?
Dr: Cand o sa fie nevoie, o sa ma urc in avion.
R: Cu ce ganduri intrati in sala?
DR: Cu gandurile de a face aceleasi lucruri bune pe care eu consider ca le am facut si pana acum. Intru in sala la fel de motivat ca si pana acum pentru ca motivatia poate sa fie sau nu, nu poti sa intri asa, in dorul lelii, la operatie.
R: Cat de mult va mai ganditi la ce s a intamplat atunci?
DR: Creierul uman are un mecanism foarte complex de functionare si de protectie. Sunt lucruri care s-au intamplat si pe care nu poti sa le intorci sa fie altfel, pur si simplu s-au intamplat.
R: Ce va amintiti in clipa asta?
DR: Totul, ca un film desfasurat intr o maniera accelerata, sub rezerva faptului ca am avut un traumatism cranian, in urma caderii, imi aduc aminte, da.
R: Cat de mult va implicati in activitatea cu studentii?
DR: Fiind o clinica universitara, studentii sunt la tot pasul la patul bolnavului, sunt si in sala. Interesul lor si preocuparea lor pentru a invata este si trebuie tratata cu seriozitate. Si in strainatate sunt destule porti deschise pentru studenti care vor sa se implice.
INTERVIUL INTEGRAL ÎN MATERIALUL VIDEO!
- Antena3 (Video, in direct): Dr. Zamfir, la prima misiune de salvare de vieţi după tragedia din Apuseni
- Adevarul:
Vineri a avut loc cel de-al şaptelea transplant hepatic din acest an şi al patrulea realizat de echipa medicală de la Institutul Clinic Fundeni după accidentul aviatic din Munţii Apuseni. Cel care a coordonat echipa de prelevare, formată din patru medici şi o asistentă, a fost chiar medicul Radu Zamfir. Cei cinci au mers şi s-au întors de la Sibiu cu o ambulanţă, deşi a fost luat în calcul şi un posibil zbor cu avionul.
“S-a pus problema să luăm avionul, dar decizia de a merge cu ambulanţa este luată de cei care ne asigură transportul şi care ne organizează, respectiv coordonatorii de transplant. Să spun că n-am nicio problema de a merge cu avionul este puţin exagerat dar trebuie să trecem peste. Ambulanţa a fost soluţia optimă atât pentru noi cât şi pentru pacientă, dat fiind timpul scurt de la momentul clampării aortei până la implantarea ficatului”, a declarat chirurgul Radu Zamfir, care şi-a reluat joi activitatea medicală.
„Am simţit că e nevoie să revin. Oricum, nu iau niciun fel de pastile. Ieri, mi-am văzut şi pacienţii. Trebuia să-i vadă şi pe ei cineva, nu? S-au bucurat că am fost eu. Recuperarea mea a fost de o manieră foarte alertă, mai ales că am avut şi o intervenţie programată, după care am avut această prelevare de organe”, a explicat doctorul la revenirea în Bucureşti.
Ficatul va ajunge la o femeie de 45 de ani, psiholog
Potrivit acestuia, prelevarea de la Sibiu a decurs normal. Ficatul provine de la un donator în vârstă de 35 de ani, implicat într-un accident rutier. Primitorul este o femeie în vârstă de 45 de ani, din Cluj, de profesie psiholog, care suferă de ciroză hepatică.
„Nu este vorba despre femeia care aştepta ficatul atunci când s-a petrecut incidentul din Munţii Apuseni. În cazul acela era o femeie de peste 60 de ani care aştepta un ficat de la o persoană care avea tot peste 60 de ani. Ea este în continuare în aşteptare, fiind internată la noi în spital, dar starea ei rămâne gravă”, a declarat profesorul Irinel Popescu, şeful Centrului de Transplant Hepatic din Institutul Fundeni.
Nu mai puţin de 400 de persoane se află la ora actuală în aşteptare pentru un nou ficat. „Transplantul de astăzi (vineri, n.r.) este al şaptelea pe anul acesta. Ianuarie e o lună cu probleme, după cum s-a văzut, dar încet-încet încercăm să reintrăm în grafic. Sigur că există un impact emoţional destul de mare creat de acel accident nefericit, în acelaşi timp doctorul Zamfir are la activ câteva sute de astfel de operaţii”, a completat profesorul Irinel Popescu.
Rinichiul, prelevat de echipa din Cluj
Medicul a ţinut să precizeze că, în transplatul de ficat, medicii au la dipoziţie peste şase ore între prelevare şi reluarea funcţiilor ficatului la primitior. „În teorie se spune că merg şi 12 ore dar am încercat să evităm acest lucru, pentru ca organul să fie funcţional”, a completat Popescu.
Nu doar ficatul a fost preluat de la donatoarea din Sibiu. „Un rinichi a ajuns la Cluj, s-a luat în calcul şi prelevarea pancreasului, dar organul nu mai era funcţional şi s-a renunţat”, a declarat Radu Zamfir. Medicul susţine că echipa de prelevare este, în general, una mixtă, formată din medici de mai multe specialităţi.
Donatorul, internat pe 28 ianuarie în comă profundă
Medicul Radu Zamfir a participat, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, la prima prelevare de organe după tragedia aviatică din Munţii Apuseni. Prelevarea de organe s-a făcut de la un pacient de 35 de ani, aflat în moarte cerebrală. “O să facem o prelevare de organe, vom preleva ficatul, pancresul şi rinichii”, a spus, când a ajuns la Sibiu, medicul Radu Zamfir.
Bărbatul de la care s-a făcut prelevarea de organe a fost internat în cadrul secţiei Anestezie – Terapie Intensivă în data de 28 ianuarie în comă profundă, cu traumatism cranio-cerebral, hemoragie subarahnoidiană, multiple fracuri craniene şi fracturi costale. Intervenţia a început puţin după miezul nopţii şi a durat până spre dimineaţă, de la pacient fiind prelevate rinichii, ficatul, cornee şi ţesuturi.
„Nu ştim exact la ce pacienţi vor ajunge, în funcţie de testele de compatibilitate care sunt în lucru acum. Sunt mulţi pe lista de aşteptare, dar o să fie selectaţi funcţie de testele de compatibilitate”, a spus medicul Liviu Constantin, de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj Napoca.
Medic: E o surpriză că Zamfir a revenit atât de repede în sala de operaţie
Acesta a adăugat că lucrează de mulţi ani împreună cu medicul Radu Zamfir, şi că, ştiindu-l, faptul că revine atât de repede, după cumplitul accident aviatic din munţii Apuseni, în sala de operaţii nu este pentru el o surpriză. “Lucrăm împreună de mulţi ani. Mă aşteptam! (să se întoarcă atât de repede, n.r.) Îl cunosc şi ştiam că o să se întoarcă”, a adăugat medicul clujean.
Pe drumul spre Sibiu, dar şi în sala de operaţii Radu Zamfir a ascultat muzică, iar colegii săi spun că, în sala de operaţii, este neschimbat. Întrebat dacă medicul are aceleaşi abilităţi în sală, medicul Andrei Nica, şeful echipei de prelevare ţesuturi, a răspuns “Absolut şi foarte tehnic. Spre uimirea mea, foarte tehnic”.
Medicul Radu Zamfir a participat, în noaptea de joi spre vineri, la prima acţiune de prelevare de organe de după accidentul aviatic din 20 ianuarie, din Apuseni, un coleg de-al său de la Cluj spunând că lucrează cu el de mulţi ani şi că se aştepta ca acesta să revină “pe teren”.
Radu Zamfir a făcut parte dintr-o echipă de mai mulţi medici din Bucureşti care au ajuns la Spitalul Judeţean Sibiu la miezul nopţii, pentru o prelevare multiplă de organe, După mai bine de o jumătate de oră de la sosirea echipei de medici din Bucureşti, la Spitalul Judeţean Sibiu au ajuns şi medici din Cluj-Napoca, de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal şi de la Clinica Chirurgicală, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Medicul Liviu Constantin, de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca, a declarat presei, înainte de intrarea în sala de operaţii, că beneficiarii organelor prevelate vor fi stabiliţi abia după efectuarea rezultatelor de compatibilitate, dar a afirmat că “sunt mulţi pe lista de aşteptare”. Liviu Constantin a precizat că toate echipele de medici intră în acelaşi timp în sala de operaţie, prelevarea făcându-se “secvenţial”.
“Fiecare echipă intră în plagă secvenţial. Se intră, fiecare îşi izolează organele respective, adică ficatul, rinichiul, pancreasul, cordul şi se prelevează într-o anumită ordine”, a mai declarat Liviu Constantin.
Întrebat dacă a mai lucrat cu medical Radu Zamfir şi dacă se aştepta ca acesta să revină în sala de operaţii atât de repede după accidentul aviatic, doctorul Liviu Constantin a răspuns:
“Lucrăm împreună de mulţi ani. E prima lui prelevare de organe după tragedia din Apuseni. Mă aşteptam să se întoarcă atât de repede pe teren! Îl cunosc şi ştiam că o să se întoarcă”.
Acesta a precizat că a vorbit de mai multe ori la telefon cu Radu Zamfir după accident şi consideră că acesta “e bine”. Operaţia a început după ce toţi membrii echipei s-au pregătit şi s-au informat asupra situaţiei medicale a tânărului de la care urmau să fie prelevate organele. Echipa de medici de la Cluj a plecat de la Spitalul Judeţean Sibiu, vineri, în jurul orei 07.00, iar o parte dintre medicii de la Bucureşti au plecat o jumătate de oră mai târziu.
Doctorul Radu Zamfir s-a urcat în ambulanţa cu care a plecat către Capitală fără a face vreo declaraţie presei.
Ceilalţi medici au precizat că operaţia a durat mult mai mult decât se aşteptau şi nu au reuşit să preleveze pancreasul, aşa cum se stabilise iniţial, fiind prelevate, în schimb, rinichii, ficatul şi ambele cornee. Un medic din Bucureşti a rămas în continuare la Sibiu şi, la ora transmiterii acestei ştiri, prelevează ţesuturi de la tânărul aflat în moarte cerebrală. Echipa de medici de la Bucureşti a ajuns la Sibiu joi, la miezul nopţii, iar ulterior a ajuns si echipa de medici de la Cluj.
Nota noastra:
Asadar, la prima ocazie, unul din protagonistii accidentului aviatic din Muntii Apuseni, eveniment dramatic care a tensionat opinia publica si a creat un scandal urias, urmat de demiteri de oficiali si de campanii mediatice, participa la o (noua) operatiune de prelevare de organe pentru transplant. Si inca la una extrem de controversata si practicata intr-un mod netransparent in Romania: prelevarea de organe de la persoane aflate in “moarte cerebrala”. Adica, daca impartasim analiza Arhim. Ioannis citata mai sus, era vorba despre o crima. Spunem ca aceasta procedura este netransparenta, pentru ca in Romania nu a existat o discutie reala pe acest subiect, ci doar o uriasa propaganda, care continua, de altfel, si astazi – cu si mai mare intensitate si chiar supra-legitimata acum prin efectul emotional coplesitor al accidentului – , deoarece mass-media functioneaza aici ca un oficiu de publicitate si nu ca o instanta care isi pune intrebari cu privire la un fenomen.
De altfel, acum, dupa ce s-au mai diminuat ecourile mediatice ale accidentului aviatic din Apuseni, iese in evidenta cu putere modul in care presa a gestionat subiectul – exceptand elogierea, pe deplin meritata, a motilor-eroi din Horea, asupra careia si noi am dorit sa ne centram inainte de toate, fara a le umbri cu nimic lumina exceptionala a omeniei lor, tot mai rare, altminteri, in lumea de azi. S-au facut procese de intentie pilotului, s-au facut campanii de acuzare si de punere la stalpul infamiei (deseori pe buna dreptate) a unor oficiali implicati in operatiunile de salvare, s-a aratat cu degetul, dupa caz, la Ponta sau la Basescu, s-a acuzat, in fine, si pe buna dreptate, STS-ul si toata ceata de supraveghetori ai societatii care nu sunt buni la salvat vieti, ci doar la spionat, dar nu s-au pus, nici dupa stingerea emotiilor inerente primelor zile, acele intrebari incomode care tin de domeniul medical. Care ar fi ele?
Cursa era una de transport de organe pentru realizarea unui transplant. Prin urmare, tinea de ceea ce se numeste INDUSTRIA TRANSPLANTURILOR DIN ROMANIA. O industrie care functioneaza in conditii de opacitate maxima. Nimeni nu stie ce fonduri se plimba prin aceasta industrie, ce proceduri exista, ce intrari si ce iesiri, cati oameni sunt salvati cu adevarat, cum functioneaza listele de asteptari, cati oameni sunt folositi ca donatori etc. De vreme ce avionul, pilotii, membrii echipajului NU erau o gasca ce actiona de capul lor, ci in cadrul acestei INDUSTRII, erau obligatorii aceste intrebari:
– sub coordonarea cui a avut loc zborul? Cine stabileste componenta echipajelor, ordinea sau prioritatea curselor?
– in ce conditii a avut loc cooptarea studentei de elita Aurelia Ion (militar, pe deasupra), care muncea ca voluntar (adica pe gratis) in astfel de misiuni dificile? Avem de-a face cumva cu o exploatare a fortei de munca inalt calificata si in conditii ilegale? Daca da, cine e responsabil?
– ce dotari si ce infrastructura detine industria transplantului de organe din Romania pentru desfasurarea activitatii sale? Cum e posibil ca o activitate ce se lauda, in presa, ca este una dintre cele mai prolifice din Europa (exact prin procedeul controversat al prelevarii de organe de la cei declarati in moarte cerebrala!) sa se foloseasca de un avion foarte vechi, pentru zboruri in conditii extrem de dificile?
– cum e posibil ca pilotul angajat, pensionar, sa fie platit pentru astfel de curse abia ceva mai mult decat un simplu taximetrist? Arata, oare, acest lucru, un alt mod de a exploata forta de munca inalt calificata?
– care sunt fondurile, sumele, care sunt investite in aceste misiuni/operatiuni, cu cat sunt platiti medicii implicati, care este procedura de selectare a acestora?
Tare ne e teama ca asistam la un caz de crunta si inumana exploatare a persoanei umane: exploatare a tragediilor semenilor nostri, care sunt convinsi sa-si dea un membru al familiei declarat in moarte cerebrala pe mana recoltatorilor de organe; exploatare a naivitatii, idealismului umanitar, dorintei de a salva vieti, dar si a celei de a face cariera intr-un domeniu ce este prezentat drept ceva de avangarda in medicina si de elita; exploatare a fortei de munca inalt calificata; exploatare de tip capitalism salbatic, in care se investeste minim in infrastructura si salarii pentru a obtine maxim de profit.
Pana la urma, cel mai grav lucru ramane postamentul acestei industrii: recoltarea de organe de la oameni declarati in moarte cerebrala. Este necesara o dezbatere asupra acestui fapt si o problematizare a conditiilor in care este morala si salvatoare sau este in mod viclean criminala o asemenea practica. Dar cine sa o faca? Presa noastra transformata in agentie de publicitate, acum si cu dr. Zamfir in calitate de supravietuitor investit cu o aura speciala de erou cu totul iesit din comun? Patriarhia, care il decoreaza pe unul din pilonii acestei industrii?
- CAMPANIE AGRESIVA DE PROMOVARE A TRANSPLANTULUI DE ORGANE. Doctorul mason Irinel Popescu decorat de Patriarhul Daniel. Patriarhia – implicata in propaganda industriei donarii de organe
- PROPAGANDA REUSITA: Romania, PRIMA IN TOPUL TRANSPLANTURILOR DE ORGANE din Europa
- Moartea regizorului Sergiu Nicolaescu. INCINERAREA, TRANSPLANTUL DE ORGANE SI INHUMAREA
*
- Eutanasia, clonarea si PERICOLUL TRANSPLANTULUI DE ORGANE: CUM DEVINE STATUL PROPRIETARUL TRUPULUI TAU
- Reforma sanatatii in GERMANIA: EXPLOATAREA pacientului, manipularea TRANSPLANTULUI de ORGANE
- Declarata in moarte cerebrala pentru PRELEVAREA ORGANELOR, a deschis ochii chiar cand doctorii o taiau
*
Categorii
Articolele saptamanii, Opinii, analize, Razboiul impotriva sanatatii, TRANSPLANT DE ORGANE, VideoEtichete (taguri)
accident aviatic, Adrian Iovan, Aura Ion, capitalism, donare, exploatare, industria transplantului, moarte cerebrala, organe, profit, Radu Zamfir, recoltare, transplant, transplant de organeArticolul urmator/anterior
Comentarii
95 Commentarii la “TRANSPLANTUL DE ORGANE: DONATIE SAU CRIMA? Cazul accidentului aviatic din Muntii Apuseni, industria transplantului din Romania si intrebarile incomode care NU s-au pus. PROBLEMA “MORTII CEREBRALE””
<< Pagina 1 / 3 >> VEZI COMENTARII MAI NOI
Comentariile sunt inchise.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Cred ca e gresita pista pe care se incearca sa se demonstreze ca transplantul de organe este un lucru infam. Toata logica combaterii acestui procedeu se concentreaza pe prelevarea de organe de la donator: este sau nu este acesta mort? Asa nu ajungem nicaieri din moment ce nu stim sa definim corect moartea din punct de vedere medical, iar definitiile care se dau mortii pot fi si ele la randul lor partizane.
Mai corect ar fi sa se puna problema daca este corect sa fie primite organe straine. Acest lucru este profund incorect, imoral si un mare pacat, din moment ce omul nu a fost facut din piese de schimb. Este o scadere a felului in care consideram noi Omul si nu un efort pus in slujba Vietii. Dimpotriva, considerand ca omul poate trai prin si datorita organelor altui individ, renuntam la a mai privi omul ca persoana, iar ca individ il vom considera mai valoros mort decat in viata. Transplatul de organe este un tribut adus mortii din egoism si frica cea lipsita de dragoste de Dumnezeu.
Poate nu este un punct de vedere crestin ortodox ,dar din cate stiu eu de-a lungul istoriei oamenii au tinut foarte mult la integritatea lor dupa moarte.Prin prelevarea de organe,pe langa tot ce s-a spus foarte adevarat mai sus ,eu cred ca este afectata prin profanare mantuirea donatorului cat si a primitorului.Aici este marele joc al diavolului,dintr-o lovitura afecteaza donator,primitor cat si medic in calitate de mare profanator si criminal.
la ce-i foloseste omului sa traiasca,daca din aceasta ecuatie [cu titlu de salvre de vieti],lipseste scopul acestei vieti-mantuirea
Apoi mai intervine si dorinta nestavilita ,a E-ului personal,capcana permanenta a existentei noastre,care ne sopteste la ureche”mai vreau sa traiesc “sau “nu vreau sa mor acum” ,ceea ce este in contradictoriu cu”sa traiesc, atat cat randuieste Dumnezeu ca sa ma pot mantui”.
Funcționarii din Patriarhia Română susțin în mod oficial, folosind toată strategia de manipulare semantică și mediatică, crimele din industria (mafia) opacă a transplanturilor: http://ziarullumina.ro/actualitate/oamenii-pot-salva-si-imbunatati-vieti.
Este incredibil cum unii dintre păstorii și învățătorii care ar trebui să susțină și să conducă viața oamenilor spre mai multă viață (duhovnicească și dumnezeiască) devin complici și propagandiști ai morții!… De fapt, asta e cea mai vicleană reușită a diavolului asupra păstorilor Bisericii care nu mai slujesc pe Dumnezeu-Omul Iisus Hristos (Calea, Adevărul și Viața) și Biserica Lui, ci pe diavolul – ucigașul omului (păcatul, erezia și moartea) și pe îndrăciții mafioți care trag sforile politice, economice, medicale, alimentare și educaționale din lumea întreagă…
Repet încă o dată și aici, deși văd că altădată nu am fost înțeles cum trebuie: accidentul din Apuseni a fost un avertisment al lui Dumnezeu dat în văzul tuturor, referitor la mafia transplanturilor și la corupția / complicitatea instituțiilor statului care slujesc mafioții de mai sus. Pentru că BANII mânjiți cu sângele celor omorâți (și adesea și al celor „salvați” pentru moment) din această industrie ajung la toate nivelurile de conducere… Nu vă amăgiți, fraților!
Dumnezeu nu agreează crimele medicale ale prelevatorilor de organe sub nici un pretext al „salvării altor vieți”. Dumnezeu vrea ca tot omul să se pocăiască și să vină la cunoștința Adevărului, chiar prin bolile incurabile pe care le îngăduie unora dintre noi, boli de care nu trebuie să fugi cu orice preț (chiar căutând și așteptând (, uneori chiar comandând crime pentru a găsi) donatori compatibili pentru organele bolnave incurabil), ci asumându-le (bolile și suferințele) în mod duhovnicesc și demn. De asemenea, Dumnezeu vrea ca și cei aflați (adesea împinși) în comă profundă sau în „moarte cerebrală” să se pocăiască, chiar să se spovedească și să se bucure de rânduielile Bisericii. Nimănui nu-i trebuie grăbită moartea sub nici un pretext „umanitar sau filantropic”, nici măcar dacă el ar vrea, darămite când el nici nu vrea sau nu știe de sine!
Sfântul Porfirie Athonitul, recent canonizat, spunea că prin cancer Dumnezeu a găsit cale de mântuire pentru mulți bolnavi care, simțindu-și sfârșitul iminent aproape, s-au mântuit. Pe unii Dumnezeu i-a vindecat în mod supranatural, nu prin transplantul organului bolnav, ci prin minuni mai presus de fire. Pe alții nu i-a vindecat trupește, dar i-a luminat și i-a vindecat sufletește înainte de moartea biologică printr-o pocăință adâncă.
Deci nu sănătatea trupească trebuie căutată cu orice preț (chiar al vieții altuia prin prelevarea de organe de la el și transplantarea în clientul-bolnavul bogat), ci împăcarea cu Dumnezeu și restaurarea în armonia firii a ființei umane integrale. Chiar dacă unele boli trupești sunt nevindecabile (ca urmare de cele mai multe ori tot a abuzurilor=păcatelor nostre repetate), totuși sufletul este mereu vindecabil prin medicamentele=rânduielile Bisericii: pocăință, cumpătare, viață curată și sfințită. Iar această vindecare a sufletului trebuie căutată cu orice preț, nu prelungirea vieții pe pământ în afara Bisericii. Iar cel ce o execută, comandă sau profită de pe urma unei crime este departe de Hristos și în afara Bisericii.
Păcat că doctorul acela care s-a întors deja la treaba de prelevări și transplantări de organe „ca să salveze vieți” nu a înțeles rostul avertismentului lui Dumnezeu. Clinchetul banilor a acoperit glasul lui Dumnezeu în urechile și-n inima lui…
Ar trebui facuta mereu precizarea ca se salveaza vieti cu pretul altor vieti. Avantajul ar fi ca se salveaza mai multe vieti (in principiu, prin donarea mai multor organe) si salvarea se face pe principiul sanselor (mult) mai mari de viata. Adica prin omorarea unor oameni care se afla in pragul mortii si care, de obicei, oricum mor sunt tinuti in viata altii care au doar un organ vital (sau foarte putine) iremediabil afectate. Deci e vorba de un fel de redistributie mai avantajoasa. Dar cine judeca si cine poate hotara moartea cuiva, chiar daca e cu un picior dincolo?
Eu cred ca pentru crestini, care pretuiesc sufletul, este evident ca nu poti omora pe nimeni, chiar daca respectivul este deja pe cale sa moara. Pentru ca gestul presupune crima si este un pacat in sine. Pentru un necredincios utilitarist, important este sa traiesti biologic, deci orice efort in acest sens inseamna a “salva viata”, chiar cu pretul de a calca peste cadavre. Din aceste perspective, trebuie sa invatam, crestinii, cum sa murim (si sa traim) cu demnitate, iar materialistii ar trebui sa fie constienti ca orice atentat, oricat de mic, la viata altuia se poate intoarce candva impotriva ta.
@Titus L
Problema este mai delicata. Nu vad un pacat in a primi organele altuia, ci doar in a-l omori, chiar si cu acordul lui (eutanasia). Relevanta este donarea de sange, care nu face decat bine; e tot un fel de transplant. E cam greu si imoral sa mori cand poti fi ajutat fara costuri incalculabile.
@quintus
Nu este un punct de vedere ortodox. Mucenicia, moartea napraznica si autopsia mutileaza cadavrul, dar nu afecteaza sufletul, mantuirea.
Problema este de justificare a crimei. Ca si in cazul avorturilor. Este vorba de un cult al mortii. Exista o limita dupa care medicina nu mai este medicina, ci hacuire si industrie (mafie). Ce faci cu oamenii care s-ar fi putut trezi din moarte cerebrala, cum se da exemplu in primul material din cele de mai sus? Poti risca sa omori pe toti, stiind ca unii s-ar putea intoarce la viata? Nu este mai corect sa ajuti pe toti, chiar si pe donatori, sa traiasca in limitele posibilitatilor?
Lucy Hussey Bergonzi. Parintii au chemat un preot catolic sa o boteze, a stropit-o si atunci si-a revenit.
http://metro.co.uk/2011/08/09/teenage-girl-lucy-hussey-bergonzi-savedby-holy-water-109258/
“Lucy Hussey-Bergonzi was expected to die after she collapsed from a brain haemorrhage.
Her parents called in a Catholic priest to baptise her as they prayed and prepared to say their goodbyes.
But as the water touched Lucy’s skin, her arm shot up in air, the family said.Within a day, she was off life-support machines and showing signs of recovery, leaving experts baffled.”
@Titus
Daca mergem dupa logica preferata de dumneata, nici donarea de sange n-ar fi in regula, pt ca tot cam piesa de schimb este si acela.
Asadar, problema nu prea este daca e “bine” sau nu sa fie salvat cineva de la moarte cu organele altcuiva. In felul asta, s-ar reduce la daca e corect sau nu sa ajuti un om in suferinta si mai ales in cazul transplantului – daca e corect sa ajuti un om pe moarte, sa il vindeci, sa ii prelungesti viata. Nu cred ca se pot ridica atat de multe probleme pe partea asta. Problemele apar cand ne intrebam: CU CE PRET salvezi vieti?
Cand intervine moartea? Empiric sau nu, moartea este inversul vietii – si care e momentul in care apare viata in om? De cand si pana cand are OMUL viata in el?
Parerea mea este ca din punct de vedere al spiritualitatii ortodoxe, transplantul de organe este crima, intrucat prelevarea de organe se face de la persoane in viata, nu de pe cadavre. Moartea cerebrala este un concept inventat cu scopul de a ascunde crima.
Mai mult, sub practica transplantului de organe se ascunde de fapt traficul de organe. Apoi, pe de o parte, organele sub obtinute prin “donatie” (inselaciune), iar pe de alta parte sunt transplantate contra unor sume fabuloase.
Pr. Vasile
Poate fi o echivalenta intre fertilizarea in vitro sau inseminarea artificiala si transplantul de organe?
Nu stiu ce parere are biserica despre FIV sau IA.
@enkidu:
Nu prea se pot pune laolalta, sunt spete diferite. FIV presupune numai proceduri avortive, pe cand transplantul este neetic atunci cand e legat de moartea cerebrala si de “golirea” trupurilor celor declarati in acea stare.
“Așadar, faptul că evoluția tehnologică a dus la apariția secțiilor de terapie intensive în care sunt spitalizați oameni ale căror trupuri sunt menținute în viață, care este un fapt, aceasta nu dă dreptul nici unui medic să intervină și să oprească viața, nici măcar sub pretextul mincinos al folosului altcuiva, pentru că astfel le sunt negate însăși firea și scopul exercitării medicinii.”
Este profund imoral sa mentii o persoana in viata (sa-i prelungesti procesul ireversibil al mortii) in scop pur utilitarist fie si doar pentru o clipa. Atunci cand constati ca nu mai poti face nimic pentru a-l mentine in viata nu poti decat sa te retragi cu reverenta. Tehnica nu te poate improprietarii pe trupul nimanui.
Medicii pun o presiune incredibila asupra membrilor familiei prin inducerea falsei credinte ca ar trebui sa ia decizii in legatura cu mama, tatal, fratele etc. lor, care ar fi devenit un bun social, o masa de organe.
Un articol si o abordare care inchide in mod fericit, rotund, acest subiect.
Va felicit pentru materialele prezentate, rezumînd foarte bine punctul de vedere al medicinei crestine ortodoxe( a se vedea deasemenea, pentru cititorii interesati, lucrarea medicului francez Marc ANDRONIKOF :”Transplantation d’organes et éthique chrétienne”,Ed. de l’Ancre,1993″, medic-sef al Serviciului de Urgente, Spitalul Antoine Béclère,Clamart, Paris).
As dori sa precizez pentru cititorii care nu sînt de specialitate ca “primitorii” organelor transplantate pot prezenta la rîndul lor efecte secundare ale transplantului dintre care unele foarte grave, in raport cu functionarea sistemului imunitar propriu.
In incheiere, as dori sa amintesc tuturor caracterul de “unicat” al fiecaruia dintre noi din perspectiva biologica, si mai ales al vietii duhovnicesti.
Multumesc redactorilor!
http://corortodox.blogspot.fr/search/label/transplant%20de%20organe
Am auzit niste zvonuri, cum ca smurd-ul ar fi dotat cateva ambulante cu aparatura pentru prelevarea organelor.
Unei cunostiinta care a avut un accident si a fost luat cu salvarea, nu i s-a permis sa aiba langa el un insotitor. Medicul de pe ambulanta i-a spus ca legea nu mai permite ca unul dintre membrii familiei, cunostiinta, prieten sau altcineva sa insoteasca pacientul in ambulanta.
Daca toate acestea chiar se intampla, cred ca este foarte grav. Mai lipseste doar cip-ul medical si baza electronica de date.
J.C.Larchet explica foarte frumos in cartea sa “Sfarsit crestinesc vietii noastre..” despre conceptul modern MORT VIU, ironizand prin cuvintele unui bioetician care spune ca donatorul”TREBUIE SA FIE CAT SE POATE DE MORT IN OCHII LEGII SI CAT SE POATE DE VIU DIN PCT. DE VEDERE MEDICAL”.
Sincer, nu stii daca sa razi sau sa plangi.
Pt.a grefa un organ, acesta trebuie sa fie prelevat de la un organism care prezinta anumite semne vitale. Tocmai de aceea,prelevarile se fac :
1.Fie de la donatori deplin vii
2.Fie de la donatori care inca nu sunt cu totul morti.
Daca s-ar accepta definirea traditionala a mortii, ca fiind incetarea celor trei functii vitale:cerebrala, cardiaca si respiratorie, atunci ar fi mai aproape de ADEVAR. Insa,aceasta formula este respinsa de mai toate societatile “moderne”, in schimbul unor formulari incoerente,pt. singurul motiv ca aceasta definitie ar interzice prelevarea de organe sau ar obliga in mod clar sa se recunoasca ca prelevarea se face de la fiinte vii.
Apoi, moartea nu este un proces “punctual”, ci unul de durata. Sa nu uitam ca sufletul imprima pecetea prezentei sale fiecarei particele a trupului. Chiar daca sufletul nu mai este in trup, trupul nu se nimiceste, nu merge in nefiinta, altfel s-ar nega invierea mortilor. Sf.Parinti chiar vorbesc de faptul ca sufletul isi va recunoaste fiecare particica a trupului, chiar descompusa si imprastiata, la inviere.
D.p.d.v ortodox, teologic vorbind, lucrurile sunt si mai complicate.
Sa nu uitam ca omul este PERSOANA COMPLETA CU trup si suflet si aceasta PERSOANA COMPLETA participa la taina mantuirii sale. Este infiat de Hristos prin Sf.Botez – suflet si trup- apoi ii este comunicata Taina Mirungerii prin trup si Impartasit si prin forma trupeasca “in chipul painii si a vinului”.Apoi, trupul devine”Templu al Duhului Sfant”, unde crestinul este obligat sa inmulteasca harul primit prin Sf.Taine.
Apoi, stim ca anumite organe, ex.inima, au si un inteles duhovnicesc, dar poarta si o amprenta vizibila, ele fiind componente indispensabile vietii.
Sunt Sf.Parinti care vorbesc despre rugaciunea launtrica a inimii, si aici chiar atrag atentia asupra partilor ei( de ex. , durerea in partea de jos a ei, la rugaciunea mintii, inseamna posibila inselare, in cea de sus, prezenta harului..).
Asadar, si organele biologice ale omului se sfintesc, curatesc si pregatesc de impreuna lucrare cu sufletul pt. dobandirea mantuirii. Cazul tipic fiind Sf.Moaste.
Poti “altoi” un madular sfintit, curatat si pregatit spre indumnezeire, unui trunchi sterp? (pagan, eretic, ateist)
Vor fi consecinte la nivelul sufletului?
Pot instraina eu Taina Euharistei prin transplantare unei pers. necredincioase sau chiar nebotezate? Atata timp cat la rug. de impartasire cerem clar de la Domnul sa vina si sa intre in rarunchii madularelor noastre.
Oare nu spunea Cuv.Paisie Aghioritul ca madularul nemiruns la Taina Mirungerii se vestejeste, betegeste real, fizic? (ii scade forta si rezistenta vitala).
Si mult mai multe probleme se ridica, teologic vorbind..
Cazuistica medicala e plina de “necazuri” la transplant pt. primitor, de cele mai multe ori, compatibilitatile sunt aproape zero, primitorul fiind obligat toata viata la medicatie speciala si tratament costisitor pt. ca trupul sau sa poata “tolera” perfect noul organ. Alteori, poate produce moarte brusca, prin blocarea lui.
NU a trasat Dumnezeu acele hotare clare chiar si la nivel celular?
Cate artificii complicate trebuie sa faca o clinica de transplant pt. o reusita, nu ar trebui sa puna pe ganduri lumea?
Oare nu e o incapatanare a omului modern de a “rezolva” modern problemele omenirii, chiar daca Dumnezeu are alt plan cu pers. in cauza?
Multi oameni de stiinta descopera acum ceea ce Biserica stia dintotdeauna.
Stiati ca un organ strain, transplantat, aduce la primitor o serie de modificari, inclusiv comportamentale?
te trezesti ca iei un organ de la un criminal sau betiv, si dupa transplant mai primesti o “predispozitie vizibila”, suficient de pregnanta incat sa te trimita intr-o alta existenta a vietii, una patimasa.
Cine e de vina pt. o astfel de “patima” intrata pe furis prin transplantare, donatorul sau primitorul?
Multe sunt de spus..dar putini aud..
Doamne ajuta!
Un articol deosebit pe aceeasi tema scris de o romanca a carei prietena, declarata in moarte cerebrala, a ajuns donatoare de organe.
http://piersicuta.blogspot.de/2014/01/minciunile-profitabile-ale-stiintei.html
Referitor la articolul dumneavoastra: cei in moarte cerebrala daca nu sunt anesteziati,le creste tensiunea, le curg lacrimi… Eu,in timpul cezarienei, m-am trezit, nu ma puteam misca, nu puteam deschide ochii, am incercat sa misc degetele, nu reuseam, am auzit tot ce se vorbea in jurul meu, am simtit ce imi facea, intr-un final am simtit cum imi curg lacrimile, atunci cineva a vazut lacrimile, am auzit si ca si-au dat seama, cred ca mi-au bagat din nou anestezie , am adormit la loc. Concluzia: intr-o operatie, daca iti curg lacrimile, e clar ca esti constient de acea durere…
Veti citi si in articolul Feliciei Popescu(e tot o mama, care lupta-in principal- contra sistemului de vaccinari)cum un tanar, declarat in moarte cerebrala, isi revine si spune ca a auzit tot ce se intampla in jurul lui, inclusiv cand doctorul l-a declarat in moarte cerebrala!!!
@exegeticus:
Daca eu primesc organele altora cu ce sunt mai bun decat o masina care se repara cu piese de schimb? As fi un fel de Dacie veche careia ii mai prelungesc viata cu un lonjeron luat de la dezmembrari. Pentru ca organele se pot preleva si de la oameni morti de-adevaratelea (in accidente de exemplu, lucru care se practica de muuulta vreme in mod clandestin, fara ca rudele celui mort sa stie; stiti doar cum li se spune motociclistilor… donatori de organe). Dar eu sunt o persoana si refuz sa ma cobor la statutul de individ care, in cazul in care acceptam ideea de transplant de organe, voi deveni foarte valoros… mort, nu viu. Daca accepti sa primesti organe de la altii inseamna ca nu esti impacat cu gandul mortii, mai vrei sa tragi de timp, cum zice Arsinel in reclama de la Catena, “vreau sa traiesc mai mult” in rima cu “vreau sa nu mai stranut”, rima insasi fiind foarte sugestiva. Iata, el nu zice “vreau sa ma mantuiesc”. Daca medicii care fac prelevari si transplanturi ar respecta omul ca persoana si nu s-ar gandi la om ca individ, atunci nu ar mai face ceea ce fac, pur si simplu ar respecta trupul unui om mort la fel cum l-ar respecta ca fiind in viata pentru ca chiar si mort, trupul se cinsteste ca fiind dupa chipul Lui Dumnezeu. Daca trupul este doar o sursa de pise de schimb, atunci ce nu se poate folosi le putem pune pe foc, sau ce este, gunoi? Biserica nu face slujbe celor care se ard la crematoriu, de ce oare, ca doar la inviere vom avea trup duhovnicesc ca ingerii, nu din carne.
&Florin M: deloc. Sangele este vehiculul vietii, pot dona sange fara sa mor sau sa raman fara ceva din cele ce sunt alcatuit, sangele e viata care se inmulteste si regenereaza. Pot primi sau dona sange fara ca persoana mea sa aibe vreo scadere, dimpotriva.
“Nimeni nu stie ce fonduri se plimba prin aceasta industrie, ce proceduri exista, ce intrari si ce iesiri, cati oameni sunt salvati cu adevarat, cum functioneaza listele de asteptari, cati oameni sunt folositi ca donatori etc.”
Aici ar putea să ne răspundă dl. Arşinel, că el ştie mai bine.
De ce credeţi că le trebuie datele despre istoricul medicul stocat electronic? ca ei să aibă o evidenţă clară despre toţi pacienţii. Pretexte s-ar găsi o mulţime, printre care şi donatorii de organe compatibili…
Acum cu actele elctronice nici nu o să mai fie nevoie să-ţi dai acordul că donezi organe. Doar trebuie să se uite în istoricul tău medical şi dacă vede că eşti compatibil pentru te miri care oligarh, te aşteaptă la cotitură, dă cu maşina peste tine, te duce la spital, ajungi în comă indusă, te declara mort(cerebral ori ba, e o chestie care nu prea ai cum să o verifici tu sau familia) şi apoi îţi i-a organele .
O Întreagă reţea bine pusă la punct unde se învârt sume de bani uriaşe.
Mafia traficului cu organe unde sunt complici o mulţime de medici şpăgari. Medicina este profesia unde răspunderea din punct de vedere legal este foarte vagă. Credeţi că stă cineva să verifice fiecare caz în parte ? Sunt o grămadă de medici iresponsabili din cauza cărora mor oamenii şi apoi vin şi declară că ei au făcut to ce s-a putut medical şi cu asta au încheiat discuţia…
Se pare că nu doar clinicile private au devenit o afacere.
Sănătatea şi Justiţia sunt cele două domenii în care banul primează.
Primul exploatează omul dpdv. financiar pe seama bolilor şi suferinţelor trupeşti, cel de al tot dpdv. financiar pe seama nedreptăţilor de ordin jurisic, al poziţiei sociale sau a sărăciei indiferent dacă legile sunt de partea celui mai slab.
Bineţinţeles că există şi fericite excepţii în ambele domenii, însă nu excepţiile fac regula în ziua de azi.
Multumesc pentru acest articol!
iertati,
off topic. SOS cazul Izvoarele, jud.Galati. Nu mai au apa potabila.
via facebook, gurpurile antifraking:
“Marina Stefan
Urgenta maxima ! Comuna Izvoarele, judetul Galati !
In urma seriei de cutremure catre au zguduit timp de doua luni si mai bine comuna Izvoarele, apa s-a alterat si nu mai poate fi folosita pentru consum. Autoritatile au lasat de izbeliste cetatenii si nu le-au asigurat necesarul de apa, desi analizele sumar efectuate au semnalat ca apa nu mai este buna de baut. Ca urmare pasarile au inceput sa moara iar locuitorii sa se imbolnaveasca, ei neavand posibilitatea de a-si cumpara apa. Pentru a obliga autoritatile nesimtite sa isi faca datoria, este necesara o analiza complexa a apei din fantani. Va rugam sa sustineti demersurile initiate de Mirela Barladeanu in acest scop. Multumesc !
Via Emi Gui :
Să ajutăm localitatea Izvoarele! Se vinde una bucată chitară bas, roșie, impecabilă tehnic și vizual. Banii vor ajunge la Izvoarele, pentru efectuarea unei analize a apei. Doamna Mirela Birladeanu din localitate, va fi persoana care se ocupă de această analiză. Copii după aceste analize se vor posta public. Să încercăm să sprijinim și Izvoarele, la fel ca și Pungești sau Roșia! Românii de acolo beau apă contaminată, se imbolnăvesc, pe lângă cutremurele care nu mai contenesc și le ditrug casele. Suma necesară e 700 de lei, chitara a costat inițial în jur de 300 de euro, cumpărată cu acte în regulă, de la magazin. Am fost unicul proprietar, a fost folosită în câteva emisiuni și un concert, corzile sunt cele originale, nu a suferit nici o defecțiune sau șoc mecanic. Se predă cu acte, husă, curea, bonus – stativ și cablu. Să încercăm să ajutăm! Dacă nu ești muzician, măcar distribuie! Rog pe cei interesați ca toate detaliile pentru vânzare să se discute public, la fel ca și demersurile făcute, pas cu pas, astfel încât cumpărătorul să se poată bucura și de achiziție și de fapta bună pe care a făcut-o. Mulțumesc tuturor celor ce ajută! Persoană de contact Emi Gui sau Mirela Birladeanu.
Via Vio Vioo :
Fac apel la solidaritate cu locuitorii satului Izvoarele, comuna Galati, unde apa potabila nu mai poate fi utilizata. S-au inregistrat sute de cutremure care au deteriorat grav locuintele. Dar, cel mai grav este ca oamenii sunt obligati de autoritati sa consume acea apa murdara, cu miros urat, acestia refuzand sa le furnizeze apa curata asa cum prevede legea. Persoana de contact este Mirela Birladeanu.
Este nevoie de 700 lei pentru o analiza a apei, document ce va putea fi folosit in demersuri legale contra autoritatilor..haideti sa incercam sa ii ajutam! Marina Stefan, Maria Olteanu, Laur Ivanel, Emi Gui, George Epurescu, Asociaţia Vira incercati va rog sa dati mesajul mai departe..
[…] – editat admin
Da, oamenii pot salva si imbunatati vieti, pot fi chiar si creatori ai vietii – inseminarea artificiala, asa cum bine amintea cineva mai sus. Oare in tot acest aranjament, mai ramane loc pentru Dumnezeu pe undeva? Se mai poate vorbi atunci despre boala si greseala in plan duhovnicesc? Din fericire insa, dreptul de viata si de moarte apartine in exclusivitate Creatorului si tocmai acest drept incercam acum sa-l furam si sa ni-l asumam. Iar acest tragic accident, in opinia mea, nu face altceva decat sa ne reaminteasca tocmai acest drept de viata si de moarte pe care incercam din rasputeri sa-l uzurpam.
@Cosmin S:
Ne pare rau, insa nu putem lasa conturi de donat pentru ceva destul de vag si imprecis. Nu stim cine, cum si pentru ce se gestioneaza acele fonduri. Pentru ajutorarea celor de la Izvoarele se pot face materiale mai elaborate, nu doar apeluri pe Facebook, exista totusi, astazi, camere video, se poate face un reportaj, chiar mini-documentar, cu mijloace tehnice minime, pentru a se alerta opinia publica, se pot face demersuri clare in aceasta directie…
Furam din nou focul. Sau versiunea moderna a ucenicului vrajitor.
“Iar s-a dus în târg batrânul
Maistru vraci, și-s eu stapânul!
Hai, că pun eu azi la cale
Toate duhurile sale!
Știu pe dinafară
Farmecele lui,
Și minuni, ca dânsul,
Fac, fără să-i spui.
…”
http://ro.wikisource.org/wiki/Ucenicul_vr%C4%83jitor
Oare (ca ortodocşi) nu ştim ce înseamnă viaţa şi ce înesamnă existenţa terestră ?
Ştiinţa nu…”ştie” ce este Viaţa, ci doar existenţa terestră. Nu “ştie”, pentru că se ştie neputincioasă (deşi se vrea atot-puternică), pentru că ştie că Viaţa nu este sub controlul şi stăpânirea sa ci doar existenţa biologică terestră. Ea şi-a atribuit librtăţi nelimitate şi negând pe Creator se substituie acestuia. Omul nu poate fi bun prin dine, ptr. că nu poate dărui nimic din ale sale ptr. că el însuşi nu-şi aparţine. Bun este cel ce poate dărui din ale sale. Bun este numai Dumnezeu (A spus-o Domnul Iisus). Omul poate fi bun doar prin Dumnezeu. Cel ce voieşte să fie bun fără Dumnezeu, este în primul rând nedrept cu Dumnezeu, ptr că din ale lui Dumnezeu ia, ca să se arate bun.
“Bunătatea” omului (fără Dumnezeu) este doar la măsura omului şi este apreciată (şi lăudată) de om, preamărind, spra-numind şi beatificând pe omul, erou, omul geniu… omul… OMUL.
Umanismul este cultul “bunătăţii” omului fără Dumnezeu şi toate ale umanismului sunt aparţinătoare existenţei terestre. Sunt partea de avere cerută de fiul risipitor şi cheltuită în desfătări (senzoriale, intelectuale, etc).
Existenţa terestră (deşi vie biologic) nu este Viaţa, ci opusul ei, pentru că … “morţii îşi îngroapă morţii lor”, ptr. că abia după ce şi’a cheltuit totul şi şi’a venit în sine fiul risipitor, fiul risipitor, mort fiind a înviat.
Binele umanist nu este bine. Este nedrept. Ia fără dreptate de la unul şi dă nedrept altuia care a avut (partea de moştenire şi a cheltuit-o în…)
Plata păcatului este moartea. Vin pe lume copii cu malformaţii, cu păcatele părinţilor şi strămoşilor. Ce-i de făcut ? Ne facem medici şi luptăm cu bola lăsând păctul să prospere ?
Schimbăm, ficat, schimbăm rinichi, (poate şi capul?) şi ne beatificăm, ne uimim de ce putem, şi de ce eroi avem printre noi ?
Curând vom crea clone furnizoare de organe sau vom scurta existenţa unora ca să o prelungesc pe a altuia. Acest drept aparţine lui Dumnezeu. Nouă ni s’a dat credinţa. Ni s’a spus: “cereţi (şi Nu vă îndoiţi) şi vi se va da.
Plata păcatului este moartea. Şi moartea este cel mai bun pedagog, şi cel mai viu argument al existenţei şi răutăţii păcatului. Moartea, dacă nu mai este naturală, noi oamenii suntem criminalii. Nu este nstural să-i scurtez cu câteva clipe viaţa unuia ca să o prelungesc
…pe a altuia. Dacă fac acest lucru, dublez efectul păcatului, măresc curajul de a păcătui, scad frica de moarte, scad nădejdea în Dumnezeu, în puterea rugăciunii, şi măresc încrederea în medicină, în medicul… om şi în tot ce derivă din acestea.
Transplantul de organe este un act de nedreptate faţă de Dumnezeu, şi faţă de semeni, un amestec în decizia lui Dumnezeu asupra fiecăruia. Este cauza sfârşitului ne natural al existenţei donatorului şi primitorilor. Este sfârşit prin crimă (chiar dacă este vorba de minute sau secunde) .
Crima nu poate fi justificată de aşazisa salvare a altuia.
Iertare ptr. îndrăzneală.
Sunt intru totul de acord cu Nicolae Mirean.Asa este!Pina nu pleaca sufletul din trup ,acesta este viu chiar daca omul nu mai este constient spre viatza aceasta paminteasca ci este cu constiinta spre cealata viatza in care va pasi.Desprinderea sufletului de madularele trupului se face greu si in conditii naturale .Cind muribundul nu mai este constient si ii miscam mina de ex.apare o rectie vie de durere in unele cazuri .Daramite cind se taie organe .Dovada ca muribundul este viu este si necesitatea folosrii anestezicelor la ei pentru a contracara reactiile vegetative,puls,tensiune.Crestinii care accepta donarea de organe de la cei dragi ai lor ii supun la un supliciu foarte dureros pentru care cred ca vor da greu raspuns la judecata.Daca medicul nu mai are nimic de facut pentru salvare vietii crestinul trebuie sa ceara urgent ajutorul unui PREOT care ar trebui sa existe in spitale la orice ora ar fi chemat.In plus mamona vrea sa taie lui Dumnezeu posbilitatea de a face minunea salvarii la destui pacienti aflati pe moarte.
Mai in gluma, mai in serios, se spune ca transplantul de cap ar fi posibil la ora actuala: http://www.descopera.ro/dnews/11067014-transplantul-de-cap-ar-fi-posibil-la-ora-actuala-sustine-un-specialist
(Nu mai vorbesc despre laptele asemanator celui matern, provenit din clonarea animalelor cu gene umane: http://www.agentia.org/s-a-obtinut-clonarea-primei-vaci-transgenice-din-lume-folosind-gene-umane-11950.html )
http://www.descopera.ro/dnews/9362834-transplantul-de-creier-ne-ar-oferi-viata-vesnica
Nu cred ca putem teoretiza foarte mult pe marginea transplantului. In situatie concreta, un om se poate face sanatos daca primeste un… ficat sau orice alt organ vital. Si sunt cazuri destule de oameni care s-au insanatosit astfel, nu putem nega. Nu parem noi inumani sa cerem respectivului sacrificiul, sa nu accepte sa primeasca un organ prin interventia medicului? Aici cred ca depinde de credinta puternica a fiecaruia: esti in stare sa-ti accepti moartea sau optezi sa traiesti, constient fiind ca cineva este omorat pentru tine. Cel mai usor (mai ales pt doctori) este sa se mangaie cu ideea ca donatorul oricum murea si nu a fost el cauza mortii, ci doar a grabirii ei. Aici trebuie precizat ca tot crima este. Si, cu cat este mai mascata, cu atat este mai grava, mai greu de constientizat si de pocait.
Asta mi se pare esentialul. Restul sunt consecinte, ca omul ajunge sa se considere Dumnezeu, atotstiutor si puternic… ca se creeaza o mafie a organelor… Din radacina putreda nu pot odrasli decat ramuri stricate.
Desigur ca exista situatii si mai delicate, cand cineva se imbolnaveste fara explicatie sau din vina vreunui medic… nu pentru pacate personale concrete. Este greu sa-si accepte soarta. Sau altfel: cum poti convinge pe cineva salvat prin transplant ca a gresit acceptand organul necesar?
@Titus
Chiar daca se poate face o paralela intre piesele de schimb de la o masina cu organele transplantate, totusi diferenta exista. Si asta nu ne transforma in masini, nu ne degradeaza. E o simpla comparatie. Faptul ca totul se face medical arata ca nu e vorba de piese de schimb si degradare a omului, ci de organism uman si medicina.
In raspunsul catre Florin te contrazici singur: nu mai este o problema primirea sangelui, ci vatamarea donatorului.
În concluzie, terminând cu glumele, nu transplantul de organe ne dă viață veșnică, ci numai prezența Dumnezeului Celui Viu în noi prin hrănirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos și prin „primirea” Duhului Sfânt și Viu.
Viaţa nu este teorie, frate exegeticus şi nu teoretizăm, ci căutăm Adevărul şi însăşi viaţa, în cele proprii ei. Teoretizăm doar când nu trăim practica vieţii adevărate.
Omul este viu prin viul credinţei sale. Dumnezeu a spus (în decalog), să nu ucizi.
Transplant fără ucidere nu se poate. Pentru că un organ mort nu mai poate fi de folos nimănui. Donatorul de snânge nu este ucis. El poate vieţui fără a se primejdui alături, de “fratele” său de… sânge, pe câtă vreme donatorul de organe nu.
Omul face prin sine (cu de la sine putere) aceasta, încălcând acel “să nu ucizi”,( ptr. că a văzut că poate şi mai ales că prin aşa ceva se înalţă pe sine prin aceasta).
Ori, a-ţi prelungi viaţa prin uciderea şi folosirea organelor celui ucis nu este teorie ci faptă concretă. Motivaţia că şi aşa donatorul nu mai trăia decât ore, minute sau clipe… da, poate naşte teorii şi presupuneri.
Păcatul repetat ajunge patimă, iar patima succesului transplantării poate duce departe.
Industria transplantului, se alătură celei a avortului, (şi curând eutanasiei). Avortul a ajuns ce este pentru că s’a vazut că se poate. Medicina crimei, nu este înfăptuită de către demoni ci de către oameni, în slujba “Binelui” .
Acestea sunt realităţi (criminale), nu teorii.
Nu spun acestea, ca şi cum frăţia ta ai fi greşit prin ce ai spus, ci doar cum văd eu acestea.
Iertare pentru îndrăzneală.
In urma cu 10 ani, m-am cofruntat cu doua realitati:una era traficul de copii de la Sant Torini si a doua, traficl de organe prelevate in apele tertoriale neutre din Marea Neagra.
Aparent romanii nu au inteles ca este oblogatoriu sa ataseze la documentele copiilor, actul de refuz de transplnt semnet de notar, tradus in engleza si autentificat.
Toti tinerii care pleaca la studii dar si cei ce merg la munca in strainatate trebiue sa aiba asupra lor aceste documente.
Ma gandesc daca as avea pe cineva care ar avea nevoie urgenta de transplant. Nu cred ca m-as impotrivi ..si nu cred ca i-as putea cere sa refuze. Cred ca nici eu n-as refuza daca as avea nevoie. Cred. N-am false idei legate de vitejia mea duhovniceasca. Da’ Doamne fereste de asa ceva.
Simtul umorului e de la Dumnezeu?
Voiam doar sa subliniez ca maleficul a atins cote impresionante de “sensibilizare”. E o drama. Cunosc pe cineva care traieste pt ca a primit un organ vital. Eu nu stiu ce as face in situatia sa am nevoie de transplant. Imi place sa cred ca as refuza. Totusi problema e dificila, ispitele sunt dure, “umanitare”.
In rezumat, e o problema de etica. Doar un crestin, un om cu suflet si morala sfanta poate sa evite o crima sau participarea la crima.
Cat priveste accidentul din Muntii Apuseni, e destul de limpede ca la mijloc e o mafie, ca totul s-a produs din cauza ca se folosesc mijloace clandestine sau la limita legii. Plus multa indolenta si cointeresare materiala. Pt ca, lucru curios, eu nu simt mila in legatura cu transplanturile, ci doar ceva foarte sec si rece. Mai degraba contine mila un ajutor de 5 lei. Parerea mea.
In a 2 a parte a emisiunii Ziarul Lumina din 14 oct 2013 s-a vorbit despre transplantul de organe.
La inceput, cateva minute a fost prezentata o parte din cuvantarea rectorului de la IMF – Ionel Sinescu, cel ce l-a operat pe PF Teoctist.
Apoi a vorbit parintele Raduca, specializat pe bioetica.
Parintele Raduca a vorbit 2-3 min despre diferenta intre moarte clinica si moarte legala, a insistat pe faptul ca in 1968 s-a revizuit conceptul de moarte clinica; a mai spus ca moarrtea clinica reprezinta “o conventie” si ca organele trebuie prelevate numai dupa declararea “mortii legale”.
In rest laude pt poporul roman milos care doneaza organe, etc, etc.
Se pare ca anul trecut am fost primii din UE la transplanturi…
Mi se pare o modificare de discurs, la presiuni din afara. Adrevarurile s-au enuntat ferm dar in treacat; 75% din discurs mi s-a parut o apologie a transplanturilor. E de urmarit in viitor daca s-a modificat intr-adevar discursul oficial asupra transplantrilor.
Este bine să ne întrebăm ce am alege (pentru noi), în caz de… ? Cred că da. Deşi, un bun credincios nu s’ar bizui niciodată pe sine (oricâtă vrednicie ar avea dobândită de sus). A determina pe cineva să refuze sau să primească, ar însemna să-i ridici dreptul alegerii personale libere, şi să-ţi împovărezi grav conştiinţa. Domnul ne-a atătat calea, a deschis-o prin sine şi ne-a arătat concret ce este răstignirea şi moartea pe cruce. Alegerea o face fiecare pentru sine.
Ce vom alege concret în caz de… nu putem spune decât
când vom fi puşi să o facem.
Totuşi ceva ne poate spune spre ce înclinăm de pe acum.
Ce anume ?
Domnul a zis : “unde este comoara ta, acolo este inima ta ”
Sf. Ap. Pavel spunea “voiesc să mor, spre a fi împreună cu Hristos”
Noi însă ne temem de moarte, de cruce…
Dacă aş muri (păcatului în fiecare zi…), aş ajunge să nu mă mai tem de moarte. Acceptarea morţii este acceptarea renunţării la… păcat, la iubirea de sine, la ceea ce ne leagă de existenţa lumească, pentru a trăi în Hristos.
Curăţia, postul ascetic cu binecuvântare, jertfele pocăinţei sunt deja moarte a păcatului şi a existentei lui în noi.
Cred că este o greşeală mare pentru un credincios (şi cu atât mai mult pentru un cleric), să aprobe şi să încurajeze transplantul de la un donator căruia i sa răpit şansa ultimei clipe de regret şi căinţă pentru păcat, ultima clipă de suferinţă mântuitoare.
Omul este neputincios prin sine, dar prin Dumnezeu biruie moarte (păcatului). Sunt convins că de nu voi face exerciţiul morţii păcatului, prin curăţie cât mai dedăvârşită, prin post cât mai canonic cu putinţă şi sub binecuvântare, cât mai adâncă jertfă de pocăinţă, voi alege să primesc a fi ucis cineva pentr a-mi prlungi existenţa-mi păcătoasă.
exegeticus:
Să nu pofteşti femeia aproapelui tău şi să nu doreşti casa aproapelui tău, nici ţarina lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici asinul lui, nici orice dobitoc al lui, nici nimic din cele ce sunt ale aproapelui tău!
deci nici organele.