Ilie Serbanescu despre logica antieconomica a LIBERALIZARII PRETURILOR LA ENERGIE: “O japcă integralist de tip colonial”, “o jefuire fără perdea!”

• Jurnalul/ Ilie Serbanescu: 

Anomalii izvorâte din anomalii

Anul 2013 s-a încheiat pe piaţa energiei şi mai larg pe ansamblul economiei cu o anomalie care sfideaza situaţia concretă din sectorul energetic şi calcă pur şi simplu în picioare orice rânduieli ale economiei de piaţă: preţurile energiei la producător s-au prăbuşit şi, în ciuda acestui fapt, preţurile la consumator au continuat să crească. Este una din consecinţele altei anomalii, din care de altfel izvorăşte, impusă de FMI şi Comisia de la Bruxelles, aşa-numita liberalizare a pieţei şi preţurilor în energie, de fapt, la o analiză atentă, o banală, dar distructivă creştere a preţurilor în acest sector vital, cu repercusiuni absolut dramatice: letale pentru bruma de economie românească ce mai există în România; letale pentru rămăşiţele clasei mijlocii, care au supravieţuit crizei; letale pentru controlul naţional ce se mai menţinea ca un firicel de aţă într-un segment al economiei!

Prin asemenea consecinţe avem de-a face poate cu cea mai neagră pată din istoria economică a României postdecembriste, la concurenţă cu aşa-zisa privatizare a Petrom de către guvernul Năstase (privatizare un fel de a spune, pentru că Petrom a fost transferată de sub controlul statului român sub controlul statului austriac!) şi cu scoaterea de către dl Isărescu din deţinere naţională a practic întregului sistem bancar. Deşi mai concurează şi dl Tăriceanu, care, după ce s-au încasat banii pe BCR şi i-a fituit, a mai vândut şi viitorul, înstrăinând perimetrele de exploatare petrolieră din Marea Neagră înainte ca acestea să fie atribuite României de Curtea Internaţională de la Haga!

Noua tragedie este asumată nu doar de PDL, un partid fără trecut şi rămas fără electorat, deci aproape fără responsabilităţi, dar şi de o alianţă politică la guvernare formată dintr-un partid istoric care a pus umărul la edificarea ţării sub deviza „prin noi înşine” şi un partid – altfel cel mai mare din România – care se autoprezintă ca aparţinând celor mulţi şi necăjiţi.

Liberalizarea este posibilă şi are sens dacă există mai mulţi producători şi aceştia sunt în concurenţă. Nu este deloc situaţia de pe piaţa energiei! Unde, peste tot în lume, există doar câţiva producători, cu poziţii monopoliste care, indiferent dacă se recunoaşte sau nu, se înţeleg asupra preţurilor şi politicilor urmate. În energie, peste tot în lume, este nu concurenţă liberă, ci politică şi înfruntări de putere! În România, liberalizarea este „out of question”! Pe piaţa petrolului există un singur producător (care este străin), pe piaţa gazelor sunt doi (unul român şi altul străin), iar pe piaţa electricităţii este practic tot unul singur (statul), care produce în gama termo, hidro şi nucleară; aceste producţii diferă şi din punctul de vedere al tehnologiilor şi din punctul de vedere al costurilor, neputându-se în mod obiectiv afla în concurenţă în măsura în care de toate este nevoie pentru acoperirea consumului.

Despre ce fel de liberalizare poate fi vorba în asemenea condiţii? De nici o liberalizare. A inventat însă una Comisia de la Bruxelles şi au susţinut-o cei de la FMI.

Jaful cu anomalii se ţine

Liberalizarea inventată de Comisia de la Bruxelles şi FMI pe piaţa energiei nu porneşte, cum ar fi firesc, de la preţurile de producţie (căci nici n-ar fi posibil), ci de la ultima verigă a lanţului, respectiv de la preţurile de consum. Mai concret, se pretind, aşa nitam-nisam, preţuri mai mari consumatorilor! Şi anume cu cât mai mari? Iată, de pildă, la gaze: consumatoriilor li se cere să nu mai plătească un preţ legat de costurile de exploatare pe plan intern, ci preţul în caz de import, în speţă preţul gazelor importate din Rusia.

Mai precis, un preţ de aproape trei ori mai mare! În folosul cui? În folosul celor ce încasează banii de la consumatori. Respectiv, distribuitorii! Cum dracu’ se face dar toţi distribuitorii, precum căpuşele, sunt străini: austriecii de la OMV şi Petrom, ungurii de la MOL, kazahii de la Rompetrol, italienii de la Agip în distribuţia de carburanţi; francezii de la GDF şi nemţii de la E.On în distribuţia de gaze; italienii de la Enel, din nou nemţii de la E.On, cehii de la CEZ în distribuţia de electricitate! Şi cum se face că mai toţi sunt nu privaţi, ci companii de stat: OMV, GDF, E.On, Enel, CEZ?!

Evident, dacă liberalizarea s-ar face începând cu veriga producţiei, banii din creşterea preţurilor ar fi luaţi de producători şi, vai!, ar reieşi – blasfemie! – că statul este rentabil şi profitabil. Dacă însă liberalizarea este impusă invers, banii sunt încasaţi de capitalul străin şi statului român i se probează încă o dată ineficienţa şi lipsa de performanţă!

Nu este greu a sesiza că, prin această liberalizare impusă din afară, românului în calitate de consumator i se interzice de fapt să beneficieze cu ceva din împrejurarea că Dumnezeu le-a lăsat românilor şi nu altcuiva niscai resurse. Românul este condamnat să plătească pe gazele proprii acelaşi preţ ca şi cum le-ar importa din Rusia, şi asta numai pentru că alde Germania, căreia nu i-a lăsat Dumnezeu nişte gaze în subsol, le ia din Rusia. Scârboasă solidaritate cere Germania României!

De ce nu generalizează Germania salariile sale în România, punând firmele germane să plătească şi în România salariile de acasă, ci doar preţurile sale?! Românii vor sărăci şi mai mult, iar câteva companii străine, bine ţintite, îşi vor umple buzunarele complet pe nedrept şi fără absolut vreun merit. Ceva halucinant! Fără precedent în istoria modernă. O japcă integralist de tip colonial, din cea mai neagră perioadă a colonialismului oficializat! O jefuire fără perdea!

Înţelegem bine de ce FMI şi Comisia de la Bruxelles au putut susţine aşa ceva. Pentru că, în mod jenant, au ajuns agenţi de vânzări, brokeri cum se spune astăzi, ai unor companii private din Occident, ale căror sâmbete le poartă pe aici şi pe aiurea şi ale căror interese le promovează pe spinarea unor năpăstiuţi. Românii, în mod evident, nu se aleg nici pe termen lung cu ceva din această falsă liberalizare. Nu este vreun sacrificiu pentru foloase viitoare, ci doar un simplu jaf.