“Ultima găină din aprozarul Europei”/ REVOLUTIA SECURITATII IMPOTRIVA PARTIDULUI. Poporul manifestant nu vrea democratie, vrea puscarii/ Mizerabila impostura a presedintelui “JOSMAINILEDEPEDNA”/ “Adio, România! Ne vedem în Iad!”

2-02-2017 21 minute Sublinieri

protest1-720x405

Și acest lucru este complet anormal. Chiar toxic. Chiar inuman.

Dar, într-o „democrație” ca a noastră, fușerită precum schimbarea costumelor în antract,  prin năpârlire (și atât) a unui regim totalitar, unora li se pare acceptabil. Ba, chiar mai mult, li se pare a fi calea bună de oferit copiilor lor.

Ce nu e in regulă cu un astfel de învingător perpetuu? Simplu: lipsa lui de reprezentativitate și legitimitate.

Un partid, „partidul”, bun – rău, iubit – urât, de stânga – de dreapta, are în spate oameni. Oameni de rând care au dreptul, o dată la 4 ani, cel puțin teoretic, să decidă asupra viitorului lor. Prin votul încredințat de acești oameni, aleșii (partidul)  primesc și reprezentativitate și legitimitate.

În schimb securitatea, ca instituție de forță, are în spate informații, secrete, cătușe. Cătușele, care nu sunt nominalizate explicit în inventarul logisticii sale, reprezintă veriga crucială, care închide lanțul. Lanțul dominării prin frică, lanțul șantajului, lanțul terorii. Acest lanț este cheia succesului fără greș. Un lanț rușinos și descalificant pentru o națiune.

Securitatea (oricum ar fi rebotezată, la camuflaj, de diverse regimuri) nu este aleasă de oameni. Ea se alege și se perpetuează singură. Prin sistemul ocult pe care îl conduce. Reprezentativitate și legitimitate, așadar, derizorii spre deloc. Și nici acest „derizoriu” nu este dobândit direct, la vedere, ci prin procură și, mai ales, prin abuz de manevre subterane.

Mărturisea o doamnă ministru de pe vremea lui Ceaușescu, nu-i rețin numele, că ea, ca reprezentant de vârf al PCR, era sfătuită de colegii din Comitetul Central să nu-l reclame pe Traian Băsescu pentru hoțiile cu care il prinsese (pe vremea când era la Anvers), deoarece acesta, ca om al securității, era mai puternic decât partidul.

Leg această mărturisire de zecile de denunțuri penale transmise către DNA (brațul înarmat al binomului, deci al securității) de corpul de control al primului ministru Victor Ponta (reprezentând partidul) după preluarea mandatului din 2012. Niciun ministru al vechiului regim (susținut de binom) nu a fost anchetat și trimis in judecată de DNA. Mâinile securității se spală între ele!

În schimb, ieri, dat fiind contextul, impotriva partidului (a premierului Grindeanu, a ministrului justiției Florin Iordache și a răului planetar suprem Liviu Dragnea), securitatea, prin DNA, a deschis cu viteza luminii o anchetă în legătură cu emiterea ordonanței de urgență privind modificarea codului penal.

De-ale intimidării, fricii și mizeriei morale ce domină scena politicii românești.

***

Mi se reproșează că sunt subiectiv, că țin cu PSD și că îi critic doar pe iohaniști și binomiști. Un grad de subiectivism mi-am recunoscut de mai multe ori pe acest blog. Nu sunt însă de acord că aș ține, generic, cu PSD. Am detestat și am criticat PSD pentru mineriade, pentru unele hoții scandaloase din timpul guvernării Năstase, pentru baronii săi hrăpăreți, pentru ruperea USL.

Pe de altă parte, nu am putut să nu constat că ceea ce a urmat  după preluarea puterii de către Traian Băsescu și PDL a întrecut cu mult în rău și dezastre toate regimurile din 1990 și până atunci. În consecință, mi-am concentrat criticile pe acest cancer odios și pe metastazele lui mutilante.

Astăzi ce observ? Că țara este condusă. ocult, de securitatea botezată de conjunctură SRI – DNA, că se practică la greu și parcă mai pe față decât în anii 80 poliția politică și fabricarea de dosare cu dedicație, și că a apărut o nouă clasă de protestatari, de apostoli ai străzii, „tinerii frumoși și liberi”.

Care „tineri”, prin comportamentul lor, marcat de intoleranță, de fanatism, de cultul pușcăriei, de o iubire aproape mistică față de Laura Kovesi, de refuzul de a accepta rezultatele alegerilor, de apetența pentru haos, de înlocuire a raționalului cu visceralul și, mai ales, de sentimente violent anti PSD, aduc mai degrabă a membri din Legiunea Arhanghelului Mihai decât a ceea ce ei ar dori să fie considerați, niște luptători intransigenți pentru adevăr, pentru cinste, pentru legalitate, pentru moralitate.

Nu poți să te pretinzi astfel și să vezi doar răul unei jumătăți de lume, aceea pe care o contești tu. Nu i-am auzit pe acești luminați exploratori de lumi virtuale indignându-se că Laura Kovesi a plagiat în teza sa de doctorat, sau că a pus la păstrare dosarul de fraudă al fratelui ei, nici că Nicușor Dan a solicitat și a primit fonduri de campanie pe contul personal, ori că președintele Iohannis a uzat de fals în acte publice ca să-și însușească niște case din Sibiu, pe când era primar al Sibiului. Și nici de multele erori și abuzuri juridice ale DNA, relevate de martori și presă și sancționate cu amenzi grele de CEDO, nu par a se sinchisi acești justițiari cu cip, scoși cu miile în stradă, la comandă, de ceva ce au naivitatea să-și închipuie că ar fi o reacție naturală a societății civile.

Dacă îi analizați cu atenție și obiectivitate, veți vedea că acești arhangheli ai dreptății, de rit iohannist, au un singur lucru major care-i unește: ura față de PSD. În rest, principii, valori, idealuri pentru țară: zero! Gargară ca să se amăgească singuri, în momentele de îndoială, că servesc o cauză nobilă.

De-asta par eu a apăra PSD-ul în această perioadă. Pentru că sunt mai informat și mai dornic de a face ca adevărul și normalitatea să izbândească, decât cei care scandează transfigurați, cu sete de sânge, ca la luptele de cocoși: „DNA să vină să vă ia”!

Ceea ce vedem în aceste zile este un nou război între partid și securitate. Cele ale momentului. Între acestea două, prin prisma istoriei dar și a actualității, nu mă pot așeza de partea securității! Oricâte rele s-ar pune în cârca partidului.

Să știe cei tineri și înflăcărați: marile orori, marile crime, marile tragedii umane din timpul regimului comunist, Canalul, Gherla, Pitești și multe, multe alte grozăvii, au avut în prim plan securitatea, nu partidul. Ar fi atât de simplu să vă documentați și apoi să reflectați.

Cât despre evoluțiile de ultimă oră, ele se apropie tot mai mult de o confirmare a titlului acestui articol.

Explozia de participare de ieri are o singură explicație, asupra căreia m-am oprit într-un text anterior: nehotărâții de la alegeri! Aceștia sunt cei care au îngroșat rândurile manifestanților. Aceștia au văzut într-o parte o grupare gălăgioasă, ofensivă, și, în partea cealaltă, un PSD pasiv, apatic, iluzionându-se că replica măririi pensiilor și a aprobării bugetului ar putea fi suficientă pentru calmarea spiritelor. Mulți dintre cei care la alegeri nu s-au dus să voteze din lehamite față de ambele tabere, au interpretat pasivitatea PSD ca o recunoaștere de vinovăție. Și s-au alăturat protestatarilor. Acum e foart greu să mai fie întorși din drum.

PSD a greșit grav nereacționând cu aceeași monedă la primul protest masiv din București. Încă ar mai fi timp, în acest weekend, să le demonstreze triștilor și revoltaților săi susțintori că nu au fost părăsiți, că există, totuși, o conducere a partidului și o determinare a acesteia de a duce lupta până la capăt.

Mă îndoiesc, însă, că se va găsi temeritatea necesară unei astfel de decizii.

Dacă nu se va găsi, vorba cuiva celebru: “asta este”! Vom mai parcurge o dată ciclul de după Colectiv, având șansa să mai sperăm la o mică bucurie a revanșei peste 2 ani, la prezidențiale.

Miza războiului politic dintre Iohannis și Dragnea e străvezie ca o sentință a Liviei Stanciu. Iohannis vrea să-l scoată pe Dragnea din peisaj. Fără Dragnea, din victoria PSD rămîne o guvernare la fel de slabă ca miniștrii ei, numai bună să facă praf planul de reduceri și pomeni care a fascinat electoratul.

Dar drumul de la dorință la idee e greu. Mintea profesorului de fizică a avut nevoie de meditații, iar catedrele de Optică și Acustică de la Universitatea “Ochiul și Timpanul” i le-au dat. Așa a fost respinsă Sevil Shhaideh, așa s-au întîrziat procedurile de numire a premierului, așa a fost acceptat Grindeanu prin sms, așa au apărut ordonanțele în presă, așa a ajuns președintele la ședința de guvern și în Piața Universității, așa s-a ajuns la referendum.

Lăsînd la o parte năucitoarea prostie a pesediștilor, există la Cotroceni o sală a hărților și un plan articulat, care și-a propus să transforme ficusul în plantă carnivoră.

Dacă Guvernul nu dă cele două ordonanțe, soarta PSD ajunge în mîinile lui Iohannis. O lege în Parlament sau o asumare a răspunderii Guvernului devin pești care se zbat pe masa de promulgare. Iohannis poate întîrzia promulgarea dincolo de termenele procesului Dragnea 2. În plus, pe toată durata întîrzierii, Iohannis ar culege simpatia publică ce decurge din stoparea grațierii.

Dragnea urmează să fie condamnat în cel de-al doilea proces, despre care nu se știe nimic clar, cu excepția sentinței. Și pe prima condamnare a lui Dragnea se văd amprentele puterii nealese, dar ăsta e modul în care sistemul își prinde adversarii de nas.

Dacă Dragnea e scos din schemă, PSD intră în epoca luptelor interne, în care baronii și acoperiții, adjuncții și trecătoarele vedete de talk-show se vor sugruma între ei pe faliile de rupere. Vor fi desprinderi, migrații, trădări, sciziuni. Sfătuitorii cu epoleți ai președintelui Iohannis vor ști să mîne o fracție a partidului spre ideea unui guvern de coaliție cu PNL, apoi spre opoziție. Cum? Statul modernizat își exprimă dorințele prin dosare.

Și astfel, la cîteva luni de la cea mai mare victorie din carieră, PSD nu numai că pierde guvernarea, dar își pierde viața. S-ar zice că, fără grațiere, e condamnat la moarte.

La rîndul lui, Iohannis, liderul cruntei înfrîngeri suferite de PNL, un personaj care aproape își pierduse ființa politică, devine singurul candidat al dreptei la prezidențialele din 2019.

Asta e, așadar, miza războiului. Ordonanțele în sine îl lasă pe Iohannis rece. Dacă i-ar fi păsat de Justiție, de penali și de corupți, s-ar fi sinucis de rușine numai citindu-și dosarele și declarațiile ANAF.

Ca de obicei, România se irosește în nimicuri, pierde timp, energie și ocazii. Orbecăie patetic într-un labirint justițiarist în vreme ce națiunile din jur formulează o viziune. Noi nu ne mai batem capul. Relațiile noastre cu viitorul au fost dintotdeauna reci. Ultima găină din aprozarul Europei e la locul ei.

Aţi ieşit în faţa poporului român să anunţaţi un fals. V-aţi luat blana de patriot şi aţi anunţat cumplita veste a fuzionării DIICOT cu DNA, apoi aţi încheiat, ca un propagandist, cu: „Jos mîinile de pe DNA!“. Trecem deocamdată peste faptul că, din toate informaţiile pe care le-am aflat, DNA este obedientă preşedintelui şi în nici un caz PSD sau PNL. Din păcate, i-aţi înşelat pe tinerii ieşiţi să îşi exprime revolta, direcţionîndu-le sentimentele către PSD (un partid pe care şi ei şi eu nu-l suportăm), pentru a vă spăla pe mîinile care vă stau şi pe DNA, şi pe SRI, chiar şi pe CSM. Dar asta este altă poveste, lipsită, din păcate, de forţa politică pregătită să demonstreze şi să vă acuze public şi oficial. PSD tremură în aceste zile, fapt care v-a împins să-i mai puneţi în cîrcă un neadevăr. Că anticorupţia (instrument prin care vă strîngeţi adversarii cu uşa) urmează a fi sugrumată prin unificarea DIICOT cu DNA, pusă la cale de sîsîitul şi antipaticul ministru al Justiţiei. Iar dumneavoastră, patriot, anticorupt şi moderator, aţi ieşit la microfon pentru a zice „Jos mîinile de pe DNA!“.

Domnule preşedinte, fără DNA şi fără SRI, sunteţi un preşedinte nul. Nul, mediocru, dar periculos, care muşcă din prima dezinformare care-i ajunge sub nas, care agită lumea în numele unei alegaţii. Un site (EurActiv) a difuzat o ştire care a fost apoi umflată de tele-favoritul dumneavoastră Rareş Bogdan (cel care marţi noapte striga: „Distrugeţi România, fire-aţi ai dracului!“). Un alt site care vă iubeşte a scris: „O altă mişcare menită să anihileze procurorii este comasarea DNA cu DIICOT. Acest proiect e mai vechi şi nu e clar cînd urmează să fie promovat, însă acesta este strict clasificat. Mutarea are ca scop înfiinţarea unei noi instituţii, ca modalitate de a impune noi procurori-şefi agreaţi de PSD. Numele cel mai vehiculat la conducerea noii structuri este Oana Schmidt-Hăineală, numită secretar de stat în Ministerul Justiţiei condus de Florin Iordache“ (HotNews).

Nici măcar n-aţi considerat obligatoriu să puneţi un consilier să verifice! Și un amărît de primar de comună s-ar fi întrebat dacă o fi sau nu adevărat. Dumneavoastră, nu! Nici măcar n-aţi reţinut că o asemenea idee a trecut prin mintea Ralucăi Prună, pe care, spre ruşinea dumneavoastră, aţi numit-o ministru al Justiţiei în „guvernul meu“. Sau ştiaţi despre falsitatea ştirii pe care v-au produs-o amploaiaţii şi aţi folosit-o numai pentru a vă arăta dragul faţă de DNA? Mare mizerie, domnule preşedinte. Mare, mare mizerie şi multă prostie se află în provocarea a sute de mii de oameni! Habar nu aveţi ce nenorociri pot ieşi din asta! Și de care sunteţi responsabil!

Ce trădează acest „Jos mîinile de pe DNA!“, domnule preşedinte? Faptul că nu înţelegeţi mare lucru din ce se întîmplă în Justiţie, sau faptul că vîrfurile ei vă sunt devotate? Ca să nu zic că, aşa cum DNA se bucură să staţi cu mîinile pe ea, acelaşi lucru s-a petrecut şi în perioada în care aţi coabitat şi cu Livia Stanciu?

Mă aşteptam, domnule preşedinte, să revigoraţi politica externă a României, sau măcar relaţiile noastre cu Germania. M-am înşelat. Cu Germania aţi rămas la un telefon, iar relaţiile cu restul lumii le-aţi neglijat, ca să nu zic îngropat. Nici nu aveaţi cum să faceţi mai mult în cele 3-4 zile de muncă pe săptămînă pe care le petreceţi la Cotroceni. Aţi izbutit în schimb să distrugeţi PNL şi să destabilizaţi scena internă. Aţi folosit din plin tristeţea şi nefericirea de după Colectiv pentru a vă instala nenorocitul de „guvern al meu“, iar acum sunteţi gata ca printr-o diversiune să demolaţi rezultatul votului din 11 decembrie pentru a vă pune un alt „guvern al meu“. Nu ştiu cîţi oameni vă consideră responsabil de agitaţia stîrnită în aceste zile. Bieţii tineri nu ştiu cît de lungă este mîna serviciilor care vă sprijină pe Facebook. Dar faptul că în văzul tuturor v-aţi inserat într-o demonstraţie ilegală şi, preţ de cîteva minute, hoţeşte, fără să vă asumaţi răspunderea, v-aţi strecurat într-un marş pe care vi-l doreaţi uriaş (şi aşa a devenit!?) vă face responsabil de tot ce a urmat. Și, în acelaşi timp, vă arată, celor care au luciditatea de a vă analiza, şi cinic, şi egoist, şi gol, şi amator în politică, şi disperat de putere, şi capabil de orice spre a o dobîndi.

Vă puteţi pansa şi amăgi cu entuziasmul a milioane de români care în aceste zile vă susţin. Nu vă iubesc, dar vor anticorupţie. Cu aceste demonstraţii şi cu trucurile pomenite mai sus, aţi agonisit cîteva procente de simpatie. Dar pentru ţară n-aţi făcut nimic. N-aţi adus nici alt fel de a face politică, nici încredere, nici optimism, nici respect! Și cînd veţi restitui casa din Sibiu şi vă veţi cere scuze, chiar voi crede că vă doriţi anticorupţie!

Aştept cu nerăbdare să văd cum încheiaţi această aventură periculoasă, în care, în locul calmului la care vă obligă rolul de moderator prevăzut de Constituţie, aţi adus tensiunea şi pericolul, instigarea şi o grosolană nepricepere de a conduce ţara!

Există în înverșunarea din aceste zile a lui Klaus Iohannis un patetism derizoriu, cam ca acela al fotbaliștilor ce se tăvălesc pe teren, urlând și gesticulând catastrofic spre banca de rezerve si spre tribune, după o atingere mai bărbătească a adversarului, doar – doar or îndupleca arbitrul să le acorde un penalty.

E drept că sunt și puțin subiectiv când îl judec pe președinte, pentru că mă enervează peste măsură țanțoșeala lui caraghioasă, de gânsac apretat ce sâsâie după tot ce mișcă prin ogradă, dar nu cred că greșesc prea mult când îl caracterizez ca fiind total inautentic în rolul de gardă de corp a justiției din România.

În primul rând pentru că el însuși este în situația de a se apăra de ceea ce pretinde că apără. Procesul cu casa, pe care l-a pierdut printr-o hotărâre definitivă, a fost reactivat grație unui recurs excepțional în anulare. Nu e ceva bolnav în situația asta? Nu seamănă cu acele războaie în care prizonierii sunt puși în prima linie, ca scuturi umane?

Apoi, pentru că ceea ce el apără, pretinzând că ar fi justiție independentă, nu este altceva decât o armă interzisă, folosită în lupta politică. Și, din nou, falsitatea atitudinii sale, de președinte, devine stridentă: Constituția îl descrie ca mediator în vreme ce domnia sa se comportă ca un dezbinator.

Poate oamenii simpli, mai puțin instruiți, nu sunt atât de deprinși cu subtilitățile la care vibrează, chiar fibrilează, tinerii frumoși și liberi, în fruntea cărora s-a pus Klaus Iohannis. Ei, talpa, poate nu observă capcanele și interesele necurate din cele două ordonanțe ale guvernului pentru care, în ultimele zile, au ieșit în stradă câteva zeci de mii de protestatari. Există însă și un revers al acestui dezavantaj: acești compatrioți ai noștri, mai de la țară, mai fără Internet, mai cu vaca la câmp, mai cu ajutorul de șomaj pe ducă, nu au apucat, în lumea lor paralelă, de început de secol 20, să fie pervertiți, ca să nu zic manipulați, de „e”-urile civilizației. Ceea ce, pe lângă multe neajunsuri, le aduce și un beneficiu major: o capacitate ieșită din comun de a depista rapid, intuitiv și fără greș omul din spatele aparențelor și deghizamentelor. Lipsa de sinceritate, impostura,  egoismul, ticăloșia unora dintre cei pe care, acest arhetip de român, îi vede la televizor,  fundamentează în mintea sa (să-l numim, generic, Moromete) încadrări și opțiuni de nezdruncinat.

Așa se face că Morometele nostru  rural sesizează mult mai repede și mai net decât frații lui, municipalii, contradicțiile și lipsa de autenticitate din atitudinile președintelui Iohannis descrise la început. Și, fără prea multă ceremonie, îi aplică ștampila: „tocmai el vorbește”? După care, celelalte aproape că nici nu mai contează.

Așa e Moromete, și ne-a fascinat cu asta generație după generație: simplu, perspicace, necruțător.

Am auzit, de curând, cum gândeau despre președintele Iohannis și despre justiția pe care el o susține, niște astfel de Moromeți. M-am nimerit cu dânșii într-un vagon de tren dintre acelea fără compartimente, fără secrete, în care totul e la comun.

Concluzia care s-a desprins din divanul lor ad-hoc a fost cea pe care am pus-o în titlul acestor rânduri: Klaus Iohannis ține in brate această justitie bolnavă a noastră pentru că justiția sanatoasă l-ar băga la beci cât ai zice pește. În doi timpi și trei mișcări!

  • ActiveNews/

Răzvan Vastea: Mă bucur că oamenii au început să aibă cultură civică, însă eu cred că ei protestează doar pentru jumătate din răul care se întâmplă acum în țara noastră

Răzvan Vastea, fondator al Asociației Basarabii, a oferit un interviu în exclusivitate pentru ActiveNews în care a vorbit despre problemele pe care le traversează România în această perioadă.

Fostul editorialist ActiveNews a făcut o analiză a protestelor din Piața Victoriei și o prognoză asupra a ceea ce urmează să se întâmple pe viitor.

„Am venit să-mi exprim punctul de vedere pe marginea protestului din spatele meu cu care empatizez 50 la sută, nu sută la sută. Mă bucur că oamenii au început să aibă cultură civică, însă eu cred că ei protestează doar pentru jumătate din răul care se întâmplă acum în țara noastră, în sensul că deși ce s-a întâmplat aseară este foarte grav. Totuși, trebuie să privim acest lucru ca pe o reacție a guvernului ales democratic al anumite ingerințe ale DNA-ului și serviciilor în procesul justiției, care ar trebui să fie liber, dar care nu a fost liber. Oamenii sunt supărați și pe bună dreptate că sunt supărați, dar aici intervine și rolul presei care a amplificat toate aceste emoții. Totul este invadat de emoție pe TV și nu mai e nicio opinie rațională în mediul public. Nu sunt adeptul adeptul ordonanței date aseară în miez de noapte, dar nu sunt nici adeptul toxicității și a ingerințelor în procesul de justiție a unor factori externi.

Mi-aș dori un DNA așezat, un DNA românesc, nu un DNA controlat de servicii străine. Nu am așteptări foarte mari de la aceste proteste, mi-aș dori o Românie așezată pe fundamente tradiționale, o Românie bine educată și în care valorile naționale să prevaleze, nu în care oamenii politici să aștepte opinii din partea ambasadelor statelor occidentale de parcă noi nu am fi în stare să luăm decizii de unii singuri și ar trebui să ne spună alții ce să facem. România ar trebui să se așeze odată pentru totdeauna pe linia ei națională, patriotică și cu frică de Dumnezeu. Mi-ar plăcea ca din mișcările acestea civice ale populației să se nască o nouă clasă politică, bine așezată, românească, care să nu se afle în solda ambasadelor străine și care să nu privească România ca fiind o colonie a statelor occidentale, o clasă politică care chiar să se gândească la țara noastră și cu demnitate să apere România în UE și în societatea globalizată de astăzi”, a spus Răzvan Vastea.

În prealabil, acesta a avut și o postare pe pagina sa de Facebook în care a analizat lucrurile bune și cele rele care în opinia sa influențează acțiunile din această perioadă.

„Cetățenii încep să aibă cultură civică. Asta e bine. Ei sunt folosiți în jocul politic și nu sunt lăsați să crească în structuri politice care să schimbe ceva. Asta e rău. Mass media este atentă la acțiunile politicienilor. Asta e bine. Mass media este influențată de agenți sub acoperire și în general este subiectivă. Asta e rău. Justiția trebuie să-și facă treaba. Bine, normal. Există procurori și judecători sub acoperire și se fabrică dosare. Rău! Este război intern (civil) între instituțiile Statului Român, ocupate de „profesioniști”. Cetățenii nu au încă maturitatea de a participa activ și conștient la acest război. Nu au armele necesare și nici valorile potrivite care să-i anime. Din păcate, rău pe termen scurt pentru noi. Bine pe termen lung doar dacă se conștientizează nevoia unei reașezări patriotice, creștinești, românești.”, a scris Răzvan Vastea pe Facebook.

Iulian Capsali: Războiul intern ne sparge granițele

În timp ce la noi jandarmii ies la bătaie cu ultrașii în Piața Victoriei, în timp ce se anunță continuarea unor demonstrații mult gonflate si stimulate de o parte din presă, fața geopolitică a lumii se schimbă chiar în proximitatea noastră.

Putin e acum la Budapesta în vizită oficială.

Sebastian Gorka, maghiar de origine născut în Londra și specialist în “securitate națională”, va ocupa poziția de Deputy Assistant în administrația Trump. Detaliu important: Gorka a fost și consilierul lui Viktor Orban.
Urmează o vizită a Președintelui SUA în capitala maghiară.

După discuția telefonică dintre Trump și Putin de zilele trecute, a reînceput războiul din Donbas și avansul forțelor pro-ruse, ceea ce poate să demonstreze că administrația Trump și-a luat mâna de pe Ucraina și vom asista la împărțirea ei pe marile zone etnice (ruși și ucrainieni). Erdogan dorește să se impună în fața lui Merkel – ce va merge la Ankara disperată că poate pierde alegerile -, arătând fățiș aspirația constantă a Turciei de a fi o mare putere zonală, care include și Marea Neagră.

În acest timp, în România este un război intern pe o miză penibilă, dat fiind contextul. Asta se datorează și unei Constituții croite prost, din cauza căreia Președintele intră permanent în conflict cu Primul Ministru.

Deci, cine conduce țara? Sistemul (globalist, moștenit de la defuncta administrație Obama), reprezentat de Binom și organizațiile Soros, care vede în confuzul Johannis ultima redută? Sau majoritatea formată în alegerile de acum nici două luni, presată prin mitinguri în special de votanții USR din marile orașe (numai în București au avut aprox. 150.000 de voturi la locale)? Să facem precizarea că USR este un partid despre care surse interne au afirmat că este sprijinit de același filantrop cu porniri mesianice, precum și de servicii, iar în Parlament au pornit o ofensivă de imagine pe modelul mișcărilor inițiate de ONG-urile miliardarului american de origine maghiară care se opune inclusiv noii puteri conservatoare instalate în SUA – modelul Occupy.

Cred că administrația Trump, concentrată preponderent pe problematica internă, nu o să intervină și așteaptă să vadă cine-i va fi partenerul de dialog, adică cine învinge.

Victoria însă va fi à la Pirus, pentru că o țară sfâșiată de tensiuni interne poate fi sfâșiată și ca teritoriu, mișcările centrifuge fiind foarte bine instrumentalizate de mulți ani, mai ales în Transilvania.
Imaginea ambasadorului Klemm cu steagul unui prezumtiv „Ținut Secuiesc”, ca și harta Moldovei Mari, dăruită lui Dondon de către Vladimir Putin, sunt gesturi recente care au un simbolistică îngrijorătoare.

Pe acest fond extern, DNA face o mișcare care ne întoarce în anii ’50 ai perioadei staliniste. Se confimă plângerea făcută la DNA de către un fost consilier al Monicăi Macovei, Mihai Polițeanu (ce nume predestinat!), tema fiind “favorizarea infractorului” de către guvernul Grindeanu.
În consecință, DNA-ul a cerut documente și înregistrările video provenite de la camerele de supraveghere din Ministerul Justiției, ca să afle cine a lucrat la ordonanța de urgenta (OUG).

Ce se întâmplă este absolut halucinant!

Este ceva fără precedent într-o democrație consolidată europeană iar nu din zone centrafricane, ca un gest asumat politic al unui guvern să fie asaltat de procuratură. Asta se adaugă faptului că, printr-o decizie desecretizată a CSAT din 2009, SRI putea instrumenta cazuri in justiție alături de Procuratură.

Tot ce mai lipsește din peisaj este Tribunalul Poporului și acuzatorul public, cel care rostea rechizitoriul în vremea bolșevizării țării, însă și locul acestuia a fost luat de presă, împănată de ofițeri acoperiți, care supune de ani de zile pe penitent unei flagelări publice, de multe ori folosind materiale din ancheta, inclusiv înregistrări audio și video. Și nu puține au fost cazurile în care oamenii au fost achitați, însă cariera lor politică, afacerile, uneori și familia, le-au fost ruinate.

Asistăm, cu voia și concursul președintelui Johannis, la o lovitură de stat dată de Procuratură.
Este, probabil, cel mai puternic atac asupra Statului de Drept din ultimii 15 ani!

Ca să câștige puterea reală în Stat, actuala putere politică trebuie să comaseze DNA în Procuratura Generală, așa cum există în toată lumea civilizată, SRI-ul trebuie scos din anchetele justiției, trebuie deconspirați și marginalizați magistrații care sunt ofițeri acoperiți. Reprezentanții mass-media ar trebui sa ceară ca acoperiții din presă sa fie preluați direct în cadrul serviciilor, ca purtători de cuvant etc.
Justiția, ca și presa, nu mai trebuie considerate “camp tactic” de către servicii.

Acestea sunt primele măsuri pentru ca Statul Polițist să fie demantelat.
Pasul imediat următor, desființarea ONG-urilor Soros sau lipsirea lor de finanțare (se poate găsi ușor un cadru legal).

Dacă nu poate face asta și nu profită de realitățile externe, in care o contrarevoluție conservatoare este în curs spulberând un statu-quo ideologic globalist, actuala putere va trebui să-și consume lacrimile în dramolete post factum.
Să sperăm numai că, pentru realizarea „guvernului meu”, nu vor mai „trebui să moară oameni”.

Mai multă lume pune întrebarea îngrijorată dacă cei 100 de ani de la declararea Marii Uniri din 1 Decembrie anul viitor, va găsi România în actualele granițe.

În fața inconștienței clasei politice și a decidenților din stat sau din instituțiile de forță, pentru care supraviețuirea și conservarea puterii sunt singurele probleme ce-i frământă, nu putem decât să spunem:

Dumnezeu cu mila!

Astăzi a fost Ziua Ambasadelor Străine. Românii nu sunt în stare să decidă singuri ce este bine pentru ei, trebuie să le dicteze birocrații europeni ce să facă.
Nu îmi aduc aminte să fi murit vreun birocrat european pentru țara noastră, pentru suveranitatea și independența ei.

Ignoranta si disponibilitatea de a urma orbeste valul Facebook sunt coplesitoare, dezarmante… Cine sta mai si reflecteze, cine sa se si documenteze? Hai repede cu propaganda, hai cu revolutia! Traim momente istorice, FACEM ISTORIE si nu avem vreme sa mai si cugetam… De rugaciune ce sa mai vorbim, cui ii arde acum, cand…. suna toate goarnele de razboi. Mobilizarea! Desteapta-te, romane! Arunca-te in extaz in valul inalt al gloatei, sa nu cumva sa ratezi momentul istoric, sa nu cumva sa lipsesti de la revolutia vietii tale… care are loc in fiecare an, identic…

Cred ca suntem singurul popor care ne automutilam cu mana noastra, cu fervoare si chiar cu fanatism si care facem REVOLUTIE (nimic mai putin!) ca sa “ne luam tara inapoi” aproape IN FIECARE AN, cu acelasi entuziasm proaspat, neted, curat si uscat, ca si cum ne-am extirpat lobii responsabili cu memoria si cu reflexivitatea, ba chiar si cu instinctul de conservare! Suntem ca pestii aia cu memorie de 3 secunde, nu mai stim absolut nimic din ceea ce ni s-a intamplat important, esential, in trecutul recent, nu suntem capabili nici sa discernem si sa ierarhizam gravitatea problemelor, ci inghitim de-a gata tot ce ni se arunca, profesionist, pe canalele de “viralizare”. Fiindca, nu-i asa, ce este viral e si adevarat – clar, nu? Si atunci fugim instant dupa primul bat aruncat, dupa primul clopotel auzit… cu o conditie… sa-i vedem si pe altii ca fac la fel… multimea face dreptatea!

Popor sinucigas, reeducat perfect sa actioneze pavlovian, lobotomizat sa se autodistruga si sa-si imbratiseze fericit calaii, dandu-si foc propriei case cu mana lui!

Am scos, am scos la greu. Și o s-o mai fac, indiferent că ne cunoaștem sau nu. Prieteni am puțini. Sunt ăia cu care mă văd și cu care stau de vorbă la telefon. În rest, oameni cu care m-am intersectat vreodată prin viață. Nu mă justific. Dar știu că omul s-a născut liber și toată viața lui tinde să rămână liber. Să se opună în mod natural, instinctual, oricui se ocupă pe lumea asta cu restrângerea libertăților. Ale lui sau ale altuia. Numai în România oamenii susțin instituții de represiune. Numai în România, după 27 de ani și multe manifestări de stradă, oamenii nu învață nimic. Nu pot să accept că oamenii fac concesii greșelilor și ilegalităților unora, în timp ce, pe ceilalți, sunt gata sa-i ardă pe rug. Și nu pot să accept că oamenii rămân naivi, în ciuda experiențelor și a istoriei recente, și nu se gândesc niciodată la efectele pe termen lung ale naivității lor. Și nu mai vreau să văd că oamenii naivi și cu insuficientă cultură, în ciuda dulapurilor pline cu diplome, acceptă să fie ”câmp tactic” pentru unii sau alții.

”Se spune că o singură cutie de rezonanță nu este suficientă pentru a duce o dezinformare. Trebuie ca tema sa fie reluată de cât mai multe cutii de rezonanță (…) Uneori este necesar a crea inițial țintei prejudecăți favorabile pentru viitoarea campanie de dezinformare, urmând ca apoi să se lanseze campania”. Cam de-asta am curațat și o să mai curăț lista de ”prieteni” de pe FB. Și țineți minte: nici măcar Revoluția din 89, așa cum am citit cu toții, n-a fost chiar spontană, nevinovată și fără obiective pe termen lung…

scurte observaţii într-o atmosferă nesănătos de fierbinte şi dezechilibrată:

unii s-au mirat că şi în oraşele mici şi tradiţional liniştite s-a protestat, dar culmea protestului vine probabil de la site-ul dexonline.ro – dicţionarul explicativ al limbii române a decis să protesteze și el

la fel, la cluj jandarmii intonează imnul alături de protestatari – simbioza finală s-a produs

circulă argumentul, preluat de o grămadă de oameni evident bine intenţionaţi, că nu e bine deloc ca guvernul să cadă, pt că un guvern interimar nu ar fi abilitat să anuleze ordonanțele – lol

Cărtărescu e convins că în spatele penalilor PSD se află Rusia – dar poziţia lui combină şi puţin excepţionalism a la Eliade etc, căci cică am fi ultimul obstacol în calea monstrului estic, după ce nu doar Ungaria şi Polonia au cedat, ci şi Europa şi America. practic, România a rămas în rolul lui Bruce Willis

procurorul general a anunţat că DNA a deschis o anchetă pe tema redactării ordonanţelor PSD – cuplat cu anunţul lui Kovesi că DNA va face în aşa fel încît ordonanţele să nu aibă efect şi toate dosarele să meargă înainte, rezultă că DNA rezolvă şi controlează tot şi a ajuns să însumeze toate puterile din stat. asta acum, spre ce va evolua după acest meci practic deja cîştigat se sparie puţin gîndul

am văzut la mai mulți oameni ideea că mda, ar fi unele probleme şi cu SRI şi DNA, dar discutăm mai tîrziu despre asta, acum urgența maximă e dat jos guvernul – scuze de aroganță, dar întîmplarea face că știu eu exact cît de tîrziu o să vrea ei să discute despre asta – niciodată

Dacă vă întrebați cum a fost posibil stalinismul în România, priviți ce se întâmplă în ultimele zile. Nu, nu sovieticii l-au adus: noi, românii, l-am construit. Și, în multe aspecte ale sale, i-am depășit, în ticăloșie, pe sovietici.

Așa că ne-am mai luat-o încă o dată peste bot. Noi, cei care am făcut prostia să credem că România poate fi o țară liberă și democratică. Din păcate cetățenii ei nu vor asta. Ei vor mai mulți securiști, mai multe închisori, mai pline de dușmanii poporului, mai multă slugărnicie față de ocupanți.

Din 2004, sistematic, votul majoritar este infirmat de tot felul de mecanisme subterane. Acum sistemul a început să apese iar pe butoane. Ca în 2009, ca în 2012, ca în 2014 și în 2015. Creșterea frecvenței și intensității intervenției lui în viața publică, și politică, spune un singur lucru: vrea să guverneze direct, nu prin interpuși. Și-și elimină competiție. Cu violență. Cu ferocitate. Nu ne punem întrebarea ce va fi atunci când va ieși la lumină, și nimeni nu i se va mai putea opune?

Așa cum scriam aseară, adio, România! Ne vedem în Iad! Pentru că pentru noi încep chinurile Iadului.

Cred că devine evident că discuţiile juridice legate de modificările Codului Penal nu pot determina convulsiile sociale la care asistăm şi că scopul este cu totul altul. Nu au existat aceste manifestări când CCR a dat o erată la şase dimineaţa, în vara lui 2012, salvându-l pe Băsescu de votul pentru demitere dat de 7,4 milioane de persoane, nu au existat când s-au redus toate salariile cu un sfert, nici când s-au închis peste noapte 61 de spitale, iar alte unităţi sanitare au fost comasate etc. Deci NU reprezintă o reacţie naturală a cetăţenilor. Doar cine e orb nu vede asta. Şi doar cine este inconştient achiesează la şmecheria cu “protestul”. Acum se joacă integritatea şi suveranitatea României. Iar noi comentăm subtilităţi juridice. Nu e boală psihică generalizată asta?

Iohannis o urechează pe doamna ministru de interne. Bate obrazul și celor din jandarmerie pentru modul în care au gestionat situația de aseară, în contextul în care SRI au anunțat că ar fi informat Ministerul de Interne și Jandarmeria în legătură cu planurile de deturnare a protestelor pașnice. Din ce văd în online se vehiculează ideea organizării acestor violențe de către cei din PSD, pentru a compromite protestele. Acuma stau și rumeg, punînd cap la cap ce văd pe la TV, facebook etc. și mă întreb/observ:

– La ce ar fi folosit PSD-ului o astfel de manevră? În condițiile în care declararea stării de urgență e la Iohannis, serviciile nu par să-l înghită deloc pe mustăcios. Dimpotrivă. Unde ar fi putut duce exacerbarea violențelor? Sau poate Dragnea cu jandarmeria și restul ministerului de interne să acapareze integral statul și să impună dictatura pe model Erdogan, atît de vehiculată public?

– Cei care au fost la protestele din 2012 și 2013 știu cum operează jandarmii cînd ordinul pe unitate nu e tolerarea protestatarilor și evitarea pe cît posibil a escaladării tensiunilor. Amendează și dau pulane fără prea multe menajamente și speculează orice derapaj ca să justifice intervenția în forță a țestoaselor. De data asta nu s-au dat amenzi deloc, jandarmii par să fi acționat cu o prudență și timiditate fără precedent pentru asemenea situații, deși au venit pregătiți și dotatați. Foarte probabil datorită informării. Dar ce ar fi putut face? Puteau sălta oamenii din mulțime în baza unor suspiciuni, informații, înainte ca ăia să declanșeze ostilitățile?

– În spatele celor cu violențele o fi stînd cineva, i-o fi mobilizat cineva, dar poate ar trebui să ne întrebăm și cine ar putea fi nemulțumit că deși a dat în clocot mămăliga, deși s-a umflat, întîrzie să explodeze? Cui ar putea folosi escaladarea tensiunilor, scăparea de sub control a situației? Și cui ar putea folosi ca aceste proteste să continue în nota pașnică și inofensivă de pînă atunci, semănînd mai degrabă cu un festival?

– Despre cum a redat mass-media tensiunile, în special Realitatea tv, nu mă pronunț.

– Sunt doar atent la declarațiile reprezentanților de instituții. Mai multe vom afla în 20-30 de ani. Sau ce, știți cum a stat treaba în detaliu la revoluție și mineriade? Credeți c-or să declasifice ăștia documente?

Comisia Europeana a abandonat publicarea unui nou raport anti-coruptie la nivel de UE, anunta vice-presedintele Frans Timmermans intr-o scrisoare remisa Parlamentului European si Transparency International EU. Comisia Europeana a publicat un raport anti-coruptie la nivel de UE in 2014, cu recomandari pentru fiecare tara, si urma sa mai publice inca unul in curand, insa proiectul a fost “abandonat”.

“Mesajul care vine de la Comisia Europeana este clar: lupta impotriva coruptiei nu mai este o prioritate politica iar mita este o problema serioasa numai intr-un grup minoritar de state membre”, a spus Carl Dolan, Director of Transparency International EU.

Mai pe scurt, Romania trebuie sa fie arata ca e corupta, pentru ca, in comparatie cu ea, tarile celelalte din UE sa arate ca nu sunt atat de corupte.

Daca cititi reactia Comisiei Europene la ce se intampla acum in Romania veti vedea ca e foarte nuantata.

Lupta impotriva coruptiei este ceea ce Romania ar trebui sa faca pentru ea, nu pt straini. De ani de zile, insa, lupta anticoruptie din Romania a devenit campanie de PR si de imagine si ea insasi sursa de coruptie.

Cum spusese cineva: avem cea mai corupta anticoruptie.

Dacă e adevărat că DNA a început urmărirea penală împotriva membrilor guvernului care au aprobat OUG, devine destul de clar care este adevărata putere în România. Și la fel de clar că este o putere care, necontrolată fiind, și-a pierdut de multă vreme direcția.

Mai zic un singur lucru fata de ce se intampla in Romania pe plan politic.
Oricum e deja dezgustator pentru orice om cu minte show’ul facut de ambele parti.

Cateva date:

2009 votul a fost masluit si a castigat prin voturile de la Paris-SRI
2012 referendum, din nou votul a fost furat, erata ilegala-SRI
2014 in mod absolut spectaculos Iohannis castiga alegerile-SRI
2015 un guvern legitim, pica la presiunea strazii-SRI
2016 dupa vot democratic se incearca daramarea guvernului-SRI

Pai chiar va bateti joc de noi?

In 1989, Romania a fost singurul stat din fostele state europene unde sistemul comunist nu s-a dat invins de buna voie. Trecerea s-a facut printr o lovitura de stat sangeroasa la care au participat forte straine, dar cel mai rau e ca au participat si romanii. Comunistii romani, armata si securitatea nu a cedat puterea in mod pasnic asa cum s-a intamplat peste tot. A fost varsare de sange.. macel. Romanii au ucis romani, asa cum tot romanii au ucis, torturat alti romani la instaurarea comunismului. Pe scurt, sistemul nu a capitulat niciodata. Am fost mai comunisti decat sovieticii si mult mai cruzi. Noi, romanii contra romanilor.

Ceea ce se intampla in ultimii ani, mai exact de la formarea guvernului Ponta arata o la fel de mare disperare si ura a sistemului. Este acelasi sistem din anii comunismului, dar cu alti oameni la comanda. Desi toate statele din jurul Romaniei s-au intors mai mult sau mai putin la o politica pro nationala, s-au intors catre interesele statelor si natiunilor lor, Romania ramane singura care nu vrea sa cedeze. Si din nou sistemul e capabil de orice. La referendumul din 2012 votul oamenilor nu a fost respectat. Atunci cand guvernul Ponta a fost ales, a fost dat jos cu forta si mai ales prin crima. Acum cand un nou guvern a fost ales in mod democratic, prin vot, se doreste din nou rasturnarea lui. In doar cativa ani sistemul a rasturnat de 3 ori vointa oamenilor exprimata prin vot. Au recurs la crima, la manipulare, la minciuna, manifestatii de forta, santaj samd.

Ce vreau sa spun este ca suntem singura tara din Europa care intotdeauna a raspuns democratiei cu forta. Singura tara din Europa rezistenta la schimbare pana la a-si ucide proprii cetateni sau a invrajbi pana la otrava societatea.

In 1989, cand toate tarile trecusera la democratie, cand URSS s-a rupt, am fost ultimii comunisti. Azi, cand toate tarile au renuntat sa fie slugi unor forte straine, fie ca vb de Rusia, SUA sau UE, si s-au intors catre o politica nationala, cand insusi Marele Licurici se schimba, suntem singura tara care rezista schimbarii, si vrea sa ramana colonie, sluga. Si atunci, ca si azi, in esenta nu e vorba de interventia altor state in politica romaneasca, ci e vorba de romani impotriva romanilor. Si asta nu o va schimba nici Psd, nici Pnl, nici Usr sau oricine. Asta e, astia suntem, si nu exista nicio sansa sa ne revenim.

Reteta mexicana. ANTICORUPTIA INSPIRATA DE CIA, MENITA “NEUTRALIZARII GERMENILOR NATIONALISTI”?/ “SOCIETATEA DESCHISA” a lui SOROS vrea sa inchida TELEVIZIUNI/ IOHANNIS – ALIATUL SERVICIILOR SECRETE. Cum a impanzit SRI mass-media si ONG-urile

Prizonierii statului profund? IOHANNIS SI REFERENDUMUL PENTRU BINOMUL SRI-DNA. Consultarea populara privind “gratierea” si “amnistia”, un bluf transformat in instrument de recredibilizare a “LUPTEI ANTICORUPTIE”. Totodata, presedintele României EXCLUDE ideea altor referendumuri, inclusiv cel PENTRU FAMILIE/ Presedintele Noii Securitati o spune clar: “CU SECURITATEA NATIONALA NU ARE VOIE SA SE JOACE NIMENI, NICI MACAR CEI CARE AU IMPRESIA ACUM CA CONDUC”

DEZVALUIRE DE MAXIMA GRAVITATE: Consiliul Suprem de Aparare a Tarii “legalizase”, sub Traian Basescu, REINFIINTAREA DE FACTO A SECURITATII SI INSTITUIREA “BINOMULUI SRI-DNA”! “Justitia – camp tactic pentru servicii” – prin DECIZII SECRETE ILEGALE care sfideaza chiar STATUL DE DREPT si ORDINEA CONSTITUTIONALA!/ Sebastian Ghita: KOVESI SI COLDEA SUNT OFITERI AI UNUI SERVICIU SECRET STRAIN/ Dezvaluirile transfugului Ghita si SERVITUTEA VOLUNTARA

DEEP STATE SAU STATUL PROFUND – NOUA ORDINE A PUTERII IN SOCIETATILE “DEMOCRATICE”. O explicatie pentru conflictele acerbe din SUA, dar si din România. CE ESTE SI IN CE CONSTA, DE FAPT, ”SISTEMUL”?

Vom asista din nou la ”salvarea” democratiei si a ”statului de drept” de popor? OPINII DESPRE (R)EVOLUTIILE PRO-SISTEM DIN SUA SI ROMÂNIA

MAREA REBELIUNE NEOSECURISTA. “Releele” oengistic-facebook-iste au adus zeci de mii de protestatari pe strazi. RAZBOI CIVIL DECLANSAT PENTRU PASTRAREA PUTERII IN MAINILE BINOMULUI?


Categorii

Iulian Capsali, Justitie, PROTESTE ROMANIA 2012, Razboiul impotriva Romaniei, Servicii secrete, Uncategorized

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

47 Commentarii la ““Ultima găină din aprozarul Europei”/ REVOLUTIA SECURITATII IMPOTRIVA PARTIDULUI. Poporul manifestant nu vrea democratie, vrea puscarii/ Mizerabila impostura a presedintelui “JOSMAINILEDEPEDNA”/ “Adio, România! Ne vedem în Iad!”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. apropo de copii la proteste, mi-a trimis cineva un coemntariu excelent de pe fb. L-am copiat:

    `(Parerea mea: …) Oameni mari si fara minte
    Minorii nu au ce cauta la Summer Well, McDonald’s, miscari de protest, greve ale parintilor ori lovituri de stat.
    Copiii nu sunt un accesoriu “cool” numai bun de purtat in carca la concertul unei trupe de hipsteri, nu trebuie obligati sa lupte cu colesterolul din cauza unor mamici care nu stiu sa gateasca si nici nu au ce cauta la ora 22 sau minus 3 grade intr-un mediu in care pot fi agresati de limbajul adultilor, gaze lacrimogene sau petarde aruncate de dementi.
    Ai un copil si vrei sa mergi la concert sau la protest? Lasa-l in grija celuilalt parinte, parintilor tai sau a cuiva de incredere… Nu ai cui?… Atunci, asta e… ghinioniliescu. Cartoon Network scrie pe tine!
    Copilul nu este o valiza sau o jucarie pe care o bagi in seama numai cand ai chef. Sau asa ai procedat si cu pisica atunci cand ai descoperit ca distruge usi, perdele ori canapele (dupa ce ai parasit-o cu zecile de ore)?!…
    L-am urat de moarte pe Nea Nicu (chiar de moarte 3:) ) pentru miile de copii chinuiti pe la congresul X ori serbarile Y… Dar care mai este diferenta dintre un soim al patriei intoxicat sa ii ofere garoafe Coanei Leana si zecile de pustani obligati sa poarte textele scrise de parinti? Da, da, exact acele texte care au transformat serile anterioare intr-un spectacol mai inspirat decat orice pauza publicitara…
    Am vazut secvente grotesti in care prichindei de 3-4 ani erau fortati de tati ori reporteri sa explice actuala criza politica din Romania…
    Plimbati-va copiii prin parcuri, la orele potrivite si feriti-i de toxine, decibeli ori lupte de strada. Nu sunt arme ori scuturi, nici promoteri platiti in dulciuri. Macar ei sa se bucure de un somn mai linistit, o educatie mai buna ori sanse de care nu au avut parte parintii lor…’

    Si tot apropo de fb, exemplu extrem-extrem instructiv de propaganda:

    https://www.facebook.com/Mioc-George-130698810374423/?fref=nf&pnref=story

    Pagina si parerile acestui domn care are si blog personal cred ca merita sa devina subiect aparte de studiu.

  2. Era frumos daca toti copiii aia de mana cu parintii lor ar fi iesit sa demonstreze si pentru returnarea copiilor familiei Bodnariu sau cei ai altor romani napastuiti?

  3. Rugaminte..nu stiu cine este”Pr.Gabriel”, dar eu sunt cel care a mai postat din cand in cand, ani de zile,pe probleme religioase, pe numele meu real..Admin, atentie plz..urmareste adresa de mail.(vezi postarile mele la Sinodul din Creta).

  4. @Pr.Gabriel:

    Da, mai este un alt parinte cu acelasi nume, se pare…

  5. Pingback: ”Revolutia luminilor” reconfirma statutul de colonie politieneasca al României. GALAXIA SOROS SI BEZNA PREZIDENTIALA. Care vor fi consecintele Euromaidanului românesc? | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: EXPERIMENTUL ”REVOLUTIEI LUMINII” SAU RELEGITIMAREA STATUS-QUO-ULUI NEOLIBERAL SI EURO-ATLANTIC/ România – supusa strategiei tensionarii de catre structurile statului profund | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: INCHISORI SAU LAGARE DE DISTRUGERE SI EXTERMINARE? Monstruozitatea criminala a sistemului penitenciar si DEZUMANIZAREA NOILOR CRESTINI FANATICI AI "JUSTITIEI": "Cred ca retraim anii 50, ai mortii sufletesti, doar ca de data asta nu ne mai o
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare