(video) TATUAJUL WIRELESS CE MONITORIZEAZA FUNCTIILE VITALE: inca o inventie “revolutionara” din domeniul biotehnologiei

18-08-2011 1 minut Sublinieri

Oamenii de ştiinţă americani susţin că semnele vitale ale pacienţilor ar putea fi în curând monitorizate prin intermediu unui “tatuaj” wireless. Spre deosebire de aparatele clasice de monitorizare a temperaturii corpului şi a bătăilor inimii, “tatuajul”, de fapt un plasture extrem de subţire realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Illinois, nu necesită prezenţa niciunui fel de fir, informează Daily Mail.

Cercetătorii au încorporat senzori electronici într-un plasture mai subţire decât diametrul unui fir de păr, care a fost aplicat pe un suport de poliester. Plasturele se aseamănă cu tatuajele temporare, populare în rândul copiilor. Semnele vitale vor fi afişate pe monitoare, lucru care va face mai confortabilă şederea pacienţilor în spital. Inventatorii sistemului au constatat că senzorii din plasture nu se strică dacă pacientul se mişcă şi sunt rezisenţi la apă. Un astfel de plasture are o durată de viaţă de până la două săptămâni, după care trebuie schimbat.

“Ceea ce am încercat să realizăm este remodelarea şi redefinirea echipamentelor electronice folosite în spitale”, a declarat John A. Rogers, unul dintre inventatorii plasturelui. “Tatuajul” wireless poate fi folosit la monitorizarea undelor cerebrale, a mişcărilor musculare, a temperaturii corpului şi a bătăilor inimii.


Categorii

1. DIVERSE, Carduri electronice/ cipuri, Era Big Brother

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “(video) TATUAJUL WIRELESS CE MONITORIZEAZA FUNCTIILE VITALE: inca o inventie “revolutionara” din domeniul biotehnologiei

  1. Pai ori e tatuaj, ori e plasture? e o mare diferenta intre cele 2. dar daca vorbesc baietii in termeni de ȚtatuajȚ e pentru ca, probabil, sa ne induca ideea implantului care urmeaza? 🙁

  2. @Anonyma
    pai e un plasture ca un tatuaj.
    cam in genul abtibildurilor alora pt copii, carora le zice “tatuaje” 😉
    degeaba s-a lucrat atatia ani la reeducarea noastra si mai ales a copiilor?
    pai daca copchilu cand a fost mic a avut o gramada de lipiciuri pe el, mai conteaza acum inca unul, cand e mare?
    ca e pe mana stanga, dreapta, pe picior, pe cap – care e diferenta pt el?

  3. @Florin M
    mmda. Cat se poate de transparent, in aceasta optica. Multumesc pentru raspuns.
    In curand se vor petrece toate una dupa alta… zilnic mai primesc cate o veste proasta in genul celei de mai sus… cel putin una 🙁

  4. @Anonyma
    Ma iertati, dar va asteptati (inca) la ceva bun?
    Nu e limpede incotro ne indreptam, incotro se duce lumea asta?
    Nu fiti trist(a), caci, precum spuneti, maine va fi mai rau! 🙂
    Asa ca fiecare sa faca ce se cuvine pentru el in primul rand, pentru cei de aproape si pentru toti ceilalti pentru care poate si pt care il doare inima! Toate spre Slava Lui Dumnezeu! Si bine-ar fi sa ne doara (la figurat, normal!), sa avem o inima sensibila, caci azi prea suntem “duri”, de piatra, incat cei sensibili sunt calcati in picioare de ghiolbani si nesimtiti… Nu ne mai “misca” nimic!
    Sa ne ajute Domnul sa re-dobandim cat mai multi Chipul Lui, pe care l-am schimonosit atat de mult prin patimi, inca de mici, incat acum ne este foarte greu (sau IMPOSIBIL) sa intelegem ce se intampla! Sa ne lumineze Domnul!

  5. Pingback: ALT CIP REVOLUTIONAR: inventia IBM care imita comportamentul creierului uman
  6. Se pare ca acest plasture cu “tatuaj” electrhonic, pare laprima vedere mai inofensiv decat un cip RFID care trebuia introdus (implantat) in corpul uman cu seringa…Insa scopul si efectul si telul scontat de catre cei ce vor aceste tatuaje aplicate pe corpul oamenilor este acelasi, si anume CONTROLUL LOR si SUPRAVEGHEREA LOR, si de se poate, aducerea lor intr-o stare si conditie de “zombi” cepot fi …TELEGHIDATI…!

    Acum cateva luni am vazut pe youtube un material video despre o descoperire de senzatie a unor cercetatori din Japonia, respectiv niste casti cu telecomanda care daca era purtate de catre o persoana umana permiteau unei alte persoane care avea TELECOMANDA, sa-i COMANDE celui care purta castile sa se miste dupa cum dorea cel care avea telecomanda…fie in fata, in spate, la stanga, la dreapta…etc

    Iar asocierea si comparatia pe care a facut-o un antecomentator a acestui plasture cu tatuaj electronic, cu abtibildurile si cu “zorzoanele” si “podoabele” cu lipiuci si stralucitoare pe care le poarta copii in copilaria lor, este foarte inteleigenta si adevarata…fiindca PECETLUIREA OAMENILOR se gandeste si concepe ca sa fie facuta in asa fel peste oameni incat SA FIE DORITA ca ceva inclusiv atragator si “stralucitor”, ca o PODOABA care ii ofera celui care o primeste si poarta in fiinta sa si pe/in coprul sau, un “charm ESTETIC”…
    DA se pare ca s-au gandit la toate, ca acest act de mare LEPADARE DE DUMNEZEU sa para pentru unii si un mic “FLEAC neinsemnat”, si de care sa nu te sperii, si fata de care sa nu-ti pui prea multe probleme de constiinta si mai ales “existentiale”

    Dumnezeu sa aiba mila de noi toti!

  7. Pingback: EXPERIMENTELE BIG BROTHER: unui pacient din Dallas (SUA) i s-a implantat, fara voia sa, un CIP GPS
  8. Pingback: RETELELE WIRELESS pot fi folosite pentru SPIONAJ TOTAL
  9. Pingback: OMNITOUCH: INTERFATA HOLOGRAFICA proiectata inclusiv pe CORPUL UMAN (video)
  10. Pingback: MICROCIP IMPLANTAT SI CONTROLAT DE LA DISTANTA: “studiu clinic” care demonstreaza “in premiera” binefacerile biotehnologiei antihristice! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: OMS crede ca ne apropiem de SFARSITUL MEDICINII MODERNE. Ce se pregateste? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: Google creeaza TATUAJUL ELECTRONIC care ar putea functiona ca un DETECTOR DE MINCIUNI SI EMOTII - Recomandari
  13. Pingback: Google despre planurile de viitor: MICROCIP IMPLANTAT IN CREIER - Recomandari
  14. Pingback: BRATARA WIRELESS: sau cum poti sa platesti cu mana… - Recomandari
  15. Pingback: O NOUA SINISTRA FARSA VIRALA: ciparea tuturor nou-nascutilor europeni incepand cu 2014. Cine si de ce se joaca cu noi, ARUNCAND PE PIATA INTENTIONAT ZVONURI FALSE, PORNIND DE LA TEMERI REALE? - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare