Condamnarea si incatusarea TORTIONARULUI VISINESCU – dreptate tarzie, razbunare inutila sau doar ALIBI pentru OCULTAREA MARILOR VINOVATI MORALI pentru ideologia si crimele comunismului? SISTEMUL SECURISTIC NU CUMVA S-A PERPETUAT, S-A INTARIT SI S-A RAFINAT? “Mașinăria funcționează iarăși din plin, sub altă firmă, nu mai defilează cu secera și ciocanul ci cu corectitudinea politică”

11-02-2016 10 minute Sublinieri

20 de ani de temniţă pentru Visinescu

Decizie istorică. A fost încătuşat primul responsabil român acuzat de crime contra umanităţii. Vişinescu a întreţinut regimul de exterminare la închisoarea politică din Râmnicu Sărat.

La un an şi jumătate după ce a fost trimis în judecată, Alexandru Vişinescu, temutul comandant al închisorii politice de la Râmnicu Sărat din anii ’50 a ajuns deţinut de drept comun.

Doi judecători de la instanţa supremă, Iulian Dragomir şi Valentin Şelaru, au considerat că Vişinescu trebuie să stea două decenii în spatele gratiilor pentru ororile comise în tinereţe. Un al treilea magistrat a considerat că faptele acestuia s-au prescris în 2011, aşa că se cuvine ca fostul comandant de închisoare, la cei 91 de ani, să rămână acasă.

Hotărârea instanţei a fost primită cu aplauze de cei care au asistat, înfriguraţi, la decizia definitivă. Rudele urmaşilor au aşteptat, cu mâna la gură, momentul răzbunării simbolice care s-a lăsat aşteptat 60 de ani.

Despre modele şi criminali

Pe holuri, Anca Cernea, fiica fostului deţinut politic Ioan Bărbuş, declara că societăţii româneşti ar trebui să-i fie spuse „clar nişte delimitări, cine sunt modelele şi cine sunt criminalii”.

În acest timp, zecile de jurnalişti din ţară şi din străinătate se mutau de la instanţa supremă în vecinătatea parcului Cişmigiu, la locuinţa lui Vişinescu.

Blocul cu cinci etaje, vechi dar cochet, construit în anii ’40, are o curte interioară discretă. În scurt timp s-a umplut de lume. Reprezentanţi ai societăţii civile, urmaşi ai victimelor torţionarului, trecători de pe stradă, chiriaşi curioşi au dat buzna la uşa imobilului.

„Ce se întâmplă, ce vedetă trebuie să vină?”, întreabă un muncitor în construcţii, plin de var pe salopetă? – „Vişinescu, torţionarul, a primit 20 ani de închisoare”, i se satisface curiozitatea. Dă din cap deloc convingător şi lasă impresia că ştie despre cine este vorba, deşi este clar că nu-i „vedeta” la care se aştepta.

Dator pe viață

Peretele blocului găzduieşte lista apartamentelor şi situaţia încasărilor. Condamnatul nostru are datorii la întreţinere 2.241 de lei, din care 660 de lei penalizări. Se află pe locul doi ca valoare a datoriei din cei 30 de proprietari. Este clar, de când i s-a pus sechestru pe apartament nu a mai plătit întreţinerea.

Portret de torţionar

Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până în 1963. El a fost ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, frigului şi foame, liderul ţărănist Ion Mihalache. După dezafectarea Penitenciarul Râmnicu Sărat, Vişinescu a fost numit inspector în cadrul aparatului central al Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Ulterior, între 1965 şi 1976, a deţinut funcţii de conducere în cadrul închisorilor Ploieşti şi Ilfov şi a predat la şcoala de subofiţeri de penitenciare. În urma condamnării a rămas fără gradele de militar, s-a ales cu apartamentul sub sechestru, cu pensia micşorată de la 3.300 de lei la 2250 de lei şi cu obligaţia de a plăti 300.000 de euro urmaşilor celor 12 morţi în închisoarea groazei de la Râmnicu Sărat.

„Sărut mâna, suntem de la Poliție”

Vecinul de etaj şi de leat cu Vişinescu este la fel de tupeist precum fostul comandant de penitenciar. Ieşit în recunoaştere pentru a vedea ce se mai întâmplă pe afară, tună şi fulgeră fără motiv: „Aici e pământul nostru. Cine v-a dat voie, aveţi aprobare de la Sfat? N-aţi muncit în viaţa voastră!”, ne strigă printre uşi, în timp ce se răţoieşte la doi sectorişti chemaţi pe motiv că nu este lăsat să intre în bloc. „Ocupi casa celor pe care i-ai torturat, securistule”, i se replică din mulțime.

Într-un final, şase poliţişti în uniforme, plus alţi doi în civil, urcă la etajul trei pentru a-l ridica pe bătrânul torţionar.

Pe hol, înainte să-i bată la uşă, câţiva fotoreporteri fac glume pe seama nonagenarului: „20 de ani…cam mult, oare o să ceară dreptul la camera roz?”, cu referire la vizitele conjugale ale deţinuţilor.

Trei bătăi scurte în ușă

visinescu-nd-465x390Într-un final, „civilii” bat în uşa lui Vişinescu. În contradicţie cu practica anilor 50, cei doi salută respectuos: „Sărut mâna, suntem de la Poliţie”. O femeie îi pofteşte în casă. Zece minute mai târziu, o cunoştinţă iese din apartament cu două sacoşe de rafie, bagajul condamnatului Vişinescu.

În scurt timp iese din casă, probabil pentru ultima dată, Alexandru Vişinescu. Un fular roșu îi acoperă cătușele de la mâini. Nu scoate un cuvânt. Este introdus în lift și coboară prin holul întunecat până în stradă unde-l așteaptă o mașină cu geamuri fumurii. Este urcat în grabă şi autoturismul demarează spre închisoarea Rahova. Din urmă, un hâtru face o premoniţie: „Urmează Iliescu după tine, criminalule!”.

La ultimul termen al procesului în care a fost judecat pentru infracțiuni contra umanității, la sfârșitul lunii ianuarie, Alexandru Vișinescu le cerea magistraților să îl lase să moară, scria adevărul.ro la acea vreme.

Mai mult, Alexandru Vişinescu a început să plângă în faţa judecătorilor Curţii Supreme.

„Trebuie să mă întelegeti că nu vreau să fac aici o scamatorie. Nu pot să vorbesc. Vă rog să mă întelegeti. Sunt de acord cu ce a cerut avocatul. Vă rog să mă lăsaţi să mor. Tatăl meu a murit când eu nu mă născusem”, a spus Vişinescu. A fost momentul în care fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu-Sărat a început să plângă.

„Am fost o slugă până să fiu militar!”, a spus acesta, cu ochii în lacrimi.

Alexandru Vişinescu, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare

Astăzi, Alexandru Vişinescu, primul torţionar trimis în judecată, a fost condamnat definitiv, miercuri, la 20 de ani de închisoare.Vișinescu este acuzat de moartea a zeci de oameni în penitenciarul Râmnicu Sărat sub comanda sa.

În perioada în care la conducerea Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost Alexandru Vişinescu, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate, a arătat Parchetul instanţei supreme.
”Poate cere iertare, măcar așa în secret în sufletul lui”

”Noi nu ne dorim să sufere Vișinescu. Dacă vrea Dumnezeu, poate acolo în celulă o să mediteze și poate cere iertare, măcar așa în secret în sufletul lui și se mântuiește. Ideea este ca în fața societății românești să fie puse clar niște delimitări, cine sunt modelele și cine sunt criminalii”, a declarat Anca Cernea, fiica fostului deținut politic Ioan Bărbuș.

Am mai spus-o: Vișinescu a fost o rotiță infimă din imensa mașinărie infernală care a schilodit, zdrobit și măcinat milioane de vieți de români din generațiile anterioare. O rotiță absolut infimă.

Cei care jubilați astăzi, nu uitați să lăsați fisa să cadă și să vă prindeți măcar acum, într-un târziu, de faptul că elementar că mașinăria respectivă, ca orice mașinărie, a avut proiectanți, fabricanți, ingineri, operatori, maiștri și servanți… Aveți cumva vreo idee cine au fost ăștia? Cu nume și prenume? Ați auzit de vreunul dintre aceștia să fie condamnat? Sau ca vreunul din urmașii lor să fi făcut cu adevărat pocăință pentru tot ce s-a întâmplat?

Poate că ceea ce s-a făcut astăzi e o realizare pentru un fel de justiție omenească. Poate.

Eu unul știu că am avut șansa să întâlnesc oameni care au fost trecut prin iadul cel mai de jos al comunismului (Piteștiul cu reeducarea, Canalul cu exterminarea prin muncă, Aiudul cu exterminarea prin foame, etc.) și care nu aveau absolut nicio urmă de ură, de resentiment, de dorință de răzbunare față de cei care îi torturaseră în închisori. Departe de ei orice gând de revanșă și dorința de a-i târî prin judecăți și de a-i vârî în închisoare pe cei care le-au furat tinerețea și i-au supus la chinuri inimaginabile.

Bătrânii aceștia (căci așa erau când i-am întâlnit, bătrâni cu sufletul mai tânăr decât noi cei de 20-30 de ani) trăiau sub Har, nu sub Lege. Din păcate, despre unii dintre ei nu mai putem vorbi liber, pentru că în România asta “post-comunistă” riscăm să intrăm sub incidența unei legi.

După o altă lege, Vișinescu, la 90 de ani, a primit de la “Justiție” 20 de ani de închisoare. Nu știu de ce, dar spiritul legilor acestei “Justiții” din Romania de acum mi se pare tare apropiate de spiritul genitorilor & dădacilor comunismului ăluia cu secera și ciocanul. Un spirit complet complet străin de spiritul celor care s-au împotrivit cu adevărat comunismului, în Duh și în Adevăr, înfruntând comunismul ca proiect (anti-)spiritual.

Și nu uitați: comunismul n-o murit, numa un pic s-o hodinit. Mașinăria funcționează iarăși din plin, sub altă firmă, nu mai defilează cu secera și ciocanul ci cu corectitudinea politică și cu “pro-choice”…

Cât de breaz e sistemul care l-a condamnat pe Vișinescu la 20 de ani?

Fostul comandant al închisorii Râmnicu Sărat are deja 90 de ani așa că să-i mai adaugi încă 20 pentru infracțiuni împotriva umanității, la mai bine de 50 de ani de la abuzurile sale, seamănă mai mult a răzbunare decât a justiție. Bine că s-a renunțat la pedeapsa cu moartea pentru că s-ar fi putut trece repede la “dinte pentru dinte”. Dacă procesul lui Alexandru Vișinescu ar fi avut loc imediat după căderea comunismului aș fi înțeles accesele de dramatism. Frustrarea, suferințele provocate de regim erau încă proaspete și era nevoie de acte reparatorii concrete. Acum, la mai bine de 25 de ani de la revenirea la capitalism, condamnarea la 20 de ani de detenție a fostului torționar mi-a lăsat un gust amar. Este de fapt a doua condamnare a sa; prima a fost una simbolică, la pachet, în cadrul procesului comunismului când întregul sistem care l-a generat a fost pus la colțul istoriei.

Victimele lui Vișinescu au murit de mult (mai supraviețuiește doar un fost deținut, bănuiesc cu gândul mai mult la cele veșnice) astfel încât sentimentul de “s-a făcut dreptate” cred că e împărtășit mai mult de cei care vroiau tranșarea unei dispute ideologice decât de cei care ar fi avut nevoie de vindecarea unor traume emoționale. Nu sunt psiholog dar îmi imaginez că imediat după ce suferă o nedreptate, victima s-ar simți mai bine dacă torționarul sau ar fi obligat să experimenteze ceva similar. La ani și ani depărtare, sentimentele se schimbă, suferință a fost asimilată ca experiență de viață, dorința de răzbunare pălește. Mulți foști deținuți politici afișau de altfel mult mai multă cumpătare, echilibru și sentimente de iertare creștină decât majoritatea anticomuniștilor din democrație care nu mișcaseră însă un deget împotriva comunismului când acesta era la putere.

motivarea-in-dosarul-lui-visinescu-artizanul-unui-program-de-persecutarePedeapsa cea mai mare pentru Vișinescu cred că a fost expunerea sa publică, scoaterea forțată din zona de confort și oprobiul pe care a fost obligat să-l suporte, nu condamnarea de acum. Viața nu-i mai oferea oricum prea multe satisfacții la 90 de ani și nici nu reprezenta un pericol social. O condamnare simbolică ar fi fost poate mai indicată. N-a fost așa și cred că abia acum Visinescu se poate ierta pe sine, mulțumită condamnării la 20 de ani. “Voi plăti și eu cu viața, suntem chit”. Peste întreaga poveste se trage o linie moralizatoare, victimele se vor întoarce repede în uitare, societatea poate dormi liniștită – cineva îți răzbună suferința la un moment dat, chiar dacă uneori ești cam mort ca să mai constați asta. N-ar fi totuși mai simplu să prevenim abuzurile și să luptăm împotriva lor când se instalează nu doar să le strivim de perete la zeci de ani distanță, când am căpătat în sfârșit poziții de forță?

Comunismul a fost înfrânt definitiv în România prin condamnarea la 20 de ani de închisoare a torționarului nonagenar Alexandru Vișinescu pentru crime împotriva umanității. Presa s-a bulucit pe scara blocului lui Vișinescu să dea în direct când vin autoritățile să-l ia la penitenciar. Sperăm că torționarul Vișinescu se va reabilita, va ajunge să regrete faptele pentru care va plăti și va deveni un om mai bun când va ieși din pușcărie. La noapte, România va dormi mai liniștită că a câștigat definitiv războiul împotriva comunismului. Bun așa.

Știți ce? Ar fi fost și mai bine dacă Vișinescu era judecat imediat după căderea regimului Ceaușescu, în 1990. Atunci ar fi fost un demers cu adevărat important. Atunci trebuiau să dea socoteală toți foștii torționari. Când erau încă în putere și când mai trăiau victimele lor, să fie o oarecare reparație, măcar morală.

2016. Cu Vișinescu la pușcărie sau nu, România nu rezolvă absolut nicio problemă. Comunismul a fost condamnat oficial în Parlament deja acum 10 ani, nu avem Legea Lustrației, fosta Securitate e prezentă în serviciile secrete, foștii nomenclaturiști comuniști sunt încă pe funcții, avem un monument anticomunist de aproape 3 milioane de euro în București și o mare parte din populație îl regretă pe Ceaușescu, ultimul lider comunist.

Radu Preda, preşedintele executiv al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, spune la RFI că, după sentinţa în cazul Vişinescu, primul comandant de penitenciar comunist condamnat la închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii, ar trebui urgentate celelalte procese de pe rolul instanţelor care vizează responsabili de crime similare.

unnamed_64-465x390”Procesul comunismului nu este egal cu procesul lui Vișinescu. Dacă ar fi așa, înseamnă că am trăit o farsă sinistră, iar procesul lui Vișinescu a servit drept alibi pentru scăparea întregului sistem politic și securist de care ne doream eliberați în urmă cu 27 de ani. Înainte de a exista un Vișinescu sau un Ficior, au existat miniștri de Interne, a existat PCR-ul, Comitetul Central. Adică au existat organisme de stat care au patronat în mod conștient și cu informațiile de rigoare la îndemână acest sistem represiv. Și asta, nu doar în primii ani, în anii ’50-’60, ci până în ultima zi a regimului în decembrie ’89”, spune Radu Preda.

O serie de dosare documentate de cercetători IICCMER au fost retrimise la Parchet în noiembrie 2014 după ce au primit decizia de neîncepere a urmăririi penale. Ele ar trebui redeschise cât mai rapid, spune Radu Preda. Alături de ele, sunt pe rolul instanţelor alte procese pentru care a fost începută urmărire penală, dar sentinţele întârzie. Între timp, continuă să moară atât cei cercetaţi penal, cât şi cei care pot depune mărturie în aceste procese. “Să nu uităm că suntem într-o simetrie a pierderilor. Adică nu doar numărul victimelor se micşorează, dar şi cel al călăilor. În această cursă a justiţiei cu timpul, ar trebui să fie un ritm ceva mai alert. Nu înseamnă că încurajăm o vânătoare de vrăjitoare, ci că cerem concretizarea sintagmei de stat de drept.”

“Cerem Ministerului Justiţiei să suţină înfiinţarea unui Tribunal Penal Internaţional pentru Crimele Comunismului”

Pentru ca toate abuzurile şi crimele comunismului să fie cunoscute, România ar trebui să susţină înfiinţarea Tribunalului Internaţional pentru Investigarea Crimelor Comunismului – adaugă la RFI preşedintele executiv al IICCMER. România ar trebui să facă parte din efortul mai larg al țărilor est-europene care își doresc înființarea unui tribunal penal internațional pentru crimele comunismului. Și ceea ce nu am putut face la nivel național din diverse raționamente să putem realiza măcar printr-un mecanism internațional”.

Radu Preda adaugă că în jurisprudenţa românească nu e lămurit aspectul răspunderii politice pentru faptele penale. În acest context, IICCMER a cerut Ministerului Justiţiei să precizeze care este poziţia României cu privire la iniţiativa lansată anul trecut de ministerele de justiţie din 8 ţări europene privind înfiinţarea unui tribunal penal internaţional pentru investigarea crimelor comunismului în Europa.

[…]/ integral pe rfi.ro

Ascultă interviul: Radu Preda, intervievat de Ioana Haşu

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.


radu-preda_1

***


Categorii

Articolele saptamanii, Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Radu Preda

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare