Din discuțiile de la fața locului (dar nu numai din Scadinavia, ci și din întreaga Românie), am sesizat prezența între enoriași a unor “zvoneri“ și “răspândaci“, adică a unor persoane foarte agitate și vocale, îngrijorate vezi Doamne de planul perfid al corupților care scapă de pușcărie. Aceștia creau o atmosferă tensionată, înveninată, aruncau sămânța discordiei între creștini și contestau în gura mare chiar și ceea ce le spunea preotul de la altar. Pe scurt, răspândeau cu bună știință zavistie, dihonie mare. Bieții preoți ce puteau să facă? Să le țină piept? Erau foarte vehemenți: “Lăsați părinte, că știm noi cum e cu hoții ăștia!“ Să îi ignore? Cel mai adesea, da, căci a le face jocul echivala cu creșterea tensiunii.
Articole cu eticheta (tag): corectitudinea politica
Trăim într-un totalitarism exercitat de niște minorități, fie că se numesc ONG-uri, minorități sexuale – toate anticreștine. De ce această fobie față de creștinism? Pentru că creștinismul presupune o credință care se opune formarii acestui stat federal al Uniunii Europene, este o mare piedică și cultivă personalismul, libertatea, discernământul, de care nu au loc toți desfigurații morali, că nu te joci cu Dumnezeu. Sunt unii care se joacă cu cele mai adânci lucruri din noi, cu consecințe încă inestimabile, dar foarte, foarte grave.
Ce ar deveni femeia fără creștinism? O vedem, pe de o parte, în afara lumii creștine, unde femeile sunt lipsite de drepturi elementare, de educație, de libertate și de demnitate. O vedem și în interiorul lumii creștine unde, sub influența unor mode și curente ideologice, și bărbații, și femeile pornesc pe căi confuze, spre o utopică egalitate absolută (neutralitate!) care neagă complementaritatea dintre sexe și care face din feminitate și din masculinitate, din fidelitatea reciprocă și din maternitate, din devotament și din altruism, din armonia dintre adevăr, frumos și bine concepte perimate și depășite. Rezultatele le vedem în hipersexualizarea femeilor și a copiilor, în tratarea femeii ca pe un pur obiect sexual, și nu doar în industria filmelor erotice, în numărul tot mai mare de familii destrămate și de copii care cresc cu un singur părinte, când nu ajung la orfelinat.
Acesta e standardul justiției sociale – atacarea tuturor adversarilor ca și cum aceștia ar fi niște răufăcători prin simpla lor existență; etichetarea lor ca fiind rasiști, misogini, homofobi sau privilegiați din naștere prin virtutea sexului sau a culorii pielii. Argumentul ajunge până la „predispoziția implicită”, despre care SJW susțin că îi face pe toți albii rasiști și avantajați fără ca ei să fie conștienți de asta. Îi acuză, totodată, pe bărbați că ar fi sexiști și violeți din naștere.
Patriarhul Bulgariei a luat atitudine, arătând clar că “sub pretextul protejării femeilor si copiilor” (Conventia de la Istanbul are drept titlu combaterea violentei), aceste dispoziții despart noțiunea de gen de sexul biologic, ideologia de gen fiind “străină de limbajul si mentalitatea tării”. La noi insă, tocmai faptul ca a devenit obligatorie prin normativizarea ei – adică aducerea ei in norma juridica – începe sa ne transforme viețile: nu mai avem voie sa spunem ce gândim despre ce credem noi că este genul, nu mai avem voie sa păstrăm cultura si mentalitatea tării, nu mai avem voie să ne împotrivim in absolut niciun fel acestei ideologii pentru că deja sunt instruite si autoritățile publice in sensul sancțiunilor care urmează a ne fi aplicate. Avem cunoștință de toate acestea? Înțelegem implicațiile lor asupra vieților noastre?
Adevarul: Cum a apărut generaţia „fulgi de nea“, tinerii hipersensibili, veşnic nemulţumiţi şi ofensaţi de cele mai banale lucruri Tinerii din ziua de azi sunt hipersensibili şi se simt ofensaţi de cele mai banale lucruri, apoi, prin forţa reţelelor sociale, …
Proiectul va începe cu instruirea unui grup de formatori ACCEPT şi CNCD în trei domenii cheie, unul dintre acestea fiind: standarde/ recomandări profesionale şi modele de bune practici pentru prevenirea şi combaterea discriminării la nivel european, în domeniul justiţiei, sănătăţii, educaţiei şi asistenţei sociale. Alt domeniu cheie este contracararea utilizării abuzive a libertăţii religioase pentru a genera intoleranţă la adresa minorităţilor şi pentru a limita alte drepturi ale omului, inclusiv drepturile persoanelor LGBTI. Cel de-al treilea domeniu cheie este reprezentat de drepturile persoanelor transgender, în privinţa recunoaşterii juridice a identităţii de gen şi a asigurării suportului medical în tranziţie.
Republica americană riscă să alunece în clintonism. Adică să devină un stat administrativ dominat de o ideologie strictă în ciuda apareneţelor ei liberale. Corectitudinea Politică – un cult bazat pe mistica victimei şi apoteoza minorităţii rasiale sau sexuale – va deveni, odată cu victoria dnei. Clinton, ideologie de stat şi va încerca să lichideze ultimele forme de autonomie, gîndire critică şi libertate individuală. Bătălia pentru Casa Albă nu mai e, aşadar, o competiţie de valori politice şi economice într-un cadru protejat de garanţii democratice. Bătălia e o încercare existenţială, o cotitură de civilizaţie care poate bloca instinctul american al libertăţii sau îl poate salva, dar numai cu preţul unei crize extinse.
Lukacs a implementat o politică pe care a numit-o „terorism cultural”, care se concentra pe aceste două obiective. O mare parte a „terorismului cultural” avea ca scop să atace mintea copiilor prin lecturi care îi încurajau să batjocorească și să respingă morala creștină. În aceste lecturi le erau prezentate copiilor chestiuni sexuale explicite și erau învățați despre conduita sexuală promiscuă.În 1918, Lukacs a devenit ministrul culturii în Ungaria bolșevică. În acest timp, el a înțeles că dacă unitatea familiei și moralitatea sexuală sunt erodate, societatea poate fi distrusă.
De asemenea, dragii mei, in loc sa se pretuiasca valorile noastre nationale si crestine, in loc sa se pretuiasca traditia de veacuri, care a facut din neamul nostru romanesc un neam capabil sa se uneasca, faramitat fiind in atatea bucati, un neam care s-a putut aduna imprejurul Bisericii dintotdeauna si sa pazeasca cu sfintenie invataturile Domnului, traim aceste clipe cand oameni, semeni de-ai nostri, inventeaza, in loc sa respecte aceste velori, inventeaza niste concepte noi, neverificate in istorie, neverificate in traditie. Ati auzit de conceptul multiculturalismului. Se cultiva, adica, toate culturile, mai putin cea a noastra, romaneasca si crestina. Ati auzit, dupa aceea, de conceptul corectitudinii politice, o politete sinistra care relativizeaza adevarul, care relativizeaza autenticul, cautand sa ambaleze si sa deghizeze umanul si valorile in cuvinte care mai de care mai interesante, dar care, pana la urma, nu spun mare lucru. Concepte care nu cauta altceva decat sa scoata din sufletul nostru si din inima noastra adevaratele valori. Ati auzit, dupa aceea, de conceptul sincretismului religios. Se cultiva toate religiile, toate culturile. De aceea sunt lasati la portile Europei sa vina toti islamicii – ca si ei sunt religie -, si sa traiasca alaturi de noi. Numai ca, dragii mei, in acelasi timp s-a refuzat sistematic crestinismului statutul de credinta stramoseasca, de radacina, de vana autentica a Europei noastre de astazi.
“Laborioasa construcție a secolului 19 care a dat coeziune și sens statelor naționale a fost introdusă în baia de acizi a demitizării și deconstrucției, pentru a se putea înălța pe terenul pustiit un alt edificiu, dictatura mondială a proletariatului, ieri, sau satul planetar, azi… Satanizarea noțiunii de națiune, naționalitate, naționalism de către internaționalismul proletar sau de către political correctness, chiar dacă are scopuri diferite, se manifestă cu aceeași violență și are aceleași victime: tradiția, mândria moștenirii din bătrâni și solidaritatea cu cei din neamul tău, neamul însemnând în același timp popor, dar și familie”, a spus Blandiana.
De câțiva ani, trebuie să observăm cu realism faptul că ne aflăm în fața unei ofensive fără precedent a marxismului cultural în România, ofensivă întreținută aidoma ocupației militare sovietice de către simandicoase cadre universitare cu trecut de ,,Ștefan Gheorghiu”, politruci și sinecuriști reșapați din tolba expirată a UTC-ului și propagandiști plătiți de organizații din afara țării care au în proiect ruperea noastră de tradiția și identitatea multimilenară a neamului românesc.
După o altă lege, Vișinescu, la 90 de ani, a primit de la “Justiție” 20 de ani de închisoare. Nu știu de ce, dar spiritul legilor acestei “Justiții” din Romania de acum mi se pare tare apropiate de spiritul genitorilor & dădacilor comunismului ăluia cu secera și ciocanul. Un spirit complet complet străin de spiritul celor care s-au împotrivit cu adevărat comunismului, în Duh și în Adevăr, înfruntând comunismul ca proiect (anti-)spiritual.
Dar mai ales, după cum s-a întâmplat în alte țări care au adoptat o legislație penală inspirată de dogmele “corectitudinii politice”, legea “anti-defăimare” le va permite tuturor dușmanilor Bisericii să declanșeze în continuarea campaniei actuale de denigrare din mass-media o vastă operațiune de hărțuire, indimidare și persecutare în justiție a tuturor celor vor mai exprima în public învățătura creștină despre familie, normalitate, boală și păcat.
Frontul secularist din România, de pildă, a obținut în ultimii ani victorii, dar și înfrângeri, pe care a sfârșit prin a le pune pe seama propagandei rusești. În pană de argumente și de imaginație teoretică, grupările antireligioase încearcă tot mai insistent să discrediteze pozițiile conservatoare, asociindu-le cu Rusia lui Putin. După succesul campaniei pe care o inițiase Biserica Ortodoxă privind păstrarea orei de religie, un ziar cunoscut scria, nici mai mult nici mai puțin, că Biserica este Coloana a 5-a rusească, în virtutea faptului că e ortodoxă. Faptul însuși de a aparține creștinismului răsăritean ar fi o slăbiciune istorică de care rușii nu ezită să profite și prin urmare Biserica Ortodoxă ar trebui marginalizată și scoasă din toate drepturile ei, pentru a garanta loialitatea pro-occidentală a României.
Raportul de activitate al SRI pe anul 2014 a scos la iveala faptul ca Romania a devenit un stat politienesc ce se indeparteaza de standardele democratice, iar primul exemplu este dat de faptul ca in Romania, cu o populatie de 16 ori mai mica ca Statele Unite, SRI asculta pe “securitate nationala” de 2 ori mai multe telefoane ca FBI.
Propunerea legislativă nu a apărut încă pe saitul Camerei Deputaților, dar, citind fragmentele reproduse în presă, gândul m-a dus instantaneu la lucrările lui Orwell, Huxley și alte distopii precum Brazil (regia Terry Gilliam, 1988 – film pe care vi-l recomand călduros). Recent am recitit „1984” și în special această frază mi-a reapărut în minte, obsesiv: „Dacă vrei o imagine a viitorului, închipuie-ţi o cizmă zdrobind mutra unui om — şi asta pentru vecie”, îi spune un funcționar al Partidului unui deținut vinovat de Crimăgândit.
Dragnea mai arată în expunerea de motive că, „în cazul adoptării propunerii legislative, România ar fi primul stat membru al UE care ar promova acest model proactiv pentru asimilarea la nivelul societăţii româneşti a principiilor şi a valorilor privind demnitatea umană şi toleranţa faţă de diferenţe dintre grupurile sociale”.
TRINITAS TV: Credinta si cultura azi. “Corectitudinea politică” și marxismul cultural. (06 07 2015) ActiveNews: Scriitorul Răzvan Codrescu: Ne îndreptăm spre o globalizare totalitară Nu puțini sunt aceia care consideră că România a înlocuit totalitarismul de tip comunism, cu totalitarismul …
Familia ortodoxa: Noi alegem să-I urmăm lui Hristos, iar El va alege pentru noi de Pr. Ciprian Grădinaru Vin alegerile, şi românii se tot întreabă, ca pe vremea lui Caragiale: „Dar eu cu cine votez?”. Tragicomedia poporului român surprins de …
UPDATE: Ring: Liana Stanciu: Câştigătorul Eurovision era DINAINTE stabilit Reprezentanta Austriei, Conchita Wurst, a câştigat detaşat Eurovision 2014, fiind dată ca favorită de juriul internaţional de specialitate înainte de finală. “A fost un produs de marketing la care austriecii s-au …
Familia Ortodoxa/ Andrei Dîrlău: CORECTITUDINEA POLITICĂ – METASTAZĂ A MARXISMULUI CULTURAL Am văzut deci că homosexualismul, odată cu întreaga ideologie a corectitudinii politice (C.P.) din care face parte, reprezintă un vlăstar al marxismului. Că e un alt fel de milenarism utopic, …
“România se aseamănă cu un delicvent eliberat pe cauţiune şi cu brăţară de control” (Dinu C. Giurescu) ROMÂNIA, ULTIMUL BAL de Adrian Paunescu În loc să fim o ţară numai fraţi, Simţim, în noua epocă barbară, C-am fost, în viaţa …
24. DEMONTAREA PONCIFELOR PRO-HOMOSEXUALITATE. Totalitarismul inversiunii si sfarsitul omenirii 22-04-2013
Exista cateva formulari stereotipe care sunt rostogolite in media si de politicieni prin care se perpetueaza falsificarea “dezbaterii” despre homosexualitate – lucru care arata, pe de o parte, slaba capacitate… cognitiva de a participa, realmente, la o discutie serioasa pe …
Cotidianul/ Marcel Barbatei: – Interviu cu Prof. Dr. Ilie Bădescu: Spălarea creierelor se realizează acum prin mijloace “blânde” – „Au fost tăind un brad bătrân, , fiindcă făcea prea multă umbră…” spunea Nicolae Iorga într-un poem premonitoriu de excepţie. Asistăm …
Doxologia/ Paul Curca: Mai e loc pentru creștini în lumea de azi? Am văzut un comentariu recent unde se zicea că se acordă prea multă atenție homosexualilor, ateilor și tuturor celor ce vorbesc împotriva Ortodoxiei. Că astfel le dăm o importanță …
Doxologia [Pr. Valentin Istrati]: Biblia fără Hristos Recent, a apărut în Statele Unite o nouă traducere în limba engleză a Bibliei numită „The Voice”, aşteptată de mulţi teologi şi creştini vorbitori de limba engleză. Traducerea a fost realizată din anul …
Interfax-Religion: Enorias al Bisericii Ruse din Londra demisioneaza dupa ce i s-a interzis purtarea crucii Un enorias al Bisericii Ruse din Londra a fost nevoit sa renunte la locul de munca dupa ce i s-a interzis purtarea la gat a …
Varianta cominternista a Turnului Babel George Radulescu: Dubioşii Oricine încearcă astăzi să repună, public, în discuţie anumite evenimente istorice, dintr-o perspectivă care să nu jignească anumite sensibilităţi naţionale, este numai bun de pus la stâlpul infamiei.
Lifesitenews: Veterani revoltati pretind ca oficialii federali interzic Dumnezeu si Iisus la serviciile funerare Houston, Texas, 8 iulie, 2011 – Trei organizatii ale veteranilor au pretins ca oficialii administratiei Obama ii forteaza sa nu mentioneze Dumnezeu sau Iisus in timpul …
ASUR.ro: ASUR lanseaza campania ”Stop îndoctrinarii religioase în scoli!” Voxpublica: [Costi Rogozanu]: Să predăm ştiinţă în biserici [Remus Cernea]: Ziua Darwin şi umbrele ei în România Basilica.ro: Refuzăm oferta vidului spiritual Răspuns al Patriarhiei Române la campania „Stop îndoctrinării religioase …