Articole din categoria: Corectitudine politica/ Marxism cultural

Cred că creștinii tradiționali sunt nebuni dacă nu sunt capabili să citească semnele vremii și să ia decizii politice pe baza a ceea ce văd. Și, după cum am scris în „Opțiunea Benedict” și voi descrie mai detaliat în următoarea mea carte (în septembrie 2020), cred cu tărie că creștinii tradiționali ar face bine să înceapă să se pregătească mai atent ei înșiși, familiile lor și comunitățile locale pentru îndelungatul război spiritual ce-i așteaptă. Aleksandr Soljenițîn a spus: „Există întotdeauna această convingere greșită: „Aici nu o să se întâmple; aici, astfel de lucruri sunt imposibile”. Din păcate, tot răul secolului XX este posibil oriunde pe pământ.” Ar fi bine să-l credeți.

Nu mai sunt admiși, de circa 10 ani, în marile corporații, decât specialiștii formați în sistemul din care face parte respectiva corporație, iar această situație se dezbate la nivel de experți în HR. Dacă până acum consideram că este nevoie de studii aprofundate, indiferent de universitatea la care se fac, pentru a avea acces la locurile de muncă din domeniul în care ne-am pregătit, ar trebui să luăm în considerare aceste dezbateri din HR, pentru că deja se pune problema altfel: nu mai contează nivelul de pregătire profesională, ci doar acceptabilitatea. Iar această acceptabilitate ține de încadrarea în paradigma pe care o reprezintă grupul – care poate fi corporația. Practic, în HR se ia în calcul mai mult felul în care gândesc angajații, viziunile, opiniile politice, preferințele sexuale, raportarea la religie, nu valoarea profesională. Pornind de aici, putem înțelege că George Soros nu alocă degeaba un miliard de euro pentru a finanța universități și cercetarea în științele socio-umane, ci își pregătește viitorii lideri care vor conduce corporațiile, guvernele și lumea, în ansamblul ei.

‘România este o țară profund desfigurată și planul care a fost pus în aplicare a avut două viteze, ca la cancer. Cancerul poate să meargă lent sau poate să aibă viteză galopantă. Tot acolo duce. Șocuri pe acest popor și pe urmă o lucrare lentă. Lucrarea lentă s-a executat în educație, știți că dacă pui în educație, în cultură, în spirit un lucru, el cam peste 10 ani dă rod.’

Trebuie să fii un nesimțit să critici un spectacol pe care nu l-ai văzut. Mangafa e fiul militanților comuniști care pozează acum în mare apărător al democrației. “Au făcut copiii noștri dinți / Mușcă din bunici si din părinți / Mușcă din văzduh si din pământ / Mușcă din morții din pământ…!” e fix portretul lui minicaramitru și al extremiștilor care i se aseamănă.

Așadar, Maya, care este o feministă, pentru că preferă să-și păstreze libertatea de a denumi sau considera persoanele potrivit realității lor biologice, este o nedemnă membră a societății democratice, viziunile sale fiind respingătoare, iar ea vrednică de a fi concediată pentru mesajele „ofensatoare”. Un adevărat dușman al poporului… În toată această discuție despre cei „30 de ani de la revoluție”, poate realizăm că mergem spre un totalitarism față de care comunismul o să pară o glumă.

dacă vrei să respecți rezoluția 99, în calitate de lider religios sau profesor sau consilier psihologic, ești obligat nu doar să nu apelezi la terapie, ci și să validezi pretențiile persoanelor LGBT. Să le îmbrățișezi, să spui alături de ei că homosexualitatea e naturală și că un bărbos e „doamnă” dacă așa pretinde că se simte. Orice altă atitudine va fi considerată, ca și în cazul medicului de mai sus, incompatibilă cu demnitatea umană. Adică  împotriva legii. 

E deja timpul, dacă nu a și trecut, ca conservatorii sociali creștini din SUA și alți tovarăși de drum să se debaraseze de fundamentalismul lor reflex al „pieței libere” și să înțeleagă că acest Capitalism al Vigilenței Culturale este dușmanul. Guvernul polonez se opune imperialismului cultural multinațional. Bravo lor. Compară partidul Lege și Dreptate cu Republicanii noștri muți și lipsiți de curaj, care pun preț pe marile companii în defavoarea unei categorii de cetățeni ce sunt tot mai disprețuiți de elitele culturale și corporatiste care nu se vor lăsa până nu-și vor înfige politice culturale în fiecare sferă a vieții. Dar nu știu cât timp vor reuși să reziste și ei.

Au câștigat! Acum doar curăță ograda. Însă vor curăța-o, pentru că rezistența nu poate fi tolerată. Trebuie să învățați să-l iubiți pe Big Brother-ul Transexual! Și asta implică să-i urâți pe toți cei care nu-l iubesc, până vor capitula.

”Ceea ce am uitat în această atmosferă de corectitudine politică este că, de fapt, creștinii persecutați sunt printre cei mai săraci oameni de pe planetă. În Orientul Mijlociu, populația de creștini era de circa 20%, acum este 5%. Toți am dormit în post când a fost vorba de persecutarea creștinilor”, a adăugat Jeremy Hunt.

Noul totalitarism este dezintegrant față de cele vechi. Oricât de violente și distructive în fond, totalitarismele sec. XX aveau un „plan”, propuneau o „construcție”, iar partea de construcție a angrenat și mobilizat societatea pe scară nemaivăzută. Noul totalitarism se distinge prin faptul că domină prin dezintegrare. Marile mituri ale revoluției comuniste și ale Reich-ului rasist s-au prăbușit. Suntem, din acest punct de vedere, post-hiliaști. Da, avem comuniști printre noi. Mai sunt și ceva colonialiști sau rasiști. Dar, să fim serioși, nu se pune problema să existe cineva, astăzi, care să mai poată crede religios în revoluție sau în reich așa cum s-a întâmplat în secolul trecut. De aceea, ce trăim acum este dizolvant, destructurant. Noile religii, transumanismul, transgenderismul, etc., sunt forțe care nu reușesc să creeze „revoluția”, ci doar să pregătească, cel mult, calea pentru cineva care va veni cu un nou și, cel mai probabil, ultim mit totalitar „constructiv”. Am o idee despre cine ar putea inventa așa ceva dacă mă gândesc la ultima carte a Bibliei.

Merită să medităm mai mult pe marginea acestei întâmplări petrecute într-unul din orașele Europei civilizate și occidentale, pentru că nouă ni se pare a fi paradigmatic pentru situația creștinului din zilele noastre. Parte dintr-o mică și plăpândă turmă, acolo unde există această turmă, huduit și linșat verbal, astăzi, pentru că încă este păzit de poliție, dar mâine, oare? 

Si e si vremea lor, a acestor „pui de naparci” care ne promit ca vor arunca hotii in puscarii si care ne improasca neobosit cu false alerte in numele, culmea ipocriziei, a adevarului si a combaterii „stirilor false”. A celor care si-au facut capital politic, cultural si material afisand anticomunismul, dar imbratisand vartos executantii odioaselor ordine ale Securitatii. A celor care, in orbirea lor incrancenata cu care se pornesc asupra cate unui ciot care-i impiedica, sunt gata sa se lepede de orice decenta, onorabilitate (inclusiv orice urma de umanitate) si sa se inchine la Cezarii acestei lumi carora nu stiu cum sa le vanda mai grabnic totul – si pe ei insisi, si pe semenii lor. 

Astăzi trăim vremurile unui alt fel de totalitarism, mai subtil decât celălalte, dar cu o forţă similară de impunere: este totalitarismul progresiştilor care aruncă la coşul de gunoi al istoriei valorile supreme tradiţionale: credinţă, familie şi cultură conectată la trecut şi actualizată fidel cu ceea ce conferă demnitate, stabilitate, nu relativism moral şi fluiditate biologică. Sub masca falsă a toleranţei şi a respectării diversităţii se instaurează lupta drepturilor de grup în defavoarea drepturilor naturale ale persoanei umane.

Acest caz este încă o dovadă că nu mai vorbim de „acceptare” sau de „toleranță” – vorbim despre „celebrare”, care devine obligatorie, indiferent de credința, de opinia sau de conștiința fiecărui individ. Și care merge, iată, nu doar împotriva credinței religioase și a opiniei unui tânăr jucător de top – ci pare să meargă chiar împotriva regulamentelor FIFA.

De exemplu, dacă încerci să arăți că o femeie „trans” este de fapt un bărbat, conform ADN-ului său, această declarație poate să fie catalogată drept „discurs al urii”. Un tribunal pentru drepturile omului din Vancouver a decis că nu există nici un fel de posibilitate de a dezbate dacă transgenderii sunt sau nu ceea ce pretind ei că sunt.

Dragostea fără de măsură faţă de minorităţile sexuale (vai de mine, e hate speech?) l-a metamorfozat pe domnul preşedinte în agentul dispreţului dozat într-un insecticid – cred că, mai pe româneşte, aşa-i spune flitului – faţă de ‘majorităţile’ (heterosexuale). Ăsta se numeşte progresism, care este un alt sinonim pentru comunismul ‘tolerant’ al omului recent.

Raportul consideră că ”tradiția americană” a libertății de exprimare nu mai poate fi aplicată în prezent de companiile de tehnologia informației, notează Breitbart News, care a obținut copii ale documentului direct de la surse anonime din cadrul Google. Documentul, care conține 85 de pagini și este intitulat ”Cenzorul cel Bun”, confirmă că Google și celelalte mari platforme IT, adică Facebook, Twitter și YouTube, ”controlează în prezent majoritatea conversațiilor online și au luat deja măsura de a ”schimba direcția către cenzură”. În raport se menționează clar că platformele IT au decis să ”schimbe direcția către cenzură” în urma a ceea ce numește evenimente politice nedorite care au avut loc în ultimii ani în jurul lumii.

CNCD-ul nu face altceva decât să ducă corectitudinea politică la extremă. Desființarea acestei instituții, din punctul meu de vedere este absolut necesară și vitală pentru sănătatea opiniei publice, pentru ca oamenii să se poată exprima public.

Care este scopul revoluției sexuale, al pornografiei generalizate, al căsătoriei homosexuale etc.? Care sunt consecinţele politice ale revoluției sexuale?
Consecința politică este un nou totalitarism. Cei care vor să conducă oamenii au pus la cale un plan viclean. Ei oferă „libertatea” în sfera sexuală, ceea ce nu înseamnă altceva decât „libertatea” de a te autodistruge, în schimbul impunerii unui nivel uluitor de supraveghere și control din partea statului şi a marilor corporații, precum şi a unor entităţi nonguvernamentale precum universitățile. Revoluția sexuală vine în „ajutorul” statului conducând la eliminarea sau slăbirea totală a celei mai puternice instituţii care rezistă statului, adică familia, şi a asociațiilor constituite la nivel local, care depind de soliditatea familiilor. Prin urmare, individul depravat sexual se aliază cu statul împotriva dușmanului comun: familia. 

Revolta de tipul femen sau de tipul “demonilor” lui Dostoievski, daca e autentica, mi-e teama ca nu poate duce decat la un deznodamant de tipul Kirillov-Saciko. Daca nu, atunci se transforma in industrie. In fake. In Verhovenski si Sigailovi.

Și dacă tot am vorbit despre critica leftismului, să nu uităm că cei mai mari trei disidenți ai Gulagului Sovietic, Vladimir Bukowski, Alexandr Sojenițîn și Alexandr Zinoviev compară ideologia din prezent a Bruxelles-ului cu ideologia URSS; și că unul dintre cei mai mari scriitori în viață, Mario Vargas Llosa, a spus de curând negru pe alb într-un interviu din El Pais: „corectitudinea politică este dușmanul libertății.”

Ce contează că violenţa politică şi socială este explicit predicată de Marx, ce contează că formula „dictatura proletariatului” îi aparţine şi înseamnă exact asta – violenţa organizată de clasă. Ce contează 20 de milioane de oameni ucişi în URSS, 65 de milioane în China, peste 2 milioane în Europa de Est, alte 2 milioane în Coreea de Nord, jumătate din Cambodgia, 4 milioane de morţi în America de Sud şi în Africa – sunt, nu-i aşa, doar „victime colaterale” ale găsirii căii bune de a pune în aplicare teoria lui Marx. Poate va reuşi dl Jean Claude Juncker să o pună în aplicare, în sfârşit, aşa cum trebuia, pornind de la instituţia pe care o conduce?

Așadar, NU familia, ci căsătoria face obiectul proiectului de lege care va sta la baza Referendumului pentru Căsătorie. Prin avizul constituțional dat de CCR în iulie 2016, se arată în mod expres că „prin înlocuirea sintagmei între soți cu un bărbat și o femeie, se realizează doar o precizare în sensul stabilirii exprese a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex biologic diferit, aceasta fiind, de altfel, chiar semnificația originară a textului”.

Trăim într-un totalitarism exercitat de niște minorități, fie că se numesc ONG-uri, minorități sexuale – toate anticreștine. De ce această fobie față de creștinism? Pentru că creștinismul presupune o credință care se opune formarii acestui stat federal al Uniunii Europene, este o mare piedică și cultivă personalismul, libertatea, discernământul, de care nu au loc toți desfigurații morali, că nu te joci cu Dumnezeu. Sunt unii care se joacă cu cele mai adânci lucruri din noi, cu consecințe încă inestimabile, dar foarte, foarte grave.

Ce ar deveni femeia fără creștinism? O vedem, pe de o parte, în afara lumii creștine, unde femeile sunt lipsite de drepturi elementare, de educație, de libertate și de demnitate. O vedem și în interiorul lumii creștine unde, sub influența unor mode și curente ideologice, și bărbații, și femeile pornesc pe căi confuze, spre o utopică egalitate absolută (neutralitate!) care neagă complementaritatea dintre sexe și care face din feminitate și din masculinitate, din fidelitatea reciprocă și din maternitate, din devotament și din altruism, din armonia dintre adevăr, frumos și bine concepte perimate și depășite. Rezultatele le vedem în hipersexualizarea femeilor și a copiilor, în tratarea femeii ca pe un pur obiect sexual, și nu doar în industria filmelor erotice, în numărul tot mai mare de familii destrămate și de copii care cresc cu un singur părinte, când nu ajung la orfelinat.

Dar hate speech-ul nu este hate speech când este orientat împotriva conservatorilor, a „creștinopaților” și a oamenilor de bun-simț. Dacă creștinii și conservatorii sunt înjurați și calomniați, dacă creștinilor și conservatorilor li se pune pumnul în gură, dacă sunt hărțuiți în tribunale și băgați la închisoare, cum vedem că se întâmplă pe alte meleaguri, de pildă în anumite state din SUA – ei bine, mâncăm popcorn și ne bucurăm: homofobii și-o merită, free speech-ul nu e pentru „retrograzi din Evul Mediu.”

Cultură a morţii înseamnă să ignori prigonirea şi omorârea creştinilor din Orientul Mijlociu, pentru că noi europenii ne-am uitat, premeditat şi programat, rădăcinile creştine; cultură a morţii înseamnă toate atentatele teroriste islamice, care sunt minimalizate, corect politic vorbind, prin expresia „au fost provocate de musulmanii radicalizaţi”; cultură a morţii înseamnă să absolutizezi drepturile copiilor sau ale elevilor în defavoarea autorităţii neagresive şi a demnităţii spirituale ale părinţilor sau ale profesorilor, fără să iei în calcul că în felul acesta atât copiii, cât şi elevii, vor fi transformaţi în nişte fiinţe care ştiu doar să aibă pretenţii arogante, rupte de responsabilitatea faptelor; cultură a morţii înseamnă să nu ne doară sufletul pentru tinerii care îşi desfigurează viaţa prin consumul de droguri, prin accesul direct la pornografie, care are efecte toxice asupra curăţiei minţii şi a inimii, asupra frumuseţii relaţiei dintre un bărbat şi o femeie şi asupra calităţii duhovniceşti a lăuntricului, pentru că „multiplicarea dorinţelor” „conduce la o oboseală a voinţei, stare numită epuizarea eului” [Diacon Adrian Sorin Mihalache].

Familia, în această interpretare, este o „închisoare” a omului, o limitare a libertăţii sale originare, familia trebuie deci abolită. Familia este celula care reproduce morala naturală elementară, dar şi pe cea creştină, deci trebuie deconstruită, refuzată. Copilul trebuie livrat statului, educaţiei dictate de acesta, educaţie ideologică, realizată împotriva familiei. Acestea nu sunt lucruri abstracte, ci purul adevăr, ceva ce a devenit loc comun, experienţă cotidiană în statele din Occident. Introducerea educaţiei sexuale în anii ‘70 ai secolului trecut a pregătit îndelung terenul pentru revoluţia sexuală de astăzi. Obiectivul îl reprezintă copiii, reeducarea lor, ruperea de morala familială, de religie. Avem exemplul clar în ceea ce deja am aflat cu privire la Barnervernet, o poliţie a statului menită să reeduce părinţii şi copiii, să facă ca şi cum copiii ar fi ai statului, doar temporar „concesionaţi” familiei.

În cinematograful de sub apartamentul Elisei rulează filme de consum, strălucitoare, declasate, în opoziție cu profunzimile lumii instinctuale pe care vroia să o instaureze demonul. Este semnificativă scena în care Elisa și demonul asexuat făceau amor în apă ceea ce a provocat o inundație în sala de cinema de sub ei. Semnificația imaginii este mare: se distruge lumea capitalistă prin potopul declanșat de revoluția instinctuală pe care o produce demonul.

Acesta e standardul justiției sociale – atacarea tuturor adversarilor ca și cum aceștia ar fi niște răufăcători prin simpla lor existență; etichetarea lor ca fiind rasiști, misogini, homofobi sau privilegiați din naștere prin virtutea sexului sau a culorii pielii. Argumentul ajunge până la „predispoziția implicită”, despre care SJW susțin că îi face pe toți albii rasiști și avantajați fără ca ei să fie conștienți de asta. Îi acuză, totodată, pe bărbați că ar fi sexiști și violeți din naștere.

Dreptul la conștiință nu se mai aplică celor care nu vor fi de acord cu grupul de gândire de tip LGBT. Convingerea că se face rău în numele transgenderismului, în special copiilor, ne va costa. Nu se acceptă nici un fel de divergențe de la linia de partid. Nici o erezie nu poate fi lăsată nepedepsită. […] Copiii sunt împinși spre protocoale de tratament, care nu au evidențiat rezultate pe termen lung în ceea ce privește siguranța și eficacitatea. Ideologia transgender este un crez intolerant, iar dogmele sale cer sacrificarea nu numai a drepturilor de conștiință, ci și a îngrijirii cazurilor disperate de copii și adulți disforici.

Urmare a unui protocol încheiat între Inspectoratul Școlar Vrancea și Consiliile Americane pentru Educație Internațională prin care s-a stabilit “derularea unor acțiuni de educație extrascolară, axată atât pe cunoștințe, cât si pe atitudini si valori, respectiv dezvoltarea personală a elevilor”, liceenii din Vrancea au fost invitați la activități care au drept scop învățarea despre ce inseamna “rolurile de gen”, “egalitatea de gen”, “identitatea de gen”, de la activiști LGBT, toate sub titulatura care induce în eroare “drepturile și discriminarea femeii” , “egalitatea de gen”, “combaterea violentei impotriva femeilor”, pentru că asa se numește Conventia prin care aceste noțiuni au ajuns în lege in România. […] Pe pagina activității sunt anuntați cunoscuți activiști LGBT (Lesbian Gay Bisexual Transgender) care să ii învețe pe liceenii vrânceni aceste roluri de gen.

Patriarhul Bulgariei a luat atitudine, arătând clar că “sub pretextul protejării femeilor si copiilor” (Conventia de la Istanbul are drept titlu combaterea violentei), aceste dispoziții despart noțiunea de gen de sexul biologic, ideologia de gen fiind “străină de limbajul si mentalitatea tării”. La noi insă, tocmai faptul ca a devenit obligatorie prin normativizarea ei – adică aducerea ei in norma juridica – începe sa ne transforme viețile: nu mai avem voie sa spunem ce gândim despre ce credem noi că este genul, nu mai avem voie sa păstrăm cultura si mentalitatea tării, nu mai avem voie să ne împotrivim in absolut niciun fel acestei ideologii pentru că deja sunt instruite si autoritățile publice in sensul sancțiunilor care urmează a ne fi aplicate. Avem cunoștință de toate acestea? Înțelegem implicațiile lor asupra vieților noastre?

Adevarul: Cum a apărut generaţia „fulgi de nea“, tinerii hipersensibili, veşnic nemulţumiţi şi ofensaţi de cele mai banale lucruri Tinerii din ziua de azi sunt hipersensibili şi se simt ofensaţi de cele mai banale lucruri, apoi, prin forţa reţelelor sociale, …

Îmi amintesc că, atunci când activiștii gay au început să ceară „drepturi”, spuneau că „ceea ce fac adulții de bună voie la ei în dormitor nu e treaba nimănui.” Acum însă tot ei cer aprobarea publică a lucrurilor care nu ar fi trebuit să fie treaba nimănui. Iar dacă aprobarea acestor lucruri este un „drept”, urmează, în mod logic, că oricine are o altă părere nu mai are libertatea să-și exprime dezaprobarea. Și astfel, așa-numita „toleranță” devine tirania intoleranței.