“Sufletul nostru este bolnav, viata se vestejeste, ceva moare in noi, iar noi trebuie sa invatam de la cananeanca SA STRIGAM DIN BEZNA DEZNADEJDII, din adancul inimii descurajate, din inima necazului ce pare sa nu aiba dezlegare; SA STRIGAM SI SA PLANGEM DOMNULUI”

14-02-2021 Sublinieri

Mitropolitul Antonie de Suroj:

Predica la Duminica a 17-a dupa Rusalii

(Femeia cananeanca)

Cananeanca care s-a apropiat de Hristos si L-a rugat sa-i vindece fiica demonizata era o pagana. In vremea aceea, evreii, singurii care crezusera in singurul Dumnezeu adevarat, nu stabileau relatii cu paganii, se fereau si plecau din calea lor. Dar iata ca femeia aceasta se apropie de Hristos. Aceasta ne spune deja ca ea a vazut in Domnul ceva ce nu a vazut in altii, ca a simtit ceva in Hristos. Cu intuitia, cu inima sa a prins ceva ce ii inspira incredere si a ridicat de pe umerii ei frica ca va fi alungata. Si cananeanca I s-a adresat Mantuitorului cu cuvintele pe care le gasim si in Evanghelia dupa Marcu, in gura orbului Bartimeu: Iisuse, Fiul lui David (Marcu 10, 47). Insasi adresarea aceasta reprezinta o marturie de credinta. Bineinteles, nu in Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, dar in Mantuitorul ca in Cel nascut din vita regeasca a lui David, din care urma sa se nasca Mantuitorul lumii: Miluieste-ma Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rau chinuita de un demon (Matei 15, 22). Dar Hristos Isi continua drumul, fara sa raspunda la strigatul ei. Ucenicii insa I-au zis: Slobozeste-o, ca striga in urma noastra, urmarindu-ne cu strigatul sperantei si deznadejdii sale (cf. Matei 15, 23). „Slobozeste-o” nu inseamna „alung-o”, ci „chiar nu-ti este mila? Si ea este om sau nu? Sau ar trebui sa ne ferim de unii ca acestia? Oare durerea omeneasca din inima paganilor nu este atat de grea, chinuitoare ca si in noi? Slobozeste-o, ca sa plece in pace…”.

Si Hristos le zice: Nu sunt trimis decdt catre oile cele pierdute ale casei lui Israel (Matei 15,24). Dar cananeanca ii raspunde: Doamne, ajuta-ma (Matei 15, 25). Ea nu-i raspunde la remarca facuta ca nu a fost trimis la ea, ci crede pur si simplu ca Domnului I se va face mila de ea. Nici macar nu-L contrazice, nu afirma: „Cum asa, si eu sunt om!”. Nicidecum, cananeanca nu face decat sa creada. Si Hristos ii mai incearca o data credinta. Bineinteles ca stia masura credintei ei, precum si cananeanca stia ca Domnul cunostea totul dinainte. Insa ucenicii trebuiau sa masoare intensitatea credintei la care e capabil un pagan.

Asa ca Iisus i-a spus: Nu este bine sa iei painea copiilor si sa o arunci la caini (Matei 15,26). Cuvintele acestea ni se par atat de crude si de necrutatoare… Dar cred ca le putem intelege, daca ne imaginam chipul Mantuitorului, Care si-a aplecat privirea atenta, ganditoare si compatimitoare la ochii ridicati ai acelei femei. Ea a ascultat cuvintele acestea, precum a auzit si alte cuvinte grele, dar le-a ascultat, vazand in acelasi timp chipul Iubirii Dumnezeiesti indreptate catre ea. Si ea le-a raspuns, oarecum zambind: Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramiturile care cad de la masa stapanilor lor (Matei 15,27). Poti sa spui asemenea cuvinte numai din profunzimea credintei si din intelegerea faptului ca cuvintele acelea dure nu vin dintr-o inima aspra.

Ca si in alte cazuri, Mantuitorul raspunde aici la credinta cu iubirea si puterea Sa de a vindeca, de a milui si de a mantui: O, femeie, mare este credinta ta; fie tie dupa cum voiesti. Si s-a tamdduit fiica ei in ceasul acela (Matei 15, 28). Aici mai vedem o data in plus ca nu exista limite ale milostivirii lui Dumnezeu, ca El nu-i imparte pe oameni in credinciosi si necredinciosi, in ai sai si in straini. Pentru Dumnezeu nu exista oameni straini, toti sunt ai Sai. In plus, Dom­nul nu asteapta si nici nu ne cere incredere naiva, ci credinta adevarata, efortul credintei si al pregatirii de a ne incredinta lui Dumnezeu, ba chiar pregatirea sa ajungem la Dumnezeu prin strigate, rugaciune si credinta. lata calitatile pe care trebuie sa le invatam de la cananeanca. Amin.

11 octombrie 1981

***

Atat de banala si de apropiata ni se pare povestirea despre femeia cananeanca, pe care Hristos a auzit-o cand cerea cu insistenta vindecarea copilului ei; si cat de multe putem invata de la ea! Femeia aceasta a venit in zbucium sufletesc, cu inima sfasiata, fiindca fiica ei era bolnava. Si a putut sa ceara vindecarea ei, a putut sa mijloceasca mila lui Dumnezeu. Dar Hristos Se facea ca nu aude. Iar cand aceasta Ii cerea ajutorul in mai multe randuri si cu mai multa insistenta, Mantuitorul i-a raspuns: „Am venit ca sa aduc mila si vindecarea fiilor lui Israel”. Dar femeia L-a privit si a vazut ca pe chipul Sau nu exista asprime, nici indiferenta crasa. Probabil ca ea a citit un zambet pe fata Domnului, zambetul unei iubiri infinit de gingase, care-i spunea: „Cere! Insista! Continua, fiindca ai dreptate…”.

Si cananeanca cerea iarasi: Da, la masa mananca stapanii, iar cainii se hranesc din faramiturile ce cad de la masa lor! Si convorbirea aceasta, atat de calda si de umana, ne mai arata o data umanitatea lui Dumne­zeu, firea Sa cu adevarat umana, capacitatea Sa de a auzi intotdeauna, de a raspunde cu inima sa si de a se intoarce catre noi cu un zambet pe fata, spunandu-ne: „Oare ceri de la Mine cu toata convingerea? Esti increzator?”. Iar cand Ii zicem: „Da, Doamne, sunt increzator! Vin la Tine din toata profunzimea nevoii mele, din tot abisul convingerii mele, nu la altcineva, ci la Tine, Domnul si Dumnezeul meu”, atunci Hristos ne raspunde.

Dar Mantuitorul nu numai ca raspunde rugamintii ei, ci implineste mai mult de atat. El ii invata pe ucenicii Sai, iar dupa ei si pe noi toti, ceva extrem de important. Din secol in secol auzim povestirea aceasta si, daca ne gandim la noi insine si la categoriile pe care le-au folosit in antichitate atatia scriitori atunci cand vorbeau despre om, la sufletul sau si la om in general – oare nu putem deprinde ceva concret si extrem de practic? Venim la Dumnezeu cu nevoia noastra, Ii cerem ajutorul si ca sa ridice de pe umerii nostri povara, da. Dar nu se intampla ca dupa o vreme scurta sa ne abatem, sa dam din umeri si sa spunem: „De ce sa venim la Dumnezeu? De ce sa ne mai rugam? Oricum este nepasator si nu va raspunde. Nu exista nici raspuns, si nici macar un ecou. Strig catre cerul pustiu, unde este El? Mai merita sa ma rog, in general?”

Si atunci cananeanca ne spune: „Da, merita sa ne rugam deoarece Domnul nu te incearca din asprime, ci numai te intreaba prin tacerea Sa: Crezi cu adevarat? Vrei cu adevarat sa te tamaduiesti? Chiar ai venit la Mine? Ai venit la Mine ca la ulti­ma ta nadejde? Esti pregatit sa primesti ceea ce ceri cu smerenie, nu ca ceva datorat, ce ti se cuvine pe drept, ci ca pe un dar al milostivirii si al grijii gingase a lui Dumnezeu?”.

Acum ne apropiem de saptamanile pregatitoare ale Postului Mare. De obicei, in duminica aceasta se citeste Evanghelia referitoare la orbul Bartimeu. Evanghelistii Marcu si Luca ne transmit povestirea despre omul acesta orb, care incercase totul ca sa se vindece – si discernamantul, si intelepciunea altor oameni, precum si capacitatilor lor, si nu in zadar.

Pe neasteptate, s-a intamplat ca Hristos sa treaca pe alaturi. Hristos nu venea la Bartimeu, ci trecea pe calea unde statea orbul si cerea milostenie, fiindca era singurul lucru care ii ramasese de facut. Si Bartimeu nu astepta mai mult vindecarea, nici nimic altceva, spera numai sa supravietuiasca si sa se poata hrani. Dar pe neasteptate s-a aprins in inima sa speranta: Cineva trecea pe alaturi si multimea parea sa sune in mod neobisnuit. Nu era o caravana, si nu erau doar niste trecatori. Era o multime adunata, o multime concentrata intr-un mod diferit si neobisnuit. Venindu-si in fire, orbul i-a intrebat cine trece. Si cand a auzit Cine, a inceput sa strige dupa ajutor. Si Hristos i-a oferit ajutorul: i-a intors vederea, a vindecat orbirea sa.

Privind la aceste doua pasaje, oare nu putem invata ceva foarte important? Sufletul nostru este bolnav, viata se vestejeste – vorbesc despre viata vesnica, nici macar nu ma refer la viata trupului nostru; ceva moare in noi, iar noi trebuie sa invatam de la cananeanca si de la Bartimeu sa strigam din bezna deznadejdii, din adancul inimii descurajate, din inima necazului ce pare sa nu aiba dezlegare, din intunericul pacatului si din prapastia celor care ne distrug; sa strigam si sa plangem, spunand: Cred in Tine, Doamne, am incredere in tacerea Ta, asa cum as fi crezut si in cuvantul Tau”. Iar atunci, daca vom capata increderea aceasta, vom auzi glasul Domnului: „Vezi! Du-te acasa si nu te mai teme”. Iar „acasa” reprezinta adancurile fiintei tale, locul unde esti viu, fiindca copilul din tine este viu, sufletul tau este viu si viata s-a intors!

Sa pasim in aceste saptamani de pregatire pentru post cu aceasta insufletire uimitoare venita de la Domnul, cu aceasta nadejde si chiar incredere pe care El ne-o ofera. Sa pasim pe calea aceasta si sa fim pregatiti sa venim de la orbire la vedere, atunci cand va veni postul. Amin.

6 februarie 1989

(Din: Mitropolitul Antonie de Suroj, Predici la Octoih, Editura Egumenita, 2020)

***

Ziarul Lumina/ Pr. Eugeniu Rogoti:

Credinţa neaşteptată

Biserica reia astăzi pericopa evanghelică despre femeia cananeeancă din cauza perioadei întinse între Paştile anului trecut şi cel din anul curent. Pasajul evanghelic ne este prezentat adesea în legătură cu miracolele pe care le aşteptăm de la Dumnezeu şi felul în care ar fi bine să ne raportăm la ele, pentru a şi avea parte de ele. Credinţa fermă a femeii cananeence în faptul că Iisus o va putea vindeca pe fiica sa ne este pusă în faţă la Taina Sfântă a Mas­lului, atunci când Îi cerem lui Dumnezeu vindecarea trupească. De fapt, pasajele de la această taină ne îndeamnă să avem credinţă în faptul că Domnul ne poate ajuta, numai să fim şi noi darnici şi ajutători la rândul nostru. Să învăţăm ce înseamnă iubirea aproapelui, iertarea datoriilor, împlinirea misiunii, lepădarea de cele lumeşti care ne trag înapoi, săvârșirea faptelor bune şi lipsa judecării celui de lângă noi, chiar dacă acela ar avea mari probleme cu etica. Pe lângă toate acestea ne este prezentată şi pilda femeii de neam şi credinţă străină care strigă din urma Mântuitorului, acceptă aşa-zisa batjocorire, prin care erau de fapt învăţaţi o lecţie cei care se considerau mai presus de restul lumii.

Femeia acceptă să fie umilită, fără a se supăra şi fără a cere dreptate sau egalitate; acceptă să cerşească doar pentru ca fiica ei să aibă parte de sănătatea atât de importantă pentru tot omul care face umbră acestui pământ. Femeia simbolizează sufletul nostru şi ne arată cum ar trebui să fie acesta dacă doreşte să primească milă de la Dumnezeu. Sufletul plin de smerenie, lipsit de orgoliu, gata să fie umilit sau batjocorit de dragul aproapelui său, din dorinţa de a primi cele bune şi de folos.

În timpul slujbelor la care participăm auzim toate aceste îndemnuri pentru binele şi mântuirea sufletelor noastre, dar adesea ele sună în urechile şi minţile noastre ca nişte poezii frumoase, fără a ni le asuma întru totul. Slujbele ne postează în faţa lui Dumnezeu exact ca pe această femeie cananeeancă, umilă şi cerşetoare, pentru că ea ştie că oricât ar lucra, oricât s-ar strădui sau ar încerca, fără mila primită în dar de la Iisus Mântuitorul nu va putea obţine ceea ce-şi doreşte cel mai mult. Iată că suntem îndemnaţi să cerşim. Mai mult ca oricând, deşi toate slujbele noastre sunt pline de „Doamne, ai milă sau miluieşte-ne pe noi!”.

Pilda vie şi cu persoane în carne şi oase pe care le-o oferă Mântuitorul celor care-L înconjurau, insistând asupra ei, de unde şi părelnica „nebăgare în seamă iniţială”, ne aşază în postura corectă pe care suntem chemaţi să o avem în faţa lui Dumnezeu. Sigur că teologia noastră vorbeşte de îndumnezeire, de înfiere, de lucruri mai presus de cuget, însă toate acestea nu sunt accesibile decât după trecerea prin smerenia însoţită de marea credinţă de care a dat dovadă femeia cananeeancă. Ea a primit izbăvirea şi împlinirea rugăminţii. Noi suntem îndemnaţi să-i urmăm pilda de smerenie, care premerge „bunătăţilor celor viitoare”.

Legaturi:

Duminica Hananeencei – sau CUM SA NE AGATAM DE HRISTOS CU INCREDINTARE NECLATINATA (Sfantul Ioan Gura de Aur si Parintele Nicolae Steinhardt)

DA, DOAMNE, CA UN CAINE… “Cine va incerca sa se infrunte cu raul in afara lui insusi, fara ca inainte sa-l fi invins pe cel Rau inlauntrul sau…”

DE CE DUMNEZEU NE LASA SA SUFERIM SI SA NE CHINUIM MULT? Arhim. Simeon Kraiopoulos despre LECTIA FEMEII CANANEENCE: “A venit ceasul sa devenim crestini… Poate ca nimic altceva nu foloseste cat foloseste suferinta”

NOI AM REZISTA PRECUM CANANEANCA? Cum reactionam la jigniri, la incercari, la suferinte?

Predica SFANTULUI NICOLAE VELIMIROVICI la Duminica FEMEII CANANEENCE: Evanghelia staruintei in rugaciune. “Nimeni nu poate gusta din dulceata binelui daca nu staruieste in bine”

FEMEIA CANAANEANCA. Predica PS Sebastian, Episcopul Slatinei, despre STARUINTA SMERENIEI

CE NE ADUCE INAINTEA LUI DUMNEZEU SI FACE SA SE IMPLINEASCA CERERILE CELE BUNE ALE INIMII? Marea deosebire dintre INDRAZNEALA la Dumnezeu a celor smeriti si TUPEUL celor mandri si “smecheri”. PREDICA ARHIM. MELHISEDEC DE LA LUPȘA la Duminica femeii cananeence

HRISTOS SI HANANIANCA – de parintele Savatie Bastovoi

FEMEIA CANANEEANCA – Predici audio de la Manastirea Putna: “Neascultarea constiintei este cea care ne impiedica sa fim oameni duhovnicesti”. LECTIA GANDIRII SI ATITUDINII DUHOVNICESTI DE CARE NE-AM INSTRAINAT

PUTEREA LACRIMILOR SI A STRIGATULUI MAMEI INDURERATE si ce inseamna A TE RUGA PENTRU UN ALTUL CA PENTRU TINE INSUTI

PUTEREA RUGACIUNII PENTRU COPIII LOR A PARINTILOR CU INIMA ZDROBITA: “Dumnezeu aude intotdeauna rugaciunile parintilor care nu se dau batuti, nu trece niciodata cu vederea inima infranta”

“Suferi-voi certarea Domnul pentru că am păcătuit Lui”

 

***

Zdrobirea unui tata epuizat si mila unui Dumnezeu care cauta la inima omului. CREDINTA, SINCERITATE, MARTURISIRE. DURERE, NEPUTINTA, PUTERE…

LECȚIA CEA MAI IMPORTANTĂ A VIEȚII, FĂRĂ DE CARE NU EXISTĂ MÂNTUIRE. “Neîncetat cere mila lui Dumnezeu!” Cuviosul Simeon Kraiopoulos despre legătura indisolubilă între SMERENIE și RUGĂCIUNEA MINȚII. “Cea mai multă lume evită acest drum…”

“Sa luam locul care ni se potriveste, acela care se afla LA PICIOARELE DOMNULUI nostru si sa cerem mila Sa”. IN CIUDA PACATELOR NOASTRE, NADAJDUIM!

“Du-te, sa-ti fie dupa cum ai crezut!” OARE NOI AVEM CREDINTA?

“STRIGATUL este ultima incercare a cuiva de a se face auzit; dupa el urmeaza doar tacerea cu care vorbeste, calm si politicos, moartea vesnica….”. STRIGATUL “NEBUN” AL SARACULUI vs. “PECETLUIREA” IN DUH A CELOR DIN BISERICA, atunci cand ortodoxia se vrea tot mai mult PE PLACUL LUMII

Vindecarea orbului din Ierihon: DISPERAREA – SCOALA RUGACIUNII ADEVARATE

STRIGATUL SALVATOR

“SOLUȚIA ACESTOR VREMURI TOT MAI GRELE este soluția orbului din Ierihon: „DOAMNE, MILUIEȘTE-MĂ! Doamne, ajută-mă! DOAMNE, NU MĂ LĂSA!”. Orice altă soluție este o falsă soluție” (Predica PS MACARIE, video+text)


Categorii

Femeia Cananeeanca, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mitropolitul Antonie Bloom de Suroj

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate