PUTEREA LACRIMILOR SI A STRIGATULUI MAMEI INDURERATE si ce inseamna A TE RUGA PENTRU UN ALTUL CA PENTRU TINE INSUTI

Arhim. Mihail Daniliuc (2016):

Strigătul femeii cananeence și strigătul mamelor noastre

Ori de câte ori se citește evanghelia numită a femeii cananeence, unde ni se relatează întâlnirea dintre Hristos-Viața și o mamă copleșită de griji și durere din pricina suferinței fiicei sale, ne revin în memorie dragostea și jertfa, lacrima și necazul, dorul și bucuria fiecărei mame. Într-un fel sau altul, orice mamă se aseamănă cu personajul evanghelic îndrăgit și apreciat de Mântuitorul Hristos Care, privind la credința și stăruința ei, i-a tămăduit copila bolnavă. La drept vorbind, în strigătul zbuciumatei mame nu se regăsește oare rugăciunea tuturor mamelor noastre? Văzându-și copiii doborâți de boli fizice ori sufletești, ele se roagă, stăruie, varsă lacrimi lângă icoane sau în biserici, implorând mila Domnului, precum femeia cananeancă: „Miluiește-mă, Doamne, fiica, fiul meu este bolnav, rătăcit, dezorientat, neîmplinit profesional sau familial. Este pătimaș, impulsiv, neadaptat, încăpățânat, nu socializează, nu merge la biserică, nu se roagă, nu ține sărbătorile. De postit, nici atât, nu ascultă de nimeni, nu vrea să-și croiască vreun viitor, trăind în delăsare. Fumează sau consumă alcool. Nu s-a cununat, irosește prea ușor banii, se ceartă cu frații lui, crede că noi, părinții, îi dorim răul”… Iată cuvinte auzite adesea din gurile multor femei care ajung la Hristos, în Biserica Slavei Lui, răvășite de supărare, rugându-l pe slujitorul Casei lui Dumnezeu să le asculte obida. Apoi scriu acatiste, înșiruind cerințe duhovnicești ori materiale pentru odraslele lor. Probabil majoritatea preoților au asistat, la fel ca mine, la scene înduioșătoare, când câte o credincioasă, năpădită de durere și emoție, pregăteşte pomelnicul pentru dumnezeiasca Liturghie și, cu mâinile tremurânde, înăsprite de muncă, îşi așterne oful pe hârtia stropită cu lacrimi grele de bune nădejdi, dar și de ușurare, că a auzit-o Hristos și că Biserica, prin rugăciunile ei, va mijloci, ca altădată ucenicii Domnului: „Slobozește-o, Doamne, că strigă!”. Cu toții am plâns în viața noastră, dar niciodată lacrimile mamei nu se pot confunda: ele apar aidoma unui diamant ce taie-n două oglinda zilelor.

În Taina Sfântului Maslu, relatarea întâlnirii dintre grijulia mamă și Mântuitorul Hristos este redată prin evanghelia a șasea. Oare ce a stat la baza selectării fragmentului cu pricina din multitudinea de vindecări și întâmplări minunate prezentate în sfintele Evanghelii? Dumnezeieștii Părinți, prin inspirata lor alegere, au urmărit lucrarea lui Dumnezeu de identificare, de îngrijire, de vindecare a tuturor celor bolnavi trupește și sufletește, realizând o veritabilă „antropologie” a căderii şi ridicării omului din păcat. Din această perspectivă, răspunsul Sfântului Ioan Gură de Aur ar putea să ne lămurească. Referindu-se la comportamentul Mântuitorului Hristos, Care intenționat se preface că nu aude strigătul disperat al cananeencei ce dorea tămăduirea copilei, dumnezeiescul părinte spune că atât tăcerea Domnului, cât şi întârzierea Sa în a da un răspuns favorabil femeii de alt neam şi de altă religie decât evreii ascund dorința Lui de a reliefa marea-i credință. Dacă El n-ar fi lăsat-o să ceară stăruitor vindecarea fiicei, ucenicii nu ar fi remarcat atât de clar trei mari virtuți ale sale: credința puternică, smerenia profundă şi rugăciunea stăruitoare.

În cazul evangheliei a șasea de la Sfântul Maslu, Biserica a rânduit aici minunata relatare nu doar pentru că Desăvârșitul Taumaturg – Iisus izbăvitorul – a vindecat-o pe copila neputincioasă, ci spre a ne arăta că lipsa de credință reprezintă o boală, că mândria constituie, de asemenea, o boală, la fel cum absența rugăciunii ori a perseverenței în rugăciune înseamnă tot o suferință. Așa ni se atrage atenția că, în măsura în care căutăm cu osârdie vindecarea de bolile trupești, cu aceeași râvnă se cuvine să-L rugăm pe Domnul a ne tămădui și de cele sufletești.

Una dintre afecțiunile spirituale întâlnite foarte frecvent astăzi se întrezărește tot din cuprinsul amintitei pericope evanghelice: se observă lesne faptul că mama s-a identificat pe deplin cu boala fiicei, devenind glasul copilei ce nu se putea ruga, fiindcă ajunsese posedată de un demon. Ea nu a spus: „Doamne, miluiește pe fiica mea”, ci „Doamne miluiește-mă!, Doamne ajută-mă!”, arătând că necazul progeniturii a devenit propria durere a mamei. Este cu adevărat o maladie cronică a zilelor noastre indiferența, lipsa de compasiune cu cei aflați în nevoi. Vă propun un mic test: câți dintre noi, întâlnindu-se cu Hristos pe calea vieții pământene, I-ar cere ceva pentru altul mai bolnav, mai sărac ori mai obidit decât el? Rămâne ca fiecare să caute în forul său interior răspunsul la această provocare. Am convingerea că mamele – da, mamele! – ar trece un asemenea examen cu mare ușurință, căci ele suferă atunci când fiii ori fiicele lor cad betejiți de boală. Suferă chiar mai mult uneori, fiindcă o mamă trăiește atât viața ei, cât și pe a copiilor săi. Vă închipuiți? O mamă cu cinci copii „trăiește” simultan șase vieți, cinci dintre ele, ale copiilor, pulsând, parcă mai stăruitor.

Revenind la strigătul mamelor din zilele noastre, da, multe dintre ele strigă după Hristos pentru mulți, foarte mulți tineri suferinzi. Pe lângă afecțiunile trupești, cele spirituale se ivesc mai des ca oricând. O sumedenie de odrasle, la vârste extrem de fragede, se lasă antrenate în tot soiul de scăderi: tutun, alcool, droguri, indiferentism religios, relativizarea credinței și tradițiilor neamului lor, dezordine sentimentală și sexuală, lipsă de orizont, alături de nenumărate altele. Avem, așadar, nevoie de mame, de părinți, în genere, foarte credincioși, extrem de răbdători și cu nezdruncinată credință, pentru salvarea urmașilor lor. Numai așa vor auzi cuvântul cel izbăvitor al Mântuitorului Hristos: „omule”, sau „femeie, mare este credința ta. Fie ție după cum voiești!”.

***

Pr. Constantin Sturzu (2012):

Al treilea chip al rugăciunii

Femeia cananeianca ne învață că rugăciunea poate să ia și un alt chip, al treilea, care este o sinteză a celorlalte două și, în același timp, mai presus de ele: să ceri lui Dumnezeu ceva pentru un altul ca pentru tine însuți.

Multe sînt locurile din Evanghelii care scandalizează logica lumeasca, dar parcă nici unul nu e mai greu de înțeles pentru un neinițiat (în sensul duhovnicesc al cuvintului) ca pericopa ce se va rosti mâine în biserici (de la Matei 15, 21-28). Cum să nu te smintești când vezi cum Iisus, mult-milostivul iubitor de oameni, refuză a ajuta o femeie disperată, la capătul puterilor, a cărei fiica era “rău chinuită de demon” (v. 22)? Cum să nu empatizezi cu acea cananeiancă zdrobită de durere și să nu resimți din plin tăcerea, indiferentă și, mai apoi, jignirea aduse de Cel care făcuse atâtea minuni pentru alții, cu mult mai puțină credință și smerenie decât această femeie. Dar să vedem cum au decurs lucrurile acum aproximativ două mii de ani și să revedem scena petrecută undeva “în părțile Tirului și ale Sidonului” (v. 21).

Femeia care s-a apropiat de Domnul era de alt neam, fiind descendentă a lui Canaan. Acest popor era tratat de majoritatea iudeilor din acele timpuri cu dispreț, fiind un neam idolatru. Lucru deloc surprinzator, de-a lungul istoriei sau chiar în zilele noastre, existând la unele popoare o aversiune și o desconsiderare a celorlalți până la a-i trata ca pe animale (a se vedea ce se întâmplă și acum în unele țări africane).Această femeie îndrăznește să se apropie de un iudeu (Iisus din Nazaret), convinsă fiind ca Acesta o poate izbăvi, precum pe alții, și pe fiica sa de demonul ce o chinuia. Cred că nu puțini sînt aceia care au văzut, mai ales la slujba sfântului maslu, cât de îngrozitor se manifestă cei îndrăciți. Cât de dificil este chiar și să asculți urletele lor, să vezi o ființă umană cum se rănește, adesea, prin mișcări evident controlate de un duh străin. Ei bine, acea femeie avea în casa ei, zi de zi, parte de astfel de scene care, cu siguranță, o sleiseră de puteri și o copleșeau. Mai mult, nimic nu e mai dureros pentru o mamă decât să-și vadă copilul chinuindu-se în felul acesta, încât la groaza de a sta în casă permanent cu un posedat se adaugă și suferința unei inimi care empatiza întrutotul cu fiica sa. Așa încât, venirea lui Iisus pe acele meleaguri parea sa-i aducă, în sfârșit, o rază de speranță.

Numai că strigătul ei de ajutor nu găsește, într-o primă etapă, nici un ecou în inima lui Iisus (sau cel puțin așa pare). Văzând că insistența ei este tratată cu tăcere de Mântuitorul, ucenicii intervin pentru ea: “Slobozește-o, că strigă în urma noastră” (v. 23). Fie ca erau impresionați de suferința femeii, fie că nu-i mai puteau suporta strigătele de ajutor ce se auzeau în urma lor (căci Iisus continua să meargă, în acest timp, împreună cu însoțitorii), cert e că cei mai apropiați ucenici Îl roagă să dea curs acestor insistente rugăminți. Nici intervenția lor însă nu-L clintește pe Domnul, care pare a se scuza pentru neintervenția Sa: “Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel” (v. 24). Cu alte cuvinte, se pliază pe așteptările iudeilor care vedeau în Mesia un eliberator al poporului ales, nicidecum un Mântuitor al tuturor neamurilor. Ucenicii înghit in sec: e adevărat, cam așa fuseseră ei învățați să gândească, încât e un foarte bun prilej să constate că, totuși, această atitudine e una inumană. Încă una din multele lecții pe care le primeau de la Hristos…

Dar femeia insistă, nici măcar aceste cuvinte rostite de Domnul nu o descurajează. Atunci Iisus vine si mai “aruncă” un cuvânt, mai greu decât anteriorul, în care sintetizează tot disprețul iudeilor pentru păgâni: “Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor” (v. 26). Spune apăsat ceea ce mulți dintre ucenici vor fi gândit sau discutat între ei atunci când venea vorba de cei care nu se închinau Dumnezeului Celui Viu. Iar aceștia se rușinau deja, ascultând cum Domnul spunea în fața unei cananeence ceea ce ei doar gândisera până atunci.

Cât despre biata femeie, ce mai putea să facă în aceste condiții când, practic, era redusă la statutul de animal, e drept, unul apropiat omului, dar totuși un animal căruia nu-i oferi același tratament pe care-l aplici propriei familii, mai ales copiilor? S-a lăsat ea descurajată? S-a întors ea mâhnită de aceste cuvinte jignitoare, dezamagită ca primea un refuz categoric acolo de unde aștepta iubire și vindecare? Nicicum. Ci din inima ei smerită țâșnește un răspuns cutremurător: “Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor” (v. 27). Nu neagă, ci iși asumă statutul de câine si, astfel, Îl învinge pe Mântuitorul cu propriile Sale cuvinte, căci pare a-I spune: “Dacă eu sunt câine, precum bine zici, de ce nu pot primi nu pâinea întreagă, ci doar niște fărâmituri, niște resturi de mâncare? Căci și acelea sunt bune, mă mulțumesc cu ele.”

Două uimiri și un răspuns

[…] Sintem uimiti, in fata acestui episod, uimiti de doua ori. Pe de o parte ni se pare incredibila insistenta cananeencei, intrebindu-ne de unde a gasit resurse pentru a merge mai departe cu rugamintea ei. Pe de alta parte, ne uimeste faptul ca cineva L-a putut coplesi pe Dumnezeu si, mai ales, a putut sa primeasca de la El darul de a i se face “dupa cum voieste”. Cum au devenit posibile aceste lucruri? Ne sint ele la indemina si noua, celor de astazi?

Raspunsul il putem afla cercetind modul in care se roaga femeia cananeianca. Ea nu spune: “Doamne, miluieste-o pe fiica mea!” sau “Doamne, ajut-o pe fiica mea!”, ci “Miluieste-ma, Doamne!” si “Doamne, ajuta-ma!”. Adica se roaga pentru o alta persoana ca si cum s-ar ruga pentru dinsa. E ca atunci cind noi cerem un favor cuiva pentru un al treilea si-i spunem: “Fa-o ca pentru mine, te rog!” Se stie cit de important este sa ne rugam pentru ceilalti si orice om va fi spus, macar o data in viata, “Doamne ajuta-l pe cutare!” De asemenea, este la fel de important sa ne rugam pentru noi insine, mai ales cu rugaciunea “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul/ pacatoasa!”. Dar femeia cananeianca ne invata ca rugaciunea poate sa ia si un alt chip, al treilea, care este o sinteza a celorlalte doua si, in acelasi timp, mai presus de ele: să ceri lui Dumnezeu ceva pentru un altul ca pentru tine însuți. Asta este rugaciunea pe care Dumnezeu nu numai ca o asculta intotdeauna, dar Il si bucura si Ii deschide cel mai larg baierele harului, coplesind cu daruri pe un astfel de rugator.

Am gasit si in zilele noastre aceeasi reteta a rugaciunii care nu poate da gres, admirabil gatita de un mester – bucatar de cuvinte -, despre care v-am mai vorbit de Craciun: Marius Iordachioaia. Iata si poemul sau, intitulat “ce este rugaciunea”, care tine loc de concluzie a acestui articol:

“a te ruga pentru cineva/ inseamna/ a-i imbraca sufletul cu carnea ta/ a-i incalzi inima cu suflarea ta/ a-i hrani fiinta cu viata ta/ a-l vizita in temnita sa launtrica/ a-l gazdui peste noapte in inima ta…/ a te ruga pentru cineva/ inseamna/ a-i oferi lui Dumnezeu trupul/ cu care/ sa-l poata iubi…”

***

Evanghelia din Duminica Cananeencei, a XVII-a după Rusalii – Pr. Constantin Sturzu:

***

Protos. Ștefan (Mănăstirea Putna) – Predică la Duminica a XVII-a după Rusalii (a Cananeencei) – 29 ianuarie 2017:

(min. 3:45):

“… Poate n-ar fi venit daca era in joc doar sanatatea ei, daca era in joc doar persoana ei. Insa aceasta femeie avea o durere mai mare decat poate sa fie orice durere proprie, si anume boala fiicei sale. Nu ea era bolnava, ci fiica ei era bolnava. Aceasta femeie suferea nu alaturi de fiica, ci suferea chiar mai mult decat fiica sa. Căci atunci cand iubesti devii vulnerabil, devii foarte usor de ranit. Atunci cand iubesti suferi indoit, pentru ca suferinta celui iubit se dubleaza in tine, se conjuga cu suferinta ta.

Femeia aceasta a venit chiar daca nu avea aceeasi credinta cu a iudeilor, cu a lui Hristos, a venit un alt mod, un alt chip prin care se asemana cu El. Aceasta femeie a venit nu sa ceara pentru ea, nu sa-si curme suferinta proprie, ci a venit mânată de iubire. (…).

Insa nu a fost atat de usor precum pare, căci aceasta femeie cananeeanca a avut de luptat nu doar cu ipocrizia si cu dispretul iudeilor care traiau in vremea ei, care ii considerau pe cananeeni ca niste caini (spurcati – n.n.), nu erau socotiti alaturi de oameni. Ea a avut de dus [si] o alta lupta: o lupta cu sinele, cu propria mandrie, cu propriul orgoliu, cu propria demnitate, am putea sa spunem. Si Hristos a cunoscut, ca Dumnezeu, acestea, asa incat a pus-o la incercare. Nu atat pentru a dovedi celorlalti valoarea ei, cat de a curata si mai mult pe aceasta femeie, de a o lamuri ca aurul in topitoare. Mantuitorul se facea ca nu aude, iar ea striga mai departe: Doamne, ai mila de mine! Spunea: ai mila de mine, nu de fiica mea. (…) Cand Hristos se prefacea ca nu o aude, ea striga mai tare. Si a strigat atat de tare si a insistat in rugaciunea ei, pana acolo incat ucenicii Il rugau pe Mantuitorul [ca sa o faca bine, cel putin ca sa nu ii mai supere cu strigatele ei]. (…) “

 

PUTEREA RUGACIUNII PENTRU COPIII LOR A PARINTILOR CU INIMA ZDROBITA: “Dumnezeu aude intotdeauna rugaciunile parintilor care nu se dau batuti, nu trece niciodata cu vederea inima infranta”

CE NE ADUCE INAINTEA LUI DUMNEZEU SI FACE SA SE IMPLINEASCA CERERILE CELE BUNE ALE INIMII? Marea deosebire dintre INDRAZNEALA la Dumnezeu a celor smeriti si TUPEUL celor mandri si “smecheri”. PREDICA ARHIM. MELHISEDEC DE LA LUPȘA la Duminica femeii cananeence

Duminica Hananeencei – sau CUM SA NE AGATAM DE HRISTOS CU INCREDINTARE NECLATINATA (Sfantul Ioan Gura de Aur si Parintele Nicolae Steinhardt)

Predica SFANTULUI NICOLAE VELIMIROVICI la Duminica FEMEII CANANEENCE: Evanghelia staruintei in rugaciune. “Nimeni nu poate gusta din dulceata binelui daca nu staruieste in bine”

FEMEIA CANANEEANCA – Predici audio de la Manastirea Putna: “Neascultarea constiintei este cea care ne impiedica sa fim oameni duhovnicesti”. LECTIA GANDIRII SI ATITUDINII DUHOVNICESTI DE CARE NE-AM INSTRAINAT

FEMEIA CANAANEANCA. Predica PS Sebastian, Episcopul Slatinei, despre STARUINTA SMERENIEI

HRISTOS SI HANANIANCA – de parintele Savatie Bastovoi

DE CE DUMNEZEU NE LASA SA SUFERIM SI SA NE CHINUIM MULT? Arhim. Simeon Kraiopoulos despre LECTIA FEMEII CANANEENCE: “A venit ceasul sa devenim crestini… Poate ca nimic altceva nu foloseste cat foloseste suferinta”

DA, DOAMNE, CA UN CAINE… “Cine va incerca sa se infrunte cu raul in afara lui insusi, fara ca inainte sa-l fi invins pe cel Rau inlauntrul sau…”

CE PUTEM FACE PENTRU COPIII SI TINERII ucisi sufleteste de duhul inselator al vremurilor in care “pacatul s-a inmultit mai mult ca niciodata”? PARINTII CRESTINI – INTRE ALIPIREA DE DUHUL LUMII si PLANSUL VADUVEI

PREDICI AUDIO de la Manastirile Putna si Sihastria Putnei la INVIEREA FIULUI VADUVEI DIN NAIN: Durerile parintilor si moartea sufleteasca a tinerilor razvratiti. PUTEREA PLANSULUI UNEI MAME SI MANGAIEREA MILEI LUI DUMNEZEU sau de la MOARTEA DEZNADEJDII la INVIEREA prin NADEJDE

Psihiatrul ortodox Dmitri Avdeev despre RELATIILE DINTRE SOTI si PUTEREA RUGACIUNII MAMEI PENTRU FIII PIERDUTI

INTOARCEREA FIULUI RISIPITOR: “E minunat atunci cand vrei sa te intorci la Dumnezeu, dar mai minunat lucru este sa ai UNDE sa te intorci!” Predica audio miscatoare a Parintelui Damaschin Luchian despre DRAGOSTEA PARINTEASCA si SINGURATATEA celui despartit de casa lui Dumnezeu

“Cum sa educam ortodox copilul”: CUM TREBUIE SA FIE CASA IN CARE CRESC COPIII? – sfaturi intelepte pentru PARINTI de la sfinti si mari duhovnici

CUM SA NE MANTUIM COPIII? Raspunsurile Arhimandritului AMBROZIE IURASOV – de praznicul Sfantului Cuvios Stelian Paflagonul

Cuv. Paisie Aghioritul: RESPONSABILITATEA PARINTILOR PENTRU EDUCATIA COPIILOR

DE VORBA CU PARINTELE ANTHONY KARBO (II): „Astazi, ca sa fii parinte, trebuie sa fii om de rugaciune!”

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul despre SFANTA MONICA, MAMA FERICITULUI AUGUSTIN (4 mai): “Fiul lacrimilor fierbinti este cu neputinta sa se piarda”

DANIEL TURCEA – istoria convertirii minunate a unui poet al Luminii. Ultimul sau cuvant: “RUGATI-VA!”

Poetul profetic DANIEL TURCEA – de 35 de ani in Lumina: “AI SA TRAIESTI VREMURI CAND VEI VEDEA LA TOT PASUL NESIMTIREA SI LIPSA PUDORII, cand orice urma de sentiment uman va disparea de la unii cu desavarsire…”

SA-I ALINAM PE CEI IN SUFERINTA, rugandu-ne pentru ei, ca si pentru cei AFLATI IN IAD: “Mare este milostenia pe care o facem pentru acesti oameni si, daca este posibil, sa varsam in fiecare zi cate o lacrima pentru ei. Nefericirea, chinul, disperarea lor, sa devina suferinta si nelinistea noastra”

SFANTUL LAVRENTIE AL CERNIGOVULUI: “Vai, cat de multi sunt in focurile iadului…. daca i-ati vedea, vi s-ar rupe sufletul de durere”

“MEDICAMENTE” DUHOVNICESTI DE LA SFANTUL SERAFIM DE VIRITA

Sf. Serafim de Virita – O PILDA DESPRE PUTEREA RUGACIUNII PENTRU APROAPELE

SCHIMONAHIA SEPFORA – sfaturi duhovnicesti de mare trebuinta pentru crestinii de azi de la o sfanta a zilelor noastre: “TOTI TREBUIE SA SE ROAGE UNUL PENTRU CELALALT. Puneti inceput nevointei, iar Domnul va va ajuta”

Predici audio la Duminica slabanogului din Capernaum: RUGACIUNEA PENTRU CELALALT ARE MARE PUTERE, IUBIREA DE APROAPE DESCHIDE ORICE POARTA!

Predici scurte, dar puternice la Duminica a IV-a dupa Rusalii: PUTEREA RUGACIUNII UNORA PENTRU ALTII si CERCETAREA CREDINTEI NOASTRE. “Nu va lasa Dumnezeu desarta o mare nadejde pusa in El de cel smerit”

PUTEREA DRAGOSTEI LUCRATOARE IN RUGACIUNEA PENTRU CEL IUBIT. Nevoia ontologica de comuniune cuprinsa in duiosia DORULUI. Fagaduinta INCREDERII intre cei care se unesc in TAINA CUNUNIEI

RUGACIUNEA PENTRU CEILALTI (I): “De ce te gandesti doar la tine, bunul meu copil, si nu te gandesti putin si la lumea care sufera? Cati nu striga in aceasta clipa: ‘Ajutor! Ajutor!’ si nu exista nimeni langa ei ca sa-i ajute?”

Cuviosul Paisie Aghioritul ne invata CUM SA NE RUGAM PENTRU CEILALTI (II) – Rugaciunea CU DURERE IN INIMA pentru cazuri concrete si pentru toata lumea

CUVIOSUL PAISIE: “E STARE DE ALARMA. ESTE TREBUINTA DE MULTA RUGACIUNE CU DURERE”

SFANTUL SILUAN ATHONITUL – cantari si cuvinte duhovnicesti: “Atunci cand Domnul ne da intristare pentru cineva inseamna ca vrea sa miluiasca acel om”; “ROAGA-TE SIMPLU, CA UN COPIL, SI DOMNUL VA ASCULTA RUGACIUNEA TA”

PARINTELE SOFRONIE (†11 iulie 1993), fericitul “ARISTOCRAT” AL IUBIRII LUI HRISTOS: “Vom avea dragoste pentru ceilalţi atunci când ne vom ruga pentru ei”

PARINTELE CIPRIAN din Namur, Belgia despre lucrarea RUGACIUNII comunitare: “CANDELA” – ca forma de supravietuire si rezistenta duhovniceasca in vremurile din urma: “Rascumparati vremea, ca zilele rele sunt”

“Purtaţi-vă sarcinile unii altora!”. PREASFINȚITUL DAMASCHIN DORNEANUL, pentru “Familia ortodoxă”, despre ETAPELE IUBIRII APROAPELUI CARE NE-A RĂNIT, lupta cu rutina și pentru (re)dobândirea Duhului, “SENSIBILITATEA” HARULUI, NEVOIA DE ADÂNCIRE A POCĂINȚEI și roadele acestei lucrări: “Să ne pocăim şi pentru cele pe care noi înşine le-am lucrat împotriva familiei”