Să ne lepădăm de cugetele bănuielnice…

2-02-2007 Sublinieri

Din tâlcuirea Fericitului Eftimie Zigabenul la pericopa Întâmpinării Domnului:

Şi era lui făgăduit de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea până ce va vedea pre Hristos Domnul: că citind cândva prorociile despre Hristos şi aflând că Dumnezeu fiind are să se înomenească a căzut la mirare, ca un om, de taina cea mai presus de fire – drept care a şi primit prevestire sau hotărâre că nu are să moară până ce va vedea pe însuşi Hristos cu ochii săi. Şi Hristos Domnul a zis Evanghelistul din pricina apropierii Lui de Tatăl, că prin Domn îl înţelege pe Tatăl.

[Aflat-am şi eu în unele dintre izvoade despre bărbatul acesta drept cum că a fost dintre cei şaptezeci de tălmăcitori Evrei din zilele lui Ptolemeu Filadelful: că tâlcuind aceia toţi prezicerea prorocului Isaia că iată, Fecioara în pântece va avea… (Is. 7, 14) doar Simeon n-a crezut proorocului, drept care i s-a prevestit de către un înger al lui Dumnezeu că nu va vedea moartea până ce va primi în mâinile sale pe Hristos Domnul].

Acum slobozeşte-mă deplin din această viaţă, precum mi-ai zis când¬va, când mă nedumeream cu privire la taina înomenirii.

„În pace”, „în pacea gândurilor: că acum gândurile despre dumnezeiasca înomenire, care mă tulburau, s-au împăcat”. Sau: „în pacea netemerii, că nu mă mai tem de moarte, din pricina adâncilor mele bătrâneţi”. Sau: „în pacea bucuriei, că nu mă mai întristez pentru slobozenia lui Israil, că iată L-am văzut pe Slobozitor”.

„Că văzură ochii mei mântuirea Ta”. „Acum slobozeşte-mă”, zice, „că am văzut înomenirea Ta” – întrucât pe aceasta o numeşte mântuire, că spre mântuirea oamenilor s-a făcut.

„Care o ai gătit înaintea feţei tuturor noroadelor”. „Pe care ai iconomisit-o înaintea tuturor, ca tuturor să le fie învederată: nu doar Iudeilor, ci şi celorlalte neamuri”. „Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă norodului Tău Israil”:

Lumină, ca neamurile cele orbite cu rătăcirea să vadă iarăşi, că descoperire numeşte recăpătarea vederii, spre slava şi faima norodului Israiltenesc. Că slava lor este a Te odrăsli Tu dintr-înşii după omenitate. Şi, cu adevărat, înomenirea Lui cea de mântuire a luminat neamurile cu luminarea cunoştinţei de Dumnezeu şi a faptei bune, iar pe Iudei i-a proslăvit, că rudenie cu ei i-a învrednicit a Se face.

Sau: Lumină, Cela ce Lumină adevărată eşti şi Te numeşti, spre descoperirea neamurilor, spre darea în vileag a patimilor, spre certarea dracilor. Şi slavă norodului Tău Israil (celui nou, bineînţeles), a cărui slavă este prin Tine lepădarea răutăţilor, care sunt împotriva firii, şi dobândirea bunătăţilor, care sunt după fire. Sau fapta bună, cunoştinţa si îndumnezeirea.

„Şi era losif şi Muma Lui mirăndu-se de cele ce se grăiau despre Dânsul.” Se minunau nu că ar fi aflat acestea despre El pentru prima oară, ci de cele aflate mai înainte, că le găseau şi mai presus de cuget.

Şi i-a binecuvântat pre dânşii Simeon, şi a zis către Mariam, Muma Lui: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi scularea multora întru Israil”. Spre căderea celor care se poticnesc de cele potrivite omenităţii Lui şi cad în necrezarea Dumnezeirii Lui, şi spre scularea celor ce iau aminte la cele potrivite Dumnezeirii Lui şi se ridică spre crezarea Dumnezeirii lui. Şi este pus ca piatră din capul unghiului, legând asupra Sa cele două noroade: cel vechi şi cel nou, că şi prin Isaia a prevestit Dumnezeu: „Iată pun în Sion piatră de poticnire şi piatră de sminteală (Is. 8, 14; 28, 16; Rom. 9, 33).

Sau: spre căderea trupului, adică a cugetării trupeşti şi a patimilor şi a gândurilor viclene şi a dracilor, şi a Legii celei după slovă; şi spre învierea duhului, adică a cugetării duhovniceşti şi a puterilor fireşti şi a faptei bune şi a cunoştinţei şi a Legii celei după duh.

„Şi spre semnul căruia i se va zice împotrivă “. Şi spre minune împotriva căreia vor grăi necredincioşii – că minune era, nefiind nici numai om, nici numai Dumnezeu, ci Dumnezeu-Om. Pentru aceasta, fiind El mai presus de fire, grăiesc împotriva Lui, toate după fire cercetându-le şi nimic mai presus de fire neputând înţelege.

Unii zic că semnul căruia i se va zice împotrivă e răstignirea: semn, ca simbol al iubirii de oameni, că pentru oameni a răbdat-o; iar căruia i se va zice împotrivă pentru că este ocărâtă de cei necredincioşi.

„Şi Prin însuşi sufletul tău va trece sabie “. Sabie a numit durerea cea sfâşietoare şi ascuţită care a străbătut inima Maicii lui Dumnezeu când Fiul ei a fost pi¬ronit pe cruce – că despre durerea aceasta a prorocit. „ Ca să se descopere de la multe inimi cugetele “. Cugetele celor ce bănuiau că nu este Maica Lui: că precum mulţi, văzând lucrurile Lui care se potriveau omenităţii, ziceau că „doar om este Fiul Măriei”, alţii, văzându-le pe cele potrivite Dumnezeirii, bănuiau că este doar Dumne¬zeu şi că ea nu e Maica Lui. Şi atunci, văzând-o amarnic îndurerată, şi necăjită foarte, şi biruită de către fire, au crezut că Maică a Lui este, şi au descoperit, adică au dat în vileag, cugetele cele bănuielnice ale inimilor lor.


Categorii

Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate