JUGUL CEL BUN SI POVARA USOARA A LUI HRISTOS vs. “zgarda de fier a satanei”. Talcuirile Parintilor HRISOSTOM de la Putna si RAZVAN ANDREI IONESCU: “SUNTEM IN PERIOADA PERSECUTIILOR”. “Suntem intr-un razboi, iar la razboi nu te astepti la mila din partea vrajmasului” (VIDEO)

14-03-2019 Sublinieri

Extras din: Tânărul în fața lui Dumnezeu și a lumii” – Conferință susținută de Protos. Hrisostom de la Mănăstirea Putna în cadrul taberei studențești de Anul nou:

“Romanul, cum ziceam, spune de cel care nu-si foloseste toata mintea ca nu isi are toti boii acasa. Firea noastra omeneasca este facuta ca un tren cu doua vagoane. Mie mi-a venit ideea asta cand am citit la Sf. Pavel: “Al lui Dumnezeu este si a voi si a savarsi, dupa a Lui bunavointa, drept pentru care cu frica si cutremur lucrati mantuirea voastra. Deci, daca si vointa si aplicarea ei sunt ale lui Dumnezeu, mie ce-mi mai ramane? Si daca mie nu-mi mai ramane mare lucru, de ce cu frica si cu cutremur sa mai lucrez? Pana cand mi-am dat seama: trebuie sa fie ceva! Si acel ceva este motorul care ne impinge sa mergem mai departe si ne face pe noi impreuna lucratori cu Dumnezeu. De aia zice: cu frica si cu cutremur lucrati mantuirea voastra, adica: Aveti grija! Cu cine lucrati voi? Cu Insusi Dumnezeu v-ati injugat, v-ati pus la jug. Ca așa zice Hristos:

Luati jugul Meu…, ca este bun si povara Mea este usoara“.

Daca “nu luati jugul Meu”, o sa va pricopsiti cu zgarda de fier a satanei, si n-o sa va fie deloc comod!

Omul nu este asa cum zic orientalii, avand in sine o mare putere, putere care este blocata. Nu! Omul nu are putere in sine. Singura putere pe care o are omul este de a se lipi, si lipindu-se sa se transforme in ceea ce se lipeste. Cum zicea Fericitul Augustin: “Omule, ceea ce iubesti, in aceea te vei transforma. Pamant vei fi daca iubesti pamantul, lumina vei fi daca iubesti lumina”. Si Hristos pune problema mantuirii tot in termenii astia – cand a zis:

Nu poate omul sa slujeasca la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona..

Pentru ca ori pe unul o sa-l iubeasca si pe celalalt o sa-l urasca, ori de unul o sa se lipeasca si de celalalt o sa se lepede. Si in taina calugariei suntem avertizati inainte de a depune juramintele: “Ai grija de cine te lipesti si de cine te lepezi!”. Foarte clar! Asa ca omul aceasta putere o are: sa se lipeasca de ceva sau de cineva, si lipindu-se sa isi ia putere de la acela, pentru ca omul a fost creat din iubire si iubirea inseamna relatie si inseamna molipsire.

De aceea a zis Hristos: “Luati jugul Meu… pentru ca este bun“, pentru ca omul nu are alta sansa, trebuie sa se lipeasca de ceva sau de cineva. Si tot de aceea a zis Hristos: Cine nu este cu Mine este impotriva Mea. Nu pentru ca este dur El, ci pentru ca asta este situatia. Daca nu te lipesti de Hristos, cu siguranta te vei lipi de satana, dar dezlipit nu vei ramane. Asta sa-ti fie foarte clar. Asa ca daca tot trebuie sa te lipesti, lipeste-te de Mine, căci jugul Meu este bun si povara Mea este usoara. N-a zis ca nu este povara! Da, este povara! Dar a comparat-o si cu cealata povara.

Când zice “luati jugul Meu”, ganditi-va cum arata un jug. In primul rand, jugul este din lemn, nu este din metal sau din niciun material dur. In al doilea rand are doua locasuridoi boi. D-aia zice românul: “cu toti boii acasa” – are el ceva boi, dar nu toti. Daca ai un singur bou injugat la jug, e foarte greu sa mergi. O sa mearga aiurea carul. Ma rog, daca nu ai incotro, mergi asa. Si cand a zis Hristos: “luati jugul Meu“, El a zis: Luati jugul in care Eu va astept. El deja este injugat la acest jug si ne asteapta si pe noi sa intram, sa ne plecam capul in acest jug. Pana nu ne plecam si noi capul, pana nu se completeaza numarul de doi, nu se face pereche, nu pleaca.

Hristos nu misca, nu face nimic pana nu zicem: “Al Tau sunt, mantuieste-ma!”, “Faca-se voia Ta, Doamne”. Atunci e momentul in care noi ne plecam capul sub jug. Atunci e momentul in care “caruta” se misca.

***

Cuvânt pentru suflet. Jugul cel ușor prin Domnul nostru Iisus Hristos (12 02 2019)

– Invitat: Pr. Dr. Răzvan Andrei Ionescu, Parohia ortodoxă română „Sfânta Parascheva și Sfânta Genoveva” din Paris:

Pr. Ovidiu Dincă:

– In viata noastra avem momente grele si cred ca nu este om care sa nu treaca prin dificultati. In acelasi timp, si cel care in viata lui isi lasa loc ca Hristos, ca Dumnezeu Insusi sa lucreze, si omul acela are greutati si poveri, dar Hristos ne promite, ne incredinteaza ca, prin El, jugul devine usor. Abordarea de astazi am numit-o “Jugul cel usor prin Domnul nostru Iisus Hristos“. (…)

Pr. Răzvan Ionescu:

– In general, temele cele mai grele sunt in legatura directa cu viata. Functionand in cadrul unui centru de studii si cercetari [Centrul Ortodox de Studii și Cercetare Dumitru Staniloae din Paris], exista aceasta misiune care mi-a fost incredintata, de a preda altora teologie. Si sigur ca cel mai usor impuls este sa teoretizam pe baza unor cunostinte pe care le avem. Acum, cuvantul acesta, “teoretizare”, noi l-am luat din stiinte, unde “teorie” inseamna “abstractiune“, pe cand in viata Bisericii, “theoria” ar veni de la contemplarea lui Dumnezeu, deci am fi pe un fagas bun. Totul e cum ne raportam. Dincolo de gluma serioasa pe care o fac, avem mare nevoie sa ne intersectam cu viata.. Si ceea ce propuneti, si in contextul Patericului, este efectiv cuvant rezultat in urma intalnirii cu greutatile vietii din partea monahilor, dar cuvant adresat nu numai pentru monahi.

Pr. Ovidiu Dincă:

[…] Cu ingaduinta Sfintiei voastre, noi avem cate o feliuta, mica dar foarte plina de substanta, de consistenta, din Pateric. O sa luam aceasta feliuta sa o facem faramite, stiind ca intr-o faramita de Hristos se afla tot universul.

Zis-a Avva Ioan [Colov]: sarcina cea usoara lasand-o, adica a ne defaima pe noi, pe cea grea o am luat, adica a ne indreptati pe noi“.

Sfantul Apostol Pavel martusiseste un lucru, desi vorbim de un sfant si nu orice sfant, ci un Sfant Apostol, cel de deasupra tuturor: “Nu fac binele pe care il voiesc ci raul pe care nu il voiesc, pe acela il savarsesc“, in Epistola catre Romani. De ce avem mai degraba, desi marturisim ca suntem creatia lui Dumnezeu, disponibilitatea spre rau decat spre bine?

Pr. Răzvan Ionescu:

– Nu stiu daca avem neaparat disponibilitatea spre rau. Din ceea ce aflam in aceasta viata – pentru ca haideti sa ne imaginam un pic cum functioneaza lururile – este ca ne trezim cu o constiinta de copil in aceasta viata. E mangaietor ca si Mantuitorul a intrat asa in lume si nu in chip mai special, deci ne intelege perfect in devenirea noastra, insa ceea ce este mangaietor pentru noi este ca Dumnezeu ne stie, as indrazni sa spun, la micrometru sau nanometru, daca vreti asa, miscarile noastre sufletesti si devenirea noastra intru constiinta. Deci, copilul, cat de mic e, e in atentia lui Dumnezeu si in grija lui Dumnezeu. El creste si incepe sa cunoasca lumea. Experienta aceasta a cunoasterii lumii e o experienta hotaratoare pentru el. Daca luati un copil si il izolati de mamica lui sau de mediul acesta care il primeste cu dragoste, practic il omorati pe acel copil. Deci e foarte important sa cunosti, in calitate de copil, dupa aceea cresti in aceasta cunoastere, pentru ca devii, cunoscand.

Revenind la cuvantul de acolo, din Pateric intai de toate. Niciodata nu mi-a fost simplu sa ma las interpelat de cuvintele din Pateric. De ce? Pentru ca oamenii, ca sa scoata asemenea cuvinte, au trait ani indelungati si n-as avea niciodata pretentia ca eu, in cateva secunde sau minute, pot sa vin sa deslusesc un astfel de cuvant. Mi-ar trebui sa-l traiesc la randul meu timp mai indelungat ca sa pot sa mi-l impropriez, sa fie al meu. Dar incercam sa schitam asa, cateva repere.

In primul rand defaimarea [de sine]. De cand suntem mici, nu o cautam, defaimarea [de sine], da? Si leg si de ce spuneati, de binele [pe care-l voiesc] si de raul [pe care-l savarsesc]. Cand suntem copii nu cautam neaparat sa facem rau, ne iese asa… Eu nu reuseam sa fiu cuminte. As fi vrut, macar pentru bucuria parintilor, dar nu imi reusea tot timpul. Era o neputinta. Firea noastra ranita de pacat presupune aceasta neputinta, ca raul se prezinta in fata noastra si e suficient de atragator, ca sa spunem asa, astfel incat sa ne trezim investiti in directia respectiva. Dar firea noastra [originara, creata de Dumnezeu] este buna. Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca daca omul si-ar asculta firea, asa cum a facut-o Dumnezeu, s-ar duce sigur la mantuire. Deci nu sunt de acord cu apetitul catre rau prin fire, ci prin ceea ce a devenit firea noastra. Dar risc sa teoretizez, asa ca revin in practic. Defaimarea: oricui ii este bine cumva sa se simta apreciat de cei din jur, deci nu ne vine firesc sa spunem ca suntem nesimtiti, nenorociti sau ca – asta ar fi cel mai simplu – era chiar o gluma la un moment dat, intr-o manastire din Romania era cineva care tot timpul spunea “pacatosul, pacatosul”. Si la un moment dat i-a spus un frate “mai pacatosule..” nu stiu ce. – De ce imi spui tu pacatos? Vrei sa iti pun pietrele astea acuma in cap? Si toata manastirea a ras, s-au amuzat, pentru ca e foarte usor la nivel declarativ, dar e foarte greu cumva sa ai simtirea aceasta. Defaimarea… Daca nu ati vazut filmul acela “Calugarul si demonul“, vi-l recomand asa ca “lectura”, si eu l-am primit de la o recomandare mai inalta, si acolo, omul acesta a murit defaimandu-se pe sine si fiind practic crucificat de aceasta defaimare. La niste masuri… el tot ce i se pune in carca el primea bucuros. Sigur, niste masuri uimitoare. Asta i-a adus si moartea. Si moartea si mantuirea. Ei, sunt masuri si masuri in aceasta viata.

Rezumand acuma si dand o forma rotunda la ceea ce am spus, cred ca Patericul ne invita sa ne dezmeticim, sa ne trezim si sa ne dam seama ca deja tendinta devenita fireasca – dar nu fireasca! – de a ne “ocroti” pe noi si de a ne infatisa o imagine buna astfel incat sa primim mangaieri si asa mai departe, nu este la fel de productiva duhovniceste ca cealalta atitudine, de a recunoaste smerit macar neputintele noastre atat cat le stim, ba chiar cateodata, la masuri mai mari, unii isi pun pe seama lor si neputintele din jur. Si sporesc si rezultatul este unul uimitor: harul lui Dumnezeu se manifesta mai tare si straluceste mai tare in acestia decat in cei care se lasa biruiti de gandul de zi cu zi si de ordinea devenita fireasca a lucrurilor, de a se ocroti cumva si de a spune: eu nu sunt asta, eu nu sunt asa, eu nu faceam asa. Cred ca in sensul asta ne indeamna Patericul, sa luam aminte la cum suntem. Dar nu e ceva “legislativ” [normativ]. Patericul are o capacitate extraordinara sa te starneasca, sa te trezeasca, sa iti spuna: “Atentie!”. E ca in flashmob-urile pe care le fac cateodata pe facebook, adica provocam ceva care e altfel decat ordinea zisa fireasca a lucrurilor si oamenii se trezesc acolo si dintr-o data incep sa intrebe: dar unde e firescul? Adica ii interpeleaza pe ei. Cumva Patericul asta face, ne interpeleaza.

– Ni se pune de Bunul Hristos ca e o povara usoara si, sigur, dintr-o privire exterioara vietii crestinesti, nu prea pare. Pentru ca ne uitam ca un crestin, un om care isi asuma un tip de viata – sanatoasa, fireasca, ne spuneati – pare-se ca e mult mai bombardat de greutati si de neputinte decat ceilalti. Ba mai mult decat atat, cei care si-au asumat liber, au fost ucisi pentru propriile convingeri. Si mergem mai departe, cand lucrul acesta era deja organizat. Vorbim de perioada persecutiilor, cand crestini nevinovati, cand oameni efectiv neputinciosi, femei, copii, batrani, erau chinuiti, doar doar s-ar lepada de Hristos, de credinta.

– Suntem in perioada persecutiilor. Nu in Romania, dar pe plan global este o perioada a persecutiilor, cum nu a mai fost de foarte mult timp.

– E o povara usoara, e o povara grea? Cum e aceasta povara?

– Vedeti, noi nu am gustat simtirea celui care sufera din greu, pentru Hristos. Insa din marturiile celor care au suferit aici, pe teritoriul nostru, in conditii in care ai fi zis ca e imposibil sa traiesti Evanghelia, mie asta mi se pare extraordinar la oamenii acestia, in locurile unde ai zice ca esti biruit si satanizat daca pot sa spun asa, izbucneste Evanghelia ca traire, desi in astfel de locuri si de prilejuri, oamenii acestia si-au marturisit fericirea. Steinhardt, de exemplu, nu mai adormea de bucurie, de fericire. Nu era o bucurie pasagera, era o fericire, in temnita fiind. Oamenii acestia – si ei nu sunt un fel de aristocratie, in sensul ca numai ei si ceilalti sunt pleava. Ci orice om care in interiorul lui se raporteaza onest si cu dragoste la Hristos, are posibilitatea sa-L traiasca, sa-L simta. Apropo acuma de jug: cui ii place jugul? Cui ii place crucea? Ce e crucea? Am intalnit un cuvant la parintele Arsenie Papacioc: crucea este ceea ce nu-ti place sa traiesti, nu-ti convine ca traiesti. [“Cruce înseamnă să duci ce nu-ți convine!”] Adica te deranjeaza, te raneste, te doare. Crucea, daca-ti place, cumva nu e atat de tare cruce. Crucea e ceva care ti-e greu sa porti. Mai devreme sau mai tarziu, intr-un fel sau altul, toti intampinam aceasta realitate, nu cred ca exista viata omeneasca numai cu lucruri care sa ne convina, vor fi lucruri dificile. Dar diferenta fundamentala intre un om care este ancorat in Hristos si un om care nu cunoaste inca viata Bisericii, este ca omul care e ancorat in Hristos apeleaza la El.

Va spun lucrurile acestea nu intelectual, ci in cunostinta de cauza. Convertirea mea care s-a produs acum niste ani, aveam vreo 20 de ani, a presupus – nu ala a fost momentul neaparat, nu asta m-a convertit – dar am trecut si printr-un pat de spital. Si acolo eram singur, in sensul ca cei care roiau in jurul meu, adica din familie sau prieteni – aveam prieteni buni la vremea respectiva, dar nu puteau trai in locul meu lucrurile respective… Si atunci am inceput sa strig catre Dumnezeu, pe care nu-L cunosteam, sau nu prea Il cunosteam. Am spus: unde esti, cum esti Tu acolo, undeva, fa ceva cu mine pentru ca sunt singur si pentru ca nu ma descurc. Si in cateva minute a izbucnit in mine o pace, care stiam ca nu este a mea, si ea a venit deopotriva cu intelesul ca ceea ce se intampla cu mine poarta un sens si ca daca abordez cum trebuie lucrurile va fi si un raspuns, adica lucrurile se vor misca spre bine daca inteleg lectia de viata care mi se da, suportand lucrurile acestea. Imi era foarte greu. Veniti la mine cei osteniti si impovarati – am simtit ca cuvantul asta mi se potriveste asa, ca o manusa, desi eram tanar. Adica ostenit si impovarat poti sa fii si in anii tineretii, foarte ostenit si foarte impovarat. Si dupa aceea a fost o transformare, am intrat intr-un vartej de transformare, astfel incat 7 ani si un pic mai tarziu eram hirotonit preot la Paris. Deci pentru mine a fost asa ca in caruselul ala rusesc.

Dar revenind, crucea este grea, dar in clipa cand Il ai in interiorul suferintei tale pe Hristos – si numai El are capacitatea sa vina din interiorul tau sa se exprime spre exterior, este Singurul in aceasta lume, (…), care sa poata sa faca lucrarea aceasta – El te mangaie launtric. Si atunci de ce jugul este usor? E usor nu ca nu e jug, nu se pierde calitatea de jug. Jugul e tot jug pentru ca te inhama la ceva… Insa ati vazut cum sunt jugurile, cu doua locuri, deci daca vorbim de jugul lui Hristos, El nu se leapada de partea Lui de jug impreuna cu tine. Dar de ce oare nu se leapada? Pentru ca El Insusi a purtat acest jug pentru umanitatea intreaga si impartaseste cu tine, tu traind – in mic, foarte mic – ceea ce El a trait pentru o umanitate intreaga, deci stie sa te calauzeasca. Tot ce spun este cat se poate de concret. Nu vreau sa filozofez pe tema asta pentru ca efectiv iese din viata lucrul acesta. Si intalnesc oameni, sunt alaturi de oameni care se savarsesc din aceasta viata sau pe care duc boli grele sau care ii impartasesc in stari “disperate”, in stari grele si macar din cand in cand sau foarte des am bucuria de a vedea pe chipul lor sau cum primesc ei pe Hristos, unii care nu au stiut de Hristos niciodata sau au refuzat. Ultima care a trecut la Domnul m-a intrebat: dar ce rugaciune ati facut aicea? Era transformata, era transfigurata. Sii-am spus ce am facut, o impartasisem, am facut rugaciunea de dezlegare. Niciodata nu se intalnise cu Hristos asa. Si ducea o suferinta atroce. Si in momentul respectiv, cand i-am vazut caldura, stiu ca acea caldura va trece dincolo de mormant, iar unde ne vom intalni se va pastra aceeasi recunostinta pe care o exprimau ochii ei si caldura cu care mi-a vorbit… Efectiv e ca si cum inviase, ca si cum era alt om. Si atunci eu pot marturisi ca jugul lui Hristos este usor pentru ca am vazut usurarea pe care a primit-o acest om in clipa cand s-a apropiat si ea cumva launtric de Hristos. Pe Hristos i L-am apropiat eu, ca preot.

– M-as muta putin in zona celor care au dubii, au rezerve, pentru ca cei pe care ii avem, slava Domnului, fac parte din cei 99, sunt bine. Stau cu oita cea pierduta si poate sunt chiar acolo. Si as intreba in locul acelei oite: dar un om drept, un om care se osteneste sa faca ceea ce trebuieste nu raneste, nu jigneste, nu ofenseaza, si cu toate acestea este foarte luptat, ba chiar mult mai luptat. Unde este dreptatea aici?

– V-as intoarce un pic cuvintele. Eu cred ca, cel putin in urma referendumului, ar trebui sa fim realisti. Eu cred ca exista o oita care este pusa deoparte si vreo 99 risipite de turma sau, in orice caz, in conditii destul de complicate. Sau daca doua sunt sau trei [in tarcul lui Hristos], in orice caz celelalte cate mai raman sunt pe pasune, asa, si “in vizorul” lupului celui intelegator. Si ma adresez tuturor cu acelasi drag.

Nu cred ca crestinul e neaparat mai luptat apriori decat in masura in care se incadreaza corect in viata duhovniceasca si face cele bune, adica nu e o chestiune doar ca face fapte bune, sau ca bifeaza mersul la biserica, adica lucrurile exterioare nu sunt suficiente daca nu interiorizeaza launtric si daca nu, dupa cuvintele Sf Serafim de Sarov, nu inmulteste harul lui Dumnezeu in el. Un om care se straduieste insa corect din punct de vedere teologic sa inmulteasca prezenta lui Dumnezeu in el, sigur ca are o impotrivire. E firesc, pana la urma, pentru ca suntem intr-un razboi. Eu cand am fost hirotonit preot am stiut ca intru in razboiul acesta, am primit launtric intelegerea ca este un razboi. Deci la razboi nu te astepti la mila din partea vrajmasului, va incerca sa te loveasca in toate chipurile. Important e ca Dumnezeu ingaduie lucrurile acestea astfel incat sa te slefuiasca pe toate partile. Deci in functie de toate lucrurile care vin asupra ta, te slefuiesti si cu cutare si cu cutare si devii un om nou. Nimeni nu va putea lua de la tine ceea ce ai devenit tu in urma acestei lupte si asta e darul cel mai mare pe care ti-l face Dumnezeu. In loc de nevolnicul care ai pornit la drum si asa cumva lenes si lipsit de chef si de viata si asa mai departe, in clipa in care L-ai asumat pe Hristos in viata ta, devii un om minunat. Ei, si daca devii un om minunat, pentru ca eu cred in destinul exceptional al fiecaruia dintre noi, pentru ca fiecare e chemat la mantuire, daca devii un om minunat, pai ma mai plang eu de ceva, ca au venit lucrurile astea si m-au slefuit? Nu incep sa dau slava lui Dumnezeu? Dar cand sunt in ele sigur ca imi e greu si “scancesc”. Ei, “scancetul” acesta este rugaciunea noastra catre Dumnezeu.

Deci rezumand, as putea spune ca incercarile vin asupra tuturor, dar desigur ca daca omul care se tine de Hristos vrea sa paseasca catre implinirea lui ca om, sigur ca vor fi si lucruri specifice pentru ca diavolul nu va suporta ca macar un suflet sa se castige. Si atunci il va lupta, si daca [omul] raspunde [bine] pe nu stiu ce registru [al ispitelor], il incearca pe altul si asa mai departe, si face turul intregii persoane. Si in felul acesta se plamadeste un dumnezeu dupa har, indraznesc sa spun, pentru ca diavolul ne da o mana de ajutor. Si Ii multumim lui Dumnezeu pentru aceasta iconomie uimitoare. Nu ii multumim diavolului, pentru ca nu avem a-i multumi cu ceva, pe el il scuipam, cum invatam la botez, dar Ii multumim lui Dumnezeu pentru ca si prin raul pe care il ingaduie doar in lume se fac niste lucruri minunate. Si atunci nu cred ca mai avem senzatia asta, cum sunt unii: vai cate mi se intampla mie ca eu sunt bun, sunt crestin si ceilalti care uite, nu prea au grija de viata lor, uite nu sunt la fel. Pai nu sunt la fel, dar hai sa vedem cine ce devine pana la capatul vietii cand se va trage linie vom vedea ce am devenit in realitate si aceia care suntem, acolo vom pleca. Ala e darul cel mai mare, cine am devenit.

– Afirmatia avvei Ioan este cel putin paradoxala: “sarcina cea usoara lasand-o, adica a ne defaima pe noi”. E asa de usor sa ne defaimam pe noi? Parca nu e mai usor sa ne justificam?

– Pai in sensul jugului celui usor. Adica aici este logica intoarsa fata de logica lumii. E sarcina cea usoara, asa cum e si jugul cel usor al lui Hristos. Care jug e usor, pana la urma? Sarcina este usoara pentru ca o asum in Hristos si Hristos ma invata sa nu ma maresc, ci sa ma vad [asa cum sunt]. Eu as indrazni sa spun, ca sa nu cadem in plasa aceasta ca trebuie tot timpul sa spunem… Parintele Teofil Paraian parca spunea ca a mers la o manastire si toate maicile de acolo spuneau ca le cheama cutare pacatoasa, cutare pacatoasa. Si, la un moment dat, el zambeste asa si spune: mai dar asta e o manastire de pacatoase, sunt numai pacatoase aicea? Eu inteleg demersul lor de a incerca sa se smereasca, insa va spun sincer, mie imi e mult mai usor sa ma smeresc din cuvinte si sa par ce nu sunt in realitate, imi este foarte greu ca launtric sa rezist la actiunile unora sau altora care incearca, cand nu ma astept sau cand ma astept mai putin, sa ma slefuiasca si sa ma puna asa, la locusorul meu. Dar acolo este de lucrat. Si atunci sarcina este usoara, pentru ca de fapt este in legatura cu Hristos, care o face usoara in sensul ca ma ajuta El sa pot sa-L urmez pe El.

Si cuvantul acela cu indreptatirea (exista si o versiune mai veche a Patericului cu ‘indreptarea’ si acolo e gresit, e vorba de indreptatirea de sine, de fapt): de fiecare data cand ma indreptatesc pe mine, in sensul ca spun “cutare [lucru facut de mine] e gresit? da, dar pentru ca…“, am pierdut duhovniceste, in sensul ca am ratat o ocazie de a putea spori cu ceva. Dar nu sunt specialist in asta, cred ca monahii sunt cei mai buni lucratori ai acestui lucru, insa ne priveste pe toti crestinii, cu siguranta. E o metoda de a-L castiga pe Dumnezeu.

– Avem indiscutabil lipsurile noastre, pe care trebuie sa ni le asumam, si suna corect. Pentru un om onest, nu neaparat crestin, este firesc sa-ti asumi lipsurile pentru a scapa de ele. Dar as merge mai departe. Spune Avva Ioan sa ne defaimam pe noi… dar daca totusi avem dreptate si nu exista ratiuni obiective pentru a ne defaima, totusi trebuie sa ne defaimam?

– De exemplu, in relatia cu duhovnicul ma intreb daca putem face exercitiul acesta. In fata duhovnicului sigur ca nu vom veni niciodata de pe o pozitie triumfalista, dar vom incerca sa spunem adevarul asa cum il simtim noi. Si cred ca Dumnezeu, in taina aceasta a spovedaniei, ne va acoperi. Nu cred ca merge in relatia cu duhovnicul sa spun “eu, pacatosul, eu nu stiu cum” sau sa pun pe seama mea [sa asum mai mult decat ceea ce recunosc sincer a fi gresit – n.n.] decat daca sigur incredintez lui Dumnezeu si trebuie ca duhovnicul sa simta exact unde sunt; si sigur ca Dumnezeu poate sa ajute in sensul acesta. Asta voiam sa spun, ca relatia cu duhovnicul e aparte, eu as spune exact cum sunt lucrurile, nu as incerca sa fac nimic, nici un exercitiu de felul acesta [de smerire suplimentara, printr-o asumare exagerata a pacatoseniei – n.n.]. Dar exista moduri si moduri de a ne spune lucrurile in fata duhovnicului. Sigur ca ce spunem aici ma invata ca in fata duhovnicului sa vin in atitudinea aceasta de om care greseste, cu constiinta aceasta a greselii. Deci ma invata sigur acest cuvant sa nu imi perii cuvintele mele in fata duhovnicului si sa iasa ca e mai putin decat ceea ce este.

(…) Pentru o familie [care se spovedeste], duhovnicul, cred ca afla foarte multe daca e duhovnicul cuplului. Dar el trebuie sa aiba acea grija de a nu face nici un transfer dintr-o parte in alta, pentru ca lucrurile care se spun, chiar daca ii cuprind pe altii, sunt si niste microbi acolo pe care trebuie sa aiba grija sa nu ii transfere de la unul la altul.

Dar revenind: duhovnicul as pune ca e aparte, trebuie sa am grija. Si eu cred ca Taina spovedaniei ma invata care este duhul, care este atitudinea launtrica cea mai buna in care eu simt ca sufletul meu se elibereaza. Ma face launtric Dumnezeu sa ma pozitionez asa cum trebuie la spovedanie astfel incat sa-mi cantaresc exact cuvintele despre cum prezint lucrurile si duhovnicul sa le primeasca la masura lor [reala].

In afara [spovedaniei], cred ca [este valabil] exercitiul asta, macar din cand in cand, de a pleca capul si de a nu astepta cu orice pret sa iesi tu bine din diverse situatii – am vazut in Pateric, de exemplu, erau situatii in care un monah a fost acuzat ca a lasat insarcinata o tanara. A spus o data, de doua ori dupa care a plecat capul, nu a mai insistat. Si eu spun celor care sunt in diferite situatii: uite, spui o data, spui de doua ori, a treia oara nu te mai lupta mai mult. Cateodata cred ca trebuie sa si lasam cumva lucrurile, daca chiar insista cu orice pret ceilalti pentru ca am constatat ca Dumnezeu poate sa te apere mult mai bine decat te aperi tu cu cuvintele tale, sau poate sa spuna celui de langa tine lucruri pe care nu le primeste neaparat de la tine. E de ajuns sa-I spui Maicii Domnului sau Domnului launtric: va rog, spuneti-i Voi ca eu nu mai stiu sa-i mai spun, nu primeste. Si se intampla cateodata lucruri minunate. Deci asta este un exercitiu la care eu sunt nici macar incepator, nici nu prea l-am inceput, dar, cu siguranta, [primirea defaimarii si ne-indreptatirea] e un castig duhovnicesc daca nu o fac doar la nivelul mintii, numai asa, programatic, adica sa dea bine la [imagine] si asa, la fata lucrurilor. Adica chiar launtric sa spun: Daca mi se intampla lucrul asta, poate ca Dumnezeu vrea sa imi spuna ceva, sa imi arate ceva. Mai bine tac si primesc cumva asa. Se poate incerca, macar e un exercitiu.

– Orice persoana poate sa fie blamata, acuzata, pe drept sau pe nedrept. M-as gandi chiar la Domnul Hristos care dupa ce a facut munti de bine a fost acuzat ca scoate pe demon cu domnul demonilor. Daca ceilalti s-ar uita la un om care se defaima pe sine si l-ar banui de ipocrizie, ce mai este de facut in situatia asta? Chiar daca este sincer, chiar daca nu spune de fatada si isi asuma o anumita lipsa?

Eu ma gandesc, de exemplu, la Sfanta Genoveva din Paris, o sfanta minunata, care postea, care avea o viata ingereasca, aleasa de Dumnezeu si binecuvantata de Dumnezeu. Si a avut momente cand erau cat pe ce sa o omoare, defaimand lucrurile pe care le facea ea. Si au ajutat-o din exterior, a ajutat-o episcopul care a dat marturie despre ea si asa mai departe. Deci cateodata avem nevoie si de dragostea celor din jur sa ne salveze, dar in toate este iconomia lui Dumnezeu.

Eu nu merg foarte mult pe o imagine programata a lucrurilor. Adica daca Dumnezeu ingaduie anumite lucruri sa ti se intample, e un folos din ele. Si, repet, in clipa cand ne plecam sub anumite lovituri sau “scheunam” asa in directia lui Dumnezeu si spunem: Doamne, ma cam zgaltaie lucrurile astea, nu mai stiu ce sa mai fac, nu imi mai e nadejdea la mine, de-abia atunci a inceput cu adevarat conlucrarea lui Dumnezeu, cand te-ai abandonat pe sine si ti-ai dat seama ca nu ai ce sa faci. De-abia atunci incepe lucrarea curata, adevarata, a lui Dumnezeu. Pentru ca te-ai pus in intregime in mainile Lui. Deci in astfel de situatii nu as sti sa fiu un povatuitor foarte bun, dar persoana respectiva, careia i se intampla aceste lucruri, sa le spovedeasca si n-am intalnit “dosar” incredintat la spovedanie sa nu se intample ceva dupa aceea. Eu asa as lucra, as ruga sa fiu pomenit la manastiri, de exemplu, adica [as apela la] “artileria grea din spate”, daca pot sa spun asa, [la] rugaciunea altora mai rugatori ca mine, si, in felul acesta cumva, as intampina problema respectiva. Insa revenim intotdeauna la acelasi lucru. Cand cineva isi asuma viata in Hristos, trebuie sa se astepte ca in mult mai mica masura decat ceea ce a primit Hristos, sa guste si el. E firesc sa fie asa. Deci daca programatic stim ca drumul trece prin asta, cred ca nu ne surprind peste masura [aceste incercari].

– Ne-ati adus in fata chipul Domnului Hristos si Il vedem in Gradina Ghetsimani, ca om, cand in prima instanta spune: Parinte, de e cu putinta treaca paharul de la Mine, o tentativa de a refuza pe care noi de multe ori o imbratisam. Poate de multe ori chipul lui Hristos ni se pare a fi prea departe, sau noi prea departe pentru a-L putea urma. Ce alte modele putem urma pentru a ne asuma aceasta proprie defaimare pentru inaltare?

– Eu cred ca Mantuitorul nu neaparat vroia sa refuze ci, pur si simplu, in atotstiinta Lui, Dumnezeu-Tatal poate gasi cai diferite decat ceea ce ar fi parut calea initiala, prin excelenta, ca sa spunem asa. Adica Dumnezeu-Fiul, ascultator pana la moarte, si pana la moartea pe cruce, spune: daca exista o alta posibilitate de a se implini aceasta, sa se faca, dar nu voia mea ci voia Ta… Deci aici arata pur si simplu omenescul nostru in fata suferintei si in fata durerii. Ne strivesc lucrurile, ne apasa, ne lovesc. Eu asa zice sa pastram cuvantul asta si pentru viata noastra, cand ne e greu cu adevarat: daca se poate sa treaca de la mine, dar [sa fie] nu voia mea, ci voia Ta. Eu nu cred ca poate sa fie mangaiere mai mare decat sa recunosc in vesnicie: Doamne, am spus ce ai spus si Tu si am urmat exact pasii pe care i-ai parcurs si Tu.

(…)

Legaturi:

“Jugul Meu este bun si sarcina Mea este usoara”

Sfantul Luca al Crimeei: CUM PUTEM PURTA POVARA DURERILOR VIETII? CARTIREA INMULTESTE NECAZURILE. “Multumiti, multumiti totdeauna lui Dumnezeu! Pentru toate trebuie sa-I multumim”

Luarea Crucii si urmarea lui Hristos: LOGICA OMENEASCA versus “LOGICA” LUI DUMNEZEU

FERICITUL NOU MUCENIC VASILE DE LA OPTINA, ucis de satanisti, in dimineata Invierii, impreuna cu fratii sai, Trofin si Terapont (†18 aprilie 1993; si VIDEO). DIN VIATA SI INVATATURILE DUHOVNICESTI EXCEPTIONALE ALE UNUI TANAR MONAH si DUHOVNIC EXEMPLAR: “Oricine Il iubeste pe Dumnezeu trebuie sa se intalneasca personal cu duhurile rele…”

“Devii ceea ce iubeşti”. Predici audio la vindecarea femeii garbove. GARBOVIREA SI FATARNICIA LUMII CARE IL REFUZA PE HRISTOS, DORIND INCRANCENAT LANTURILE SATANEI vs. FERICIREA CEREASCA ASCUNSA IN SUFERINTA ASUMATA

Protos. Hrisostom de la Putna: LA CE SUNTEM DISPUȘI SĂ RENUNȚĂM PENTRU HRISTOS? (video și text). Care este păcatul lui Adam pe care îl repetăm și noi, “iarăși și iarăși”?

NU PUTEM SLUJI LA DOI DOMNI…

Parintele Rafail Noica (audio si text): TOATE SE LEAGA SI SE DEZLEAGA IN DUH SI IN NEVAZUT

DUMNEZEU NU DOARME, DUMNEZEU NU INTARZIE SA LUCREZE! Prima parte a conferintei IPS Serafim de la Cluj (2018) cu invataturi de mare folos despre ROSTUL NECAZURILOR, lucrarea tainica a lui Dumnezeu in vremea inmultirii pacatului, SUFERINTA PENTRU PACATELE ALTORA si lasarea in mainile lui Dumnezeu, asumand toate cele ingaduite de El (VIDEO + TEXT)

REFLECTII POST-REFERENDUM ale Parintelui Constantin Sturzu in conferinta de la Cluj (nov. 2018): CRIZA NEAMULUI AFLAT IN PERICOL DE STINGERE, CRIZA OAMENILOR BISERICII. “Nu suntem prezenti in propria noastra viata si nu ne intalnim cu Dumnezeu… E clar ca vine din ce in ce mai mult vremea marturisirii”. Nevoia de a cultiva CONSTIINTA ESHATOLOGICA, de a ne ASUMA NEPUTINTELE si de a ne intoarce la LUCRAREA DUHOVNICEASCA, VIE (video, text)

Noi RASPUNSURI (II) din conferinta Protos. ARSENIE DE LA CORNU de la Bucuresti (martie 2018): “Ceea ce atinge Dumnezeu se transfigurează”. HARUL DIN INCERCARE, FOLOSUL DIN CADERE, BINECUVANTAREA DIN STARILE DE EPUIZARE, DEZ-AMAGIREA CEA BUNA DIN ESEC, MANGAIEREA DIN DEZNADEJDE (video, text)

“Tot darul de Sus ni-l insusim neaparat prin suferinta”. PARINTELE SOFRONIE despre BUCURIA DE A FI BIRUIT DE DUMNEZEU. De ce Dumnezeu ingaduie incercarea parasirii Sale, a “pogorarii in intuneric” si a atacurilor infuriate ale Ispititorului? “BINECUVANTAREA DE A CUNOASTE CALEA” (III)

Arhimandritul Sofronie Saharov: INCERCARI DUHOVNICESTI. Nici un sfant nu ne poate cruta de necesitatea de a lupta cu pacatul care lucreaza in noi

SFANTUL ISAAC SIRUL despre incercarile duhovnicesti si mangaierile harului. SMERENIA BIRUIESTE DEZNADEJDEA COPLESITOARE: “Lipsa de curaj e maica chinului. Iar rabdarea e maica mangaierii“

DE CE DUMNEZEU NE LASA SA SUFERIM SI SA NE CHINUIM MULT? Arhim. Simeon Kraiopoulos despre LECTIA FEMEII CANANEENCE: “A venit ceasul sa devenim crestini… Poate ca nimic altceva nu foloseste cat foloseste suferinta”

Konstantin V. Zorin: LA CE AR PUTEA FOLOSI BOALA SI SUFERINTA? SITUATIILE LIMITA SI CERCETAREA PRONIEI DUMNEZEIESTI

DE CE NE SUNT DE FOLOS ISPITELE, INCERCARILE SI RAZBOAIELE LAUNTRICE?

“Vrei să fii tare? Dă-ţi, mai întâi, seama că eşti foarte slab. Apoi, să te laşi în grija lui Hristos”. INCREDEREA IN DUMNEZEU PREFACE ZDROBIRILE IN BINECUVANTARI daca “ne punem vietile in mana Lui”. CUM LUCREAZA PUTEREA MINUNATA A LUI DUMNEZEU IN CIUDA NEPUTINTELOR MELE?

DUMNEZEU NE CERCETEAZA ATUNCI CAND MURIM NADEJDII IN NOI INSINE. De ce ne este SUFERINTA necesara mantuirii? “Cu cat omul este mai pierdut, cu atat are nadejdi mai mari, este de ajuns sa nu se izoleze in sine insusi, ci sa alerge la Dumnezeu spunand: SUNT UN ESEC DEPLIN, FA CU MINE TOT CE VOIESTI!”

“ABANDONATI-VA IN MAINILE LUI DUMNEZEU!”

Sfantul Macarie Egipteanul despre RAZBOIUL SI PACEA CRESTINILOR. “Fericirea vesnica sta ascunsa in suferinta trecatoare rabdata cu umilinta si nadejde”

CATA INCREDERE AVEM IN DUMNEZEU? Predici audio in Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, de folos EXCEPTIONAL tuturor celor preocupati de viata duhovniceasca: UN INTELES NEASTEPTAT AL LUARII CRUCII “IN FIECARE ZI”

Credinta crestina – RAZBOI DECLARAT IMPOTRIVA DIAVOLULUI

SFINTII ARHANGHELI SI RAZBOIUL NEVAZUT

PROFESORUL ION PATRULESCU (actualul rasofor Iona) – conferinta de la Timisoara (2008), prima parte: Suntem angajati într-un RAZBOI TOTAL cu diavolul. Lumea in care traim astazi este BABILONUL CEL MARE (si audio)

ÎNTREAGA LUME E UN NOU COLOSSEUM. Predică puternică a Părintelui GHERASIM de la Putna despre PERSECUȚIE, MĂRTURISIRE și CRUCE – CONDIȚIA CREȘTINULUI AUTENTIC dintotdeauna VS. PACEA ȘI DRAGOSTEA MINCINOASE ALE FALȘILOR ÎNVĂȚĂTORI, “care rămân în afara arenei”, nesuferind prigoană (VIDEO, TEXT)

Predica importanta a PR. FLORIN STAN (Targu Lapus) despre “LUPTA DE GEN”, RAZBOIUL SECOLULUI XXI si modelul de sacrificiu al SFINTILOR INCHISORILOR. Imbogatirea in Dumnezeu si renuntarea la “averile” noastre pentru Hristos. TALCUIREA APOCALIPSEI despre PRIGOANA DIN URMA A CRESTINILOR: “Sa nu ne culcam pe o ureche ca va fi mai usor, ci sa fim pregatiti pentru o lupta si mai grea si pentru MARTURISIRE, poate chiar cu pretul vietii”

SFANTUL MUCENIC DIMITRIE si SFINTII INCHISORILOR. “In aceste vremuri, cand ACELEASI FORTE DEMONICE, sub forme diferite, SE PORNESC ASUPRA NOASTRA…” – La ce tip de RUGACIUNE ne indeamna PREASFINTITUL PARINTE MACARIE, pentru a birui INFRICOSARILE in fata RAULUI DEZLANTUIT (video)


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Hrisostom de la Putna, Pateric, Preot Razvan Ionescu, Prigoana impotriva crestinilor, Talcuiri ale textelor scripturistice, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate