“Femeile cele de Dumnezeu înţelepţite, cu miruri în urma Ta au alergat…”. TÂLCUIRE LA CANONUL „ZIUA ÎNVIERII”

19-04-2018 Sublinieri

“Tâlcuire la canonul Ziua Învierii al Sfântului Ioan Damaschinul”,

de Sfântul Nicodim Aghioritul

Ca exponent al tradiției isihaste, Sfântul Nicodim Aghioritul (1749-1809) a încercat să sporească și să adâncească cunoașterea filonului imnografic bisericesc, prezentând într-un opus amplu totalitatea tâlcuirilor existente la canoanele închinate praznicelor împărătești și ale Maicii Domnului și reunind cuvintele patristice, care n-au încetat de-a lungul timpului să împărtășească celor însetați de frumusețe ambrozia și nectarul imnelor bisericești.

Din această antologie, care poartă numele de Eortodrómion (Calea sărbătorilor), vede pentru prima dată lumina tiparului în limba română tâlcuirea canonului „Ziua Învierii, închinat, după cum și numele însuși o arată, sfintei și măritei zile a Învierii – sărbătoarea sărbătorilor și praznicul praznicelor –, care pentru frumusețea și armonia nu doar a mesajului poetico-teologic, ci și a melosului e considerat „Canonul Canoanelor” și „Împăratul Canoanelor”.

Nici un alt imnograf nu a reușit să formuleze în troparele sale învățătura dogmatică a Bisericii într-un chip atât de precis, acurat, succint, aforistic și ușor de memorat precum Sfântul Ioan Damaschin.

***

Sfântul Nicodim Aghioritul, Tâlcuire la canonul Ziua Învierii al Sfântului Ioan Damaschinul, Editura Sophia, 2018:

(fragmente)

Troparul

Femeile cele de Dumnezeu înţelepţite, cu miruri în urma Ta au alergat, şi, bucurându-se s-au închinat Ţie, Dumnezeului celui viu, pe Care, ca pre un mort, cu lacrimi Te căutau; şi Paștile cele de taină, ucenicilor Tăi, Hristoase, bine le-au vestit.

Tâlcuire

Acest tropar a fost inspirat din Cân­tarea Cântărilor, căci aşa strigă plin de iubire sufletul, adică mireasa cea nematerialnică, către Hristos, Mirele cel nematerialnic: mir vărsat este nume­le tău; de aceea fecioarele te iubesc, s-au îndrăgostit de tine şi alergăm du­pă tine, după mireasma balsamurilor tale. A reunit şi adaptat foarte inge­nios versetul acesta din Cântarea Cân­tărilor la istoria Miroforelor, lăsând loc unei mici variațiuni, anume că cele din Cântarea Cântărilor erau tinere şi alergau pe urmele Mirelui pentru a se umple de mireasma nematerialnică a aceluia, pe când Miroforele aces­tea sunt vârstnice şi alergau dimpo­trivă, ca să-L ungă cu miresme pe mi­rele fără suflare Iisus; cu toate acestea se poate spune că Miroforele, care au adus mirurile pentru trupul Domnu­lui spre a se umple de mireasma Aceluia în chip duhovnicesc, în privinţa virtuţii erau tinere şi pline de vigoa­re [duhovnicească]; în privinţa celor­lalte, versetul de mai sus, din Cânta­rea Cântărilor, se potriveşte şi Miro­nosiţelor, pentru că acestea nu doar au iubit pe Hristos, Care e Mirele nematerialnic al sufletelor, şi au aler­gat după El, lăsând în urmă toate ce­le ale lumii, ci L-au ferecat în inimile lor şi-L aveau acolo întipărit prin iu­bire, adorându-L noetic pe Acesta ca Dumnezeu şi Domn, în acord cu ce­lălalt verset rostit de mireasa din Cân­tarea Cântărilor, care zice: L-am găsit pe cel iubit; apucatu-l-am atunci şi nu l-am mai lăsat, până nu l-am dus la Maica mea, până nu l-am dus în casa şi foişorul celei ce m-a zămislit.” Iar „casa şi foişorul” reprezintă inima omului;Maica” şi „ceea ce m-a zămislit” este înţelepciunea lui Dumne­zeu, Care a zidit toate şi, de aseme­nea, inima însăşi, în acord cu tâlcuitorii Cântării Cântărilor şi mai ales după Grigorie de Nyssa şi Maxim, de Dum­nezeu purtătorul.

Ştiind aceste lucruri, dumnezeiescul Ioan [Damaschinul] grăieşte astfel: Femeile ce­le de Dumnezeu înţelepţite şi mirofore au alergat în urma Ta, Dumnezeu-Omule, Stăpâne, cu miresme şi deopotrivă cu lacrimi; iar miresme­le le aduceau întru cinstea cuvenită Dumnezeirii, potrivit cu Teodor, sau, ca să vorbim mai aproape de adevăr, ca să ungă trupul Tău neînsufleţit, după obiceiul iudeilor, spre a rămâne bine mirositor şi spre a nu începe să miroasă urât; „Şi după ce a trecut zi­ua sâmbetei, Maria Magdalena[1], Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Căci, cum spune şi Sfântul Teofilact, aceste femei, cu încredinţarea că nimic nu e vrednic de Dumnezei­rea lui Iisus, au cumpărat miresme şi s-au pregătit spre a unge trupul mort al Domnului; iar miresmele pentru aceasta le aduceau, pe când lacrimile pentru a-şi arăta iubirea fierbinte pe care o aveau faţă de învăţătorul Iisus, pentru Care fierbinte râuri de lacrimi vărsau spre a stinge cu ele pe cât cu putinţă văpaia din inima lor; de ace­ea a spus avva Isaac:

„Când se va is­ca pomenirea lui Dumnezeu în cuge­tul său (adică al celui iubitor de Dum­nezeu), de îndată inima i se va mişca întru dragostea Sa şi din ochi îi vor curge lacrimi îmbelşugat; că e un lu­cru obişnuit ca iubirea să dea naştere lacrimilor, mişcată fiind de amintirea celor dragi” (Cuvântul 80, p. 53).

Îşi vărsau lacrimile şi din pricină că nu aflaseră trupul cel dorit al Preadulcelui Iisus; căci dacă L-ar fi aflat, ar fi avut poate parte de o oarecare mân­gâiere pentru întristarea şi dragostea lor. Dar negăsindu-L, plângeau şi setânguiau nemângâiate, neputând în­dura pierderea unui asemenea Dascăl si Binefăcător si Mântuitor; căci ştiau sufletele si inimile cele iubitoare de Dumnezeu cât preţuieşte Dumnezeu şi Iisus şi de aceea, la pierderea Lui, aleargă în sus şi în jos, caută trudnic şi varsă pentru El lacrimi însângerate; că şi David plângea nemângâiat lip­sirea de Dumnezeu; de aceea zicea: Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine ziua şi noaptea, când mi se zicea mie în toate zilele: «Unde este Dumneze­ul tău?».

Pentru aceea femeile își aduceau ca ofrandă miresmele şi lacrimile; aşa că, auzind de la Hristos Cel înviat, pe Care-L căutau, că le zice: „Bucuraţi-vă“, iar pe înger că le spune: „Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus, la auzul acestora, zic, şi-au preschimbat lacrimile în bucurie, şi Ţie, Hristoase, Celui pe Care mai îna­inte Te căutaseră ca mort, Ți S-au închinat, bucurându-se, ca unui om viu şi, totodată, Dumnezeu; şi le-au vestit şi Ucenicilor Paștile cel de taină, adică Învierea Ta. Ia aminte, iubite citito­rule, cât de mare folos aduc lacrimi­le; căci acestea le-au făcut pe femeile Mironosiţe să-L vadă pe Hristos Cel Înviat; acestea le-au făcut să vadă pe îngeri; acestea le-au făcut să ajungă ce­le dintâi propovăduitoare ale Învierii şi Evangheliei înaintea celorlalţi Apos­toli şi Evanghelişti ai Domnului[2].

De aceea şi Grigorie Teologul dă fiecărui suflet în parte acelaşi sfat mântuitor de a fi râvnitor şi de a lă­crima, spre a se învrednici de desfă­tarea nematerialnică a celor de care Miroforele s-au învrednicit să le va­dă nemijlocit, grăind astfel:

„Fie că eşti o altă Marie, sau cealaltă Marie sau Salomeea, sau Ioana, varsă dis de dimineaţă lacrimi, ca să fii cea dintâi care vezi piatra ridicată, să întâlneşti îngerii şi chiar pe Iisus Însuşi”.[3] 

Şi Atanasie cel Mare, prăznuind Duminica cea Nouă, spune acestea:

„Învi­ind Iisus, înainte de a li Se arăta Uce­nicilor S-a arătat femeilor, iar femei­le au binevestit Apostolilor Învierea lui Hristos; şi aceasta e cât se poate de cuvenit: căci lovitura asupra Evei se întoarce îndărăt asupra diavolu­lui; aşa că de acolo de unde a căpă­tat început boala, vine şi vindecarea; de acolo de unde a început moartea, se arată şi Învierea; femeia este prici­na încălcării, dar şi propovăduitoarea Învierii; aceea care l-a dus oarecând pe Adam la cădere mărturiseşte acum că cel de-al doilea Adam a în­viat.”

Şi Hrisostom a spus:

Vedeţi de câtă cinste s-au învrednicit femei­le mulţumită stăruinţei? Să le imităm sârgul, bărbaţilor, şi să cinstim după putere ziua Învierii, nu purtând mi­resme şi arome materialnice, ci aducând buna mireasmă născută din fap­tele unei vieţuiri preaînalte; şi pre­cum acestea au primit ca răsplată a răbdării învrednicirea de a-L vedea pe Stăpânul după Înviere înaintea tuturor celorlalţi, îmbrăţişându-I pi­cioarele şi închinându-I-se, aşa fieca­re dintre noi, cu voia noastră, nu doar picioarele să I le îmbrăţişăm, ci să-L luăm pe El întreg (adică prin Sfânta Împărtăşanie)” („Cuvânt la îngropa­re şi Înviere”, vol. V).

Dar şi minuna­tul Chirii al Alexandriei, tâlcuind cuvântul acesta al lui Isaia: „Veniţi, fe­mei, de la vederea [mormântului]; acesta este un popor fără de minte, aşa zice:

„Aşadar, odată ce Israil M-a părăsit, voi, ca nişte femei înţelepte, zice (Iisus), aţi venit, foarte grabnic binevestind Învierea Celui Ce a omo­rât moartea. Şi de ce oare nu ucenicii au văzut cei dintâi pe Iisus, Cel Ce a omorât puterea morţii, ci El S-a ară­tat femeilor, dându-le acestora vred­nicia de Apostoli? La acestea vom răs­punde: Cuvântul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut S-a făcut om ca să vindece ceea ce era bolnav si să-l sloboadă pe om de vina sa străveche. Se cu­venea, aşadar, să li se dăruiască mai întâi femeilor cinstea de a binevesti Învierea; întrucât cea dintâi şi mai străveche femeie, slujind îndemnu­rilor şarpelui, l-a dus pe Adam la în­călcarea poruncii, s-a făcut pricinu­itoare a morţii, se cuvenea, desigur, ca vinovăţiile acestor păcate cumpli­te să fie risipite prin cinstea aposto­latului; căci oare nu zice [Apostolul], «unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul»?”

Note:

[1] Nu pot trece aici cu vederea istoriile pe carele aminteşte Sfântul Modest, patriarhul Ierusa­limului, despre Maria Magdalena; sunt cu ade­vărat pline de farmec şi admirate de iubitorii de lectură cele pe care le povesteşte şi atotînvăţatul Fotie, în Bibilioteca [cartea sa, care mai e numităşi Myriobiblos], în capitolul 275 (p. 834 ş. urm.).

„În Sfânta Scriptură numărul şapte e folosit atât în relaţie cu virtutea, cât şi cu răutatea. Mân­tuitorul a ales-o pe drept după ce a scos din ea şapte demoni ca prin aceasta să-l alunge din fi­rea omenească pe stăpânul răutăţii; căci istori­ile despre Maria Magdalena ne învaţă că a dus o viaţă în feciorie încununată de martiriu; şi tot ele ne spun că pentru fecioria şi curăţia ei la măsura cea mai înaltă celor ce au supus-o chi­nurilor li s-a părut asemenea cristalului; căci, aşa cum se spune, ducându-se după Adormi­rea Maicii Domnului în Efes, la ucenicul cel iu­bit (Ioan), această Miroforă Maria şi-a încheiat acolo călătoria apostolică prin martiriu, nevo­ind a se despărţi până la sfârşit nici de Fecioa­ra, nici de Evanghelistul Ioan; căci, aşa cum Pe­tru, începătura Apostolilor, a fost numit pen­tru credinţa sa neclintită în Hristos piatră, la fel şi aceasta, care s-a făcut mai-marea ucenicelor, pentru curăţia şi dragostea ei faţă de El, a fost numită Maria, dându-i-se numele pe care l-a purtat şi Maica Mântuitorului; şi, aşa cum pe Stăpânul Hristos îl urma ceata ucenicilor, la fel şi Stăpânei şi Maicii Domnului îi urma ceata fe­meilor ucenice; căci atunci se minunaseră, zice, ucenicii că Domnul vorbise cu o femeie [samarineanca de la Fântâna lui Iacob – n.n.], ceea ce vădeşte că acesta nu era un obicei al Domnului, ci vestirea Evangheliei era dusă la împlini­re de Maica Stăpânului în acelaşi timp cu Fiul şi Făcătorul, iar aceste Mirofore urmându-i ei, le slujeau din bunurile lor în cele trebuincioase Stăpânului de obşte şi ucenicilor” („Cuvânt la Mirofore”).

Mai adăugăm că mâna acestei Mi­rofore şi întocmai cu Apostolii Maria Magdale­na se află în sfânta mănăstire a noii obşti de la Simonopetra din Muntele cu nume sfânt Athos, revărsând minuni şi vindecări de boli asemenea unui râu pururi curgător, aşa cum mărturisesc cei ce o văd şi cu evlavie i se închină.

[2]Că cea dintâi care L-a văzut pe Cel învi­at a fost o femeie arată dumnezeiescul Grigorie al Thessalonicului, care aşa îşi începe cuvân­tul în cinstea Mironosiţelor:

„Învierea Domnu­lui este înnoirea firii omeneşti şi replămădirea lui Adam cel dintâi, care căzuse în moarte prin păcat şi prin moarte s-a întors în pământul din care a fost plămădit; este vivificarea, replăsmuirea şi revenirea la viaţa sa cea fără de moarte. Aşadar, după cum nimeni dintre oameni nu l-a văzut pe Adam la început, de îndată ce a fost plămădit şi adus la viaţă – căci în acel ceas nu exista nici un alt om [pe pământ], însă, după ce a luat duh de viaţă prin insuflarea dumnezeias­că, cea dintâi dintre făpturile omeneşti care l-a văzut a fost femeia (căci Eva a fost cea dintâi dintre oameni venită la existenţă după Adam) -, tot aşa şi pe cel de-al doilea Adam, Care este Domnul, n-a fost nimeni să-L vadă înviind din morţi, căci nimeni dintre cei apropiaţi Lui nu se afla de faţă, iar ostaşii care păzeau mormântul, tulburaţi de frică, erau ca morţi. Or, după ce a înviat El, cea dintâi care L-a văzut a fost o feme­ie, precum am auzit astăzi din Evanghelia după Marcu Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii, El S-a arătat întâi Mariei Magdalena…» (Mc. 16,9)].”.

[3]Acestea sunt tâlcuite de Nichita Scoliastul astfel:

Maria Magdalena închipuie pe fie­care suflet făptuitor, care se curăţeşte, prin cu­vântul poruncilor evanghelice, de ataşamentul pătimaş faţă de viaţa aceasta (simbolizată de numărul şapte), ca de nişte demoni; Salomeea, care se tâlcuieşte pace, închipuie pe acela care, supunându-şi trupul sufletului şi primind înșine prin vederea raţiunilor duhovniceşti cu­noştinţa tuturor celor câte există, va avea astfelpacea desăvârşită; Salomeea, care se tâlcuieşte porumbiţă, închipuie sufletul lipsit de răuta­te şi rodnic în virtuţi, care a lepădat cu ajutorul blândeţii toate patimile şi e stăruitor spre a naşteraţiunile duhovniceşti cu ajutorul discernămân­tului. Dacă sufletul tău, iubite, va ajunge una ca acestea, mergi asemenea Mironosiţelor cu râvnă şi sârg (căci «dis de dimineaţă» aceasta înseam­nă: silire şi grabă), la mormânt, adică în străfun­dul lucrurilor, acolo unde sunt ascunse raţiunile celor cereşti şi pământeşti, adică în inima ta (căci spune de Dumnezeu purtătorul Maxim că ini­ma este «pentru fiecare dintre credincioşi mormântul Stăpânului» [cap. 81, Capetele teologice]), şi caută cu lacrimi materiale şi nematerialnice să înveţi dacă va învia în tine Logosul virtuţii şi al cunoştinţei; şi dacă vei căuta în felul aces­ta, mai întâi vei vedea ridicându-se în inima ta piatra, adică împietrirea nedesluşirii Logosului, şi, odată ce se va ridica aceasta, îi vei vedea pe îngeri, adică mişcările conştiinţei tale care pro­povăduiesc că a înviat în tine Logosul virtuţii şi cunoştinţei omorât din pricina răutăţii[scil. a lipsei virtuţii], pentru că în sufletul omului ca­re are o viaţă necurată Logosul nu lucrează, ci e într-un anume chip mort; şi apoi în restul vre­mii ce urmează vei vedea chiar şi pe Dumnezeu Logosul Însuşi arătându-Se în cugetul tău aşa cum e El, fără a recurge la tipuri şi prefigurări, şi umplându-ţi puterile nematerialnice ale sufletu­lui de har duhovnicesc”.

***

CÂNTAREA A 5-A, IRMOSUL

Să mânecăm cu mânecare adâncă și, în loc de mir, cântare să aducem Stăpânului și să vedem pe Hristos, soarele dreptății, tuturor viață răsărind.

Tâlcuire

Și în acest Irmos, Melodul leagă Oda a cincea de praznicul Învierii; așa că, dacă Isaia, părintele Odei a cincea, folosește cuvântul mânecare” (“De cu noapte, Dumnezeule, mânecă spre Tine duhul meu”), la fel și Evanghelistul Luca, relatând Învierea, zice:

“Iar în prima zi după sâmbătă (adică duminică), mânecând (scil. foarte de dimineață), ele au venit la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră”; de dragul acestui lucru şi scriitorul de cântări, reunind ambele mărturii, se întoarce spre poporul drept-credincios al creştinilor şi spune aşa: „Haideţi şi noi, iubitorii de prăznuire, să urmăm acelor femei Mirofore şi, ridicându-ne din pat foarte de dimineaţă, să-I aducem Stăpanului înviat imnurile cuvenite Învierii Sale, aşa cum Mironosiţele şi-au adus mirurile, şi să nu lenevim dormitând întreaga noapte; să priveghem, fraţilor, în noaptea aceasta a Duminicii luminatei Învieri, prin cântarea de imnuri şi slavoslovii până în zori; căci aşa făceau acei creştini de demult care, aprinzându-şi lumânările, privegheau întreaga noapte, până la al şaptelea ceas, în aşteptarea Învierii Domnului, precum spune şi Grigorie Teologul: „Frumoasă, aşadar, a fost prăznuirea noastră în haine sărbătoreşti şi aprinderea tuturor luminilor, pe care atât fiecare în parte, cât şi cu toţii împreună le-am săvârşit, umplând noaptea de îmbelşugată lumină.” Dar dacă voi, creştini fiind, nu puteţi priveghea întreaga noapte, treziţi-vă măcar cât mai de dimineaţă, după miezul nopţii, spre a prăznui Învierea Domnului. Şi, după cum e firesc, dacă în zorii zilei răsare soarele, noi priveghem pentru că voim a vedea prin credinţă pe Hristos, Soarele nematerialnic al Dreptăţii, ieşind din mormânt ca din spatele orizontului şi răsărind adevărata viaţă nouă, credincioşilor.

***

Troparul

Să ne apropiem purtători de lumină de Hristos Cel Ce a ieşit din mormânt ca un Mire şi să prăznuim împreună cu cetele cele iubitoare de praznice Pastile lui Dumnezeu cele mântuitoare.

Tâlcuire

Precum în troparul anterior, sfântul Melod ne-a îndemnat să ne trezim foarte de dimineaţă spre a aduce slavoslovie Mântuitorului Care a înviat, şi în troparul acesta, văzând pe poporul drept-credincios al lui Hristos purtând lumânări aprinse, socoteşte că acest lucru, al purtării de candele şi lumânări, ar fi plăcut lui Dumnezeu; drept aceea ne îndeamnă şi pe noi, dându-ne ca pildă pe cele cinci fecioare înţelepte care, avându-şi candelele împodobite, au intrat în cămara nematerialnică împreună cu Mirele Hristos. Astfel ne grăieşte scriitorul de cântări:

O, popoare purtătoare ale numelui lui Hristos, veniţi să ne apropiem de Stăpânul Hristos, Care astăzi iese din mormânt ca un Mire din cămara de nuntă; să ne apropiem de El purtând în mâini lumânări aprinse, după chipul celor cinci fecioare înţelepte. Şi nu mă gândesc doar la lumânările materiale, făcute din ceară sau untdelemn, ci la cele lăuntrice, alcătuite din virtuţi, mai ales din milostenii pline de dărnicie; acestea trebuie să împodobească şi să țină nestinse lumânările noastre.

Și dacă milostenia noastră față de săraci e puţină, untdelemnul lumânărilor noastre se va împuţina şi le va face pe acestea să se stingă la vremea când nu vom mai afla săraci ca să-i miluim şi prin milosteniile faţă de ei să ne împodobim candelele; ceea ce nădăjduiesc să nu ni se întâmple, ci mai degrabă să avem untdelemn din belşug în candelele noastre prin milostivirea faţă de săraci, spre a-L întâmpina pe Hristos, Mirele cel nematerialnic, care astăzi iese din mormânt, şi a intra împreună cu El în cămara cerească, bucurându-ne dimpreună cu Acesta veşnic.

Aşadar, nu doar să ne apropiem de Hristos purtând candele în mâini, ci să şi prăznuim dimpreună cu cetele cele iubitoare de praznic ale îngerilor cereşti; căci şi acelea doresc să prăznuiască dimpreună cu noi nu numai pentru iubirea pe care o poartă lui Hristos Cel înviat, Stăpânul lor, ci şi pentru dragostea lor faţă de noi, oamenii, care astăzi, prin Învierea Domnului, am fost făcuţi nestricăcioşi şi nemuritori; de aceea a spus şi Grigorie Teologul: „sunt încredinţat că şi acelea (Puterile îngerilor) se veselesc şi prăznuiesc astăzi dimpreună cu noi, întrucât sunt iubitoare de oameni şi de Dumnezeu”. Căci e, într-adevăr, nepotrivit ca îngerii să sărbătorească de dragul mântuirii noastre, iar noi, cei mântuiţi, să nu prăznuim dimpreună cu aceia praznicul aducător de mântuire lumii al dumnezeiescului Paşti, ci într-un anume fel să ne întristăm pentru mântuirea noastră.

Spune şi Gură de Aur în Cuvântul său la Paşti, al cărui început este „Astăzi e vremea potrivită”:

„Astăzi pretutindeni în lume e bucurie şi veselie duhovnicească; astăzi şi obştea îngerilor şi ceata tuturor Puterilor de Sus se veselesc întru mântuirea oamenilor. Ia aminte, iubite, la măsura bucuriei, că şi Puterile de Sus prăznuiesc dimpreună cu noi; se bucură împreună cu noi de bunătăţile dăruite nouă; şi chiar dacă Harul de la Stăpânul e al nostru, desfătarea este şi a lor; de aceea nu se ruşinează să prăznuiască dimpreună cu noi”.

La fel şi în „Cuvântul împotriva celor ce se îmbată şi despre Înviere” spune:

„Astăzi e bucurie pe pământ; astăzi e bucurie în Cer; iar dacă şi pentru un păcătos care se întoarce e multă bucurie în Cer şi pe pământ, cu cât mai mult acum, când lumea a fost smulsă din mâinile diavolului, nu va fi bucurie în Cer? Acum îngerii saltă; acum Arhanghelii se bucură; acum Heruvimii şi Serafimii prăznuiesc dimpreună cu noi sărbătoarea de față.”

***

(din: Sfantul Nicodim Aghioritul, Talcuire la canonul Ziua Invierii al Sfantului Ioan Damaschinul, Editura Sophia, 2018)

 

DUMINICA MIRONOSITELOR. “Urmati-va calea, fara sa priviti inapoi sau in jurul vostru. Nu luati seama la cele ce va inconjoara; nu ascultati vorbe goale!”

DUMINICA FEMEILOR MIRONOSITE. Predicile Sfantului Luca al Crimeei si Parintelui Sofian Boghiu: CUM PUTEM MERGE PE CALEA SFINTELOR FEMEI?

”Hristos Cel Înviat, văzând dragostea pe care noi I-o arătăm, intervine și dizlocă toate pietrele, toate stavilele care stau în calea întâlnirii cu El”. PREDICĂ însuflețitoare a Înaltpreasfințitului IEROTHEOS la Iași, în DUMINICA MIRONOSIȚELOR (video și text) despre EXPERIENȚA PERSONALĂ A ÎNVIERII

“ELE IL VAD PRIMELE PE IISUS – dispretuita par­te femeiasca se bucura cea dintai de vederea inaltelor buna­tati. In aceasta se vede cu osebire si BARBATIA lor. Ucenicii au fugit, pe cand acestea au stat de fata. Vezi barbatia femeilor? (…) Sa urmam si noi, barbatii, femeilor, NEPARASINDU-L PE IISUS IN ISPITE”

UNDE L-AU ASCUNS PE HRISTOS? (Cugetare duhovniceasca)

“Bucurati-va!” – PREDICI AUDIO la DUMINICA MIRONOSITELOR, ZIUA CRESTINA A FEMEII. Reasezarea in fire prin iubirea si urmarea lui Hristos pana la capat VS. independenta si feminism/ SFATURI PENTRU ADEVARATA FERICIRE A FAMILIEI

DUMINICA FEMEII CRESTINE. Cuvinte emotionante ale pr. Constantin Coman despre “teologia” vie a IMBRATISARII curate si a CANDELEI aprinse

Predica PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei, la DUMINICA MIRONOSITELOR. Cine ne va pravali si noua piatra impatimirii de cele desarte ale lumii?

SA NE GRABIM SA TURNAM MIRUL COMPATIMIRII ASUPRA APROAPELUI NOSTRU! Sa tindem spre Lumina care va straluci in mijlocul intunericul raului din lume!

Parintele Gheorghe Calciu despre ARATARILE MANTUITORULUI DUPA INVIERE si sensurile lor mai profunde

SFANTA MARIA MAGDALENA, CTITOR LA ATHOS

MÂNECĂM SPRE LUMINĂ?

Mitropolitul IEROTHEOS VLACHOS despre SĂRBĂTORIREA DUHOVNICEASCĂ A SFINTELOR PAȘTI, pe baza Sfinților Părinți: “Praznicul Paștilor ne cheamă la trăirea PERSONALĂ a Învierii, la împărtășirea personală de ÎNNOIRE… Dacă nu se întâmplă aceasta, atunci ZADARNICĂ este pentru noi prăznuirea Paștilor”

Cuvânt de folos despre praznicul Paştilor: ÎNVIEREA LUI HRISTOS – ZDROBIREA PORȚILOR IADULUI. “Coborâtu-te-ai întru cele mai de jos ale pământului și ai sfărâmat încuietorile cele veșnice…”/ CANONUL ÎNVIERII (audio, video si text)

CÂNTĂRILE ÎNVIERII cu grupurile psaltice ANASTASIOS și TRYSAGHION. “Ziua Învierii, să ne luminăm… Paștile Domnului, Paștile!”


Categorii

Carti, Duminica Mironositelor, Invierea Domnului (Sfintele Pasti), Sfantul Ioan Damaschin, Sfantul Nicodim Aghioritul, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la ““Femeile cele de Dumnezeu înţelepţite, cu miruri în urma Ta au alergat…”. TÂLCUIRE LA CANONUL „ZIUA ÎNVIERII”

  1. Pingback: “Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos?”. MĂRIMEA DE SUFLET, SMERENIA, EVLAVIA ȘI INIMA ARSĂ DE DORUL LUI HRISTOS BIRUIESC ORICE PERICOL, ORICE FRICĂ ȘI PRIMESC BUCURIA ÎNVIERII. “Această iubire le-a făcut, din feme
  2. Pingback: FEMEILE PURTĂTOARE DE IUBIRE sunt devotate până la capăt și nu părăsesc pe Cel rămas singur și batjocorit. GLASUL LUI DUMNEZEU NE CHEAMĂ PE NUME, IAR DRAGOSTEA LUI NE ÎNVIAZĂ. Însuflarea și curajul de a urma lui Hristos primite din AȘTEPTAR
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Articole Recomandate

Carti recomandate