“Omilii la cartea Apocalipsei, vol. I”: A DOUA VENIRE A LUI HRISTOS. “Cel care va apărea este Hristosul suferind, Hristosul rănit”. PERICOLUL CREȘTINISMULUI “CĂLDICEL”, FĂRĂ SUFERINȚĂ, secularizat sau sincretist, “un înlocuitor ieftin, o formă falimentară a duhovniciei creștine care se sfârșește într-o SPIRITUALITATE UMANISTĂ, precum cea folosită de psihologi”

Arhim. Athanasie Mitilinaios – Omilii la Cartea Apocalipsei vol. I:

Omilia a VI-a

Apocalipsa 1, 7-9

Iată, El vine cu norii și orice ochi Îl va vedea și-L vor vedea și cei ce L-au împuns și se vor jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pământului. Așa. Amin. Eu sunt Alfa și Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Atotţiitorul. Eu Ioan, fratele vostru și împreună cu voi părtaș întru necazul și întru Împărăţia și întru răbdarea în Iisus, fost-am în insula ce se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia lui Iisus.

23 noiembrie 1980

După cum am spus înainte, aceste versete conchid introducerea, reprezentând totodată și tema centrală a cărții despre A Doua Venire a lui Hristos. Versetele mai conțin și două profeții hristologice din Vechiul Testament, una a Prorocului Daniil și cea de-a doua a Prorocului Zaharia.

Prorocul Daniil a profețit nu numai Prima Venire a lui Hristos, dar și pe cea de-a Doua. Mai exact, ochiul său profetic atinge sfârșitul istoriei, așa cum ne spune în capitolul al șaptelea: Am privit în vedenia de noapte, și iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului și El a înaintat până la Cel vechi de zile, și a fost dus în faţa Lui (Daniel 7, 13). Aici este vorba despre cea de-a Doua Venire, nu de Prima, deoarece expresia Cineva ca Fiul Omului se referă la Fiul întrupat al lui Dumnezeu, Dumnezeu-Omul, care se află alături de Cel vechi de zile sau de Dumnezeu-Tatăl.

Domnul Însuși a confirmat acest lucru. După ce Caiafa L-a chestionat sub jurământ, Domnul a spus: De acum veţi vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta puterii și venind pe norii cerului (Matei 26, 64). Simplu spus, „tu Mă judeci acum, poți s-o faci, dar vei vedea că Mă voi întoarce să te judec Eu pe tine”.

Identitatea Domnului nostru Care revine ca Judecător este descrisă explicit în Apocalipsă.

Şi am privit și iată un nor alb și Cel ce ședea pe nor era asemenea Fiului Omului, având pe cap cunună de aur și în mână seceră ascuţită (14, 14).

Acest verset arată că El se va întoarce cu o seceră în mână. Nu o să vină ca Mântuitor, ci ca Judecător. La Prima Venire a venit ca Mântuitor, pentru mântuirea lumii, iar A Doua Venire este spre Judecată. Însuși Hristos a spus: Căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea (Ioan 12, 47). El a vorbit despre A Doua Venire, când a spus: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, și toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale (Matei 25, 31). Deci avem aceste două atribute, Mântuitorul și Judecătorul, care țin de cele două veniri ale Domnului.

Menționarea celei de-A Doua Veniri reamintește și de cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul: El are lopata în mână și va curăţa aria Sa și va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins (Matei 3, 12). De asemenea, în pilda neghinei și a grâului (cf. Matei 13, 25-40), Domnul îi povățuiește pe slujitorii stăpânului să lase grâul să crească împreună cu neghina, căci la sfârșitul timpului va avea loc sortarea, „curățirea”. Grâul va fi adunat și pus în jitnițe în timp ce neghina va fi aruncată în cuptor. Aceasta înseamnă că poporul evlavios, cucernic, va fi adunat în Împărăția lui Dumnezeu, iar cei necredincioși și nelegiuiți vor fi trimiși în iadul veșnic, chinul veșnic.

Deci aici, primul verset face aluzie la profeția lui Daniil, în timp ce al doilea verset se referă la profeția lui Zaharia. Zaharia scrie: Şi voi vărsa peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului duh de milostivire și de rugăciune (12, 10). Acest verset se referă la Prima Venire a lui Hristos. Versetul N-am venit ca să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea (Ioan 12, 47) indică un duh de har și compasiune. Şi își vor aţinti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns și vor face plângere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul născut și-L vor jeli ca pe cel întâi născut (Zaharia 12, 10). Ei Îl vor vedea, bineînțeles, pe Cruce, și apoi își vor bate pieptul și își vor smulge părul; se vor jeli întocmai ca cel ce se jelește și plânge cu amărăciune la moartea unui întâi-născut. Ţara se va tângui (Zaharia 12, 12). Despre ce țară este vorba? Este Iudeea – nu întreaga lume – cu fiecare trib, fiecare individ și fiecare familie luată separat. Profeția spune că Mesia va veni cu mult har. Oamenii din Palestina Îl vor disprețui. Ei vor râde de El, dar la semnele de la răstignire (întunericul, învierea), ei își vor bate piepturile.

Aceasta este doar o mică pregustare a ceea ce va avea loc la sfârșitul istoriei. Să vedem cum. Vă amintiți că ostașul roman a simțit cutremurul și a văzut întunecarea soarelui la Răstignire? El a participat la toate aceste fenomene ciudate. A auzit cuvintele lui Hristos: Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac (Luca 23, 34) și a văzut calmul și blândețea Lui. Domnul nu a blestemat, nu S-a înfuriat, nu S-a plâns de dușmanii Săi. S-a rugat pentru ei, în mijlocul celei mai dureroase suferințe de pe Cruce! Atunci sutașul a spus: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta! (Matei 27, 54). Sfântul Luca Evanghelistul ne spune că mulțimile se întorceau bătându-și pieptul (23, 48). Un act de pocăință. „Vai, ce am făcut? Pe Cine am răstignit?” Chiar dacă Israelul nu a crezut această previzualizare [prima Aratare], cei care au simțit și au înțeles Cine venise la prima Sa venire, au început să se jelească.

Sfântul Ioan Evanghelistul spune că, atunci când va veni Hristos, El va veni cu norii și orice ochi Îl va vedea și-L vor vedea și cei ce L-au împuns și se vor jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pământului (1, 7). Atunci cei care L-au străpuns se vor jeli din pricina Lui. Ei – adică toate triburile pământului, întreaga umanitate – își vor bate pieptul. Într-un prim plan al împlinirii acestei profeții a lui Zaharia, avem cele douăsprezece seminții ale lui Israel. La al doilea nivel avem întreaga lume. Semnificativ este pluralul folosit, că ei adică vor vedea pe Cel pe care L-au străpuns, pentru că, din punct de vedere istoric, doar un om, un soldat roman, L-a străpuns. A fost datoria lui să verifice moartea celui executat – un mod practic și necesar de certificare a decesului.

Toate aceste evenimente au avut loc deoarece evreii L-au condamnat la moarte. Dar expresia Orice ochi Îl va vedea se referă la întreaga lume, la toți cei care L-au străpuns, toți aceia care s-au lepădat de Iisus Hristos. Cel ce Îl neagă Hristos, Îl străpung pe Hristos. Aceasta nu este doar oratorie. Vă voi da câteva exemple ilustrative din Scriptură, unul de la Sfântul Pavel și altele din Sfânta Tradiție.

Sfântul Pavel scrie că se întristează pentru aceia al căror pântece este dumnezeul lor (Filipeni 3, 18-19). Aceștia sunt creștinii botezați care fac din plăcere propriul zeu. Potrivit Sfântului Pavel, acești creștini Îl răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu asemenea celor ce L-au străpuns. Dar cum particip eu la această îngrozitoare străpungere a Trupului lui Hristos? În două feluri: în primul rând, prin negarea naturii Lui de Dumnezeu-Om și, în al doilea rând, printr-o viață de păcat după ce am devenit creștin. Când Sfântul Pavel vorbește cu filipenii, el nu se referă la o chestiune de credință, ci la o chestiune de stil de viață. El vorbește cu creștinii botezați care trăiesc pentru pântecele lor, care își fac din pântece dumnezeul lor. Duc o viață care nu se potrivește cu ideea de luare a crucii din Evanghelie.

Cel de-al doilea exemplu a ceea ce înseamnă să-L străpungi pe Hristos vine din viața Sfântului Petru, Arhiepiscopul Alexandriei, care era contemporan cu ereticul Arie. Arhiepiscopul Petru a avut o viziune în care L-a văzut pe Hristos ca un copil cu haina sfâșiată pe jumătate. Sfântul Petru a fost foarte tulburat și a strigat îngrozit: „Mântuitorul Meu, cine Ți-a sfâșiat haina?” Domnul i-a răspuns: „Acel nebun, Arie”⁵⁷. Sfântul Athanasie s-a împotrivit mai târziu lui Arie, ereticul care a tăgăduit natura dumnezeiesc-omenească a lui Dumnezeu. În mănăstirea noastră este o frescă antică a vedeniei, așa cum a văzut-o Sfântul Petru, dar, din păcate, nu a fost foarte bine păstrată.

Vedeți ce înseamnă să-L străpungi, să-L împungi pe Hristos? Inițial, doar o singură persoană L-a străpuns pe Hristos sub Cruce, din porunca Sinedriului. Acum, însă, toți oamenii de-a lungul istoriei și din timpul nostru (bineînțeles, sperăm că niciunul dintre dumneavoastră nu este inclus printre aceste persoane) va recunoaște într-o zi: „Am străpuns Trupul lui Hristos, L-am străpuns pe Hristos prin faptul că m-am lepădat de El”. Lepădarea poate proveni din învățături greșite sau din practica zilnică a viețuirii creștinești.

Domnul spune, și acest lucru este foarte semnificativ: Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului (Matei 24, 30). Crucea se va arăta, iar ea este chiar semnul hulit de eretici și batjocoritori, de-a lungul veacurilor. (Printre ei sunt hiliaștii sau martorii lui Iehova, care batjocoresc Crucea lui Hristos.) Cel care va apărea este Hristosul suferind, Hristosul rănit. Încă suferă Hristos? Da. Hristos este în ceruri, pururea suferind, rănit pentru totdeauna. Rănile lui sunt rănile pe care Toma le-a atins și le-a simțit. Aceste răni sunt trofeele Domnului. Ele sunt însemnele identificatoare care vor arăta tuturor Cine este Hristos și nu va mai fi nicio îndoială că Cel care vine este Cel pe care L-au străpuns. Rănile Lui rămân și vor continua să fie prezente, nu numai până la sfârșitul istoriei, ci și dincolo de istorie.

Mai târziu, în Apocalipsă, Sfântul Ioan ne prezintă o vedenie minunată, o scenă extraordinară, dar puțin neobișnuită. El vede Cuvântul lui Dumnezeu ca Miel datorită jertfei Sale. El Îl vede pe Fiul lui Dumnezeu ca pe un Miel ucis, dar stând în picioare.

Cum rămâne în picioare, dacă a fost omorât? Aceasta arată că Hristos poartă rănile, dar, în același timp, El este în viață. Este ceea ce Hristos îi spune Sfântului Ioan (probabil vom studia acest lucru la următoarea noastră întâlnire). Am fost mort, și, iată, sunt viu în vecii vecilor (Apocalipsa 1, 18).

După cum vedem, rănile rămân; ele sunt medaliile de război ale marii victorii a Fiului lui Dumnezeu. El a mântuit lumea cu aceste răni. În același timp, aceste răni vor fi teribilele dovezi osânditoare împotriva oamenilor jalnici care nu cred că El este Fiul lui Dumnezeu, atunci când vor fi față către Față cu Cel pe care L-au străpuns – Iisus, Fiul lui Dumnezeu, care S-a făcut om.

Orice ochi Îl va vedea; tot ochiul îl va vedea pe Hristos când va veni. Credincioșii se vor bucura. Necredincioșilor și păcătoșilor fără pocăință le va trece cuțitul prin inimă. Ei se vor tângui. În prezent, cele potrivnice se în întâmplă. Creștinii, cei ce par evlavioși, cei aflați în primejdie, plâng: „Doamne, până când? Cât trebuie să așteptăm? Când ne vei slobozi din această lume mizerabilă și putredă?”. Toate aceste lucruri se vor întâmpla cu siguranță în timpul celei de-A Doua Veniri a lui Hristos, dar noi am avut deja o vedere preliminară, o întrezărire la Prima Sa venire, când le-a spus ucenicilor Lui cu puțin înainte de pătimirea Sa că lumea este plină de bucurie, iar ei plângeau și se jeleau. În scurt timp, lumea avea să plângă, iar ei aveau să se veselească (cf. Luca 6, 25). Iar la scurt timp, în câteva zile, de joi seara până în Duminica Paștilor, tristețea ucenicilor a dispărut. Jeluirea, suferința, mâhnirea și durerea – niciuna dintre acestea nu durează pentru totdeauna. Ele sunt legate de timp, iar timpul trece. Nu sunt neclintite definitiv. Hristos va veni, iar credincioșii se vor bucura, în timp ce necredincioșii vor plânge.

Domnul Însuși prezice aceste lucruri descrise de Sfântul Ioan în Apocalipsă. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului și vor plânge toate neamurile pământului și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere și cu slavă multă (Matei 24, 30). Toate popoarele pământului, toate neamurile Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și slavă multă. Vedeți cât de conglăsuite sunt Evangheliile cu Apocalipsa? Nu există un singur punct al Apocalipsei care să nu fie în acord cu Evangheliile. Există un acord absolut în duh și, destul de des, chiar și în slovă între Apocalipsă și cele patru Evanghelii.

Hristos Se întoarce. Sfântul Ioan Evanghelistul face aici o afirmație specială cum că Hristos se întoarce pe nori. Călătorește pe nori. Versetul se închide cu cuvintele: Așa va fi, Amin. Acest verset este pecetea introducerii. El are un caracter liturgic. Sfântul Ioan folosește cuvântul grecesc ναί, adică „da”. Acest lucru înseamnă că, desigur, Hristos se întoarce cu siguranță. Apoi el folosește cuvântul semitic sau ebraic, amen, care înseamnă același lucru, „da”. Dar este un „da” rugător, exprimând dorința de plinire grabnică. Da, El se întoarce, da, și cu cât mai devreme, cu atât mai bine.

Sfântul Pavel folosește aceleași cuvinte: Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel propovăduit vouă – prin noi, prin mine, prin Silvan și prin Timotei – nu a fost da și nu, ci da a fost în El. Căci toate făgăduințele lui Dumnezeu, în El, sunt da; și prin El, amin, spre slava lui Dumnezeu prin noi (2 Corinteni 1, 19-20). Promisiunile Sale sunt „da” și „amin”. Cu alte cuvinte, totul se va întâmpla; tot ceea ce a spus Hristos se va materializa; nimic nu se va schimba, nicio iotă. Vedeți ce potrivire este în duhul cărților?

Uneori, un autor se contrazice pe sine, adesea în aceeași carte. Cu toate acestea, aici avem mai mulți autori care scriu în momente diferite și sunt în totalitate de acord. Exact ce a spus Hristos, anume: Înainte de a trece cerul și pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece (Matei 5, 18). Nici măcar o iotă a cuvintelor lui Hristos nu va rămâne neîmplinită. Hristos a spus că cerurile și pământul vor dispărea, dar cuvintele Mele vor rămâne pentru totdeauna. Domnul a promis că Se va întoarce, va reveni, iar El este absolut credincios. Potrivit Sfântului Pavel: Vrednic de credinţă și de toată primirea e cuvântul (1 Timotei 1, 15). Hristos Se va întoarce. Inima unui om credincios care simte toate aceste lucruri se umple de nădejde, se întărește în această nădejde și trăiește cu nădejde în Hristos, nădejde care întinerește și înviorează cu adevărat: da, amin!

Eu sunt Alfa și Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Atotţiitorul (Apocalipsa 1, 8). Cel ce este, Cel ce era – vă amintiți când am menționat gramatica ciudată folosită de Sfântul Ioan în această carte? În grecește, el folosește un articol în fața unui verb. Limba engleză este adesea limitată, dar așa este și greaca; limbile omenești sunt insuficiente în a descrie Pantocratorul. Nu există cuvinte în această lume care să poată exprima măreția Atotputernicului, Pantocratorului (Creatorul tuturor). Așa. Amin. Eu sunt Alfa și Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Pantocratorul (sau Atoțiitorul). Eu sunt Alfa și Omega. Acesta este un alt nume pentru Dumnezeu. Așa cum am spus mai devreme, Dumnezeu are foarte multe nume tocmai pentru că El nu are nume. Este imposibil să-L definim pe Dumnezeu cu un singur nume. Când omul dă un nume unei entități, o face pentru a descrie sau de a defini, așa că atunci când numim ceva îi dăm anumite delimitări. Totuși, Dumnezeu este fără limite.

Eu sunt Cel ce sunt (Ieșirea 3, 14), a fost răspunsul lui Dumnezeu când Moise L-a întrebat cum Se numea pe Muntele Sinai. Moise a vrut să ducă cu el în Egipt numele Domnului, iar Dumnezeu i-a spus că este Cel ce este. Dumnezeu nu S-a denumit pe Sine, dar putem spune că acesta este unul dintre numeroasele nume ale lui Dumnezeu: Alfa și Omega. Astfel, deoarece Dumnezeu nu are niciun nume, spunem că El este anonim și totuși El este polinom. Are multe nume.

Analfabeții și cei orbi duhovnicește cunoscuți ca martorii lui Iehova sau martorii mincinoși cred că au descoperit numele lui Dumnezeu. În Grecia și în diferite țări ei se prezintă ca specialiști în Scripturi. Ei sunt autoritatea în Scripturi, fără tăgadă, și pretind că numele mare al lui Dumnezeu este Iehova. Ei bine, Iehova în ebraică înseamnă Domn. Dar numele de Domn este doar unul dintre numeroasele nume pe care Scripturile le folosesc când vorbesc despre Dumnezeu. Cu siguranță nu este numele exclusiv al lui Dumnezeu, așa cum susțin ei. După cum vom vedea în curând, există o mulțime de nume pentru Dumnezeu. Ce semnificație are Alfa și Omega? Este începutul oricărui lucru creat, începutul întregii creații. Deci când El spune că Eu sunt Alfa și Omega (22, 13), El spune cu adevărat că este Domnul spațiului și al timpului. Mai precis, Dumnezeu este în afara de Alfa și Omega. A și Ω există în Dumnezeu⁵⁸.

Începutul întregii creații aparține lui Dumnezeu și singur Dumnezeu va provoca o posibilă încetare a creației vizibile. Numai Dumnezeu poate crea de la zero. Dumnezeu este singurul început real sau ontologic. Sfântul Ioan spune: La început era Cuvântul (Ioan 1, 1). Aceasta este semnificația. Cuvântul este Alfa; Cuvântul, a doua Persoană a Sfintei Treimi, a fost prezent când începutul creației a avut loc de la zero, ex nihilo. Acum, Dumnezeu nu vrea să distrugă sau să anihileze creația Lui, dar El poate să-Și aducă creația înapoi la Omega.

Dacă vrea, El poate poate pune capăt creației. El poate să o reducă la zero, pentru că El este singura Entitate, singura Ființă cu legătură la ideea de zero. Nicio ființă creată nu are această legătură cu zero, nici omul înzestrat cu logică, nici îngerul. Nimeni altcineva nu poate aduce în existență ceva de la zero și nici nu poate reduce ceva care există din nou la zero. Este imposibil nu numai de făcut, ci și de înțeles. Dumnezeu este Alfa și Omega. Totul există și este conținut în El. El este Domnul spațiului și al timpului. În plus, Dumnezeu nu este limitat în cadrul Alfa și Omega, dar Alfa și Omega există în Dumnezeu, Care este începutul și sfârșitul întregii creații. Dumnezeu nu are un început. El este fără început și fără sfârșit. Creația are un început și un sfârșit. Astfel, Alfa și Omega sunt în interiorul lui Dumnezeu, Cel ce este Domnul timpului și al spațiului.

În acest ultim verset din introducerea cărții, avem o acumulare de nume dumnezeiești. Primul este Alfa și Omega, al doilea nume este Domnul, al treilea este Dumnezeu, al patrulea nume este Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, iar al cincilea este „Pantocratorul” – Atotțiitorul. Această concentrare de nume dumnezeiești arată că sursa întregii revelații dumnezeiești este Dumnezeu și, în consecință, orice și tot ceea ce este scris în Apocalipsă este adevărat și demn de încredere. Dumnezeu dezvăluie acest lucru ca Om, în natura Sa umană. Uimitor este că aceste revelații, aceste prorocii, au loc de-a lungul secolelor, ceea ce duce la convingerea că, într-adevăr, Dumnezeu este sursa acestei cărți, că Apocalipsa este de origine dumnezeiască. Așa este conchisă introducerea acestei cărți, o introducere demnă de profunzimea cărții și de autorul ei, Sfântul Ioan Teologul, vulturul zburător al teologiei ecleziastice.

Acum începe tema centrală a cărții – arătarea Domnului Iisus Hristos înaintea Sfântului Ioan. Apostolul este șocat, înfricoșat și cutremurat când El paresă-i arate viitoarea călătorie a Bisericii: luptele, pățaniile, războaiele și biruința finală. Apocalipsa se ocupă în principal de aceste evenimente. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom purcede acum către subiectul central.

Eu Ioan, fratele vostru și împreună cu voi părtaș la suferinţa și la împărăţia și la răbdarea în Iisus, fost-am în insula ce se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia lui Iisus (Apocalipsa 1, 9).

Aici, evanghelistul încearcă să prezinte și să confirme dovezile istorice ale acestei cărți. Fundalul istoric al oricărei cărți este foarte important. Pentru a face acest lucru, el urmează exemplul profeților din Vechiul Testament, cum ar fi Ieremia, Isaia, Ezechiel și alții, și înregistrează locul în care a fost revelată această profeție, anume insula Patmos.

Ioan ne descoperă, de asemenea, timpul și ziua Apocalipsei sale, care s-a petrecut de Ziua Domnului. Domnul în limba greacă este Kyrios, iar Kyriaki înseamnă Ziua Domnului sau Duminica. Pe lângă dezvăluirea zilei, el spune motivul pentru care se afla acolo, într-un efort de a confirma faptul că această carte este o realitate istorică, are o dimensiune istorică și nu este un mit sau ficțiune. Astăzi putem vizita Patmos-ul și peștera Sfântului Ioan, care este deschisă vizitatorilor din întreaga lume. Spunem toate acestea pentru a elimina orice îndoială și pentru a ne apăra credința față de cei din afara acestei realități, care încearcă să respingă validitatea acestor evenimente istorice. Dacă pun la îndoială adevărul, cereți-le să meargă în Patmos. Trimiteți-i la Patmos și vor vedea totul cu ochii lor. Potrivit Tradiției noastre vechi creștine, Sfântul Ioan Evanghelistul a fost exilat în Patmos în timpul persecuției împăratului roman Domițian (51-96 d.Hr.). M-am aflat pe insula Patmos, spune evanghelistul, fost-am în insula ce se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia lui Iisus. El nu folosește cuvântul exil, dar îl putem deduce din cuvântul thlipsis⁵⁹ sau suferință, din expresia „fratele vostru și împreună cu voi părtaș la suferinţă”. Dacă Patmos ar fi fost pe agenda misionară a Sfântului Ioan, iar el se afla acolo voluntar, spre a-i evangheliza pe locuitorii din Patmos, atunci nu ar fi folosit cuvântul „suferință”. Prin folosirea cuvântului „suferință”, el ascunde realitatea exilului său. Sfântul Irineu, care a trăit la numai un secol mai târziu, comentează cu privire la data Apocalipsei și spune că nu era în existență de prea mult timp, „petrecându-se în timpul generației noastre către sfârșitul domniei lui Domițian”⁶⁰.

Clement din Alexandria relatează: „După moartea tiranului (adică Domițian), Ioan a părăsit Patmosul și a venit la Efes”⁶¹. Sfântul Andrei din Cezareea adaugă în continuare: „Sfântul Ioan a fost condamnat să locuiască pe insula Patmos”⁶². Cu toate acestea, în cronica sa, Eusebiu din Cezareea⁶³, plasează acest exil în timpul celui de-al paisprezecelea an al domniei lui Domițian, care corespunde cu anul 94 sau 95 d.Hr., atunci când Apocalipsa a fost scrisă. A fost scrisă în Patmos și nu în Efes. Este important de menționat că Domnul îi spune să scrie și să trimită o scrisoare episcopului din Efes, iar o scrisoare presupune o anumită distanță. De aceea, Sfântul Ioan a scris Apocalipsa chiar atunci și acolo, în Patmos, unde a avut vedenia.

Interesant este și începutul propoziției: Eu Ioan. El face acest lucru pentru a-și accentua numele, de o importanță capitală, mai ales într-o carte profetică. Atât identitatea autorului, cât și originea cărții trebuie să fie făcute cunoscute. Sfântul Ioan nu face acest lucru în Evanghelia sa, unde încearcă să-și ascundă identitatea cu multă delicatețe prin expresia Ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cină s-a rezemat de pieptul Lui și I-a zis: Doamne, cine este cel ce Te va vinde? (Ioan 21, 20). Totuși, aici conținutul este mult mai sobru; această carte este profetică, iar evanghelistul trebuie să-și înregistreze numele pentru a-i conferi autenticitate.

Eu Ioan, fratele vostru ne amintește de începutul cărții lui Daniel, care folosește aceeași tehnică pentru a declara și atesta că el este autorul și martorul credincios al cărții sale. Daniel scrie în al optulea capitol: În anul al treilea al domniei regelui Belșaţar mi s-a arătat mie, lui Daniel (8, 1).

Versetul lui Ioan începe cu cuvinte pline de dragoste, cu cuvinte de îndrăzneală: Eu Ioan, fratele vostru. Ce frumos! Ioan nu-și folosește titlul apostolic: Eu, Ioan, apostolul lui Iisus Hristos (sau slujitorul lui Iisus Hristos), așa cum fac apostolii în alte cărți. El preferă să folosească numai pe Ioan, deoarece creștinii de pretutindeni erau persecutați. Toți creștinii erau în necaz; ei împărtășeau această suferință colectivă, lucru ce evidențiază frățietatea tuturor oamenilor. Dezastrele, tornadele, inundațiile au tendința de a scoate la iveală spiritul fraternității în multe orașe mici chiar și astăzi. Deci destinatarii acestei cărți se află sub persecuție acerbă, iar Ioan este un comunicant, un participant; el se împărtășește de această persecuție.

Prin acest verset, Eu Ioan, fratele vostru și împreună cu voi părtaș la suferinţa și la împărăţia și la răbdarea în Iisus, Ioan ne dezvăluie trei elemente de mare însemnătate, trei necazuri, anume: suferință, împărăție și răbdare. Acestea sunt trei mari componente ale vieții creștine, iar Sfântul Ioan ni le pune în față. Să-l luăm pe primul: suferința sau thlipsis, are sensul literal de „a comprima”, „de a stoarce”, „de a presa” și de „a chinui” sufletul. Cu toate acestea, dacă bucuria în Domnul este rodul caracterului creștinesc, atunci această suferință externă este coaja fructului. Suferință în afară, dar bucurie înlăuntru. Coaja este în exterior, dar înlăuntru este migdala. Acest lucru este foarte important deoarece, fără coajă, migdala sau oricare alt fruct nu poate supraviețui.

Să analizăm acest oximoron: chinul extern protejează bucuria lăuntrică. Înțelegeți? Acest lucru este posibil numai în lumea creștină. Dacă nu trăim și nu experiem aceste stări, ar fi cazul să ne îndoim de identitatea noastră creștină. Cu alte cuvinte, nu este posibil ca bucuria și duhovnicia să se dezvolte și să se mențină în absența suferinței. Suferința întru Domnul nu vine dinlăuntru, deoarece ea este învelișul exterior al fructului bucuriei. Credincioșii se regăsesc în această stare din cauza reacțiilor externe ale lumii și ale diavolului.

Domnul ne avertizează despre asta, dar câți dintre noi o ținem minte? El spune că vă vor da pe voi spre asuprire (Matei 24, 9). Deci aceștia sunt factorii externi. Primejdia poate însemna prigoană, închisoare, suferință, moarte și martiriu. Domnul a numit această stare poarta îngustă, spunând mai precis: În lume necazuri veţi avea (Ioan 16, 33), în această lume veți avea suferință. Totuși această primejdie provoacă o bucurie negrăită, indescriptibilă și deplină – determinându-l pe Sfântul Pavel să scrie: Umplutu-m-am de mângâiere! Cu tot necazul nostru, sunt covârșit de bucurie! (2 Corinteni 7, 4). Cum poate Sfântul Pavel să fie covârșit de bucurie în fața unei mari primejdii? El simte fructul bucuriei încătușate în cochilia (coaja) suferinței. Dacă eliminăm această primejdie prin introducerea confortului și a „evangheliilor de prosperitate”, vom pierde bucuria lăuntrică. Dacă scoatem coaja, vom dăuna fructelor.

Mai mult, thlipsis-ul sau suferința este o caracteristică inalienabilă a celor care vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. După ce a fost bătut cu pietre în Listra, Sfântul Pavel spune încă o dată că prin multe suferinţe trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 14, 22). Îl avem aici iarăși pe acel trebuie ca legătura dintre interior și exterior, iar acestea două nu pot fi separate; ele merg împreună. De fapt, el nu spune doar suferință, ci suferințe, la plural. Avem nevoie de multe suferințe pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu.

Totuși, aici trebuie să fac un avertisment. Diverse filosofii creștine din vremurile noastre tulburi încearcă să creeze – și trebuie să fim foarte atenți pentru că suntem cu toții infectați de această tendință – un Creștinism fără suferință, un Creștinism plin de compromisuri și de confort. Acesta este unul dintre cele două mari pericole care amenință astăzi Biserica noastră. Primul pericol este secularizarea, iar al doilea pericol este ecumenismul sau sincretismul religios. Aceste două mari pericole amenință creștinul contemporan chiar în acest moment. Secularizarea compromite Evanghelia pentru a o face să se potrivească chipurilor acestei lumi. Aceasta permite ca phronema (φρόνημα, cugetul) lumii să pătrundă Evanghelia⁶⁴.

Cel de-al doilea pericol este ecumenismul sau sincretismul religios, care favorizează pacea în detrimentul Adevărului⁶⁵. Creștinul căldicel de astăzi înclină spre un Creștinism care nu-l costă nimic, un fel de spiritualitate în detrimentul crucii, o spiritualitate care evită jerfta. Această spiritualitate încetează să mai fie sfântă, pentru că nu are prezența Duhului Sfânt, așa că devine pur și simplu un înlocuitor ieftin, o formă falimentară a duhovniciei creștine care se sfârșește într-o spiritualitate umanistă, precum cea folosită de psihologi. Termenul de spiritualitate, folosit de psihologii moderni, artiști, soliști, poeți și cântăreți de operă, nu are nimic de-a face cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care fuge de acest fel de spiritualitate.

Din acest motiv, Apocalipsa avertizează: Fiara care se ridică din adânc va face război cu ei, și-i va birui și-i va omorî; fiarei i s-a permis să declare război credincioșilor și să-i biruiască. Dumnezeu îngăduie fiarei să învingă credincioșii, creștinii. Acest lucru va deveni evident atunci când nimeni nu va mai putea să cumpere și să vândă fără să aibă semnul ei. Va fi boicot financiar. Oamenii nu vor putea să facă afaceri, să cumpere, să vândă sau să comercializeze, dacă nu posedă marca masonilor, a cluburilor Lions sau Rotary. De altfel, fiecare filosofie sau activitate anti-creștină are o marcă. Să nu credem că marca este limitată doar la ultimii trei ani și jumătate din istorie; marca a decreștinat oamenii dintotdeauna. Cei care se pun de acord cu acești aliați anti-creștini ai fiarei vor fi ajutați financiar. Cei care nu vor avea semnul fiarei sau numărul numelui său nu vor putea cumpăra sau vinde.

Atunci credința și răbdarea sfinților vor fi testate – ale tuturor acelora care vor refuza să facă vreun compromis, indiferent de greutăți. Se va isca, bineînțeles, o bătălie și o prigoană aprigă spre exterminarea credincioșilor. Antihristul va căuta să distrugă adevărații credincioși ai lui Hristos. Toate aceste lucruri se încadrează în zona de thlipsis sau suferință, care este coaja fructului bucuriei și premisa Împărăției lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură nu ne vorbește aici despre confort sau compromisuri, ci accentuează credința și răbdarea sfinților.

NOTE:

^{57 Sfântul Nicolae Velimirovici, Viețile Sfinților, Prolog V 4, Nov. 25.}

^{58 „A” este prima literă a alfabetului grecesc și „Ω” este ultima literă.}

^{59 Traducătorii diferiți traduc thlipsis ca suferință, necaz sau tristețe.}

^{60 Irineu, Împotriva Ereziilor, Cartea 5, 30.}

^{61 Clement al Alexandriei, Cine este bogatul care va fi mântuit}

^{62 Sfântul Andrei din Cezareea, (PG 106, 226D): «Πάτμων οίκκεῖν τν ν νόσσον καταδικασθείς.»}

^{63 Eusebiu din Cezareea, Istoria Bisericii: Cartea 3, Capitolul 17.}

^{64 Oferă o evanghelie corectă din punct de vedere politic, astfel încât să nu-i jignim pe cei îndrăgostiți de patimile lor, și prezintă o Evanghelie care îmbrățișează curvarul, adulterul și toți mincinoșii (v. Apocalipsa 21, 8) fără a cere pocăință.}

^{65 Boala Ecumenismului (numită panerezie de către Bătrânul Filotei Zervakos) a infectat o serie de episcopi ortodocși. În 1989, Patriarhul Alexandriei a afirmat că profetul Mahomed este apostol și om al lui Dumnezeu, iar cei care sunt împotriva Islamului și Budismului nu sunt în acord cu Dumnezeu. Este evident aici că Patriarhul Ortodox din Africa a fost influențat de Arhiepiscopul Anglican Episcopal liberal din Africa de Sud, Desmond Tutu și a ignorat poziția ortodoxă a Sfântului Grigorie Palama și a Părinților Bisericii care au văzut la Mahomed lucrarea Antihristului.}

Arhim. Athanasie Mitilinaios, Omilii la Cartea Apocalipsei vol I, Editura Egumenita, 2019

 

Legaturi:

“Cât de mare este harul tău, Sfinte Ioan?”. PUTEREA DUMNEZEIASCA A UCENICULUI IUBIT – Marturii sfinte din Patmos, insula “Apocalipsei”. SFANTUL PORFIRIE: “L-am văzut pe Sfântul Ioan Teologul, pe ucenicul lui, Prohor, am trăit evenimentele dumnezeieştii Apocalipse, întocmai aşa cum s-au petrecut”

INTERPRETAREA APOCALIPSEI – “CARTEA VREMURILOR NOASTRE”. Parintele Serafim Rose despre conditiile pentru citirea cartii Apocalipsei in duh ortodox

Marturiile lui Athansios Rakovalis si Ierom. Grigorios Papasotiriou privitoare la PROFETIILE SFANTULUI PAISIE AGHIORITUL despre RECASTIGAREA CONSTANTINOPOLULUI, “CARDUL CETATEANULUI” si REZISTENTA IN ANII ANTIHRISTULUI

Despre EPOCA LUI ANTIHRIST si REVENIREA PROROCULUI ILIE, CA “al doilea inaintemergator al venirii lui Hristos”. ILIE SI ENOH – PROOROCII DINAINTE SFARSITULUI LUMII

IPS Hierotheos Vlachos: TALCUIRI LA APOCALIPSA. Omenirea intre MIEL si FIARA

Sfantul Prooroc Daniil: CELE 70 DE SAPTAMANI, ANTIHRIST si SFARSITUL VEACURILOR. “Toti cei faradelege nu vor pricepe, ci numai cei intelepti vor intelege”

Predica importanta a PR. FLORIN STAN (Targu Lapus) despre “LUPTA DE GEN”, RAZBOIUL SECOLULUI XXI si modelul de sacrificiu al SFINTILOR INCHISORILOR. Imbogatirea in Dumnezeu si renuntarea la “averile” noastre pentru Hristos. TALCUIREA APOCALIPSEI despre PRIGOANA DIN URMA A CRESTINILOR: “Sa nu ne culcam pe o ureche ca va fi mai usor, ci sa fim pregatiti pentru o lupta si mai grea si pentru MARTURISIRE, poate chiar cu pretul vietii”

ÎNTREAGA LUME E UN NOU COLOSSEUM. Predică puternică a Părintelui GHERASIM de la Putna despre PERSECUȚIE, MĂRTURISIRE și CRUCE – CONDIȚIA CREȘTINULUI AUTENTIC dintotdeauna VS. PACEA ȘI DRAGOSTEA MINCINOASE ALE FALȘILOR ÎNVĂȚĂTORI, “care rămân în afara arenei”, nesuferind prigoană (VIDEO, TEXT)

Crestinul “a-toate-impaciuitor” din era post-Adevar, GROAZA DE ADEVARUL INCONFORTABIL si SITUAREA COMODA IN FATA RAULUI DEGHIZAT. “Suntem mai buni chiar si decat Dumnezeu” – nebunia otravitoare a noilor teologii “progresiste”, “New Age”. ZEUL TOLERANTEI si ipocrizia inchinatorilor sai… “fundamentalisti”

DESPRE RAZBOIUL LAUNTRIC CU DUHUL DILUANT AL LUMII SI ADANCUL NOSTRU UITAT. Impotriva neo-crestinismului “bucuros”, a “spiritualitatii” de tip New Age, care nu vrea sa stie de asceza si de Adevar…

PE CRUCE, IMPREUNA CU HRISTOS… De ce este SUFERINTA o realitate duhovniceasca de neocolit pentru un crestin? “Dacă fugim de Cruce, vom sfârşi în sistemul NEW AGE – un fel de CREȘTINISM FĂRĂ CRUCE” (Arhim. Zaharia)

CRESTINII IN FATA “NOII ERE” (“NEW AGE”)

Regretatul Parinte Symeon de la Essex: NEW-AGE = MISCAREA LUI ANTIHRIST

“CU MÂNTUIREA NU NE PUTEM JUCA! Nu putem arde tămâie şi la idoli, şi la sfinți”. PS MACARIE DRĂGOI – adevăruri dureroase despre ORTODOXIA ÎN LUMEA IDOLATRĂ DE ASTĂZI: “Nu am ajuns noi să trăim în vremuri în care rațiunea şi bunul simț sunt sfidate în modul cel mai strident? Cum altfel să înțelegi legile care desființează familia, care desființează diferența dintre femeie şi bărbat?”

“CE-O SA ZICA LUMEA?”. Parintele Hrisostom Radasanu – cuvant aprig la inceputul anului scolar impotriva CREDINTEI CALDICELE SI LASE A CRESTINILOR ACOMODANTI CU MERSUL LUMII: “Carne de tun pentru satana, asta am ajuns! Nu mai avem niciun cuvant in ceea ce priveste educatia copiilor nostri”

“Tu ce esti dispus sa faci pentru Acest Iisus Hristos?” – CUVINTE ZGUDUITOARE ale Parintelui HRISOSTOM RADASANU la sarbatoarea SFANTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE (video, text): “Sa nu ne asteptam la ceva bun de la aceasta lume! Noi, crestinii, nu suntem din aceasta lume. Obisnuiti-va cu ideea! COMODITATEA NE INVATA SA FIM MICI, SA FIM SCLAVI SI EA VA AJUNGE SA NE UCIDA SUFLETUL!”

Mitropolitul Hierotheos Vlachos despre cel mai grav pericol: SECULARISMUL IN BISERICA, o FALSIFICARE A DUHULUI ADEVARAT si calea catre esec si deznadejde

Viața duhovnicească a creștinului în lumea contemporană – CONFERINȚA TREZITOARE ȘI PUTERNICĂ de la Iași a Mitropolitului Ierotheos Vlachos (VIDEO + TEXT). Chemare la a deveni ADEVĂRAȚI CREȘTINI, trăind cu “INSUFLARE” de la Duhul Sfânt, ca niște ”POEȚI ȘI ARTIȘTI ÎNDRĂGOSTIȚI DE HRISTOS”, în ”anarhia sănătoasă” împotriva duhului lumii. SECULARIZAREA – MULT MAI PERICULOASĂ DECÂT PRIGOANA – produce ”caricaturi de creștini”

IPS IEROTHEOS VLACHOS – cuvinte de foc in conferinta de la Iasi (VIDEO) despre viata duhovniceasca astazi: CEA MAI MARE PROVOCARE… SUNTEM NOI INSINE, CARORA NE PLACE DUHUL LUMESC. “Hristos nu a venit ca să creeze un creştinism superficial şi secularizat. Să vă temeţi de vrăjmașul dinlăuntru, de propriul sine, căruia îi place să se mulţumească cu lucruri mărunte!”

MURIM INGHITITI DE LUMESC… Ce inseamna A FI (IN) BISERICA?

Parintele Serafim Rose denunta viclenia cea mai mare care ameninta Biserica de azi: „NOUL CRESTINISM” UMANIST, ECUMENIST SI LUMESC

 

SINAXARUL DUMINICII INFRICOSATEI JUDECATI descrie A Doua Venire a lui Hristos, careia ii va premerge venirea lui Antihrist: “Va fi atunci foamete mare. Va veni, asa zicand, in ajutorul poporului…”

CANON SI RUGACIUNI DE POCAINTA PENTRU DUMINICA INFRICOSATEI JUDECATI

PARINTELE ARSENIE BOCA si CELE SAPTE SURLE (III). Despre sfarsitul lumii, Antihrist si A Doua Venire: “SFANTA LITURGHIE MAI TINE LUMEA”

IN ASTEPTAREA VENIRII DOMNULUI – cu Parintele Zaharia de la Essex

“Că văzură ochii mei mântuirea Ta…”: PAZIND IN INIMA, INTRU NADEJDE, MANGAIEREA HARULUI, IN ASTEPTAREA ZILEI CELEI MARI. “Nu putem avea o atitudine neutră faţă de Hristos”. Predica Arhim. Zaharia de la Essex despre legatura intre INTAMPINAREA DOMNULUI si A DOUA VENIRE

Predici (si audio) la DUMINICA DINAINTE DE INALTAREA SFINTEI CRUCI. Parintele Cleopa, IPS Bartolomeu, Parinti de la Sihastria Putnei: “Semnul Fiului Omului”

PARINTELE SOFIAN ne scoate din placerile si grijile desarte cu un cuvant de foc smuls din focul “Rugului aprins” si cu o intrebare fundamentala: “SUNTEM CU ADEVARAT CONSTIENTI DE ZIUA JUDECATII?”

PRIVEGHEATI SI FITI GATA!

SUNTEM PREGATITI PENTRU IMPARATIA CERURILOR?

VINO, DOAMNE IISUSE! “Nu te teme! Eu sunt Dumnezeul tău şi te ţin de mână şi te întăresc…”

IISUS – IMPARATUL NOSTRU si CELE 4 INTRARI ALE SALE IN VIATA SI IN ISTORIE. “Pana astazi, urmasii fariseilor scot sabia ca sa-L nimiceasca; daca se poate, sa-L scoata cu totul din inimile oamenilor”. Predica Pr. Boris Raduleanu la DUMINICA FLORIILOR