“Sa nu-ti faci idoli din oameni in viata!” DEMOSTENE ANDRONESCU despre inceputul reeducarii la Aiud (II)

14-01-2011 Sublinieri

“Era în vara anului 1962. Reeducarea îsi urma cursul ei firesc, fara prea mari reusite insa. Într-una din zile, dupa ora 19, adica dupa ora inchiderii, usa celulei în care eram izolat s-a deschis si, de data aceasta, nu am mai fost intrebat, ci mi s-a ordonat sa merg la “club”. Luat prin surprindere, am iesit afara pe pasarela (eram la etajul trei) si am observat ca pe tot Celularul, la toate etajele, era mare forfota. Se deschideau in graba anumite usi si cei dinlauntru erau zoriti sa iasa afara. Am iesit in curte si, mai mult alergând, am fost indrumati spre o cladire situata în imediata apropiere a Celularului. La parterul acesteia intr-o încapere care fusese transformata intr-un fel de sala de conferinte, erau îngramaditi câteva sute de detinuti adusi acolo de prin toate cotloanele inchisorii: din Zarca, de pe Celular, de prin alte sectii speciale si chiar si din fabrica. Era clar ca marea majoritate a acestora faceau parte din categoria celor care refuzau reeducarea.

La un moment dat, un gardian care era în usa a anuntat:

Liniste, vine tovarasul colonel!” .

Într-adevar, dupa câteva secunde, în usa si-a facut apartitia, plin de el ca de obicei, colonelul Craciun, însotit de statul sau major. În mâna avea câteva foi de hârtie împaturite, pe care le tinea în asa fel de parca voia sa atraga atentia asupra lor. Dupa ce ne-a ordonat sa ne asezam în banci , si-a rotit de cateva ori privirile prin sala, de parca voia sa caute pe cineva, si apoi a început sa recite, spre uluirea noastra, o poezie de Radu Gyr. O recita corect, fara sa se poticneasca, cu intonatii potolite si fara emfaza. Se vedea cât de colo ca o învatase special pentru aceasta reprezentatie. Dupa ce a terminat, s-a uitat iarasi pret de cateva secunde peste sala si a întrebat:

“Ei, va place? Frumoasa poezie, nu-i asa?“.

Si pentru a întari spusele,  a reluat, de data aceasta sententios si grav, ultima strofa a acelei poezii :

“Nu esti înfrânt atunci când sângeri,

Nici cand in lacrimi ochii ti-s.

Adevaratele infrangeri

Sunt renuntarile la vis”.

Uitandu-se apoi triumfator pe deasupra noastra, a continuat:

Aflati ca badia Gyr a renuntat la vis!” .

Nu a avut timp sa savureze efectul loviturii, pe care cu atâta dibacie o pregatise, ca, dintr-un colt al salii, tâsni ca un bumerang replica :

Si ce-i cu asta? Atata i-a fost dat. În lupta se mai si moare!“.

Colonelul Craciun, surprins de replica, a dat sa raspunda, dar dându-si seama ca s-ar putea sa iasa cu prestigiul stirbit dintr-o disputa cu temerarul interlocutor, pe care-l identificase, a renuntat. Uitându-se apoi din nou peste sala, pentru a identifica pe cineva potrivit caruia sa-i dea scrisoarea s-o citeasca, s-a oprit asupra fostului secretar general al Centrului Studentesc din Bucuresti, Tase Radulescu. Acesta fusese câtiva ani prizonier în Rusia si când s-a întors în tara, în 1955, a fost condamnat la 25 de ani de munca silnica, pentru activitatea politica din trecut. Era un om integru, mare admirator al lui Gyr, pe care îl si cunostea personal si înversunat contestatar al actiunii de reeducare. Fixându-l, colonelul Craciun îi intreaba:

Ce zici, Tase? [avea o mare placere sa se adreseze, intelectualilor mai ales, cu numele lor mic], citesti tu aceasta declaratie?“.

Omul consimti si, vadit emotionat, apuca cu degete tremurânde foile de hârtie, pe care le parcursese dintr-o privire, nerabdator sa ajunga la semnatura. Dupa ce o examina cu atentie, conchise ca pentru sine:

Da, este semnatura lui Gyr“.

Citeste!“, îl îndeamna colonelul.

Si Tanase Radulescu începu cu glas tremurat lectura. Cum ne-am putut da seama mai târziu, dupa ce vom fi audiat si alte asemenea “autodemascari”, aceasta “scrisoare-declaratie” a lui Radu Gyr era un sablon. Reeducatorii impusesera anumite puncte care trebuiau tratate. Mai întâi trebuia prezentate câteva date personale, apoi împrejurarile intrarii în viata politica, dupa care trebuia sa ponegresti, în cuvinte cât mai grele (injurioase) trecutul, credinta si tot ce ai adorat anterior, si sa te desolidarizezi categoric de ele. Apoi, în cuvinte mestesugite, trebuia sa recunosti justetea ideologiei marxist-leniniste si sa elogiezi realizarile regimuluiîmpotriva caruia, “ca un criminal ce ai fost”, te-ai ridicat. În sfârsit, aceasta sinistra farsa care se chema “autoprezentare”, trebuia sa se încheie cu un angajament prin care te legai fata de popor si de clasa muncitoare ca nu vei precupeti nimic. . . etc. În scrisoarea lui Gyr, toate aceste puncte erau tratate metodic, vrând parca sa constituie un model pentru cei ce vor urma la rând.

S-ar fi cuvenit ca, pentru o cat mai fidela reproducere a celor spuse atunci de Gyr, sa am la indemana scrisoarea respectiva, care exista, probabil, pe undeva prin arhivele preluate de S.R. I. de la fosta Securitate. Cum insa eu nu am avut acces la ea, reproduc totusi cate ceva din continutul ei din alta sursa. Rasfoind revista “Glasul Patriei”, organ al Comitetului Roman de Repatriere, care a aparut, incepand din 1955, la Berlin, am dat, in numarul din 20 iunie 1963, de un articol al lui Radu Gyr intitulat “Ochii se bucura si inima canta“, avand ca subtitlu “Marturiile unui fost comanadant legionar“. Citindu-l, am ajuns la concluzia ca acest articol este o adaptare pentru revista respectiva a “faimoasei” scrisori pe care colonelul Craciun reusise sa i-o smulga lui Gyr cu un an in urma. Mai mult decat atat, indraznesc sa afirm ca aceasta adaptare, care este foarte stangaci realizata, nu a fost facuta de Gyr, ci a fost incropita de cineva din redactia revistei respective. In linii mari, ea reproduce totusi continutul scrisorii.

Citez:

Randurile de fata izbucnesc nu numai din adancul unei maturitati de viata, dar si din profunzimea unei constiinte pe care anii au zgaltait-o puternic, limpezind-o si luminand-o totodata. Frazele mele nu sunt produsul unui act de oportunism, de lasitate sau mimetism politic. Ele au tasnit din necesitatea launtrica a unei mari si sincere destainuiri, pe care vreau s-o fac inaintea intregului nostru popor” (de buna seama, in scrisoare era: “inaintea tuturor detinutilor“).

Am intrat in organizatia legionara in 1935, sedus de aparenta lupta pe care organizatia pretindea in mod demagogic ca o purta impotriva coruptiei politice, a burgheziei exploatatoare, imorale si a desfraului monarhic. Activitatea mea ulterioara, desfasurata in Garda de Fier, organizatie de trista amintire, […] m-a edificat pe deplin de stransa legatura dintre legionari, burghezia romana si monarhie. […] Am pus in slujba legionarismului condeiul, entuziasmul si tineretea mea. Am vorbit si scris in sensul ideilor legionare. Unele din versurile mele au exaltat pe legionari. […] In ce ma priveste, gasesc in cugetul meu limpezit intru totul suficienta tarie pentru a spune ca am gresit“.

Vestejeste apoi in cuvinte tari toate “crimele” legionare:

Stigmatizez pe ucigasii lui Duca, Armand Calinescu, Iorga…“, sau: “Cu oroare legitima ma desolidarizez de toti cei care au sfartecat cu gloante ori au spanzurat in carligele abatorului din Bucuresti trupuri de oameni in loc de animale“.

Trece apoi la Horia Sima:

Consider pe Horia Sima un om nefast, asasin si cioclu, personaj sinistru cladit pe spiritul de aventura, de ura, de razbunare. […] socotesc, de asemenea, organizatia legionara, atat ca finalitate, cat si ca ideologie politica, nu numai depasita si perimata, ci si definitiv lichidata“.

Despre Sima mai spune urmatoarele:

S-a pus acum in slujba imperialismului, asa cum altadata era in slujba lui Hitler. […] In 1945, sub parasuta hitlerista, a trimis in tara pe devotatul sau scutier, Nicolae Petrascu, care a reusit sa induca in eroare si sa impinga la acte de tradare pe unii creduli si naivi sau pe unii aventurieri si dementi. […] Poporul Roman, tara intreaga a respins cu sila, cu indignare, cu indreptatita repulsie si fireasca ura, toate aceste nelegiuiri. Legionarismul a insemnat pentru Romania suferinta, sange si moarte. Mitul legionar s-a destramat…” etc.

Dupa ce insira toate aceste elucubratii impuse, trece la osanale si angajamente:

Poporul roman si tara romaneasca au trait, in ultimii 18 ani, cea mai mare schimbare la fata din intreaga noastra istorie. Cu pasi hotarati si bine calauziti, poporul roman a trecut din sclavie si expluatare la libertate si bunastare, din intuneric la lumina. […] Au rasarit din pamant orase noi si sate prospere, tarani slobozi, invatamant gratuit. […] 100.000 de tractoare, carti, teatre, cinematografe, antene de radio si televiziune…” etc.

Apoi incheie solemn:

As vrea sa stie de catre toti ca RADU DEMETRESCU-GYR se desolidarizeaza complet si pentru totdeauna de legionarism. Am pus un lacat mare si greu la usa trecutului meu politic. […] Desprins de trecut, inteleg sa la integrez noii ere socialiste“.

Am citat toate aceste elucubratii cu aceeasi strangere de inima si cu aceleasi sentimente cu care le-am ascultat acum aproape o jumatate de veac. Am facut-o totusi, pentru a arata lumii ce grozavii li se cereau (li se impuneau, de fapt) detinutilor sa spuna, in schimbul unui simulacru de libertate sau al unui tratament mai uman.

Intrega sala a ascultat aceasta “litanie” intr-o tacere mormantala. Eu – si multi altii, desigur – auzeam insa cum paraie pilonii de rezistenta ai unui edificiu pe care il crezusem inexpugnabil.

Într-adevar, dupa aceasta data fatidica, rândurile celor care refuzasera reeducarea au început sa se rareasca. Si se vor rari în continuare, în zilele si în lunile urmatoare, pe masura ce vom asista la demolarea altor idoli.

Tase Radulescu terminase de citit scrisoarea cu lacrimi în ochi. Tacerea care domnise în timpul lecturii s-a prelungit, accentuându-se parca. Oamenii, prabusiti în ei însisi, erau nauciti de cele auzite. Colonelul Craciun, dupa ce, de la înaltimea estradei pe care era cocotat, a privit cateva clipe triumfator, peste sala impietria, a rupt tacerea, adresându-ni-se:

“Ei, ce ziceti? Ma adresez mai ales celor încapatânati dintre voi, care refuzati besmetic sansa ce vi se ofera. Luati exemplu de la marele vostru poet, Radu Gyr, care întotdeauna v-a fost exemplu si îndemn. O sa ma întrebati, poate, de ce nu vi l-am adus pe el personal aici, sa va spuna direct ceea ce v-a transmis prin scrisoare. Nu l-am adus pentru ca acum este bolnav si este internat în spitalul penitenciarului, unde medicii nostri îi acorda o îngrijire deosebita pentru a-l salva. Cred ca nu se va prapadi si ca, într-o zi, voi putea sa-l aduc aici, sa va vorbeasca direct despre noua si sanatoasa lui orientare“.

Gyr, însa nu a fost niciodata adus în fata noastra. A fost probabil concesia care i s-a facut atunci când a acceptat sa iscaleasca infamanta scrisoare, caci, sensibil cum era, nu ar fi suportat sa dea ochii cu cei al caror idol fusese si pe care acum se vedea in situatia de a-i dezamagi.

Dupa acest discurs al lui Craciun, scrisoarea a fost data, la indicatia lui, sa circule din mâna în mâna, pentru ca fiecare sa se convinga de autenticitatea ei. Oamenii o luau, o cercetau, întorcând-o pe toate partile, nevenindu-le, parca sa creada. Când scrisoarea ajunse la cel care îl înfruntase pe colonel dupa recitarea poeziei, acesta o trecu mai departe, fara macar sa se uite la ea. De data asta Craciun nu a mai rabdat si, desi îl stia pe respectivul coltos, l-a apostrofat:

Ce, ba, tu nu vrei sa te convingi de autenticitatea scrisorii?

Raspunsul veni prompt :

Nu, nu ma intereseaza! S-ar putea ca scrisoarea sa fie autentica, dar nu înteleg de ce tineti neaparat sa ma convingeti pe mine de acest lucru. Aceasta nu este problema mea, ci este problema lui Gyr. Pentru ca, domnule colonel, aici fiecare moare cu moartea lui. Astazi a cazut Gyr, mâine vor cadea altii si, s-ar putea ca într-o buna zi sa cad si eu. Obosit de asteptari si tentat de promisiuni, sau nemaiputând suporta tratamentul pe care mi-l veti aplica, s-ar putea sa scriu si eu o asemenea scrisoare.Revenind la Gyr, nu stiu ce metode ati întrebuintat pentru a-l convinge sa iscaleasca o asemenea porcarie, dar sunt sigur ca nu pentru un blid de linte si-a ucis el visul. Noi stim ca Gyr a fost si este si acum, dupa cum singur ati recunoscut, foarte bolnav. Si mai stim ca dumneavoastra, cu “umanitarismul” ce va caracterizeaza, ati refuzat pâna acum, pentru a-l forta sa cedeze, sa-i acordati asistenta medicala. Dar nu numai teama de moarte l-a determinat sa se înconvoaie. Veti mai fi avut dumneavoastra si alt argumente la îndemâna pentru a-l determina sa cedeze “.

Colonelul Craciun era vadit furios, pentru ca neprevazuta interventie putea diminua efectul pe care sconta sa-l aiba asupra detinutilor aceasta punere în scena. Nu i-a replicat însa nimic temerarului vorbitor, dar s-a aplecat si i-a soptit ceva la ureche ofiterului politic din imediata sa apropiere. Si chiar în aceeasi seara, dupa terminarea “spectacolului” la care fusesem obligati sa asistam, cel care îndraznise sa încurce socotelile lui Craciun a fost izolat cine stie pe unde.

Într-adevar, respectivul detinut, al carui nume nu-l mai retin si pe care nu l-am mai întâlnit niciodata, avea dreptate. Poetul închisorilor, Radu Demetrescu-Gyr, nu a renuntat la vis doar de frica mortii, ci reeducatorii au recurs, pentru a-i înfrânge rezistenta, la o metoda mai eficienta. Speculându-i sensibilitatea, i-au creat o grava problema de constiinta:

Esti raspunzator de nenorocirea a sute si mii de oameni“-i s-a spus. Tu ai scris versurile la “Sfânta tinerete legionara” si la alte cântece si marsuri care au fanatizat generatii întregi de tineri, determinându-i sa se înroleze în miscarea voastra criminala. În închisoare, cu versurile tale, le-ai întretinut fanatismul si ura împotriva regimului si a clasei muncitoare, facându-i sa se creada alesi pentru “sfânta jertfa” care sa asigure biruinta legionara. Acum, când este evident ca nu voi, ci noi am avut dreptate si ca viitorul este al nostru si nu al vostru, ai obligatia morala sa-i ajuti sa se dezmeticeasca pentru a se salva. Noi vrem sa va punem pe toti în libertate, însa nu oricum. Nu putem trimite în mijlocul societatii indivizi care sa ne creeze iarasi probleme. Vrem, mai întâi, sa va reeducam, sa va facem sa întelegeti si sa recunoasteti ca ati fost dusmani inraiti ai poporului si numai dupa aceea sa va lasam liberi. Vrem sa iesiti de aici, dar nu cu capul sus, ci cu el plecat, nu cu aura de eroi, ci învinsi si compromisi, pentru a nu mai putea complota împotriva noastra“.

Cineva care a stat într-o celula alaturata cu cea a lui Gyr, în perioada când asupra acestuia se faceau presiuni pentru a semna scrisoarea cu pricina, relata ca, zile si nopti de-a rândul, poetul s-a framântat si zbuciumat, traind, din motivele aratate, o cumplita drama sufleteasca. El era constient de influenta pe care o avea asupra unora dintre detinuti, precum si de faptul ca multi dintre acestia îi vor urma exemplul, daca el va accepta sa faca ceea ce i se cere. Daca era adevarat ca de atitudinea lui depindea eliberarea multora dintre ei, avea el oare dreptul sa nu le ofere aceasta sansa? În cele din urma, omenescul din el a învins, determinându-l sa capituleze si sa semneze scrisoarea cu pricina.

Dar cine ar avea dreptul sa-l judece pentru alegera facuta? Nimeni. Mai ales nimeni dintre cei care nu au trecut prin temnitele comuniste si nu au trait experiente de duritatea celor pe care le-a trait el.

În noaptea care a urmat acestei drame, în singuratatea celulei, mi-au venit în minte cuvintele unui prieten. Ale lui, sau culese de el din vreo carte:

Sa nu-ti faci idoli din oameni în viata!

(din: Demostene Andronescu, “Reeducarea de la Aiud. Peisaj launtric. Memorii si versuri din inchisoare”, Editura Christiana, Bucuresti, 2009)

Legaturi:

*

***

***


Categorii

Biserica rastignita, Demostene Andronescu, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Portile Iadului, Radu Gyr, Reeducarea ieri, azi si maine

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la ““Sa nu-ti faci idoli din oameni in viata!” DEMOSTENE ANDRONESCU despre inceputul reeducarii la Aiud (II)

  1. In adaptarea scrisorii observ numai motivatii si renuntari de natura politica. Cele de natura religioasa nu sunt trecute in acest rezumat sau ele nu existau nici in adaptarea originala ?

  2. Nu cred ca dl. Andronescu ar fi omis ceva esential din scrisoarea respectiva, deci credem ca nu au fost si alte renuntari.

    Noi am reprodus fidel capitolul din cartea domniei sale.

  3. Sa nu-ti faci idoli din oameni in viata!
    Multi dintre noi gresim si ne punem increderea in oameni, si atunci cand ei nu se mai pot ridica la “inaltimea” asteptarilor noastre, dam vina tot pe ei. Facem aceasta greseala desi Dumnezeu insusi ne spune ca “blestemat este cel ce-si pune nadejdea in om”, si nu cel ce inseala asteptarile celuilalt.
    Pentru ca ne iubeste, El sparge “idolii” nostri, ridicand harul sau de la ei. Tare imi este teama ca fara sa vrem sau sa stim ne facem vinovati de caderile altora.
    Acum, revenind la cartea aceasta, aici am citit pentru prima data despre faptul ca detinutii incercau sa se salveze “de unul singur”. Pana la aceasta etapa a reeducarii, faceau tot posibilul sa ramana uniti, dar de-acum tocmai invers.

  4. @ Lucian

    ,,Renuntarile religioase,, in scrisoarea lui Gyr, exista, chiar daca nu sint exprimate in mod expres . Insasi dezicerea de ,,idealul legionar,, si imbratisarea ,,idealului comunist-ateist,, are implicatii de ,,renuntari religioase,,

  5. Prin aceasta nu vreau sa judec pe Radu Gyr , ci vreau sa arat ca bolsevicii, nu se multumeau numai cu ,,renuntarile politice,, ci le doreau si pe cele religioase. De aceea cei care au rezistat pana la sfarsit sint numiti de catre crestini : Sfintii mucenici si marturisitori din temnitele comuniste.

  6. Pingback: Război întru Cuvânt » DEMOSTENE ANDRONESCU despre inceputul reeducarii la Aiud si lectiile importante pe care le avem de invatat si noi (I)
  7. Ce invatatura plina de adevar ne lasa mostenire cei care au suferit in temnitele comuniste! Acolo unde “moartea i-a jucat in poala” , in laboratoarele in care sufletul uman a fost pus sub lupa, si strans in teascul suferintei, s-au sublimat aidoma unor porunci evanghelice cuvinte pline de viata si adevar: “sa nu-ti faci idoli din oameni in viata”!

    Oare cati dintre semenii nostri nu si-au pus nadejdea in vre-un aproape asteptand cu mana-ntinsa la raspantiile vietii sa fie miluit cu vre-o lumina? Oare cati nu si-au facut un idol dintr-un lider politic, un star, un membru al familiei, un duhovnic chiar… si care a fost pus mai presus de oricine si orice, fara de care nici nu se putea concepe insusi existenta, si in care se credea pana in panzele albe?

    Si iata ca in viata poate veni un moment in care asteptarile sa-ti fie zdruncinate, si in care constati cu durere ca cel, pe care il considerai un far plin de lumina, sa te miluiasca …cu lumina stinsa.

    Domnul Dumnezeul nostru este un Dumnezeu gelos, si nu vrea ca pe altarul inimii tale sa pui pe cineva care nu poate sa-ti ofere lumina cea neinserata, drept pentru care iti vorbeste in insuti viata ta: “Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine!” (Iesirea 20,3) caci daca tot crezul tau se sprijina pe acela, vei vedea ca n-ai facut decat sa-ti cladesti un castel pe nisip, in loc sa ai ca piatra de temelie pe Hristos.

    Sa nu-ti faci idoli din oameni in viata, caci odata cu caderea lor poti sa te pierzi si tu! Caci nu este om fara de pacat, si daca fara discernamant il vei urma pe cel care ti-a devenit scut, sabie si drapel, te poti indeparta de Adevar riscandu-ti chiar mantuirea. In viata tot omul este luptat si chiar cel ce mergea drept, poate si silit de imprejurari, sa-si atinga limita si sa cedeze, iar atunci orb pe orb unde va fi calauzit?

    Asadar, sa luam aminte pentru totdeauna la acest indemn: “sa nu-ti faci idoli din oameni in viata” si sa cautam sa traim in, cu si prin Hristos.

  8. @ Pr. Marian

    Aveti dreptate.

    Ar fi bine totusi daca in “demascare” a reusit sa se foloseasca de exprimarile cele mai generale cu putiinta, evitand in acest fel o lepadare d-asta brutala (gen Nichifor Crainic, ca tot a fost publicat recent un articol si despre el), lepdare care cred ca este mult mai devastatoare pt. suflet …

  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Profetismul dostoievskian “la lucru” (2): “Spre asta ne indreptam…”
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » VAMESUL SI FARISEUL DIN INCHISORILE COMUNISTE. Ce putem invata pentru viata si vremurile noastre?
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Aldea despre lectiile esentiale pentru noi ale marturisitorilor din inchisorile comuniste. CE INVATAM DIN CADERILE SI RIDICARILE NOILOR MARTIRI? CUM LUPTAM IMPOTRIVA DIAVOLULUI?
  12. Pingback: Poezia si rugaciunea ca forme de REZISTENTA SPIRITUALA IN INCHISORILE COMUNISTE. Despre modele, suferinta si salvare cu DEMOSTENE ANDRONESCU SI MARCEL PETRISOR (si AUDIO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: DEMOSTENE ANDRONESCU IMPLINESTE 85 DE ANI. La multi ani blandului poet si marturisitor al temnitelor comuniste! POEZIA CA RUGACIUNE -
  14. Pingback: TORTIONARII INCHISORILOR ROMANIEI (1) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: RADU GYR, poetul care L-a coborat pe Iisus în celula (†29 aprilie 1975), evocat prin marturii emotionante de rudele sale - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: RADU GYR – 38 de ani de la adormirea poetului temnitelor comuniste. “Doamne, cat de mare a fost!” -
  17. Pingback: EROUL AUREL STATE. Marturisitorul care a respins reeducarea din “grija de a ramane om” - Recomandari
  18. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC, slujitorul si marturisitorul lui Hristos in INCHISOAREA DE LA AIUD (I): “Trebuia să accepţi moartea ca să rezişti atacurilor care se dădeau ca să te sluţească moralmente… Trebuie să ai credinţă, să ştii
  19. Pingback: DEMOSTENE ANDRONESCU la emisiunea Eugeniei Voda, Profesionistii (VIDEO). Convorbire despre experientele carcerale, tortionari, Experimentul Pitesti | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC in INCHISOAREA DE LA AIUD (II). Patimire muceniceasca, seninatate si iubire de vrajmasi, REZISTENTA DESAVARSITA LA ADEMENIRILE REEDUCARII: “Acesta are o credinţă de o tărie comparabilă numai cu a primilor martiri ai cr
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate