SFANTUL EFREM CEL NOU – ajutor puternic dat spre intarirea noastra, la sfarsitul veacurilor: “Dumnezeu ar vrea sa ne dea valuri de har, dar nu este prin cine sa trimita si cine sa primeasca”. PREDICI ale Pr. Ciprian Negreanu despre MUCENICIA si DESCOPERIREA SFANTULUI FACATOR DE MINUNI

MARTIRIUL SFANTULUI MARE MUCENIC EFREM CEL NOU

Cuvant de praznuire

rostit de Parintele Ciprian Negreanu

in Biserica Studentilor din Cluj-Napoca

5 mai 2009

[…] In ziua de 5 mai este praznuit [si] Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou, un Sfant despre care am vorbit si in anii trecuti si despre care se cuvine sa vorbim multi ani de acum inainte. Sfantul Efrem a murit muceniceste la anul 1526, la Manastirea sa de pe Colina Neprihanitilor, din apropiere de Atena. Tot in acest fel au fost ucisi de turci si Sfantul Rafail Ieromonahul, cu Sfantul Nicolae monahul si Irina cea micuta, care au patimit dimpreuna. Dumnezeu a binevoit sa ii descopere pe toti acesti Sfinti dupa sute de ani.

Lucrul ce a marcat si uimeste atat la Sfantul Rafail, cat si la Sfantul Efrem – dar poate mai mult la Sfantul Efrem – sunt minunile si aratarile lui nenumarate, incepand de la aratarile in vis, aratari in realitate, vii, adevarate, aratari in timpul slujbelor inchinate lui, in care el era vazut nemijlocit. Insesi moastele sale au fost descoperite datorita faptului ca el le-a aratat unde si cum sunt. Atunci cand Maica Macaria  – cea careia i-a fost dezvaluit locul moastelor – a aflat tot dintr-o vedenie despre felul cum a fost martirizat Sfantul Efrem, i-a adus moastele langa icoana lui si, chiar de atunci, din timpul slujbei, oasele lui au inceput sa trosneasca. Pare smintitor si poate unii zic: „Oare e de la Dumnezeu lucrul acesta?” Ganditi-va la Cuviosul Iacov Tsalikis, cand mergea la racla cu moastele Sfantului Ioan Rusul si ii spunea: „Sfinte, tu stai aici, si uite, un copilas moare in cutare maternitate. Sa te duci acum!“ Oamenii stateau la coada mare sa se inchine, veniti cu autocarele si, probabil, se minunau de cata indrazneala avea acest Iacov Tsalikis, dar el era in taina prietenul Sfantului Ioan si avea incredere desavarsita in el. Oarecum ar fi parut ca-l certa pe Sfantul Ioan, insa nicidecum nu-l certa. Si Parintele Iacov vedea cum Sfantul se ridica din racla si zice: „Ma duc acum!” Ceilalti oameni nu-l vedeau, dar auzeau dintr-o data cum sfintele oseminte din racla trosneau toate, si se cutremurau, intrebandu-se: „Ce s-a auzit?”, insa nu vedeau nimic. Tot asemenea, si in timpul slujbei, precum si la alte slujbe, oasele Sfantului Efrem trosneau, chiar de erau asezate unele langa altele. Trosneau toate, de la cele mai mari pana la cele mai mici, iar icoana de asemenea. Cu adevarat, un lucru tulburator. In timpul slujbei, Sfantul Efrem se arata trecand prin mijlocul celor din biserica, in toate vesmintele, si se infatisa asa cum era el, preotul lui Dumnezeu, slujind si el acolo si fiind de fata, viu, cu adevarat viu.

Si oare ce minuni nu a aratat acest Sfant? Ce lucruri minunate nu i-a dat Dumnezeu sa savarseasca Sfantului Efrem? Despre unele ca acestea nu putem crede decat ceea ce a zis Sfantul Rafail:

„Dumnezeu ne-a dat aceasta lucrare si puterea de a face minuni si ne-a descoperit acum, la sfarsitul veacurilor, ca sa intarim poporul, caci se apropie vremea sfarsitului si ispitele sunt mari. Iar pe noi, pe care ne-a tinut ascunsi atatea veacuri, ne-a descoperit acum spre intarirea multora”.

Si ca sa nu zica oamenii ca n-au stiut, li s-a dat putere acestor Sfinti sa faca mari minuni. Asa este si Sfantul Efrem – i s-a dat putere ca mari minuni sa savarseasca. Cu adevarat, rari Sfinti sunt aceia catre care strigi in rugaciune si sa vina mai repede decat Sfantul Efrem, pentru ca Dumnezeu prin excelenta i-a dat puterea aceasta, acum la sfarsitul veacurilor, lui si celor care au mucenicit precum el.

Sfantul Efrem a patimit si n-a fost cunoscut nimanui vreme de mai bine de 500 de ani. Descoperirile despre el sunt minunate, cele despre patimirea sa muceniceasca Sfantul descoperindu-le mai multor oameni. Gandi­ti-va numai ca maicii de acolo, de la manastire, Sfantul i s-a aratat in chilie, l-a vazut limpede – era tocmai dupa rugaciune si se intinsese putin -, era inalt, foarte slab, putin aplecat de spate, cu haina monahala, cu parul lasat pe umeri. Haina calugareasca era neagra, dar era atat de invechita, incat devenise verzuie. Arata ca un monah adevarat, iar de un om cu astfel de infatisare te-ai fi temut daca l-ai fi vazut dintr-odata in chilia ta. Si totusi, Maica Macaria a simtit multa odihna cand i-a fost dat sa-l vada. El s-a apropiat de patul ei, dar nu s-a apropiat pasind, ci a fost dintr-odata langa patul ei si i s-a aplecat la ureche, graind: „In anul 1526, la 5 mai, la noua dimineata, a murit martirizat Sfantul Efrem cel Nou”. Atunci Maica Macaria s-a gandit: „Sa ma ridic sa notez”.  Iar el a zis din nou: „In anul 1526, la 5 mai, la noua dimineata, a murit martirizat Sfantul Efrem cel Nou”, repetandu-i aceasta de sapte-opt ori, incat Maica Macaria se gandea ca de acum va tine minte. Sa ti­nem si noi minte ca in anul 1526, la 5 mai, la 9 dimineata, a murit mar­tirizat in chinuri groaznice Sfantul Efrem cel Nou.

Felul in care Sfantul a aratat cum a murit e greu de explicat. De pilda, o femeie care s-a dus sa se inchine icoanei lui, dintr-odata l-a vazut acolo pe Sfantul Efrem pironit pe un copac, atarnat de picioare, trupul fiindu-i strapuns de piroane mari ca si cele cu care a fost tintuit Domnul Hristos. I-au strapuns pantecele cu un taciune mare inrosit si atat l-au lovit si l-au batut, incat tot copacul era plin de sangele lui, iar carnea ii statea imprastiata imprejur. Astfel a fost martirizat Sfantul Efrem. Iar turcii stateau de o parte si se uitau, dupa ce mai inainte aprinsesera sub el un foc, ca sa vada ce va face. Sfantul Efrem se ruga si astfel si-a dat duhul, in acele chinuri. Mai apoi, o alta maicuta de la acea manastire povesteste cum a fost ingropat trupul Mucenicului, marturisindu-le acestea tot in urma unei descoperiri a Sfantului Efrem. Vreme de mai multe zile, trupul Sfantului a ramas jos langa dud, caci nimeni in afara de turci nu stia ce se petrecuse acolo, nici unul dintre crestini indraznind sa urce in locul unde se aflau armatele turcesti. La mai multe zile de la plecarea turcilor, cativa sateni crestini au urcat pe Colina Neprihanitilor si doar un caine – poate al manastirii – alerga spre locul unde a fost martirizat Sfantul Efrem. Cu adevarat, peste veacuri si cainele acesta a ramas in memoria Dumnezeirii, caci numai de acolo se putea vesti acest adevar. Dumnezeu nu uita nimic, nici pe cainele acesta mergand plangand si inconjurand tot timpul copacul martiriului si parca pazindu-l pe Sfantul Efrem. Celelalte batjocuri pe care le-a suferit Sfantul Efrem sunt nenumarate, insa as vrea sa mai spun ca atunci cand au venit cei trei tarani, dar nu se vedea trupul sau agatat pe lemn, cainele nu facea decat sa fuga de la tarani la trupul lui, ca si cum ar fi vrut sa le spuna unde e trupul Mucenicului. Atunci oamenii au inteles ca este ceva acolo si, luand de jos trupul, au strans tot ce se putea strange – pentru ca erau bucati din trupul lui peste tot – si apoi l-au pus in mormant. Povesteste maicuta careia i-a fost randuit sa vada acestea ca acel caine s-a dus si si-a bagat botul intr-o scorbura si a mai scos o bucata din trupul Sfantului Efrem si a adus-o acolo. Iar maica se minuna cu cata delicatete tinea acel caine bucatica din trupul Mucenicului.

Asadar, aceste lucruri au fost descoperite atat de detaliat, incat nici daca am fi fost de fata nu am vazut asemenea amanunte. Insa toate acestea s-au aratat si au ramas in memoria dumnezeiasca, in pomenirea lui Dumnezeu, si sunt amintite pana acuma incat le stim si noi. Sfantul Efrem este pomenit astazi si prin el si pentru el Dumnezeu a facut si face minuni nenumarate si mari, intarind din nou credinta in poporul dreptcredincios.

Dumnezeu sa ne ajute si sa ne intareasca pentru rugaciunile Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou”.

Amin

***

PUTEREA MUCENICILOR LUI DUMNEZEU

Cuvant la praznuirea Sfantului Efrem cel Nou

rostit de Parintele Ciprian Negreanu

in Biserica Studentilor din Cluj-Napoca

5 mai 2011

“Astazi este praznuit Sfantul Mare Mucenic si Marturisitor Efrem cel Nou din Attica, de la Nea Makri. Sfantul Efrem a fost praznuit de greci, de tot poporul elenilor, cu mare cinste, ca un Sfant, desi el nu era declarat Sfant. Cartile cu marturii despre viata si minunile lui au aparut pretutindeni, in toata lumea, fiind traduse in multe limbi, inainte ca el sa fie declarat sfant, iar acatistul lui s-a citit cu multa ravna si minunile s-au inmultit si nenumarati oameni au primit ajutor; ase­menea si paraclisul Sfantului Efrem si slujbele lui s-au savarsit si s-a primit ajutor mare si aici in Romania si in alte parti, chiar daca el inca nu era declarat sfant. Abia anul acesta [2011], in aprilie, a fost declarat de catre Sinodul grec acest Sfant, iar astazi in Grecia, la Manastirea Sfantului Efrem, in Attica, se petrece cu fast aceasta proclamare. E zi de mare sarbatoare acolo, insa cei mai multi dintre noi, romanii, nu am stiut ca Sfantul nu era declarat formal de Sinod, caci pana la urma am putea zice ca aceasta e o declaratie formala, pentru ca el este sfant inaintea lui Dumnezeu, iar poporul il cinstea de mult. Acum a urmat sa fie doar aceasta aprobare, avizare a Sinodului, care cumva isi pune ultima pecete peste cinstirea ce se aduce Sfantului Efrem.

Multi se roaga Sfantului Efrem si multi au mare incredere in el, caci au vazut cat de grabnic vine in intampinarea celor care il cauta. Sfantul Efrem face multe minuni, foarte multe minuni si noi credem in ele, insa cei mai multi dintre noi n-au stiut ca el n-a fost declarat Sfant.

Astazi este cumva implinit in mod oficial, cu slujbele si cu randuielile care se fac la manastire, e declarat in randul Sfintilor. Iarasi, foarte multi dintre noi il cinstim si il iubim – atata cat putem zice ca iubim, caci nu prea avem noi dragoste, insa incercam sa avem -, dar nu prea ii stim viata. Foarte pe scurt vom pomeni cele despre viata Sfantului, iar pe cei care vor sa stie mai multe ii indemn sa citeasca cartea inchinata lui.

Toate lucrurile acestea care le voi spune si pe care le puteti citi in carte sunt marturisite de Sfantul Efrem dupa descoperirea moastelor sale prin Maica Macaria; ele nu sunt stiute din copilaria sa, nu sunt lasate in scripte si nicidecum nu le-a scris cineva despre el atunci cand era micut. Toate acestea s-au aflat mult mai tarziu, dupa mai bine de 500 de ani.

Sfantul Efrem s-a nascut in ziua Sfintei Cruci, pe 14 septembrie, in anul 1384, in Grecia. Tatal lui a murit cand era inca mic, ramanand sapte copii orfani. La varsta de 14 ani si-a inchinat viata cu totul lui Dumnezeu, Mantuitorului nostru Iisus Hristos si s-a dus la Manastirea Nea Makri de pe Colina Neprihanitilor, unde a ramas vreme de 27 de ani ca monah, nevoindu-se in ascultari si in tot ceea ce trebuie sa faca un calugar in manastire. Acest loc era cunoscut si cinstit de nevoitori, caci locasul era mult mai vechi, inca din veacurile VIII-IX, stiindu-se ca inca de pe atunci s-au salasluit monahi pe acea Colina a Neprihanitilor, sfintind acel loc. Din istoria Bizantului stim ca pana in vremurile contempo­rane Sfantului Efrem, turcii au cotropit Asia Mica, au cucerit mare parte a Greciei, aproape tot ce insemna Bizantul, afara de Constantinopol. Asa se face ca in 1425 turcii au ajuns si la Nea Makri, iar Sfantul Efrem a fost prins, a fost inchis si a stat in inchisoare, intr-un fel de robie, chiar acolo, vreme de mai multe luni.

Prin iconomia lui Dumnezeu a fost prins si robit chiar in ziua sa de nastere, in ziua inaltarii Sfintei Cruci – 14 septembrie. Sfantul Efrem a purtat cruce grea – Crucea lui Hristos -, asa cum si Sfantul Ioan Gura de Aur tot in aceasta zi de 14 septembrie a adormit langa o biserica din Armenia, purtand crucea martiriului, crucea batjocurii oamenilor, crucea hulelor adresate de ceilalti episcopi, crucea tuturor defaimarilor, pe care a purtat-o si Domnul Hristos – e aceeasi Cruce. Acestora care L-au iubit pe Mantuitorul Hristos cu tot sufletul li s-a dat marea sansa sa poarte si ei Crucea Lui – nu in plinatatea ei, ci au dus povara Domnului dupa a lor putere. Inca din copilarie, prin nevointe si osteneli, prin putinul ajutor pe care il avea – caci facea parte dintr-o familie cu sapte copii, fara de tata -, prin vaduvia mamei, Sfantul Efrem a purtat crucea orfanilor, a celor necajiti, a celor cu lipsuri. Apoi a purtat crucea monahala, a ascultarii, si oare cate ascultari nu va fi trebuit sa faca in manastire, el, un copil de 14 ani. In ziua in care a implinit 41 de ani a fost prins in robie de turci, iar la ce batjocuri si la ce batai si uraciuni a fost martor este cu neputinta a sti, decat numai cele pe care le-a marturisit el insusi. Toata aceasta robie a durat pana in ziua de 5 mai a anului urmator, care era Martea luminata – a treia zi de Pasti.

De multe ori s-a intamplat ca sub jugul turcesc nenumarati arhierei, preoti si monahi din vechiul Bizant, din Georgia, Bulgaria sau Serbia au fost omorati, batjocoriti de mahomedani chiar in zilele praznuirii Invierii. Sa ne aducem aminte numai de cei sase mii de mucenici din Georgia care au fost ucisi in noaptea Învierii.  Aproape ca, in preajma anului 1821, cand a fost revolutia greceasca, nu erau Pasti in care sa nu fi fost spanzurat sau pironit Patriarhul Constantinopolului sau alti ierarhi in ziua de Pasti. Asta era bucuria mahomedanilor, sa-i spanzure pe ierarhii crestini, sa-i batjocoreasca, sa-i taie in piata publica, chiar de ziua Invierii. Un lucru de acest fel s-a petrecut si cu Sfantul Mare Mucenic Efrem, care in a treia zi de Pasti a primit cununa martiriului, crucea martiriului. Asadar, nu a purtat numai crucea marturisirii, a jertfei, a ascultarii, a lasarii lumii acesteia prin fagaduintele monahale, si crucea copilului orfan, ci si crucea martiriului, adica a botezului sangelui. Chipul in care a fost batjocorit si omorat a fost nestiut de cineva, afara de cei care l-au ucis, caci nimeni n-a fost de fata decat numai Dumnezeu. Insa mai mult ca si cu oricine i s-a adeverit cu Sfantul Efrem cuvantul spus de Mantuitorul: „Cele ce se vor face la intuneric se vor vesti la lumina, iar cele care s-au spus la ureche se vor vesti de pe case” (Luca 12,3). Cele ce s-au facut acolo in taina, pe Colina Neprihanitilor, cand Manastirea fusese distrusa si nimeni nu vedea, afara de cei care faceau raul acesta si de Sfantul Efrem, cele ce s-au intamplat acolo s-au descoperit acum, inainte de sfarsitul veacurilor, cu o putere si cu o lumina fara de seaman si le stie o lume intreaga. Cei ce vor sa le citeasca le vor afla. Dupa 500 de ani, Sfantul Efrem a descoperit tot ce s-a petrecut acolo, cum a fost rastignit cu capul in jos, cum a fost pironit batandu-i-se piroane in cap si in picioare, de care trupul ii era atarnat de un copac care inca mai dainuie. Sfantul a descoperit si toate celelalte care s-au mai petrecut acolo, cum l-au strapuns cu o tepusa inrosita in foc, lucruri groaznice si dureroase, dar pe care Dumnezeu le stie si nici un fir din capul acestor oameni sfinti nu s-a pierdut. Nu este vorba de fir trupesc, ci nimic din ceea ce au patimit ei nu va fi pierdut si nici sufletul lor nu se va pierde, ci va ramane in vesnicie, si asa este cu adevarat.

Am spus toate acestea, dar as vrea sa ajung cu cuvantul la maica stareta de mai tarziu, careia i-a fost descoperit trupul Sfantului Efrem, pentru ca noi toti am putea fi in locul ei daca am avea ravna si dragostea ei. Ea a venit si s-a salasluit acolo intre acele ruine, caci manastirea a ramas in ruine pana la mijlocul veacului trecut. Maica Macaria a venit singura sa faca acolo ceva: sa curete ruinele, sa le repare si sa faca o manastire de se va putea. Ea a venit de una singura, stiind ca acolo a fost o mare manastire, si cu ravna mare a venit si se ruga lui Dumnezeu, iar Dumnezeu raspunde acestor rugaciuni. Se ruga Domnului sa-i descopere macar pe unul dintre nevoitorii cei care au trait acolo. Si se intreba maica in inima ei cum vor fi trait aici singuri acei monahi, cum se nevoiau ei, cum or fi suferit – si cu dor isi dorea sa stie lucrurile acestea. Nu oricui a descoperit Dumnezeu aceste lucruri minunate. Nu prin oricine S-a coborat Dumnezeu in lume, ci prin Maica lui Dumnezeu, si daca nu era ea, nu era prin cine sa vina Domnul in lume. Ea era omul care-L putea primi pe Dumnezeu, prin care putea sa coboare in lume, dar era si o mana intinsa din partea omului. Ce am dat noi oamenii? Pe Preacurata Fecioara. Asa e intru toate – si nu numai privitor la venirea Mantuitorului in lume -, este trebuinta de raspunsul pozitiv al omului. Aceasta randuiala e si in ajutorul si minunile Sfintilor. Sunt Sfintii sihastri din muntii Ceahlaului, care vuiau si fosneau in codri, sau atatia si atatia care au murit in Ardeal in perioada distrugerii manastirilor din vremea generalului Bukow si sunt ingropati nestiuti/ucisi de armatele acestuia, locurile lor fiind nestiute. Faptul ca Dumnezeu nu-i descopera pe acestia e si pentru ca nu este nici un suflet arzator si rugator atat de mult, incat sa vrea sa-i cunoasca pe acesti Sfinti. Unor asemenea suflete Dumnezeu le raspunde, Dumnezeu le descopera, Dumnezeu le da. Dumnezeu asteapta cu dor sa descopere aceste lucruri, Dumnezeu asteapta cu dor sa dea pe fata minuni de nespus, sa descopere moaste ale Sfintilor, lucrari ale lor care zidesc un neam intreg, dar nu are prin cine. Tot asa cum poate ar mai fi asteptat mii de ani, daca nu era Maica lui Dumnezeu. Domnul nu face nimic fara voia omului. El bate la usa si cine e vrednic sa-I deschida, Ii deschide, anume acela care se face vrednic sa-I deschida lui Dumnezeu.

Asa a fost si Maica Macaria: a fost vrednica cumva, caci dupa atatea sute de ani s-a aflat cu dor arzator sa-si doreasca sa afle cine s-a nevoit acolo, cine sunt aceia, si sa-i cinsteasca cu mare bucurie si cu mare dragoste pe acesti Sfinti ori poate Martiri, care au vietuit acolo. Maica Macaria s-a rugat cu ardoare sa-i descopere Dumnezeu cum au trait acei oameni si macar pe unul sa-l gaseasca dintre cei ce se ostenisera acolo si s-a rugat pentru asta mult timp si iata ca Dumnezeu i-a descoperit. A auzit un glas care i-a zis „Sapa aici!” si a sapat si a gasit in pridvorul manastirii chiar moastele Sfantului Efrem, care raspandeau mireasma de nespus. Apoi ea a pus moastele acolo intr-o firida, caci se facuse seara si ploua. Cel ce sapa se maniase si, fiind nemultumit, nu voia sa sape unde ii spusese maica, insa in cele din urma a ascultat-o, cu toate ca el era suparat, deoarece i se pareau niste mofturi ceea ce i se ceruse. A sapat la adancime si au gasit moastele ramase nestricacioase, si nu numai nestricacioase, ci mirosind extra­ordinar de frumos. Iar cand au ajuns la craniul Sfantului, care raspandea o mi­reasma dumnezeiasca, acel om a incremenit si n-a mai putut zice nimic, caci i-a amutit limba in gura, si s-a lasat jos. Atunci Maica l-a trimis de acolo pentru a ramane singura. Si ea a inceput sa sape incet si a descoperit vesmantul monahal si anumite lucruri care sunt ale preotilor si astfel si-a dat seama ca a fost preot. In marginea anteriului se vedea ca tivitura hainei era butucanoasa. Apoi a luat moastele de acolo, pentru ca incepuse sa ploua, si le-a pus intr-o firida, aproape. In noaptea aceea, Maica Macaria s-a rugat mai mult sa-i descopere Dumnezeu viata acestui om, cine e el, cine este Sfantul lui Dumnezeu care a izvorat acea buna mireasma. Si atunci a auzit pasi vigurosi si repezi prin curte, venind spre locul unde se ruga ea, si a incremenit de frica. Apoi a auzit: „Cum ai lasat trupul meu acolo? Si capul, uite cum mi l-a pus omul acela“. Atunci Maica i-a fagaduit Sfantului Efrem ca a doua zi se va ingriji de toate si asa a si facut.

Acest lucru vreau sa-l reamintesc iar: s-a gasit omul vrednic prin care Sfantul Efrem sa se descopere lumii, prin care Dumnezeu sa poata trimite har peste har. Dumnezeu ar vrea sa ne dea valuri de har, dar nu este prin cine sa trimita, nu are cine sa primeasca. El ne da numai cu stropul pentru ca n-are cine primi. Pentru ca omul primeste si se mandreste si se cinsteste si se slaveste pe sine insusi si se foloseste numai el si incepe sa-si dea siesi slava, si omul acela cu aceste minuni in brate se duce in iad si nu-i este de folos. Si astfel se intineaza lucrarea Sfintilor prin mandria si prin invartosarea omului si se vorbeste de rau viata Sfantului aceluia pentru uraciunile care se fac pe memoria lui si cearta pentru intaietatea descoperirii. Iar oamenii o sa judece viata acelui Sfant pentru tine, se va necinsti Biserica lui Dumnezeu pentru noi, preotii, pentru cei care nu sunt crestini cu adevarat. Se necinstesc Sfintii pentru noi si pentru pacatele noastre si pentru uraciunile noastre, ca ne laudam cu ceea ce nu avem si ne dam mari cu ceea ce nu meritam. De aceea nu ne descopera Dumnezeu. Dar cand se mai gaseste cate unul care sa savarseasca lucrul cum se cuvine, dar mai ales sa aiba smerenie, se descopera multe, nenumarat de multe.

Dumnezeu sa ne ajute si sa ne intareasca pentru rugaciunile Sfantului Efrem cel Nou. Amin”.

(din: Sfantul Mare Mucenic si Cuvios Efrem cel Nou. Marturii ale minunilor savarsite in zilele noastre, Editura Sophia, 2012)

Vedeti si: