SA-I ALINAM PE CEI IN SUFERINTA, rugandu-ne pentru ei, ca si pentru cei AFLATI IN IAD: Mare este milostenia pe care o facem pentru acesti oameni si, daca este posibil, sa varsam in fiecare zi cate o lacrima pentru ei. Nefericirea, chinul, disperarea lor, sa devina suferinta si nelinistea noastra”

6-05-2014 Sublinieri

***

Job_the_Long-Suffering

Eliberati de grele lanturi

Iar Domnul Şi l-a alaturat pe Iov: iar daca si el s-a rugat pentru prietenii sai, [Domnul] le-a iertat pacatul. (Iov 42, 10)

Sunt liber doar atunci cand uit de mine insumi. Purtandu-mi grija mie insumi, gandindu-ma mereu la cele de care duc lipsa, este ca si cum as fi legat in lanturi. Daca as putea sa uit de mine, as fi liber. Daca, atunci cand se abat asupra mea nori negri, mi-as aduce aminte ca asemenea nori plutesc si asupra fratelui meu, i-as trece cu vederea si pe cei de dea­supra mea. Rugandu-ma pentru fratele meu, m-as simti liber de orice apasare. O, dumnezeiescule Duh al lui Hristos, du­hul smereniei si al dragostei, Cel ce te reversi asupra noas­tra, doar in Tine imi pot gasi adevarata libertate! Elibereaza-ma de mine insumi, scoate de pe mine acest lant greu!

Nu ma doboara necazul, nici suferinta, ci faptul ca aceas­ta suferinta sta adunata in mine. Ajuta-ma, Doamne, sa iau asupra mea si poverile altora, ajuta-ma sa gust dulceata im­pacarii cu sine, dupa ce voi incepe sa port si poverile apropiatilor mei si ma voi afla in legatura cu Tine, Cel ce ai luat asupra Ta neputintele si bolile! Invata-ma sa ma rog pentru altii. Şi, pentru ca sufletul sa nu-mi mai fie incatusat, fa-ma sa ma avant catre libertatea pe care mi-o dai Tu, libertatea renuntarii de sine si a putintei de a deveni oricand copartas la lucrarea Ta, in slujirea aproapelui, prin rugaciune, cu cuvantul si cu fapta!

***

Alina-i pe cei aflati in suferinta

Binecuvantat este Dumnezeul si Tatal Domnului nostru

Iisus Hristos, Parintele indurarilor si Dumnezeul a toata mangaierea,

 Cel ce ne mangaie pe noi in tot necazul nostru, pentru ca pe cei ce

se afla-n tot necazul, sa-i putem si noi mangaia prin mangaierea

 cu care noi insine suntem mangaiati de Dumnezeu.

(II Corinteni 1, 3-4)

Multe si felurite sunt mijloacele prin care “Dumnezeul a toata mangaierea” ne mangaie. Uneori, cu un cuvant din Sfanta Scriptura, care ne lumineaza mintea si inima, ca o raza de soare care strapunge negura. ananias2-up2Un asemenea cuvant poate avea ecou indelungat in inima noastra, ne poate da vigoare, ne poate risipi gandurile negre. Alteori, in clipa cand ne simtim singuri, parasiti de toti, cand simtim com­pasiunea unui apropiat al nostru, cand ni se adreseaza un cuvant cald, spus cu dragoste, care ne incalzeste sufletul. Iar aceasta forma de iubire ne poate aparea ca o preinchipuire a acelei vesnice iubiri, care ne inconjoara, din leagan pana la mormant.

Nu exista amaraciune in care Domnul sa nu picure si un strop de alinare. El nu ne va scuti nicicand dintr-odata inima de suferinta, fiindca de suferinta avem nevoie, dar ne-o va usura prin prezenta Sa. Sa ne straduim sa „prindem” aceste raze de lumina care patrund in noi si sa nu ne afundam cu totul in suferinta, sa nu ne intristam intr-atat, incat sa nu vedem raza de lumina care se strecoara prin ne­gura apasatoare.

Uneori, ajungem sa ne intrebam fara sa vrem: de ce trebuie ca inima noastra sa sufere, zdruncinandu-ni-se astfel intreaga fiinta, de ce oare tot ce inseamna fe­ricirea noastra, adica insasi viata, a trebuit sa dispara putin cate putin, lasandu-ne singuri, rapusi. Sa nu ne duca gandul la asa ceva, sa cautam sensul lucrurilor care ni s-au intamplat in cuvintele Apostolului: „Sa-i putem si noi mangaia pe cei ce se afla in tot necazul”. Oare gandul acesta nu ne poate aduce usurare? In mod sigur durerea ar fi insuportabila daca am avea constiinta inutilitatii ei si de aceea sa nu ne intrebam niciodata «De ce?». Acea scoala a rabdarii, prin care ajungi sa treci prin suferinta, are un rost deosebit si poate va veni vremea cand Domnul te va invrednici sa-i poti aduce mangaiere fratelui aflat in suferinta, pe temeiul mangaierii pe care ai dobandit-o prin propria ta experienta.

Cand vei reusi sa vezi cu ochii mintii noianul de suferinta al altuia, vei putea sa-i aduci aceluia usurare, asa cum ai primit si tu usurare, in nemarginita-ti durere, cunoscand ca Domnul nu te-a parasit.

(din: “Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 Cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, 2008)

***

prophet-job

OMILIA a XIX-a a Gherondei EFREM FILOTHEITUL

Suferinta – durere – iubire[1]

“Iubitii mei fii duhovnicesti,

Mult incercatul Iov, acest urias al rabdarii si al suferintei la voia lui Dumnezeu, a zis “omul care a pasit pe pamant fara suferinta, fara durere, fara suspine, fara truda” este teras. Cuvantul acesta inseamna ceva paradoxal, mai presus de fire, in afara limitelor. Deci, unui om firesc ii este cu neputinta sa treaca prin viata fara durere si suferinta. Acestea insotesc orice om muritor. Cine n-a simtit durerea si n-a plans in viata lui? Din momentul in care se naste si devine prunc, omul cu lacrimi incepe sa traga in piept aerul vietii acesteia si cu lacrimi si suspine o paraseste. Vedem si la muribunzi, cand trebuie sa le iasa sufletul, ca le curg lacrimi din ochi, si nu numai oamenilor despre care credem ca sunt in varsta si au multe pacate, dar si pe prunci si pe copii ii vezi ca varsa lacrimi.

Iov, acest mare sfant al Vechiului Testament, a suferit atat de mult, cu toate ca era omul cel mai bun de pe pamant, cel mai drept, asa cum a marturisit Insusi Dumnezeu.

Si vedem ca-l secera suferinta, ii sunt omorati toti copiii intr-o noapte, se alege praful de averea lui, i se distruge sanatatea, iar nevasta lui il provoca sa-L blesteme pe Dumnezeu. Toate ii erau impotriva, si atunci Dumnezeu a zis: “Pentru aceasta te-am incercat, am ingaduit sa ti se intample toate, ca sa se arate sfintenia ta”. Acest sfant a fost un exemplu de rabdare si tarie in necazuri, pentru ca absolut nimic nu se intampla fara voia lui Dumnezeu. Suferinta si necazurile insotesc viata omului si cate fapturi pe pamant sufera infricosator in necazuri si dureri!

Sufletele care au plecat de aici si se afla in lumea cealalta patimesc cea mai inspaimantatoare suferinta, cel mai mare necaz si disperare care secera ca o sabie cu doua taisuri. Acestea nu se intampla pentru sfinti, pentru dreptii care au plecat din jalea lumii acesteia si s-au odihnit in pacea si in slava lui Dumnezeu, caci ei au incheiat-o cu viata in dureri si suferinte, si acum sunt la loc de odihna. Durerea este pentru acele suflete, pentru acei oameni care au dat gres si se afla in temnita cea vesnica, iar cand vor trece de A Doua Venire, vor merge la a doua judecata. Ei tremura si se infricoseaza numai la gandul ca va veni acea zi inspaimantatoare care-i va osandi la iadul cel vesnic. Poate ca sunt milioane, zeci de milioane de oameni care se afla in acest mare necaz si nesfarsit, tinuti o vreme, ca cei care n-au fost judecati definitiv de marele tribunal, ca sa mearga direct inlantuiti in inchisori si in galerii. Acum, insa, se afla in arest si simt o mica rasuflare, pana se va pronunta judecata finala. Sufletele aflate aici tremura si sufera neinchipuit pentru ca pregusta si prevad starea viitoare, conform legii divine. Ea nu le este necunoscuta, asa cum o ignorau pe pamant sau n-o luau in seama. Acum se afla prinsi, au fost gasiti vinovati de lege si nu mai pot sa scape.

Acesti oameni se afla, intr-adevar, in spaima si groaza si trec printr-o mare cumpana. Dumnezeu a aratat oamenilor sfinti cine sunt aceste suflete, ei le-au vizitat si le-au cunoscut. Osanditii cer ajutor prin privirile lor care sunt foarte rugatoare, dar cine sa-i ajute? Desigur, sfintii si dreptii se roaga in cer, dar si noi, nefericitii oameni, care n-am mers inca acolo, suntem datori s-o facem pentru aceste suflete, caci si noi suferim aici pe pamant. Fiecare sa se intrebe pe sine: oare nu sufera, nu simte tristetea si durerea? Cate dintre acestea nu secera sufletele de la radacina, prin sabia cu doua taisuri! Suferintele orfanului, ale bolnavului, ale nefericitului, suferinta mortii ne aduc mii de dureri si ne fac, dupa expresia omeneasca, “viata neagra”.

Suferinta a aparut la primii oameni, care au fost creati sfinti, stapaneau imparatia raiului si erau fapturile cele mai frumoase. Au locuit in raiul feciorelnic, primordial, care a fost creat din iubirea si milostivirea lui Dumnezeu, din intelepciunea si maretia Lui. Si acolo, in rai, se desfatau minunat, prin Duhul Sfant, Care sufla asupra lor din abundenta. In momentul in care n-au ascultat si s-au aratat necredinciosi, au cazut din har, Duhul Sfant i-a parasit, iar Dumnezeu a trimis pe un inger cu sabie de foc care i-a alungat.

Ganditi-va la durerea si suferinta primilor oameni care parasesc raiul si sunt dusi de inger in exilul acestei vieti. Daca pe noi ne-ar scoate cineva din casa noastra si ne-ar lasa simplu afara, o, ce mahnire, ce durere, ce mirare si nefericire am simti! Luati aminte, deci, si la suferinta pe care au simtit-o acestia, parasind viata cea nemuritoare, pentru ca atunci nu exista moartea, ea nu-si facuse inca aparitia in viata lor nemuritoare. Moartea apare ca urmare a neascultarii si, de atunci, durerea si suferinta au insotit orice faptura omeneasca pe pamant. De aceea, seceram continuu urmarile si roadele izgonirii. Deci, facand comparatie cu durerea si cu mahnirile noastre, cu ceea ca se intampla cu oamenii indurerati si nefericiti in temnita vesnica a vietii celeilalte, sa ne rugam pentru ei. Durerea si suferinta lor sa devina ale noastre, ca Dumnezeu sa le fie binevoitor si sa le ierte greselile, inainte de Judecata cea mare, cand nu se mai poate intampla nimic. Acum toate pot fi indreptate si schimbate, acum este timpul bine primit, ziua mantuirii, si pentru noi, si pentru acele suflete. Luati bine aminte ca si noi putem fi acolo, si aici, pe pamant, cineva mijloceste pentru iertarea si pentru libertatea noastra. O, ce mare bucurie, ce recunostinta le-am arata acestor oameni care ar mijloci si s-ar ruga pentru libertatea noastra vesnica! Oh, ce mare bucurie ar simti cei intemnitati cand ar primi actul de liberare, datorita faptului ca unii oameni din afara, aflati in libertate, le-au platit cautiunea. Si acolo, unde se aflau in disperare, iata ca vine gardianul cu actul iertarii datoriei, cu hartia eliberarii din inchisoare. Si se gandesc ca iesind din inchisoare isi vor vedea familia, lumina zilei, vor merge fara catuse si lanturi, fara cantina, fara imbracaminte zdrentaroasa, fara nefericirea si oprelistea inchisorii. Si numai faptul ca vor respira aer curat, ca vor merge unde voiesc si nu-i va urmari politia, cata bucurie le va produce intemnitatilor aflati in starea de a fi eliberati! Si ce inseamna in viata aceasta un an de libertate? Pentru un intemnitat si un condamnat are o valoare deosebita. Sa oferim aceasta bucurie acestor oameni tinuti in legaturile osandirii.

De aceea, milostenia pentru acesti oameni, pentru aceste suflete are o mare valoare duhovniceasca si cantareste mult inaintea milostivului Dumnezeu. Deci s-o facem si sa n-o ocolim, avand ca motivatie nevrednicia rugaciunilor noastre. Intr-adevar, suntem nevrednici, si cel dintai eu, nu putem fi ascultati, pentru ca datoria noastra este mare inaintea lui Dumnezeu, avem responsabilitate si nu suntem liberi. Aici, insa, ceea ce conteaza si da masura lucrurilor este iubirea si Dumnezeu Se va milostivi, va trece cu vederea vinovatia sufletelor care-i vor milui pe acesti oameni.

Marele Macarie, acest pustnic care a savarsit multe minuni si avea mare trecere la Dumnezeu, se plimba intr-o zi prin pustiu. Si acolo a intalnit un craniu de om, l-a lovit cu toiagul si i-a zis:

– Cine esti si ce-ai fost in viata?

Si s-a auzit o voce din teasta care i-a zis:

– Eu am fost preotul idolilor, iar tu esti Macarie, sfantul lui Dumnezeu, ale carui rugaciuni ajung pana la noi, necredinciosii.

Si ce folos aveti voi, paganii necredinciosi, din rugaciunile crestinilor?

– Ne folosim si noi cand acestia se roaga pentru lumea intreaga, pentru toate sufletele. Folosul nostru este ca vine si la noi putina lumina, acolo jos, in intuneric si in iad, si vedem prin aceasta spatele celui de langa noi, aflam ca nu suntem singuri si acest lucru ne este o mangaiere!

– Sa fie asta o mangaiere, ca vezi spatele celuilalt si ca nu esti singur, ci impreuna cu altii?

– Da, pentru noi este o mangaiere, pentru ca dincolo de celelalte chinuri ale iadului, simtim si chinul singuratatii.

Sfantul a lovit din nou teasta cu toiagul si, intristat si-a zis: „Ia gandeste-te, pana si acest lucru este o mangaiere!”.

Toti oamenii, mai mult sau mai putin, ii purtam cu noi pe cei care au plecat din aceasta viata. Suferinta pentru rudenii trebuie sa devina generala, sa se intinda la toate sufletele din lumea cealalta. In cer nu sunt doar sfinti, ci si oameni destinati iadului care sunt si ei fratii nostri, suflete pentru care Hristos S-a rastignit. Mare este milostenia pe care o facem pentru acesti oameni si, daca este posibil, sa varsam in fiecare zi cate o lacrima pentru ei. Suferinta, nefericirea, chinul, deznadejdea, disperarea lor, sa devina suferinta si nelinistea noastra si sa gandim asa: “Ce se va intampla cu acesti oameni? Vor ramane vesnic in iad?”. Pe nici unul sa nu-l uitam in rugaciunile noastre si Dumnezeu ne va milui pentru aceasta mare milostenie si ne va ajuta sa scapam si noi de iad.

Hristos, desi era Dumnezeu, S-a coborat pe pamant ca sa se jertfeasca pe Sine Insusi si a experiat durerea si suferinta, S-a inaltat pe cruce, asa cum vedem din sfintele Lui patimi.

Cine este indreptatit sa scape si sa treaca prin viata fara tanguire si suferinta? Nimeni! Si cand cineva doreste sa nu sufere in viata, trebuie sa se gandeasca: „Cum sa cer aceasta indreptatire, din moment ce Mantuitorul si Dumnezeul nostru Si-a dat ultima suflare pe cruce simtind o durere asa de mare, nu numai in trup, ci si in suflet?“. Fiind Dumnezeu, El stia ca prin crucea, jertfa si Sangele Lui nu va salva intreaga omenire, ci un mic grup de pastoriti. Si aceasta era pentru El o mare suferinta. Cunostea ca satana isi va lua si el partea lui, si ca aceasta era mult mai mare decat a Lui: putini se vor mantui (Luca 13, 23). Si se pune intrebarea: “Dar de ce Dumnezeu a ingaduit ca viata omului sa fie o suferinta si o durere, de la nastere si pana la moarte?”. Desigur, cunoastem ca suferinta este urmarea si rodul izgonirii din rai si ca Dumnezeu a vazut prin ea medicamentul cu care omul se vindeca sufleteste, se inzdraveneste si se invredniceste de mantuire. El sufera si lacrimeaza aici, ca sa nu faca acestea dincolo.

De aceea, plangem de durere, ca sa scapam de jale si de lacrimile vesniciei. Domnul Dumnezeu va ridica toata lacrima din ochii lor si nu va mai fi pentru ei durere, suferinta si tanguire, adica pentru oamenii mantuiti din viata cealalta. De multe ori, nu luam seama la viata noastra si apucam un drum gresit, iar Dumnezeu vine si pune stavila acestuia si, astfel, opreste caderea. Stavila, insa, este foarte aspra, foarte amara si omul protesteaza pentru durerea si patimirea lui. Prin acestea, insa, doctorul Cel atotintelept vindeca raul si cati n-au datorat intoarcerea lor unei patimiri trimise de Dumnezeu in viata lor!

Cu putin timp in urma, o femeie avea doi copii mici, de trei si cinci ani. Plimbandu-se cu fetita, nu stiu cum s-a facut ca a scapat-o din mana, un tanar a trecut cu motocicleta, a lovit-o, a aruncat-o cativa metri si a omorat-o pe loc. Acest soc a fost foarte dur, ca o otrava amara.

Femeia si sotul ei, de disperare, au ajuns sa se loveasca cu capul de pereti, pana in pragul sinuciderii. Si in aceasta amara interventie a Marelui doctor si-au gasit calea mantuirii. Intamplarea aceasta a indrumat-o pe femeie catre un sfatuitor, sa se apropie de un duhovnic si mi-a telefonat, mi-a scris si a venit la mine. Atunci eu i-am zis:

“Copilul meu, Dumnezeu a ingaduit acest lucru din marea Lui iubire parinteasca pentru ca se pare ca drumul tau si al tovarasului tau de viata nu era cel drept. Dumnezeu a avut intentia sa va mantuiasca, de aceea a ingaduit sa se intample acest lucru in viata voastra. Deci urmeaza-L pe El, primeste medicamentul, care stiu ca este amar, dar te va curata de intinare”.

Dandu-si seama de realitate, a marturisit:

Asa este, parinte, acesta este adevarul, drumul nostru ducea spre prapastie, nu stiam incotro mergem, nici de Dumnezeu, nici de credinta. Acest lucru ne-a zdruncinat spre bine, ne-a cutremurat si a daramat locasul cel vechi“.

Eu le-am zis:

“Iata, acum vi se construieste o casa frumoasa, rezistenta la cutremur si puteti sa aduceti pe lume si sa inlocuiti copilul cu altul, caci altfel nu va fi mantuire pentru voi. Trebuia sa fie daramata aceasta cladire subrezita“.

Si intr-adevar, acum sunt pe calea lui Dumnezeu, se nevoiesc, sunt pe drumul luminos al pocaintei si al intoarcerii. Luati seama ce rod a adus suferinta si durerea! De aceea, suferinta este medicamentul lui Dumnezeu cel mai puternic si cel mai potrivit pentru oamenii care n-au cunoscut calea intoarcerii si a pocaintei.

Nimic nu se intampla pe pamant fara voia lui Dumnezeu, iar noi ne impotrivim Proniei dumnezeiesti si ridicam glasul ca un copil cand mama si tata nu-i fac voia, si el reactioneaza din egoism si din nesabuinta si insista in cererea lui. Poate sa plece de acasa, sa-si injure parintii, pentru ca nu i-au implinit dorinta, in timp ce un copil intelegator, cumpatat va pricepe ca parintii lui stiu ceva, de aceea n-o fac. Ei nu pot astazi pentru ca sunt in lipsa, dar maine o vor face. Acum n-au bani, de exemplu, pentru ca trebuie sa plateasca chiria, pentru ca tatal este invalid s.a., dar va trece aceasta incercare si vor veni zile mai bune si-i vor face voia. Daca-i interzic sa iasa noptile, este pentru ca ei stiu multe despre faptul ca noaptea se intampla cele mai multe rele. De va lua seama, copilul va intelege iubirea parintilor chiar atunci cand nu-i fac voia, cel fara minte, insa, va reactiona asumandu-si urmarea neascultarii, care nu aduce nimic bun. Asa si noi, cand reactionam la taierea voii pe care ne-o impune Dumnezeu ca pe o incercare, ne lipsim de folos si primim cate o palma in viata noastra. Aceasta pentru ca, atunci cand ajungem sa-L blestemam pe Dumnezeu, sa ne suparam pe El, sa-I adresam cuvinte de hula, savarsim mari nelegiuiri. Dar Dumnezeu are leacul.

Cand un medic face o interventie, iar bolnavul sufera, reactioneaza, trage atele, scoate pansamentul, il imbranceste pe doctor si-l injura pentru ca-l doare, el ce sa zica? N-a vrut sa-i faca aceasta interventie spre raul lui, ci ca sa-l vindece, dar nemintosenia bolnavului pune in pericol lucrarea lui.

Exact asa facem si noi cand reactionam la incercarile lui Dumnezeu pe care El le ingaduie spre folosul nostru sufletesc. Deci sa primim suferinta, durerea si incercarea ca pe medicamentul lui Dumnezeu, sa suportam amaraciunea si greutatea lui. Dupa aceea, sa-I multumim si sa ne aratam recunostinta dandu-ne seama ca este Parintele nostru care nu greseste. Parintii iubitori nu vor niciodata raul copilului lor si astfel sa primim si noi iubirea lui Dumnezeu, pe care am vazut-o in fapt. Prin urmare, sa lasam la o parte tainele pe care nu le intelegem si sa-L vedem pe Hristos in trup inaintea marii drame a rastignirii. El Si-a jertfit viata pentru noi, si lucrul acesta este o dovada nezdruncinata, incontestabila a iubirii Lui pentru mantuirea noastra si sa alungam orice indoiala. Nimeni nu ne-a oferit in viata o asemenea iubire jertfitoare si Dumnezeu este singurul care S-a jertfit pentru mantuirea noastra.

Asadar, sa rabdam suferinta si durerea si sa ne rugam pentru orice om suferind, caci, ia ganditi-va, cati oameni ofteaza pe pamant! Luati seama la spitale, la psihiatrii, la oamenii care sunt tulburati sufleteste si sufera. Daca ati fost incercati putin de aceste boli sufletesti, stiti ce lucru inspaimantator este. Uitati-va la oamenii stapaniti de demoni, ce durere infricosatoare sufera si ce chin interior! Viata lor interioara este un martiriu. Le citesti exorcismele si vezi ca spumega, deci gandeste-te la durerea din sufletele lor. Sa nu ne intereseze din ce motiv au ajuns aici, au primit aceasta palma de la Dumnezeu, ci sa vedem doar durerea si suferinta, pentru ca nu este usor unui suflet sa se izbaveasca de puterea draceasca. Mergeti la clinicile de psihiatrie sa vedeti sufletele suferinde ale oamenilor!

Noi, care ne numim sanatosi, sa nu-i uitam pe acesta oameni, numele lor sa nu lipseasca din rugaciunile si din grija noastra si sa-L imploram pe Dumnezeu sa le trimita rabdare, usurare si sa le dea vindecare. Trebuie sa ne obisnuim cu suferinta fratilor nostri, caci daca n-o facem, nu avem iubire, daca-i uitam, suntem in afara iubirii divine. Dumnezeu ii incearca pentru ca sa-i aduca in Imparatia Lui.

Sa ne gandim din nou cati oameni se lupta cu moartea si viata lor este pusa inaintea judecatii, iar constiinta ii cerceteaza si le spune: “Acum ce se va intampla cu tine?”. Suferinta si agonia lor sa fie si ale noastre si atunci Dumnezeu, “Cel ce cerceteaza inima si rarunchii“, Care cunoaste aceasta iubire, o va consemna si ne va ramane dator. Nu doar in viata cealalta ne va darui si ne va rasplati, dar si in viata aceasta. Si va veni vremea cand ne vom gasi si noi in aceasta greutate si ne va ajuta, ii va lumina pe ceilalti oameni sa se roage pentru noi, asa cum am facut-o si noi, la randul nostru.

Ceea ce am semanat, aceea vom si secera. Agricultorul seamana grau si grau secera, iar daca insamanteaza neghina, de aceea va avea parte. Pamantul inapoiaza agricultorului samanta pe care a pus-o, si cu atat mai mult Dumnezeu cel viu, Care cunoaste cele ascunse, va inapoia dupa dreptate. De aceea, avand ochii sufletului deschisi, sa vedem adevarul si sa nu-l ascundem, pentru ca, daca-l purtam cu noi, nu ne vom mai teme.

Pilat, cand L-a intrebat pe Hristos cine este, si celelalte, si i-a spus ca are stapanire sa-L elibereze sau sa-L rastigneasca, El i-a raspuns: N-ai fi avut nici o putere asupra Mea daca nu ti-ar fi fost dat tie de sus. Eu am venit sa marturisesc despre adevar. Si Pilat l-a intrebat: Ce este adevarul? A iesit, insa, din incapere, pentru ca nu era vrednic sa auda raspunsul.

Intr-adevar, ca sa cunoasca cineva adevarul, trebuie sa fie vrednic, pentru ca acesta il va elibera de minciuna si de inselaciune. Adevarul consta in iubirea dupa dreptate a aproapelui, nu intunecata si din interes. Astazi, omenirea are nevoie de o iubire autentica, ortodoxa si crestina. Nu iubim asa cum se cade, pentru ca, daca am face-o, faptele noastre, viata si gandurile ar marturisi despre ea.

De aceea, din lucrarea noastra facuta pe ascuns – si crestinul trebuie sa aiba o lucrare duhovniceasca ascunsa – sa nu lipseasca elementul de baza care se cheama iubire dezinteresata si sincera fata de frati, nu numai pentru cei vii, ci si pentru cei morti. Cand durerea celui bolnav, a celui deznadajduit, inchis in carcera judecatii lui Dumnezeu devine si a noastra, atunci Dumnezeu ne va vindeca. Sprijina-l pe altul, ca sa te sprijine Dumnezeu, nu nedreptati, ca sa nu ti se faca strambatate, biruieste raul cu binele pentru ca aceasta este legea evanghelica. Sa nu ne razbunam pe cei care ne fac rau, pentru ca Dumnezeu ne spune ca, daca iubim pe cei care ne iubesc, nu este un lucru deosebit, ca si vamesii si pacatosii fac la fel. Iar cand trebuie sa impartim din ceea ce am primit, si luam inapoi, n-am facut nimic. Toti dau in folosul lor. Tu, insa, trebuie sa ajuti fara vreun scop, ca sa primesti ceva. Daruieste dar, fara sa gandesti ca vei primi inapoi. Daruieste iubire si nu spune: „Eu i-am aratat iubire, dar el nu mi-a aratat”. Atunci este mai bine sa nu dai. Cand daruiesti, sa nu astepti sa primesti inapoi, si atunci faci milostenie cu adevarat. Hristos a daruit iubire si a primit rautatea oamenilor.

Un batran l-a intrebat pe un frate mai tanar: “Fiul meu, cine L-a rastignit pe Hristos? Evreii, parinte. Nu evreii, fiule, ci invidia, pizma si rautatea oamenilor L-au rastignit. Hristos a dat mana si a primit fiere, dar nu S-a razbunat, ci a zis: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac! (Luca 23, 34). Prin urmare, a fost nedreptatit si n-a facut nedreptate, a daruit iubire si lauda, si a primit ura si batjocura.

Acesta este duhul Evangheliei, adevarul lui Hristos: sa te jertfesti pe tine insuti pentru fratele, pentru vrajmasul tau. Atunci vei pasi pe calea luminii, spre intalnirea cu Hristos, Marele biruitor prin jertfa si iubire, si vei fi incoronat.

Hristos este Marele ucenic

Care s-a facut ascultator pana la moarte si inca moarte pe cruce. Pentru aceea si Dumnezeu L-a preainaltat si I-a daruit Lui Nume, care este mai presus de orice nume. Ca intru Numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti si al celor pamantesti si al celor de dedesubt. Si sa marturiseasca toata limba ca Domn este Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu Tatal (Filipeni 2, 8-11).

Adica, Hristos este Cel Care S-a facut ascultator, S-a jertfit si de aceea Dumnezeu I-a daruit Lui nume mai presus de orice nume. Atunci cand va veni din nou sa judece lumea, I se vor pleca si I se vor inchina toate fapturile de pe pamant. Credinciosii I se vor inchina spre lauda, iar cei care n-au crezut in Dumnezeu cel adevarat si au fost inselati de satana, spre osanda. De aceea, noi, care am invatat din Biserica Ortodoxa credinta adevarata si adevarul lui Hristos, sa Ii urmam si sa-l iubim pe fratele nostru, sufletul lui, asa cum Hristos ne-a iubit pe noi. Iar cand il vom iubi ca pe Hristos, vom merge impreuna cu imparatul intru slava lui cereasca si vom praznui Sabatul cel mare, Pastele vesnic, odihna cea nesfarsita care nu se va incheia in veci. Amin!


[1] Cuvantare tinuta inaintea credinciosilor din America.

(din: Ne vorbeste Staretul Efrem Filotheitul. Mestesugul mantuirii, Editura Egumenita)

si prin sufletul tau va trece sabie

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Parintele Efrem Filotheitul, Sfantul si Dreptul Iov

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

25 Commentarii la “SA-I ALINAM PE CEI IN SUFERINTA, rugandu-ne pentru ei, ca si pentru cei AFLATI IN IAD: Mare este milostenia pe care o facem pentru acesti oameni si, daca este posibil, sa varsam in fiecare zi cate o lacrima pentru ei. Nefericirea, chinul, disperarea lor, sa devina suferinta si nelinistea noastra”

  1. Pingback: RUGACIUNEA PENTRU CEILALTI: “De ce te gandesti doar la tine, bunul meu copil, si nu te gandesti putin si la lumea care sufera? Cati nu striga in aceasta clipa: ‘Ajutor! Ajutor!’ si nu exista nimeni langa ei ca sa-i ajute?” -
  2. Pingback: La inceputul noului an bisericesc, CUVINTE VII SI TARI DE LA UN SFANT IN VIATA, PARINTELE EFREM DIN ARIZONA (mai 2014) : Cum sunt Raiul si Iadul? Ce sa facem ca sa ne mantuim astazi? Despre SODOMIE si RAZBOIUL NUCLEAR: “Razboiul va incepe din cauza
  3. Pingback: Cuviosul Paisie Aghioritul ne invata CUM SA NE RUGAM PENTRU CEILALTI (II) – Rugaciunea CU DURERE IN INIMA pentru cazuri concrete si pentru toata lumea -
  4. Pingback: CUVIOSUL SILUAN ATHONITUL ne arata, prin pilde vii, METODELE DUHOVNICESTI DE A REZISTA TURBATELOR ATACURI DEMONICE, care sunt roadele amare sau tragice ale INCAPATANARII NEASCULTATOARE si pana unde poate merge IUBIREA DE APROAPE si RUGACIUNEA PENTRU CEI M
  5. Pingback: “LAZARII VEACULUI ACESTUIA” si IADUL CONSTIINTEI. Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu la PILDA BOGATULUI NEMILOSTIV SI A SARACULUI LAZAR -
  6. ‘Fiul meu, cine L-a rastignit pe Hristos? Evreii, parinte. Nu evreii, fiul meu, ci pizma si rautatea oamenilor L-au rastignit.’

    Ce cuvant greu ar trebui sa fie acesta pt cei care deja i-au plasat pe evrei in iad…

    Toate cuvintele acestui parinte mi se par ‘grele’, esentiale, alarmante. Cat de importanta este, de ex., rugaciunea din inima pt cei plecati dintre noi, sau pt cei suferinzi! Cat de importanta! Este masura iubirii pe care o avem in suflete, si dupa ea vom fi judecati.

  7. Pingback: Staretul Efrem Filotheitul: “DACA ATI STI CAT DE MULT CER AJUTOR CEI ADORMITI…”. Importanta extraordinara a POMENIRII LA PROSCOMIDIE pentru cei plecati dintre noi | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: STARETUL EFREM DIN ARIZONA – “APOSTOLUL AMERICII” si “MAGNETUL” HARULUI (reportaj subtitrat in limba română) | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: CUVIOASA MACARIA – MANGAIETOAREA SUFERINZILOR (†18 iunie 1993): “Am ajuns sa traim vremuri rele. Oamenii sunt indeobste vicleni, facatori de rele, nu se supun defel Domnului Dumnezeu… Astazi se poate ajunge la Dumnezeu numai prin boala
  10. Pingback: “CUVINTE DIN INIMĂ” ALE FERICITEI STAREŢE MACRINA (I): “Diavolul se bucura atunci cand vede moleseala. Au venit vremurile din urma si de aceea eu voi lucra cu ceasul, ca sa nu pierd niciun minut pentru dragostea lui Hristos” | Cu
  11. Pingback: INVIEREA LUI HRISTOS CA POGORARE IN MIJLOCUL IADULUI DIN LUMEA NOASTRA… Pastorala IPS Teofan: “Există multă moarte în noi şi în lume, dar există şi oameni ai învierii care nu şi-au plecat genunchii în faţa mulţimii de idoli aşeza
  12. Pingback: VIAȚA CA O SĂPTĂMÂNĂ LUMINATĂ: “Acum toate s-au umplut de Lumină: și cerul, și pământul, și cele dedesubt”/ “FĂCLII SĂ FIȚI ACOLO UNDE MERGEȚI!” | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: “Bucurati-va!” – PREDICI AUDIO la DUMINICA MIRONOSITELOR, ZIUA CRESTINA A FEMEII. Reasezarea in fire prin iubirea si urmarea lui Hristos pana la capat VS. independenta si feminism | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oaşa despre DEPRESIE si IMPLINIRE, EGOISM si IUBIRE AUTENTICA, OBSESIA FERICIRII si VOLUPTATEA PERVERSA A NEFERICIRII: “Dacă n-ar fi întâmpinat de su­fe­rinţă, omul ar fi ex­traordinar de su­per­fi
  15. Pingback: Sfantul Cuvios Paisie Aghioritul despre CUM POT FI AJUTATI SI CUM AR TREBUI SLUJITI CEI BOLNAVI. “Daca nu suspini in pat, suspina cel putin in rugaciunea pentru bolnavi. Daca cerem ceva de la Dumnezeu fara sa jertfim şi noi ceva, rugaciunea nu ne e
  16. Pingback: Trezeşte-ne, Doamne, trezeşte-ne! VALOAREA TIMPULUI SI FOLOSUL AMINTIRII MORTII | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: “Bucurati-va!” – PREDICI AUDIO la DUMINICA MIRONOSITELOR, ZIUA CRESTINA A FEMEII. Reasezarea in fire prin iubirea si urmarea lui Hristos pana la capat VS. independenta si feminism/ SFATURI PENTRU ADEVARATA FERICIRE A FAMILIEI | Cuvântul
  18. Pingback: Fericitul Parinte Ioan Krestiankin ne invata CE SA FACEM SI CUM SA NE RUGAM PENTRU CEI ADORMITI FARA POCAINTA, PENTRU CEI NEBOTEZATI (NEORTODOCSI) SI PENTRU SINUCIGASI: “Nici un suspin nu se va pierde…” | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: “Bunica” LAMBRINI VEȚIOS (†17 octombrie 2002) – VIAȚA MINUNATĂ A UNEI SFINTE CĂSĂTORITE DIN ZILELE NOASTRE, dăruită cu mari harisme și viziuni duhovnicești. EXPERIENȚA CUTREMURĂTOARE A IADULUI ȘI A RAIULUI, întâlnirea cu
  20. Pingback: SINGURI DE CRĂCIUN | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: “Unde sunt dragostea și unitatea dintre noi? Mai știm noi să ne ascultăm unul pe altul?” Părintele episcop MACARIE despre IADUL LIPSEI DE IUBIRE în care trăim și noi, creștinii, contaminați de DUHUL LUMII. “Mulți vorbesc astă
  22. Pingback: Parintele EFREM FILOTHEITUL, probabil ultimul dintre marii stareti "filocalici" si un SFANT al vremurilor din urma, A TRECUT IN VESNICIE, la 92 de ani - Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: Mitropolitului cipriot NEOFIT – cuvinte de ÎNCURAJARE și SFATURI DUHOVNICEȘTI pentru înfruntarea VREMURILOR DE ÎNCERCARE: “Este o operație care trebuie să se întâmple. Acum, dacă se va face cu anestezie sau fără, va fi dureroasă s
  24. Pingback: “RAIUL NU SE DOBÂNDEȘTE DECÂT ÎMPREUNĂ”. PREASFINȚITUL MACARIE – cuvinte puternice și dătătoare de NĂDEJDE pentru traversarea acestor vremuri bulversante: “Dacă ar fi bună această criză pandemică ar fi tocmai ieşire
  25. Pingback: PRIETENII PARALITICULUI. Inalta chemare de a ne fi BRANCARDIERI DUHOVNICESTI unii altora, aducand bucurie in Cer: “Suntem chemati a fi prezenta lui Dumnezeu in aceasta lume, madularele trupului Fiului Sau” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate