SFANTUL IOAN MAXIMOVICI, PARINTELE UNIC – Marturii olandeze: “Daca se uita la tine, in clipa aceea te stiai cel mai iubit din lume”

2-07-2009 Sublinieri

0261.jpg

038.jpg

Cateva amintiri personale

de Egumenul Adriaan, 1966

Arhiepiscopul Ioan este cinstit ca Intemeietor al Bisericii Ortodoxe Olandeze, iar prima Viata publicata dupa moartea sa a aparut in revista periodica a acestei Biserici in limba olandeza (articolul care urmeaza a fost publicat in acelasi numar). Mai tarziu, cea mai importanta Viata adusa la zi a lui Vladica a fost tradusa in intregime in limba olandeza si publicata tot in aceasta revista.

Vladica Ioan, poreclit Shanghainski, a fost un om de felul celor pe care tanjesti sa-i intalnesti, chiar si numai o data in viata. Iar atunci cand aceasta intalnire devine realitate, amintirea ei nu mai poate fi stearsa. Era cu adevarat un om unic, nu mai era nimeni ca dansul, fiindca multe trasaturi, ele insele foarte rare, se regaseau inca in el cu o intensitate nemaivazuta.

Inca imi apare in fata ochilor cum a venit sa ne viziteze la biserica in urma cu aproximativ cincisprezece ani. Nu atragea prea mult privirea: era scund, indesat, avea un chip cu trasaturi neregulate care se ivea dintr-o gramada incalcita de fire de par. Un defect grav de vorbire il facea foarte greu de inteles, desi vorbea germana, franceza si engleza. Dar nu a spus prea multe. Foarte calm, fara sa tina seama de cei care il asteptau, a cercetat intrega biserica. A mers de a sarutat altarul si s-a uitat cu atentie la toate si in toate cele de pe el. Dupa aceea a examinat, una cate una, icoanele din jur si cartile, atat cele tiparite, cat si cele scrise de mana. Dupa o ora intreaga a plecat: voise sa-i cunoasca pe preotii olandezi si, daca se intampla sa avem greutati, trebuia doar sa ii spunem.

Si intr-adevar, la un an dupa vizita sa am avut mari greutati ecleziastice. Dupa ce vreme indelungata am facut incercari neroditoare in toate directiile, am hotarat “sa ne incercam norocul” si cu el. Acesta a fost inceputul unei lungi legaturi de prietenie, plina de binecuvantare, atat pentru noi, cat si pentru Biserica Olandeza, pe care a luat-o atunci in pastorirea sa. Caci pentru el aceasta a insemnat ca ne-a luat intr-adevar si sub ocrotirea sa si ne-a aparat cu marinimie de toate atacurile care, din lipsa de intelegere si uneori chiar din rea-vointa, erau indreptate impotriva comunitatii tinere si vulnerabile.

Astfel am putut si sa invatam sa il cunoastem mai bine, atat pe el, cat si felul de necrezut in care isi traia viata. Caci venea adeseori in vizita si mereu cand vizita Biserica Rusa din Olanda statea la noi la manastire, unde se simtea intocmai ca acasa. In plus, am fost si noi de multe ori cu el in Franta, la manastirea Lesna sau in camera sa de la Scoala Rusa de Cadeti din Versailles.

Ceea ce te impresiona la el mai inainte de toate era asceza sa incredibil de aspra. Era ca si cum ar fi inviat un sfant din pustie din primele secole. Nu se culca niciodata in pat; nici macar nu avea asa ceva. Uneori, daca era grav bolnav, era ingrijit in alta parte. Dormea cate putin, uneori cateva minute cand era la rugaciune, cateva ore noaptea stand in capul oaselor, pe un scaun si – ceea ce ii tulbura pe multi – cateva minute in cursul unei discutii care nu il interesa, nepierzandu-i totusi firul. Umbla descult, chiar si pe pietrisul ascutit al parcului de la Versailles. Mai apoi acest lucru i-a fost interzis de Mitropolit, dupa ce a avut o grava infectare a sangelui din pricina unui ciob. Manca numai o data pe zi, spre miezul noptii – cel putin cand avea cineva grija de acest lucru; altminteri, nu manca nici atunci.

Insa si mai impresionanta era pilda vie a rugaciunii sale. Savarsea zilnic Sfanta Liturghie, indiferent de cat de putini oameni erau prezenti. La aceasta slujba acorda foarte multa vreme pregatirii Darurilor. Sfantul disc era plin mai sa dea pe dinafara datorita numarului mare al celor pomeniti. Scotea din fiecare buzunar hartiute cu nume pe ele, si in fiecare zi unele noi li se adaugau acestora, din scrisori venite din toate colturile lumii, prin care oamenii ii cereau sa se roage, indeosebi pentru bolnavi. Mai mult, in amintirea sa se pastra limpede chipul fiecaruia dintre cei pe care ii intalnise in timpul vietii sale active. El le cunostea si le intelegea nevoile si acest lucru era deja o mangaiere. La Intrarea cu cinstitele Daruri incepea din nou, cu pomelnicele care ii fusesera aduse intre timp, asa incat corul trebuia uneori sa repete de trei ori Heruvicul. Dupa Sfanta Liturghie mai ramanea inca ore in sir in biserica. Curata cu o grija minutioasa Potirul si Discul, proscomidiarul si altarul. In acelasi timp manca prescura si bea multa apa fierbinte.

Citea cu voce tare Ceasurile, oriunde ar fi fost, adesea stand in picioare in tren sau pe vapor, printre ceilalti calatori (caci calatorea mult). Dupa Sfanta Liturghie, dupa-amiaza, citea corespondenta de dimineata, insa cineva de incredere trebuia sa-i deschida scrisorile pentru a nu vedea daca este ceva urgent. Uneori anunta dinainte continutul scrisorilor, chiar daca erau lucruri de care nu mai auzise nimic de multa vreme. Avea foarte multa grija ca in biserica si indeosebi in altar sa nu se vorbeasca decat strict cele legate de slujba.

Bolnavii si cei singuri erau cei carora le acorda in primul rand atentia sa, cercetandu-i pana si in cele mai indepartate locuri. Pentru acest lucru purta cu el, intr-o geanta de piele legata la gat cu o banda, o icoana grea a Maicii Domnului, o copie a Icoanei facatoare de minuni din Kursk, adusa din Rusia de Biserica emigranta. Acolo canta la capataiul bolnavului, cu vocea sa sparta, mica slujba a Maicii Domnului si aducea eventual si Sfanta Impartasanie.

 kursk_root_icon_of_the_theotokos.jpg

Avea o preferinta pentru copii, care se adunau atat de usor in jurul sau. Totdeauna se informa cu privire la ei, ii catehiza, le trimitea felicitari si le aducea daruri. Putea sa-i priveasca minute in sir in ochi cu acea privire calda, luminoasa, care te invaluia in intregime, asa cum isi cuprinde o mama copilul in brate.

Aceasta privire ramane de neuitat pentru toti cei care l-au intalnit. Pe cat de prost se exprima, pe atat de plini de inteles ii erau ochii. O atingere intamplatoare te ducea cu gandul la ceva tare si masiv, ca un trunchi de copac noduros. Insa daca se uita la tine, in clipa aceea te stiai cel mai iubit din lume.

 032.jpg

Fireste, multi care il cunosteau numai la suprafata se simteau jigniti de felul cum arata. Nu cunostea vrednicia exterioara, in orice imprejurare era pur si simplu el, monahul care avea gandul numai la rugaciune si la nevoile celor necajiti. Era mai mare insa numarul celor care il admirau cu adevarat pentru aceasta si care il iubeau, desi era obositor pentru ei, cu cererile sale. Este binecunoscuta povestea despre cum a stat zile in sir la Washington, in anticamera ministrului de externe, pana cand a reusit sa ia permisul de intrare pentru miile sale de refugiati rusi din China, inclusiv pentru bolnavi, ceea ce nu mai reusise nimeni inaintea sa. Oriunde mergea, erau oameni care doreau sa-i vorbeasca. Daca umbla prin Paris, din toate partile oamenii alergau catre el ca sa-i ceara binecuvantare si sa-i sarute mana. Vedeai atunci cum doamnele elegant imbracate isi stergeau mai intai buzele, fiindca stiau ca nu ii place rujul. Mai mult, adesea trenul de Dieppe (unde erau gazduite corpurile de cadeti) pleca mai tarziu din gara St.Lazare, deoarece conductorul il vedea de departe pe “Monseniorul” rus, care de fiecare data era retinut de oameni. Cu toate acestea se intampla frecvent sa piarda trenul, pentru ca timpul era numai o notiune vaga pentru el.

Ar mai fi multe astfel de intamplari de amintit. De exemplu, un vagabond din Lion povestea cu entuziasm cum umbla Vladica Ioan prin Shanghai in anii grei, pentru a imparti paine si bani, chiar si betivilor. Acest lucru nu il uita, oricat de aspru ar fi vorbit despre altii.

La fel cum a trait a si murit, fara ca nimeni sa se astepte la aceasta, singur in camera sa, cand tocmai se dusese sa se aseze pentru a se odihni dupa slujba din timpul vizitei in Seattle, oras din nordul indepartat al intinsei sale eparhii. Vom multumi pururea ca l-am cunoscut si ca am fost cuprinsi in marea lui dragoste. Nadajduim ca aceasta legatura de iubire va continua sa lucreze spre binele nostru, acum ca Vladica are o legatura si mai directa cu Domnul sau, Caruia i-a fost unul dintre cei mai credinciosi slujitori de pe pamant din vremurile noastre.

007.jpg

Parintele Martin Erlings:

(…) Veneratia si dragostea ortodocsilor olandezi pentru Vladica a fost exprimata de Episcopul Iacov in Cuvantul inainte la Viata Arhiepiscopului Ioan (1966, toamna):

“Aceasta editie este inchinata in primul rand amintirii celui ce ne-a parasit pe neasteptate, Arhiepiscopului Ioan. Ne-am gandit ca l-am putea cinsti cel mai bine trimitandu-va o fotografie cu <<Vladica al nostru>>, facuta la noi in biserica in timpul Sfintei Liturghii. Este caracteristica pentru el, toti cei care l-au cunoscut isi vor da indata seama ca el este. Fotografia a fost facuta in timpul Liturghiei savarsite in Lunea Sfantului Duh[1], cand m-a facut staret. Avea numai saptezeci de ani cand a murit, pe deplin singur, dupa cum fusese de cand devenise episcop. El a facut totul in felul sau, a savarsit in fiecare zi toate slujbele, Sfanta Liturghie a slujit-o fie ca era in tren, pe vapor sau in spital. Iar daca nu putea sa faca acest lucru fiindca era bolnav, chema un preot sa o savarseasca la el in camera. A fost cunoscut si foarte cinstit in toata lumea. Chiar in Paris, omul care face semn sa plece trenul din gara il astepta cand stia ca trebuie sa soseasca <<Arhiepiscopul rus>>.

In toate spitalele europene era cunoscut ca episcopul care statea si se ruga chiar si toata noaptea alaturi de cei care erau pe moarte. Era chemat sa se roage la capataiul celor care erau foarte bolnavi, fie ei catolici, protestanti, ortodocsi sau de orice alta confesiune, caci, atunci cand se ruga el, Dumnezeu era indurator.

A murit pe 2 iulie, adormind pe cand se ruga. <<Acum nu mai avem parinte>>. Acest strigat s-a facut auzit in toata Biserica, in toata lumea. Si Biserica Ortodoxa Olandeza este orfana si nu mai are ocrotitor pe pamantul acesta. Insa el ocroteste mica noastra Biserica pe langa Dumnezeu. Ultimul lucru pe care l-a facut a fost sa-mi trimita mie personal vesmintele si mitra sa de Paste. Scrisoarea mea de multumire nu a primit niciun raspuns.

Nu mai am parinte duhovnicesc si nici nu o sa mai am, in orice caz nu pe cineva ca el, care sa ma sune in miezul noptii ca sa-mi spuna: <<Mergi de te culca acum; ti se va da lucrul pentru care te rogi>>.

Vladica, iti multumim pentru tot, si aminteste-ti de noi, Biserica ta Ortodoxa Olandeza, la Tronul lui Dumnezeu”.


[1] Lunea Rusaliilor (“Conform traditiei dupa care, in ziua urmatoare marilor praznice, sarbatorim persoanele care au slujit ca instrumente ale evenimentului praznuit sau care au avut un oarecare rol in savarsirea lui, a doua zi dupa Duminica Pogorarii Sfantului Duh, adica in Lunea Rusaliilor, Biserica ortodoxa praznuieste pe Sfantul Duh […]. In calendarele romanesti de perete aceasta zi e trecuta ca sarbatoare Sfintei Treimi. Denumirea aceasta, de data mai noua, reprezinta probabil o influenta catolica (la catolici Sfanta Treime e sarbatorita in prima duminica dupa Rusalii). In sec.XII, nici in Apus nu era inca generalizata o asemenea sarbatoare, ci era privita in unele manastiri ca o inovatie; ea a fost stabilita definitiv in Apus abia la 1334. In calendarele celorlalte biserici ortodoxe insa Lunea de dupa Rusalii este numita inca Lunea Sfantului Duh…”– Pr.prof.T.Ene Braniste, Liturgica generala, vol.I, p.182, Editura Episcopiei Dunarii de Jos, Galati, 2002). (Nota trad.)

(in: “Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”, Editura Sophia, Bucureşti, 2006)

014.jpg


Categorii

Sfantul Ioan Maximovici, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “SFANTUL IOAN MAXIMOVICI, PARINTELE UNIC – Marturii olandeze: “Daca se uita la tine, in clipa aceea te stiai cel mai iubit din lume”

  1. Credinta

    Stiu ca esti Bun, si Drept, si Viu.

    Ca bunatatea Ta in toate

    Nu are margini, si nici moarte.

    Stiu ca nu stiu. Nu stiu ca stiu.

    Stiu ca mai bine in pustiu

    Cu Tine, Doamne, e mai bine

    Decat in vesnice festine.

    Stiu ca nu stiu. Nu stiu ca stiu.

    Stiu. Si neant de am sa fiu

    Te voi canta, ca pe-un Parinte,

    Care-a robit cu luare-aminte

    Sa-i zbor cu visele, ca fiu.

    Stiu ca nu stiu. Nu stiu ca stiu.

    2 iulie 2009

  2. dragii mei sf ioan maximovici este un mare sfint un diamant la tronul de lumina al lui Dumnezeu.este un mare ajutator vine cind il chemi in ajutor si te ajuta cu adevarat.este un trandafir al ortodoxiei alaturi de serafim rose arsenie boca paisie aghioritul porfirie bunicutul si ilie lacatusu.fie ca noi toti sa avem parte de binecuvintarea lor.sfintii colaboreaza intre ei ca sa ne ajute pe noi toti in aceste timpuri grele.cine are putin ulei de la candela din cripta sf ioan maximovici sa lase mesaj aici poate imi da si mie putin

  3. Pingback: Război întru Cuvânt » “DESI AM MURIT, SUNT VIU”. Cateva marturii despre minunile Sfantului Ioan Maximovici
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » VIATA SFANTULUI IOAN MAXIMOVICI (DOCUMENTAR VIDEO si text). Apostolul descult al Americii, Chinei si Occidentului
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » DIN SCRISORILE VLADICAI IOAN MAXIMOVICI: “Cei care se pun in slujba lui Dumnezeu, chiar daca sufera… simt mana lui Dumnezeu care ii pazeste”
  6. Pingback: CUM A FOST PRIGONIT SFANTUL IOAN MAXIMOVICI († 2 iulie) DE CHIAR FRATII SAI: “Ca au zis intru sine gandind cu nedreptate: Sa facem sila dreptului…” -
  7. Pingback: 45 DE ANI DE LA MUTAREA IN IMPARATIA CERURILOR A SFANTULUI IOAN MAXIMOVICI, FACATORUL DE MINUNI (†2 iulie 1966). Cuvant despre modestie -
  8. Pingback: CUM A FOST PRIGONIT SFANTUL IOAN MAXIMOVICI († 2 iulie) DE CHIAR FRATII SAI: “Ca au zis intru sine gandind cu nedreptate: Sa facem sila dreptului…” | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: SFANTUL IOAN MAXIMOVICI, EPISCOP DE SHANGHAI SI SAN FRANCISCO – 50 de ani de la adormirea unui arhiereu cu moaste intregi al zilelor noastre († 2 iulie 1966). CUM MOARE UN SFANT. Cum se ingrijeste de turma sa un păstor jertfelnic sau IUBIREA FACA
  10. Doamna Elena,

    Văd că e un comentariu foarte vechi, dar dacă între timp nu ați făcut rost de ulei de la Sfântul Ioan Maximovici, va pot trimite eu un pic dacă lăsați un comentariu cu adresa de email.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate