SFANTUL IOAN RUSUL, robul cel liber prin iubirea lui Hristos, marturisitorul si facatorul de minuni, PRIETENUL CEL VIU AL CELOR BINECREDINCIOSI. Predici, acatist si paraclis AUDIO si documentar VIDEO despre viata sfantului

27-05-2014 Sublinieri

sf Ioan Rusul

***

agios_ioannis_o_rossos

Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la praznicul Sfantului Ioan Rusul (2013 si 2011):

MARTURISIREA SFANTULUI IOAN RUSUL vs. LEPADAREA FATISA si LEPADAREA LAUNTRICA SI TREPTATA!

2013:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“În numele Tatălui şi al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Mii şi mii de creştini de toate felurile, mii şi mii de alţi băieţi, ostaşi din Rusia au fost luaţi prizonieri atunci, la începutul secolului al XVIII-lea în războaiele care se succedau neîncetat între Rusia şi Imperiul Otoman, la unele dintre ele participau şi românii, cum a fost la Stănileşti, pe Prut, unde poate că acolo a fost luat prizonier Sfântul Ioan Rusul, unde armata moldoveană a lui Dimitrie Cantemir a fost, împreună cu armata ţarului Petru, aliată contra Imperiului Otoman și au pierdut și atunci au fost luaţi prizonieri mulţi, mii şi mii de români şi ruşi. Mulţi au fost luaţi și duşi în toată Asia Mică şi nu numai în Asia Mică, ci şi în tot arealul Imperiului Otoman. Şi, totuşi, nu mulţi au fost sfinţi dovediţi, arătaţi de Dumnezeu, lucrători de minuni, lucrători ai cuvântului lui Dumnezeu pe faţă. Ce i-a făcut pe aceşti câţiva, printre care și pe Sfântul Ioan Rusul, să fie sfinţi? Prin ce au dobândit această sfinţenie între atâţia oameni? Toţi au suferit, toţi au trecut prin încercări grele, aşa cum, dintre atâţia copii luaţi, furaţi din Ţara Românească sau din Moldova, unul a fost Sfântul Ioan Valahul. Şi ce i-a făcut pe aceşti oameni sfinţi? Ce lucrare a lor, tainică sau vizibilă, i-a făcut să fie astfel?

Am zice, la Sfântul Ioan Rusul, primul lucru care ne vine în minte când ne gândim la viaţa lui, este faptul că el n-a făcut precum alţii, pentru că era o variantă ca cei care veneau ca prizonieri, aproape ca […] un fel de sclavi moderni, n-aveau nicio şansă să aibă viaţa lor, să se întoarcă vreodată, să fie ce au fost, să se întoarcă vreodată în Rusia, să fie răscumpăraţi – rar, rar dintre ei căpătau acest privilegiu – sau să aibă familia lor, să aibă casa lor; aşa ceva era exclus. Totuşi, era o soluţie: cei care se lepădau de credinţa creştină şi treceau la mahomedanism nu păşeau pe o treaptă cine ştie cât de înaltă social, dar aveau şansa să devină la un moment dat liberi, să se căsătorească, să trăiască liberi, dar pseudo-liberi, pentru că erai străin acolo şi poate doar cu şansa de a fugi vreodată, de a te întoarce vreodată, deşi, dacă ai trecut la mahomedanism, mai grea cale era să te mai întorci vreodată în ţara ta.

Şi asta a fost pe de o parte, că el nu a ales această cale, asta l-a sfinţit pe de o parte; n-a ales această cale mai uşoară de a se lepăda de credinţa creştină. Unii poate că o făceau formal la început, dar în timp, trăind acolo și, probabil, căsătorindu-se şi urmând toate regulile și rânduielile legii islamice, se lepădau și interior, nu numai pe faţă, cum credeau ei, că numai pe faţă, prin cuvânt, ca să scapi, te faci frate cu diavolul până scapi, ca să treci puntea și după aceea faci tu cumva şi scapi. Nu mai scăpau. Rar poate că a scăpat cineva prin viclenia aceasta.stjr-001El n-a ales această viclenie, ci a ales să nu se lepede de Hristos. Pentru asta a suferit multe bătăi, multe înjosiri, până şi părul de pe cap și pielea de pe cap i-a fost arsă, a fost batjocorit tocmai ca să fie forţat să treacă la mahomedanism și el n-a dorit, deşi era un băietan, închipuiţi-vă un om probabil de vreo 21-22 de ani atunci când a fost prins. Dar prin darul lui Dumnezeu, prin puterea lui Dumnezeu el n-a vrut să treacă și cei care rămâneau creştini și nici nu voiau să treacă la mahomedanism treceau prin această forţare de a trece la mahomedanism și nu voiau să treacă, erau trataţi cu asprime, erau tratați cu batjocură, erau trataţi cu răutate. Şi el a purtat această povară pe umerii săi, sigur a fost tratat astfel de stăpânul său.

Dar oare numai aceasta l-a făcut pe el să devină sfânt? Ar fi de ajuns și aceasta, că el a trecut printr-un fel de mărturisire a credinţei, dar n-a fost numai aceasta. Cu siguranţă au fost și osteneala lui şi smerenia lui și rugăciunea lui şi dragostea lui până şi faţă de duşmanii aceştia care au vrut să-i facă rău şi care au vrut să-l ucidă şi care-l batjocoreau. Cu siguranţă a fost zestrea duhovnicească pe care i-au dat-o părinţii şi Biserica creştină în ţara lui natală, care probabil a rodit aici şi a avut unde rodi, a găsit pământ bun în inima lui, ca să poată rodi.

john russian 2Dar aş zice că ar mai fi ceva: există această lepădare pe faţă a lui Hristos, pe care el nu a făcut-o şi pe care mulţi au făcut-o, dar există şi o lepădare în timp, o lepădare tainică, o îndepărtare încetul cu încetul de Dumnezeu, o separare a vieţii tale de viaţa lui Hristos, de tainele lui Hristos. N-aveai unde să te duci sau găseai motive să spui <N-am unde să mă duc să mă împărtăşesc, n-am unde să mă duc să mă spovedesc>, ani și ani de zile n-aveai nicio posibilitate de a îţi mărturisi gândurile n-aveai pe nimeni cu care să legi o vorbă şi să vorbeşti despre Hristos, să te întăreşti în credinţa ta în Hristos, în Dumnezeul Cel viu. Această singurătate a acestor sclavi, a acestor robi, ducea în timp la o lepădare lăuntrică care avea anumite argumente: că era singur, că n-avea pe nimeni, că n-a putut fi ajutat de Sfintele Taine, se puteau găsi nişte motivaţii, totuşi ele nu există în faţa veşniciei. Şi mulţi au căzut mai degrabă aşa, s-au îndepărtat de Dumnezeu pentru că, după zeci şi zeci de ani sau după ani şi ani, constatai că, de fapt, nici nu ştii dacă mai eşti creştin sau nu eşti creştin. Erai nepăsător. De cele mai multe ori era chiar o revoltă împotriva lui Dumnezeu că te-a lăsat în mâinile turcilor, te-a lăsat în mâinile păgânilor și se întrerupea vrând-nevrând relația cu Dumnezeu.

Ei, de această a doua lepădare nu s-a lipit inima lui. Nu numai de prima lepădare nu s-a lipit inima lui şi viaţa lui, dar nici de a doua lepădare, aceasta lăuntrică, tainică, ci s-a străduit să se ţină aproape de comunitatea din Prokopion a creştinilor greci din Asia Mică, în ascuns, cum a putut. Chiar pe patul morţii i s-a trimis de către preotul de acolo, pentru că era cunoscut, a reuşit cumva săptămânal să meargă să se împărtășească, a găsit o cale de a pleca din casa stăpânului să se poată spovedi şi împărtăşi săptămânal. Era foarte greu pentru un rob să facă aceasta şi a căutat soluţii şi a găsit, a găsit soluţia aceasta. Şi pe patul morţii i s-a trimis de către preotul comunității greceşti un măr în care era făcut un dop, era scobit, avea un dop tot din măr şi acolo, în mărul acela, era Sfânta Împărtăşanie, ca să poată să-l împărtăşească. Dovadă că el îşi dorea foarte mult asta. Dovadă că el atâţia ani s-a străduit să se ţină aproape de Dumnezeu, nu s-a lăsat. N-a lăsat rugăciunea, încât în grajdul în care stătea de multe ori, când intra dimineaţă stăpânul, simţea mireasmă cerească, nu miros urât, cum ar fi trebuit să fie într-un grajd. De la rugăciunea lui, de la strădania lui, de la tămâia, poate, pe care o aprindea, dar acolo, în viaţa lui, nu se spune de tămâie, că nici nu cred că avea el, ci de altă tămâie, duhovnicească, dumnezeiască, pe care Dumnezeu o cobora acolo unde el se ruga. Şi toate aceste lucruri a reuşit să şi le ţină prin sărăcia în care a locuit, sărăcia și simplitatea în care a locuit. Toate acestea au reușit să-l ţină aproape de Dumnezeu.

Şi când a fost rugat să meargă în casa stăpânului să i se dea o cameră, el a refuzat.LepadareaLuiPetruGrigorePalama De multe ori această atingere a sufletelor noastre, a sufletelor creştinilor, de o mai mare libertate, de o mai mare bogăţie, de ceva mai deosebit la care ai putea accede, te poate duce la o îndepărtare de Dumnezeu. El n-a făcut greşeala pe care a făcut-o Sfântul Apostol Petru atunci, în curtea lui Caiafa, atunci când Hristos era lovit peste obraz şi scuipat şi el s-a dus să se încălzească la foc şi acea încălzire la foc, împreună cu ceilalţi ostaşi, l-a făcut pe Petru să fie luat la întrebări şi după aceea să şi cadă. El s-a gândit la propriul său frig, la propria sa problemă. Sfântul Ioan Rusul n-a făcut greşeala aceasta şi a trecut peste neputinţele acestea ale trupului. Putea să locuiască mai bine, putea să mănânce mai bine, putea să fie mai bine, ar fi putut, probabil, şi s-ar fi găsit soluții, mai ales în ultima parte a vieţii sale – deşi el a murit la o vârstă tânără, aş zice – când deja începea să fie cinstit de stăpânul său şi să fie iubit și de cei ai casei, care i-ar fi dat mult mai multe şi l-ar fi ajutat şi l-ar fi invitat chiar în casă cu ei să stea, dar el nu a vrut. Și cred că tocmai această asceză pe care a căutat-o, această simplitate, a căutat-o ca să nu-L piardă pe Hristos, ca să nu-L piardă pe Dumnezeu.

s0971005Şi a rezistat şi la lepădarea pe faţă, a rezistat şi la lepădarea lăuntrică, prin timpul îndelungat în care a stat departe de Dumnezeu, a rezistat şi la lepădarea prin bogăţiile şi facilităţile şi posibilităţile veacului acestuia, la toate acestea, şi a fost sămânţă bună. Aşa cum sămânţa din spini n-a rodit pentru că încercările veacului acestuia au făcut-o să nu rodească – şi încercările veacului acestuia l-au făcut pe el să rodească! N-a fost sămânţă din spini, iar necazurile nevoile, ispitele și, mai ales, aş zice treburile veacului acestuia, nu l-au făcut pe el să nu rodească. El n-a fost nici sămânţa din spini, n-a fost nici sămânţa din stâncă, ci a fost sămânţa cea bună, din pământ bun, şi a rodit însutit.

Dumnezeu să ne ajute, să ne întărească, pentru rugăciunile lui”.

***

2011:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Suntem în ziua prăznuirii Sfântului Marelui Mucenic Cuvios, făcător de minuni, omul lui Dumnezeu Ioan Rusul, un tânăr de nici 20 de ani, înrolat în armata rusă. În perioada aceea armata în Rusia se făcea 7 ani, chiar şi mai mult, şi, fiind implicat în perioadele ruso-turce, atunci şi Moldova era implicată, era vremea lui Petru cel Mare, şi Dimitrie Cantemir îşi alăturase armatele cu ţarul Petru împotriva turcilor. Şi, probabil, într-unul dintre războaiele în care ruşii au pierdut, unul dintre acestea a fost şi la Stănileşti, pe Prut, în care armata rusă, împreună cu armata moldovenilor, a fost biruită și au fost luaţi mii, dacă nu chiar zeci de mii de prizonieri, s-ar putea chiar acolo să fi fost prins şi Sfântul Ioan Rusul.

În primul rând, aceşti prizonieri erau aleşi pe sprânceană în primul rând de ofiţeri, de cei mai mari în grad din armată, îşi alegeau fiecare slujbaşii lui sau sclavii lui, apoi soldaţii, dacă doreau pe cineva, iar ceea ce mai rămânea, dintre cei care nu erau aleşi, erau duşi în Turcia sau în tot Imperiul Otoman, şi acolo vânduţi ca şi sclavi, ca şi animalele târgului. El se pare că a fost dorit de un ofiţer turc, probabil dintre cei care au luptat acolo împotriva lor, și a ajuns la casa acestuia în Prokopion, Asia Mică, unde era şi o mică comunitate de greci, vechii locuitori ai Asiei Mici, vechii creştini ai Imperiului Bizantin, care rămăseseră şi au rămas acolo până în anul 1822, la marele război greco-turc, în care Grecia a încercat să-şi capete cu totul și cu totul independența faţă de turci și să-şi recapete unele dintre teritorii, şi în care s-a făcut şi marele schimb de populaţie, adică 2, 3, unii spun chiar 4 milioane de greci au venit dinspre Asia Mică şi au trecut în Grecia şi alte câteva milioane de turci au trecut din Grecia în Turcia şi s-a făcut acest schimb mare în care şi comunitatea din Prokopion, unde rămăseseră moaştele Sfântului Ioan Rusul, și comunităţi nenumărate – ne aducem aminte și de Arsenie Capadocianul din Farasa şi de părintele Paisie Aghioritul, mulţi dintre părinţii pe care astăzi îi cinstim în Grecia sunt din acele comunităţi de greci bizantini, vechi greci, care au trecut atunci. sfantul-ioan-rusul-3_3e72fb21bea4dcAu adus cu ei icoanele lor, au adus cu ei preoţii lor, au adus cu ei tradiţiile lor, rânduielile lor şi moaştele pe care le-au avut. Printre aceste moaşte aduse de greci atunci, transportate peste tot, prin toată Asia Mică – vă daţi seama, turcii i-au grăbit și oamenii, când să-şi ia din casă ce-i mai de preţ, totuşi s-au găsit oameni care să nu-şi ia în spate greutăţile lor și ce ar fi vrut să ia, ci totuși să care în spate şi cu cinste moaştele Sfântului Ioan Rusul. Nu le-au lăsat acolo, n-au vrut să le lase. Le-au luat cu ei și probabil şi-au lăsat multe lucruri de-ale lor acasă, şi-au lăsat multe din cele pe care ar fi vrut ei să le ia, dar s-au îngrijit să vină cu moaştele Sfântului Ioan Rusul, încât acestea au ajuns în Grecia, pe o insulă, şi sunt de atunci adăpostite acolo.

Printre aceşti prizonieri, probabil mai răsăriţi trupeşte, căci aşa se alegeau, dacă erau mai răsăriţi cu trupul, dacă pot munci, deci mai răsărit trupeşte şi mai deosebit era Sfântul Ioan Rusul, care a fost ales de unul dintre ofiţerii armatei turceşti, care l-a adus la Prokopion şi acolo l-a pus sclav. Cum ziceam şi în alte dăţi, mulţi dintre aceşti captivi treceau la mahomedanism ca să devină din sclavi slugi. Şi slugi rămâneau în continuare toată viaţa, aveau posibilitatea, la o vreme oarecare, chiar să se căsătorească sau, deşi şansele erau foarte mici şi prea puţine, să-şi facă o casă şi rânduielile lor. Dar foarte mulţi dintre cei prinşi, și dintre români, și dintre ruși, care au fost duşi captivi atunci, foarte mulţi n-au vrut să se lepede de credinţa lor.

AgiosIoannisSerres01Printre aceştia a fost şi Sfântul Ioan Rusul, care n-a vrut să se lepede de credinţa sa şi care n-a fost doar cu vorbă bună şi întrebat, n-a fost doar ţinut înfometat și însetat şi batjocorit şi lovit, cerându-i-se asta, să treacă la mahomedanism. Turcul, oricum, n-avea nimic de pierdut decât prizonierului i se schimba statutul de la sclav la slujitor, dar tot în casa lui rămânea, probabil i se dădea o mică cinstire în plus, o mâncare cât de cât mai bună şi toate celelalte lucruri vrednice de dorit de un om în poziţia sclavului. Dar Sfântul Ioan Rusul nu a dorit asta, deşi era un tânăr, n-a acceptat, încă se spune că i-au luat până şi părul de pe cap, adică l-au batjocorit, i-au dat foc la păr pur şi simplu. Chinurile pe care le-a îndurat au fost, probabil, multe şi Sfântul Ioan n-a vrut să se facă mahomedan. Şi a rămas aşa în curtea acestui ofiţer, slujind în grajdul vitelor, dormind acolo, curăţând grajdul, făcând toate treburile în casă, dar nu L-a uitat pe Hristos. Familia n-a mai avut-o, ţara lui n-a mai avut-o, limba lui n-a mai auzit-o, probabil. Toate le-a lepădat, toate le-a lăsat, de toate a fost desprins, dar de Hristos nu s-a lăsat.

Aşa cum zice Sfântul Pavel:

Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Nimic!

Cu adevărat în Sfântul Ioan Rusul s-a adeverit aceasta: de dragostea lui Hristos nu l-a despărţit nimic. Hristos a fost singurul de care nu s-a desprins. Orice i-au făcut aceia, el nu s-a desprins de El, de dragostea Lui. Dumnezeu, la cel care-L iubeşte şi la cel care-L cheamă ziua şi noaptea nu are cum să nu vină. Cum zice și Mântuitorul:

Dacă voi, răi fiind, daţi cele bune copiilor voştri, cu atât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri cum nu va auzi El și nu va împlini cererile celor care strigă către el ziua şi noaptea?

Άγιος ΙωάννηςUnul dintre cei care au strigat către El ziua şi noaptea în singurătate şi în robie și în necaz şi în durere a fost Sfântul Ioan Rusul, pe care Dumnezeu l-a auzit şi atâta dar i-a dat pentru dragostea lui – el mergând în taină şi în ascuns duminica foarte de dimineaţă şi se spovedea şi se împărtăşea duminică de duminică, acolo la Prokopion, unde era o comunitate grecească. Ca nu cumva să zică cineva că nu şi-a făcut datoria, că nu şi-a făcut treaba în curte; neîncetat îşi făcea datoria acolo şi n-avea nimeni nimic de zis rău despre el. Dimpotrivă, de când a venit el, Dumnezeu a binecuvântat casa aceea şi aici se vede şi dragostea lui, că nu l-a acuzat și nu l-a vorbit de rău înaintea lui Dumnezeu pe acel turc, nu l-a socotit vrednic de pierzare și de boli și de suferinţe, ci probabil că s-a rugat pentru el şi probabil că a înţeles că atâta s-a priceput el să facă, atâta a ştiut el. Turcul credea că credinţa lui este cea adevărată şi atunci, în consecință, făcea acest lucru şi Sfântul Ioan Rusul nu l-a acuzat, nu l-a batjocorit, nu l-a vorbit de rău; nici mâhnirea lui nu s-a ridicat înaintea lui Dumnezeu, ci, mai mult din purtarea și din cinstea care s-a ridicat de la Sfântul Ioan Rusul la Dumnezeu, încât casa turcului a început să fie roditoare şi de când a intrat el în casa aceea şi cât a stat el acolo, tot ce avea acel turc şi toate ogoarele lui şi pământurile lui și vitele şi tot ce era în casa sa au sporit şi au crescut. Şi s-a minunat turcul și a mărturisit aceasta, că de când a intrat acest sclav, această slugă în casa lui, Dumnezeu a binecuvântat. Şi s-a minunat turcul de Dumnezeul creştinilor.

Dacă Dumnezeu ar fi lucrat altfel şi ar fi venit necazuri și năpaste, nu ştiu câtă credinţă s-ar fi strecurat în inima şi în sufletul acestui turc, ci mai mult răzvrătire şi împotrivire şi ură faţă de Dumnezeul creştinilor. Sau poate nici nu s-ar fi gândit la Dumnezeul creştinilor, gândea, cine ştie, că poate Allah al său îl ceartă pentru ceva. Dar aşa a recunoscut că Dumnezeul căruia I se ruga acest om pe care-l vedea şi îl găsea de multe ori în rugăciune în staulul oilor sau în grajdul vitelor şi când intra acolo era o mireasmă și nu înţelegea de unde vine această mireasmă, că nu vă închipuiţi că Sfântul Ioan Rusul avea St.-John-the-Russiantămâie, ci avea hainele de pe el jerpelite, ca de cerşetor, cum era şi ţinut, că vă daţi seama cum trebuie să arate un om care doarme în grajdul vitelor, probabil, aşa cum e pictat și acum, în vechea lui haină militară, jerpelită şi ruptă, în care dormea și pe care și-o păstrase. Nu tămâia pe care o făcea el și pe care o folosea noapte de noapte se ridica şi mireasma răzbătea în toată curtea din grajdul vitelor, ci mireasma rugăciunii lui se ridica către Dumnezeu şi se minuna turcul de această mireasmă care ieşea din grajdul vitelor. Şi nu ştia ce să zică, nu a îndrăznit să ridice cuvânt împotriva acestui om, să-l certe, că <Ce faci noaptea? Ce faci pe aici?> În primul rând, n-avea de ce să-l acuze, că-şi făcea desăvârșit datoria, o făcea ca pentru Dumnezeu. Aşa cum Dumnezeu ne-a învățat: tot ce faceţi să faceţi ca pentru Dumnezeu. Dar şi bunăstarea şî binecuvântarea p[e care el a simţit-o de la Dumnezeu peste curtea sa și peste casa sa şi peste familia sa, dar şi binecuvântarea și slava pe care turcul le simţea în grajdul acela îl făceau să tacă şi n-avea ce să zică, nu comenta. Şi probabil că vorbele spuse de acest turc despre sluga sa, căci nu putea să tacă acest om, să nu vorbească despre sluga sa de care se minuna, şi vorbele le-a spus şi altor turci, altor cunoscuţi ai săi, încât prin mâinile acestui om mulţi dintre turcii aceştia s-au vindecat de boli, de necazurile pe care le aveau, prin rugăciunile acestui sfânt, ale acestui om al lui Dumnezeu.

Dar încetul cu încetul turcul a descoperit că Sfântul Ioan Rusul are și puteri, că rugăciunea lui se ridică către Dumnezeu cu putere, că Dumnezeul creştinilor mare este. Şi-l ruga să se roage, să zică și pentru el şi probabil că și pentru alţi turci apropiaţi, familii întregi. Aşa cum aduceau bolnavii lor aceşti turci la Sfântul Arsenie Capadocianul, la casa sa, şi îi puneau în faţa lui şi-i ziceau: „Roagă-te Dumnezeului tău să-i vindece!” şi el se ruga şi se vindecau aceia şi plecau slăvind pe Dumnezeu, aşa se întâmpla şi aici, încât la înmormântarea lui au fost mulţi turci, mulţi. the Dormition of St. John the RussianCând a murit Sfântul Ioan Rusul au fost zeci de turci care au venit să-l cinstească şi să spună că omul lui Dumnezeu a fost acesta, mare om a fost acesta. N-au venit cu ură, n-au venit cu răutate, n-au venit să-l blesteme și să spună că acest om a venit să le schimbe credinţa, ci aşa a lucrat Sfântul Ioan încât au cinstit pe Dumnezeu creştinilor aceştia şi au recunoscut puternicia lui Hristos. Mai mare decât orice aveau ei în minte şi cei cărora se închină ei era Hristos, pe care-L văzuseră în acest om.

N-a fost o mirare peste măsură de mare, ştiind toate acestea, atunci când, plecând stăpânul său la Mecca, ca orice musulman, să se ducă el să vadă locul în care a vorbit profetul Mahomed şi a plecat la Mecca spre Medina să se închine, aşa făceau ei şi aşa fac şi acum mahomedanii, când a plecat stăpânul să acolo și era cale lungă și probabil că dura luni de zile să ajungi şi luni de zile să te întorci şi acolo, dacă mergeai pentru atâta timp, măcar o lună stăteai, nu te duceai să stai o zi-două, după atâta cale, măcar o săptămână să te odihneşti, şi altă cale până să vii încoace, măcar una să stai să te închini la locurile pe care ei le socoteau sfinte. Şi fiind într-o asemenea călătorie, vă daţi seama că soţia turcului s-a gândit: <Ce-o fi? Unde-o fi? Cum stă soţul meu acum?> Şi făcând masă cumva în amintirea soţului său şi continuând lucrarea soţului său, care-şi aducea prieteni la masă, a făcut și ea o asemenea masă în care şi-a chemat prietenii, să mai vorbească, să se mai întărească în singurătatea ei. Şi printre cei care ajutau la masă era şi Sfântul Ioan Rusul care, din când în când, îşi făcea apariţia pe acolo, pe lângă masă, neîndrăznind el vreodată să nădăjduiască să i se dea vreo farfurie cu mâncare de la masa aceea. Nu i se permitea şi nu i se socotea unui sclav, unui păgân, cum îl socoteau ei, unui ghiaur, cum ziceau turcii, să îndrăznească măcar să se uite spre masa aceea. Şi a auzit tânguirea şi plângerea acelei femei şi iarăşi vedem nejudecarea Sfântului Ioan Rusul, el nu judeca, nu zicea: <Auzi, de ce se tânguie această femeie, că s-a dus soţul ei să se închine la locuri păgâneşti?>. N-a judecat aşa, ci a văzut durerea inimii acelui om, faptul că se gândeşte la soţul ei și și-a cinstit stăpânul și l-a văzut ca pe un om, ca pe un chip al lui Dumnezeu, și după aceea ca pe un păgân şi, auzind că ea se gândește ce mănâncă şi oare cum e cu el şi mâncau ei pilaf de orez şi acea mâncare făcută de ea special aşa îi plăcea lui în mod deosebit, Sfântul Ioan probabil că a ridicat ochii de acolo, de unde-şi avea treaba şi a zis: „Dă-mi o farfurie, stăpână, că i-o trimit eu!” Şi cei de la masă au râs şi şi-au dat coate şi au zis: „Sclavului i-a venit și lui poftă să mănânce, dă-i şi lui o farfurie”. Și probabil femeia cu alt gând i-a dat, probabil că cei de la masă au râs, dar femeia, soţia turcului, a ştiut că acest om nu glumeşte, nu umblă cu şmecherii şi cu minciuni şi cu vorbe de şagă, că-l cunoşteau deja şi aveau cinstire pentru Sfantul Ioan Rusul si pilaful trimis prin rugaciune stapanului sau musulmanel. Şi el a luat farfuria, s-a dus în grajd, unde era casa lui, şi acolo s-a pus în genunchi și I-a cerut lui Hristos ca acea farfurie să i-o trimită Dumnezeu acolo unde se află stăpânul său, adică la Mecca. Şi s-a trezit acel turc, venind înapoi în după-masa aceea de unde se închinase el și deschizând uşa, era închisă şi cheia la el, a găsit pe masă aburind vasul din casa lui, vas de aramă care se păstrează şi acum, inscripţionat cu numele turcului, cum se făcea atunci, vase care nu puteau fi furate, pentru că era inscripţia cu numele lui şi pilaful pe care-l făcea soţia sa, aburind, şi a zis că nu se poate. Şi abia aştepta să vină acasă să întrebe ce s-a întâmplat, cum a făcut Dumnezeu aşa ceva. Deci a dispărut farfuria, stăpâna probabil n-a mai întrebat nimic, nădăjduind, probabil, în adâncul inimii ei, că poate ceva s-a întâmplat. Şi s-a întors turcul cu bucurie mare și l-au primit. După ce şi-au dat sărutarea, primele lucruri pe care le-a întrebat a fost „Cum s-a întâmplat?” A scos farfuria şi a zis: „În ziua de…, în ora de…,  m-am dus acolo şi am deschis uşa și era şi uitaţi ce minune a făcut Allah!> și au încremenit toţi, că probabil că se adunaseră din nou prietenii care fuseseră şi la masă, ca să-l întâmpine pe el. Şi toţi au încremenit și și-au dat seama că ce a zis sclavul, netrebnicul, păgânul, grăjdarul, cel fără-de-minte, cum socoteau, a împlinit, și Dumnezeul Căruia I s-a închinat el, cum că „Îl voi ruga pe Stăpânul meu, Hristos, să i-o trimită stăpânului”, că Hristos Acela Căruia I s-a rugat Ioan este mare, că Acela este Dumnezeu. S-au înspăimântat toţi şi în noaptea aceea turcul nu cred că a dormit cu linişte şi cu pace, ştiind el pe cine are în casa sa, şi credinţa lui în cele ce le credea până atunci s-a cutremurat şi s-au gândit: <Pe acest om nu putem să-l mai ţinem în grajd.> Și s-au socotit, probabil s-a sfătuit cu soţia lui în ce cameră să-l pună şi cum.

Era cinstit omul acesta, turc, dar cinstit. Cum părintele Paisie Aghioritul spunea că mulţi dintre aceşti turci, pe care unii îi dispreţuiau, zicea: „Cred că îi va judeca Dumnezeu ştiind cum ar fi fost aceştia dacă aveau învăţătura creştină şi cum ar fi lucrat ei învăţătura creştină, aşa îi va judeca Dumnezeu. Altă lege n-au ştiut şi aşa au fost învățați.” Aşa spunea părintele Paisie şi cred acest lucru, că Dumnezeu drept este, aşa că mulţi dintre cei pe care noi îi socotim netrebnici poate vor fi înaintea noastră, pentru că, dacă aveau învăţătura cea dreaptă, ne depăşeau cu mult. Şi aşa, neavând învăţătura cea dreaptă, de multe ori sunt mai drepţi ca noi și mai corecţi şi mai cinstitori. Şi aceştia s-au dus dimineaţă şi i-au spus: „Ştii, noi de acum nu vrem să te mai ţinem în grajd. Şi până acum ne-a fost greu” – cunoscându-l ce om e – „dar de acum nu mai vrem”. Şi pe un prieten îl ţii o zi, două, o săptămână, după care <Lasă-mă!>, dar să-l chemi aşa să rămână întotdeauna într-o odaie, însemna: <De acum ne eşti frate, nu ne mai StJohnTheRussianeşti sclav, eşti din familia noastră. Noi am văzut că tu eşti omul lui Dumnezeu>. Şi el n-a vrut: <Lăsaţi-mă, mulţumesc, dar eu vreau să stau în grajdul meu.> Şi l-au lăsat în grajdul lui, acolo, unde a şi murit.

Şi s-a împărtăşit, ca să nu ispitească pe turc, ca să nu ispitească comunitatea turcă, ca să nu audă că a intrat preotul creștinilor în casa turcului, Sfântul fiind foarte bolnav și nu putea fi scos afară, ca să nu se ispitească acea comunitate, să se învârtoşeze, să se răzvrătească, a trimis preotul creştinilor într-un măr scobit Împărtăşanie şi i-a trimis Sfântului Ioan la patul de moarte şi aşa a murit.

Şi a fost cinstit şi la înmormântarea lui au venit turci și creştini și l-au cinstit cum poate că în regiunea aceea, în zona aceea, căpeteniile turcilor nu sunt cinstite și nu sunt iubite de oameni. S-a văzut dragostea oamenilor faţă de el şi, într-un fel sau altul, prin cinstea pe care acesta a reuşit să o adune a reuşit să o aducă oamenilor pentru Dumnezeu. Şi s-a împlinit cu el cuvântul pe care Dumnezeu l-a spus:

Ca văzând oamenii faptele voastre cele bune să slăvească pe Dumnezeul Cel din cer.

Cu el adevărat s-a împlinit acest cuvânt.

Dumnezeu să ne ajute şi să ne întărească”.

***

sf_ioan_rusul_moaste

– Părinte Iocove, veniţi să liturghisiţi la Cuviosul Ioan.

Acela răspundea:

– Eu, cel din pământ, nu sunt vrednic să mă aflu înaintea dumnezeiescului Ioan.

Şi întotdeauna când pronunţa numele Cuviosului Ioan, căruia adeseori îi spunea “dumnezeiescul Ioan” şi “mărturisitorul”, la cuvintele “dumnezeiescul” şi “mărturisitorul” vocea lui lua un ton de măreţie solemnă, ca şi cum ar vedea pe sfântul înaintea lui şi l-ar proclama împărat.

Pe Cuviosul Ioan nu numai că îl ruga să alerge la nevoile credincioşilor, dar îl şi vedea viu afară de racla lui, grăbindu-se spre ajutorarea lor.

Odată, pe când stăteam alături de el, l-am întrebat cu o voce scăzută:

– Sfinţia Voastră l-aţi văzut afară?

Dar Stareţul nu a răspuns ci şi-a continuat povestirea, deoarece se mai aflau şi alţii de faţă. Aceeaşi întrebare i-am pus-o încă de două ori în şoaptă, ca să nu audă ceilalţi. Atunci Stareţul mi-a răspuns:

– De vreme ce îl vezi dimineaţa, când vine de unde a fost şi intră în racla lui, înseamnă că sunt ceasuri în care sfântul nu se află în raclă.

Minunea aceasta că Sfântul Ioan uneori nu se află în racla sa, au adeverit-o şi alţii, precum şi preotul responsabil al bisericii. Cuviosul Ioan îl învrednicea pe fericitul Stareţ de discuţii reale cu el. Ba ceva încă şi mai mult, Stareţul îl vedea întreg şi viu pe sfânt, cu care discuta.

Odată când se întorcea de la consultaţii medicale, a trecut ca întotdeauna să se închine Cuviosului Ioan. A îngenuncheat la racla cuviosului şi peste puţin l-a văzut pe sfântul care i-a spus:

– Acum am o treabă şi trebuie să plec. Tu să nu primeşti să faci vecernia până ce mă voi întoarce.

Când s-a întors sfântul i-a spus:

– Crezi că binecuvintez pe toţi care vin aici? Iată. Pe această femeie care s-a închinat acum cu copiii ei n-am binecuvântat-o:

– De ce? – a întrebat Părintele Iacov.

– Pentru că îşi blestemă copiii.

(Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Țalikis, Starețul Mănăstirii Cuviosul David, Editura Evanghelismos, p. 151-152)

***


Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Minuni si convertiri, Parintele Ciprian Negreanu, Sfantul Ioan Rusul, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “SFANTUL IOAN RUSUL, robul cel liber prin iubirea lui Hristos, marturisitorul si facatorul de minuni, PRIETENUL CEL VIU AL CELOR BINECREDINCIOSI. Predici, acatist si paraclis AUDIO si documentar VIDEO despre viata sfantului

  1. Va impartasesc cu mare bucurie si recunostinta minunea pe care a facut-o astazi cu mine marele patimitor si grabnicajutatorul nostru, Sfantul Ioan Rusul. In urma cu cateva zile am cazut si m-am lovit foarte tare la picior, motiv pentru care ma deplasez mai greu. Cu toate acestea am mers la serviciu. Astazi I-am citit acatistul si ma gandeam cum in mod minunat Sfantul a trmis farfuria de mancare la Mecca si ce greu ma voi deplasa la pauza de masa catre cantina sa-mi iau ceva de mancare. In apropierea orei 12 a intrat in biroul meu un baiat cu o caserola plina cu mancare . Fusese trimis de o cunostinta care ulterior mi-a spus ca vrea sa faca o milostenie. De ce m-a ales tocmai pe mine??? Precizez ca miluitorul meu nu stia ce probleme de deplasare am. Minunea Ta Sfinte al lui Dumnezeu! Iti multumesc din suflet! Slava Tie Doamne!
    Sfintii sunt vii si sunt printre noi!!

  2. Buna ziua!

    Noi, Asociatia Parinti pentru Copii, credem ca un text scris de dumneavostra de 1 iunie sub titlul ” Scrisoare catre mine, copilul “, ar putea imbunatati viata multor copii din Romania. Regasirea emotiei copilariei retraita de fiecare dintre noi prin lectura textelor scrise de dumneavostra alaturi de alte personalitati din Romania la care am apelat, ar putea fi cheia unei noi abordari, atat la nivel personal, cat si institutional, a problemelor reale cu care copiii din societatea moderna se confrunta.

    Ceea ce va rugam este sa acceptati provocarea si sa ne trimiteti pe adresa de e-mail : scrisoricatreminecopilul@gmail.com un text semnat de dumneavostra cu tema ” Scrisoare catre mine, copilul “

    Textul dumneavastra, alaturi de alte texte scrise de nume respectabile din Romania, precum si de voluntari mai putin cunoscuti, dar la fel de dornici sa participe la cauza noastra, va fi publicat in revistele de nisa cu care vom colabora, pe blogurile colaboratorilor nostri care trateaza teme similare, iar, la final, vor face obiectul unui volum ce va fi publicat, pe baza unei colaborari cu una din editurile de profil, sub titlul ” Scrisori catre mine, copilul ” .

    Va multumim pentru amabilitatea cu care ne acordati atentie , asteptam in timp util textul dumneavostra cu tema ” Scrisoare catre mine, copilul ” pe adresa de e-mail :scrisoricatreminecopilul@gmail.com

    Cu stima, Asociatia Parinti Pentru Copii

    https://scrisoricatreminecopilul.wordpress.com

    La acestscrie la masina proiect pot participa atat persoanele invitate, cat si alte persoane care vor sa ni se alature fara o invitatie speciala in acest sens, dar care cred ca au puterea de a accepta provocarea de a scrie sincer catre cel care a fost odata, copilul.

    Pe masura ce vom primi textele dumneavoastra pe adresa de e-mail:scrisoricatreminecopilul@gmail.com, odata cu publicarea in revistele si blogurile de specialitate vom adauga pe acest blog o parte din textele ce vor sta la baza volumului:” Scrisori catre mine, copilul “

  3. Pingback: Вера святого Иоанна Русского | Церковь святых апостолов петра и павла | Сайт Храма святых апостолов петра и павла в парголово санкт-петербу
  4. Pingback: Sf. Ioan Rusul | albastru de ...
  5. Pingback: SA NE RUGAM SFANTULUI IOAN VALAHUL, ocrotitorul tinerilor, PAZITORUL CURATIEI TRUPESTI, MANGAIETORUL CELOR STRAINI SAU INCHISI, aparatorul dreptei-credinte, GRABNIC AJUTATOR CELOR IMPRESURATI DE “ispitirile farmecelor trupeşti” si de “a
  6. Pingback: GANDURI LA PRAZNICUL SFANTULUI IOAN RUSUL. Parintele Ciprian Gradinaru de la Vedrin: “Este o oarecare asemanare intre ce traim si noi azi si ce traia Sfantul Ioan…” LECTII DUHOVNICESTI DESPRINSE DIN VIATA UNUI SFANT IUBIT | Cuvântul Ort
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate