IEROMONAHUL MARTIR VASILE DE LA OPTINA – File din povestea si jurnalul unui tanar din vremea noastra, sportiv de performanta, ajuns CALUGAR IUBITOR DE POCAINTA, TRAITOR VIU AL TAINEI INVIERII si MUCENIC LA 33 DE ANI (I)

27-05-2014 Sublinieri

vasilij2

Vedeti si:

Èãîðü Ðîñëÿêîâ è ìîíàõ Ñåðàôèì Îïòèíà Ïóñòåíü 1988

IEROMONAHUL VASILE

„La crapatul zorilor stau, Doamne, si plang, caci Te vad pe un alt taram al apelor nestrabatute; intoarce ochii Tai, Mantuitorul meu, si ma miluieste pe mine”

– scria parintele Vasile pe 15 noiembrie 1989. Pe atunci era inca frate si se numea Igor Rosliakov, insa dupa mai putin de doua luni a avut loc tunderea lui ca rasofor cu numele Vasile, in cinstea marelui sfant.

Am apelat inca o data la acele texte poetice cu continut religios, pe care Igor a inceput sa le scrie nu cu mult timp inainte de intrarea lui in Manastirea Optina. Iar acest text scurt, plin de un sens duhovnicesc profund, nu in zadar l-am adus aici. Avand credinta tare si dand dovada de o rara jertfelnicie, Igor se avanta catre Domnul – toata viata lui, care nu a fost prea lunga, dupa aceea a invatat sa mearga pe „apele nestrabatute”. In aceasta pocainta l-a ajutat plansul, una dintre lucrarile esentiale ale crestinului si, mai intai de toate, ale monahului.

l_931f6abdIgor Ivanovici Rosliakov s-a nascut pe 23 decembrie 1960. Tatal lui, Ivan Teodorovici, fusese crescut la un camin de copii. In timpul Marelui Razboi pentru Apararea Patriei a fost marinar, iar dupa aceea a slujit in organele de ocrotire a legii. Era un om cinstit si sincer si nu era strain de credinta in Dumnezeu. A murit in anul 1979. Mama lui Igor, Ana Mihailovna, a muncit multi ani ca tesatoare la o fabrica. Apoi a iesit la pensie. Pe fiul lor l-au botezat imediat dupa nasterea lui.

Familia lui Igor locuia in Kuzminki. Aceasta suburbie intrase nu demult in zona Moscovei si in jurul ei era multa vegetatie – ramasite de cranguri si livezi. Cladirea in care se afla apartamentul Rosliakovilor era situata nu departe de padure, de pietele care inconjurau vechiul parc al localitatii Kuzminki, fosta proprietate a cnejilor Golitan. Aici se pastrau corpul secundar de cladiri al palatului, gardul de fonta, turnat cu maiestrie, iazurile curgatoare, aleile sadite odinioara cu iscusinta in stil englezesc… Multi oameni renumiti ai culturii ruse din secolele XVIII si XIX au stat aici – istoricul Karamzin, poetul Jukovski… La intrarea in parc se afla biserica cu hramul icoanei din Vlaherne a Maicii Domnului, a carei restaurare a inceput in anul 1992. In parc sunt multe flori, pasari si aer curat.

roslyakov_shkolaIgor a invatat la Scoala nr. 466, nu departe de casa. Caracterul lui era independent, ferm si echilibrat. Materiile scolare si le-a insusit usor. Din clasa a treia a inceput sa se ocupe cu polo si in scurt timp a inceput sa ia parte la concursuri. Diriginta clasei, care era profesoara de literatura, isi aminteste:

„Era un om deosebit, inzestrat de sus. De timpuriu i-au devenit cunoscute notiunile “datorie” si “a trebui”. Deja din clasa a treia viata lui a inceput sa se desfasoare conform programului… Lipsea de la scoala din cand in cand, cate douazeci de zile, atunci cand pleca la competitii. Iar dupa intoarcere se vedea ca a parcurs singur materialul scolar si era gata sa dea lucrari scrise si sa fie examinat oral. Acest lucru trezea respectul profesorilor si ii impresiona pe colegii de clasa”.

Dupa scoala, a intrat la Facultatea de Jurnalistica a Universitatii de Stat din Moscova, pe care a terminat-o in anul 1985. Igor a continuat sa se ocupe cu polo si, cand era inca student in ultimul an, a devenit membru al echipei nationale a URSS. Insa simtea ca nu sportul era vocatia lui. In el se aprinsese credinta in Dumnezeu. Si, desi viata lui launtrica era ascunsa de ceilalti, oamenii apropiati de el au observat anumite schimbari care s-au produs in el, nestiind, totusi, cum sa inteleaga si sa aprecieze acest lucru cu adevarat.

Cu timpul, Igor I-a adus la Dumnezeu pe multi Jucatori ai echipei de polo a Universitatii de Stat din Moscova. Insa, dupa ce a colindat multe tari, datorita corespondentei cu prietenii lui din strainatate, a cazut dintr-o data in categoria „celor ce nu mai aveau voie sa iasa din tara”.

„Cand, dupa moartea parintelui Vasile, impreuna cu toata familia mea si cu inca un membru al echipei noastre ne-am botezat la Optina si am inceput sa tinem posturile – isi aminteste O.J. – pentru prima data am inteles cat de greu este sa postesti chiar daca stai acasa… Dar cum sa postesti in turneele importante din strainatate, in care sportivii sunt hraniti in general cu carne, caci sportul iti cere multa putere? Iar in Postul Mare Igor nici macar peste nu manca… Ne temeam sa nu pierdem meciurile in cazul in care el slabea din pricina postului. Ţin minte ca stateam odata in Postul Mare impreuna pe marginea bazinului din Suhumi, iar el a spus:

«Important este sa avem puteri duhovnicesti, iar cele fizice vor veni dupa aceea. Puterile ni le da duhul, nu trupul».

1025Putin mai tarziu am avut meciul final… Si cat de iute a mers Igor in atac, dand goluri si marcand puncte! Am invins, si postul s-a adeverit in ochii nostri. Imi amintesc ca si-a cumparat Biblia in strainatate, si am inceput si noi sa cumparam Biblia: ne-am luat dupa el. Desigur, toate acestea abia mai tarziu ne-au fost de folos, dar, desi cu pasi de furnica, totusi am mers dupa el. Ţin minte ca un om din echipa l-a rugat pe Igor sa-i scrie o rugaciune. Igor i-a scris-o in limba slava bisericeasca, spunandu-i:

«Numai monahii au pastrat limba aceasta… ».

Cuvantul lui Igor in echipa era decisiv. Cand ne aflam in impas, Igor spunea cateva cuvinte si toti stiam – hotararea era luata. Cand au inceput perestroika si discutiile despre democratie, odata, la intrunirea echipei, toti am discutat despre democratia in sport si despre modul in care poate fi extinsa. Am tot discutat, iar Igor a tras concluzia pe scurt:

«Echipa este o monarhie. Si daca nu supunem jocul numai vointei, atunci ce fel de joc va fi?».

El cinstea cu sfintenie pomenirea Monarhului nostru ucis, a lui Nicolae al II-lea, si ne-a insuflat si noua aceasta dragoste”.

Dupa competitii, jucatorii erau trimisi o luna la mare pentru odihna, iar Igor in acest timp pleca la manastirea Pecerska, unde se trudea la diferite ascultari. Se spunea ca se spovedea la arhimandritul Ioan (Krestiankin) si ca acesta i-a spus odata oarecum in gluma:

„Ce mai, mergem la calugarie?”.

Cand se intorcea de la manastire, Igor aducea sfintenii – untdelemn sfintit, nisip din pesterile unde erau ingropati staretii si nevoitorii de la Pecerska.

Uneori mergea in orasul Porhov, la ieromonahul Rafael, care slujea in parohia de acolo. Igor intotdeauna si-a amintit de el cu mare recunostinta, deoarece de la el a dobandit multe invataturi duhovnicesti, care i-au patruns adanc in inima.

Odata, in loc sa mearga la Piciunda, a plecat cu prietenii intr-un colt de tara, undeva in regiunea Tver, si a fost foarte bucuros sa traiasca simplu, nu oraseneste. In perioada aceea vremea s-a racit, insa el a spus: „Aceasta este vremea mea!”

Profesorii, prietenii si cunoscutii lui au povestit multe despre el. Nu putem relata toate intamplarile si evenimentele descrise de ei, Igor-19-yearsinsa din ele se desprinde si se contureaza clar chipul unui om neobisnuit pentru acel mediu in care traia. Unde a dobandit el acele cunostinte, acea cultura profund crestina, pe care nici in scoala, nici in facultate nu era cu putinta sa si le insuseasca? De unde avea acea rigurozitate morala, acea stare tacita, acea simplitate, acea frumusete sufleteasca? De unde avea dragostea pentru manastiri, pentru monahism? Caci crescuse printre oameni care erau in general despuiati duhovniceste, lipsiti de traditiile ortodoxe rusesti… – Domnul ii trimitea. Iar ceea ce avea, el impartasea intotdeauna: avea darul de a trezi in acei oameni cu care se intalnea sentimente bune sau, cel putin, respectul fata de religie. Chiar si unii atei cadeau pe ganduri: „Poate ca nu intelegem ceva?…”

Nu a fost vazut maniindu-se, nici macar nemultumit de ceva anume. Pe nimeni nu a suparat, intotdeauna era linistit si modest, se straduia sa se smereasca si sa nu intre in dispute si vorbea numai atunci cand era intrebat. In ceea ce priveste profesia lui de jurnalist, a primit invitatii sa colaboreze cu marile ziare din Moscova, dar, stiind de dependenta presei fata de autoritati, a refuzat.

In timpul uneia dintre calatoriile spre manastirea Pecerska, Igor a luat blagoslovenie de la arhimandritul Ioan pentru adaptarea in versuri a unor psalmi din Psaltirea sfantului prooroc David. In carticica editata mai tarziu de prietenii parintelui Vasile, exista treisprezece astfel de adaptari. Ele au fost scrise in anii 1986-1987. Mai tarziu a devenit clar ca aceasta a fost pregatirea pentru opera lui bisericeasca in versuri, care continea imnuri si care, desi a fost intrerupta prea devreme, totusi a reusit sa dea rodul de inceput.

Insa la inceput a cautat ceea ce era foarte firesc si inevitabil. A scris versuri obisnuite, rimate, dar si in ele existau cugetarile si trairile omului credincios. A conceput si un roman, al carui plan scurt s-a pastrat in jurnalul lui si a pregatit pentru tipar o culegere de versuri, insa nu a fost editata. Sufletul lui a parasit foarte repede calea literaturii laice. Este dovada faptului ca nu accepta cantecele care erau la moda, cu tema duhovniceasca – cantecele la chitara, din care ii fusese dat sa auda.

[…]

Omului lumesc ii este greu sa inteleaga ce inseamna „desteptaciunea”… Desteptaciunea  este chipul gandurilor, al sentimentelor si al dorintelor specifice firii omenesti cazute, este imposibilitatea omului de a inabusi in sine ceea ce este lumesc sau, precum spune Sfantul Ignatie, “ceea ce este de sange”, de aceea a si adus Igor Rosliakov ca exemplu versurile Staretului Varsanufie.

Dar la ce se gandea in vremea aceea viitorul parinte Vasile? Poate la faptul ca trebuia nu sa renunte la scrierea operelor duhovnicesti, ci sa treaca granita – sa devina monah? Atunci toate si-ar gasi locul. Poate ca cele lumesti nu ar fi biruite in suflet dintr-o data, imediat, insa adevaratul monah, ostasul duhovnicesc, pricepand tainele razboiului nevazut, sta ferm in adevarul lui Hristos – tot timpul, ziua si noaptea, nu din cand in cand, cum se intampla de obicei.

Pe 11 martie 1988 Igor a inceput sa tina un jurnal particular. Aici a notat nu atat evenimentele din viata lui cat reflectiile referitoare la acele cai – la „apele nestrabatute” – care duc la Dumnezeu. A inceput cu citate din Sfanta Scriptura si din Sfintii Parinti. Printre ele a introdus fragmente din cugetarile Sfantului Ignatie despre crestinism:

„Studiul crestinismului dovedeste cu toata certitudinea si fermitatea adevarul lui. Convingerea dobandita prin studiul corect al crestinismului, convingerea cu privire la existenta tuturor celor nevazute, propovaduite de crestinism, este mult mai puternica decat convingerea cu privire la existenta celor vazute, dobandita prin simturi”.

crucea Ierom. VasileIn jurnal este notat faptul ca in dimineata de 12 martie Ana Mihailovna a gasit cruciulita de botez alui Igor – si, iata, el a pus-o la gat – pentru prima data de la botezul care a avut loc cu 27 ani in urma.

„Semnul clar al lui Dumnezeu – scrie Igor – care, in primul rand, indica (aproximativ) ziua botezului meu (mama nu o mai tine minte) si este prilej de bucurie si, in al doilea rand, aminteste de cuvintele lui Hristos:…sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie[1], iar acest lucru deocamdata este greu”.

Era in Postul Mare. Igor se afla la competitii in Tbllisi. Si scria:

„Suntem in post. Am cunoscut din experienta cuvintele lui David: Genunchii mei au slabit de post si trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului[2]. Doamne, izbaveste-ma si pazeste-ma!”

Pe 20 aprilie Igor s-a intors la Moscova si a fost la Liturghie la Catedrala Botezului Mantuitorului. Mergea des la biserica si se ruga, asa incat cineva, vazandu-l la slujba bisericeasca, a spus despre el:

„Cel ce se roaga este monah”.

Desi continua sa scrie versuri rimate, totusi in cea mai mare parte le stergea, lasandu-le pe ciorna, sau le ardea. Pe 22 martie 1988 a fost la expozitia de pictura a lui Constantin Vasiliev – un pictor care murise nu cu mult timp inainte.

„Interesant, plin de talent, frumos, adica spiritual – scria el. Dar este nevoie de duh! Oamenilor le place, spun ca este intoarcere la origini (?). Care origini? Originile Rusiei sunt in crestinism, nu in codrul des. Vasiliev, evident, a fost atras de Wagner (a fost inmormantat pe muzica lui), exista cateva lucrari despre Nibelungi. De aceea si in tablourile despre Rusia este prezent acelasi gust pagan (al ochiului). Privire de soim, ochi de lup. Dar este nevoie de mai multa bunatate, dragoste si mila. Insa aici este deja Hristos: Mila voiesc, iar nu jertfa[3]“.

[…]

Dupa cateva zile, in jurnal apar insemnari in care Igor vorbeste despre moarte. 194_bw

Moartea este infricosatoare – scrie el – deoarece ea stie despre mine totul, deoarece are stapanire asupra mea, se foloseste de mine ca un stapan de robul sau. Crestinismul ne ofera stiinta despre moarte si despre viata viitoare, nimicind astfel puterea mortii. Da, si despre crestin moartea stie totul, insa el stie despre ea exact atat incat sa nu se teama de ea. Crestinismul preface moartea din ucigas in doctor, din necunoscut in prieten. Oricat ar cugeta la moarte ateii si intelectualii, ea ramane pentru ei o necunoscuta, un fenomen care nu se include in cercul vietii, un fenomen de dincolo de mormant, deoarece ei nu au stiinta despre moarte”.

Igor i-a spus mamei sale nu numai o data ca vrea sa plece la manastire, insa ea nu a luat acest lucru in serios si, in general, era impotriva. Cand, la sfarsitul lunii iunie a anului 1988, Igor a plecat la Optina, ea s-a raportat la acest lucru cu acelasi calm ca si atunci cand el ar fi plecat la manastirea Pecerska: s-a gandit ca va munci la ascultari si apoi se va intoarce.

Pe 21 iunie Igor a ajuns la Optina si a stat aici pana la sfarsitul lui august. A trudit la renovarea manastirii, iar in ceasurile libere a citit si si-a completat jurnalul. S-a straduit sa procure si sa citeasca pe cat a putut mai multe carti despre Optina, ceea ce a reusit, gasind editii vechi, fotocopii, texte dactilografiate… Nu   sunt   mentionate   toate   in  jurnal,   dar   sunt pomenite doua biografii ale Cuviosului Ambrozie (una – alcatuita de protoiereul S. Cetverikov, iar cealalta – de ieromonahul Andronik), Schitul Optina si vremurile lui de I. M. Kontevici, Descrierea istorica a Manastirii Optina de arhimandritul Leonid (Kavelin), Ieromonahul Clement Zedergolm de KN. Leontiev. A citit si Scara Cuviosului Ioan Scararul.

In jurnalul lui apar citate noi. Iata cateva dintre ele. Din Cuvantul Sfantului Isaac Sirul:

“Perceptia adevarului are loc in masura vietuirii”.

Din operele Sfantului Ioan Gura de Aur:

“Unitatea de idei nu intotdeauna este un lucru bun: si talharii sunt de acord intre ei”.

Si-a notat si cugetarile proprii:

„Despre antihrist. Numarul 666 este intalnit de doua ori in Biblie:

1) In Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul ca indiciu pentru antihrist (cf. Apoc. 3,18);

2) in Paralipomena:

Greutatea aurului care i se adusese lui Solomon intr-un an era de sase sute saizeci si sase de talanti de aur (2 Par. 9,13).

Astazi aurul face «semne si minuni». Cele mai fantastice proiecte pot fi realizate daca exista bani. De cantitatea lor depinde si caracterul fantastic. Pecetluirea se face pe mana dreapta sau pe frunte. Mana este cea care numara banii si face tranzactiile comerciale. Fruntea este omul de afaceri (business man). Si este ocupata intru totul cu gandul la aur. Orice ar face, trebuie sa scoata bani, altfel nu exista multumire de viata, adica toate gandurile (fruntea) si toate faptele (mana) sunt ocupate cu obtinerea banilor. (Multi scriitori au vorbit despre bani ca despre niste monstri – E. Zola, Goethe).

Antihrist [in afara de toate celelalte] este un geniu financiar (aurul) si un intelept religios (Solomon), care cunoaste si stie totul pentru a-i uimi pe toti. Si N.V. Gogol a scris:

«Tot ce trebuie pentru aceasta lume este placerea in cadrul schimbarilor si al actiunilor si agerimea in cadrul faptelor practice».

De aceea Sfintii Parinti s-au ridicat intotdeauna impotriva iubirii de argint ca impotriva inchinarii la idoli si impotriva filosofarii neintemeiate ca impotriva unei boli duhovnicesti. Fiecare stiinta are gust dulce si prin acesta atrage. Deoarece da dreptul de stapanire asupra a ceva, ceea ce inseamna ca duce la mandrie. Stiinta crestina propovaduieste durerea.

«In intelepciune multa este durere multa».

Insa durerea este de doua feluri, spune Apostolul Pavel. Durerea pentru lume provoaca moartea, iar durerea pentru Dumnezeu aduce darul pocaintei.

Apocalipsa [Sfantului Ioan Teologul]:

Incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei (Apoc. 13, 17).

O singura unitate monetara in toata lumea si o singura religie (in exterior) – reprezinta lucrarile lui antihrist”.

Puterile intunecate se infurie pe noi, deoarece noi, apropiindu-ne de Dumnezeu, le osandim (astfel, omul care face bine in mod dezinteresat starneste mania si dispretul ticalosilor). Noi suntem neputinciosi, josnici si cu toate acestea Il alegem pe Dumnezeu si nazuim catre El, iar ele sunt netrupesti, vad maretia lui Dumnezeu si se departeaza de El. Nazuinta noastra catre Dumnezeu este pentru ele osanda, aluzie la infricosatoarea Judecata”.

2. Igor a luat hotararea de a ramane la Manastirea Optina. A trebuit sa mearga la Moscova pentru a-si incheia socotelile cu lumea.

„Am stiut, desigur, ca fiul meu se pregateste sa intre in manastire – isi aminteste Ana Mihailovna -, dar nu am crezut nici o secunda ca acest lucru este serios”.

Si, iata, pe 17 octombrie 1988 Igor a intrat in Manastirea Optina. Optina 1988Impreuna cu alti muncitori si frati a fost instalat intr-o chilie comuna in manastire, iar apoi a fost mutat in Schit, in hibarca[4] Cuviosului Ambrozie, in chilia staretului Iosif. In ziua aceea a notat:

„Am venit la manastire. Cuvioase parinte Ambrozie, roaga-te lui Dumnezeu pentru mine!”

Nici un an nu trecuse de cand manastirea fusese inapoiata Bisericii. Se depuneau eforturi puternice pentru restaurarea bisericilor si a chiliilor. Schitul nu fusese inapoiat in intregime – numai sfintele porti cu cele doua casute alaturate: una a staretilor, iar realalta, a ocarmuitorilor schitului. Pe teritoriul ramas se intindea filiala muzeului etnografic din Kaluga, se aflau casele si gospodariile familiilor de mireni.

Din casuta staretilor, Igor mergea la ascultari. Facea garzi de noapte ca paznic, descarca si caramizi, sorta si cartofi, lucra si in atelierul de icoane, si la arhondaric… Fiind inzestrat cu o conditie fizica deosebita, se trudea cu sarguinta. Inca de atunci uimea prin inalta lui structura duhovniceasca. Ieromonahul D. isi aminteste:

Aproape cinci ani am avut sansa sa vietuiesc 1031alaturi de parintele Vasile. Era un om minunat. Ţin minte ca in iarna din 1988-1989 am locuit impreuna in hibarca Staretului Ambrozie. Si, desi eram novice, apoi calugar, iar el era simplu pelerin, inca de pe atunci am simtit superioritatea lui duhovniceasca si frumusetea lui duhovniceasca lui duhovniceasca deosebita… Avea o structura monahala de doua ori mai mare… Parca avea, asemenea parintilor Terapont si Trofim, o vechime de o suta de ani la Optina, caci de acolo erau cu duhul”.

Chilia staretilor i-a vorbit lui Igor despre multa lucruri. Ne aducem aminte cum Staretul Nectarie l-a lasat pe un pelerin singur in chilia unde locuia si de unde niciodata nu va pieri duhul plin de har al marilor povatuitori si inainte-vazatori. Tocmai de aceea i-a vorbit ea atat de mult sufletului celui simtitor si credincios!

Iata ce scrie Igor in jurnalul sau pe 3 ianuarie 1989:

„Sfanta manastire a Intrarii in Biserica a Maicii Domnului Schitul Optina cel vrednic de marire, care nadajduieste pururea in mila Maicii Domnului; pe malurile raului, care curge spre viata vesnica, a crescut minunatul copac al staretiei si se invredniceste de cetatea care coboara din ceruri, si in care Dumnezeu cu oamenii salasluieste, rapind orice lacrima din ochii lor. De aceea, fratilor, sa ne bucuram, pe Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru, sa-L cantam si pe Stapana lumii, pe Preacurata Fecioara, sa o marim, caci adapost spre mantuire noua ne-au daruit si pe povatuitorii pe cuviosii nostri parinti sa-i cinstim”.

In   Schit, in casuta marilor stareti, viitorul mucenic al lui Hristos a continuat sa scrie texte poetice cu continut religios in limba slava bisericeasca, in general stihire. Inca de la primele incercari, unde limba slava bisericeasca nu este intotdeauna folosita corect, se vede ca aceste creatii sunt alcatuite din inima lui cea inspirata de credinta in Dumnezeu. Talentul psalmistului bisericesc este un fenomen rar intalnit si, fara indoiala, parintele Vasile il avea. Si el insusi simtea, probabil, acest lucru, deoarece stihirile lui din zi in zi deveneau si mai numeroase, si mai bogate.

Pe 17 noiembrie 1988 Igor si-a notat:kazanskaya32

„Icoana din Kazan a Maicii Domnului si icoana Cuviosului Ambrozie au izvorat mir. Maica Domnului, intareste-ne! Sfinte staret, vino in ajutorul manastirii!”.

Sub ochii lui si cu participarea lui, manastirea s-a ridicat din ruine. Arhimandritul manastirii – Patriarhul Moscovei si al intregii Rusii, Alexei al II-lea – a binecuvantat obstea cu icoana din Kazan a Maicii Domnului, care le fusese confiscata odinioara optinenilor de catre iconoclasti.

Frumusetea locului in care este asezata Optina l-a condus pe parintele Vasile, prin inspiratia ei negraita, la ideea despre „caracterul verbal al creatiei”, extrasa de la Sfintii Ioan Gura de Aur si Grigorie Teologul.

„Totul a fost creat de catre Cuvant scrie el – si omului, care se aseamana cu Cuvantul, adica cu Hristos, i se descopera natura cea vorbitoare. Sfantul Ambrozie oriunde se uita, orice auzea, pretutindeni gasea acest caracter verbal, de aceea si vorbea in pilde si in rime… Lumea, creata de Cuvant, este o carte uriasa, este cartea Vietii. Insa o poate citi numai cel care se uita in ea cu ochi curat si cu inima curata.

Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si este de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru dreptate (2 Tim. 3, 16).

Acestea sunt spuse despre Sfanta Scriptura, insa acelasi lucru poate fi spus si despre lumea creata, caci si ea este o Scriptura, si ea a fost scrisa de dreapta cea mare a Sfintei Treimi“.

Dar de ce au  oamenii atatea nelamuriri cu privire la cuvantul duhovnicesc?

Oamenilor le este greu sa patrunda sensul cuvantului – scrie parintele Vasile – le este greu sa se familiarizeze cu puterea cuvantului si, in acelasi timp, le este greu sa inteleaga adevarul – din cauza lucrarii (puterii) pacatului. Aceasta este urmarea caderii, a incalcarii poruncii lui Dumnezeu. Adam nu a ascultat Cuvantul, adica s-a lepadat singur de intelegerea sensului, s-a  despartit parca de El  si pacatul a umplut intr-o clipa intervalul care se formase… Calea reinnoirii posibilitatii de ascultare a Cuvantului si de intelegere a Lui si de familiarizare cu El – iata sensul ostenelilor noastre.”

Acesta  este nivelul serios  al meditatiei dumnezeiesti. Cu el a venit Igor Rosliakov la manastire. Nu era nici macar frate, iar sufletul lui incepuse deja sa fie monah…

Era in Postul Mare al anului 1989. Mergand pe urmele Cuviosului Andrei Criteanul si amintindu-si, probabil, si „Plangerea calugarului” scrisa de Sfantul Ignatie, Igor si-a revarsat in jurnal toata durerea starii lui de adevarata pocainta. A scris un rand intreg de tropare si stihire. Variantele finale nu exista, dar poate ca nici nu avea nevoie de ele: jurnalul nu era menit pentru ochii altora. Dar, iata, citim acum aceste chemari adresate Domnului, pline de cainta, de putere duhovniceasca si de frumusete.

p_23b0ed7eDe unde voi primi lacrimi, daca nu de la Tine, Dumnezeule? Unde voi veni in ziua durerii, daca nu in biserica Ta, Stapane? De unde voi dobandi mangaiere, daca nu din cuvintele Tale, Sfinte? Nu ma lepada, Doamne, si pomeneste-ma pe mine acum.

Ca Saul sunt cuprins de turbare impotriva Ta, Dumnezeule, cu ravna harul Tau de la mine il alung, insa Tu, Stapane, arata-Te inimii mele si o orbeste pe ea cu lumina iubirii Tale, iar eu, blestematul, voi glasui: ce sa fac, Doamne? (pentru ca ea sa fie orbita de lumina iubirii Tale si sa strige: Cine esti Tu, Doamne?)[5].

La Tine vin, Doamne, si o parte a sufletului meu, cea cu fapte rusinoase, a o tainui am de gand, precum Anania si Safira; cauta la neputinta mea si arde (mistuie) cele ascunse ale mele si Tu Insuti neosandit inaintea Ta ma arata.

Parinte, ridica-ma, caci inaintea pacatului aplecat in genunchi stau; Fiule, scoate-ma din locul cel rece al vietuirii mele; Sfinte, lumineaza noaptea pribegiei mele; Treime Nepatrunsa, ajuta-ma sa ajung la Tine prin neincetata pocainta.

La Tine vin, Parinte, si, precum Anania si Safira, partea cu fapte rusinoase a sufletului meu a o tainui am de gand; Ţie, Stapane, iti incredintez (ofer) viata mea, insa nadejdea cea tainica in puterea mea o pun (insa in chip tainic in puterea mea nadajduiesc); de dimineata ma scol, pe Tine sa Te slavesc, Sfinte, si cu viclenie de cuvintele Tale ma ascund (si o multime de cuvinte viclene pregatesc); cauta la neputinta mea, Doamne, si mistuie cele ascunse ale mele si Tu Insuti neosandit inaintea Ta ma arata.

Nimic spre mangaiere nu primeste sufletul meu: de privesc in jur, cel fatarnic si cel viclean se apropie de mine, de ma invaluie noaptea (de ma ascund in noapte), necredinta inimii mele ma loveste si nu am adapost; numai plansul este intarirea si linistirea mea.

M-ai mustrat, Doamne, si aplecat in genunchi sunt (am cazut in genunchi) inaintea Ta; acoperitu-s-au ochii mei cu pletele capului meu ca sa nu vada nici noaptea lacrimile mele; numai Ţie, Dumnezeule, durerea mea o spun; nu ma parasi pe mine, cel tulburat, cerceteaza-ma si ma mantuieste.”

Acesta este glasul unui suflet profund iubitor de Hristos.

Apar in jurnal si teme legate de Optina. Din Descrierea istorica a Manastirii Optina alcatuita de Arhimandritul Leonid, parintele Vasile a extras inscriptia care se afla la mormantul lui I.V. Kireevski, acesta fiind ingropat la Optina:

Intelepciunea […] mi-a fost draga si am cercetat-o din tineretile mele, […] cunoscand ca nu voi putea altfel sa am intelepciune de nu-mi va da Dumnezeu, […] m-am rugat Domnului (Int. lui Sol. 8, 1-2, 21).

Aceasta este doar una dintre inscriptii. Igor, evident, a vazut in ea o asemanare cu viata sa.

Din aceeasi carte – un fragment din „Scrisoarea duhovniceasca” (parintele Vasile a numit-o „Testamentul duhovnicesc”) a egumenului optinean Avraamie, care s-a savarsit in anul 1817:

„… Caci am primit sfantul chip calugaresc si am fost tuns in eparhia Moscovei, in manastirea Sfantului Nicolae din Pesnos, la varsta de treizeci si trei de ani, si I-am fagaduit lui Dumnezeu sa am saracie de bunavoie; de atunci chiar pana la apropierea mea de mormant nu am dobandit avutie, in afara de carti si camasi cu buzunare pentru batiste. Nu mi-am adunat aur, nici argint, nu mi-am ingaduit sa am vesminte in plus, nici vreun alt lucru, in afara de cele strict necesare, si acelea pentru slujire: doua rase – una subtire si alta groasa – si un anteriu; insa lipsa de avutie si saracia calugareasca cu duhul si cu fapta, dupa putinta mea, a le pazi m-am straduit, neingrijindu-ma de mine, ci lasandu-ma in pronia lui Dumnezeu, care niciodata nu m-a parasit. Iar donatiile care au ajuns in mainile mele din partea binefacatorilor acestei sfinte manastiri le-am folosit pentru nevoile manastiresti, pentru obste si pentru diferite constructii; le-am folosit, de asemenea, pentru nevoile celor nevoiasi, precum a poruncit Dumnezeu”.

Nu exista nici un comentariu la acest citat. Dar, desigur, Igor a copiat aceasta parte din scrisoarea egumenului Avraamie deoarece i se potrivea, ii era apropiata si era ceva ce ar fi vrut sa atinga.

Pe 17 aprilie Igor Rosliakov a fost primit ca frate in randul celor zece ostenitori si in ziua urmatoare a fost mutat din Schit intr-una din cladirile manastirii. Insemnarile despre aceasta mutare le-a incheiat cu o rugaciune de cerere:

„Batiuska Ambrozie, nu ne lasa pe noi!”

parintele-mucenic-Vasile-de-la-OptinaPe 24 aprilie, in ziua praznuirii Intrarii Domnului in Ierusalim, apar insemnarile:

„Monahismul este mucenicie fara de sange. Chinul nu inseamna sa fii lipsit de mangaierile vietii de familie, de mancarea gustoasa, de confortul trupesc si de celelalte distractii lumesti. Aceasta este doar calea spre chin, dar pe cale au loc uneori intalniri pline de bucurie si placute, pe cale ai senzatia propriei puteri si multumirea provocata de piedicile biruite. Iar chinul propriu-zis inseamna sa stai inaintea fetei propriei neputinte si sa vezi neincetat ca esti inrobit de puterea patimilor. Starea aceasta este egala cu starea omului care indura chinuri din partea celor ce l-au luat in robie si care isi presimte moartea. Monahul isi pune de bunavoie pieptul sub sabia Cuvantului lui Dumnezeu si aceasta patrunde pana la despartirea sufletului de duh, dezvaluie si trezeste cugetarile inimii. Toate acestea se savarsesc in plan duhovnicesc la fel de real, si dureros, si chinuitor ca si in plan trupesc“.

Pe 29 aprilie, in Saptamana Patimilor, opt frati, printre care si Igor, au fost imbracati in [rase]. Pe 30 aprilie, de Pasti, Igor scria:

„Mila lui Dumnezeu se da pe gratis, dar noi trebuie sa Ii aducem Domnului tot ce avem”.

Parca prevazand ca va primi ascultarea de cronicar (ceea ce s-a intamplat in toamna aceluiasi an, pe 22 septembrie), a scris un eseu duhovnicesc despre praznuirea Pastelui la Optina in anul 1989. S-a pastrat ciorna – textul este deja transcris pe curat. Sunt, intr-adevar, insemnari istorice – si in ceea ce priveste evenimentul descris, si in ceea ce il priveste pe autor insusi, pe viitorul mucenic, care va intampina doar inca patru praznuiri ale Pastelui. Cea de-a patra va fi ultima din viata lui.

Vorbind astazi despre Optina – a scris el -, este imposibil sa trecem sub tacere renasterea ei. Fie ca se povesteste trecutul maret al manastirii, fie ca se vorbeste despre faptele ei din prezent, fie ca se prooroceste despre viitorul ei – in toate si pretutindeni, tainic sau vadit, este prezent acest cuvant. Ea este simbolul, semnul care arata directia timpului, care se scurge; ea determina cum nu se poate mai exact esenta tendintelor de astazi, in care cele vremelnice se contopesc cu cele vesnice, in care planurile oamenilor vin in contact cu judecatile lui Dumnezeu.

Cu adevarat Optina este nascuta de sus, este nascuta prin mila lui Dumnezeu si prin rugaciunile indraznete ale cuviosilor parinti optineni. Insa viata o dobandeste nu ca un prunc necuvantator, ci ca Lazar cel inviat a patra zi, intrupand in sine acel sens unic, care pune alaturi renasterea si invierea.

Invierea lui Hristos a avut loc si de aceea credinta noastra este adevarata[6] – spune Apostolul Pavel. Raportand cuvintele lui la soarta Optinei, se poate spune ca maretia si slava Optinei sunt adevarate intrucat s-a pus inceputul renasterii ei. Cei ce dobandesc viata din nou simt plinatatea ei. Probabil de aceea a simtit Optina in mod deosebit evenimentele din Sfantul Post si din Saptamana Patimilor; probabil de aceea a devenit neobisnuita pentru ea bucuria intampinarii Invierii lui Hristos.

…Pe neobservate s-a scurs perioada Triodului, primavara si-a intrat in drepturi si pe portile deschise larg ale Duminicii Floriilor a intrat in viata manastirii Saptamana Patimilor. Fiecare pas in intampinarea Pastelui a devenit concret. Bine masurata si clar luminata de cantarile bisericesti este calea care ne apropie de sfantul praznic. «Camara Ta, Mantuitorul meu, o vad impodobita…»; putin mai inainte si – «Toti cei ce cu frica de masa cea tainica va apropiati…»; si mai inainte – «Cinei Tale celei de taina astazi…».

Iata, biserica deja este plina de partasii la Sfanta Masa; iata, pe pamant se revarsa focul din Joia Mare, iata linistea mormantului incatuseaza pamantul, totul incremeneste si numai glasul Mantuitorului rupe tacerea din Vinerea Mare: «Nu Ma plange pe Mine, Maica… Eu ma voi scula si Ma voi preaslavi…». Catedrala Intrarii in Biserica a Maicii Domnului s-a pregatit sa-L intampine pe Mantuitorul cu noul iconostas al altarului lateral inchinat Sfantului Nicolae. Inca de ieri biserica vibra datorita discutiilor zgomotoase si a loviturilor de ciocan, amintind parca cu toata fiinta ei de ceasurile rastignirii lui Hristos, iar astazi crucea stralucitoare a iconostasului cu solemnitate vesteste biruinta vietii asupra mortii.

Ultimele pregatiri, ultimele prevederi. Fara sa se grabeasca, norodul se aduna din timp la biserica. O multime pestrita umple manastirea. Aici sunt veniti si din Kozelsk, si din Moscova, enoriasi permanenti si oameni necunoscuti, copii, batrani, tineri galagiosi.

Cu o ora inainte de miezul noptii clopotul ii cheama pe toti la slujba. In biserica este galagie si inghesuiala: sunt o multime de oameni langa cutia cu lumanari, este coada la ieromonahii care spovedesc, sunt grupuri ale novicilor, care privesc cu curiozitate icoanele. Peste tot nerabdare si asteptare. In sfarsit, exclamatia preotului vesteste inceputul miezonopticii. In discutiile zgomotoase are loc cuvantarea cea plina de emotie a citetului, indemnandu-i cu calm pe toti la liniste, insa, iata, corul incepe sa cante canonul din Marea Sambata si cu primul irmos, ca si cu un val al marii, ii inunda pe cei ce vorbesc in desert si ii invaluie cu melodia lui, lipsindu-i de ultima lor indrazneala si forta. Toti intr-un singur avant se indreapta in intampinara utreniei Pastilor. O oarecare forfota apare atunci cand din altar sunt scoase de cu vreme icoana si crucea pentru procesiunea religioasa, dar si aceasta forfota este inlocuita imediat de aprinderea tacuta si atenta a lumanarilor.

Asteptarea si presimtirea bucuriei paralizeaza toate madularele oamenilor si numai ochii ramanand nemiscati, stau indreptati spre usile imparatesti. Si, iata, cantarea cea lina din altar ca o putere extraordinara parca da la o parte valul, usile imparatesti se deschid larg si valul de lumina si de sunet se revarsa din altar in biserica, din biserica in intunericul noptii si se raspandeste cu putere pe tot pamantul. Parintele Loctiitor impreuna cu preotii, sporind prin stralucirea vesmintelor de sarbatoarea stralucirea Pastelui, urmand drumul croit, ies din biserica. Si parca in urma acestor pasi, ca in urma unei comete, se taraste o coada scanteietoare. Procesiunea religioasa inconjoara ca un cerc de foc biserica si se opreste numai in fata usilor ei zavorate. Si 113911.pparca de pe buze se desprinde glasuirea: Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui.

Ce cuvinte mari si tainice! Cum tremura si si bucura sufletul, auzindu-le! De cat har infocat sunt pline in noaptea Pastilor! Sunt necuprinse ca cerul si apropiate ca suflarea. In ele se afla lunga asteptare, preschimbata in clipa  intalnirii, necazurile vietii, absorbite de vesnicia vietii, chinurile de veacuri ale neputinciosului suflet omenesc, care pier in bucuria stapanirii adevarului. Noaptea se risipeste inaintea luminii acestor cuvinte, timpul fuge din fata lor. Biserica parca se zguduie, usile ei se deschid singure, neputand stavili valul cel puternic al exaltarii omenesti, care a navalit peste ele. Ecoul bisericii goale este sustinut de troparul Invierii, insa imediat, ocolind multimea de oameni, se ascunde in cupola bisericii si se pierde in boltile ei cele albe. Biserica devine ca o cupa plina, inchinata in sanatatea cuiva.

«Veniti sa bem bautura noua».

Ospatul de nunta este pregatit de Insusi Hristos, invitatia rasuna din gura lui Dumnezeu Insusi. Nu slujba Invierii se desfasoara in biserica, ci ospatul pascal. «Hristos a inviat!» «Adevarat a inviat!» – rasuna glasurile, iar vinul bucuriei si al veseliei tasneste dand pe alaturi si innoind sufletele pentru viata cea vesnica.

Inima pricepe ca niciodata ca tot ceea ce am primit de la Dumnezeu am primit in mod gratuit. 1041Ofrandele noastre nedesavarsite sunt umbrite de darnicia lui Dumnezeu si devin nevazute, asa cum nevazut este focul in prezenta stralucirii orbitoare a soarelui.

Cum sa descriu noaptea Invierii? Cum sa exprim in cuvinte maretia, slava si frumusetea ei? Doar transcriind de la inceput pana la sfarsit randuiala slujbei Invierii este posibil sa fac acest lucru. Nici un alt cuvant nu este de folos aici. Cum sa redau pe hartie clipa Invierii? Ce sa spun pentru ca ea sa devina clara si perceptibila? Pot doar sa raman nedumerit si sa arat biserica cea gatita de sarbatoare:

«Veniti si va desfatati…».

Saptamana luminata trece ca o singura zi.

Si a fost seara si a fost dimineata: ziua intai[7].

Cine a trait aceasta zi, acela nu are nevoie de dovezi ale, existentei vietii vesnice, nu are nevoie de talcuirea cuvintelor Sfintei Scripturi: ca timp nu va mai fi[8]. Timpul se intoarce numai in Sambata Luminata, cand, dupa masa praznicala, parintele Loctiitor, urandu-le fratilor «Hristos a inviat!», le doreste tuturor sa pastreze cu grija in inimile lor bucuria Invierii.

Astazi Schitul Optina renaste si ocupa primul loc: aici totul se savarseste din nou, pentru prima data dupa restaurare: primul Post Mare, primul Paste.

Se reface legatura vremurilor, se reinnoieste Optina, se restabileste dreptatea. Iar capul tuturor este Hristos, Care a inviat din mormant.

Caci Ma voi scula si Ma voi preaslavi!”

Jurnalul reflecta cel mai important lucru – viata sufleteasca a parintelui Vasile. Orice desertaciune este lepadata. Parintele Vasile scrie despre cel care vietuieste langa el, despre ce face, ce intamplari si ce intalniri au loc. Dintr-o data a pornit pe calea singuratatii si a rugaciunii. Pe 9 mai 1989 a notat:

„De ce este greu de citit Evanghelia? Domnul raspunde nu la cererea buzelor, ci la cugetarile tainice ale inimii…”.

Sf Ignatie BriancianinovPe 13 mai, in ziua pomenirii Sfantului Ignatie, a scris:

„Trebuie sa ma rog Sfantului pentru darul lacrimilor si al pocaintei”.

Parintele Vasile citise deja operele Sfantului Ignatie, insa nu le lasase de-o parte: aceasta era lectura lui dintotdeauna. Legase pocainta de numele sfantului. Intr-adevar, Sfantul Ignatie nu obosise sa o pomeneasca:

Tanjesc dupa pocainta!… Milostive Doamne, potoleste setea mea cea nestavilita, care ma mistuie, si daruieste-mi pocainta!”

– pocainta nu are sfarsit atat timp cat omul traieste. Si a mai scris Sfantul:

Pocainta este harul cel minunat al lui Dumnezeu, darul Lui cel nepretuit, totalitatea faptelor calugaresti. Calugarul, care este educat cu privire la toate faptele personale si care a ajuns la o maturitate foarte puternica, renunta la multele sale arme, se imbraca in haina pocaintei si intra cu ea in camara lui launtrica sufleteasca. Cand intra acolo si se raspandeste inauntru buna mireasma a sfintei cadelnite a rugaciunilor pline de cainta si smerenie, Se pogoara Duhul la sufletul care plange si ii binevesteste acestuia pace de la Dumnezeu”.

In jurnalul parintelui Vasile, printre stihirile lui, care in majoritate sunt de pocainta, acest lucru este spus nu din minte, ci din inima.

Pe 25 mai scria:

„Ma rusinez sa cer eu, blestematul, caci nu am cuvinte catre Tine, Doamne, ci numai mainile le intind, si inima si, ca un cersetor, de toti lepadat si dispretuit, mila cer si ajutor (si iertare).

Pe Tine Te caut, Doamne, si nu Te gasesc; ca un orb Te caut si calauza nu am; intunericul m-a invaluit si deznadejdea m-a cuprins; langa drum stau si astept clipa in care pe langa mine vei trece si suspinele mele le vei auzi.

Aud porunca Ta: bateti si vi se va deschide; insa necazul, Doamne, m-a biruit, mainile si picioarele mele le-a legat, sufletul meu de barbatie l-a lipsit, langa usi stau in tacere plangand: deschide-mi, Doamne, si cauta la mine, ca odinioara la cel slabanog”.

Insemnarile de pe 3 iunie:

„Pocainta face fapta noastra sa fie cu adevarat fapta buna”.

Pocainta nu exclude bucuriile duhovnicesti. Iata, calugarii optineni merg pe 14 mai in procesiune religioasa la sfantul izvor al Cuviosului Pafnutie Borovski:

„Este o repetare a bucuriei Invierii” 

-remarca Igor cu acest prilej, pe scurt ca intotdeauna.

In linistea chiliei sale, cugetand la soarta Optinei, la sfintii ei stareti, auzit fiind numai de Domnul, viitorul mucenic al lui Hristos canta:

soborul-sfintilor-stareti-de-la-optina-11-oct„Acum slava cu bucurie sa o cantam; sfintele icoane cu induiosare sa le sarutam; candelele cu untdelemn sa le umplem, lumanarile si candelabrele cu bucurie sa le aprindem; procesiunea sarbatoreasca sa o savarsim; caci, astazi, fiii le pregatesc un ospat cuviosilor parinti si cu lacrimi ii roaga pe ei: veniti si pe nevrednicii vostri fii ii cercetati”.

„O, constelatie a cerului calugaresc; o, stol minunat de vulturi; candelabru cu multe lumini al bisericii Nascatoarei de Dumnezeu; ciorchine adevarat al viei lui Hristos – asa va graim voua, cuviosilor parinti, asa numim si slavim ceata sfintilor optineni!”

„Apelor, curgeti inapoi si despre vremurile trecute ne instiintati pe noi (dati-ne de veste); pamanturilor, cu roua udati-va, lacrimi noua aratandu-ne (aratati-ne); copacilor, aplecati-va, ostenelile si necazurile ascunse dezvaluindu-le (dezvaluiti-le); prafule si pietrelor (cenusa), inviati si frumusetea de odinioara a o vedea va invredniciti (invrednicindu-va); caci toti vom privi si ne vom ingrozi, caci pe toate le vom vedea si ne vom rusina; va rugam pe voi, cuviosilor parinti, nu ii lepadati pe fiii cei nevrednici, care pomenirea voastra dupa puteri o savarsesc” (25 mai 1989).

In ziua Sfintei Treimi din acest an Domnul i-a trimis o mangaiere fratelui Igor – in ziua acestui praznic a fost si ziua lui onomastica (ocrotitorul lui ceresc era Igor, marele cneaz al Cernigovului si al Kievului, facator de minuni, care la botez a fost numit Gheorghe, la calugarie – Gavriil; a fost omorat de multimea din Kiev pe 19 septembrie in anul 1147).

„Parintele Loctiitor – mentioneaza Igor in jurnal pe 18 iunie – a binecuvantat o prescura uriasa si ne-a felicitat pe mine si pe fratele I.P. cu ocazia zilei onomastice. La sfarsitul slujbei parastasului, parintele V. ne-a urat in biserica «La multi ani!» si s-au apropiat si fratii sa ne felicite. Doamne, daruieste-ne amintirea bunavointei Tale si noua, pacatosilor, ca sa nu cartim in ziua necazului, ci lacrimi de pocainta sa varsam”.

In scurt timp a venit ispita:

„A sosit mama impreuna cu matusa Nina. S-au impartasit. Insa nu totul s-a petrecut in liniste. Au fost lacrimi, reprosuri: incercari de a ma convinge sa ma intorc acasa. Sunt stramtorat din toate partile! Intareste, Doamne, inima mea cea tulburata si slabita. Parintilor optineni, sfintilor stareti, ajutati-ma! Maica lui Dumnezeu, alina sufletul meu cel intristat (4 iulie).

Usor ii era lui sa vada lacrimile mamei, pe care o iubea atat de mult si care ramasese singura la batranete? Nu era atat de simplu.

La Optina au avut loc evenimente istorice. Pe 16 iulie Igor a scris in jurnal:

n0006„La Optina au fost stramutate din satul Holmiscea moastele ieroschimonahului Nectarie. Pe la ceasurile 8 seara (eu eram de garda in acea zi la porti), toti am intampinat cinstitele ramasite ale parintelui Nectarie, le-am pus in sicriu si le-am dus in biserica. S-a slujit un parastas mare, iar moastele au inconjurat biserica. Din pricina pacatelor si din lene fata de dobandirea harului, nu am fost la slujba, nu am fost prezent la aflarea moastelor, nu am luat parte la mutare lor in biserica. Am privit totul de departe si m-am cait pentru nevrednicia mea. Era o seara nemaipomenita. Clara, linistita, luminoasa. In suflet mi-a aparut senzatia ca Optina era asa cum fusese inainte, pe vremea staretilor. Sfintenia umpluse vazduhul. Se vedea cum ocrotea cu puterea ei lumea si tot ce era in ea.

In biserica se canta «vesnica pomenire» si a auzea pana la porti, unde stateam de paza. Sufletul meu ramasese mut din pricina saraciei lui, din pricina faptului ca ochii vedeau lucruri mari, iar el nu le putea cuprinde. Harul mi-a zavorat buzele, mi-a linistit inima, mi-a impacat sufletul.

Noaptea s-a citit Evanghelia inaintea sicriului parintelui Nectarie. Parinte Nectarie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!”

Pe 24 iulie, in jurnal, apar trei stihire noi, care proslavesc renasterea Optinei. Este uimitoare expresivitatea lor duhovniceasca, insufletita de un sentiment adanc:

„S-a ridicat din morti taramul Optinei, ca oarecand Lazar, cel a patra zi inviat; pentru rugaciunile оптина 3cuviosilor parinti a venit Domnul in locul ingroparii ei si i-a spus:

Vino afara; a inviat pustia si, invaluita de giulgiu, la slujire a iesit, cu ceata celor inviati propovaduire savarsind, pe cei necredinciosi indreptand, pe cei invartosati la inima impacand, pe toti indemnand cu glas mare a canta: Doamne, slava Ţie!”

„Vazand Domnul pe Maica Lui, ca o vaduva pentru manastirea cea moarta plangand, S-a milostivit de Ea si i-a grait: nu plange. Si, apropiindu-se, de camarile (portile) manastiresti s-a atins; a inviat pustia si a inceput a grai, si Domnul Maicii Sale i-a daruit-o; iar frica pe toti i-a cuprins si pe Dumnezeu Il slavesc, graind: ca a cercetat Dumnezeu pe poporul Sau pentru durerea Maicii Sale”.

„Ceata cuviosilor, venind, la picioarele lui Iisus a cazut si pentru pustia Optinei mult L-a rugat, graind: ca sufletele noastre astazi au murit, iara Tu, venind, peste ele mana Ta Iti pune si le inviaza. Caci pamantul nu a murit, ci doarme – va grai Domnul; si norodul cel rau din ea izgonit va fi, manastirea dupa cuvantul Domnului se va ridica si duhul ei se va inapoia, si sa vesteasca acestea pe tot pamantul Rusiei va iesi”.

sfintii-stareti-de-la-optinaPe 10 august scria:

„Bucura-te, tara Optinei, pustia ruseasca a Iordanului! Loc iubit de ingeri, tara sfanta a oamenilor; minunate sunt frumusetile tale, mare este slava ta, nesfarsite sunt fagaduintele tale. Stai in vazul tuturor, binecuvantata, in toata splendoarea ta, si bucura-te ca Domnul Dumnezeu este cu tine!”

Aceasta este cronica duhovniceasca a renasterii manastirii. Este posibil ca, in masura inmultirii imnelor optinene, lui Igor sa-i fi aparut tot mai des ideea despre un canon inchinat Optinei si sfintilor ei stareti, vietii ei dinainte si vietii celei noi.

Mai departe, apar in jurnal unsprezece tropare inchinate cuviosilor stareti – Lev, Macarie, Moisei, Nectarie, Varsanufie, Antonie, Anatolie (Zertalov), Isaachie I, Nicon, Anatolie (Potapov) si Iosif. Treptat au fost conturate doua canoane – unul optinean si unul de pocainta.

Insa aceasta inca nu este toata bogatia jurnalului viitorului mucenic optinean. In el exista si cugetari duhovnicesti adanci, si miniaturi in proza foarte expresive si fara indoiala povatuitoare. Iata cateva dintre ele.

Despre pocainta. Cu cine ma aseman eu, cel ce imi doresc sa-mi birui mandria? – scrie el. Ma aseman cu omul care incearca sa doboare muntele cu mainile. Imi folosesc toate cunostintele mele, depun toate eforturile. Vad ca dorinta mea ramane neimplinita -muntele sta neclintit -, dar tot nu renunt la osteneala mea. Vad zadarnicia eforturilor mele, plang pentru neajutorarea mea, ma tanguiesc pentru neimplinirea gandului meu. Tristetea intuneca mintea mea, lenea paralizeaza trupul meu, deznadejdea raneste inima mea. La ce sunt bune toate acestea? – mi se spune. Osteneala ta nu foloseste la nimic. Foloseste – raspund eu printre lacrimi – foloseste, caci Insusi Dumnezeu ma ajuta in ea.”

„Uneori, cand stau in biserica, sufletul meu este cuprins de senzatia prezentei lui Dumnezeu. Atunci nu ma mai inconjoara icoanele, ci insisi sfintii. Pogorandu-se la slujba, ei umplu biserica, uitandu-se din toate partile cu ochii scrutatori la mine. Nu are rost sa-mi iau ochii de la chipurile lor, sa ma ascund in coltul cel intunecat al bisericii – placutii lui Dumnezeu nu se uita la fata mea, ci numai la inima. Si unde sa ma ascund de inima mea? Asa si stau in haina neputintei si a nevredniciei mele inaintea ochilor lor celor atotvazatori. Intinatele mele ganduri, inspaimantandu-se de privirile sfintilor, se ascund undeva si inceteaza sa ma mai chinuie. Inima, fiind inflacarata de focul propriilor patimi, se aprinde cu focul caintei, trupul parca intepeneste si in toata fiinta mea, pana la varfurile degetelor, incep sa-mi simt nevrednicia si nedreptatea.

Privirile sfintilor au o atotvedere neinteleasa. Pentru ele nu exista nici un ascunzis in sufletul meu, ele vad totul, lor li se descopera totul. Cat de incomod te simti la gandul ca cineva stie totul despre tine; cat de infricosator este sa-ti dai seama ca nu ai unde sa te ascunzi, ca nici macar trupul nu poate tainui gandurile si simtamintele tale ascunse. Aceasta constiinta lipseste sufletul de echilibrul cel usuratic: necredinta si patimile intrec in greutate propriile indreptari si o greutate neinteleasa apasa in inima. Ca dintr-o durere si o neliniste, sufletul se trezeste brusc si isi da seama ca nu se poate ajuta singur pe sine si ca nimeni dintre oameni nu este in stare sa il ajute. Scoate un tipat ca al pruncului nou-nascut si striga: Doamne, miluieste-ma si nu ma lasa! Toate le-am uitat, toate au pierit, a ramas numai rugamintea, rugaciunea intregii mele fiinte: a sufletului, a mintii, a inimii, a trupului: Doamne, iarta-ma si ma miluieste!

Mintea mea ramane muta, inima se strange, iar ochii, se umplu timid cu lacrimi de pocainta”.

 


[1] Mt 16,24; Mc. 8,34; Lc. 9,23.

[2] Ps, 108,23.

[3] Mt. 9,13; 12, 7.

[4] Casa manastireasca ce cuprinde mai multe chilii.

[5] Intre paranteze sunt variantele

[6] Cf. 1 Cor. 15,17.

[7] Gen. 1,5

[8] Apoc. 10, 6.


Categorii

Calugaria / viata monahala, Invierea Domnului (Sfintele Pasti), Mucenici ai vremurilor noastre, Pocainta, Razboiul nevazut, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Sfintii de la Optina, Talcuiri la Apocalipsa

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “IEROMONAHUL MARTIR VASILE DE LA OPTINA – File din povestea si jurnalul unui tanar din vremea noastra, sportiv de performanta, ajuns CALUGAR IUBITOR DE POCAINTA, TRAITOR VIU AL TAINEI INVIERII si MUCENIC LA 33 DE ANI (I)

  1. Cartea aceasta m-a atras de atatea ori, insa am refuzat sa o cumpar, nu stiu de ce…
    Inima imi plange. sunt un om de nimic. invechita in patimi.
    crestinul n-are decat o singura bogatie – pocainta si lacrimile izvorate de ea. eu sunt un suflet sarac…

    atatea lucruri de facut in jurul meu, inlauntrul meu… iar eu sunt lipsita de vlaga. acum am realizat, mi-a aratat Sf Mc Vasile: intai trebuie crescute puterile duhovnicesti, apoi vor veni si cele trupesti. eu speram ca merge si invers. suflete al meu, cand ai sa te ridici din mocirla? te asteapta Domnul!

  2. Pingback: FERICITUL NOU MUCENIC VASILE DE LA OPTINA, ucis de satanisti, in dimineata Invierii, impreuna cu fratii sai, Trofin si Terapont (†18 aprilie 1993; si VIDEO). DIN VIATA SI INVATATURILE DUHOVNICESTI EXCEPTIONALE ALE UNUI TANAR MONAH si DUHOVNIC EXEMPLAR:
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate