PREDICI (si video, audio) la SFANTUL MARE MUCENIC MINA, aparatorul ravnitor al celor nedreptatiti si ocrotitorul grabnic al celor pagubiti

… si MUSTRATORUL INFRICOSAT AL CELOR CARE FURA SAU RAPESC BUNURILE ALTORA

***

Fragment video din predica Parintelui Arhimandrit Ioan Harpa (Man. Popauti, Botosani):

ADEVARATA MARTURISIRE CRESTINA

sursa: Botosaneanul ortodox

***

Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu (Cluj) la praznicul Sfantului Mare Mucenic Mina:

2009

“In aceasta zi, a Sf. Mare Mucenic Mina, a carui Sf. Evanghelie ati auzit-o prima, adica a mucenicului, a celor care dau marturie lui Dumnezeu, a celora care marturisesc nerusinandu-se de lume. El nu s-a rusinat de ostirile intregi, din randul carora a facut parte, nu s-a rusinat de fata generalilor, imparatilor, acelui amfiteatru plin de oameni care slujeau zeii, si el care nu s-a rusinat sa mearga in fata lor si sa le spuna ca gresesc, ca nu acestora trebuie sa li se inchine. Nu s-a rusinat ca a fost dezbracat, lovit, batut, ranit in fatal lor, batjocorit.

Dar si de alt lucru as vrea sa atrag atentia din viata Sf. Mare Mucenic Mina. Noi il cunoastem pe Sf. Mare Mucenic Mina ca un gasitor al lucrurilor pierdute, ca un judecator al nedreptatilor care ni se intampla si nimeni nu poate sa zica, nu am auzit om care sa zica cu adevarat ca totul e numai o vorba in vant, faptul ca el chiar ajuta, si ca chiar sare in ajutorul omului. Cu grabire vine, si cine cu osardie s-a rugat lui vreodata, nu se poate sa nu fi simtit lucrarea lui, si sunt ale caror nenumarate lucruri pierdute, furate cine stie in ce conditii, si care in mod obisnuit, in mod normal, nicicand nu se mai puteau intoarce la tine, dar prin puterea si prin rugaciunea lui, s-au intors multora.

Dar mai mult decat atat as zice, as atrage atentia asupra unor lucrari din viata lui care arata ca de fapt acest talant al lui, de a face dreptate – de un lucru daca este al tau, al tau sa fie, si daca ti s-a luat, sa ti se aduca inapoi, – aceasta  durere a lui pentru nedreptatile si pentru toate batjocoririle pe care le fac oamenii – rautatile unii cu altii, si faptul ca sunt lupi unii cu altii – aceasta durere a lui pentru starea aceasta a omului de fapt porneste de altundeva. Nu este numai asa, o durere a lui pentru ce se intampla in lume si ca ar vrea sa fie alta lume. Si as avea un exemplu si in lucrarea aceluia – Eutropie imi pare ca se chema – care a promis sa dea lui Dumnezeu un vas de argint, si si-a facut si el un vas de argint, si pe corabie fiind si venind sa aduca darul sau in Biserica lui Dumnezeu, a vazut ca vasul de argint care era inchinat intr-un fel Sfantului Mina.. dar pana la urma lui Dumnezeu, ca Sf. Mina nu pentru ale sale se lupta, si nu pe ale sale le cinsteste, ci pe Dumnezeu, prin viata sa. Daca viata sa si-a pus-o pentru Dumnezeu, daca orgoliul sau, daca parerea de sine, daca toate le-a pus pentru Dumnezeu, si ale sale le-a socotit gunoi, si pana si trupul sau l-a socotit gunoi de dragul lui Dumnezeu, cu atat mai mult acel vas de argint, nu pentru sine se ostenea el, ca nu are nevoie sfantul de vase de argint, nici sa se laude. Daca atunci nu a avut nevoie sa se laude, nici acum nu are nevoie. Ci osteneala lui era pentru Dumnezeu. Si daca acel om hotarase ca vasul – acela, primul pe care il facuse – sa fie dat lui Dumnezeu, iar al doilea care i s-a facut sa il aiba pentru sine, si vazand el ca vasul pentru Dumnezeu era mai frumos decat vasul pentru sine, a hotarat el pe corabie sa se foloseasca, sa ia el vasul cel bun si vasul cel mai rau sa il dea Bisericii, chiar daca ele erau asemanatoare ca tiparul dupa care erau facute. Si de aici… stiti intamplarea, cand unul dintre slujbasii sai, aducandu-i in vasul acela care era inchinat lui Dumnezeu, aducandu-i ceva – vin sau ceva sa bea -, acela a fost luat de mare, a fost ridicat si aruncat peste bord. Si a coborat in mare cu vasul acela in maini si l-au gasit mai apoi pe mal umbland cu vasul acela ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Deci il purtase Dumnezeu prin mijlocul marii si-l adusese acolo la malul marii pe acel slujbas, si s-a cutremurat bogatul si a zis: «Da, acestea s-au intamplat toate pentru ca acest vas este al lui Dumnezeu si al Sfantului Mina, nu este al meu.» Ca si cum am auzi cuvantul: «Sa dam ce este al lui Dumnezeu, lui Dumnezeu, iar Cezarului, ce e al Cezarului» (dupa putere si nevoile noastre, ce este al nostru).

Si cumva din intamplarea asta parca vedem sorgintea, vedem izvorul de unde a plecat aceasta dorinta de dreptate, sau de unde cumva izvoraste aceasta durere pentru cei napastuiti, pentru cei carora li s-a luat ce li se cuvenea – li s-a luat munca lor, li s-a luat osteneala lor, li s-a luat putinul lor la care nadajduiau si pe care il aveau ca ajutor. Si de ce cu grabire sare in ajutor: pentru ca, de fapt, Sf. Mare Mucenic Mina sare in ajutorul sufletului omenesc in primul rand si inainte de toate atunci cand sufletul omenesc nu da lui Dumnezeu ce I se cuvine, ci da lumii, da siesi, da celorlalti, da oricui, ceea ce s-ar cuveni lui Dumnezeu – primul loc. Cred ca mai mare durere decat aceasta nu este a Sf. Mare Mucenic Mina. Nu este durerea in primul rand a lipsurilor noastre (ceea ce nu il lasa indiferent, cu siguranta este si aceasta durere) dar mult mai mare este durerea ca omul nu da lui Dumnezeu ce I se cuvine lui Dumnezeu.

Cred ca daca ne-am obisnuit sa il rugam si sa il chemam pe Sf. Mare Mucenic Mina la toate acestea (ca ti-a lipsit un curs – roaga-te ca-l vei gasi, ti-a cazut inelul de pe deget – roaga-te ca-l vei dobandi de la Sf. Mina, ti-ai pierdut actele – roaga-te ca le vei dobandi), cred ca putem sa il chemam in rugaciuni atunci cand simtim ca rugaciunea care este inchinata lui Dumnezeu, de fapt este tot data lumii din (mainile) si invartosarea noastra si impietrirea inimii noastre, si nu o dam lui Dumnezeu cum se cuvine; ca in ziua pe care am trait-o si in care Dumnezeu ne-a hranit si ne-a tinut pe mainile sale, nu Ii multumim pentru ca ne-a (hranit) si pentru binefacerile sale, ci ne multumim noua, si ne aducem noua osanale seara de seara prin mandria si parerea de sine pe care ne-o constatam (cand ne privim in oglinda, sau prin nevointa duhovniceasca) .. si multe, multe alte nedreptati. Si acestea sunt mai mari nedreptati decat celelalte. Hotii si smecherii care ne fura sunt mici copii fata de noi in cele duhovnicesti. Noi in cele duhovnicesti suntem hoti si talhari si furi … acolo ne furam sufletul. Acolo sufletul nostru este  insetat. Ca noi zicem: «Iata, acum mi-a luat tot si sunt flamand! Iata, mi-a luat putinul pe care il aveam, si acum sunt insetat». Dar cu grabire ne aduce Dumnezeu altul, si daca nu, ne aduce Sf. Mare Mucenic Mina inapoi ceea ce am pierdut. Insetati si flamanzi si goi si pustii si afara si in frig si bolnavi, si nu ne lasa mult timp si cu grabire ne ridica. Dar sufletul ramane neincetat in aceasta boala, sufletul ramane neincetat in aceasta inchisoare, sufletul ramane neincetat flamand, sufletul ramane neincetat insetat, iar ravna si durerea Sf. Mina nu cred ca se poate spune in cuvinte pentru durerea aceasta a omului ca nu i se da[ruieste], si nu da[ruieste] lui Dumnezeu – si siesi pana la urma, ca pe sine se intareste dand lui Dumnezeu, ca nu-I trebuie lui Dumnezeu pana la urma. Ca pe Dumnezeu slavindu-L, sufletul tau il cinstesti, ca pe Dumnezeu inaltandu-L, pe tine te asezi pe piatra cea tare.

Si cred ca aceasta este mai mare, mai mare lucru si randuiala pe care le face Sf. Mare Mucenic Mina. Si cand vedeti ca ne furam palaria si caciula fiecaruia (noi insine ne furam, si nu ne facem randuiala cum trebuie, si la Liturghie suntem cu gandul in alte parti, si la slujbe, la rugaciune, facem altceva, sau nici macar nu dam rugaciunea ce I se cuvine lui Dumnezeu, nici macar putinul acela pe care trebuie sa il dam), cand vedem toate acestea, sariti cu grabire si cereti ajutorul Sfantului Mina! Cum ati vazut ca vine cu grabire Sfantul Mina in ajutor la tot felul de lucruri pierdute, sa nu credeti cumva ca nu o sa vina acum, cand ii cereti  pentru altceva, pentru lucrurile acestea si mai bune pentru suflet. Incercati! Dumnezeu sa ne ajute si sa ne intareasca!”

***

2008

sursa: ASCOR Cluj

***

• Arhiepiscopia Tomisului: PREDICĂ LA DUMINICA XXV-A DUPĂ RUSALII – SFÂNTUL MARE MUCENIC MINA

[…]

Este mult mai uşor să înţelegem şi noi Sfânta Evanghelie de astăzi, istorisind pe cel ce a făcut asemenea samarineanului, istorisind viaţa sfântului ocrotitor al acestei biserici, Sfântul Mina.

În viaţa Sfântului Mina şi în pătimirile sale, găsim şi pe omul bolnav, pe cel căzut între tâlhari, căzut în chinuri, dar şi pe Cel ce salvează pe oamenii căzuţi între tâlhari. Mântuitorul nu a vorbit de nişte tâlhari dintre oameni, ci a vorbit de tâlharii cei nevăzuţi. Tâlharii cei nevăzuţi sunt mai răi decât cei văzuţi. Tâlharii cei nevăzuţi sunt demonii. Ce tâlhăresc aceştia, ce fură aceştia? Aceştia ne fură sufletele, aceştia ne fură dulceaţa rugăciunii, aceştia ne fură darul milosteniei, ne îndeamnă pe noi să ne alintăm şi să ne dezmierdăm în viaţa aceasta, spunând: „Ia ce vezi, nu te gândi la ce nu vezi! Ia ce ai, acum în faţă, nu te gândi la altceva, mai departe!”.

De aceea, toţi auzim cuvântul Evangheliei, dar numai unii oameni pun cuvântul Evangheliei în inima lor şi păstrează acest cuvânt al Evangheliei ca pe o comoară şi o ţin ascunsă în inima lor şi se hrănesc din această comoară şi când este nevoie, scot din comoara sufletului lor şi hrănesc sufletele altora. Aşa a făcut Sfântul Mina cel mult pătimitor.

Născut din părinţi credincioşi, tatăl său era voievod. Când avea Mina treisprezece ani, tatal a murit. Mama sa a murit şi ea peste trei ani.

Trebuie să înţelegem că Mina nu s-a născut oricum. Părinţii, după căsătorie au aşteptat o vreme şi nu au putut să aibă copii. Atunci, mama s-a dus la biserică, s-a închinat la Maica Domnului şi i-a spus: „Maica Domnului, iată, mă uit la atâţia copii care vin înaintea Fiului tău! (se uita cum se împărtăşeau copiii)” A plâns către Maica Domnului: „Fiul tău este cel mai bun fiu. Aş vrea să am şi eu fiu şi să-l cresc în legea Fiului tău!” Aşa s-a rugat cu lacrimi şi aştepta un răspuns. De la icoana Maicii Domnului, a venit un cuvânt: „Amin!” A înţeles că Maica Domnului i-a ascultat rugăciunea. S-a dus şi a spus soţului ei cum s-a rugat şi ce a auzit. De aici de la „Amin”, vine şi numele Sfântului Mina, de la cuvântul auzit de la Maica.

Apoi, a mai avut un băiat şi o fată, dar primul copil, din pruncie se arata doritor de Dumnezeu, înţelept şi luminat la suflet. Atunci, când părinţii au murit, a gândit că părinţii săi adevăraţi sunt în cer. Îi vorbise mama de Maica Domnului care e mama cea mai bună, de Fiul său şi de Părintele ceresc şi a gândit: „La cine să alerge? Cui să ceară sfatul? Cine să îl ajute?” Cel mai mult a nădăjduit în ajutorul de sus, de la Maica tuturor din ceruri, de la Maica Domnului şi de la Tatăl tuturor, de la Părintele ceresc. Pentru că tatăl său a fost voievod şi încă de când trăia îl învăţa pe copilul său cum să mânuiască armele, Mina a gândit să fie şi el soldat şi a fost aşezat şi voievod în locul tatălui său.

Împăratul Diocleţian a dat porunci foarte aspre. A cerut ca toţi creştinii care nu se închină zeilor,care nu jertfesc zeilor să fie daţi la moarte. Atunci, Mina a fugit din cetatea sa, din dregătoria sa, auzind această poruncă. Fusese mai multă linişte până atunci. A fugit în munţi. Acolo, s-a rugat lui Dumnezeu să îi dea puterea de a cunoaşte adevărul cel curat, să îi dea puterea să lupte cu toate ispitele timpului, să-i dea puterea să înţeleagă ce trebuie să facă în vreme de primejdie. Aşa se mângâia cu locul cel pustiu unde se ruga şi postea şi Dumnezeu îi venea în ajutor. Atunci, când s-a pornit prigoană mare, în locul unde el fusese voievod şi în toate părţile creştineşti din îndemnul Duhului Sfânt, Mina a ieşit din pustiu şi s-a dus să lupte împotriva necredincioşilor şi să aducă lumină în mijlocul poporului ce credincios, să-i întărească în credinţă şi în mărturisirea credinţei.

Împăratul Diocleţian făcea serbări şi a venit şi în părţile acelea şi chema poporul la jertfirea zeilor. Mina s-a suit în locul cel mai înalt al cetăţii de unde putea să fie văzut de toţi. A început să strige: „ Am venit la cei ce nu m-au chemat şi m-a arătat celor ce nu m-au dorit”. Striga cu glas mare. Nu ştiau cine e omul acesta. Faţa lui era de ascet. Era, cu adevărat un om care postise, se rugase şi primise, cu adevărat, de la Dumnezeu mult har şi ajutor. Strica sărbătoarea pentru că glasul său răsuna peste toţi. Atunci, l-a chemat împăratul şi l-a întrebat: „Cine eşti?” „Eu sunt robul lui Iisus Hristos,” „Dar ce vorbe spui?” I-a spus: „Eu mărturisesc adevărul pentru că vă spun: Iisus Hristos este Împărat al cerului şi al pământului! El ne-a dat viaţă şi El ne ţine în viaţă! De aceea, pe El Îl mărturisesc şi nu aceste lucruri mincinoase pe care le mărturiseşti, tu, Împărate, împreună cu toţi cei dimprejurul tău!” Atunci, împăratul a întrebat: „Tu, ce credinţă ai?” El a răspuns: „Eu cred în Iisus Hristos care a murit şi a înviat ca să ne dea nouă viaţă şi El mă întăreşte ce să grăiesc”. Atunci, împăratul a poruncit să fie bătut pentru că nu mărturisea adevărul. Unul din ostaşi l-a recunoscut şi a zis: „Acesta este Mina, ostaşul care a fost şi voievod, îl recunosc pe el!” Împăratul a întrebat: „Tu eşti Mina pe care eu te-am pus voievod?”  El a răspuns: “Da, împărate!”„Mie, nu îmi slujeşti, de mine nu asculţi?” Mina a răspuns: „Eu aş asculta împărate, dacă şi tu ai asculta de Împăratul împăraţilor care a îngăduit să fii împărat. Dar, nu pot să ascult mai mult de tine decât de Împăratul cel ceresc!”. Atunci, mai tare l-au bătut, spunând că un singur împărat este, cel al romanilor şi pe acela trebuie să-l cinstească. În felurite chipuri l-au chinuit pe Mina şi îl întrebau: „Nu vrei să trăieşti, să rămâi mai departe în viaţa aceasta, vrei să fii chinuit?

Mina răspundea: „Chinurile nu sunt pentru mine o spaimă, nici nu mă tem de orice prigoană şi chinuire pentru că mă întăreşte Cel ce rămâne cu mine în toate chinurile mele”. L-au pus în temniţă până a doua zi. Mina a văzut în vedenie cerul deschis şi soldaţi din armata cea cerească cu cununi pe cap şi a auzit un glas care i-a spus: „Iată, dacă vei răbda până a sfârşit şi tu vei deveni ostaş al Împăratului ceresc şi vei primi cununa asemenea acelor soldaţi pe care i-ai văzut”. Mina mai mult s-a întărit. Fiind scos, iar, din temniţă, împăratul l-a întrebat: “Vrei să îţi dau cinste şi daruri şi să trăieşti în bucurie şi în fericire? Pentru aceasta trebuie să te lepezi de Cel în care crezi şi şi să te închini zeilor noştri şi să le aduci cinste şi tămâiere şi laudă!” Mina a răspuns: „Niciodată nu mă voi lepăda de Dumnezeul meu! În El am crezut şi cred şi voi crede în Iisus Hristos Care este Fiul Dumnezeului celui viu!”.

Atunci, împăratul a poruncit să fie bătut crunt cu vine de bou şi curgea sângele din trupul său. Dar, Mina zâmbea şi se ruga. Se minunau toţi călăii şi cei dimprejur de puterea lui. Îl întrebau: „Cum te simţi, acum, când sângele ţâşneşte din trupul tău?” El răspundea: „Mă simt bine pentru că mărturisesc pe Dumnezeu!” Atunci, a poruncit împăratul, pentru că trupul îi era rănit, să-i fie frecată pielea cu păr aspru, ca să simtă mai mult durerile. Mina le mulţumea şi le spunea: „Iată, mă dezbrăcaţi de trupul cel pătimitor, ca să rămână sufletul liber! Mă bucur pentru acesta, că voi îmi aduceţi acest dar, ca să mă dezbrac de trupul cel greu”. Se minunau şi nu înţelegeau ce se întâmplă. Unul dintre soldaţi i-a spus: „Mina, jertfeşte, o dată, zeilor ca să scapi şi după aceea, te vei întoarce la Dumnezeul tău, pentru că greu te chinuieşti!” Mina a răspuns: „Niciodată, nici măcar o dată, nu mă voi despărţi de Hristos şi nici măcar o clipă! Ci, cu Hristos am fost, rămân şi voi fi mereu şi de aceea, nu mă tem de aceste chinuri!” Atunci, a fost şi spânzurat şi rănilor sale li s-a dat foc, ca simtă durerea şi nici acum nu se tânguia Mina.

Împăratul se minuna şi întreba: „De unde ai atâta puterea aceasta şi cine ţi-a dat ţie, putere să rabzi aşa, că este de neînţeles?” A răspuns Mina: ”Hristos este cu mine şi El a pătimit şi El a fost chinuit şi El mă întăreşte şi durerile nu le simt pentru bucuria pe care o văd, căci văd bucuria de dincolo de veacul acesta şi cu acea bucurie mă mângâi şi nu mă pot înspăimânta!” Văzând acestea, împăratul i-a zis: „Te voi trimite să stai două luni la temniţă, să te mai gândeşti ce vrei să trăieşti sau să pătimeşti şi mori?” Mina i-a răspuns: „Oricât aş sta să mă gândesc, eu gândul, nu îl voi schimba şi acum şi mai târziu!” Atunci, împăratul a poruncit: „Să se pună pe pământ suliţe şi cârlige ascuţite şi să fie tras trupul lui Mina prin toate acestea”. I se sfâşia carnea şi el nu se tânguia şi nu striga şi călăii ziceau: „Ce este, oare, cu omul acesta, cum carnea i se rupe, sângele, tot a curs din trupul său şi el nu se tânguie şi se veseleşte!”.

Unul din soldaţi i-a spus împăratului: „Creştinii sunt oameni care nu simt durerea şi ei, oricât ar fi chinuiţi nu li se pare că este greu şi nici nu se plâng de durere!” I-a spus: „O, împărate, oricât ai vrea, să îl chinuieşti şi pe acesta, dacă este creştin convins, nu îl vei aduce la porunca ta!”. Atunci i-a spus împăratul: „Mina, te întreb pentru ultima dată: vrei să trăieşti sau să mori?” El a răspuns: „Viaţa mea este Hristos, căci dacă mor, mă voi uni cu Hristos! De aceea, nu voi putea să mă opresc din mărturisirea lui Hristos! Iată, Dumnezeu ne iubeşte şi în viaţa aceasta şi ne iubeşte mai mult în viaţa viitoare!” A zis împăratul: „De unde sunt vorbele acestea?”, căci spusese multe învăţături şi a arătat că Dumnezeu este Cel Care, în suferinţă îi întăreşte pe oameni şi în răbdare, oamenii nu se împuţinează, pentru că în răbdare, Dumnezeu este mai aproape de ei. L-a întrebat, împăratul: „De unde ştii toate acestea, atâtea învăţături câte îmi spui, că nu ai învăţat carte?” Mina i-a răspuns: „Iată, Cel Ce ne-a trimis să mărturisim credinţa, ne-a spus să nu ne gândim ce vom răspunde, căci ni se va da nouă în ceasul acela ce să răspundem, pentru că Duhul Sfânt este cu noi şi El ne ajută să răspundem.” A spus împăratul: „Ştia Hristos al tău că tu vei pătimi?” A zis Mina: „Cu adevărat, ştia pentru că Acesta este Dumnezeul adevărat care ştie toate şi le ştie şi pe cele trecute şi pe cele viitoare ca pe cele prezente; pentru că înaintea lui Dumnezeu nu există nicio ştirbire în ştiinţă!”.

Atunci, împăratul s-a mâniat şi a hotărât să fie ucis Mina cu sabia. I s-a tăiat capul cu sabia şi a poruncit să fie ars în foc. I s-a pregătit un foc mare şi văzând, că trupul, încă, este întreg. A ars focul trei zile şi trei nopţi după porunca împăratului, dar trupul a rămas întreg.

Sora lui i-a recuperat trupul şi a plecat cu el şi l-a dus şi l-a îngropat în loc de cinste. În locul acesta, unde a fost îngropat Sfântul Mina, mai târziu era un câmp. Un câmp cu nisip, dar care avea şi păşune pe el. Un cioban avea mai multe oi şi un mieluşel al său se îmbolnăvise de râie şi se chinuia rău. Nu ştia e să facă. A ajuns la un loc unde s-a rostogolit şi rostogolindu-se, deodată, l-a văzut că era sănătos. Nu ştia ce se petrece aici. Era şi un izvor de apă în locul acela. Atunci, ciobanul a gândit că mai avea oi bolnave şi miei. Ciobanul a gândit să înmoaie nisip în apa izvorului şi să dea pe blana mieilor şi a oilor care erau cu boală şi toţi s-au vindecat. Aici, era trupul Sfântului Mina şi prin el se făceau minuni şi se vindecau dobitoacele. Aici, a venit mai târziu, cineva trimis, auzind că acolo este un loc miraculos. Aici a venit fiica împăratului Constantin care era bolnavă. A dat cu nisip înmuiat în apă. S-a simţit mul mai bine şi s-a gândit să doarmă peste noapte în acel loc. Dormind în acel loc, a visat cine era îngropat în locul acela de se făceau vindecări. I-a spus: „Iată, eu sunt Mina care am pătimit pentru Hristos şi m-am rugat pentru toţi creştinii ca ei să aibă credinţă. M-am rugat şi pentru cei bolnavi să aibă sănătate! De voieşti, dă la iveală trupul meu care zace în locul acesta!” Au săpat şi au descoperit trupul Sfântului Mare Mucenic Mina şi l-au dus, mai întâi, la Alexandria.

Acolo a rămas o vreme şi mai târziu, a fost dus la locul său, căci aşa a voit Sfântul Mucenic Mina. După ce s-a iscat prigoană mare în Alexandria şi împrejur, atunci, au luat sfintele moaşte ale Sfântului Mina ca să poată să biruiască pe vrăjmaşi. Atunci, au fost biruiţi vrăjmaşii care erau împotriva creştinilor şi au dorit să aducă sfintele moaşte, să rămână în Alexandria. Dar, voind să le aducă să rămână în Alexandria, cămila pe care se aflau cei care aduceau sfintele moaşte nu a vrut să mai meargă. Atunci, au încercat cu altă cămilă. Nici aceea nu a vrut să meargă. Atunci, i-au spus: „Unde vrei să mergi?” A mers şi nu s-a oprit până la locul unde fusese de la început Sfântul Mina şi acolo, cămila a căzut în genunchi, de parcă s-a închinat şi i-a mulţumit lui Dumnezeu că l-a putut aduce pe Sfântul Mina la locul unde a dorit. Minunile pe care le-a făcut Sfântul Mina, după ce sufletul său s-a suit la cer, sunt de necuprins în cuvinte. Unele sunt scrise, altele sunt nescrise. Mulţi oameni care au fost cuprinşi de suferinţe, şi-au găsit vindecarea.

Mulţi oameni asupriţi şi batjocoriţi şi-au găsit dreptatea. Aş aminti aici pe un om care trebuie să meargă la judecată. Avocatul său nu putea să mai meargă. Atunci, omul a plecat să găsească pe cineva şi i-a ieşit în cale un om şi l-a întrebat: „Unde mergi?” „Mă duc la judecată pentru că sunt acuzat şi condamnat pe nedrept şi vreau să îmi apăr demnitatea şi viaţa, că pot fi condamnat la moarte!” Atunci, acela i-a spus: „Şi eu sunt avocat! Dacă vrei, voi merge eu în locul avocatului tău!” A mers omul şi când trebuia să fie judecata, avocatul a vorbit cu judecătorul. Judecătorul l-a proclamat nevinovat. Ar fi vrut să îi mulţumească avocatului, dar s-a făcut nevăzut. Acesta era însuşi Sfântul Mina care l-a scăpat pe cel nevinovat de la pedeapsă.

De aceea, ne rugăm şi cerem mijlocirea Sfântului Mina atunci când suntem în prigoniri, pentru cei ce se află în închisori, pentru cei ce se află în pagube, pentru că şi pe mulţi din cei ce au furat, Sfântul Mina i-a înspăimântat. Li s-a arătat adesea unora care au furat şi le-a spus: „Nu vă temeţi, voi să ţineţi lucrul străin? Dumnezeu este Cel Care vă va pedepsi! Nu veţi pierde numai ce aţi furat, veţi pierde tot ce aveţi”. Aşa li s-a arătat Sfântul Mina unor oameni care năpăstuiseră pe alţii şi, de aceea, întodeauna când ne rugăm cu credinţă şi cu stăruinţă, cu lacrimi şi cu răbdare, cu dragoste şi cu jertfă şi cerem mijlocirea Sfântului Mina, Sfântul Mina este aproape, lângă noi. Ne îndeamnă să nu ne întristăm şi, mai ales, îi înfricoşează pe cei ce ne-au păgubit ca să aducă înapoi lucrul pe care l-au furat.

Iubiţi credincioşi, Sfântul Mare Mina este apărător al credinţei, apărător al demnităţii noastre, apărător înaintea lui Dumnezeu pentru cei ce sunt chinuiţi, nedreptăţiţi, ocărâţi şi el ajută pe oameni în toate împrejurările.

Sunt momente când trebuie să mărturisim şi Dumnezeu îngăduie chinul care vine asupra noastră şi nu trebuie să cerem să treacă suferinţa de fiecare dată. Trebuie să cerem Sfântului Mina să ne dea putere în suferinţă, pentru că suferinţa ne curăţeşte, suferinţa eliberează sufletul, suferinţa este cea care ne apără credinţa. Omul care are de toate, de multe ori, uită de Dumnezeu. Când îi este bine, i se pare că toate sunt ale lui şi i se cuvin. De aceea, dacă cereţi lui Dumnezeu şi uneori, nu primiţi răspuns, nu însemnează că Dumnezeu nu aude şi nu primeşte rugăciunea noastră. Acel necaz, acea boală acea nedreptate, acea suferinţă este spre lămurirea credinţei noastre şi spre întărirea dragostei noastre. Dragostea în jertfă se probează. Atunci, îl cunoşti pe om, când îi este greu. De cârteşte, este un om mic şi slab. De mulţumeşte lui Dumnezeu, este demn, credincios şi virtuos.

De aceea, Sfântul Mina nu ne ajută doar să descoperim pagubele, să învingem unele greutăţi, ci ne ajută să ne purtăm crucea noastră. El a purtat crucea. Dumnezeu l-a lăsat să pătimească şi a pătimit atât de mult şi atât de greu, dar nici o clipă nu s-a îndoit şi nu s-a înspăimântat. Când eşti cu Dumnezeu în suflet, pe buze este rugăciunea care stăruieşte în a chema harul şi ajutorul lui Dumnezeu, când inima este deschisă spre lauda pe care trebuie să o aducă lui Dumnezeu şi spre iertarea şi facerea de bine faţă de semeni, atunci, cu adevărat, suntem şi în comuniune cu Sfântul Mina. Astăzi, noi înţelegem că nu cel ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl învaţă cu mintea este plăcut înaintea lui Dumnezeu. Ci, cel ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi aduce rod înaintea lui Dumnezeu prin răbdare, prin iertare, prin fapte bune, prin milostenie, prin ajutorarea semenilor în toate felurile, acela împlineşte, cu adevărat, voia lui Dumnezeu. Să înţelegem din Sfânta Evanghelie de astăzi cine este aproapele nostru. Sfântul Mina, după ce Mântuitorul ne-a învăţat prin pilda din Evanghelie cine e aproapele nostru, exemplifică cine e aproapele său prin mărturisea credinţei sale că el a venit să apere credinţa. Prin credinţa mărturisită de el şi prin chinurile îndurate de el, mulţi păgâni au crezut în Hristos şi creştinii nu au mai fost atât de persecutaţi.

De aceea, Sfântul Mina este cel care deschide calea spre libertate. Împăratului Constantin care a devenit atât de credincios. Sfântul Mina i-a vindecat fiica, încât prin credinţa sa împreună cu mama Elena au devenit apostoli în mijlocul păgânismului. Pe mulţi păgâni i-a adus la credinţă. Credinţa noastră de astăzi, deşi creştină, uneori, este lipsită de roade. Sfântul Mare Mucenic Mina ne îndeamnă să avem roade al credinţei. Roadele credinţei vin prin lacrimi de căinţă, prin răbdarea până la capăt, prin jertfirea vieţii noastre.

De aceea, să ne rugăm Sfântului Mare Mucenic Mina şi să-i zicem:

„Sfinte Mare Mucenice al lui Hristos, care pe pământ ai pătimit şi ai mărturisit, iar în ceruri Îl priveşti pe Hristos şi te rogi ca să primească rugăciunile şi cererile noastre, roagă-te şi acum pentru noi, când suntem în suferinţă, în pagubă, în îndoială, în primejdie şi în orice necaz, nevoie şi strâmtorare şi ne dăruieşte întărire în credinţă, pace în suflet, dragoste în inimă şi ne ajută şi pe noi să fim următori mărturisirii tale, ca să ne sălăşluim acolo unde Mântuitorul ne-a pregătit loc, în Împărăţia cea cerească! Amin!”

IPS TEODOSIE, ARHIEPISCOPUL TOMISULUI

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina”, Consanţa, 11 noiembrie 2012