SFATURI PRIVITOARE LA VIATA DE FAMILIE de la Parintele Epifanie Teodoropulos: “Daca Dumnezeu nu da copii, stie ceva… Dumnezeu a incredintat parintilor educatia copiilor LUI“

PARINTELE EPIFANIE TEODOROPULOS (†10 noiembrie 1989)

Dragoste si eros!

 –     Parinte, exista vreo diferenta intre eros si dragoste?

–     Desigur. Erosul cere exclusivism iar dragostea se poate indrepta spre multi.

–     Dar dragostea aceasta nu se va sfarsi vreodata? Sau, deoarece se imparte la multi, fiecare parte a ei nu se va micsora?

– Nu, fiule. Nu se intampla nici una, nici alta. Dra­gostea adevarata seamana cu flacara lumanarii. Oricate lumanari ai aprinde, flacara de inceput ramane intreaga. Nu se imputineaza deloc. Si fiecare lumanare noua are aceeasi flacara ca si celelalte.

Judecata lui Dumnezeu si placerea

Din alcatuirea anatomica a barbatului si a femeii tra­gem concluzia ca, in rai, perpetuarea neamului omenesc s-ar fi facut ca si acum. Insa inainte ar fi fost fara patima. Adica s-ar fi facut fara placere si fara durere. Dupa cadere insa, firea omeneasca a devenit sensibila la durere. Si deoarece nasterea si educatia copiilor aduc dureri si osteneli, omul abuzand de libertatea sa si supunandu-se fugii de durere, ar fi evitat nasterea de prunci. De aceea Dumnezeu a pus in legatura conjugala placerea ca un fel de momeala. Adica omul, fiind atras de momeala placerii, sa slujeasca planului lui Dumnezeu de a perpetua neamul.

Rugaciune pentru greutatile familiale

Odata, cand l-am vizitat acasa si am discutat, isi aduce aminte un fiu duhovnicesc al sau, a primit un tele­fon scurt. Fata lui s-a luminat, a scos un oftat de usurare si inchizand telefonul s-a ridicat imediat, a mers in fata icoanelor, a facut trei metanii pana la pamant si a spus: “Slava Tie, Doamne! Iti multumesc, Dumnezeule!”. Intorcandu-se spre mine, mi-a explicat:

“S-a indreptat o oare­care problema familiala foarte incurcata de egoismul cuscrilor. M-am rugat foarte mult pentru asta“, a zis.

Alegerea sotului

O tanara necasatorita ce se marturisea la Staret, i-a spus odata ca a petit-o un oarecare tanar ce purta oche­lari. Si ea l-a respins pentru motivul acesta. Parintele Epifanie, distingand partea secundara a problemei, i-a accentuat profetic:

– Fiica, ia aminte ca nu cumva cel pe care il vei lua sa-ti aduca altul cu ochelari.

In cele din urma tanara s-a casatorit cu altul care nu purta ochelari, dar copilul lor chiar din frageda varsta a fost nevoit sa poarte ochelari.

DESPRE COPII

Educatia

Sa vorbiti mai mult lui Dumnezeu despre copiii vostri, decat copiilor vostri despre Dumnezeu.

***

Pentru o educatie crestina corecta a copiilor vostri e nevoie de putine cuvinte, mai mult exemplu si mai multa rugaciune.

***

– Parinte, parintii acestui copil au mare suparare pen­tru viata ce-o duce.

– Fiule, spune-le: Multa rugaciune! Dumnezeu va ajuta. Nu exista oameni pentru care sa se ridice mainile la rugaciune, sau sa se insangereze genunchii si sa nu fie indreptati spre pocainta.

***

Sufletul adolescentului, spunea, se afla intr-o izbuc­nire de libertate. De aceea primeste cu greu diferitele sfa­turi. Asadar in loc sa-l sfatuiesti mereu si sa-l mustri degrab, fa urmatoarele: incredinteaza problema, lui Hristos, Maicii Domnului si Sfintilor si roaga-i sa-l cuminteasca ei.

***

Pe copii sa-i folositi ca pe manji. Nestrangand si ne­slabind vreodata fraul. Cand manzul da cu copita slabim putin fraul fara sa-l lasam din maini, deoarece altfel se va rupe. Cand insa e linistit, atunci tragem fraul si-l ducem unde vrem.

***

Parintii trebuie sa-si iubeasca copiii ca pe copiii lor si nu ca pe niste idoli. Adica pe copilul lor sa-l iubeasca asa cum este si nu asa cum ar vrea sa fie, adica sa le semene lor.

Copiii sunt ai lui Dumnezeu

Povesteste o mama:

I-am spus odata Staretului – la Manastire:

– Mult ma nelinistesc pentru copiii mei ca sa nu pa­teasca ceva, ca sa nu li se intample vreun rau. Primesc o mie si unu de ganduri in mintea mea.

Raspunsul Staretului a venit rapid, la tensiune inalta si miscator in acelasi timp:

– Si cine ti-a spus ca acesti copii sunt ai tai? Sunt ai lui Dumnezeu. Sunt mieluseii  Lui si El te-a pus sa-i pazesti.

***

La intrebarea:

– Unde este dragostea lui Dumnezeu? De ce lasa sa moara si copiii mici? a raspuns:

– Dumnezeu a incredintat parintilor educatia copiilor LUI si nu a copiilor LOR. Copiii sunt ai lui Dumnezeu si nu ai lor. Dumnezeu, prin moartea copiilor mici face de multe ori ceea ce face pastorul cu oaia indaratnica ce nu vrea sa intre in staul. Ii rapeste mielul ca s-o sileasca sa vina si ea alaturi de el.

Staretul si copiii

Pe copiii ce se marturiseau la el si aveau legaturi serioase cu Biserica ii iubea in mod deosebit si-i apara de pretentiile exagerate ale parintilor lor. Aveau desigur si ei slabiciunile lor, problemele lor si caderile lor. Cateodata ii infrunta cu asprime, dar totdeauna cu o grija de pastor, cu intelegere si discernamant evanghelic.

***

Fata de parintii ce i se plangeau repetat plictisindu-l pentru slabiciunile sau micile abateri ale fiilor lor era aspru:

– Sa fiti multumiti si sa slaviti pe Dumnezeu ca v-a dat astfel de copii. Sa ingenuncheati si sa multumiti cu lacrimi de recunostinta. Sa nu vi se intample cele la care nu va ganditi, ca atunci veti vedea!

Daca vreun parinte se tanguia ca fiii lui sunt inda­ratnici si suparaciosi, ii spunea:

– Stii in ziua de azi vreun copil care sa fie bun si ascultator? De ce vrei ca ai tai sa faca exceptie?

Daca parintele insista, plangandu-se, isi gasea ca­nonul amenintator si cumintitor al Staretului:

– Daca continui sa te plangi iti voi da canon sa faci 200 de metanii pe zi! Asta ajunge pana la limita nemultu­mirii.

Cu acest prilej sa spunem aici cum infrunta matusa Alexandra pe parintii care, pentru nimic, se plangeau de copiii lor:

– Dar ce ati fi vrut adica? Sa nasteti ingeri? Copii ati facut!

***

Intrebare a copiilor:

– Parinte, ce sa facem cand intalnim impotriviri acasa in legatura cu viata duhovniceasca, adica cu postul, cu marturisirea, Sfanta Impartasanie, mersul la biserica etc.

– Sa invatati sa “puneti piciorul in prag”! Nu pot intelege de ce haimanalele, marxistii etc. isi impun linia lor in casele lor, si mai ales pentru chestiuni care de multe ori sunt impotriva legii lui Dumnezeu, iar voi evitati sa suparati pe casnicii vostri si sa ridicati glasul pentru Dumnezeu! Cum voiti sa vi se intareasca, oare, caracterul?

***

Un copil mic l-a intrebat:

– Parinte, unde am fost inainte de a ma naste?

– In mintea lui Dumnezeu, fiule.

***

Intr-o dimineata, dupa Sfanta Liturghie, Staretul se afla in biroul sau si discuta.

La un moment dat s-a adaugat celor de fata si un fiu duhovnicesc al sau, cu fiica sa de patru ani. Staretul a observat indata ca cea mica era manioasa si a cerut sa afle pricina. Deoarece aceea nu raspunse, a inceput tatal ei sa explice ca putin mai inainte lovise pe unchiul ei in timp ce glumea cu ea. In ciuda recomandarilor ce i s-au facut si a iertarii unchiului ei, ea nu ceruse iertare.

Atunci Staretul ii lasa pe toti in birou, o ia pe fetita de mana si merge in camera alaturata. De acolo telefoneaza unchiului ei, ii explica pricina telefonului si spune fetitei:

– Hai, copilul meu cel bun, cere iertare de la unchiul tau.

Cea mica insa tinea gura stransa.

– Un cuvintel este, spune-l, copilul meu cel bun. Iata, eu maine iti voi lua un dar. Spune acest cuvant scurt.

Cea mica rezista cu tacere indaratnica. Atunci Stare­tul a spus ca pentru sine:

Vezi cum se teme diavolul de cuvantul acesta, chiar si cand il spune un copil mic! Vezi cum a legat-o si n-o lasa!

Incercarea continua de mai bine de o jumatate de ora. La sfarsit, Staretul spune fetitei cu un ton mustrator:

– Asculta, copilul meu, daca nu ceri iertare nu vei avea ajutorul lui Dumnezeu si te vei imbolnavi. Ai auzit? Te vei imbolnavi!

Copila a inceput sa sopteasca printre dinti “iertati”. Staretul insista.

– Mai tare, copilul meu, mai tare sa auda si diavolul si sa fuga departe!

Copila spune din nou putin mai tare. Atunci Staretul o saruta, ii da bani si o duce in birou, unde lasase pe vizi­tatori sa astepte.

– Dati-i toti cate o suta de drahme deoarece astazi s-a luptat cu diavolul si l-a biruit!

***

Un telefon din Halchidiki[1] pentru Staret.

– Parinte, binecuvantati.

– Domnul!

– Parinte, ne dati binecuvantarea sa merg cu sotia in excursie la Londra cu parintele X.

– Dar copiii unde-i veti lasa?

– La mama si la cumnata mea.

– Mergeti.

Numai dupa ce s-a incredintat ca si copiii se afla in maini sigure, a dat binecuvantarea pentru calatorie.

Sa nu-L constrangem pe Dumnezeu

Staretul povesteste urmatoarea intamplare, asa cum a auzit-o de la un episcop cunoscut al sau. Acesta din urma a ramas, cu mai multi ani in urma, vreo doua saptamani la niste bai pentru tratament la izvoarele tama­duitoare de acolo, unde s-a cunoscut cu un oarecare domn in varsta si serios, care a stat in aceeasi cladire si arata a fi evlavios si copt duhovniceste.

Intr-o zi domnul acela ii povesteste episcopului istoria sa, spunand astfel:

– Daca Dumnezeu nu da copii, stie ceva. Noi nu tre­buie sa-L constrangem sa ne dea ca asa voim noi.

Se casatorise, pentru prima data, de foarte tanar; dar n-a avut copii. Asta le-a cazut greu sotilor si dupa ce au epuizat toate mijloacele stiintei, s-au indreptat cu insis­tenta si spre Dumnezeu. Rugaciuni, liturghii, privegheri, afierosiri, milostenii. Voiau neaparat cel putin un copil.

Dumnezeu a ingaduit, cum se va dovedi din cele ce au urmat, sa dobandeasca un copil. Cand s-a facut de 12 ani mama lui a murit si a ramas orfan. Dupa cativa ani tatal copilului s-a casatorit din nou, cu o femeie destul de tanara. Treburile lui ii cereau sa calatoreasca mult prin tara.

Dupa o astfel de absenta, omul s-a intors pe neastep­tate acasa si-l prinde in flagrant delict pe fiul sau de 20 de ani ca pacatuieste cu mama sa vitrega. In indignarea sa ia un cutit si-l ucide pe fiul sau. La judecatorie, fiind ca o carpa, n-a incercat sa se indreptateasca pe sine, ci a luat asupra sa toate responsabilitatile incidentului. In ciuda circumstantelor atenuante ce i s-au recunoscut, a fost condamnat la destui ani de inchisoare. Femeia lui, in mod firesc, a divortat de el si acesta si-a executat pe­deapsa. Dupa iesirea din inchisoare a trait singur si in po­cainta, asteptandu-si sfarsitul.

– De ce sa constrang in mod egoist pe Dumnezeu, a tras el concluzia, sa-mi satisfaca voia mea, crezand ca ea este si a Lui? De ce sa nu-L las sa judece El si sa-mi dea ce vrea El? Acum nu am nici copil, nici familie si pe dea­supra sunt si ucigas de fiu.

Nasterea de copii multi

Nasterea de copii multi este mai mult o chestiune de jertfa si mai putin de mijloace materiale.

***

Staretul considera ca familiile cu multi copii sunt foarte binecuvantate de Dumnezeu. Si a adus de fata urmatorul fapt:

Un oarecare sot cu multi copii a murit cam de tanar. Toti care l-au cunoscut au spus ca era foarte aspru si-si chinuia femeia si copiii. Insa cu putin timp inainte de a muri, a venit la pocainta, a cerut iertare de la familia sa, s-a marturisit si a plecat pregatit. Si Staretul a comentat:

– Dumnezeu, rasplatind ascultarea omului acestuia in problema nasterii de prunci multi, l-a mantuit si pe el si i-a scapat si familia de comportamentul sau grosolan.

***

O familie, dintre fiii lui duhovnicesti, cu trei copii, se impotrivea de fiecare data cand Staretul punea problema dobandirii celui de-al patrulea copil.

Printre indreptatirile sale nerationale, pe sot il pre­ocupa intens eventuala mutare a sa, ca functionar de stat, din zona Atenei, fapt ce ar fi avut consecinte asupra familiei sale.

Parintele Epifanie, ca intotdeauna, printre alte “retete” tamaduitoare, a spus:

– Sa le lasam, fiule, pe toate, prin rugaciune, in pur­tarea de grija a lui Dumnezeu, ca sa avem rezultate po­zitive.

Dragostea lui Dumnezeu a harazit perechii acesteia al patrulea copil si sotului post nemutabil. A ramas multi ani functionar in zona Atenei si numai cand au crescut copiii destul, a aparut mutarea sa, dar pentru un scurt interval de timp.

***

La botezul celui de al cincilea copil al unei familii din­tre fiii lui duhovnicesti, a accentuat:

– Nasterea de multi copii este marturisire si muceni­cie. Marturisire deoarece crestinul cu multi copii in fie­care zi marturiseste credinta, caci implineste porunca lui Dumnezeu referitoare la nasterea de copii. Mucenicie, deoarece continuu sufera batjocurile si ironiile acestei lumi, dar si deoarece se consuma necurmat in grijile familiale.

***

La intrebarea unui oarecare daca este bine sa ajute economic o familie cu multi copii, fara sa aiba cunostinta de situatia adevarata a ei si daca va cheltui cu prudenta ajutorul ce i-l va oferi. Staretul a spus:

– Fiule, este cu multi copii si are neaparata nevoie. Da-i fara sa cercetezi prea mult. Cine face azi atatia copii?

***

Cei casatoriti nu trebuie sa evite numai zamislirea, ci si programarea copiilor. Sa se lase cu incredere in mai­nile lui Dumnezeu si sa considere venirea fiecarui copil un mare dar dumnezeiesc. Copiii nu sunt cozonaci sa-i comandam la brutarie cand vrem si cum vrem. Nu tre­buie sa ne scape nici pentru o clipa faptul ca omul, nascand copii, se face impreuna-creator cu Dumnezeu.

Cititi despre/ de la parintele Epifanie si: