SFANTUL NECTARIE DIN EGHINA SI PATIMILE NOASTRE (III): vanitatea, ambitia, viclenia, flecareala, vorbirea multa, desarta si obscena, desfatarea…

11-12-2012 Sublinieri

st-nektarios-ir649

Despre vorbirea obscena si despre cel ce vorbeste obscen

Vorbirea obscena este vorbirea indecenta. Cel care vorbeste obscen este cel mai meschin dintre oameni, cel mai de necinste dintre toti; cu o infatisare ireverentioasa, cu un comportament imoral, cu o limba necuviincioasa, impertinent si fara rusine; este ridicol; el insusi se insulta pe sine, manjindu-se cu noroi si desfatandu-se de vorbele sale murdare; este abject, josnic, denigrator, lingusitor, alearga pe la mese, e batjocoritor. Sfantul Ioan Gura de Aur spune despre cel ce vorbeste obscen:

Daca suvoiul [vorbelor sale] este atat de necurat, pricepe atunci cum este izvorul acestuia.” „Caci din prisosul inimii graieste gura.”[2]

Tot cuvantul putred iese din gura lui. Gura sa este plina de nerusinare, prostii si flecareli. Socoteste ca a vorbi cele ce nu se cuvin si a pro­fera cele care din bun simt nu sunt ingaduite este o gluma buna. Se poarta cum nu trebuie in compania celorlalti si este fata de toti vulgar.

Despre grairea in desert

Grairea in desert inseamna cuvantul de prisos, adica nefolositor si zadarnic. Cel care graieste in zadar este un om needucat, cu un comportament necizelat si un caracter deplorabil; este preocupat de lucruri neimportante si marunte, iar cuvinte­le ii sunt lipsite de intelepciune; vorbeste nepotri­vit si face greseli, spune vorbe goale si nu-i pasa de [timpul] aproapelui sau cand se pune pe vorba; nu exista nici cantar, nici masura pentru cuvintele sale si nici rigoare in spusele lui; este flecar si guraliv si vorbeste necugetat si prosteste. Gura o ia inain­tea mintii si insaileaza cuvintele intre ele fara nici o coerenta logica. Aluneca mai mult cu limba decat [cu piciorul] pe un teren alunecos. Cel ce graieste in desert isi pregateste siesi multe suferinte.

 Despre clevetire

Clevetirea este vorbirea de rau sau barfirea sau defaimarea. Este o patima cumplita, un rau ce nu poate fi stapanit, plin de tot ceea ce aduce moarte; este asemenea izvorului amar, ce scoate la suprafata ape care, atunci cand sunt baute, amarasc inima, iar atunci cand sunt revarsate pe pamant, usuca verdeata. Clevetitorul are o limba de neimblanzit, plina de amaraciune si minciuna; cuvintele sale distrug case si nimicesc suflete, provocand rele foarte mari. Cel ce cleveteste este rautacios, iar gura lui nu gra­ieste decat din prisosul inimii sale.

Despre flecarire si despre cel flecar

Flecarirea este vorba multa, trancaneala. Flecar este cel ce vorbeste mult, cel ce trancaneste.

Flecarirea este primejdioasa, urata si ridicola; este luata in deradere in discutiile obisnuite, este urata, din cauza aducerii de vesti rele si este ironizata ca fiind indiscreta si nestiind sa tina un secret.

Flecarirea este tron al slavei desarte, unde se asaza cel ce iubeste slava desarta pentru a se slavi pe sine.

Flecarului ii place sa vorbeasca pretutindeni, in piata, la teatru, la plimbare, in cursul zilei sau al noptii; cand ingrijeste un bolnav, este mai rau decat boala; atunci cand te insoteste intr-o calatorie pe mare, este mai neplacut decat raul de mare, iar cand te lauda, este mai suparator decat o mustrare.

Gura flecarului este mereu deschisa si nu cunoas­te tacerea; gura care nu se inchide niciodata este dezgustatoare, avand o limba guraliva si nerusi­nata; gura care vorbeste intruna provoaca multe neoranduieli.

Barbatul care vorbeste mult nu va fi iubit de cei intelepti, iar cei prudenti il vor uri. Cel care vorbeste neincetat o va apuca pe cai strambe si va fi respins [de toti].

Cel care vorbeste mult ajunge sa nu mai fie pla­cut nici de prieteni.

Din cauza vorbei multe nu va putea fugi de pacate.

Cel caruia ii place sa sporovaiasca pacatuieste in multe chipuri si niciodata nu invata nimic, pentru ca nu vrea sa asculte; inventeaza povesti si insira istorii.Cel care inmulteste cuvintele se va face urat tuturor.” (Intel. Sirah 20,7)

Despre cel care se amuza pe seama altora

Cel care se amuza pe seama altora este ciudat, dificil, nestatornic, usuratic, schimbator. Cel care se distreaza pe seama altuia se schimba si se preface foarte repede, ii imita pe toti si pe toate, felul de a fi [al cuiva], cuvintele, rasul si mersul; face glume si da prilej de certuri inutile celor pe care-i ironizeaza fara motiv. In sufletul celui care face glume isi afla salasul vicii mari, dezordine si singuratate; armonia s-a pierdut, zidirea s-a naruit, frica a fost izgonita, respectul a disparut.

Daca se afla cineva care este necinstit si urat, acesta este cel care face glume. Nimic nu este mai de rusine decat cel care se amuza pe seama altora. Gura lui nu este plina de har, ci de dureri” (Sfantul Ioan Gura de Aur).

Despre rasete

Rasetele slabesc legaturile cumpatarii, duc la iubirea de placeri, indeparteaza cumintenia, aduc uitarea fricii de Dumnezeu si lipsa de teama fata de pedeapsa viitoare.

Omul este o fiinta care rade, dar in acelasi timp este o faptura rationala si morala. Este cu nepu­tinta sa se impotriveasca atunci cand este provo­cat de glume, dar, ca o fiinta rationala si morala, este dator ca niciodata sa nu starneasca sau sa cau­te rasetele.

Altceva este rasul si altceva rasetele; rasul firesc, care se arata ca un zambet si care misca inima celor mai tineri, din cauza unei situatii neasteptate, este ireprosabil si fara defecte. Rasetele insa, care vin de pe urma betiei, a desfranarii si a flecarelii strica sufletul. Despre acestea Scriptura spune: „Vai de cei care rad si cauta de dimineata bauturi ametitoare!

Despre desfatare si despre cel ce iubeste desfatarea

Dumnezeiescul Ioan Gura de Aur spune despre desfatare aceasta:

Desfatarea este o fiara, o fiara primejdioasa si neimblanzita; nici scorpionul si nici sarpele, daca si-ar gasi salas in maruntaiele noastre, n-ar distruge si infesta totul, asa cum poate pofta desfatarii sa doboare si sa piarda totul. Desfatarea este maica tuturor patimilor si a toata miasma. Ce rau face desfatarea? Ii face pe oameni mai rai decat porcii; caci porcul se tavaleste in noroi si se hranes­te cu murdarii. Oamenii insa se desfata cu o masa mult mai respingatoare, scornind mii de faradelegi si ticalosii.”

Iar Clement Alexandrinul afirma:

Desfatarea lasata in seama placerilor ii impinge pe oameni la un nau­fragiu necrutator, fiindca ii instraineaza de iubirea de frumos si adevar, dar si de placerile nevinovate.”

Ce altceva este desfatarea decat iubirea lacoma de placeri si prisosul neobisnuit, aflat in slujba voluptatii?! Desfatarea aduce rasul fara masura, cuvinte fara randuiala, batjocura plina de naruire, flecareli nechibzuite si altele de care nu este bine nici macar sa amintim. Cei care se desfata cu belsugul de man­caruri si fac fara nici o masura risipa de paine, avand, pururea privirea aplecata in jos spre farfurii, nu mai sunt in stare sa-si ridice ochii spre cer; pantecele le este dumnezeu si slava lor, nerusinarea”.

Celor care iubesc desfatarea li se intuneca minti­le si devin necugetati, pentru ca desfatarea nu face mintea mai ascutita; cei care-si umplu burta sunt plini de sminteala.

Cei care iubesc desfatarea au ajuns robii patimi­lor si poftelor; au aprins inauntrul lor un cuptor si flacara lui le arde inimile; n-au parte de saturare, abundenta si prisosul intetindu-le si mai mult pof­tele, asemenea flacarii din cuptor. Cei care iubesc desfatarea si lacomia sunt cuprinsi de o nebunie cumplita, ajungand fara rusine si desfranati.

Despre desfatarea duhovniceasca

Sfantul Ioan Gura de Aur spune despre desfata­rea duhovniceasca urmatoarele:

Şi eu vreau sa ma desfatez, dar cu desfatarea adevarata, care nu se ofileste niciodata. Care este, asadar, adevarata desfa­tare, ce nu se ofileste niciodata si tine vesnic? Cheama-L fara incetare pe Hristos la masa; da-I Lui din cele ale tale, care sunt, de fapt, ale Sale. Aceasta iti va aduce o desfatare nesfarsita, care va spori mereu.”

Viclenia

Viclenia este o pornire a sufletului in acord cu care omul alege sa savarseasca de bunavoie ceea ce este impotriva voii dumnezeiesti; aceasta dispozitie rea este numita viclenie, dat fiind ca aduce asupra celui care o are durere si chin.

Viclenia il amaraste foarte tare pe cel viclean; in spatele cuvintelor sale nu se afla decat suferinta si chin. Viclenia este insuflata de cel viclean, care vrea sa supuna mintea si inima omului. Cei care sunt sta­paniti de viclenie vor fi nimiciti. Viclenia este vrajmasa Sfantului Duh si cauta sa intinda pe pamant imparatia celui viclean.

Viclenia este maica oricarui rau; este viata diabolica. Viclenia il indeparteaza pe om de Dumnezeu si il preda in mainile demonului celui viclean, facandu-l insotitor si aliat al lui. Viclenia lucreaza raul lupta impotriva binelui si pofteste ceea ce nu este placut lui Dumnezeu. Viclenia este o ratacire satanica ce-l duce pe cel viclean in amagire, pervertindu-i mintea si inima. Viclenia este un mestesug diavolesc pus in slujba raspandirii raului. Viclenia naste fatarnicia, duplicitatea si falsa evlavie, cu scopul amagirii oamenilor buni.

Cel stapanit de viclenie este caracterizat de deprinderi rele: prefacatorie, nesinceritate, tinere de minte a raului, dorinta de razbunare, minciuna, inselatoria invidie, ranchiuna, ura, uneltire, ipocrizie, nedrep­tate, bucurie de necazul aproapelui si toate viciile inrudite cu acestea, care duc la pierzare.

Omul viclean are mintea si inima necurate, iar sufletul sau raspandeste o duhoare de nesuportat.

Cel viclean, fiind dusman al lui Dumnezeu, este condamnat la nimicire: „Cei ce viclenesc vor fi nimi­citi cu totul“.

Despre ambitie si despre cel ambitios

Ambitia este dorinta arzatoare a celui care iubes­te slava de a dobandi pentru sine glorie si renume. Cel ambitios vaneaza slava; scopul faptelor si actiu­nilor sale este slava; o doreste, folosind atat mijloa­cele permise, cat si pe cele nepermise si incearca orice pentru a avea parte de slava.

Pornirea nestapanita spre slava il abate de la calea imparateasca a virtutii, care conduce la sla­va adevarata, impingandu-l pe cai intortocheate, al caror capat este lipsa de glorie; ajunge un lingusitor marunt al celor puternici, un preamaritor inconstient al celor „desavarsiti”, o sluga ordinara si josni­ca a celor aflati in pozitii inalte si un servitor zelos al slugilor celor care se afla la putere. In sufletul lui nu predomina decat un singur simtamant – cel al iubirii pentru slava desarta; in inima sa nu se afla decat o singura dorinta – cea pentru slava stralucitoare, iar cugetul sau nu este preocupat decat de o singura grija – aflarea mijloacelor pentru a ajunge la mult dorita slava. Nici un gand bun nu ramane in sinea lui pentru multa vreme: toate se retrag in fata scopului cautat al slavei; pana si virtutile firesti ale celui ambitios sunt patate, fiind intunecate de ambitie.

Plutarh a numit ambitia negot cu virtutea, intru­cat cei ambitiosi nu fac nimic pentru virtute, ci numai pentru slava; inteleg slava ca pe un idol si nu fac nimic sincer sau pe fata, ci numai o gramada de lucruri neinsemnate si ipocrite.

Cei ambitiosi n-au inteles ca slava, atunci cand este vanata, fuge, dar ii urmareste pe cei care nu o cauta; ii invaluie, ii inconjoara si-i imbraca in man­tia ei pe cei care nu o ravnesc, proclamandu-i cinstiti si slaviti. Cei intelepti si priceputi, pe tot parcursul vietii lor, nu au iubit si nu au cautat decat aceasta slava [care, atunci cand este vanata, fuge, dar care ii urmareste pe cei ce nu o cauta].

Despre vanitate si despre [omul] vanitos

Vanitatea este o anume infumurare desarta in ce priveste propria persoana.

„Vanitos este cel care vrea sa fie slavit pentru cele pe care nu le-a implinit” (Isidor Pelusiotul).

Cel vanitos, desi este gol de fapte bune, vrea sa aiba parte de slava.

Cel vanitos, in pofida aparentelor, nu face si nu spune nimic decat pentru simpla slava lumeasca. Vanitatea este un mare obstacol in calea virtutii.

Dumnezeiescul Ioan Gura de Aur spune:

Iubi­rea [apriga] pentru slava este cumplita, groaznica si plina de o multime de rele; e un ghimpe ce nu poate fi scos decat foarte greu si o fiara neimblanzita si cu multe capete, care se pregateste sa inceapa razboiul impotriva celui ce o hraneste. Asa cum viermele roa­de lemnul din care se naste, si rugina, fierul, stricand locul de unde provine, iar molia, tesaturile, la fel si vanitatea nimiceste sufletul care o hraneste”.

Vanitatea este maica a gheenei, care aprinde puternic focul si zamisleste viermele cel veninos. Toate celelalte inceteaza odata cu moartea, aceasta chiar si dupa [obstescul] sfarsit se sileste si se zbate sa-si arate firea pana si asupra trupului neinsufletit. Este anevoios sa scapam de demonul vanitatii, fiindca orice ai face pentru a-l nimici, acesta se face inceputul unei alte vanitati.

Vanitatea este goala pe dinauntru, neavand nimic folositor [inlauntrul ei], vanand doar slava parelni­ca din partea celor multi.

Cel vanitos se insala pe sine, socotind ca este cineva, insa nu este nimic, deoarece se lasa stapanit de mandrie din cauza slavei desarte.

Cel vanitos se aseamana celor batuti de gerul iernii, pururea tremura si ii este frica, slujind la mii de stapani. Vanitatea este un tiran care-si impileaza supusii.

Este caracteristica omului vanitos sa se ingrijeas­ca si sa tinteasca numai slava proprie, mai degraba necat sa faca ceva pentru aproapele lui. Cei vanitosi se supara si se pizmuiesc unii pe altii. Sfantul Grigorie Teologul spune:

„Vanitatea este un obstacol foarte mare pentru oameni in calea virtutii; slava desarta ii subjuga pe cei mai simpli; cel care cauta slava desarta este gol de toata virtutea launtrica”.

Despre cearta si despre cel certaret

Cearta este discutia in contradictoriu si impotrivirea neintemeiata. Cei certareti iubesc galceava; cearta se naste din slava desarta, iar certaretii sunt vanitosi; se cearta, provocandu-se unii pe altii pentru ca opinia lor sa nu fie desconsiderata, ci sa stea in picioare, ca si cum ar fi dreapta si plina de intelepciune. Cei indaratnici si iubitori de galceava si de dispute sunt deserti si goi pe dinauntru; se angajeaza in disputa unii cu altii pana la epuizare, pierzandu-si puterea de a mai vorbi, dar fara ceda [catusi de putin]; uita de sine si se comporta asemenea unor oameni cuprinsi de nebunie; intra intr-o disputa referitoare la o chestiune care n-are o importanta deosebita; nu adevarul este recompensa acestei controverse, ci dorinta de a se impune asupra opiniei celuilalt face ca ratiunea lor sa nu mai functioneze, incercand sa ajunga la biruinta cu ajutorul strigatelor; lor le urmeaza mania si furia, care sunt insotite de o galceava turbata, in decursul careia se impart injurii si lovituri; in frenezia razboiului, nu inceteaza sa se certe, pana cand unul dintre cei doi nu este invins cu ajutorul violentei. Certaretii sunt incapatanati, semeti si iubesc slava desarta.

(din: Sfantul Nectarie din Eghina, “Cunoaste-te pe tine insuti sau Despre virtute, Editura Sophia, 2012)

Vezi si:

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Ce este pacatul?, Sfantul Nectarie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “SFANTUL NECTARIE DIN EGHINA SI PATIMILE NOASTRE (III): vanitatea, ambitia, viclenia, flecareala, vorbirea multa, desarta si obscena, desfatarea…

  1. Pingback: Anturajul ca o troaca de porci. URACIUNEA si OTRAVA VORBELOR MURDARE sau DESARTE. Puterea de corupere a tovarasiei pacatoase. TERIBILUL AVERTISMENT IMPOTRIVA PARTASIEI CU PACATUL -
  2. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (V). Pocainta sincera pentru propriile pacate. INDRUMAR DUHOVNICESC PENTRU CERCETAREA DE SINE de la Parintele Valentin Mordasov -
  3. Pingback: ATITUDINEA SFANTULUI NECTARIE FATA DE ERETICI sau “mersul pe sfoara” al Ortodoxiei, intre iubirea pentru cei aflati in ratacire si ravna dogmatica. CAUZELE SCHISMEI SI DE CE NU SE POATE FACE UNIREA CU CATOLICII -
  4. Pingback: Predici audio la INVIEREA FIICEI LUI IAIR si SFANTUL NECTARIE TAMADUITORUL. Invidia prigonitoare – “umbra privirii lui Cain peste lume” | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: Din SCRISORILE SFANTULUI NECTARIE catre ucenicele sale monahii – pilde de IUBIRE SI GRIJA PARINTEASCA PLINA DE DISCERNAMANT: “Cu trupuri bolnavicioase nu se poate ajunge la sporire duhovniceasca pentru cei care nu s-au desavarsit. Voi AVETI NE
  6. Pingback: PĂRINTELE CIPRIAN GRĂDINARU – Cu dragoste, dor şi durere pentru poporul român: “Atât la nivel de popor, cât şi de persoană, NU MAI ȘTIM CINE SUNTEM” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate