SFANTUL NICOLAE. Predici despre chipul RAVNEI MILOSTIVE si al ADEVARATEI CUCERNICII oglindit in viata Sfantului Mare Dascal al lumii si Ierarh iubitor de oameni

6-12-2013 Sublinieri

sf-nicolae-01

Trăirea evanghelică în viaţa Sfântului Ierarh Nicolae

Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai mari şi mai populari sfinţi ai Bisericii. Numit al doilea Înaintemergător, prieten şi laudă a apostolilor (după cum se spune în Acatist), întâi stătător al ierarhilor, el se bucură de o mare iubire şi cinstire din partea credincioşilor, poate imediat după Maica Domnului, alături de Botezătorul Ioan şi mai marii apostolilor sfinţii Petru şi Pavel.

S-a născut în jurul anului 260, în Asia Mică, în localitatea Patara, provincia Mira Lichiei, din părinţi înstăriţi şi evlavioşi, Teofan şi Nona. Din copilărie s-a arătat un ales al lui Dumnezeu, deoarece prunc de sân fiind, nu primea să fie alăptat în zilele de post, miercurea şi vinerea. Crescând, evita jocurile copilăreşti, petrecând ore şi chiar zile de-a rândul în meditaţie şi rugăciune. A primit o aleasă educaţie, fiind dăruit de Dumnezeu cu o minte luminată şi cuprinzătoare, dar înţelegând deşertăciunea şi limitele ştiinţelor şi ale înţelepciunii profane s-a îndreptat spre arena desăvârşirii duhovniceşti – viaţa monahală. Studiind şi meditând profund asupra textelor Sfintei Scripturi în general şi a Sfintelor Evanghelii în special, a înţeles sensul vieţii, vocaţia şi chemarea omului de a trăi în dreapta credinţă, în dreapta relaţie şi înţeleapta iubire, cu Dumnezeu, cu oamenii şi cu întreaga fire.

După ce în urma unei călătorii la locurile sfinte, din Israel şi Egipt, s-a întors sporit în evlavie şi în înţelepciune, tânărul curat la suflet şi la trup, a fost hirotonit preot la doar douăzeci şi trei de ani. Odată hirotonit de către îmbunătăţitul bătrân – Episcopul şi unchiul său cu acelaşi nume, Nicolae – a început slujirea preoţească cu râvnă şi putere apostolică. Propovăduind Evanghelia în orice împrejurare, tămăduind bolnavi, ajutând sărmani, luând apărarea celor slabi şi nedreptăţiţi, în timpul marilor prigonitori ai credinţei creştine, împăraţii romani Deocleţian şi Maximian, a avut mult de suferit. În jurul vârstei de treizeci de ani, după moartea unchiului său, a fost ales episcop al cetăţii sale natale – Mira Lichiei. Sporindu-şi ostenelile şi nevoinţele, în marea sa dragoste faţă de păstoriţii săi, a fost întemniţat ani îndelungaţi suferind bătăi, torturi pentru credinţa sa. Fiind eliberat abia în anul 313 în urma decretului de la Milan, dat de Sfântul Împărat Constantin. În anul 325 a participat alături de alţi 318 Sfinţi Părinţi, la întâiul Sinod ecumenic convocat la Niceea de Sfântul Constantin, împotriva ereticului Arie.

livius-nicaeaDacă în eparhia sa era recunoscut pentru mila şi iubirea sa de oameni, aici şi-a arătat marea sa iubire şi devotamentul faţă de adevărul dreptei credinţe. În râvna sa sfântă l-a pălmuit pe Arie ereticul hulitor. Fapt socotit nepotrivit de către împărat, pentru un slujitor al Domnului, dar apreciat şi lăudat de Hristos. Acestuia, după ce împăratul l-a aruncat în temniţă pe Sfântul Nicolae, luându-i însemnele arhiereşti, Însuşi i S-a arătat, dându-i Evanghelia, iar Preacurata Sa Maică i-a pus pe umeri omoforul. Astfel s-a întors în cetatea sa cu slavă şi cinste, fiind aşteptat cu multă dragoste de credincioşii săi. Aici, petrecând viaţă sfântă în bătrâneţi cinstite, a adormit întru cuvioşie în anul 342. Moaştele sale înmiresmate, pline de har şi făcătoare de minuni se găsesc astăzi în oraşul Bari din Italia, iar mâna dreaptă spre binecuvântarea Ţării noastre, la Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou din Bucureşti.

Din viaţa sa de totală slujire şi jertfelnicie evanghelică, două virtuţi atotcuprinzătoare se evidenţiază. Iubirea de Dumnezeu, adică de Hristos, de adevăr şi de sfintele Lui învăţături, iar a doua iubirea sa de oameni materializată prin fapte de milostenie şi sprijinirea necontenită a celor sărmani.

Prima virtute reiese din viaţa sa ascetică dedicată postului, privegherii, rugăciunii, studiului Scripturii şi din râvna apostolică a propovăduirii evangheliei. Era atât de adânc cunoscător al dogmelor ortodoxiei, de trăitor şi propovăduitor al acestor adevăruri, încât troparul îl numeşte „îndreptător credinţei”. Îndreptător şi păzitor al credinţei, Sfântul Nicolae arată creştinilor din toate veacurile şi din toate timpurile, că nu poate fi o trăire creştină autentică decât fundamentată şi ancorată în adevăr, care este însuşi Hristos. Numai o dreaptă relaţie cu Hristos şi Evanghelia Sa, ne dă calitatea de fii ai Tatălui Ceresc, trăitori şi împlinitori în Duhul Sfânt, ai poruncilor Sale.

Participarea la viaţa Bisericii, la viaţa lui Hristos, este o participare la viaţa Sfintei Treimi şi trăire anticipată, la o oarecare măsură a vieţii din împărăţia cerească, întreţinută aici pe pământ prin starea de rugăciune şi alte fapte bune. Iubirea sa de adevăr, de ortodoxie, a mers până la jertfă, purtând lanţuri şi pătimind torturi pentru iubirea lui Hristos şi adevărul Său, ortodoxia. Când preotul şi filosoful eretic Arie, în logica sistemului filosofiei sale, l-a coborât pe Hristos de pe scaunul său de Dumnezeu la treapta de făptură, sigur una superioară, sfântul Nicolae i-a ars o palmă părintească, pentru a-l trezi la realitate: cu asfel de lucruri nu se glumeşte! Fapta a plăcut lui Hristos, dar ereticul,din păcate, tot eretic a rămas.

A doua mare virtute şi calitate a Sfântului Ierarh Nicolae, este iubirea de oameni. Urmând lui Hristos, Care din iubire de oameni S-a întrupat, a flămânzit şi a însetat, a primit insulte, bătăi şi scuipări, sfârşind prin moartea ruşinoasă de pe Cruce, Sfântul Nicolae, „şi-a pus sufletul pentru poporul său” (Condac). Luând apărarea celor slabi şi neajutoraţi, „a scăpat pe cei nevinovaţi din moarte” arătându-se în vis împăratului Constantin şi guvernatorului Avlavie, mustrându-i pentru fapta nedreaptă de a fi condamnat la moarte oameni nevinovaţi, pe care i-a şi eliberat. A „plinit evanghelia lui Hristos” mai ales prin mila şi milostivirea sa faţă de sărmani, izvorâte din bunătatea sufletului său.

Sfantul Nicolae arunca aur tatalui celor 3 fecioareTânăr fiind, a făcut cu mare discreţie (noaptea) o faptă de milostenie extraordinară, salvând patru suflete de la pieire, a trei tinere fete expuse prostituţiei, din pricina sărăciei, şi a tatălui lor, care le îndemna spre aceasta. De-a lungul vieţii sale[1] a făcut nenumărate asemenea fapte. Ele au continuat şi s-au intensificat, după mutarea sa la cer. Istoria mânăstirilor din România, Athos sau Rusia, consemnează nenumărate intervenţii miraculoase ale Sfântului Nicolae. Este îndeajuns să amintim faptul că, pe vremea când Sfântul Calinic era stareţul Mânăstirii Cernica, la cererea sa, Sfântul Nicolae a izbăvit mânăstirea de năvălirea turcilor, iar apoi a hrănit în mod miraculos obştea mânăstirii (peste 300 de vieţuitori) şi mulţimea de refugiaţi din calea turcilor în mânăstire, care izolaţi piereau de foame.

Sfântul Nicolae este cunoscut şi ca „Moş Nicolae” care aduce daruri pe ascuns, tocmai pentru bunătatea sa cea asemeni cu a Dătătorului tuturor bunătăţilor – Dumnezeu.

Sfântul Nicolae nu este numai un model veşnic viu şi atrăgător de viaţă în Hristos, ci şi un grabnic ajutător, prieten de nădejde, ocrotitor al călătorilor, al celor care naufragiază pe mări şi oceane.

Este un „chip al blândeţilor” prin faptele sale, mereu apropiat şi ajutător celor nevoiaşi. Un sfânt bătrân puternic, blând, bun şi înţelept, prietenos, contemporan cu toţi creştinii până la sfârşitul veacurilor şi solidar tuturor greutăţilor vieţii omeneşti. O frumoasă povestire, ne arată cât este de apropiat omului şi de ce este atât de iubit Sfântul Nicolae, povesteşte că:

„Sfântul Nicolae dimpreună cu Sfântul Ioan Casian, se îndreaptă degrabă, şi-nveşmântaţi în straie strălucitoare spre locul unde au laolaltă întâlnire cu Dumnezeu. Pe drum căruţa unui ţăran adânc înţepenită în glod. Sfântul Nicolae parcă ar dori să se oprească şi să dea celui necăjit o mână de ajutor. Îl ceartă însă Sfântul Casian: se poate să întârziem, ferească sfântul, la întâlnire şi să ne înfăţişăm înaintea Domnului, cu haine mânjite, sau mai ştii minune, sfâşiate? sfantul-nicolae_pec-44Aşa o fi, aşa este, încuviinţează Sfântul Nicolae, dar nici pe prăpăstuitul acesta nu-l putem lăsa la voia întâmplării şi a trece pe lângă el ca preotul şi levitul din parabola samarineanului milostiv. Şi nici una nici două îşi sumecă poalele hlamidei, îşi suflecă mânecele stiharului şi coboară alături de ţăran, punând voiniceşte umărul sub codârlă. Se zbate, se opinteşte, asudă, se umple de mâzgă, răsuflă greu, iar încearcă, i se fac veşmintele harcea-parcea… Dar până la urmă căruţa e scoasă la drum drept şi omul vesel şi bucuros, blagoslovindu-şi binefăcătorul, îşi poate urma calea. Sfântul Casian, estimp, privind la cele ce se întâmplă, dă nedumerit din umeri şi pleacă zorit nevoie mare.

Sosesc amândoi la întâlnire. Sfântul Casian aşteaptă de multă vreme, când în sfârşit, apare şi bietul Nicolae, gâfâind, abia trăgându-şi sufletul şi într-un hal de murdărie şi neorânduială de neînchipuit. Sfântul Casian, uimit şi niţel scandalizat. Atotputernicul atunci ce face? Pe Sfântul Casian îl primeşte cu o glacială politeţe, iar pe Sfântul Nicolae cu mare prietenie. Şi le grăieşte astfel: Numele tău, imaculatule şi neîntârziatule, respectuosule şi multprotocolarule, va fi purtat doar de unul din zece mii de oameni – Şi încă! Vei fi prăznuit numai odată la patru ani. Iar al tău, o mult mânjitule, nepunctualule, neparolistule, dar vrednic iubitor de aproapele tău şi adevărat ucenic al multcompătimitorului Meu Fiu va fi printre cele mai populare din toată lumea[2].

Sigur, tâlcul acestei povestiri ne arată că Sfântul Nicolae a ajuns la Dumnezeu în momentul în care a luat hotărârea să ajute pe cel din necaz, cu care Hristos se identifică, dar şi faptul că raportul dintre milă şi dreptate este copleşitor în favoarea celei dintâi. Prin aceasta însă ne îndatorează pe toţi creştinii de astăzi şi din toate vremurile să înţelegem că sufletul Evangheliei este mila. Mila lui Dumnezeu „de care este plin tot pământul”, după cum spune  psalmistul, este aceea care ne-a mântuit pe noi şi o va cere de la noi în raportul de legătură cu aproapele nostru. La înfricoşătoarea Judecată (Matei cap. 25) faptele milei vor cântări copleşitor şi vor pecetlui pe veci soarta noastră.

Rugăciunile, postul, milosteniile sfântului Nicolae, exemplul pilduitor al vieţii sale şi intervenţiile sale salvatoare de-a lungul istoriei, ne întăresc trăirea noastră în adevăr, milă şi milostivire, care sunt bineplăcute şi mult dorite de Dumnezeu. Amin


[1] Vieţile Sfinţilor, luna decembrie, Ed. Episcopiei Romanului, 1999.

[2] După Părintele N. Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Sfinţi şi oameni iubiţi, Ed. Episcopiei Maramureşului, Baia Mare, 1992.

***

sf_nicolae

Din cuvantul SFANTULUI INOCHENTIE AL PENZEI in ziua Sfantului Nicolae

(despre cucernicie)

Ce e cucernicia? Greu de cuprins noima aces­tui cuvant intre hotarele unei definitii; insa va fi destul daca vom cerceta trasaturile de obste si cele mai insemnate.

„Cucernicia este deprinde­rea judecatii luminate prin descoperirea dumne­zeiasca, deprinderea sinceritatii, deprinderea de a-I jertfi lui Dumnezeu totul in viata, deprinde­rea inimii pline de ravna.”

moni-agiou-nikolanou-anapafsa-meteora_02-resized„Cucernicia este deprinderea judecatii lumi­nate prin descoperirea dumnezeiasca.” Aici nu este exclusa simplitatea inimii, de a vorbi si de a face totul pe fata. Aceasta e o intelepciune pe ca­re inteleptii cei deserti inca n-au gasit-o in nascocirile lor: cunoasterea invataturii crestinesti, care e cu putinta pentru toti, cercetarea dumnezeies­tii descoperiri numai pentru a face cugetari sub­tiri, nu pentru a filosofa stralucit, nu pentru min­te, ci pentru inima, si primirea cu inima a intre­gii invataturi a lui Hristos, cu nadejdea tare ca in toate celelalte ne va lumina Cel ce lumineaza pe orice om, Cel ce-i intelepteste chiar si pe prunci.

Cucernicia este deprinderea judecatii lumi­nate prin descoperirea dumnezeiasca.” Ea nu ingaduie sa se furiseze necredinta si supersti­tia. N-are decat sa se arate lupul in piele de oa­ie ca sa vaneze blandetea care nu stie de vicle­nie, n-are decat sa vina in chip de inger stapanul intunericului ca sa „binevesteasca” ceva nou, ce pare mai presus decat descoperirea dumneze­iasca: cucernicia luminata va patrunde planuri­le viclene ale subtirelui mestesug dracesc. Chiar daca ispititorul, avand de gand sa amageasca, ar imbia cu toate farmecele bunatatilor de acum, ale placerilor simturilor, zugravind imparatire asupra lumii si slava, adevaratul ucenic al lui Hristos, caruia Cerescul invatator i-a aratat re­gula: destul este ucenicului sa fie ca invatatorul (Mt. 10, 25),nu va intarzia sa r aspunda: Piei, satano! (Mt. 4, 10). Fara aceasta luminare cereasca cine s-ar putea impotrivi rautatii atat de bine ascun­se a intunecatului nostru vrajmas? De vreme ce avem simturi atat de slabe, fara luminarea ade­varata cine nu ar fi asemenea unei trestii apleca­te in toate partile de vantul invataturilor straine, asemenea unui prunc ce alearga pana la istovire dupa fiecare gaza care zboara pe langa el?

Este de mirare daca fara luminarea aceas­ta unii usuratici iau drept lege ratacirile mosilor si stramosilor, drept evanghelie – basme oar­be, drept fapte virtuoase – ritualuri de putina insemnatate? Este de mirare daca, neintelegand esenta religiei, sunt manati doar de exterior si adeseori cred ca prin arderea pe altar a cator­va graunte de tamaie binemirositoare pot aco­peri putoarea paganatatii lor, schimonosind ast­fel sfintele ritualuri?

Asadar, adevarata cucernicie este intemeiata neaparat pe luminarea de Sus. Apostolul Pavel ii indeamna la aceasta pe efeseni, zicand:

nu ince­tez a va pomeni in rugaciunile mele, pentru ca Dum­nezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatal slavei, sa va dea voua duhul intelepciunii si al descoperirii, spre deplina Lui cunoastere (Efes. 1,16-17),

iar Prorocul striga catre Domnul:

descopera ochii mei, si voi cunoaste minunile din legea Ta (Ps. 118,18), ca­re este faclie picioarelor mele si lumina cararilor mele (v. Ps. 118,105).

Cand in inima cucernica a fost aprinsa aceas­ta faclie, in ea nu se mai poate tainui intunericul. Omul este atunci sincer, iar aceasta desparte cucernicia de fatarnicie. Prefacatoria sireata se pri­cepe sa-si arate cu multa iscusinta sfintenia, asa incat oricine poate sa se insele cu usurinta in pri­vinta ei. Inchipuiti-va un asemenea fatarnic, pri­viti la infatisarea lui: cata seriozitate, ai crede ca nimic n-ar putea s-o schimbe; ce haine, zici ca sub ele nu se poate ascunde nimic in afara cu­cerniciei; ascultati-l cum vorbeste: ce asprime fa­ta de sminteli, ce cunoastere a moralitatii! Sa ne inchipuim ca el isi petrece intreaga viata indeletnicindu-se cu aceasta. Urmariti-l in biserica: ce osardie! Cat de des isi inalta ochii, suspina, cat de jos isi apleaca fruntea, cat de umil, cat de sme­rit este! Cine va tagadui ca avem de-a face cu un crestin desavarsit?

Dar pentru ce o straduinta atat de aspra, pen­tru ce o asemenea nazuinta infrigurata de a do­bandi tot ce se bucura de cinste? Pentru a doban­di un loc inalt in gandurile oamenilor, pentru a se lauda cu slava desarta, pentru ca lumea sa il arate: „Uite un om cucernic!” Originalul aces­tui portret a fost aratat de Iisus Hristos in farise­ii vremii Sale, catre care a fost rostita urmatoarea amenintare:

serpi, pui de naparci, cum veti scapa de osanda gheenei? (Mt. 23, 33).

Sfantul Nicolae1Ah, ascultatorilor! Daca si intre noi, aici, inca se mai ascund rama­site ale acestei blestemate necunoasteri de Dum­nezeu! Dimpotriva, infatisarea celui cu adevarat cucernic este oglinda launtrului sau. Sinceritatea este chipul nemasluit al celor launtrice. Omul cu adevarat cucernic nu are aceleasi ganduri ca fa­riseul, cu toate ca uneori seamana cu el la infatisare. El nu cugeta nimic in afara celor pe care le porunceste Apostolul:

Fratilor, cate sunt adevarate, cate sunt de cinste, cate sunt drepte, cate sunt curate, cate sunt vrednice de iubit, cate sunt cu nume bun, orice virtute si orice lucru de laudat, la acestea va fie gandul (Filip. 4,8).

In inima sa, el striga neincetat, impreuna cu Petru, catre Mantuitorul:

„Doamne, Tu stii toate;

inima mea Iti este deschisa:

Tu stii ca Te iubesc (In 21,17)”,

iar in felul acesta se straduieste neincetat sa aprinda in sine insusi o iubire de Dumnezeu pe masura iubirii Lui.

Sunt unii oameni care din fire iubesc insingu­rarea, oameni modesti, tacuti. Acestia nu se la­sa cuprinsi de bucurie peste masura, de placeri prisositoare, in chip firesc se indeletnicesc mai mult cu ei insisi, rareori stau de vorba cu cineva, fug de gloata cea zgomotoasa, de lumea razvratita. Toate acestea sunt de laudat, dar daca oame­nii cu pricina le indeplinesc doar din inclinare fireasca, doar pentru propria lor placere, pentru propria lor liniste, aceasta stralucita infatisare poate fi mai apoi pierzatoare. Ei sunt ca cei ce in adevarurile Evangheliei cred doar din prejude­cata, fiindca, din fericire pentru ei, au crezut in ele tatal lor, sau bunicul lor, sau invatatorul lor. Dupa cum acestia din urma nu au credinta ade­varata, vie, nici cei ce implinesc anumite indato­riri crestine doar pentru ca se potrivesc cu incli­narile lor nu inalta inaintea lui Dumnezeu nici o jertfa bineplacuta a supunerii.

Cel cu adevarat cucernic jertfeste pentru Dumnezeu totul, paraseste casa parinteasca, isi paraseste copiii, soata, averea, se paraseste pe si­ne insusi, ca sa-L dobandeasca pe Dumnezeu.

Ia­ta, spuneau Apostolii, noi am lasat toate (Mt. 19, 27); cei care sunt ai lui Hristos au rastignit trupul cu patimile si poftele (Gal. 5, 22).

1726_p17dnggrbmi2iih7lpo1mldk9jaFerice de cel ce in viata sa se impotriveste neincetat celor mai tai­nice navaliri vrajmasesti, venite din partea iubirii subtiri de sine si, ca un ostas ce apara cetatea, arunca foc din toate partile impotriva vrajmasu­lui, se intareste si isi indreapta impotriva lui toa­te stradaniile!

La o asemenea lucrare neobosita se adauga cu usurinta si ravna, si caldura spre implinirea tuturor indatoririlor crestinesti. Prin urmare, nelucrarea si lenevia crestinilor sunt potrivnice cucerniciei. Ce fel de crestini sunt aceia care stiu bine toate indatoririle religiei, insa numai in teorie?

Crestini sunt acestia, care isi recunosc inchi­narea la idoli, dar nu se leapada de ea, care jertfesc totul – daca se poate, chiar religia – propriu­lui lor idol, adica vreunei patimi care domneste in ei? Crestini sunt acestia, care arata o anumita ravna pentru partile din afara ale crestinismului, dar duhului si miezului sau se impotrivesc, care merg deseori la biserica, isi deschid auzul pentru cuvintele dumnezeiesti, aprind lumanari cu ma­na lor si, s-ar parea, cu ravna, care cinstesc sarbatorile, dar fac toate acestea numai din obicei sau din „buna crestere”, pe cand inima si gandurile le sunt prinse cu socoteli lumesti?Ravna cresti­neasca este aceasta, care se plictiseste uneori ca rugaciunile sunt prea lungi? Dumnezeul meu! Daca a sta de vorba cu Tine este un lucru apasa­tor pentru acesti oameni, ce va fi pentru ei Cru­cea Ta? Nu, ascultatorilor, cel cu adevarat cucer­nic are o ravna nebiruita pentru crestinism…

Asadar, cine va cuteza sa se socoata cucer­nic cu adevarat daca are fata de Dumnezeu doar simtaminte reci? Chiar daca ravna se aprinde uneori in el, se aprinde ca un pai, care luand foc se stinge indata, ca un fulger in vreme de noapte intunecata, care dupa ce lumineaza toate le lasa in aceeasi bezna. In inima celui cu adevarat cucernic nu se stinge niciodata focul acesta, pentru ca el are impartasire cu Dumnezeu. Este atat de apropiat de Mirele sau Cel Tainic, ca

stanga Sa, spune, este sub capul meu, si cu dreapta-I ma cu­prinde;

Il iubeste atat de mult, incat

iubirea lui este tare ca moartea; sagetile ei sunt sageti de foc, si flaca­ra ei ca fulgerul din cer; marea nu poate stinge dra­gostea, nici raurile s-o potoleasca (v. Cant. 8, 3-7).

Iata cateva trasaturi ale adevaratei cucernicii, ale aceleia despre care spune Apostolul: deprin­derea trupeasca la putin foloseste, dar cucernicia spre toate e de folos (I Tim. 4, 8).

(din: Sf. Inochentie al Penzei, Viata care duce la Cer. Invataturile unui sfant tanar, Editura Sophia, 2012)

agios-nikolaos

Legaturi:

***

***

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***


Categorii

Parintele Andrei Coroian, Sfantul Ierarh Nicolae, Sfantul Inochentie al Penzei, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “SFANTUL NICOLAE. Predici despre chipul RAVNEI MILOSTIVE si al ADEVARATEI CUCERNICII oglindit in viata Sfantului Mare Dascal al lumii si Ierarh iubitor de oameni

  1. Frumoase randuri…

  2. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (III): Impartasania cu pregatire, leacurile bolilor, faptele milosteniei, pocainta, paza gandurilor, citirea Evangheliei… -
  3. Pingback: SFANTUL NICOLAE, cel care ne iubeste dupa chipul dragostei Maicii Domnului, SFANTUL A CARUI INIMA DOARE PENTRU NOI si SARE CU GRABIRE LA TOATE NECAZURILE NOASTRE. Predica Pr. Ciprian Negreanu (si audio) -
  4. Pingback: SFANTUL NICOLAE, “Parintele, Fratele, Fiul, Prie­tenul pe care-l asteptam sa vina in fiecare an” si cascada sa de MINUNI care nu trebuie uitate/ Ce daruri cerem de la “Mosul” sau: CINE NI-L DESPARTE PE “MOS NICOLAE” de
  5. Pingback: SFANTUL SPIRIDON AL TRIMIDUNDEI sau lectia SIMPLITATII care vadeste si biruieste MINCIUNA VICLEANA si “INTELEPCIUNEA” HULITOARE A LUMII. Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu si Arhim. Nichifor: NEW AGE – NOUL ARIANISM -
  6. Pingback: Lidia Staniloae despre SFANTUL NICOLAE sau CUM TRAIAU COPIII DE ODINIOARA MIRACOLUL SARBATORII | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: SFANTUL IERARH NICOLAE si INFRICOSATOAREA MINUNE DIN RUSIA COMUNISTA, “Zoia impietrita” (VIDEO, AUDIO). “Să strângem icoana lui la piept cu cinstire şi cu rugăciune ca să ne fie de ajutor în tot întunericul acestei lumi” | C
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate