DENIA DIN SFANTA SI MAREA MARTI (video integral, talcuiri ale PILDEI CELOR ZECE FECIOARE s.a.). Inima milostiva, untdelemnul iubirii, TREZIREA SUFLETULUI DIN SOMNUL NEPASARII si NEVOIA DE PRIVEGHERE

10-04-2017 Sublinieri

pilda celor zece fecioare - Elena Murariu

(Pilda celor zece fecioare – de mana Elenei Murariu)

Vedeti/ascultati si:

***

Va mai recomandam pentru Sfanta si Marea Marti:

***

TALCUIREA PARINTELUI ANDREI COROIAN LA PILDA CELOR ZECE FECIOARE:

INIMA MILOSTIVA si UNTDELEMNUL IUBIRII

***

***

Monahul Moise Aghioritul:

[…]

Pilda însemnată a celor zece fecioare are ca scop conştientizarea faptului că trebuie să fim mereu pregătiţi şi cu candelele aprinse (virtuţi­le noastre), pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, care va veni pe neaşteptate, ca un fulger, fără de veste, fie prin moartea fiecăruia, fie la a Doua Venire. Mirele este preadulce, frumos şi plin de bunătate. Mireasa Lui este fiecare suflet, căruia drept zestre i se oferă Preacuratul Trup şi Sânge al Său. Cămara nunţii este Biserica, în care prin Sfânta Împărtăşanie ne unim cu Hristos, fapt ce constituie arvuna nunţii ce va avea loc în Împă­răţia Lui cerească. Untdelemnul candelei, care o menţină aprinsă şi dă lumină, este dreapta cre­dinţă, care trebuie însoţită de dumnezeieştile virtuţi şi de faptele bune. Somnul fecioarelor este trândăvia duhovnicească şi amânarea ispititoa­re. Sfântul Tihon Rusul spunea odată cu umor:  Iadul este aşternut cu «o să…». O să mă rog, o să mă pocăiesc, şi vine moartea şi vom rămâne cu intenţiile noastre foarte bune, dar nerealizate”. De asemenea mai spunea: „În iad vor fi şi oameni răi, şi milostivi, şi dintre cei care au mers la bise­rică, şi feciorelnici, dar niciun om smerit. Şi în Rai vor fi oameni diferiţi, dar niciun om mândru. Fecioarele înţelepte aveau fecioria, dar aceasta n-a fost suficientă de una singură pentru a intra în cămara de nuntă. Cel ce se laudă pentru virtu­tea lui pierde răsplata cerească a ostenelilor sale. Somnul fecioarelor mai înseamnă şi conştiinţa relaxată, slăbirea criteriilor ortodoxe. Diavolul obişnuieşte în mod inteligent sa ofere somnifere dulci. Evanghelia, ca trâmbiţare duhovnicească, îl deşteaptă pe om, ducându-l la izbăvire.

Desigur, este foarte de lăudat înfrânarea as­cetică şi cu adevărat mare izbândă este fecioria cea curată, dar fără inimă milostivă lumina lor păleşte. În cele cinci fecioare înţelepte se îmbi­nau în chip minunat fecioria cu milostenia. Insă fecioarele neînţelepte, deşi izbutiseră un lucru mare, fecioria, au nesocotit un lucru mai mărunt, milostenia, şi au rămas în afara bucuriei veşnice. Fecioarele cele neînţelepte nu sunt diferite faţă de cele care au fost târâte de ispitele puternice ale trupului nesătul. Au iubit banii, s-au zgâr­cit fără rost, au fost ademenite de somn. Som­nul este moartea. Fecioarele neînţelepte, după moarte au cerut untdelemnul îndurării, dar nu li s-a dat. Milosteniile străine nu aduc mântuirea, împrumuturile nu se pot face mereu. Îmbinarea dintre înţelepciunea preabunului Iosif şi milos­tenia celor cinci fecioare înţelepte se dovedeşte mântuitoare în drumul nostru spre întâmpina­rea Patimilor Domnului.

Cel mai mare predicator al tuturor veacuri­lor, înţeleptul monah şi ascet al cetăţilor, Sfântul Ioan Gură de Aur, ajunge să spună că miloste­nia este mai mare decât fecioria. Însă prin asta n-a vrut să spună că o virtute poate fi singură, depărtată şi izolată de celelalte. […]

[extras din Omilia “INTAMPINAREA PATIMILOR DOMNULUI” – 12 aprilie 2006]

(din: Monahul Moise Aghioritul, “Tacerea cea bine graitoare”, Editura Egumenita, 2016)

***

Protoiereu Grigorie Diacenko:

Nu sunt, oare, molipsit de duhul nesimţirii şi nu sunt asemenea fecioarelor nebune?

Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui (Mt. 25,1).

Dacă există vreun loc în Scriptură, pe care toţi ar trebui să-l ştim pe de rost, este tocmai această pildă a Mântuitorului despre cele zece fecioare. Aici este soarta noastră, cea de acum şi cea viitoare; aici este mântuirea sau osândirea noastră.

Ce înfăţişează ea? Înfăţişează starea sufletelor ce aşteaptă Venirea Mirelui Ceresc, gătirea lor pentru întâmpinarea Lui, însăşi întâmpinarea şi primirea lor diferită de către Mire, pricinuită de sosirea lor diferită şi de negătirea unora pentru ospăţul cel de nuntă. Această înfăţişare înclină totul în chip vădit spre a ne arăta cum trebuie să-L aşteptăm pe Mirele Ceresc, cum să ieşim întru întâmpinarea Lui, ce anume să agonisim şi să avem spre a nu rămâne la uşile cămării celei de nuntă. Vom pătrunde acum în conţinutul pildei.

Câte fecioare erau? Zece. Toate erau fecioare, adică suflete, care se logodiseră cu Domnul şi toate aşteptau Venirea Mirelui. Şi, totuşi, nu toate au fost primite la nunta Mirelui; la cinci dintre ele li s-a spus: Nu vă cunosc pe voi (Mt. 25,12). De unde această diferenţă în ceea ce priveşte soarta lor? Nu din faptul că acestea cinci, care nu au fost primite, erau nebune? Însă erau nebune nu din firea lor, ci ele singure s-au făcut aşa. De ar fi voit, şi ele ar fi putut face tot ceea ce au făcui fecioarele înţelepte. Pilda le numeşte nebune datorită faptelor lor nesăbuite, datorită faptului că, năzuind la ţintă, nu s-au gândit la mijloacele fără de care ea nu poate fi atinsă.

Ce anume le-a împiedicat să intre la nunta Mirelui? Somnul şi lipsa untdelemnului din candele. Adormind, nu s-au trezit curând, iar când s-au trezit, în loc să meargă degrabă în întâmpinarea Mirelui, au plecat să caute untdelemn; astfel a trecut timpul, iar ele au sosit când uşile erau deja închise şi, de aceea, au rămas lângă ele.

Nici fecioarele înţelepte nu au fost cu totul slobode de somn: întârzierea venirii Mirelui le-a făcut şi pe ele să aţipească: au aţipit toate şi au adormit (Mt. 25, 5). Însă somnul fecioarelor înţelepte a fost un somn uşor, apropiat de veghe, un somn, ca cel despre care spune mireasa în Cântarea lui Solomon: De dormit dormeam, dar inima-mi veghea (Cânt. cânt. 5, 2). Dând ascultare neputinţelor firii, şi ele adormeau uneori, îşi încetineau lucrarea lor duhovnicească şi chiar o curmau de tot, însă inima lor veghea şi era cu Mirele; sufletul lor se afla totdeauna acolo unde era Comoara lui. Pe lângă acestea, aveau pregătite nu numai candelele goale, ci şi untdelemnul faptelor bune. De aceea, îndată ce a răsunat glasul: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! (Mt. 25,6), ele s-au sculat şi au pornit întru întâmpinare.

Mai este nevoie să lămurim în amănunt ce înseamnă acest somn primejdios şi ce înseamnă lipsa untdelemnului? Somnul acesta este uitarea de moartea noastră şi de Judecata care ne aşteaptă, este înrobirea noastră faţă de trup şi de lume şi cufundarea în iubirea de plăceri, este nepăsarea faţă de sufletul nostru şi curmarea faptelor bune. Iară lipsa untdelemnului este lipsa dragostei curate faţă de Dumnezeu şi de aproapele, care poate singură să întreţină flacăra în candela credinţei.

Cum se cufundă sufletul în acest somn? Gândind, precum arată pilda, că Mirele vine târziu şi, poate, nu vine deloc. Pe de o parte, vede că moartea este încă departe, că va avea vreme să se pocăiască şi să se îndeletnicească cu lucrarea mântuirii; iar pe de altă parte, vede farmecul lumii şi al bunurilor ei, simte atracţie faţa de ele prin natura sa păcătoasă şi se pleacă în faţa acestei ispite; la început doar aţipeşte, doar îşi încetineşte faptele chemării sale, apoi încetul cu încetul adoarme în chip desăvârşit, pierde conştiinţa şi simţul duhovnicesc, încremeneşte, devine mort duhovniceşte şi se dedă faptelor întunericului.

De ce nu se îngrijeşte sufletul la timp să-şi agonisească untdelemn? Din aceeaşi pricină. Crede că va avea încă timp să şi-l procure sau să-l împrumute de la ceilalţi, aşa cum, probabil, au crezut şi s-au înşelat cu acest gând şi fecioarele nebune. Şi de la cine să-l împrumute? De la sfinţii lui Dumnezeu, precum gândesc uneori păcătoşii. Căci nu se întâmplă deseori ca, având nădejde în rugăciunile vreunui plăcut al lui Dumnezeu, oamenii să nu se îngrijească de îndreptarea vieţii şi a obiceiurilor lor? Pun înaintea icoanei lumânări, slujesc moleben-uri [Moleben-ul este o slujbă necunoscută în cultul ortodox de dincoace de Prut; în Basarabia se cunoaşte din influenţa rusească. Este un fel de Paraclis, care se poate adapta oricărui Sfânt.], iar, ca să-şi sfinţească sufletul cu acele virtuţi, cu care s-a împodobit plăcutul lui Dumnezeu, să se curăţească prin aceleaşi lacrimi de pocăinţă, prin care el s-a curăţit toată viaţa lui – la acestea nici nu se gândesc. Unii nici chiar până la venirea Mirelui, nici chiar până la moartea lor nu ştiu dacă au untdelemn sau nu în candelele lor.

Ţineţi minte acestea, iubiţi fraţi şi surori, şi vă păziţi de somnul păcatului şi al nesimţirii! Aşadar, plecând la culcare, să ziceţi: „Nu va fi aceasta noaptea aceea, în care va veni Mirele şi va trebui să ies întru întâmpinarea Lui cu candela?” Sculându-vă din somn, să ziceţi: „Nu va fi aceasta ziua aceea în care voi vedea pentru ultima dată lumina soarelui şi voi merge în întunericul umbrei morţii?” Uitaţi-vă în jurul vostru: câţi dintre cei cu care aţi trăit, împreună cu care v-aţi rugat, aţi plâns şi v-aţi bucurat acum sunt deja dincolo – ori în cămară, ori la uşile cămării! Şi înaintea noastră stă aceeaşi soartă; moartea nu stă în loc, în fiecare an ia pe câte cineva şi ne va lua pe toţi; toţi vom zăcea în mormânt, vom fi acoperiţi cu pământ, vom merge la Judecată.

Să ne sârguim, dar, să agonisim untdelemnul faptelor bune cât mai este timp. Să mergem din timp la cei ce vând – la cei, pe care i-am nedreptăţit şi, cerându-le iertare, să agonisim untdelemnul păcii şi al nerăutăţii; să mergem la cei sărmani şi nevoiaşi – şi, dându-le ajutor, să agonisim untdelemnul milei; să ne îngrădim cu postul şi cu rugăciunea – şi să agonisim untdelemnul curăţiei şi al nevinovăţiei; să-L avem cât mai des cu putinţă înaintea ochilor pe Mântuitorul nostru, spânzurat pe Cruce – şi să agonisim untdelemnul răbdării şi al lăsării în voia lui Dumnezeu. Picătură cu picătură se va umple candela şi nu vom fi nevoiţi a striga vreodată: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre (Mt. 25, 8).

Priveghez eu cu duhul?

Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (1 Pet. 5,8).

Cu orice am asemăna viaţa omenească, în orice caz pentru cei vii greşeala este în afara legii şi vătămătoare, iar prudenţa şi atenţia sunt de folos şi plăcute lui Dumnezeu. De vom asemăna viaţa omenească cu marea, învolburată de furtuna năpastelor este nevoie de prudenţă şi atenţie pentru ca propria noastră corabie să nu se izbească de stâncile mării şi să nu piară, fără a ajunge la limanul cel liniştit; de o vom asemăna cu câmpul de luptă, pe care trebuie să luptăm împotriva vrăjmaşilor celor puternici şi vicleni – prudenţa şi atenţia devin şi mai necesare, pentru că de vei fi leneş şi nepăsător vei ceda vrăjmaşilor biruinţa.

Ce să facem, aşadar, veţi spune voi, noi, nişte păcătoşi slabi? Privegheaţi şi vă rugaţi, răspunde Mântuitorul. Privegheaţi şi vă rugaţi, spune El, ca să nu intraţi în ispită (Mt. 26, 41) păcatului, a morţii şi a osândirii la chinurile veşnice. Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (1 Pet. 5, 8).

Privegheaţi la straja minţii voastre şi nu-i îngăduiţi vicleanului să strecoare în ea gânduri rele, nelegiuite şi hulitoare spre întinarea credinţei voastre curate şi împiedicarea voastră în împlinirea îndatoririlor voastre creştineşti.

Privegheaţi la straja voinţei voastre şi nu-i îngăduiţi vicleanului să nască în ea dorinţe necurate şi nelegiuite ca nu cumva prin ele să vă ducă la căderea ce îl face să se bucure în chip răutăcios.

Privegheaţi la straja inimii voastre, ca sălaş al tuturor cugetelor bune şi rele şi nu-i îngăduiţi vicleanului s-o desfăteze cu ceva rău, nelegiuit şi potrivnic lui Dumnezeu, ca nu cumva prin acestea să înăbuşe în ea tot ce este bun, sfânt şi plăcut lui Dumnezeu.

Privegheaţi la straja imaginaţiei voastre şi nu-i îngăduiţi vrăjmaşului mântuirii noastre s-o umple cu imagini ruşinoase şi înşelătoare ca nu cumva prin ele să întunece în voi chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Privegheaţi la straja amintirii voastre şi nu-i îngăduiţi diavolului să scoată din ea vechile păcate şi fărădelegi ca nu cumva prin amintirea lor să vă îndemne a le repeta.

Privegheaţi la straja trupului vostru şi nu-i îngăduiţi demonului să-l scoată din ascultarea faţă de duh, ci smeriţi-l pe acest vrăjmaş apropiat şi primejdios prin post şi osteneli.

Cu atenţia faţă de sine şi supravegherea a tot ceea ce se petrece în voi înşivă uniţi rugăciunea neîncetată, însoţind-o cu semnul Crucii, săvârşit cu credinţă, evlavie şi frică de Dumnezeu şi îndreptaţi-vă mintea şi inima către Dumnezeu, cerându-I ajutorul plin de har spre săvârşirea nevoinţelor întru lucrarea mântuirii.

Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită (Mt 26, 41).

 

Nu am început să cad în acea stare, în care îmi va fi cu neputinţă să mă pocăiesc?

Luaţi seama cu grijă, cum umblaţi (Efes. 5,15).

Starea aceasta a căderii morale nu se iveşte dintr-o dată, ci se dezvoltă treptat, de aceea este nevoie de priveghere, ca să nu scăpăm momentul prielnic reînnoirii noastre. Să veghem asupra stării noastre morale şi, de vom observa că în sufletul nostru începe aţipirea duhovnicească, ce treptat se va preface în somnul duhovnicesc, primejdioasa nepăsare faţă de tot ceea ce este sfânt şi duhovnicesc şi faţă de soarta noastră de după moarte, datorită căreia negreşit încep să sporească aceste căderi morale, atunci să deşteptăm mai des sufletul nostru din somnul duhovnicesc, cel atât de pierzător, ce este adus şi de vătămarea firii noastre, şi de ispitele vrăjmaşului mântuirii noastre, şi de ademenirile lumii viclene. Să spunem mai des sufletului nostru cuvintele Apostolului Pavel: Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos (Efes. 5,14).

Starea omului care petrece în păcat şi nu se îngrijeşte de mântuirea sa în Cuvântul lui Dumnezeu este asemănată somnului. Şi întocmai aşa cum cel ce doarme nu vede nimic din ceea ce se petrece în jur şi nu simte primejdia, când îl ameninţă, în acelaşi chip nici păcătosul cel nepăsător nu vede cu mintea sa nici starea sa, nici starea lucrurilor duhovniceşti din jurul lui, nici soarta cea amară, pe care el însuşi şi-o pregăteşte prin viaţa sa cea rea şi care este gata să-l lovească în orice clipă. Cele duhovniceşti parcă nici nu se ating de el, căci el doarme pentru ele.

Doarme păcătosul, nebăgând de seamă pieirea, ce i se apropie. Cine îl va deştepta din acest somn primejdios?

Iubitorul de oameni Dumnezeu îl deşteaptă prin toate mijloacele pe păcătosul care doarme, ca el să se dezmeticească, să deschidă ochii şi să-şi vină în simţire. Dumnezeirea îl deşteaptă prin Cuvântul Său, proorocesc şi apostolesc, îl deşteaptă prin glasul conştiinţei ce răsună în inima lui plin de îngrijorare, îl deşteaptă prin feluritele împrejurări exterioare, cărora este supus însuşi păcătosul şi apropiaţii lui. Din toate părţile răsună către păcătosul cel fără frică şi nepăsător strigarea: „Deşteaptă-te cel ce dormi, deşteaptă-te! Cât să mai dormi?”

Dacă cineva, să dea Dumnezeu, va auzi această strigare şi va lua aminte la ea, cea dintâi lucrare a ei se va descoperi prin faptul că păcătosul va cădea pe gânduri cu privire la sine însuşi – va cădea pe gânduri şi va începe să judece singur în sinea sa, zicând: „Dar cum va fi atunci, la sfârşit? De voi rămâne aşa, vai de mine va fi! Nu ar fi mai bine să lepăd faptele mele netrebnice?” Clipa în care se nasc aceste întrebări pline de îngrijorare, este foarte preţioasă în ceea ce priveşte soarta păcătosului. Cu aceasta începe îndreptarea lui. Faptul că aceste gânduri au luat naştere se datorează harului lui Dumnezeu. Acum păcătosul trebuie să se îngrijească de sine însuşi şi să-şi înduplece sufletul să renunţe, în sfârşit, la viaţa sa egoistă şi să înceapă a se osteni spre a plăcea lui Dumnezeu, spre veşnica sa mântuire.

Spre a ajuta la înduplecarea sufletului, propunem modele de înduplecare a sufletului. Spune sufletului tău:

„Una din două va fi: ori vei pieri în veci, de vei rămâne aşa, ori, de nu voieşti pieirea, pocăieşte-te şi întoarce-te la Domnul şi la poruncile Lui! Pentru ce să mai amâni? Cu cât amâni mai mult, cu atât este mai rău. Păzeşte-te, că moartea e la uşă! E prea greu? Începe numai, mergi numai înainte. Domnul e aproape şi e gata să-ţi dea tot ajutorul. Ce bine va fi!… De vei lepăda această povară şi aceste lanţuri, vei intra în libertatea fiilor lui Dumnezeu. De ce te chinui, ca un vrăjmaş? Nici ziua, nici noaptea nu ai tihnă. Tot timpul numai tulburare şi nelinişte. Dar numai o schimbare să faci înlăuntru şi toate acestea vor pieri şi vei simţi bucuria vieţii. Uite, toţi au pornit deja spre Domnul… Şi acela s-a întors, şi celălalt, şi al treilea. Tu de ce stai? Mergi şi tu! Oare tu eşti mai rău decât ceilalţi? Totul în jurul tău trăieşte şi totul te cheamă la viaţă. Dumnezeu nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor (Mt. 22,32). Fii şi tu părtaş cu cei ce au viaţa Lui. Mergi şi bea din izvorul apei vii”.

În acest chip ridicând sufletul tău din somnul păcatului, nicio clipă să nu scapi din vedere că te afli între două limite: ori îţi schimbi viaţa, ori vei pieri. În acest caz simţământul păzirii de sine îndată va începe a te îndemna la fapte. Pe lângă aceasta, să îţi fie limpede cât de mare este binele, ce îţi vine din schimbarea vieţii în mai bine, cât de uşor este să faci aceasta şi cât eşti de apt pentru aceasta şi chemat şi că ai la îndemână toate mijloacele, cum toţi cei buni – şi în Cer şi pe pământ – se vor bucura, vor intra cu tine în comuniune, te vor lua de mână şi va începe bucuria întru viaţa cea de obşte cu toţi cei ce trăiesc întru Hristos Iisus, Domnul nostru. Spune toate acestea sufletului tău şi va căpăta puteri cu ajutorul harului lui Dumnezeu, va căpăta puteri voinţa ta cea slabă şi se vor îndrepta genunchii tăi slăbiţi.

Ostenindu-ne astfel cu noi înşine, vom tămădui din ce în ce mai mult orbirea şi nepăsarea noastră.

Dar osteneşte-te, şi osteneşte-te neobosit. Există în sufletul cel păcătos o viclenie, datorită căreia sufletul prin toate mijloacele se abate de la osteneala cea întru lucrarea mântuirii. Vino, ia-l şi pune-l la lucru – şi nu ţi se va împotrivi, zicând că nu voieşte a se osteni. în lumea ta lăuntrică nimeni nu poate fi stăpân în afară de tine însuţi. Tu însuţi intră în tine, tu însuţi frânge-te pe tine, biruieşte-te, mustră-te, tu însuţi poartă o discuţie cu tine înaintea feței lui Dumnezeu, tu însuți te înduplecă şi te îndeamnă! În lucrarea schimbării chibzuirea cu tine însuţi, putem spune, este singura uşa către această schimbare. Dar de nu vei judeca şi nu vei chibzui singur cu tine însuţi, ce va fi?

Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos.

(din: Protoiereu Grigorie Diacenko, Cerceteaza-te pe tine insuti inaintea Spovedaniei si a Sfintei Impartasanii“, Editura Egumenita, 2012)

***

Legaturi:

***

 


Categorii

Martea Mare, Parintele Andrei Coroian, Parintele Moise Aghioritul, Protoiereu Grigorie Diacenko, Saptamana Mare, Talcuiri ale textelor scripturistice, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “DENIA DIN SFANTA SI MAREA MARTI (video integral, talcuiri ale PILDEI CELOR ZECE FECIOARE s.a.). Inima milostiva, untdelemnul iubirii, TREZIREA SUFLETULUI DIN SOMNUL NEPASARII si NEVOIA DE PRIVEGHERE

  1. Pingback: “Hristos, Dumnezeul nostru, S-a asemănat pe Sine cu un Mire Sfânt, Preafrumos…” | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: DENIA DIN SFANTA SI MAREA JOI (video, audio, predici) | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: DENIA SÂMBETEI MARI, PROHODUL DOMNULUI (video, audio, cântari psaltice) – Chipurile călăuzitoare ale rugăciunii: CRUCEA, ÎNGROPAREA ȘI MORMÂNTUL GOL: “Pe măsură ce rugăciunea creşte, inima se face părtaşă la TAINA DĂRUIRII DE S
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate