SFANTUL PAISIE AGHIORITUL – minunea recenta a vindecarii unui tanar aflat in coma dupa un accident si INTALNIREA TULBURATOARE CU UN PARALITIC. Marele duhovnic despre ROSTUL DUHOVNICESC AL BOLILOR si MUCENICIA DURERILOR

12-07-2015 Sublinieri

Paisios Athonite

Vedeti si:

***

-familia-ortodoxa-nr-7-2015-13324

Revista “Familia ortodoxa”, nr. 7 (78)/ iulie 2015:

O minune a Sfantului Paisie Aghioritul

M-am abtinut sa vorbesc public despre aceasta minune a Cuviosului Paisie pana ce minunea s-a savarsit, de curand, pe deplin. Mi s-a cerut sa o consemnez in scris, pentru a fi adaugata la dosarul trimis Patriarhiei Ecumenice in vederea canonizarii lui (proclamata in 13 ianuarie 2015). Iata marturia mea, spre slava lui Dumnezeu si zidirea cititorilor.

In dimineata zilei de 2 aprilie 2013, uitandu-ma la telefon, am vazut un SMS de la Patti, mama lui Jeremiah:

„Jeremiah a avut un accident grav de masina. Suntem in drum spre spital”.

Jeremiah avea pe atunci 23 de ani. Mama lui tocmai primise vestea de la politistii care venisera la ea acasa.

M-am grabit spre spital. A sosit in scurt timp si restul familiei lui Jeremiah, si doctorii ne-au pus la curent cu starea baiatului. Lucrurile nu stateau bine. Masina lui Jeremiah derapase intr-o curba, se rostogolise de trei ori, iar echipajul de pe ambulanta il gasise in afara masinii, semiconstient. Avea multiple fracturi ale craniului, intrase in coma si zacea pe o targa in sala de urgenta.

„Luati o fotografie a Staretului Paisie…”

Am spus familiei ca era o situatie disperata, dar in situatii disperate noi ne rugam si o sa-I cerem lui Dumnezeu sa-l scape pe Jeremiah. Apoi ne-am rugat si l-am miruit pe Jeremiah cu untdelemn. Era ceata in dimineata aceea, asa ca elicopterul care trebuia sa-l duca pe Jeremiah la centrul de traumatologie din Fort Myers n-a putut decola. L-au transferat acolo cu masina. Urmatoarele trei zile au fost pline de incertitudine. Nu stiam daca Jeremiah va supravietui. Intre timp, Dimitri, un prieten al lui Jeremiah din Grecia, a aflat de accident si i-a spus lui Emily, sora lui Jeremiah, despre Cuviosul Paisie si mai ales cum i-a ajutat Cuviosul pe multi tineri din Grecia care suferisera traumatisme cerebrale in urma unor accidente de masina. Emily, la randu-i, mi-a transmis si mie acestea.

Cuv. PaisieDimitri i-a explicat lui Emily ce sa faca:

Luati o fotografie a Staretului Paisie (Dimitri i-a trimis una prin e-mail) si asezati-o in camera de spital, si cereti-i nemijlocit rugaciunile“.

Am prins fotografia la capataiul patului lui Jeremiah, chiar langa capul sau, acolo unde se lovise. Am inceput sa-i cerem Cuviosului sa se roage pentru Jeremiah inaintea lui Dumnezeu. O saptamana mai tarziu a sosit si untdelemnul trimis de Dimitri de la manastirea din Grecia in care Cuviosul isi petrecuse ultimele zile, si l-am miruit pe Jeremiah. Asa a ajuns la noi, prin Dimitri, Cuviosul Paisie…

S-au rostit pentru Jeremiah mii de rugaciuni, la care s-au adaugat si ale noastre. Am simtit ziua in care Cuviosul Paisie ni s-a alaturat — sau, cel putin, atunci cand mi-am dat eu seama ca ni se alaturase. A fost ca si cum greutatea rugaciunilor s-ar fi ridicat cumva; eu ii zic „sa chemi cavaleria” – e o expresie americana ce implica venirea unor ostasi calare, care stau mai sus decat restul si vad mai bine campul de lupta, facand simtita perspectiva victoriei. Acest lucru s-a intamplat in ziua a treia. Puteam simti prezenta Cuviosului si puterea pe care ne-o dadea. Chiar si unele asistente au observat ca „se simte o putere” in salonul lui Jeremiah.

„.. .a izbutit sa se inchine”

Ne-am rugat si l-am miruit pe Jeremiah zi de zi. A fost o perioada deosebit de dificila pentru familia sa, dar nadejdea nu s-a risipit, chiar daca au existat perioade de indoiala si epuizare. Jeremiah se afla de cinci saptamani intr-o coma indusa, pentru a-i da creierului posibilitatea sa se vindece, asa ca am asteptat cu mare nerabdare sa-si recapete constiinta, ca sa ne putem da seama de gradul ranilor si al recuperarii sale.

A venit in cele din urma timpul sa i se intrerupa medicatia. Trei zile a durat eliminarea sedativului din organism. In a treia zi, Jeremiah si-a recapatat constiinta. Functionarea corecta a creierului cuiva dupa o rana grava se verifica prin raspunsul pe care persoana o da la comenzi. Cand am intrat in salon, i-am cerut sa-mi faca OK cu mana. Şi-a ridicat degetul mare al mainii in sus. I-am cerut apoi sa-si faca cruce. A izbutit sa se inchine. Am stiut atunci ca s-ar putea sa fim martorii unei minuni.

PAISIOS1121Recuperarea era stabila, asa ca dupa cateva luni Jeremiah a fost externat din spital si trimis la Centrul Shepherd din Atlanta, Georgia (un spital specializat in traumatisme cerebrale). Acolo doctorii ne-au spus pe fata ca supravietuirea sa si gradul de vindecare reprezentau o minune. Pe 15 august 2013 i s-a pus la loc partea de cutie craniana ce fusese inlaturata la cateva zile dupa accident (pentru a permite creierului sa se umfle). Chirurgul i-a spus lui Jeremiah ca 95% dintre pacientii sai care avusesera acest fel de leziuni nu supravietuisera. Ceilalti 5%, dupa cum mi-a spus alt doctor, raman de obicei internati pentru tot restul vietii.

Acum, in decembrie 2013, Jeremiah este la pescuit in Golful Mexicului, impreuna cu prietenii. Vindecarea sa este aproape completa. Ne asteptam sa-si revina pe deplin.

Suntem plini de multumire catre Dumnezeu si catre robul Sau, Cuviosul Paisie, pentru vindecarea lui Jeremiah. Suntem recunoscatori ca Dumnezeu S-a descoperit pe Sine familiei si prietenilor lui Jeremiah – lucru ce depaseste putinta noastra de intelegere, dar pe care l-am vazut de nenumarate ori si in nenumarate feluri. Domnul nostru S-a atins de sute de vieti, iar unele au ajuns sa se schimbe.

Slava lui Dumnezeu intru toate!

Pr. Johannes Jacobse Naples, Florida, S.U.A.

Traducere de Radu Hagiu

Fr. Johannes L. Jacobse

***

Pocainta, Spovedanie si Sfanta Impartasanie (I)

Intalnirea noastra cu Parintele Paisie

Pocaiti-va! nu este un cuvant usor. Este ca o fantana din care, cu cat scoti mai multa apa, cu atat aceasta va fi mai curata, mai proaspata. Pocainta este calea ce duce la Dumnezeu, si alta nu este – insa, prinsi mai mult sau mai putin de duhul lumii, neglijam aceasta lucrare in viata noastra sau o deformam, adaptand-o neputintelor sau imaginatiei noastre. Care sa fie semnul ca suntem pe cale cea buna? Cuviosul Paisie Aghioritul ni-l arata in aceasta mica intamplare. Sfantul se pleaca in fata omului paralitic, se pleaca in fata unui om pe care il socotea mai presus decat el, pentru suferinta sa. Da, semnul ca suntem pe calea cea buna nu este altul decat smerenia, faptul ca ne vedem mai prejos de ceilalti, constientizandu-ne slabiciunile si darul lui Dumnezeu pentru care avem tot ceea ce avem. Este o mare taina aceasta lucrare ce pare atat de scandaloasa pentru lume – dar fara adancirea acestei taine in viata noastra, nu stim cum vom putea sa ne mantuim. (M.C.)

Elder Paisios

Bucurati-va, fratii mei in Hristos!

Cu harul lui Dumnezeu si binecuvantarea duhovnicului meu, as dori sa spunem cateva cuvinte despre pocainta, Spovedanie si Sfanta Impartasanie.

Pocainta – un cuvant ce se „aude” mai mult de o suta de ori in Noul Testament: „Pocainta!” strigau prorocii in Vechiul Testament.

Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor! (Matei 3:2)

striga Înainte-Mergatorul Ioan;

Pocaiti-va si credeti in Evanghelie! (Marcu 1:15),

striga Domnul nostru.

Pocaiti-va!”,

striga astazi Parintii si Biserica noastra, caci acesta este singurul drum — si cel mai scurt – care ne aduce aproape de Hristos al nostru.

Suntem chemati asadar cu totii sa ne facem un examen adanc de constiinta, fara a ne indreptati, si vom vedea atunci urmarile patimilor si slabiciunilor lasate de pacat inlauntrul nostru.

Cunoastem, fratii mei, ca omul este trecator si vremelnic, si ca vom preda „cheile” intr-o zi – fie ca vrem, fie ca nu vrem, fie ca credem, fie ca nu credem, intalnire cu moartea avem toti. Numai ca omul nu este doar carne de saizeci, saptezeci sau optzeci de kilograme, ci are si suflet nemuritor inlauntrul sau, si pentru acest suflet vom da seama intr-o buna zi.Biletul” pentru Cer insa se scoate de pe pamant, si biletul se numeste pocainta, Spovedanie si Sfanta Impartasanie.

Va voi vorbi acum despre cateva intamplari care au avut loc in viata mea, si le voi spune numai si numai spre slava lui Dumnezeu.

„Sufletul prietenului tau este in bratele lui Hristos!”

Intorcand asadar timpul inapoi, in 1993 l-am pierdut pe cel mai bun prieten al meu, in varsta de numai 33 de ani, din cauza unui cancer la plamani. Mi-au spus medicii ca avea plamanii incarcati cu fum si nicotina de tigara. Eram pe atunci atat de pierdut si deznadajduit, plin de intrebari si nedumeriri… Mergeam adesea cu flori la mormantul lui si-L rugam pe Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul. Un preot care-l pomenea des la Trisaghion (de multe ori, dupa ce stateam si discutam despre viata si moarte, imi dadea cele mai bune raspunsuri) m-a intrebat daca prietenul meu, inainte sa plece din aceasta lume inselatoare, a facut spovedanie cu pocainta sincera si s-a impartasit. Si i-am raspuns:

„Da, Parinte, a facut”.

Atunci“, mi-a spus, „sa-ti aduci aminte de promisiunea Mantuitorului nostru: «Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afara» (Ioan 6:37). Sufletul prietenului tau este in bratele lui Hristos — mergi asadar si fa si tu asemenea, ca sa fie mai bineplacuta rugaciunea ta si sa aiba trecere inaintea lui Dumnezeu”.

Asa am facut – iar mai tarziu si intreaga mea familie, schimband cu totii impreuna foaia vietii noastre, fireste, cu ajutorul harului lui Dumnezeu.

„Am vazut pentru prima oara ce inseamna iubirea in Hristos”

In acea vreme m-am sfatuit cu un prieten al meu, paralitic, sa mergem la Manastirea Suroti, pentru ca acolo era Staretul Paisie, ca sa-i luam binecuvantarea. Era cu putin inainte de adormirea lui. Cand am ajuns era atat de multa lume, incat masinile erau oprite pana jos, la soseaua asfaltata! Masini mari de marfa, autobuze, motociclete – o harababura, intr-un cuvant! O multime fara sfarsit. Pe noi insa, din cauza paraliticului, ne-au lasat sa urcam si sa ne ducem in spatele unei cladiri, de unde trebuia sa vina Staretul pentru a-i vedea pe copiii cu probleme locomotorii. Intr-adevar, nu dupa multa vreme a venit si a inceput sa-i binecuvinteze si sa-i insemneze cu semnul Sfintei Cruci pe cei bolnavi, unul cate unul, si sa le vorbeasca, sfatuindu-i pe parintii lor.

Cand a venit si randul nostru, ne-a spus cuvinte frumoase si de suflet folositoare, iar la sfarsit l-am vazut pe Staret ca se pleaca pana jos, la picioarele paraliticului, ii face metanie si-l imbratiseaza strans, cu dragoste. M-am pierdut, nu am mai putut rabda, fratii mei… Am mers singur putin mai in spate, la un perete, si am plans, am plans pentru pacatosenia mea. Poate ca vazusem pentru prima oara ce inseamna smerenia, ce inseamna iubirea in Hristos… Ca si cum ne-ar fi spus Staretul ca el este nimic fata de crucea pe care o poarta acest paralitic.

Asa am plecat atat de folositi de cuvintele sale si de chipul pildei date noua, incat nu le vom uita niciodata in viata noastra…

(va urma)

Athanasios Katigas

Traducere de Ieromonah Cosma (Giosanu)

***

paisios--

CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE SENSUL BOLILOR SI INFRUNTAREA LOR DUHOVNICEASCA (I):

Bolile îi ajută pe oameni

– Părinte, ce înseamnă “Rai bun”[15]?

– Adică să mergi cu bine în Rai.

– Dar oare nu se poate înţelege: “Să mergi în Raiul cel bun”?

– Ai auzit tu vreodată vorbindu-se de raiul cel rău? Oricum, pentru a merge cineva în Raiul cel dulce, tre­buie să mănânce aici multe amărăciuni, ca să pri­mească în mână paşaportul încercărilor. Dacă ai şti ce se întâmplă la spitale! Ce drame! Ce durere are lumea! Câte mame, sărmanele, nu fac operaţii, se gândesc la copilaşii lor şi sunt cuprinse de nelinişte pentru întrea­ga lor familie! Câţi familişti nu au cancer, fac radiote­rapie şi se chinuiesc! Să nu poată lucra şi să aibă de plătit chirie şi o mulţime de alte datorii! Unii sunt sănătoşi şi nu o pot scoate la capăt, cu cât mai mult atunci când cineva este bolnav şi se sileşte să lucreze pentru a putea face fată cât de cât la îndatoririle lui! Cu adevărat, m-au copleşit problemele oamenilor. Câte nu aud în fiecare zi! Mereu suferinţe, mereu greutăţi! Toată ziua îmi este gura amară, iar seara cad de oboseală şi, flămând fiind, mă întind puţin ca să mă odihnesc. Simt multă oboseală trupească, dar şi o pace lăuntrică.

– Părinte, boala ajută întotdeauna?

– Da, întotdeauna ajută. Bolile îi ajută pe oameni să-şi “ispăşească”16 păcatele, atunci când nu au virtuţi. Sănătatea este un lucru mare, dar binele pe care îl pricinuieşte boala nu-l poate dărui sănătatea. Un bine duhovnicesc. Boala este o binefacere foarte mare, într-adevăr foarte mare! Il curăţă pe om de păcat şi de multe ori îi asigură chiar şi răsplată. Sufletul omului este ca aurul, iar boala este ca focul care-l curăţă. Vezi că şi Hristos i-a spus Apostolului Pavel: Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune17. Cu cât mai mult se chinuieşte omul de vreo boală, cu atât mai mult se curăţă şi se sfinţeşte, ajunge numai să facă răbdare şi s-o primească cu bucurie. În unele boli este nevoie numai de putină răbdare. Şi pe acestea le îngăduie Dumnezeu ca să-i îndrepteze omului unele cusururi şi să-i dăruiască putină răsplată. Pentru că boala trupească ajută la vindecarea bolii duhovniceşti. O neutralizează cu smerenia pe care o aduce. Dumnezeu pe toate le pune în valoare spre binele nostru. Tot ceea ce el îngăduie este pentru folo­sul nostru duhovnicesc. Ştie de ce anume are nevoie fiecare din noi şi ne dă vreo boală, fie ca să ne răsplătească, fie ca să plătim păcatele.

Răsplata cerească primită prin suferirea bolii

– Ce face mama ta?

– Nu se simte bine. Părinte. Din când în când îi creşte foarte mult temperatura şi atunci îşi pierde cunoştinţa. Pielea i se umple de răni şi în timpul nopţilor o dor.

– Iată, astfel de oameni sunt mucenici. Şi chiar dacă nu sunt mucenici desăvârşiţi, sunt pe jumătate.

Toată viata ei a fost o suferinţă, Părinte.

– Pentru aceasta răsplata ei va fi îndoită. De câte bunătăţi are a se desfăta! Raiul îl are deja asigurat. Atunci când Hristos vede că cineva poate suporta o boală grea, i-o dă astfel încât prin putina suferinţă din această viată pământească, să primească răsplată multă în cea cerească şi veşnică. Suferă aici, dar va fi răsplătită acolo, în cealaltă viată, pentru că există şi Rai, există şi răsplătire.

Astăzi o femeie ce suferă de rinichi şi de ani de zile face tratament pentru purificarea sângelui, mi-a spus: “Părinte, faceţi, vă rog, semnul Crucii pe mâna mea. Venele îmi sunt numai o rană şi nu mai pot suporta să fac acest tratament”. “Aceste răni, i-am spus, în cealaltă viată vor fi nişte diamante mai preţioase decât diamantele din această lume. De câţi ani faci acest trata­ment?”. “De doisprezece ani“, mi-a spus. “Adică ai drep­tul la o pensie redusă”, i-am spus din nou. După aceea îmi arată o rană la cealaltă mână şi îmi spune: “Părinte, rana aceasta nu se închide şi se vede osul”. “Da, dar de acolo din rană se vede cerul, îi spun. Mă rog ca Hristos să-ţi dea răbdare şi să-ţi mărească dragostea pentru El, ca să uiţi de durere. Desigur există şi altă rugăciune pentru a alina durerile, dar atunci se micşorează şi răsplata cea mare. Prin urmare rugăciunea de mai înainte este mai bună”. Şi astfel s-a mângâiat mult, sărmana.

Atunci când trupul suferă, sufletul se sfinţeşte. Boala face să ne doară trupul, această casă a noastră făcută din pământ, dar astfel se va bucura mult stăpânul ei, adică sufletul nostru, în palatul ceresc pe care ni-l pregăteşte Iisus Hristos. De această înţelegere duhovnicească, care este iraţională pentru oamenii lumeşti, mă bucur şi eu şi mă fălesc pentru neputinţele trupeşti pe care le am. Iar singurul lucru la care nu mă gândesc este că aş putea avea din ele răsplată cerească. Şi-mi dau seama că astfel plătesc nerecunoştinţa mea fată de Dumnezeu, pentru că nu am răspuns la marile Lui daruri şi faceri de bine. Iar aceasta pentru că în întreaga mea viaţă toate sunt o petrecere; şi călugăria şi bolile prin care trec. Dum­nezeu îmi face numai îngăduinţe şi pogorăminte. Rugati-vă să nu-mi plătească cu acestea în viata aceas­ta, pentru că atunci va fi vai de mine. Mare cinste mi-ar face Hristos dacă mi-ar da să sufăr şi mai mult pentru dragostea Lui, numai să mă întărească ca să pot răbda, şi nu vreau răsplată.

Atunci când omul este cu desăvârşire sănătos nu este bine. Este mai bine să aibă ceva. Cât de mult m-am folosit eu din boală, nu m-am folosit din toată asceza pe care am făcut-o până astăzi. De aceea spun, dacă cineva nu are îndatoriri, să prefere bolile în locul sănătăţii. Când omul este sănătos devine dator, iar când este bolnav şi înfruntă boala cu răbdare, are de primit. Atunci când eram în viata de obşte a venit odată la mănăstire un episcop sfânt, foarte bătrân, pe nume Ierotei, care pustnicea în Schitul Sfânta Ana. La plecare, voind să se urce pe catâr, i s-au ridicat puţin pantalonii şi i s-au văzut picioarele umflate. Părinţii care au mers să-l ajute, le-au văzut şi s-au înfricoşat. Acela însă a înţeles şi le-a spus: “Acestea sunt cele mai preţioase daruri pe care mi le-a dat Dumnezeu. Şi îl rog să nu mi le ia înapoi”.

Răbdarea în dureri

Atunci când ne ajunge vreo boală este bine să ne lăsăm cu totul în voia lui Hristos. Să ne gândim că sufletul nostru are mai multă nevoie de răbdare şi slavoslovie în dureri decât de un trup de oţel, cu care am putea face mari nevointe trupeşti, care însă se poate să ne facă să ne fălim fără să ne dăm seama, crezând că cu sabia noastră vom câştiga Raiul.

Ştiţi de câţi ani am dureri, când suportabile, când insuportabile? Durerea suportabilă este o stare a mea permanentă. Câte am tras mai întâi cu bronşectazia şi cu operaţia pe care am făcut-o! Apoi au început istoriile cu intestinele. După care o jumătate de an am avut discopatie, din pricina căreia am suferit foarte mult. Nu-mi mai puteam face nici metaniile pe care le făceam mai înainte, şi îmi era greu să mă slujesc chiar pe mine însumi, cu atât mai mult lumea care venea la Coliba mea. În continuare mi-a apărut ceva tare în pân­tece; mi-au spus că a fost hernie. Când mă oboseam, mă durea tare şi se umfla. Intr-o zi, în ajunul Sfântului Pantelimon, era umflată şi mă durea. Trebuia însă să merg la Schit la privegherea de toată noaptea. Atunci mi-am spus în sinea mea: “Voi merge orice s-ar întâm­pla”, pentru că trebuia să merg. In timpul privegherii am vrut să mă aşez puţin, dar m-am gândit “dacă voi coborî strana să mă aşez, vor face toţi ca mine“, şi ast­fel am preferat să nu mă aşez deloc în strană. După douasprezece ore cât a ţinut privegherea, am presupus că s-a înrăutăţit mult situaţia. Când m-am întors la Chilie, nu am apucat bine să intru înăuntru, că a şi sunat clopoţelul.Părinte, deschide!”, îl aud pe cineva strigând. Am început să râd. “E-n regulă, mi-am spus, de acum vom merge fără întrerupere”. Şi într-adevăr, peste puţin au venit alţii, apoi alţii. Seara, când am ter­minat cu lumea, am simţit că umflătura a dispărut cu totul. A doua zi, deşi mă odihnisem, a apărut din nou. Apoi a început să mă deranjeze şi să mă doară, dar mă mândream cu aceasta. De vreme ce Hristos cunoaşte situaţia mea şi ştie că aceasta mă ajută, de aceea o lasă. Cinci ani a ţinut aceasta. Ştii ce greu a fost?

– Dar atunci, Părinte, când aţi avut probleme cu picioarele?

Aceea a fost altceva. Nu puteam sta în picioare. Mă chinuiam mai ales atunci când venea lume la mine. A trecut aceasta şi a început hemoragia. “Colită ulceroasă“, mi-au spus. Altă poveste… Iată sunt şapte ani cu hemoragii, cu dureri… Dar nu vă mâhniţi, ci numai rugaţi-vă pentru sănătatea sufletului meu. Eu mă bucur pentru că Dumnezeu m-a cinstit şi mi-a dat acest dar, şi de aceea nu vreau să mă lipsesc de el. Slavă lui Dumnezeu! El îngăduie aceasta pentru a mă folosi. In felul acesta dăm examene la răbdare. Acum aceasta, după aceea alta… “Avem trebuinţă de răbdare”[19]. Pentru că dacă noi, care avem puţină frică de Dumnezeu, nu facem răbdare, ce vor face atunci mirenii? Deşi văd că mulţi mireni ne întrec în virtute. Părinţii mei îmi spuneau că farasioţii, atunci când se îmbolnăveau, nu alergau de îndată la Hagi-efendi[20] ca să-i vindece. Ci mai întâi sufereau durerile cât puteau, potrivit cu răbdarea şi mărimea lor de suflet, deoarece considerau binecuvântare să sufere. “Să-mi chinuiesc şi eu puţin sufletul pentru Hristos, spuneau, pentru că şi El a suferit mult ca să ne mântuiască. Şi numai atunci când vedeau că treburile lor nu merg deloc şi li se chinuiesc familiile mergeau la Hagi-efendi ca să-i vindece. Ai văzut ce mărime de suflet aveau! Dacă aceia, care erau mireni, gândeau astfel şi făceau răbdare, eu care sunt călugăr cum trebuie să gândesc? Hristos a spus: Întru răbdarea voastră vă veţi dobândi sufletele voastre[21]. Vedeţi că Dumnezeu nu a fost atât de înduioşat de milosteniile lui Iov atunci când avea toate bunătăţile precum a fost de răbdarea din vremea încercării[22].

– Părinte, atunci când un bolnav face răbdare în dureri, trebuie să nu arate deloc că îl doare?

– La mare nevoie poate lăsa să se facă puţin per­ceptibil de ceilalţi. Poate spune că îl doare, dar nu atât de tare. Pentru că, de nu face deloc cunoscută boala sa celorlalţi, unii se pot sminti de vreo purtare de a sa. Dacă, de pildă, un monah suferă de ceva şi nu poate merge la slujba bisericii, îl poate vătăma pe unul care nu are gânduri bune.

Înfruntarea durerii

– Părinte, despre care durere spuneţi că este de nesuportat?

– Durerea care face să-ţi curgă lacrimi din ochi. Aeste lacrimi nu sunt nici de pocăinţă, nici de veselie. Unde le aşezăm? Ce spui?

– Oare aceasta nu este o mucenicie, Părinte?

– Da, mucenicie este!

– Părinte, atunci când am o durere foarte mare, îmi vine greu să spun “Slavă Ţie, Dumnezeule!”.

– Dar de ce îţi vine greu? Gândeşte-te ce a suferit Hristos. Bătăi, ocări, biciuire, răstignire[23]. Şi pe toate le-a suferit “fără de păcat fiind”[24], pentru mântuirea noastră. Iar pe tine când te doare să spui: “Pentru dragostea Ta, Hristoase al meu, voi răbda”.

– Părinte, de ce este trebuinţă pentru a depăşi durerea?

– De bărbăţie şi silinţă.

– Dar durerea insuportabilă cum o poate înfrunta cineva?

– Dacă este om lumesc cu o cântare, dacă este om duhovnicesc cu psalmodia. Odată tatăl meu avea tem­peratură şi o durere puternică de cap. Şi atunci ce face? Mănâncă o sardea sărată, bea şi un pahar cu vin şi începe să cânte: “Deşteaptă-te, sărmane oropsit” şi alte cântece de haiducie, după care s-a făcut bine. Aşa să cântăm şi noi, ca să se împrăştie durerea. Şi eu într-o zi am răcit şi m-a luat o durere de cap de parcă voia să mi-l spargă. Atunci am început o psalmodie foarte frumoasă şi imediat mi-a dispărut durerea de cap. Într-adevăr, psalmodia împreună cu rugăciunea lui Iisus ajută foarte mult în aceste cazuri; înmoaie sufletul, îl îndulceşte, pentru că mâhnirile şi durerile neîncetate îl răpun şi îl răcesc. Şi noaptea trecută nu am putut dormi din pricina durerii. Mi-am spus că dacă voi muri înainte de a se face ziuă, voi avea… o zi mare, căci în cealaltă viaţă nu va însera niciodată, nici nu va fi noapte ca să se facă ziuă… Apoi am luat un “medica­ment”; am cântat “Pentru durerile Sfinţilor…” [25]. Iar efec­tul acestei “pastile” durează toată noaptea. Medicii au astfel de pastile aici la voi?

– Părinte, se spune că noaptea durerile se înteţesc.

– Da, pentru că noaptea omul se îngreuiază. În tim­pul zilei, bolnavii având companie, discuţii, etc. îşi uită durerea. Iar noaptea când sunt singuri mintea lor se duce la durere şi li se pare că ea este mai mare. În boală vor exista totdeauna dureri, însă scopul este să răsucim butonul la altă frecventă, pentru a le uita. Pen­tru că de nu înfrunţi corect durerea, te va durea de două ori mai mult. Dacă te gândeşti la durere, ea se va mări. In timp ce un gând bun, de pildă, dacă îţi aduci aminte de cei care suferă mai mult decât tine, sau dacă psalmodiezi puţin, durerea se uită.

– Părinte, de obicei durerea te previne că se întâmplă ceva în organism. În continuare câtă atenţie tre­buie să-i dai?

Trebuie ca fiecare să-şi încerce rezistenţa sa şi astfel să ia aminte. Mai ales atunci când omul este la o vârstă înaintată, este trebuinţă de mai multă atenţie, pentru că o maşină veche, dacă va alerga cu aceeaşi viteză cu care alerga atunci când era nouă, îi vor sări şi rotile şi carburatorul… În perioada în care mă durea mijlocul, nu puteam rosti rugăciunea lui Iisus stând în picioare. Când am văzut că situaţia s-a îmbunătăţit puţin, m-am ridicat şi am început să fac rugăciunea în picioare şi metanii, dar a început să mă doară din nou. M-am aşezat puţin. Apoi mi-am spus: “Hai să mai încerc”. Dar din nou a început să mă doară. După aceea nu am mai continuat, dar eram împăcat cu conştiinţa.

– Părinte, când ştiu că o durere nu are şi alte consecinţe neplăcute în organism, nu mă neliniştesc. Dar atunci când ea arată că există o vătămare gravă, aceas­ta mă nelinişteşte.

– Ascultă, durerea de mijloc, de pildă, se poate să nu lase nici o urmare neplăcută în organism, ci numai ne imobilizează, în timp ce pe celelalte dureri le suportă trupul.

– Părinte, atunci când suferă trupul, suferă în acelaşi timp şi sufletul?

– Atunci când şoferul este bolnav, maşina nu poate merge. Sufletul suferă atunci când trupul suferă şi el. Ai înţeles? Ii lipseşte dispoziţia pe care o are atunci când trupul este sănătos. Se indispune şi sufletul într-un anumit fel.

Părinte, durerea îl irită pe om?

– Atunci când omul nu înfruntă duhovniceşte dure­rea, se poate irita. Însă de o va înfrunta duhovniceşte, se linişteşte şi se mângâie. Şi atunci boala este pentru el sărbătoare. Se bucură pentru că va merge împreună cu mărturisitorii şi cu mucenicii. Sfinţii mucenici uitau durerea pentru că dragostea lor fată de Hristos era mai mare decât chinurile pe care le sufereau.

– Dar cel care suferă şi nu înfruntă duhovniceşte durerea, nu se curăţă?

– Mireanul se curăţă, nu însă şi monahul“.


Note:

[15] Urare folosită printre creştinii şi călugării din Grecia şi Sfân­tul Munte

[16] Sensul “ispăşirii” în Teologia Ortodoxă nu are caracterul juridic al Teologiei apusene, ci exprimă pedagogia iubitoare de oameni a lui Dumnezeu pentru omul păcătos în scopul mântuirii lui.

[17] Cor. 12, 9.

[18] Între anii 1953-1955 Stareţul s-a închinoviat în Mănăstirea Esfigmenu

[19] Evr. 10, 36.

[20] Aşa îl numeau farasioţii pe Sfântul Arsenie Capadocianul.

[21] Lc. 21, 19.

[22] Vezi Vechiul Testament, Iov.

[23] Vezi Mt. 27, 26-44; Mc. 15, 15-32; Lc. 23, 23-43 şi In. 19,1-23.

[24] Vezi Isaia 53, 9.

[25] Troparul Sfinţilor Patruzeci de Mucenici. Pomenirea lor se cinsteşte la 9 martie

(din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Viata de familie”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

paisios2

Legaturi:


Categorii

Cuviosul Paisie Aghioritul, Minuni si convertiri, Pocainta, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Vindecarea slabanogului din Capernaum

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “SFANTUL PAISIE AGHIORITUL – minunea recenta a vindecarii unui tanar aflat in coma dupa un accident si INTALNIREA TULBURATOARE CU UN PARALITIC. Marele duhovnic despre ROSTUL DUHOVNICESC AL BOLILOR si MUCENICIA DURERILOR

  1. Mult m-au mangaiat cuvintele Cuviosului Paisie. Mereu cu gandul la mama si la rabdarea ei pe patul de suferinta. La fel si predica parintelui nostru paroh. Sa le dea Dumnezeu rabdare si mantuire celor aflati in patul durerii.

  2. Pingback: Film ortodox rusesc subtitrat: VIATA SFANTULUI CUVIOS PAISIE AGHIORITUL (continuare, ultimele 4 parti) | Cuvântul Ortodox
  3. Suferinta il apropie pe om deDumnezeu pentru ca rugandu-se sa se vindece isi pune spetanta in vindecare.Omul intra in comuniune cu Domnul,isi da seama de bunatatea Lui cand gaseste vindecare leacul potrivit sau alinare la boala care il macina.Negresit Dumnezeu este cel care ingaduie vindecare sau nu.Sa le le dea Domnul celor care sunt in suferinta putere de lupta cu boala pe care o au.

  4. Pingback: MARTURII VIDEO si RELATARI VII despre SFANTUL PAISIE AGHIORITUL, INVATATURILE si MINUNILE SALE: “Era cu totul dragoste” | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: “CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL (1924-1994). Transmisionistul Armatei si al lui Dumnezeu” – AUDIOBOOK si DVD grecesc, de 4 ore, DUBLAT in limba română, cuprinzand VIATA, MINUNILE si HARISMELE sfantului duhovnic al zilelor noastre | Cuvânt
  6. @ pentru cel care nu a dorit sa ii fie publicata corectura la titlu:

    “Duhovnic”, in Ortodoxie nu este numai cel investit sacramental, adica numai cel care “preot hirotesit”, care a primit harul dezlegarii pacatelor prin Taina Spovedaniei, ci are si sensul duhovnicesc, al indrumatorului duhvnicesc harismatic (“staret” – in sensul vechi, de batran duhovnicesc, nu in cel de egumen). Astfel, nu doar noi, ci Biserica intreaga il socoteste pe Sfantul Cuvios Paisie nu doar duhovnic, ci unul dintre cei mai mari duhovnici/stareti/batrani duhovnicesti contemporani! Chiar daca nu era preot si, fireste, nu a spovedit niciodata.

  7. Pingback: Sfantul Cuvios Paisie Aghioritul despre CUM POT FI AJUTATI SI CUM AR TREBUI SLUJITI CEI BOLNAVI. “Daca nu suspini in pat, suspina cel putin in rugaciunea pentru bolnavi. Daca cerem ceva de la Dumnezeu fara sa jertfim şi noi ceva, rugaciunea nu ne e
  8. Pingback: “CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL (1924-1994). Transmisionistul Armatei si al lui Dumnezeu” – AUDIOBOOK si DVD grecesc, de 4 ore, DUBLAT in limba română, cuprinzand VIATA, MINUNILE si HARISMELE sfantului | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: ATINGEREA DELICATĂ A UNUI SFÂNT, CARE FACE SĂ CURGĂ HARUL ȘI PRIN INIMA TA… Marturii ale Mitropolitului Nicolae al Mesoghiei despre CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL si darul iubirii sale jertfelnice pentru toti cei care sufera. CONVERTIREA MINUNATA A
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate