Sfantul Serafim de Sarov si MONAHISMUL PRIGONIT
“[…] Aceasta tema este, incontestabil, una din cele mai adanci si mai greu de atins. Contemporanii, auzind din gura celor vii aceleasi cuvinte pe care le citesc in Sfanta Scriptura, nu ii rabda, ii socotesc nebuni si mandri, ii gonesc cu deplina constiinta a propriei lor dreptati, ba chiar sincer gandesc ca “aduc slujba lui Dumnezeu“ (Io. 16:2). Si daca nu am avea inaintea ochilor nostri pilda prorocilor, Apostolilor si Sfintilor Parinti ai Bisericii, fara gres ne-am pierde si am deznadajdui; pentru ca ceea ce intalnim este total opus a ceea ce dorim din tot sufletul. Noi tanjim catre dragoste si intalnim ura. Noi tanjim catre unire, si drept raspuns primim respingere si sfasieri. Dara culmea celor pomenite sunt evenimentele din Vinerea Mare. Aceasta culme nimenea dintre oameni nu a atins si nu va atinge. Insasi Dragostea, Dumnezeu, s-a aratat in lume, pentru nemarginita Lui dragoste pentru ea, iar lumea L-a lepadat si L-a rastignit. In acea zi, cu adevarat stranie si infricosata, Hristos singur statea inaintea judecatii Stapanirii Imperiului Roman, cel mai drept in acea vreme; si in sfarsit, inaintea judecatii poporului simplu care se adunase in multimi in Ierusalim, de praznicul Pastilor. Si toti l-au osandit mortii. Iar mai presus si mai mult decat toti, reprezentantul Bisericii Vechiului Legamant. Vrajmasia lor nu s-a potolit nici cu moartea. Si dupa moarte, cand stapanirea s-a linistit, cand poporul, in desertaciunea lui, deja uitase de El, slujitorii Bisericii nu incetau sa-l urmareasca.
Vorbesc despre cele de mai sus ca despre o lege duhovniceasca in virtutea careia, dupa cuvantul Apostolului Pavel, toti care voiesc cu buna-cinstire a vietui intru Hristos Iisus prigoni-se-vor (2 Tim. 3:12). Si aceasta este de neocolit. Dar mai mult, in momentul de fata voiesc sa evidentiez aceasta lege inca si pentru ca tot ce paseste pe aceasta cale duhovniceasca trebuie sa aiba in vederenu numai aspectul ei negativ, adica prigoana, dar si cel pozitiv – ca manifestarea unei anumite dreptati a lui Dumnezeu, ca o pronie plina de purtarea de grija pentru robii si slujitorii lui Dumnezeu, ca ceva de absoluta trebuinta pentru insisi cei prigoniti. Sfantul Isaac Sirul spunea ca daca lui Pavel ii trebuia un “imbolditor trupului” (2 Cor.12:7), ca sa-l “bata peste obraz”, atuncea taca toata gura – adica noua tuturor ne trebuiesc acei imbolditori, acele prigoane, ca niste conditii pentru inaltarea catre cunoasterea lui Dumnezeu si a dragostei Lui; ca niste conditii neocolite noua, pentru a pastra harul primit de sus.
[…]
Cuvantul despre monahism este deosebit de greu, mai cu seama cand despre el vorbeste un monah. A spune ca monahismul este “sarea lumii“, indreptatirea a insesi existentei ei (fiindca mai ales prin monahism se atinge telul pus inaintea omului – indumnezeirea, se infaptuieste chemarea pusa in om de catre suflul dumnezeiesc), inseamna a starni un vifor de indignare impotriva luisi. Cand intalnim aceasta constiinta la Apostolul Pavel, ea nu starneste nici un protest. Dar cand un om viu vorbeste despre ea, el neaparat “va fi scos afara”. Astfel de pilde ni s-au aratat in vietile sfintilor, precum Cuviosul Simeon Noul Teolog si Cuviosul Serafim din Sarov.
Cititi cu atentie viata celui din urma, si veti vedea cate prigoane a suferit din partea tuturor: chiar si de la episcopi, chiar si de la stareti, chiar si din partea f
ratilor manastirii. Desigur, daca ani de zile s-a ascuns in padure, hranindu-se cu loboda, oare nu este limpede ca manastirea nu-i dadea nici de mancare? Nu putea sa-si apere netulburarea, nu putea sa-si apere libertatea decat pe calea indepartarii si a infranarii la culme. Ani de zile a tacut, a trait ca un iesit din minti. Cu orisicine se intalnea, cadea cu fata la pamant si ramanea asa pana plecau oamenii, monahii, ca sa nu spuna nici un singur cuvant, pentru ca orice cuvant ar fi intetit vrajmasia impotriva lui. Ca un iesit din minti, ca unul ce nu ingreuia manastirea materialmente cu nimic, mai era inca rabdat. Si asa au trecut zeci de ani pana sa iasa la slujirea oamenilor, dupa o vadita porunca de sus; si nici dupa aceea nu a incetat sa apara indoielnic in ochii mai-marilor clerici. Nici printre fratii manastirii nu se bucura de autoritate. Numai poporul l-a iubit si venea catre el. Daca ne uitam cu luare-aminte la vietile sfintilor nevoitori, citindu-le cu dreapta intelegere, vom descoperi aceasta lege duhovniceasca aproape in toate cazurile. Exceptiile au fost extreme de rare. Si aceasta se intampla numai atunci cand inaltele stapaniri, bisericesti sau statale, ii aparau si ii acopereau asa cum se cuvine.
Zicand “ii acoperea asa cum se cuvine”, vreau sa adaog ca printre credinciosi sau ierarhi adesea se poate observa inclinarea de a veni in ajutor, dar aproape intotdeauna, la “inclinarea de a ajuta”, ei pun celui ce primeste ajutorul conditii de un soi sau altul. Cu alte cuvinte, ei se vor implica in viata lor intr-un fel sau altul; iar cand conditiile lor nu se implinesc, caci nu corespund cautarilor monahilor, atunci se retrage si ajutorul. Aceasta se poate observa din experienta intregii istorii a monahismului. Tocmai de acest fel de implicare cu prilejul ajutorului a condus la faptul ca Sfantul Munte Athos s-a sustras de sub conducerea stapanirilor. Mai tarziu independenta monahilor a fost intrucatva stavilita, dar totusi pana astazi manastirile de la Sfantul Munte raman “stavropighice”. In aceste conditii, pana astazi manastirile se bucura de drepturi foarte ample de autogestiune. Si, in esenta, supravegherea sau stapanirea patriarhului de Constantinopol are caracterul de acoperire, si nu de implicare...”.
- CITITI MAI MULT IN: Parintele Sofronie despre monahismul cel pururea prigonit
Legaturi:
- Atentie la inima rece si la purtarea lingusitoare!
- SFANTUL SERAFIM DE SAROV: Dobandeste pacea si mii de oameni din jurul tau se vor mantui! DAR CARE ESTE SI CUM DOBANDIM PACEA ADEVARATA?
- SFANTUL SERAFIM DE SAROV (2 ianuarie) DESPRE MIZA UITATA SI SCOPUL ADEVARAT AL INSESI EXISTENTEI NOASTRE: “Sunt intru Duhul Domnului ori nu?”
- DUHUL SFANT – UNTDELEMNUL FECIOARELOR INTELEPTE. OARE L-AM DOBANDIT?
- Sfantul Serafim de Sarov, CALAUZA CATRE VESNICIE
- “Cuvioase Serafime! Ingerule pamantesc, cauta din inaltime spre acei ce patimesc!”
- SFANTUL SERAFIM – BATRANUL CU DUH DE COPIL
- Sfantul Ioan Maximovici despre Cuviosul Serafim de Sarov
- Sf. Ioan de Kronstadt – Descoperire cereasca aratata in vis
- SUNT CHINURILE IADULUI O REALITATE? Doctoria amara a Evangheliei
***
Doneaza pentru filmul "Scrum"
http://www.youtube.com/watch?v=iZQzT79qSAk
sfantul Serafim de Sarov este unul dintre cei mai mari sfinti din ortodoxie. Azi ma inchin din nou si cer ajotor pentru a iesii din nevoi .
Multumim pentru articol , ca intotdeauna
“Odata insanatosit, se reintoarse in ‘pustia’ sa si, nemaiputand veni la manastire cu regularitate, cum facea inainte, el inceta cu totul sa mai vorbeasca cu oamenii. De fiecare data cand intalnea pe cinava in padure, i se inchina pana la pamant, fara a scoate un cuvant, ramanand asa pana cand omul se indeparta. El A REUSIT astfel SA-SI PASTREZE MINTEA INALTATA LA DUMNEZEU fara intrerupere si fara abatere.
Intre timp egumenul manastirii murit si unii calugari au inceput sa se arate dusmanosi fata de sfantul pustnic, ACUZANDU-L CA S-A DESPARTIT DE COMUNIUNEA CU BISERICA.”
(Vietile Sfinilor pe ianuarie, Viata Sfantului Serafim de Sarov)
Nici mai mult nici mai putin decat apostat a fost catalogat de catre unii contemporani Sfantul Serafim. Noi, cei de azi indemnam la calea si nevointa sfantului, dar cu contemporanii nostri ne purtam exact ca aceia care l-au nedreptatit.
Numai ca Domnul ii slaveste pe placutii Sai, cei asemenea “smeritului Serafim”.
Doamne ajuta,
noi am inceput sa citim la Psaltire din data de 1 ianuarie cate 3 catisme la sfarsitul carora citim pomelnicul din Psaltire unde il pomenim si pe Gheronda Efrem.
Pentru cine este interesat, astazi am citit catismele 4, 5, 6, iar maine citim catismele 7, 8 si 9.
Ora de intalnire (la rugaciune) este 21.30.
va asteptam
pr Prodromos
@ parintele Prodromos:
Va multumim! Incercam sa intram si noi si incurajam si noi participarea la aceasta randuiala.
Pericopa evanghelica: Marcu 10, 2- 12
2. Şi apropiindu-se fariseii, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase femeia.
3. Iar El, răspunzând, le-a zis: Ce v-a poruncit vouă Moise?
4. Iar ei au zis: Moise a dat voie să-i scrie carte de despărţire şi să o lase.
5. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a scris porunca aceasta;
6. Dar de la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu.
7. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa.
8. Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup.
9. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă.
10. Dar în casă ucenicii L-au întrebat iarăşi despre aceasta.
11. Şi El le-a zis: Oricine va lăsa pe femeia sa şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea.
12. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul ei şi se va mărita cu altul, săvârşeşte adulter.
Pericopa apostolica: Evrei 12, 25- 29
25. Luaţi seama să nu vă lepădaţi de Cel care vorbeşte. Căci dacă aceia n-au scăpat de pedeapsă, nevoind să asculte pe cel ce le grăia pe pământ, cu atât mai mult noi – îndepărtându-ne de Cel ce ne grăieşte din ceruri –
26. Al Cărui glas, odinioară, a zguduit pământul, iar acum, vorbind, a făgăduit: “Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci şi cerul”.
27. Iar prin aceea că zice: “Încă o dată” arată schimbarea celor clătinate, ca a unor lucruri făcute, ca să rămână cele neclintite.
28. De aceea, fiindcă primim o împărăţie neclintită, să fim mulţumitori, şi aşa să-I aducem lui Dumnezeu închinare plăcută, cu evlavie şi cu sfială.
29. Căci “Dumnezeul nostru este şi foc mistuitor”.
” O data s-a intimplat sa slujesc ca diacon in Sfinta si Marea Joi.Dumnezeiasca Liturghie a inceput la ora doua dupa amiaza si,ca de obicei a fost precedata de Vecernie.Dupa vohodul cel mic si ectenii,eu,biet pacatos ce sint,am exclamat in cadrul usilor imparatesti: O,Doamne,mintuieste-i pe cei credinciosi si ne auzi pe noi…si intrind pe usile imparatesti si ridicind orarul catre oameni am incheiat: Si in vecii vecilor…cind deodata am fost izbit de o raza ca lumina soarelui.
Uitindu-ma la aceasta stralucire,L-am vazut pe Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos,sub infatisarea Fiului Omului,stralucind in slava si lumina de nedescris,inconjurat de Puterile ceresti,ingeri si arhangheli,heruvimi si serafimi,ca de un roi de albine,si zburind prin usile dinspre apus ale bisericii.
Ajungind la amvon,Domnul a ridicat preacuratele Sale miini si i-a binecuvintat pe clerici si intreaga adunare; iar apoi,intrind in icoana Sa care se afla in dreapta portilor imparatesti,Se schimba la fata,inconjurat de cetele ingeresti,care straluceau intr-o lumina de nedescris in toata biserica.
Iar eu,care sint praf si cenusa,intilnindu-L pe Domnul Iisus atunci in aer,am primit o binecuvintare speciala din partea Sa; imi simteam
inima curata,iluminata de bucurie in dulceata dragostei fata de Domnul!
Chipul Sfintului Serafim se schimba si,izbit de acea dumnezeiasca descoperire,nu se putea nici macar misca din locul sau de linga portile imparatesti.Cind parintele Pahomie observa acest lucru,trimise doi alti ipodiaconi,care il luara de brat si il dusera la altar.Acolo,el continua sa
stea nemiscat,timp de trei ore in extaz.Si doar chipul i se schimba permanent;acum era alb ca zapada,apoi ca un fulger ii lumina intreaga infatisare.
Sfintul Serafim de Sarov
Sfintele si Dumnezeiestile Liturghii!Dumnezeu si cerurile intregi in
mijlocul nostru!
daca prin monahism se atinge telul indumnezeiri si se infaptuieste chemarea ptr suflul dumnezeesc, restul oamenilor ptr ce mai traiesc.HRISTOS a murit pentru monahi sau pentru toata omenirea
@gica:
Monahismul reprezinta, am putea spune, o prefigurare a omenirii mantuite dupa Invierea cea de Obste. Caci atunci, zice Mantuitorul, vom fi ca ingerii din ceruri, iar monahii sunt numiti deseori ingeri in trup pentru vietuirea lor.
Altfel, desigur ca indumnezeirea si mantuirea este pentru toti oamenii – iar cele doua cai obstesti prin care se lucreaza aceasta sunt monahismul si viata in familie.
@Gica
“Cat despre faptul ca tu esti laic iar eu calugar,aceasta nu are nici o importanta.Ceea ce conteaza inaintea Lui Dumnezeu este adevarata credinta in El si in Fiul Sau unic.Pentru aceasta ne este daruit harul Duhului Sfant.Domnul cauta inimile din care se revarsa dragostea pentru El si pentru aproapele,si aici este tronul pe care voieste sa stea si sa se descopere in plinatatea Slavei Sale.[…]Domnul este aproape de toti cei care Ii sunt credinciosi si care Il iubesc din tot sufletul;El implineste la fel rugaciunea calugarului precum si a laicului,cu conditia ca ei sa TRAIASCA IN CREDINTA.”
(din dialogul Sfantului Serafim de Sarov cu Motovilov despre Duhul Sfant)
P.s. Ma inscriu si eu la propunerea pr.Prodromu de a citi 3 catisme la ora 21,30Doamne ajuta-ne!