Sfantul Serafim de Viriţa: “Banii si inselaciunile lumii vor pierde mai multe suflete decat prigoana ateista!”

2-10-2007 Sublinieri

Domnul este puternic sa ridice lucratori ai Sai daca Îl vom ruga. Hai sa ne rugam si sa cerem, si atunci si din pietre Domnul îi va ridica pe alesii Sai!“.

enimage1.gif

În cele mai grele timpuri se va mântui mai usor acela care în masura puterilor sale se va nevoi cu rugaciunea lui Iisus, trecând de la chemarea numelui Fiului lui Dumnezeu la rugaciunea neîncetata“.

La întrebarea unui fiu duhovnicesc despre viitorul Rusiei, staretul i-a zis sa se apropie de geam si sa priveasca. Acela a vazut Golful Finic si o multime de vapoare care navigau sub diferite pavilioane.

– Cum sa înteleg aceasta? l-a întrebat el pe batiuska.

Staretul a raspuns:

– Va veni o vreme când va fi în Rusia o înflorire duhovniceasca. Se vor deschide multe biserici si manastiri si chiar cei de alte credinte vor veni sa se boteze la noi pe astfel de corabii. Dar aceasta nu va fi pentru mult timp, ci pentru aproximativ 15 ani, iar apoi va veni antihristul.

– Va veni vremea când Rusia va fi sfâsiata în bucati. La început o vor împarti, iar apoi vor începe sa jefuiasca bogatiile ei. Occidentul va concura în toate felurile posibile la distrugerea ei si va da partea ei rasariteana pâna la o vreme în stapânirea Chinei. Extremul Orient îl vor acapara în mâinile lor japonezii, iar Siberia – chinezii, care vor veni în Rusia, se vor face casatorii mixte, iar în final prin viclenie si perfidie vor lua teritoriul Siberiei pâna la Urali. Când China va voi sa treaca mai departe, Occidentul se va opune si nu va permite. Multe tari se vor întoarce împotriva Rusiei, dar ea va rezista, pierzând mare parte din pamânturile sale.

Acesta este razboiul despre care spune Sfânta Scriptura si proorocii ca va deveni pricina pentru unirea întregii omeniri. Oamenii vor întelege ca nu se poate trai asa pe mai departe fiindca tot ce este viu va pieri si vor alege un guvern unic care va fi antecamera împaratiei lui Antihrist. Apoi vor începe prigoanele asupra crestinilor; când în adâncul Rusiei vor iesi primele esaloane din orase trebuie sa se grabeasca cineva sa iasa între primii, caci multi dintre cei ce vor ramâne vor pieri. Va veni împaratia minciunii si raului. Va fi atât de greu, atât de dificil si îngrozitor încât sa nu dea Dumnezeu sa traiesti pâna atunci. Dar noi nu vom prinde acele vremuri.

Daca oamenii din toata lumea, toti pâna la unul, în acelasi timp s-ar fi pus în genunchi sa se roage macar cinci minute lui Dumnezeu spre a prelungi viata, ca sa mai dea Domnul vreme de pocainta….

Daca poporul rus nu va veni la pocainta, se poate întâmpla iarasi sa se ridice fratele împotriva fratelui. Va veni vremea când nu prigoana, ci banii si înselaciunile lumii acesteia îi vor îndeparta pe oameni de Dumnezeu si vor pieri mai multe suflete ca în vremea prigoanei ateiste.

Pe de o parte vor înalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura împaratia minciunii si raului. Biserica adevarata totdeauna va fi prigonita, iar sa se mântuiasca cineva va putea numai prin boli si amaraciuni, caci prigoanele vor avea un caracter cât mai subtil si neprevazut; înfricosator va fi sa ajunga cineva la acei ani”.

Staretul vorbea despre rolul important al tineretului în viitoarea renastere a Bisericii. El spunea ca vor veni vremuri (si deja au venit!!) când destrabalarea si decaderea moravurilor tinerilor vor atinge ultimele limite, cele mai de jos. Aproape ca nu vor ramâne din cei nedepravati. Ei vor considera ca totul le este permis pentru satisfacerea poftelor si placerilor, în bande si gasti, vor jefui si corupe.

Dar va veni vremea când se va auzi glasul lui Dumnezeu, când va întelege tineretul ca în continuare nu se mai poate trai asa si vor ajunge la credinta pe diferite cai, se va întari râvna pentru nevointa. Cei care erau pâna atunci pacatosi, betivi vor merge la biserica, vor simti o mare sete de viata duhovniceasca, multi se vor face monahi, se vor deschide manastirile, iar bisericile vor fi pline de credinciosi. Atunci vor merge tinerii în pelerinaj prin Sfintele Locuri, va fi o vreme slavita. Iar pentru faptul ca acum pacatuiesc, mai apoi se vor pocai fierbinte.Ca si lumânarea care înainte de a se stinge pâlpâie mai luminos, luminând totul cu ultima lumina, asa va fi si viata Bisericii. Si acest timp este aproape“.

(in: “Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum”, vol I)

0321seraphim-vurits0020.jpg

Sfantul Serafim de Viriţa (1866-1949)

Va recomandam si:


Categorii

Pentru tineri, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Sfantul Serafim de Virita, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

60 Commentarii la “Sfantul Serafim de Viriţa: “Banii si inselaciunile lumii vor pierde mai multe suflete decat prigoana ateista!”

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Doamne ajuta sa raminem in priveghere!

  2. Si tot asa de puternica este si Rugaciunea catre Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, cu cuvintele: “PREA SFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU MANTUIESTE-NE PRE NOI”!

    Acest cuvant “MANTUIESTE-NE” nu are inteles Soteorologic, precum Mantuirea Savarsita de Hristos prin Jertfa Sa Rascumparatoare de pe Cruce, ci are intelesul de “SCAPA-NE si IZBAVESTE-NE si SLOBOZESTE-NE pe noi din nevoi si satramtorari si necazuri si lipsuri si asupriri nevazute si napaste si ispite care vin peste noi in viata”!.

    Mi-e jena sa spun ceva, dar o voi face, si anume cand m-am rugat prima data cu acesata Rugaciune catre Prea Curata am simitit o pace deosebita in lautrul meu si a gandurilor, dar imediat, chiar imediat dupa ce am incetat sa ma rog cu acesta rugaciune am avut o ispita destul de grea si am vazut ca vrajmasul s-a suparat foarte ca m-am rugat asa.

    Insa este o rugaciune minunta!

    Parintele Paisie Aghioritul spune undeva (parca in acele discutii cu tanarul care a practicat yoga si a mers in India, publicate in lucrarea “Parintele Paisie si marii iniati ai Indiei”) ca ESTE TOT UNA SI EGALA IN PUTERE Rugaciunea catre Maica Domnului cu cuvintele de mai sus, sau RUGACIUNEA LUI IISUS propriu-zisa!

    Am auzit o data de la un frate crestin duhovnicesc ca el a citit undeva ca : “CE POATE DUMNEZEU CU PUTEREA LUI CEA MARE SI FARA DE HOTARE, tot asa POATE PREA CURATA MAICA DOMNULUI CU RUGACIUNILE EI CATRE FIUL SAU si CATRE SFANTA TREIME!”

    Si acum, intorcandu-ne la ceea ce a spus acest minunat Parinte si Sfant Serafim de Virita despre MANTUIREA IN VREMURILE DIN URMA PRIN RUGACIUNEA LUI IISUS, trebuie sa spunem ca este intrutotul adevarat!
    Si spunem asta nu pentru ca am vrea sa-i dam dreptate acestui Om al lui Dumnezeu cu orice pret, ci pentru ca multi dintre noi am gustat si am vazut CA BUN ESTE DOMNUL! si ca un “GUST” duhovnicesc minunat pentru sufletul si duhul nostru launtric are NUMELE LUI! (cf. Psalmul 33, vers.8; cf. FILIPENI, cap.2, vers.9 si 10)! si ca oricine CHEAMA ACEST NUME PREAPUTERNIC SE VA MANTUI! (cf. IOIL, cap.3, vers.5; FAPTELE APOSTOLILOR, cap.2, vers.21, ROMANI, cap.10, vers.13).

    Asadar sa CHEMAM si noi in inima noastra Numele ATOTPUTERNIC AL LUI HRISTOS (in fata caruia se pleaca orice genuchi al oricarei fapturi din Cer, de pe Pamant si de Subpamant, cf. FILIPENI, cap.2, vers.9-11) ca sa avem parte AJUTORUL LUI si sa ne mantuim! AMIN!

    SLAVIT SA FIE DOMNUL!

  3. Pingback: Război întru Cuvânt
  4. Cine a citit ‘Manualul Isihiei’ de Vladica Antonie Marturisitorul cred ca i-a dat de gandit in privinta Rugaciunii Isihaste. Nu spun ca nu este BUNA, nu spun ca nu e bine s-o deprinzi, DAR exista cateva pericole:

    Daca nu pazesti poruncile, daca nu esti fara de griji si fara de ganduri si fara de pareri, daca nu ai dragoste frateasca si nepatimasa, daca nu ai smerita intelepciune si nu esti pasnic cu toti oamenii si cu toata zidirea lui Dumnezeu sa nu indraznesti! Intareste cele spuse mai sus prin Sf.Simeon care porunceste si indeamna la rugaciunea acesta pe arhierei, preoti, calugari, mireni dar ii si infricoseaza pe cei ce incep fara de sfatuire si cu neluare-aminte – se refera la cei – inca lumesti – stapaniti de patimi care, indraznind, chiar daca au primit ceva mangaiere duhovniceasca, in zadar o fac pentru ca este o inselare datorita lipsei trevziei. Apoi! ‘Rugaciunea inimii este un dar de la Dumnezeu, si nicidecum un produs al mintii omenesti. Ea cere conditii favorabile precum si practicarea isihiei’ spune schimonahul Ieronim. ‘In unele conditii favorabile, in inima nevoitorului se poate naste rugaciunea de sine miscatoare, dar care nicidecum nu trebuie considerata drept rugaciune harica.Aceasta stare este doar o faza a rugaciunii. Se poate intampla ca nevoitorul sa ramana in aceasta faza pentru toata viata. Pagubitor insa, este a crede ca aceasta este rugaciunea harica, inselare care vine de la draci si de la increderea in sine. Sfarsitul acestora este vrednic de compatimire.’

    P.S. Cand am auzit – acum cativa ani – de aceasta rugaciune, mi-am pus in cap sa o spun si eu; am simtit o incalzire putin mai jos de inima, dar – la scurt timp – s-a aprins in mine patima desfranarii de parca m-as fi ‘alimentat’ inclinarea spre fapta cu cine stie ce imagini pornografice sau intr-alt mod. Am patit-o pe pielea mea! Asa ca, fara sfatuire si fara curatire, e periculos!

  5. Asa este, Magda. Multumim mult pentru completarile foarte utile referitoare la rugaciunea lui Iisus si riscurile mari ale practicarii ei oricum si fara o indrumare stricta. Ceea ce nu trebuie insa sa ne descurajeze in ce priveste chemarea Domnului si vorbirea cu El cat mai des posibil, in orice forma si in orice conditii, asa cum ne sfatuieste parintele Rafail, si prin simplul strigat: “”Doamne!”.

  6. Si eu am citit de curand in Rugaciunea lui Iisus. Unirea mintii cu inima si a omului cu Dumnezeu/arhim.Mina Dobzeu si ierod. P. Cleopa ca nu este bine sa ne apucam de aceasta lucrare patimasi fiind, neimpacati cu aproapele si fara binecuvantarea unui duhovnic iscusit in practicarea Rugaciunii lui Iisus. Se vorbeste acolo si despre caldurile amagitoare care pot aparea daca punem mintea la jumatatea, in josul inimii sau in mijlocul pantecelui.
    E interesant de citit cartea.

    Totusi vad o contradictie intre interzicerea inceperii lucrarii acestei rugaciuni plini de patimi fiind si scopul ei, acela de a ne curati de patimi. Ne trebuie atentie.

    Printre primele dati cand am auzit de rugaciunea lui Iisus a fost acum cativa ani la Pestera Sf.Andrei si nu cred ca cei de acolo ar fi sfatuit in practicarea ei daca ar fi fost un pericol ( sfaturile”).

    Am citit multe fara indrumare adecvata, nici nu pot spune ca m-am apucat de o practicare serioasa a acestei rugaciuni si poate nici nu o voi face, adica nu stiu daca pe asta ma voi concentra, am intrerupt-o, am deznadajduit, neobservand folos, sporire (se spune ca daca intrerupem aceasta lucrare ne va parea foarte rau), am citit ca aceasta rugaciune poate declansa si arata patimile care ne stapanesc la adevarata lor amploare (prezenta diavolilor in om), iar apoi, incetul cu incetul, le va nimici.

    Am citit si ca ne putem ruga pentru altii cu Rugaciunea lui Iisus…

    Legat de ce spunea Vela Gheorghe, de pomenirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu,am gasit foarte interesanta formularea “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si ale tuturor sfintilor Tai, miluieste-ne pe noi!”, punand astfel dreapta mijlocire in rugaciunea noastra…

    …si mai sunt multe sfaturi folositoare in carte-

    Eu personal, desi nu practic riguros Rugaciunea lui Iisus, o spun in diferite momente; e o rugaciune simpla si cred ca este bine sa ne deprindem cu ea; sunt pomenite si formele mai scurte!

    Dumnezeu sa ne ajute!

    Multumiri pentru text!

    Aud pentru prima data si de “Manualul isihiei”-imi poate spune cineva mai multe despre autor?!

    Doamne, ajuta! Duminica frumoasa, binecuvantata! Doamne,ajuta!

  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Sf. Serafim de Virita - o pilda despre puterea rugaciunii pentru aproapele
  8. Pentru Adriana:

    Carticica este mica; ii spune ‘Calea Rugaciunii launtrice’ – Manualul Isihiei de Vladica Antonie Marturisitorul; Colectia Cetatea Crestina, Editura Bunavestire (Galati-2003), editor Danion Vasile.
    O sa-ti atraga atentia imediat! Vladica are o privire ‘crunta’; cred ca, mi-a starnit curiozitatea cum asa un ‘fioros’ poate spune atat de mult si de valoros referitor la subiect.

  9. @Magda: Multumesc. Nu stiu daca am sa gasesc cartea. Vezi si Sbornicul – Culegere despre Rugaciunea lui Iisus (Culegere din invataturile Sfintilor Parinti si din indrumarile oamenilor incercati, care au pus rugaciunea in lucrare) (imi cer scuze daca toata lumea o stia). P.S. Cele ce spui imi amintesc de o alta privire incruntata: cea a Sf.Nicolae din Biserica Sf.Gheorghe Nou, dar eu prefer alte reprezentari, desi nu ma feresc de parinti duhovnicesti severi. Dumnezeu sa ne ajute!

  10. Pentru Adriana:
    Ei, uite: tu ai ‘Sbornicul’ dar nu-l am eu – eu am doar ‘Manualul Isihiei’; o sa caut sa iau Sbornicul tu – Manualul Isihiei :); l-am mai vazut prin librarii; daca n-ai sansa de reusita cauta la comanda carti online – s-ar putea sa gasesti.

  11. @Magda: Am comandat-o azi de la Egumenita. Multumesc.

  12. Pingback: Război întru Cuvânt » “SISTEMUL” sau CUM LUCREAZA SATANA “LA DOUA MAINI”
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » Vremea robiei eleniste si a Sfintilor Macabei - semn puternic dat noua, celor de pe urma
  14. Pingback: Război întru Cuvânt » Chiar vine sfarsitul lumii?
  15. Pingback: Război întru Cuvânt » Intre TEROARE si… TORPOARE sau TAINA FARADELEGII IN ACTUALITATE
  16. Pingback: Război întru Cuvânt » Iubirea de avutii si multa grija ne pregatesc sa-l primim pe antihrist
  17. Pingback: Război întru Cuvânt » Cum preamareste ziarul patriarhal Lumina erezia protestanta a cultului bogatiei
  18. Ce sa spun? Rugaciunea lui Iisus nu este periculoasa. In schimb te pune fata in fata cu tine insuti, diavolii vor incerca sa te opreasca sa o practici – pentru ca ne pune in legatura directa cu Dumnezeu. Da, la inceput s-ar putea sa fie foarte greu sa o practici, pot aparea tot felul de patimi, dar nu trebuie sa ne oprim, ci sa luptam in continuare. Cand diavolii vor aparea cu tot felul de inselari si vor incerca sa ne inspaimante, sa continuam sa luptam, adica sa rostim rugaciunea lui Iisus, chiar daca ne vom simti paralizati de frica. Cu timpul, aceasta frica va disparea si Domnul se va stabili in inima noastra, asa ca atunci nu ne vom mai teme de diavoli. Nici macar atunci cand vom vedea ingeri sau preoti sa nu fim 100% convinsi ca ei sunt cine pretind a fi, poate fi inselare. Dar daca noi ne rugam cu rugaciunea lui Iisus ignorand acele “vedenii”, fara mandrie, fara sa avem pretentia ca noi am merita sa vedem pe Dumnezeu, ci ne rugam simplu – fara ganduri ascunse – iar “vedeniile” persista, ba mai mult, parca se completeaza cu rugaciunea lui Iisus, putem fi siguri ca sunt de la Dumnezeu. Daca rugaciunea le face sa dispara este clar ca ele erau de la diavol. Si ar mai fi un mod de verificare – ceea ce spun acele duhuri trebuie sa corespunda 100% cu poruncile dumnezeiesti. Daca exista cea mai mica nepotrivire, atunci duhul acela nu e trimis de Dumnezeu.
    Nu rugaciunea lui Iisus e periculoasa, ci faptul ca noi nu luptam cu patimile noastre si cu noi insine.

  19. Pingback: Război întru Cuvânt » “Ereticii vor pune mana pe Biserica, isi vor numi peste tot slugile si-i vor prigoni pe pastori si monahi”
  20. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Serafim de Virita sau despre puterea rugaciunii in valtoarea razboiului
  21. PARINTELE CLEOPA INDEMNA PE TOTI SA SPUNARUGACIUNEA INIMII! DAR SI SA SE ROAGE 3 ORE PE ZI. O CASTIGAM ZI DE ZI, SA NU UITAM CA IN RAI PRIMUL INTRAT A FOST TALHARUL DE PE CRUCE. LA FEL MARIA MAGDALENA S-A SCHIMBAT RADICAL CREZAND. EU SUNT FOARTE PACATOS DAR RUGACIUNEA INIMII DESI O ZIC DOAR CU BUZELE IMI ADUCE PACE, SI IMI PREIA ORICE GANDURI RELE PENTRU MOMENT. EU ZIC SA NU CENZURAM NIMIC, CACI PARINTELE ARSENIE BOCA ZICEA CA: “DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU PENTRU CEL MAI MARE PACATOS, ESTE MAI MARE DECAT DRAGOSTEA CELUI MAI MARE SFANT PENTRU DUMNEZEU”. DOAMNE AJUTA!SI MULTUMESC ADMINISTRATORULUI PENTRU FRUMOASELE TEME SI SFINTI PE CARE II PREZINTA ZILNICA. SA VA TINA DUMNEZEU!POATE IL MAI ADUCETI IN PRIM PLAN SI PE SFANTUL CONSTANTIN BRANCOVEANU, SI FAMILIA SA CARE AU MURIT DEMNI PENTRU HRISTOS SI ORTODOCSIE. MULTUMESC.

  22. Pingback: Război întru Cuvânt » Sf. Lavrentie de Cernigov: “Vor fi multi surzi si multi orbi…”
  23. Pingback: Război întru Cuvânt » Evanghelia despre grijile vietii si inchinarea la doi domni
  24. Pingback: Război întru Cuvânt » Enciclica-soc a Papei Benedict, moment crucial pentru viitorul Noii Ordini: “ESTE URGENTA INFIINTAREA UNEI REALE AUTORITATI POLITICE MONDIALE”!
  25. Pingback: Război întru Cuvânt » EPISTOLA UNUI SFANT CONTEMPORAN: “Pregatiti-va, dragii Bunelului, pregatiti-va…”
  26. Pingback: Război întru Cuvânt » Nasterea unui sfant in imparatia vesnica: Fericitul Batran Selafiil din Siberia. “SUNT VREMURI DE MARTURISIRE. SA NU PRIMITI SA FITI AI ALTCUIVA!”
  27. Pingback: Al treilea razboi mondial: profetiile si actiunile SISTEMULUI. | previziuni.eu
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate