“Nu am om!” – SINGURATATEA, IZOLAREA, INDIFERENTA DE NEIERTAT vs. MENIREA BISERICII ca Trup tainic al lui Hristos: “FIECARE CADE SINGUR, dar ne mantuim in comunitatea Bisericii”; “Toti ne ingrijim numai pentru noi insine, insa pentru celalalt nu facem nimic si de aceea vom da socoteala”
ATOR-MMB:
„Problema” tinerilor este în altă parte
(în dialog cu IPS Pavlos, Mitropolit de Sisaniou și Siatista, la Hramul Cuvioasei Parascheva, Iași 2014)
[…]– Problema pastorației tinerilor este în altă parte. Uite, îți voi povesti o întâmplare de la noi din eparhie. „Un preot îmi spunea că a fost vizitat de un domn profesor la vreo 65 de ani, un om inteligent, educat dar indiferent religios. Nu mai fusese pe la biserică din tinerețe. Îi murise de curând soția și căzuse într-o stare de tristețe adâncă. În clipele cele mai negre și amare se gândea chiar la sinucidere. Se gândea că nu mai are pentru ce trăi, că nu va putea suporta mult timp singurătatea și că este sub condiția lui să trăiască în starea aceea de decădere. Nemaiaflând niciun punct de sprijin a apelat în ultimă instanță la preotul din parohie.
– Domnule profesor, i-a spus preotul, viața continuă. Nu se poate! Uitați, vă așteptăm duminică aici la biserică. O să vedeți, o să prindeți curaj. Aici este familia lui Dumnezeu din comunitatea noastră, sunt oameni buni, o să vorbiți cu ei și o să vă întăriți sufletește. Credincioșii noștri vă vor primi cu drag și vă vor susține. Sunt oameni evlavioși, o să-i cunoașteți. Dialogul cu domnul profesor a durat aproape o oră. Părintele a făcut tot ce a putut pentru a-l încuraja și a-l apropia de Biserică, pentru a-l aduce la slujbă unde să se întâlnească cu ceilalți credincioși. Duminică, profesorul a venit la biserică, a stat la slujbă, s-a însemnat stângaci cu semnul sfintei cruci, iar la final a făcut ce-a văzut că au făcut și ceilalți; a sărutat icoanele, a luat anaforă… S-a uitat apoi împrejur pentru a vorbi cu „frații din familia lui Dumnezeu” din parohie, din comunitatea lor, pentru a-i cunoaște și a împărtăși din suferințele lui. A încercat să intre în vorbă cu câțiva credincioși dar aceștia i-au răspuns politicos și au plecat fiecare spre ale lor. A rămas singur în biserică cu un om care aranja scaunele și se pregătea să măture. Profesorul s-a dus descumpănit la altar pentru a vorbi cu părintele.
– Părinte, dar nu a fost așa cum mi-ați spus.
– Ce să fie?!
– Păi mi-ați spus să vin la biserică la slujbă că aici mă voi întâlni cu „familia lui Dumnezeu din satul nostru”, că vor vorbi cu mine, că mă vor sprijini, că mă vor ajuta să depășesc supărarea prin care trec, dar… n-a vorbit nimeni cu mine. Au plecat toți și n-am reușit să dialoghez cu cineva.”
– Ai înțeles părinte, m-a întrebat Înaltpreasfințitul?
– Ceva am înțeles, i-am răspuns.
– Mulți dintre credincioșii noștri nu au conștiința Bisericii. Nu înțeleg că omul de lângă el face parte din Trupul lui Hristos, că fiecare creștin botezat le este frate, că este parte a Bisericii, a acestui Trup tainic. Degeaba te chinui să faci activități cu tinerii dacă parohia nu-i primește, dacă creștinii din parohie nu ajută la îmbisericirea tinerilor, nu participă la apropierea lor de Dumnezeu, dacă nu lucrează și ei la integrarea tinerilor în familia lui Dumnezeu din comunitatea lor. Problema tinerilor este în altă parte.
Pr. Nicodim P.
***
Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”
“Cine se mai intereseaza astazi de aproapele sau? Nimeni. Toti ne ingrijim numai pentru noi insine, insa pentru celalalt nu facem nimic si de aceea vom da socoteala.
Căci Dumnezeu, Care este dragoste, nu ne va ierta aceasta indiferenta a noastra pentru aproapele nostru“.
(Cuv. Paisie Aghioritul, “Epistole. Cale catre Cer”)
***
“În această luptă mulţi fraţi de-ai noştri zac la pămînt, acoperiţi de răni, plini de sînge şi nu-i nimeni care să-i îngrijească: nici mirean, nici preot, nimeni; n-au alături de ei nici ajutător, nici prieten, nici frate; că toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii.
Numai atunci sîntem tari, atunci sîntem biruitori, cînd nu urmărim interesul nostru; acum însă sîntem slabi şi ne biruie cu uşurinţă şi oamenii şi diavolul, pentru că urmărim numai interesul nostru, pentru că nu ne apărăm unii pe alţii, nici nu ne întărim cu dragostea cea după Dumnezeu, ci căutăm alte pricini de prietenie: unii neamurile, alţii obişnuinţa, alţii tovarăşii de slujbă, alţii vecinii; orice altă pricină, afară de credinţa în Dumnezeu; şi ar trebui ca numai credinţa în Dumnezeu să lege pe prieteni. Lucrurile însă se petrec cu totul dimpotrivă; sîntem prieteni cu iudeii şi cu păgînii, şi nu sîntem prieteni cu fiii Bisericii“.
(Sf. Ioan Gura-de-Aur, “Omilii la Matei”)
***
PARINTELE CALCIU DESPRE SINGURATATE SI UNIREA INTRU BISERICA
Vindecarea paraliticului de 38 de ani si singuratatea omului contemporan
“Ceea ce e mai dramatic in toata aceasta pericopa evanghelica e singuratatea bolnavului.
Ati auzit? “Doamne, n-am pe nimeni care sa ma arunce in apa si pana sa ma cobor eu, altul intra inaintea mea”. Cea mai tragica postura a omului este singuratatea, izolarea lui totala. Sfantul Ciprian al Cartaginei spune ca fiecare cade singur, dar ne mantuim in comunitate, in comunitatea Bisericii.
A fi singur inseamna a cadea, a te pierde. A fi singur inseamna a nu te gandi decat la tine, pentru ca esti coplesit de suferinta in care zaci. Esti coplesit de inutilitatea vietii. Pentru ca o viata traita singuratic, daca n-ai pe Dumnezeu cu tine, este o viata inutila, pierduta. O viata al carei sens a disparut in clipa in care te-ai insingurat.
Acest bolnav n-avea macar o ruda, un prieten care sa-l ia in clipa in care apa s-a tulburat sa-l arunce in apa, ca sa se vindece. De cate ori nu suntem noi in aceeasi situatie? De cate ori nu suntem singuri si bolnavi si nu putem, si nu avem pe nimeni sa ne ajute sa ne vindecam, sa ne scape de suferinta noastra? Sau in singuratatea si durerea noastra nu avem pe nimeni cu care sa facem partasie, caci, asa cum spune un proverb german, o durere impartasita este injumatatita, iar o durere neimpartasita e o durere dubla. Asa era cu omul acesta.
Dar cu multa milostivire, Hristos l-a intrebat: “Vrei sa te vindeci?”. O intrebare in acest sens, adresata unui bolnav, pare inutila. Fireste ca vrea sa se vindece. Dar aluzia Mantuitorului era la altceva. Omul acesta era bolnav pentru pacatele lui, si cand a fost intrebat: “Vrei sa te vindeci?”, Mantuitorul l-a intrebat in fond: “Vrei sa te vindeci de pacatele tale?”. Dovada ca asa este, vedem mai tarziu, cand Mantuitorul l-a intalnit in temple si i-a spus: “Iata, te-ai facut sanatos. De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se intample tie ceva si mai rau!”.
Ceea ce este iarasi tulburator, si pentru noi si pentru altii, este ca, in clipa aceea cand Iisus a vindecat un bolnav de 38 de ani, in loc ca cei care-l vedeau sa se bucure ca un om si-a recapatat sanatatea, fariseii si carturarii s-au suparat si au spus: “De ce umbli, de ce iti ridici patul sambata?”. N-au spus: “Ne minunam ca esti vindecat! Da, mergi si Ii multumeste lui Dumnezeu!”. I-a interesat numai formalismul Legii, care zicea ca in zi de sambata sa nu lucrezi. Ei sacrificau fiinta umana pentru respectul acestei Legi.
Si l-au intrebat: “Cine te-a facut sanatos?”. Prima data cel vindecat n-a stiut ce sa spuna. Dar cand Iisus l-a intalnit in templu, el s-a dus la iudei si le-a spus: “Iata, Iisus este Cel care m-a facut sanatos!”. Nu era un denunt prin care ii punea pe iudei pe urmele lui Iisus, ci era numai dorinta cuiva de a spune in fata tuturor: “Acest Om m-a ajutat! Acesta m-a vindecat! Acesta a stat langa mine in nenorocire!”. Simtim nevoia sa spunem lucrul acesta cand cineva ne-a ajutat. Simtim nevoia sa marturisim minunea. Nu pentru laude, ci pentru ca am scapat din singuratate, din boala si din durere! Simt nevoia sa spun cine m-a ajutat, cine m-a adus la credinta, cine m-a scapat din pacate si din ticalosia inimii mele. Un preot, un credincios, un prieten… Simt nevoia sa spun: “El m-a salvat!”.Asa a fost si cu acest bolnav.
Iubiti credinciosi, din ce in ce societatea contemporana ne izoleaza tot mai mult. Din ce in ce autoritatile, toate, nu numai cele comuniste, toate autoritatile incearca sa ne izoleze. Sa ne faca mai singuratici, sa fim mai putin legati unii de altii, sa nu comunicam, pentru ca toate autoritatile incearca sa fie totalitare, sa te poata conduce. Comunitatile se conduc mult mai greu decat indivizii izolati, de aceea autoritatile incearca sa ne izoleze.
Comunistii au facut-o prin violenta. Occidentalii nu o fac prin violenta, ci prin aceasta forma de a te declara pe tine unic, ca ai toate drepturile, ca esti independent. Sa fii izolat, sa nu fii legat de parintii tai, sa nu asculti de ei daca esti copil, sa nu te supui nimanui, pentru ca tu esti o fiinta libera. O libertate gresit inteleasa este o revolta impotriva lui Dumnezeu, este nihilism. De aceea s-a ajuns la formele la care s-a ajuns, la toate crimele care bantuie in lume. Sunt atatea orase in care copii de 14 ani si-au ucis profesorii, colegii, parintii. S-a rupt legatura umana cu cei langa care traim. S-a rupt relatia sufleteasca dintre mine si frate, dintre mine si parinti, dintre parinti si copil, dintre prieten si prieten. Suntem tot mai singuri in aceasta exacerbare a personalitatii, care are la baza demonizarea societatii.
Sa incercam sa ramanem uniti. Sa ramanem uniti prin credinta si prin dragostea unuia fata de altul, prin Iisus Hristos. Sa ramanem uniti in comunitatea Bisericii, pentru ca Biserica este singura grupare sociala pozitiva. Toate celelalte grupari duc la autodistrugere. Toate incearca sa distruga fiinta umana, sa faca din ea un instrument, un simplu surub in mecanismul acesta complicat al societatii umane”.
(din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Editura Bonifaciu, 2009)
Legaturi:
2 Commentarii la ““Nu am om!” – SINGURATATEA, IZOLAREA, INDIFERENTA DE NEIERTAT vs. MENIREA BISERICII ca Trup tainic al lui Hristos: “FIECARE CADE SINGUR, dar ne mantuim in comunitatea Bisericii”; “Toti ne ingrijim numai pentru noi insine, insa pentru celalalt nu facem nimic si de aceea vom da socoteala””