SFINTII MUCENICI CIPRIAN SI IUSTINA – puterea sfintitoare a credintei adevarate si rusinarea satanei

2-10-2009 Sublinieri

sf_Ciprian_si_Iustina.jpg

“(…) Luand Ciprian cartile sale de invatatura a chemat pe unul din duhurile cele necurate pe care il stia ca degraba poate sa aprinda cu necurata dorire inima Iustinei spre tanarul acela. Iar diavolul i-a fagaduit cu sarguinta sa-i indeplineasca dorinta si cu mandrie a zis:

“Nu-mi este mie cu anevoie acest lucru, de vreme ce eu de multe ori am cutremurat cetati, ziduri am surpat, case am despartit, varsari de sange si ucideri de tata am facut; invrajbiri si manie mare intre frati si intre soti am pus, pe cei ce voiau sa petreaca mult in feciorie i-am adus in necuratie; pe calugarii cei ce se nevoiau prin munti si la multa postire se deprindeau, negandindu-se niciodata la trup, in pofta desfranarii i-am adus si i-am invatat sa slujeasca patimilor trupesti, iar pe altii, care intru pocainta si intru lepadarea de toate venisera, iarasi i-am intors la cele dintai lucruri rele si pe multi din cei ce petreceau in curatie, i-am aruncat in desfranare. Deci, oare nu pot eu ca pe aceasta fecioara spre dragostea lui Aglaid sa o plec? Si ce sa zic mai mult? Cu lucrul voi arata puterea mea degraba. Deci, primeste aceasta doctorie – si ii dadu un vas plin – si da-o tanarului aceluia ca sa stropeasca locuinta Iustinei si vei vedea ce va fi”.

Acestea zicand, s-a dus, iar Ciprian, chemandu-l pe Aglaid, l-a trimis pe el sa stropeasca in taina casa Iustinei cu licoarea din vasul acela diavolesc. Si facandu-se aceasta, a intrat diavolul desfranarii cu sagetile cele aprinse ale poftei trupesti, ca sa raneasca prin desfranare inima cea fecioreasca si trupul ei si cu pofta cea necurata sa-l aprinda.

1002justina03

Avea obiceiul fecioara aceea ca in toate noptile sa-si faca rugaciunile sale catre Domnul. Si a fost dupa obicei, cand in ceasul al treilea din noapte, sculandu-se se ruga lui Dumnezeu, a simtit ca de naprasna o tulburare in trupul ei si furtuna rea de pofta cea trupeasca si aprinderea focului gheenei. Si a fost acea suparare si in acel vifor dinauntru multa vreme; ii venea intru pomenire acel Aglaid, caci se ridicase in ea gandurile cele rele. Se mira fecioara si singura de sine se rusina, simtindu-si sangele fierband ca intr-o caldare si se gandea la lucruri de care intotdeauna, ca de niste necuratenii, se scirbea. Si cu buna cunostinta fiind Iustina, a inteles ca de la diavol i s-a tras acest razboi intru dansa si indata, inarmandu-se cu arma semnului crucii, a alergat catre Dumnezeu cu fierbinte rugaciune si a strigat din adancul inimii catre Hristos, Mirele sau, zicand:

“Doamne, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, iata, vrajmasii mei s-au ridicat asupra mea, curse au pregatit pentru picioarele mele si au smerit sufletul meu; iar eu mi-am adus aminte de numele Tau si m-am veselit si cand ma supara ei pe mine, eu la Tine scap si nadajduiesc, spre a nu se bucura vrajmasul meu de mine; caci stii, Doamne Dumnezeul meu, ca eu sunt roaba Ta si curatia trupului meu pentru Tine o pazesc si sufletul meu Tie ti l-am incredintat. Deci, pazeste pe oaia Ta, Pastorule bun, nu ma lasa intru mancarea fiarelor celor ce cauta sa ma inghita pe mine, da-mi biruinta poftei celei rele a trupului meu“.

Astfel, sfanta fecioara, staruind mult in rugaciune, a rusinat pe vrajmasul care, fiind biruit de rugaciunea ei, a fugit de la dansa cu rusine; si s-a intors odihna in trupul si in inima Iustinei si s-a stins vapaia poftei, iar razboiul a incetat si fierberea sangelui s-a potolit si Iustina a dat slava lui Dumnezeu, cantand cantare de biruinta.

Diavolul s-a intors la Ciprian cu veste rea, ca nu a reusit intru nimic. Dar Ciprian l-a intrebat pe el din care pricina nu a putut s-o supuna pe acea fecioara. Iar el, cu toate ca nu voia, i-a spus adevarul, zicand:

Pentru aceasta nu am reusit, pentru ca am vazut pe ea un semn de care m-am infricosat, si din aceasta cauza nu am putut ca sa o biruiesc”.

Ciprian a chemat un diavol mai cumplit si l-a trimis pe acesta spre a o ispiti pe Iustina. Si mergand acesta, a facut mai multe decat cel dintai, caci cu mare putere a navalit asupra ei, iar fecioara cu mai fierbinte rugaciune s-a inarmat si mai mare nevointa a aratat, pentru ca s-a imbracat in haina de par si isi chinuia trupul sau cu infranarea si cu postul, numai paine si apa mancand. Si asa, imblanzindu-si patimile trupului, a biruit pe diavol si l-a gonit cu rusine, iar el, la fel ca si cel dintai, nesporind nimic, s-a intors la Ciprian. Iar Ciprian a chemat pe una dintre capeteniile diavolesti si i-a spus despre slabiciunea celorlalti doi diavoli trimisi care nu au putut sa covarseasca o fecioara si a cerut de la dansul ajutor. Iar el a ocarat pe diavolii cei dintai cu salbaticie, ca pe cei ce nu sunt bine iscusiti in acel lucru si ca pe cei ce nu stiau cum sa indulceasca desfranarea in inima fecioarei. Si i-a dat buna nadejde lui Ciprian, fagaduindu-i ca singur, in alt chip, sa ispiteasca pe fecioara.

Ducandu-se de la Ciprian, s-a prefacut pe sine in chip de femeie si asa a intrat la Iustina; si, sezand, a inceput a grai cu dansa cuvintele cele dumnezeiesti, ca si cum ar fi vrut sa urmeze vietii si curatiei ei; o intreba ce fel de plata o sa aiba pentru aceasta viata sfanta si pentru fecioria ei. Iar Iustina a zis:

“Mare si negraita este plata pentru cei ce vietuiesc in curatie, si mahnire mare au oamenii care nu baga de seama o visterie mare ca aceasta a curatiei ingeresti”.

Iar diavolul, descoperindu-si nerusinarea, cu mestesug a inceput a o amagi, zicandu-i:

“Apoi in ce chip ar putea sa fie lumea si cum s-ar naste oamenii? De ar fi pazit Eva curatia, apoi de unde s-ar fi inmultit neamul omenesc? Cu adevarat, buna este insotirea, pe care singur Dumnezeu a randuit-o, si Sfanta Scriptura o lauda, zicand: “Cinstita este nunta intru toate si patul nespurcat”. Multi sfinti ai lui Dumnezeu oare nu au fost intru insotirea pe care a dat-o Dumnezeu spre mangiierea omului, ca spre copiii sai cautand sa se inveseleasca si sa laude pe Dumnezeu?”

Niste cuvinte ca acestea auzindu-le Iustina, a cunoscut pe maestrul diavol amagitor si mai bine decat Eva l-a biruit pe el; pentru ca, neintrand in mai multa vorba cu dansul, a alergat degraba la limanul Crucii lui Hristos. Si a pus semnul cel cinstit pe fruntea ei si inima si-a ridicat-o spre Dumnezeu, Mirele sau, si indata a pierit diavolul, cu mai mare rusine ca cei dintai. Acel mare diavol a venit si la Ciprian, tulburat; si cunoscand Ciprian ca nici acela nu a reusit nimic, a zis catre diavol:

“Oare nici tu pe fecioara aceea n-ai putut s-o biruiesti, fiind diavol puternic si iscusit mai mult ca altii in acest lucru? Apoi care din voi va face ceva acelei nebiruite inimi fecioresti? Deci, spuneti-mi mie: cu ce fel de arme vi se impotriveste voua si cum puterea voastra cea tare neputincioasa o face?”

Iar diavolul, fiind silit de puterea lui Dumnezeu, desi nevrand, a marturisit:

“Nu putem, a zis el, sa privim spre semnul crucii, ci fugim de dansul, caci ne arde precum focul si ne goneste departe”.

Ciprian s-a suparat foarte tare asupra diavolului, ca l-a adus intru rusine si se certa cu dansul, zicandu-i:

“Dar asa este puterea voastra, ca o fecioara neputincioasa va biruieste?”

atunci diavolul, vrand sa-l mangiie pe Ciprian, a incercat sa faca alt lucru, in acest fel: s-a prefacut in chipul Iustinei si a mers la Aglaid, ca asa parandu-i-se lui Aglaid ca este Iustina cu adevarat isi va implini datoria sa si nu va fi aratata neputinta lor cea diavoleasca, nici Ciprian nu se va afla intru rusine.

Cand a intrat diavolul la Aglaid in chipul Iustinei, Aglaid a sarit de nespusa bucurie si alergand la ea, a cuprins-o si o saruta, zicand:

“Bine ai venit la mine, prea frumoasa Iustina”.

Si cum a zis tanarul cuvantul Iustina, indata diavolul s-a stins, neputand nici numele Iustinei sa-l rabde, iar tanarul s-a inspaimantat foarte tare si, alergand la Ciprian, i-a spus lui cele ce s-au intamplat. Ciprian, cu ajutorul vrajilor sale, a pus pe dansul chip de pasare si facandu-l ca sa zboare prin vazduh, l-a trimis la casa Iustinei, ca prin fereastra sa intre in camera ei. Iar el, fiind purtat de diavol, zbura prin vazduh deasupra camerei Iustinei si voia sa se aseze pe casa. S-a intamplat atunci ca Iustina sa priveasca pe fereastra si vazand-o diavolul pe ea, l-a lasat pe Aglaid si a fugit. Si a pierit de la Aglaid si acea nalucire, in care se arata ca o pasare si putin a lipsit de a nu muri cazand jos, caci cu mainile s-a apucat de varful casei si, tinandu-se, a ramas spanzurat. De nu ar fi fost coborat de acolo prin rugaciunea Sfintei Iustina, ar fi cazut ticalosul si ar fi murit. Si asa, nereusind nimic, s-a intors tanarul la Ciprian, povestindu-i lui primejdia sa, iar Ciprian s-a necajit foarte tare, vazandu-se infrant si s-a hotarat ca singur sa se duca la Iustina, nadajduind in vrajitoriile sale. Mai intai s-a prefacut in femeie, apoi in pasare; si inca nu se apropia de usile casei ei, iar nalucirea si inselatoarea asemanare cu cea de femeie si cu cea de pasare au pierit de la dansul si s-a intors rusinat.

După aceasta, a început Ciprian a face izbîndire ruşinii sale, şi a adus cu ajutorul vrăjilor sale ispite asupra casei Iustinei şi asupra caselor tuturor rudeniilor, ale vecinilor şi ale cunoscuţilor ei, ca odinioară diavolul asupra dreptului Iov: le omora dobitoacele, pe slugile lor le lovea şi cu răni îi arunca pe dînşii în necaz nemăsurat. Apoi a lovit-o şi pe Iustina cu o boală, încît zăcea la pat şi plîngea maica sa pentru dînsa. Iar ea o mîngîia pe maica sa, precum David, zicînd:

Nu voi muri, ci vie voi fi, şi voi povesti lucrurile Domnului”.

Însă nu numai asupra ei şi asupra rudeniilor ei, ci şi asupra cetăţii (Dumnezeu aşa a voit), a adus Ciprian vătămare, din cauza mîniei sale celei neîmblînzite şi din pricina ruşinii celei mari. Şi erau răni între dobitoace şi multe boli între oameni. Şi prin lucrare diavolească a străbătut vestea prin întreaga cetate, că marele jertfitor Ciprian pedepseşte cetatea pentru Iustina, care i se împotriveşte. Adunîndu-se nu puţini dintre cinstiţii cetăţeni, au mers la Iustina şi cu mînie au sfătuit-o pe dînsa ca să nu-l mai mîhnească pe Ciprian şi să se mărite cu Aglaid, ca să nu pătimească toţi mai multă supărare pentru dînsa. Iar ea pe toţi îi mîngîia, încredinţîndu-i că degrabă toate vătămăturile acelea, care au fost aduse lor de Ciprian cu ajutorul diavolilor, vor pieri, lucru care s-a şi întîmplat. Pentru că după ce Sfînta Iustina s-a rugat cu tărie lui Dumnezeu, îndată toată puterea diavolească a pierit şi toţi s-au tămăduit de boli şi s-au vindecat de răni.

Schimbîndu-se lucrurile, popoarele Îl preamăreau pe Hristos, iar de Ciprian şi de meşteşugul lui cel vrăjitoresc îşi băteau joc, încît acum Ciprian nici între oameni nu se mai arăta de ruşinea cea mare şi chiar şi de cei cunoscuţi se ruşina. Apoi, înştiinţîndu-se bine că semnul crucii şi numele lui Hristos nimic nu poate să le biruiască, şi-a venit în fire şi a zis către diavol:

“Pierzătorule şi al tuturor înşelătorule, vistierule a toată necurăţia şi înşelăciunea, acum ţi-am cunoscut neputinţa, că dacă de umbra crucii te temi şi de numele lui Hristos te cutremuri, apoi ce vei face cînd singur Hristos va veni asupra ta? Dacă pe cei ce se însemnează cu crucea nu-i poţi birui, apoi pe cine vei scoate din mîinile lui Hristos? Acum am cunoscut că nu eşti nimic şi nu poţi nimic şi nu ai putere de izbîndire. M-am înşelat eu, ticălosul, ascultîndu-te pe tine şi crezînd în înşelăciunea ta; deci, depărtează-te de la mine, blestematule, depărtează-te, că de acum mi se cade mie să rog pe creştini ca să mă miluiască. Mi se cade mie să alerg la cei dreptcredincioşi ca să mă izbăvească şi să se îngrijească pentru mîntuirea mea. Du-te, du-te nelegiuitule, vrăjmaş al adevărului şi potrivnic şi urîtor a toată lumea!”

P1020170

(sursa: http://www.jianuart.ro/sculptura_pictura_decoratiuni_antichitati.php?id_submeniu=5 )

Acestea auzindu-le, diavolul s-a repezit la Ciprian ca să-l ucidă şi, năpădind asupra lui, a început a-l sugruma, bătîndu-l. Şi nu avea Ciprian ajutor de la nimeni şi nu ştia cum să-şi ajute lui şi să se izbăvească din cumplitele mîini diavoleşti şi, încă fiind viu, şi-a adus aminte de semnul sfintei cruci prin care se împotrivea Iustina la toată puterea diavolească şi a zis: “Dumnezeul Iustinei, ajută-mi şi mie!” Apoi, ridicîndu-şi mîna, şi-a făcut semnul crucii şi îndată diavolul ca o săgeată întinsă a pierit de la dînsul. Iar el, răcorindu-se şi căpătînd îndrăzneală şi chemînd numele lui Hristos, se însemna cu semnul crucii şi în felul acesta se împotrivea diavolului, ocărîndu-l şi blestemîndu-l. Diavolul stătea departe de dînsul şi nu îndrăznea să se apropie, pentru semnul crucii şi pentru numele lui Hristos, care îl înfricoşau şi îl îngrozeau, zicîndu-i:

“Nu te va scoate Hristos din ghearele mele!

Şi, mîniindu-se asupra lui, a răcnit ca un leu şi s-a dus.

Ciprian, luînd toate cărţile vrăjitoriilor sale, a alergat la Antim, episcopul creştin, şi, căzînd la picioarele lui, se ruga să-l miluiască pe el şi să-i dea lui Sfîntul Botez. Iar episcopul, ştiindu-l pe el mare vrăjitor şi tuturor înfricoşat, socotea că a venit la dînsul cu înşelăciune şi îl îndepărta, zicîndu-i:

“Multe rele faci între păgîni şi să nu faci acestea şi între creştini, ca să nu pieri degrabă”.

Iar Ciprian, plîngînd, i-a povestit episcopului toate răutăţile sale şi cărţile sale i le-a dat ca să le ardă. Văzînd episcopul smerenia lui, i-a arătat şi l-a învăţat pe el sfînta credinţă şi i-a poruncit lui ca să se pregătească să primească Sfîntul Botez. Iar cărţile lui le-a ars înaintea tuturor creştinilor cetăţii.

Apoi, ducîndu-se Ciprian cu inima umilită, plîngea pentru păcatele sale, presărîndu-şi cenuşă pe cap şi făcea pocăinţă, strigînd către adevăratul Dumnezeu şi Îl ruga pentru curăţirea fărădelegilor sale…”

(cititi vietile lor integral la: Sfîntul Mucenic Ciprian şi Sfînta Muceniţă Iustina fecioara)

Mana Sf. Ciprian

1001132_poza_1163556545


Categorii

Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la “SFINTII MUCENICI CIPRIAN SI IUSTINA – puterea sfintitoare a credintei adevarate si rusinarea satanei

  1. “Doamne,Iisuse Hristoase,fiul LUI Dumnezeu,miluieste-ne pe noi pacatosii!”

  2. Mare este, puterea crucii Tale, Doamne.
    Îndrăznesc să adaug,o altă minune, prin însemnarea cu sfânta cruce, şi vrdnicia femeii ortodoxe în haina monahală, din neamul nostru românesc.

    E iarnă grea în munţii Sihlei.
    Nămeţi peste nămeţi şi ger.
    Nopţi împietrite’n frig năprasnic
    Şi luna singură pe cer.

    Haite de lupi lovesc cătune
    Coteţe, grajduri izolate.
    Gerul tăios le întărâtă
    Când fiarele’s înfometete.

    Pe drumurile’nzăpezite,
    Un Taf. cu plug, îşi face cale,
    Către depozitul de lemne,
    Pe drum în codrii, într-o vale.

    ,,De sus’’ s-a hotărât urgenţă
    -În gerul aspru-…. la tăiere,
    Şi la export masiv de lemne,
    Chiar dacă iarna-i în putere.-

    De două zile luptă Taf-ul
    Să facă drum de camion,
    Care’n zăpada îngheţată
    Arată ca un canion.

    Dar fără veste pe o pantă,
    Un derapaj l-a aplecat
    Şi-un pneu străpuns de o ţepuşă,
    E pe’deantregul sfâşiat.

    Mecanicul aproape urlă,
    Iar pădurarul-i îngrozit,
    Că –s singuri în adânc de codrii
    Şi soarele-i în asfinţit

    Şi-i sâmbătă şi-i către seară
    -Acum în iarnă -şi-i târziu
    Să mai găsească găzduire
    Pe undeva’n acest pustiu-.

    -În codru lupii deja urlă
    Şi Taf-u’mi-i înţepenit,
    Ce facem frate drag acuma ?
    Spune mecanicu’ngrozit.

    -Vom merge la bordei , la maică,
    Şi vom rămâne peste noapte,
    Mâine ,la slujbă’n Sihăstria
    Şi-apoi pe jos tot mai departe.

    Avem de mers preţ de trei ore,
    La maica pusnică pe munte,
    Pe căi bătute de’animale,
    Care mi-s bine cunoscute.

    Şi iute se aştern pe cale,
    Zoriţi de noapte şi de ger,
    Conduşi pe drum de raza lunii
    Ce-i urmăreşte de pe cer.

    După o cale de trei ore,
    Ajung la Râpa lui Coroi.
    Dar maica pusnică-i plecată
    Şi drumu-i groaznic înapoi.

    -E sâmbătă şi-i privegere.
    Se cuvenea ca tu să ştii,
    Să nu mă fi târât în codrii
    În toiul nopţii prin pustii.

    -Aşteaptă –spune pădurarul-
    Îmi amintesc că găzduia
    Într-un bordei mai sus pe culme
    Pe cei ajunşi târziu la ea.

    Hai să vedem dacă acolo,
    Putem rămâne peste noapte,
    Iară de nu, vom face focul
    Să ţinem fiarele departe.

    Dar găsind uşa descuiată
    Şi adăpostul pregătit,
    Au pus rapid focul în vatră
    Şi bucuroşi s-au încălzit.

    Era trecut de miezul nopţii
    Şi luna trimetea din cer,
    Lumina sa plină de vrajă
    Îmbrăcând codru în mister.

    Brazii trosneau în ger năprasnic.
    Zăpada albă lucitoare
    Dădea imaginii reflexe
    Cu strluciri scânteietoare.

    Poteca maicii’n coborâre,
    Se strecura spre Sihăsria
    Şi se vedea uşor, departe,
    Pe neaua albă ca hârtia.

    Văzduhul lipede şi rece,
    Părea de veacuri îngheţat,
    Şi numai urletul de fiare,
    Se auzea îndepărtat.

    Dar iată undeva pe’aproape,
    Se simte goană de’animale
    Şi-un ţipăt crunt de desnădejde
    Taie văzduhul până-n vale.

    Cei doi vin iute la ferestre.
    Cu arma –n mână pregătită.
    Dar pădurarul ştie bine,
    Cei haita cea dezlănţuită.

    Lupii prea mulţi pe-o biată pradă,
    Se’ncaieră în lăcomie,
    O rup bucăţi şi se atacă.
    Şi între ei -chiar- se sfâşie.

    Cei doi asigură intrarea,
    Iar pădurarul lămureşte
    Cum se comportă’n codru haita
    Când gerul iernii se’năsprerşte.

    Deodată însă-i piere graiul
    Văzând în vale cum urca,
    -Pe drumul ei- din Sihăstria
    Măicuţa spre chilia sa.

    Tumutul luptei între fiare
    În dreapta lor se înteţeşte
    Şi îngrozit cu arma ‘n mână
    Sărmanul om, încremeneşte.

    Curând cumplitele jivine.
    O vor simţi venind pe cale
    -Că maica nu-i foarte departe-,
    Sub pinii tot mai rari din vale.

    Cuprins de groaza neputinţei
    Priveşte mut, neputincios
    Cerând, în chinul disperării
    Doar ajutorul lui Hristos.

    Să iasă într’atâtea fiare
    E sinucidere curată,
    Să strige…., să descarce arma…¬?
    Încremenit, privind aşteaptă.

    Maica uşor urcă poteca,
    Cu rugăciunea ei tăcută.
    Haita de lupi simte mişcarea,
    S-opreşte-o clipă şi ascultă.

    Apoi năvală se prăvale,
    Cu urlete spre noua pradă,
    În faţa celor ce’nchid ochii
    Cutrmuraţi de ce’or să vadă.

    De urlete vuieşte codrul,
    Dar maica urcă liniştită,
    Parcă n’aude, nu pricepe,
    Că haita e dezlănţuită.

    În goana lor înfricoşată
    Lupii din frunte sunt în vale,
    Şi maica pare să-i observe,
    Că s-a oprit puţin din cale.

    Schmbă bastonu-n mâna stângă,
    Cu dreapta face spre ei cruce,
    Cu-n gest firesc lipsit de teamă
    Şi’apoi continuă să urce.

    Şuvoiul fiarelor se sparge.
    Serupe’n două’n faţa sa
    Şi piere în goană nebună
    Undeva jos după vâlcea.

    Nu este fiară s-o atingă,
    Iar maica urcă liniştită
    Ne’nţelegând parcă cum moartea
    Venea spre ea dezlănţuită.

    Cei doi au amuţit lăuntric.
    Privesc vorbind fără cuvinte,
    În ei, cu gândul şi cu mintea,
    Văzând aceste fapte sfinte.

    -Este real ce-am văzut oare ?
    – Hai să vedem ce-au sfâşiat.
    Şi nu departe-au găsit resturi
    Din trupul ciutei sfârtecat.

    Iar după câteva momente,
    Maica -ştiind că erau sus-,
    Le strigă ,
    – N-aveţi teamă,
    M-a ocrotit Domnul Iisus.

    Această minune, mi-a povestit-o parintele, Sofronie Şarampoi -un bătrân cu o proteză grosolană de lemn la un picior – cândva prin iarna lui 1984,când am ajuns- în nevrednicia mea- pe acele locuri, în tipuri atee sub domnaţia comunistă. Maica pusnică despre care fac,,vorbirea’’ este maica Emiliana, cu ani în urmă adormită chiar acolo. Ea şi-a dus viaţa de pusnic împreună cu mama sa -care deasemeni a fost pusică-,tot în acel ţinut. Maica Valentina -care i-a fost mamă şi trupeşte- după adormire a fost înhumată la Sihăstria. Părintele Sofronie-adormit şi el – mi ‘a vorbit despre aceste lucruri pe care le cunoştea, de la pădurarul care le-a trăit -şi care î-l ajuta cu multă dragoste-.. Tot el spunea că acelaşi pădurar – un om cu o credinţă înflăcărată- a găsit-o pe maica Emiliana, adormită în Domnul în faţa bordeiului său, că a anunţat obştea Mânăstirii Sihăstria şi că părinţii au venit să-i ridice trupul pentru al înhuma în Sihăstria alături de mama ei.Dar maica nu a putut fi clintită. I s-au rupt oasele în trup, în efortul de a o ridica de jos dar nu s-a desprins. Atunci au înţels că dorea să rămână in acel loc. Acolo i s-a făcut mormântul, la care eu nevrednicul am fost îngăduit să ajung şi să-i sărut crucea de la căpătâi. Un mormânt pe vârf de munte, comun ,cu o cruce banală de fier ,dar cât de firesc integrat în frumusetea divină a locului. Iar cînd buzele mele întinate au atins acea sfâta cruce , un fior mi-a străbătut trupul păcătos. Minunat este DUMNEZEU întru sfinţii săi.

  3. Fie ca cele amintite despre Sfintii Mucenici Ciprian si Iustina sa aprinda si in inimile noastre,racite si vlaguite de desertaciunile acestei lumi avansate in cele pierzatoare,ravna pentru Domnul si de Viata facatoare Sfanta Crucea Sa.
    Doamne Iisuse Hristoase,Dumnezeul si Mantuiorul nostru,miluieste-ne pe noi
    pacatosii si netrebnicii nerecunoscatori ai Jertfei si Mantuirii Tale.Amin.

  4. Ce se intampla? Reveniti cu lamuriri, ca e atat de ingrijorator. S-a creat o stare de tensiune insuportabila. Cu nadejde intru Domnul! Si cu dragoste. Nu luati in seama atacurile nefondate. Dumnezeu sa aiba mila de noi toti!

  5. @ Iuliana:

    Pai ce se intampla?

  6. Se intampla multe Admin , mlastina in care ne zbatem in ziua de azi, ceea ce se intampla cu ortodoxia, nu mai stii in ce ierarh sa crezi, sincer, nu stiu ce va fi cu lumea aceasta .Singura sansa?Dumnezeu

  7. Asta stim, Ovidiu. Iuliana parea ca se refera la ceva special, pentru care ar trebui sa revenim cu lamuriri si nu stim despre ce este vorba. Ce tensiuni? Daca e vorba de cei doi “Hristofor” – stilisti – nu e nimic nou sub soare, aceleasi atacuri, acum si pe blog. Dumnezeu sa-i ierte, sarmanii, ca nu stiu ce fac. Dar nu intelegem ce sa lamurim, se cunosc pozitiile noastre, ca si ale pr.Aldea. Nu cred ca oamenii cu minimum discernamant mai au motive de deruta sau de excesiva ingrijorare. Va multumim insa pentru grija si dragoste!

  8. Cat despre “nu mai stii in ce ierarh sa crezi”, cred ca e si vina noastra ca stam mereu cu urechile ciulite la toate barfele, atacurile si zvonurile. Oricum, noi in Hristos si in Biserica credem, nu in oameni, care sunt greselnici. Dar Domnul ne-a dat ca, prin Duhul Sfant, sa putem deosebi slugile Sale de cei care lucreaza impotriva Sa. Chiar daca si primii fac multe greseli, dar raman de buna credinta. Si trebuie sa ne rugam pentru ei, sa-i iubim, iar nu sa ne smintim. Sa fim mai cu nadejde si cu inima sus!

  9. Care cei doi Hristofori stilisti?!?!…va referiti la Danion Vasile ? sau …La cine? Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiestene pe noi.Amin

  10. Nu, sunt doi stilisti pe care ii cheama la fel, unul este autorul blogului Popas alternativ, altul este un fost frate din BOR, rebotezat la stilisti cu numele Hristofor si autorul atacului (al catelea?!) la adresa noastra. Domnul sa nu le socoteasca rautatea si sa le daruiasca sa nu fie judecat dupa masura dreptatii, asa cum ar vrea ei, ci a milei Sale!

  11. Hristos va darama templul mortii si va elibera pietrele vii.

    Blestemat sa fie in veci numele tau satana, tata al minciunii si al nelegiurii. Cazut va fi satana cu ingerii lui si facatorii rautatii care nu renunta la caile lor lase si rele, impreuna cu ei. Iezerul cel de foc este templul satanei.

    Democratie= demonCratie sau oranduire sociala in care omul a pierdut credinta in Hristos cel viu si a abdicat libertatea lui, pe care Hristos a rascumparat-o cu sange, puterii satanei.

    “”Francmasoneria doreşte puterea cu lozinci democrate. Nu sunt religioşi, au o singură religie: propria lor doctrină. Pe duşmani îi anulează social. Au o structură supranaţională, deci sunt antinaturali. Toţi cei care aspiră la unitatea speciei om anulează principiul competiţiei între popoare; anulează însuşi principiul civilizaţiei moderne, născută prin luptă.

    Revoluţia franceză n-a fost o revoluţie, nici revoluţia rusă n-a fost o revoluţie. Nu există revoluţii, ci doar tehnici insurecţionale în bătălia pentru putere (Curzio Malaparte). Dacă e o “restructurare” a omului, aceasta s-a întâmplat o singură dată în timp, la apariţia lui Hristos.

    Aşa am spus eu în temniţă: Domnule colonel – eram şase sute de inşi într-o curte închisă – nu veţi fi voi, comuniştii, niciodată revoluţionari până nu veţi imita pe cel mai generos zeu pe care l-a dat istoria lumii, pe Hristos. În parabola cu oaia rătăcită, un păstor părăseşte o turmă întreagă în căutarea unei oi. Să ştiţi, asta se cheamă “unanimism moral creştin”. Fiindcă în universul lui Hristos o celulă care mai palpită într-un muribund e mai valoroasă decât toate galaxiile posibile.

    Autonomia spirituală a omului este iluzorie şi ea se mişcă perpetuu între Dumnezeu şi dracul. Fără credinţă şi Biserică, omul rămâne un simplu animal raţional şi muritor, raţionalitatea având doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la condiţiile cosmice decât restul dobitoacelor. Când zici că omul e un animal raţional, atributul raţionalităţilor îl distinge de restul vietăţilor, nescotindu-l din perspectiva morţii absolute. Moartea devine relativă, ca o trecere numai prin religie – ştiinţa, oricât de savantă, nescotind omul decât aparent din regnul animal. Nicio consolare că eu mă deosebesc de elefant sau de capră pentru că fac silogisme, dacă apar şi dispar în mod absurd din natură.””

    Petre Tutea

  12. Frumos citatul din Petre Tutea, insa atentie la atitudinea duhovniceasca fata de duhurile rautatii. Nu oricine e capabil sa rosteasca blestemele impotriva satanei, nu oricine este Sfantul Vasile cel Mare. Mai bine sa ne vedem propriile pacate si sa incercam sa ne indreptam, cat mai este timp. Celelalte comentarii par a repeta ceea ce ati scris deja. Poate veti gasi totusi si alte teme de interes sau subiecte care sa va starneasca interesul.

  13. Stie cineva sa-mi spuna ce se intampla cu mireni care citesc rugaciunea Sfantului Ciprian sau cea a Sfantului Vasile cel Mare ?

  14. Pingback: Sfinţii Mucenici Ciprian şi Iustina Fecioara – 2 octombrie « † DOAR ORTODOX †
  15. Pingback: 2 octombrie – pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ciprian vrăjitorul şi a sfintei Iustina fecioara. « Sfinxul
  16. Pingback: PARACLISUL SFANTULUI CIPRIAN (audio si text) - vrajitorul devenit arhiereu slavit si izgonitor de demoni
  17. Pingback: INCREDEREA IN GAND ESTE INCEPUTUL INSELARII -
  18. Multumesc lui Dumnezeu care lucreaza prin Sfintii Sai, Ciprian si Iustina, pentru darul de a ma afla inca in sanul Bisericii Ortodoxe! Bucurati-va Sfintilor ai lui Dumnezeu si, in frunte cu Maicuta Domnului, rugati-va pentru noi, pacatosii!

  19. Pingback: 510 DE ANI DE LA ADORMIREA SFANTULUI STEFAN CEL MARE, “aparatorul neinfricat al credintei si patriei strabune” (✝2 IULIE 1504). PREDICI text, audio si video. De ce a fost canonizat dreptcredinciosul voievod, in ciuda pacatelor sale omenesti?
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate