“Trebuie să priveghezi ca să se întâmple răul mai mic, Steliane!” – SOLUȚIA CREȘTINILOR LA TĂVĂLUGUL CARE SE APROPIE
Sergiu Ciocârlan/ Mărturie athonită:
Morarul Stelian şi soluţia creştinilor
Tăvălugul se apropie. Semnele lui izbucnesc de peste tot. Acum ne este clar că pretextul pandemiei a servit la transformarea României într-un lagăr. Dincolo de graniţele ţării, de asemenea, se întrevăd numai lagăre. Unde să te duci? Cum să scapi din această vâltoare care începe să cuprindă întreaga omenire? Cei mai mulţi propun soluţii nerealiste pentru noi, pentru creştini. Dar scăparea noastră din răul ce ne înconjură este cea dată de Maica Domnului morarului Stelian.
În 1964, într-un sat din Cipru (Evrychou), Maica Domnului i se arată acestui om simplu şi-i spune: „Va trebui să priveghezi de la miezul nopţii până la 3 dimineaţa. Să te nevoieşti în rugăciune cu metanii, îngenunchind şi ridicându-te şi iarăşi îngenunchind”. Însă morarul nu înţelege de ce trebuie să facă această nevoinţă. „De ce, Maica mea, să priveghez?”. Iar Maica Domnului răspunde: „Peste 10 ani o să se întâmple un mare rău în Cipru”. Stelian, în simplitatea lui, insistă: „Dacă tot se va întâmpla răul acesta, atunci de ce să-mi mai pierd eu somnul cu privegherile?”. Ar părea o îndrăzneală din partea lui, dacă Stelian nu ar fi un om simplu. Dar Maica Domnului răspunde simplităţii lui astfel: „Trebuie să priveghezi pentru ca să se întâmple răul mai mic, Steliane”.
Iar aceasta este o soluţie realistă pentru noi, creştinii. Ea se probează şi istoric, fiindcă, în 1974, la 10 ani distanţă, a avut loc invazia turcească a Ciprului. Poate ar trebui să ne întrebăm ce făceam noi acum 10 ani, când Părintele Justin Parvu ne tot avertiza asupra răului mare ce va să vină asupra noastră? Lucrurile s-au agravat, pe măsură ce timpul a trecut, însă nimic nu anunţa o astfel de dictatură sub paravanul unei aşa-zise pandemii. În tot timpul acesta ce am făcut? Cumva am privegheat?
Maica Domnului i se adresează lui Stelian cu 10 ani înainte. Şi noi am avut la dispoziţie un deceniu de pregătire pentru tăvălugul ce stă să vină. Poate nu am crezut atunci, poate nici acum nu ne vine să credem că ne paşte răul cel mare. Dar mai avem oare forţa să minimalizăm ceea ce se-ntâmplă? Dacă o facem, o facem cu naivitatea lui Stelian. Dacă tot vine peste noi tăvălugul, atunci de ce să mai facem priveghere? Ne vine mai uşor să aflăm o soluţie politică. Dar aceasta nu poate împiedica răul cel mare. Vedem bine ce se-ntâmplă în jurul nostru.
În situaţia în care ne aflăm, strâmtoraţi în puţinul timp rămas, încă putem lucra privegherea. Pentru mulţi, în starea de îngrijorare în care se află lumea noastră, aceasta nu pare o soluţie. Dar tocmai în aceasta constă autoritatea ei chiar în mijlocul unei societăţi aflate în derivă. Priveghem şi ceva se schimbă în desfăşurarea evenimentelor. Priveghem şi răul cel mare se îngrădeşte. Pătimim răul, într-adevăr, dar răul mai mic. Iar aceasta nu este puţin lucru.
Soluţia dată de Maica Domnului lui Stelian ne priveşte pe noi, creştinii. Dar mulţi, chiar dintre noi, nu cred că privegherea poate schimba o istorie în care răul s-a încuibat adânc. Îndărătnicia noastră se însoţeşte cu o sumedenie de biete soluţii omeneşti. Toate nerealiste, ineficiente. Cu ele nu am ajuns decât până în pragul morţii. Noi, creştinii, am putea lua aminte la cuvintele Maicii Domnului şi să lucrăm privegherea pentru a limita răul.
Aceasta nu exclude atitudinea civică, revolta împotriva măsurilor represive şi a deciziilor politice lipsite de compasiune pentru om sau manifestaţiile contra cătuşelor care ni se pun nouă şi copiilor noştri. Dar lucrarea rugăciunii în miez de noapte rămâne fundamentul tuturor acestor reacţii. Dacă nu priveghem şi nu ne rugăm, peste noi va veni răul cel mare. Şi nu ştim cât de rezistenţi vom fi în faţa acestui val. Însă lucrând rugăciunea întru priveghere, vom întâmpina, din mila lui Dumnezeu, răul mai mic, peste care vom trece, aşa cum am trecut şi în alte epoci.
Vedeți și:
Cu destui ani in urma, unul din marii duhovnici, plecat acum la Domnul,ne spunea dupa o liturghie de noapte: ” Liturghia de noapte este singura care mai tine lumea. Datoria calugarului este sa se roage pentru lume. Cand o sa auziti ca nu se mai fac liturghii de noapte sa stiti ca nu mai este nici o opreliste asupra raului care vine peste noi. Rugati-va sa nu prindeti acele vremuri!” Iata ca le-am prins si peste durerea vremurilor se mai adauga si durerea de a sti ca marile manastiri Sihastria, Petru Voda si altele au renuntat la sfantul obicei de a inalta liturghii de noapte in care sa se ceara mila lui Dumnezeu pentru noi pacatosii.
Mai sunt cativa preoti de mir vrednici care fac Liturghie de noapte o data pe saptamana si multi crestini, mai multi ca alta data, care se roaga noaptea. Cei din manastiri ridica din umeri a neputinta asa cum stam cu totii in fata tavalugului.
Cu multa durere ma intreb cat de dure au fost ordinele de interzicere primite si cat de mare nevrednicia in care am ajuns, de nu mai meritam nici mila Domnului coborata la Liturghie, in timpul noptii, cand ne odihnim in somnul neputintei.
Vremurile apuse nu se mai intorc, fiecare a ramas cu cat ulei a adunat in candela lui dar bunul Dumnezeu mai primeste si lacrimi tot de El trimise.
Desigur, venit din partea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, sfatul nu poate fi decat “bun foarte”.
Si daca nu am micsora raul din lume cu privegherea noastea, cu siguranta am micsora raul din noi.
@Dorina
da, sunt preoti de parohie care fac Sf. Liturghie noaptea, saptamanal.
Domnul sa-i ajute!
Nu dezinforma Dorina, te rog, se fac Sf Liturghii de noapte in minastirii ..inclusiv unde spui tu ca nu se mai fac ….