Articole cu eticheta (tag): lepadarea pacatelor

“NI SE CERE MĂRTURISIRE. <i>Chiar dacă vin ideologii străine înspre noi, cei care le acceptă sau nu le acceptă suntem noi. PRIMUL PAS ESTE SĂ TRĂIM ALTFEL DECÂT TRĂIESC CEI MULȚI”</i>. PS Benedict Bistrițeanul despre IUBIREA și URMAREA LUI HRISTOS, stând cu ochii ațintiți către El (VIDEO, TEXT)

1. “NI SE CERE MĂRTURISIRE. Chiar dacă vin ideologii străine înspre noi, cei care le acceptă sau nu le acceptă suntem noi. PRIMUL PAS ESTE SĂ TRĂIM ALTFEL DECÂT TRĂIESC CEI MULȚI”. PS Benedict Bistrițeanul despre IUBIREA și URMAREA LUI HRISTOS, stând cu ochii ațintiți către El (VIDEO, TEXT) 04-07-2021

PS Benedict Bistrițeanul: „Sfințenia, pedagogia Cerului” | Predică la Duminica I după Rusalii Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților), 27 iunie 2021, …

<i>“Atunci cand se umple masura, vine Masura”</i> – Predica PS DANIIL STOENESCU la inceputul pandemiei de coronavirus: <i>“Dumnezeu vorbeste lumii de astazi din sanul vijeliei, dar putini talcuiesc ceea ce vrea Dumnezeu sa vorbeasca”</i> (si VIDEO)

2. “Atunci cand se umple masura, vine Masura” – Predica PS DANIIL STOENESCU la inceputul pandemiei de coronavirus: “Dumnezeu vorbeste lumii de astazi din sanul vijeliei, dar putini talcuiesc ceea ce vrea Dumnezeu sa vorbeasca” (si VIDEO) 05-04-2020

 Predica Preasfintitului Daniil Stoenescu – Prislop, 13 martie 2020: “Rugaţi-vă să nu vină peste voi ceea ce o să vină peste lumea întreagă!” spunea Părintele Arsenie, în anii 80, la Prislop. “Atunci când se umple măsura, vine Măsura” – …

MESAJ CRUCIAL AL PREASFINȚITULUI MACARIE PENTRU TRECEREA ”EXAMENULUI” PANDEMIEI DE CORONAVIRUS: <i>“Atunci când va înceta Liturghia, va înceta și istoria acestei lumi și va veni sfârșitul. LITURGHIA ȚINE ROMÂNIA! Liturghia ține Scandinavia! LITURGHIA ȚINE ÎNTREAGA LUME!”</i>. SĂ ÎNMULȚIM RUGĂCIUNEA! Recomandări de rugăciuni pentru izbăvirea de boală și pentru aceste vremuri de încercare (VIDEO, TEXT, AUDIO)

3. MESAJ CRUCIAL AL PREASFINȚITULUI MACARIE PENTRU TRECEREA ”EXAMENULUI” PANDEMIEI DE CORONAVIRUS: “Atunci când va înceta Liturghia, va înceta și istoria acestei lumi și va veni sfârșitul. LITURGHIA ȚINE ROMÂNIA! Liturghia ține Scandinavia! LITURGHIA ȚINE ÎNTREAGA LUME!”. SĂ ÎNMULȚIM RUGĂCIUNEA! Recomandări de rugăciuni pentru izbăvirea de boală și pentru aceste vremuri de încercare (VIDEO, TEXT, AUDIO) 16-03-2020

Episcopia Scandinaviei: PS Episcop Macarie: „Să trecem acest examen al încercării!”, Stockholm, 15 martie 2020: În duminica a II-a din Postul Mare, 15 martie 2020, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord s-a aflat …

AFLAREA INIMII ADÂNCI PRIN NEVOINȚA POSTULUI MARE. Părintele Zaharia de la Essex: <i>“Tragedia omului contemporan este aceea că vieţuieşte ÎN AFARA INIMII sale. El gândeşte, lucrează şi chiar iubeşte şi se roagă în afara inimii”</i>

4. AFLAREA INIMII ADÂNCI PRIN NEVOINȚA POSTULUI MARE. Părintele Zaharia de la Essex: “Tragedia omului contemporan este aceea că vieţuieşte ÎN AFARA INIMII sale. El gândeşte, lucrează şi chiar iubeşte şi se roagă în afara inimii” 04-04-2019

Aflarea inimii adânci prin nevoinţa Postului Mare Harul lui Dumnezeu ne adună pe toţi în Biserică la începutul Postului Mare, ca să-I mărturisim Domnului dorinţa noastră arzătoare de a dobândi duhul înţelepciunii şi al priceperii poruncilor Sale. Totuşi, Sfânta Scriptură …

PREDICI LA DUMINICA IERTARII si INTRAREA IN NOUL MOD DE VIATA AL POSTULUI MARE. <i>“Fratilor, acum mantuirea este mai aproape de noi, decat atunci cand am crezut. Noaptea e pe sfarsite; ziua este aproape”</i>. DRUMUL DE INTOARCERE INAPOI IN INIMA TATALUI (video, audio)

5. PREDICI LA DUMINICA IERTARII si INTRAREA IN NOUL MOD DE VIATA AL POSTULUI MARE. “Fratilor, acum mantuirea este mai aproape de noi, decat atunci cand am crezut. Noaptea e pe sfarsite; ziua este aproape”. DRUMUL DE INTOARCERE INAPOI IN INIMA TATALUI (video, audio) 18-02-2018

PREDICI la DUMINICA IERTARII (IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI) – PS Sofian Brasoveanul (Munchen), Parintele Hrisostom Ciuciu (Putna), Parintele Hrisostom Radasanu (Iasi) Transcriere parțială a predicii Părintelui Hrisostom de la Mănăstirea Putna (2016): “Nu poți să te întorci decât pe …

SPOVEDANIA, dincolo de liste de pacate, ca IMPACARE CU PRIETENUL PREAIUBITOR pe care L-AM PARASIT si L-AM TRADAT: <i>„În ciuda a toate, Eu rămân Prietenul tău şi te iubesc cu toată viaţa şi moartea Mea. Ţine-te de Mine, te voi sprijini, te voi ajuta şi te voi ocroti, te voi călăuzi şi te voi întări – dar tu, schimbă-te”</i>

9. SPOVEDANIA, dincolo de liste de pacate, ca IMPACARE CU PRIETENUL PREAIUBITOR pe care L-AM PARASIT si L-AM TRADAT: „În ciuda a toate, Eu rămân Prietenul tău şi te iubesc cu toată viaţa şi moartea Mea. Ţine-te de Mine, te voi sprijini, te voi ajuta şi te voi ocroti, te voi călăuzi şi te voi întări – dar tu, schimbă-te” 04-04-2017

Vedeti si: Mitropolit Antonie de Suroj: Pocăinţa şi bucuria împăcării “În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Ca o continuare la cuvântarea mea despre spovedanie, aş dori să spun în primul rând că spovedania este o întâlnire …

Cuviosul Moise Aghioritul despre ADEVARATA POCAINTA, TAINA SPOVEDANIEI, DUHOVNIC, ROSTUL CANOANELOR SI NEVOIA DE DISCERNAMANT IN CALAUZIRE. <i>“Spovedania nu se face ca sa ne mearga bine, pentru ca asa e obiceiul, de frica sa nu ne pedep­seasca Dumnezeu s.a.m.d.”</i>

10. Cuviosul Moise Aghioritul despre ADEVARATA POCAINTA, TAINA SPOVEDANIEI, DUHOVNIC, ROSTUL CANOANELOR SI NEVOIA DE DISCERNAMANT IN CALAUZIRE. “Spovedania nu se face ca sa ne mearga bine, pentru ca asa e obiceiul, de frica sa nu ne pedep­seasca Dumnezeu s.a.m.d.” 08-03-2017

Monahul Moise Aghioritul:  POCĂINŢA ADEVĂRATĂ (II) […] “Canoanele-epitimiile pe care parintele duhovnicesc le randuieste in Taina Spovedaniei nu au niciodata un caracter legalist, de sanctionare a calcatorului de lege, de pedepsire a pacatosului, de ispasire pentru a oferi satisfactie unui …

HAINA DE NUNTA

13. HAINA DE NUNTA 05-09-2015

Parintele Cleopa: Predică la Duminica a XIV-a după Rusalii (Despre haina de nuntă) Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? (Matei 22, 12) “Iubiţi credincioşi, Pilda din Sfînta Evanghelie de azi, pe lîngă alte învăţături tainice ce le …

DIN SCRISORILE STARETULUI NIKON VOROBIOV DESPRE FRANGEREA INIMII si CONDITIILE IERTARII PACATELOR: <i>“Vremii noastre i‑a fost dată o singura nevointa: sa ne recunoastem pacatele si neputinta, sa ne pocaim pentru ele si sa rabdam fara cartire…”</i>. PREGATIREA PENTRU IESIREA DIN ACEASTA VIATA

14. DIN SCRISORILE STARETULUI NIKON VOROBIOV DESPRE FRANGEREA INIMII si CONDITIILE IERTARII PACATELOR: “Vremii noastre i‑a fost dată o singura nevointa: sa ne recunoastem pacatele si neputinta, sa ne pocaim pentru ele si sa rabdam fara cartire…”. PREGATIREA PENTRU IESIREA DIN ACEASTA VIATA 17-06-2015

Pocăinţa “Dragă maică Valentina! Avem de aşteptat greutăţi mari, când poate că viii îi vor invidia pe morţi. Ne dăm seama de asta, dar tot nu ne pregătim pentru răbdare şi pentru ieşirea din această viaţă. Rugaţi‑vă pentru mine, păcătosul, …

INTRAREA IN IERUSALIM A DOMNULUI si intrarea noastra in SAPTAMANA PATIMILOR. Parintele Ioanichie Balan <i>(audio)</i> ne arata CUM SA NE PREGATIM PENTRU A SIMTI ADEVARATA BUCURIE A INVIERII: <i>“Mergeti pe urmele lui Hristos!”</i>

15. INTRAREA IN IERUSALIM A DOMNULUI si intrarea noastra in SAPTAMANA PATIMILOR. Parintele Ioanichie Balan (audio) ne arata CUM SA NE PREGATIM PENTRU A SIMTI ADEVARATA BUCURIE A INVIERII: “Mergeti pe urmele lui Hristos!” 05-04-2015

“Românule, creştinule, tânărule, bătrânule, băieţilor, fetelor, toţi şi toate, hai să ieşim afară din mormântul păcatelor!” *** “Drumul crucii e drumul mântuirii! Vrem salvarea ţării? Nu va veni nici de la apus, nici de la răsărit, numai de sus. Dar …

Cum trebuie facut SEMNUL CRUCII? <i>“MANCAREA FARA CRUCE si fara rugaciune POATE DEVENI OTRAVA”</i>. Asumarea crucii, respingerea categorica a raului si NE-RUSINAREA DE NUMELE LUI HRISTOS: <i>“Credinciosul nu-si apartine”</i>

16. Cum trebuie facut SEMNUL CRUCII? “MANCAREA FARA CRUCE si fara rugaciune POATE DEVENI OTRAVA”. Asumarea crucii, respingerea categorica a raului si NE-RUSINAREA DE NUMELE LUI HRISTOS: “Credinciosul nu-si apartine” 13-09-2013

Pentru sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci, va mai recomandam: *** “Slava, Doamne, cinstitei Crucii Tale! Inaltarea Crucii Domnului este una dintre cele mai mari sarbatori. La Botez, omul primeste cruce; cand moare, de aseme­nea primeste cruce. Pe biserici se pune cruce. …

PREGATIREA PENTRU TAINA SPOVEDANIEI

17. PREGATIREA PENTRU TAINA SPOVEDANIEI 03-03-2009

*** Ultima parte a Predicii din lunea primei saptamâni a Postului Mare de Sf. Ignatie Briancianinov “Pocainta este neaparat trebuincioasa pentru toti! Fiecare sa se foloseasca de pretioasa vreme daruita de milostivirea lui Dumnezeu! Fiecare sa se cufunde în fericita …

Carti recomandate