AFLAREA INIMII ADÂNCI PRIN NEVOINȚA POSTULUI MARE. Părintele Zaharia de la Essex: “Tragedia omului contemporan este aceea că vieţuieşte ÎN AFARA INIMII sale. El gândeşte, lucrează şi chiar iubeşte şi se roagă în afara inimii”

4-04-2019 Sublinieri

Aflarea inimii adânci prin nevoinţa Postului Mare

Harul lui Dumnezeu ne adună pe toţi în Biserică la începutul Postului Mare, ca să-I mărturisim Domnului dorinţa noastră arzătoare de a dobândi duhul înţelepciunii şi al priceperii poruncilor Sale.

Totuşi, Sfânta Scriptură ne previne: „Un om lipsit de inimă nu poate dobândi înţelepciune” (cf. Pilde 17,16). Ce este, aşadar, „inima” pentru noi, creştinii, şi cine poate fi numit „lipsit de inimă“? Inima fiecărui om a fost plăsmuită de Dumnezeu într-un chip aparte şi unic (cf. Ps. 32, 15). Ea este de nerepetat şi constituie centrul persoanei-ipostas.1 Omul devine cu adevărat mare atunci când se apropie de Dumnezeu cu „inima adâncă (cf. Ps. 63, 7), pentru că acolo, înlăuntrul lui, este „locul rugăciunii duhovniceşti2 şi „câmpul de luptă duhovnicească3. Adevărata teologie şi cunoaştere a lui Dumnezeu nu poate fi despărţită de simţirea inimii adânci. De aceea, cuvântul lui Dumnezeu ne încredinţează că „omul cel tainic al inimii” este „de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3, 4). Chemarea lui Dumnezeu se adresează inimii omului, „centrul duhovnicesc al persoanei4, care are putinţa să atingă veşnicia şi să „recunoască Chipul cel Dintâi – Dumnezeul cel Viu”5.

Cel ce nu-şi simte inima nu are în centrul fiinţei sale acel „lăcaş” plin de lumină în care Se poate sălăşlui Dumnezeu, ci doar o „pompă” de carne ce face ca sângele să circule în trup. Fiind lipsit de inimă, el nu poate dobândi înţelepciune. Numai atunci când poartă în inimă o simţire dumnezeiască şi duhovnicească (cf. Pilde 15,14) omul viază cu adevărat înaintea lui Dumnezeu. Altminteri, firea îi este împărţită: inima lui doreşte un lucru, mintea sa risipită aleargă după un alt lucru, în timp ce trupul neînfrânat caută cu încăpăţânare să-şi satisfacă nevoile şi patimile. Atunci când mintea este despărţită de inimă, ea se risipeşte prin simţuri în lumea zidită, fiind „purtată încoace şi încolo de orice vânt” (cf. Efes. 4,14) al închipuirii şi ademenită uşor de puterea şi înşelăciunea vrăjmaşului. Iar dacă mintea ocârmuitoare nu stă de veghe în poarta inimii, aceasta din urmă se împietreşte şi ţarina ei va rodi numai gânduri rele, care vor înăbuşi sămânţa cea nestricăcioasă a cuvântului lui Dumnezeu (cf. Evrei 6, 8; 1 Petru 1, 23). Astfel, inima omului va deveni o peşteră de tâlhari, o peşteră a păcatului şi a stricăciunii. Păcatul, ca realitate duhovnicească, se săvârşeşte în taină în adâncul inimii omului.

De vreme ce trupul şi sufletul nostru sunt menite să devină lăcaşul arătării slavei lui Dumnezeu, pentru a putea prăznui cu adevărat propriul nostru Paşte trebuie să ne aflăm inima adâncă. Mintea risipită în grijile zadarnice şi necugetate trebuie să se întoarcă întru sine şi să se unească cu inima, cu „trupul cel mai dinlăuntru al trupului6 nostru.

Sfânta noastră Biserică, vistierie a darurilor Duhului Sfânt, a rânduit perioada Postului Mare ca pe o lumină ce străluceşte precum zorii dimineţii, luminând şi răscumpărând vremea ce ne-a mai rămas de trăit. Acest Post este un adevărat privilegiu dăruit nouă de Dumnezeu, un minunat prilej de a lucra împreună cu El ca să reaprindem înlăuntrul nostru harul pe care l-am primit prin Sfântul Botez şi să ne reînsufleţim inimile.

Acest răstimp ne ajută să-I aducem lui Dumnezeu mica ofrandă a ostenelilor noastre, împlinind, de pildă, porunca de a posti. Postul ne smereşte trupul şi duhul, pentru ca să facem loc în inima noastră cercetării harului. Acest har ne uneşte cu celelalte mădulare ale Bisericii, astfel încât să devenim şi noi părtaşi ai darurilor mădularelor celor puternice ale Trupului lui Hristos, care sunt sfinţii lui Dumnezeu.

Potrivit Părintelui Sofronie, postul subţiază inima şi o face „străvăzătoare7 prin har şi în stare să primească înţelepciunea duhovnicească. Sfântul Siluan ne învaţă şi el că postul aduce mult folos atunci când se împleteşte cu celelalte virtuţi, precum înfrânarea, trezvia, liniştirea şi altele asemenea.8 Însă, virtutea care dă cu adevărat tărie şi vrednicie postului este smerenia.

La începutul procesului de vindecare pe care Biserica ni-l pune înainte în timpul Postului Mare, mintea, care mai înainte se risipise prin simţuri în lumea zidită, se reîntoarce acum şi se sălăşluieşte în inimă, unindu-se cu aceasta într-o nouă contemplaţie: Dumnezeu devine centrul a toate, iar omul se îndreaptă cu smerenie spre El.

Duhul pocăinţei ne scormoneşte adâncurile fiinţei şi scoate la iveală cele tăinuite ale inimii noastre. Atunci ne vedem adevărata stare aşa cum o vede Dumnezeu. Precum păcatul se săvârşeşte în adâncul inimii, tot aşa şi lucrarea pocăinţei se înfăptuieşte în inimă, sălaşul cel mai lăuntric al duhului. Pocăinţa tămăduieşte şi întăreşte fiinţa omului prin harul dumnezeiesc, dând naştere unei nestăvilite tânjiri după Dumnezeu.

Prin toate nevoinţele Postului Mare – ajunarea, bogatele slujbe care ne insuflă zdrobirea inimi, metaniile, precum şi celelalte osteneli – Sfânta Biserică caută să trezească şi să sporească în noi un puternic avânt de pocăinţă. Scopul ei este să aprindă înlăuntrul nostru văpaia rugăciunii arzătoare, care ne curăţeşte de patimi şi sădeşte în noi sfânta durere a iubirii dumnezeieşti, astfel încât în minte şi în inimă să nu mai rămână loc pentru niciun alt gând afară de ura faţă de păcatul care „grabnic ne împresoară (Evrei 12, 1) şi de dorirea fierbinte după Dumnezeul şi Mântuitorul nostru. O astfel de pocăinţă este menită să ne ajute să rămânem credincioşi legământului pe care l-am încheiat la Botez, anume că vom muri păcatului şi vom via numai pentru cuvântul şi poruncile lui Dumnezeu. În timpul Postului Paştilor, Biserica doreşte să ne facă părtaşi la cuvântul Domnului: „Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor (Apoc. 1,18), dându-ne putinţa să gustăm puţin din moarte prin post, spovedanie, milostenie şi, în general, prin toată nevoinţa ascetică. Prin suferinţa pe care o luăm asupra noastră de bunăvoie în timpul Postului, ne înrudim şi ne asemănăm cu Hristos, Care pătimeşte în lumea aceasta (cf. Fapte 26, 23). Atunci ni se împărtăşeşte puterea Învierii Sale, pentru ca şi noi, ca fii purtători de lumină ai Bisericii, să putem cânta în marea şi sfânta zi a Paştilor:

Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase; astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine: Însuţi împreună mă preamăreşte, Mântuitorule, în Împărăţia Ta (Canonul Învierii, Cântarea a treia).

În măsura în care ne facem părtaşi la suferinţa şi deşertarea de Sine a lui Hristos, în aceeaşi măsură vom primi şi bogăţia darurilor şi harul Învierii Sale.

O altă cale prin care ne putem afla inima adâncă în timpul Postului Mare este deasa citire a Sfintei Scripturi. Cuvântul lui Hristos este Lumina Dumnezeiască nezidită, care se îndreaptă spre inima adâncă a omului, centrul principiului său ipostatic.

Înainte de toate, pentru ca inima noastră să se poată deschide cuvântului lui Dumnezeu şi să primească harul pocăinţei, trebuie să avem credinţă deplină în Dumnezeirea lui Hristos. Atunci cuvântul cel viu al Domnului va cădea în străfundul inimii noastre ca o sămânţă a iubirii, care va zămisli în suflet pocăinţa ce prin puterea şi deplinătatea sa întrece măsura conştiinţei religioase obişnuite9. Această trăire ne încredinţează cu tărie că învăţătura lui Hristos transcende planul etic, având puterea să ne îndumnezeiască. Învăţătura Evangheliei ne luminează vederea lăuntrică cu strălucirea cuvântului lui Dumnezeu şi ne subţiază inima, sădind într-însa o simţire duhovnicească, astfel încât niciun gând sau mişcare lăuntrică nu se mai poate sustrage atenţiei noastre. Vieţuind în atmosfera cuvântului lui Dumnezeu, primim puterea să împlinim dumnezeieştile Sale porunci şi să păşim astfel pe calea lui Hristos, iar El, Care este Calea, ne devine însoţitor la drum. Dacă ne silim să petrecem neîncetat în cuvântul Evangheliei, plini de râvnă şi de curaj, vom dobândi şi noi, asemeni lui Luca şi Cleopa, o inimă care arde înlăuntrul nostru (cf. Luca 24, 32) şi este gata să-L primească într-însa pe Domnul cel înviat şi să-L recunoască după ardoarea şi dulceaţa dragostei Sale.

Mintea se pogoară în inimă, se tămăduieşte şi se uneşte cu aceasta atunci când este răstignită prin poruncile Evangheliei. Adumbrit de har, omul este în stare să renunţe la toate lucrurile văzute ale lumii acesteia şi să devină ucenic al duhului iubirii celei nestricăcioase a lui Hristos.

Pentru ca mintea să se poată uni cu inima, este nevoie de 0 îndoită răstignire, o răstignire care se înfăptuieşte în două etape. În prima etapă, când lumea este răstignită pentru noi (Gal. 6, 14), după cuvântul Apostolului Pavel, luăm asupra noastră o mare nevoinţă pentru a ne slobozi de deşertăciunea lumii şi de robia faţă de măreţele ei idealuri, care sunt urâciune înaintea lui Dumnezeu. În a doua etapă, atunci când „noi suntem răstigniţi pentru lume (Gal. 6,14), toată strădania noastră se îndreaptă spre a ne preda întru totul voii lui Dumnezeu, dezrădăcinând din inimă legea păcatului şi slobozindu-ne din robia lăuntrică. Lupta duhovnicească continuă până când cuvântul Evangheliei se statorniceşte înlăuntrul nostru ca singura şi veşnica lege a fiinţei noastre. Atunci devenim templul lui Dumnezeu şi purtăm mereu în noi, ca pe un oaspete de seamă, Duhul harului. }ntreaga zidire devine pentru noi o biserică şi un lăcaş sfânt în care ne putem înfăţişa înaintea Dumnezeului celui Viu.10

Părintele Sofronie deosebeşte în aceste două etape ale răstignirii două trepte ale libertăţii duhovniceşti. Prima treaptă este lepădarea de lume şi de dorinţa de a stăpâni asupra celorlalţi. A doua treaptă este libertatea desăvârşită a inimii, care este de neapărată trebuinţă dacă vrem să stăm neclintiţi în prezenţa Domnului. Aceasta este „descătuşarea lăuntrică de stăpânirea altora asupra noastră11. Desăvârşirea libertăţii omului este desăvârşirea lui ca persoană, adevărata sa împlinire şi ţelul său suprem.

Sfântul Dorotei al Gazei şi Sfântul Grigorie Palama tâlcuiesc acest verset din Sfântul Apostol Pavel: Lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume (Gal. 6,14), legându-l de cele două trepte ale răstignirii din viaţa monahului. Amândoi Părinţii asociază prima treaptă cu lepădarea păcatului care „grabnic ne împresoară” în lumea aceasta, iar pe cea de-a doua cu moartea lăuntrică a omului faţă de patimi, adică cu nepătimirea.

Cum ne putem feri de păcat, trăind în lumea aceasta care „zace sub puterea celui rău” (1 Ioan 5,19)? Acest lucru este cu putinţă numai dacă învăţăm să vieţuim cu inima, osândindu-ne pe noi înşine în rugăciunea de pocăinţă şi priveghind prin chemarea neîncetată a Numelui Domnului. Prin trezvie, vom afla în inima noastră un izvor de lumină şi de „apă curgătoare” (Ioan 4,14), care atrage mintea în inimă. Gândurile şi imaginile păcătoase nu se vor mai întipări în minte şi în inimă, ci vor fi alungate cu uşurinţă, pentru că atracţia omului lăuntric către inimă va fi mai puternică decât orice altă impresie din afară: Căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4,4). Fără trezvie, nu putem păstra harul în inimă. Plânsul duhovnicesc ne ţine mereu în legătură cu Duhul Vieţii, până când harul lui Dumnezeu care se adună în inimă ajunge la deplinătate. Astfel se înfăptuieşte, în cele din urmă, renaşterea noastră în Duhul Sfânt.

Prin Crucea şi Învierea Sa, Hristos a împlinit marea poruncă pe care a primit-o de la Tatăl Său (cf. Ioan 10, 18) şi a împărtăşit credincioşilor „har peste har” (Ioan 1, 16). Cel ce cheamă Numele lui Iisus pătrunde în taina Crucii şi a Învierii Domnului, iar inima lui se trezeşte la viaţă şi devine lăcaş sfânt al Dumnezeirii. Sfânta chemare a Numelui lui Hristos face să vieze în inima noastră prezenţa Dumnezeului celui veşnic şi ne împărtăşeşte o putere neobişnuită, asemeni unei vieţi noi care ne umple întreaga fiinţă. Chemarea neîntreruptă a Numelui Domnului încetează a mai fi o povară pentru noi şi ne călăuzeşte la o tot mai mare plinătate a iubirii şi a înţelepciunii. Atunci ni se deschid ochii duhovniceşti şi descoperim neîncetat noi taine ale căii lui Hristos şi ale nepătrunsei Sale pronii în viaţa noastră de zi cu zi. Astfel ne îmbogăţim cu experienţa veşniciei.

Perioada Postului este răstimpul în care lucrăm asupra inimii noastre şi şcoala în care învăţăm să murim de bunăvoie. Calea Domnului trece mai întâi prin moartea pe Cruce şi prin pogorârea în străfundurile iadului, pentru ca să ne conducă mai apoi la Învierea cea purtătoare de viaţă. Atunci când luăm asupră-ne suferinţa de bunăvoie, primind cu recunoştinţă şi fără să cârtim toate încercările îngăduite de pronia lui Dumnezeu în viaţa noastră, pătrundem, prin credinţă, în taina iubirii dumnezeieşti, care s-a pogorât pentru noi până în adâncurile iadului. Nu-L vom cunoaşte niciodată pe Hristos în chip desăvârşit, dacă experienţa noastră nu va cuprinde şi pogorârea la iad.

Credinţa în Învierea lui Hristos şi nădejdea în propria noastră înviere ne insuflă să vieţuim în armonie cu poruncile lui Dumnezeu, morţi faţă de voia noastră trupească. În felul acesta, ne vom afla inima adâncă şi vom cunoaşte din cercare că ne-am mutat „de la moarte la viaţa împreună cu Iisus Hristos (cf. Efes. 2, 6 – [Pe noi cei ce eram morţi prin greşelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos – prin har sunteţi mântuiţi! – Şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos Iisus]).

Numai lucrarea pe care am săvârşit-o în inima noastră ne va însoţi în veşnicie. Dacă ne curăţim inima în viaţa aceasta, atunci, potrivit făgăduinţei Domnului, ne vom învrednici să-I vedem Faţa: Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8).

Tragedia omului contemporan este aceea că vieţuieşte în afara inimii sale. El gândeşte, lucrează şi chiar iubeşte şi se roagă în afara inimii. Perioada Postului Mare ne dă prilejul să pătrundem în inima noastră şi să ne întoarcem la ea precum fiul risipitor la casa tatălui său. Vederea iadului nostru lăuntric în lumina sfinţeniei lui Dumnezeu şi a iubirii Lui neprihănite zămisleşte în sufletul nostru dorinţa fierbinte de „a ne smulge din covârşitoarele cătuşe ale căderii noastre12 şi a ne preda cu totul Dumnezeului luminii şi al dragostei, Care vine să ne dea viaţă, iar nu moarte. Atunci glasul Domnului va răsuna în inima noastră: „Dă-Mi, fiule, Mie inima ta (Pilde 23, 26), şi tot el ne va vesti: Fiul Meu eşti tu, Eu astăzi te-am născut! (cf. Ps. 2, 7).

Prin cuvântul Său cel viu, Domnul Iisus a sădit o sămânţă nestricăcioasă (cf. 1 Petru 1, 23) şi prin harul Duhului Său a revărsat asupra noastră darul înfierii (cf. Efes. 1, 5), dând naştere Bisericii şi făcându-ne fii ai Învierii Sale. Biruinţa lui Hristos asupra vrăjmaşului celui din urmă – moartea (cf. 1 Cor. 15, 26) – se înfăptuieşte în adâncul inimii, acolo unde are loc şi izbânda credinţei ortodoxe. Cu alte cuvinte, harul va întipări în inima noastră chipul Domnului Iisus Hristos şi ne va face moştenitori ai biruinţei Sale asupra morţii.

Să-I mulţumim Domnului pentru că ne-a dăruit acest răstimp binecuvântat şi plin de har al Postului Mare, ca să ne ajute să ne aflăm inima adâncă şi să pătrundem în prezenţa de-viaţă-dătătoare a lui Hristos celui înviat din morţi. Hristos, Mirele Bisericii (cf. Luca 5, 35), bate la uşa inimii noastre (cf. Apoc. 3, 20), căutând unirea desăvârşită a sufletului nostru cu Duhul Său cel Sfânt. De fiecare dată când ne apropiem de El şi pătrundem în prezenţa Lui cea minunată, prăznuim propriul nostru Paşte. Fie ca niciunul dintre noi să nu rămână afară din cămara lui Hristos. După ce am păzit cu credincioşie toate rânduielile Postului şi am gustat din binefacerile lui duhovniceşti, să prăznuim cu toţii Pastile cele veşnice, ca pe un răstimp al reînnoirii şi o revărsare a harului.

1 Vezi Arhimandritul Sofronie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, trad. Ierom Rafail Noica, Ed. Sofia, Bucureşti, 2005, pp. 119, 280.

2 Arhimandritul Sofronie, Despre rugăciune, trad. Pr. Prof. Teoctist Caia, Mănăstirea Lainici, 1998, p. 7.

3 Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, trad. Ierom. Rafail Noica, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 14.

4 Cf. Vom vedea pe Dumnezeu precum este, p. 248.

5 Ibid. p. 278.

6 Cf. Sf. Grigorie Palama, Tratatul II din Triada I în Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama, studiu introductiv şi traducere de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2006, p. 267.

7 Vom vedea pe Dumnezeu precum este, p. 141.

8 Vezi Cuviosul Siluan Athonitul, p. 509.

9 Vezi ibid., p. 212.

10 Vezi ibid., p. 294.

11. Cf. Vom vedea pe Dumnezeu precum este, p. 168.

12 Ibid., p. 25.

(in: Arhimandrit Zaharia Zaharou, Vesnicul astazi, Editura Bizantina, 2018)

 

Legaturi:

OMUL LAUNTRIC SI VALOAREA LACRIMILOR. Cuvant pentru suflet de la ARHIM. ZAHARIA ZAHAROU – calauza pe calea Postului. CUM SA NE REDESCOPERIM SI SA NE CURATIM INIMA, facand-o locul unde “Dumnezeu Se revarsa ca o ploaie”?

MAICA DOMNULUI NE INVATA SA PAZIM IN TACERE COMOARA TAINICA A INIMII. Conferinta de la Alba Iulia a Arhim. Zaharia (AUDIO): “PRIN POSTUL MARE, SPRE ADANCUL INIMII”. Puterea duhovniceasca a starii de continua recunostinta

INTRA INLAUNTRU SI VEI AFLA ODIHNA! Scopul si implinirea adevarata a crestinului: AFLAREA ADANCULUI INIMII. Parintele Zaharia ne invata CUM SE POATE APLICA IN VIATA NOASTRA ESENTA INVATATURII SF. GRIGORIE PALAMA. Care sunt caile prin care putem dobandi DUREREA DUHOVNICEASCA A INIMII?

CU O SINGURA INIMA, IN TRUPUL LUI HRISTOS. Cand “darurile unuia devin comoara tuturor”… CHEILE CARE NE DESCHID USA ADANCULUI INIMII

TAINA CRUCII IN VIATA NOASTRA: Rastignirea mintii prin coborarea dureroasa in inima: “Prin harul Duhului Sfant, STRAPUNGEREA si ZDROBIREA INIMII ii sunt indeajuns crestinului pentru A BIRUI TOATE DUHURILE RAUTATII”

Parintele Zaharia Zaharou la Bucuresti despre ZDROBIREA INIMII si LACRIMILE CA HRANA A SUFLETULUI (audio si transcrierea conferintei de la Facultatea de Drept): “Daca voiesti sa dezradacinezi din tine patimile si ca lumea sa nu faca din tine victima si sclavul ei, atunci INVATA SA PLANGI”

Arhim. Zaharia Zaharou despre PLANSUL DUHOVNICESC ca LUCRARE ESENTIALA DE CURATIRE DE PATIMI. Pocainta – singura cale de reunificare launtrica, de restaurare a chipului lui Dumnezeu in noi si de dobandire a iubirii de Dumnezeu

Conferinta de la Bucuresti a PARINTELUI ZAHARIA DE LA ESSEX (audio + text) – prima parte: “Inalta stiinta a Sfantului Siluan Athonitul si a staretului Sofronie Saharov”: PUTEREA INIMII ZDROBITE SI A DUHULUI UMILIT

PARINTELE ZAHARIA ZAHAROU – conferinta de la Bucuresti (II), raspunsuri la intrebari (audio + text): BINECUVANTAREA DURERII INIMII si SCOALA LITURGHIEI: “Fără o inimă îndurerată, nu putem să ne îndeplinim slujirea ca duhovnici, nici nu putem să slujim Sfânta Liturghie cum se cuvine”

“PROGRAM DUHOVNICESC” de la PARINTELE ZAHARIA pentru a dobandi si a pastra DUHUL SMERIT SI INIMA ZDROBITA. “De aceea trebuie sa ne facem un program, CA SA NU NE PREDAM ZADARNICIEI LUMII ACESTEIA, sa nu ne lasam atrasi de modelele ei si sa nu ne supunem inselaciunii ei, care ne infatiseaza ca dragostea lui Dumnezeu ar fi compatibila cu dragostea lumii”

“…SĂ NU RĂMÂNEM AFARĂ DIN CĂMARA LUI HRISTOS!”. Suntem pregătiți de Nuntă? Îl mai așteptăm pe Mire sau L-am înșelat deja cu dragostea lumii? Cine sunt cei “NEBUNI ȘI ORBI” mustrați de Iisus? NUNTA E “PE BUNE”, FRAȚI ȘI SURORI…

Raspunsuri duhovnicesti de la PARINTELE ZAHARIA ZAHAROU despre COBORAREA MINTII IN INIMA, lucrarea “preotiei imparatesti” a rugaciunii si plansului pentru oameni, PUTEREA SI MARETIA TAINEI PREOTIEI, insemnatatea POMENIRII NUMELOR LA SFANTA LITURGHIE, pocainta si constiinta

IN CAUTAREA DRUMULUI INAPOI SPRE CASA PARASITA A IUBIRII PARINTELUI CERESC. Talcuirea Arhimandritului Zaharia de la Essex la pilda fiului risipitor

PLANSUL – INTOARCEREA IN RAIUL DIN CARE NE-AM IZGONIT PRIN RAZVRATIRE – Parintele Zaharia Zaharou despre lucrarea restauratoare a pocaintei (I)

PREFACEREA RANILOR SUFLETESTI si a durerilor omenesti mistuitoare IN MANGAIETORUL PLANS DUHOVNICESC. Parintele Zaharia Zaharou despre lucrarea neincetata a pocaintei (II). CUM SA REACTIONAM LA AMARACIUNI CA SA LE FACEM FOLOSITOARE? “Punându-L pe Hristos la încercare…”

RUGACIUNEA LUI IISUS versus YOGA si MEDITATIILE ORIENTALE. Deosebirile ireconciliabile intre budism si crestinism. TREZVIA, OSANDIREA DE SINE si DUREREA INIMII – esentiale in lucrarea personala a CHEMARII NUMELUI DOMNULUI

“In zilele noastre atat de viclene, in care criza ii ingenuncheaza pe multi, CUM SE POATE BUCURA CINEVA DE INVIERE?” – Parintii Moise Aghioritul si Zaharia Zaharou ne invata CUM SA PRIMIM HARUL INVIERII SI SA GUSTAM PREZENTA LUI HRISTOS IN INIMA, invingand moartea din noi in fiecare zi

NASTEREA DIN NOU IN DUH

ATINGEREA VESNICIEI – experienta uluitoare, “prooroceasca”, a vederii tainice a IUBIRII LUI DUMNEZEU, care ne insufla TANJIREA dupa trairea neincetata in prezenta Sa, chemându-ne la TRANSFIGURARE: “Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!”

Cum putem primi DUHUL MANGAIERII spre a trai, efectiv, O NOUA VIATA? Parintele Zaharia de la Essex – invataturi VITALE pentru a trai CINCIZECIMEA ca pe un eveniment duhovnicesc personal. ZGUDUIREA SI ZDROBIREA INIMII pregatesc venirea harului (I)

Invataturi VITALE pentru a trai CINCIZECIMEA ca pe un eveniment PERSONAL (II). Hranindu-ne din Cuvantul si cu Trupul lui Hristos pentru A DOBANDI VIATA LUI. “Mustrarile Duhului Sfant ne pregatesc sa primim darurile Sale”. TAINA SMERENIEI SFINTEI TREIMI si conditiile pentru a primi si A NU PIERDE HARUL

TÂNJIREA

“Lumea îşi are legile şi valorile ei, dar noi se cade să vieţuim potrivit legii lui Dumnezeu, chiar dacă asta înseamnă A NE FACE DE RUŞINE în ochii celorlalţi” – NEBUNIA DE A ASUMA BATJOCURA LUMII, pentru a ne duce PANA LA CAPAT pocainta si a implini dorul mistuitor al inimii, de A-L INTALNI PE DUMNEZEU

“ADU-TI AMINTE DE DRAGOSTEA CEA DINTAI” – Parintele Zaharia despre “AVENTURA” CREDINTEI si ETAPELE LUCRARII LUI DUMNEZEU cu noi si in noi (I)

CELE TREI ETAPE ALE VIETII DUHOVNICESTI – prima parte a conferintei Parintelui Zaharia (video+text), SCURT GHID PENTRU BUNA TRAVERSARE A INCERCARILOR LAUNTRICE: “Ne este de neapărată trebuință să trăim părăsirea de Dumnezeu pentru că numai astfel va fi cercată hotărârea de a-L urma pe Hristos”

CREDINTA CARE INFRUNTA SI BIRUIESTE MOARTEA. “Lasati si lacrimile si durerea sa vina, si incercati sa le transformati in rugaciune” – RASPUNSURILE PARINTELUI ZAHARIA la intrebarile din conferinta de la Iasi, “Cele trei perioade ale vietii duhovnicesti” (VIDEO+TEXT)

CONFERINTA de la Iasi a PS MACARIE, Episcopul românilor din Europa de Nord: POSTUL MARE – prilej de CULTIVARE si VINDECARE A INIMII prin POCAINTA. Impartasirea unor experiente duhovnicesti si pastorale de mare pret (video)

INTOARCEREA LA LUCRAREA DINLAUNTRU/ Unde sa te duci ca sa nu mai pacatuiesti?

“Dintru adancuri am strigat catre Tine, Doamne…”. LUMEA NE ORBESTE SI NE FACE SA NU-L PRIMIM PE HRISTOS. “Pentru cele duhovnicesti n-avem ochi… Sa ne interiorizam, sa ne sondam adancurile si sa vedem cine suntem. SA INCEPEM PRIN A NE SMERI” (VIDEO, TEXT)

“Ce faci, te face” (I). EȘTI CEEA CE TRĂIEȘTI! Ceea ce faci, gândești și simți TE TRANSFORMĂ: “Sufletul lasă urme în trup… SUNTEM CONSUMAȚI de o cultură exterioară şi exteriorizantă şi pierdem legătura cu INTERIORITATEA pe care, dacă o vizităm tot mai rar, devine tot mai subțire și mai săracă” (text și conferință VIDEO cu diaconul SORIN MIHALACHE)

“Oferta” duhovniceasca esentiala pentru a trai un POST MARE cu real folos: INFRANAREA ca LUCRARE LAUNTRICA DE LINISTIRE, DE PAZA A SIMTURILOR si ca exercitiu de REZISTENTA si RETRAGERE fata de TENTATIILE SOCIETATII DE CONSUM. Diaconul Sorin Mihalache: “Defectiunea vietii noastre este ca avem tendinta sa ne adaptam perfect lumii in care traim, unei patologii. Pentru a ne zidi interior trebuie sa ne decupam intr-un fel din ea” (VIDEO, TEXT)

CUM SA LUAM POSTUL IN SERIOS in lumea noastra?

LA CE SA LUAM AMINTE MAI MULT in Postul Mare?


Categorii

Ce este pacatul?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Zaharia de la Essex, Pocainta, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “AFLAREA INIMII ADÂNCI PRIN NEVOINȚA POSTULUI MARE. Părintele Zaharia de la Essex: “Tragedia omului contemporan este aceea că vieţuieşte ÎN AFARA INIMII sale. El gândeşte, lucrează şi chiar iubeşte şi se roagă în afara inimii”

  1. Pingback: PS MACARIE, in conferinta de la Cluj, “Lacrimile pocaintei si sinceritatea inimii” (VIDEO): “Deseori NE AMAGIM SINGURI, refuzam sa primim harul lui Dumnezeu si NE DROGAM CU SUROGATE, iar toate aceste FALSE MANGAIERI atrofiaza in om nevoi
  2. Pingback: PS MACARIE, Episcopul Europei de Nord – CHEMARE STRAPUNGATOARE LA POCAINTA, la constientizarea gravitatii MANTUIRII si a IUBIRII INDURERATE A LUI HRISTOS: “Oare cat de trist este sa trecem nepasatori pe langa Hristos, lasandu-L astfel sa astep
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate