Din Omiliile duhovnicesti ale SFANTULUI MACARIE EGIPTEANUL despre INDELUNGA-RABDARE SI MILA LUI DUMNEZEU care asteapta intoarcerea noastra deplina la El: Ce s-a intamplat cu LOCUITORII SODOMEI?

19-01-2016 Sublinieri

sfmacariecelmare

Cititi si:

***

macarie_egipteanul5

SFANTUL MACARIE EGIPTEANUL:

Omilia a IV-a (fragment):

“[…]

16. Drept aceea, iubiţi fraţi, pentru că astfel de bunuri ne stau inainte şi pentru că astfel de făgăduinţe ne-au fost făcute de către Domnul, să îndepărtăm de la noi toate piedicile şi să renunţăm la toată dragostea cea lumească şi numai către acel bun să îndreptăm căutarea şi dorinţa noastră, ca să putem dobîndi acea negrăită iubire a Duhului, spre care, fericitul Pavel ne-a îndemnat a ne osîrdui, zicînd : «Căutaţi dragostea» (I Cor. 14, 1). În felul acesta vom putea schimba învîrtoşarea (inimii) noastre şi ne vom învrednici să stăm de-a dreapta Celui Preaînalt, să ne apropiem de liniştea şi odihna cea spirituală, copleşiţi de dragostea Duhului celui divin. Pentru că Domnul, iubind mult pe oameni, Se milostiveşte, atunci cînd ne întoarcem cu totul la El şi ne eliberăm de toate (puterile) cele potrivnice.deşi noi — din pricina multei noastre neştiinţe, a lipsei de maturitate şi a deprinderii cu răutatea — ne îndepărtăm de viaţă, ne punem multe piedici şi nu vrem să ne pocăim cu adevărat, El se milostiveşte de noi, fiind îndelung-Răbdător, atunci cînd ne întoarcem şi, venind El, şi omul nostru cel lăuntric îl luminăm, pentru ca să nu se ruşineze feţele noastre în ziua judecăţii.

17.  Iar dacă acest lucru ni se pare greu (de împlinit) — din pricina exerciţiului aspru al virtuţii, sau mai degrabă din pricina sugestiei, ori a sfatului celui potrivnic — iată, El Se îndură şi aşteaptă îndelung întoarcerea noastră; păcătuind, El ne suferă şi aşteaptă să ne pocăim; căzînd iarăşi, nu se ruşinează ca iarăşi să ne primească, după cum a spus Profetul:

«Oare acela care cade nu se mai scoală, iar cel ce se abate nu se mai întoarce?» (Ier. 8, 4).

Se cuvine, doar, ca noi să avem cuget curat şi să ne întoarcem — îndată şi definitiv — şi să cerem ajutorul Lui ; pentru că El este gata să ne mîntuiască. El aşteaptă avîntul arzător al voinţei noastre îndreptată către El — atît cit ne este cu putinţă — buna credinţă şi osîrdia (ce depinde de) voinţa noastră. Îndreptarea, însă, toată, El o săvîrşeşte întru noi.

makarios1Să ne sîrguim, deci, fraţilor, ca (unii ce sîntem) fii ai lui Dumnezeu, să ne dezbrăcăm de toată deprinderea cea rea, de nepăsare şi trîndăvie şi să fim gata şi demni a-L urma; să nu amînăm (acest lucru) de la o zi la alta, furaţi de răutate. Că nu ştim cînd va avea loc ieşirea noastră din trup.

Mari şi nespuse sint făgăduinţele creştinilor pentru că slava şi frumuseţea şi plăcerea celor văzute nu echivalează credinţa şi valoarea unui suflet.

18.  Cum, deci, să nu dăm ascultare întru totul acestor îndemnuri şi promisiuni ale Domnului şi să nu venim la El, să nu renunţăm, aşa cum ni se spune în Evanghelie, la toate, şi chiar la viaţa noastră şi numai pe El să-L iubim, şi pe nimeni altul în afară de El?;

Să luăm aminte, apoi, la toate (cîte a făcut pentru noi) şi cîtă cinste ni s-a dat! Cîte orînduieli ale Domnului au avut loc încă de pe vremea Părinţilor şi a Profeţilor! Cîte făgăduinţe nu s-au făcut! Cîte îndemnuri! Cîtă milă a arătat Domnul faţă de noi de la început! În cele din urmă şi-a manifestat nespusa Sa milostivire faţă de noi, prin venirea şi prin răstignirea Sa, prin care ne-a mutat, pe noi cei care ne-am întors (de la purtarea eea păcătoasă), la viaţă.

Dar noi nu ne depărtăm de (sfatul) voii noastre, de iubirea lumii, de deprinderile şi de obiceiurile cele rele şi ne arătăm puţin credincioşi sau mai degrabă necredincioşi.

Cu toate acestea, iată că El Se milostiveşte faţă de noi, ne păzeşte, ne ocroteşte în chip nevăzut, şi nu ne lasă, pînă la sfîrşit, după păcatele noastre, pradă răutăţii, nici să ne pierdem în amăgirile lumii, ci arată îndelungă răbdare şi ne aşteaptă să ne întoarcem la El.

19.  Dar mă tem ca nu cumva să se împlinească cu noi, cei care avem cuget defăimător şi umblăm în deprinderi rele, cuvîntul Apostolului, care zice:

«Oare dispreţuieşti tu bogăţia bunătăţii Lui şi a îngăduinţei şi a îndelungii lui răbdări neştiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă Ia pocăinţă?» (Rom. 2, 4).

Pentru că, dacă noi, (profitînd) de indurarea, bunătatea şi răbdarea Lui, adăugăm şi mai multe păcate, ne vom agonisi osîndă şi mai mare — din cauza neglijenţei şi a dispreţului nostru — şi se va împlini între noi cuvîntul:

«Dar după învîrtoşarea ta şi după inima ta cea nepocăită îţi aduni mînie pentru ziua mîniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu» (Rom. 2, 5).

Multă bunătate şi o îndurare de nespus arată Dumnezeu faţă de neamul omenesc! Este, însă, necesar, pentru a putea dobîndi mîntuirea, să vrem să ne pocăim şi să ne sîrguim a ne întoarce la El.

20.  Iar, dacă vrei să cunoşti îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu şi bunătatea Lui cea multă, să aflăm (acest lucru) din (Sfintele) Scripturi, de Dumnezeu inspirate. Priveşte la (poporul) Israel, din care (se trag) Părinţii, cărora li s-au făcut făgăduinţele, din care (se trage) Hristos, după trup, cărora (li s-a încredinţat) cultul şi Testamentul: cîte păcate n-au săvîrşit! De cîte ori nu s-au abătut! El, însă, nu i-a părăsit pentru totdeauna, ci le-a trimis, spre folosul lor, la vremea cuvenită, pedepse — vrînd să înmoaie învîrtoşarea inimii lor, prin necazuri — (iar cînd ei) s-au întors, i-a mîngîiat şi le-a trimis profeţi. De cîte ori n-au păcătuit şi nu s-au poticnit, iar El i-a răbdat, şi cînd s-au întors, i-a primit cu bucurie! Şi iarăşi abătîndu-se ei, nu i-a lăsat, ci i-a chemat la pocăinţă prin profeţi. (Deci), de multe ori abătîndu-se, (apoi) întorcîndu-se, (de multe ori) i-a răbdat cu bunăvoinţă şi i-a primit cu iubire, pînă cînd în cele din urmă, în mare greşeală au căzut, punîndu-şi mîinile pe însuşi Stăpînul, pe Care îl aşteptau, aşa cum se spusese de Părinţi şi Profeţi, ca izbăvitor, mîntuitor, împărat şi profet. Că venind, ei nu L-au primit, ci din contră, l-au făcut multe lucruri necinstitoare iar în cele din urmă L-au pedepsit cu moarte pe cruce. Dar săvîrşind ei o greşeală atît de mare şi decăzînd atît de mult, au pus vîrf păcatelor lor. De aceea, au fost părăsiţi de Duhul Sfînt, atunci cînd catapeteasma templului s-a rupt (cf. Matei 27, 51). Apoi, templul lor s-a năruit, a fost dat neamurilor şi pustiit, după cum Domnul spusese: «Nu va rămîne piatră pe piatră, care să nu se risipească» (Matei 24, 2). în cele din urmă, ei au fost daţi pe mîna neamurilor, au fost risipiţi pe tot pămîntul, de către cei ce i-au robit şi li s-a interzis să se mai întoarcă la locurile lor.

21. Tot aşa şi acum, (la fel se comportă Dumnezeu) cu fiecare dintre noi: deşi vede cît greşeşte fiecare, fiind bun şi milostiv, rabdă îndelung şi aşteaptă în linişte (să ne pocăim). Iar cînd cineva se pocăieşte şi se hotărăşte să nu mai greşască, îl primeşte (pe acesta) cu multă dragoste şi bucurie. Pentru că se spune:

«Bucurie se face (în cer) pentru un păcătos care se pocăieşte». (Luca 15, 10).

Şi iarăşi:

«Nu este voia Tatălui Meu, ca să piară vreunul dintr-aceştia mici» (Matei 18, 14).

Iar dacă cineva — deşi Dumnezeu îi arată atîta bunătate şi îndelungă-răbdare — nu porneşte la îndepărtarea treptată a păcatelor, a celor ascunse şi a celor văzute, ci priveşte şi stă liniştit, ca şi cînd Dumnezeu ar trebui să se pocăiască; — şi arătînd mult dispreţ (faţă de bunătatea divină) — adaugă păcate peste păcate, nepăsare peste nepăsare, greşeli peste greşeli, umple măsura păcatelor —, în cele din urmă va ajunge într-o stare de nelegiuire atît de mare, încît nu se va mai putea ridica şi fiind dat pe mîna celui rău, se va pierde.

Lot the Just abandoning the city of Sodoma22. Aşa s-a întîmplat cu (locuitorii) Sodomei. Aceştia au săvîrşit multe păcate şi nu s-au întors (de la calea lor). In cele din urmă au purtat gînd rău îngerilor, vrînd să săvîrşească cu ei fapte nefireşti. Intrucît nu s-au pocăit, au fost pierduţi; umplînd şi întrecînd măsura păcatelor, judecata divină i-a dat pradă focului. Aşa s-a întîmplat şi pe vremea lui Noe: multe rele săvîrşind (contemporanii acestuia) şi (ne)pocăindu-se, în cele din urmă, la atît de mari păcate au ajuns că tot pămîntul a fost nimicit (din cauza lor). La fel s-a întîmplat şi cu egiptenii. Aceştia au păcătuit şi multe nelegiuiri au săvîrşit împotriva poporului lui Dumnezeu, însă Dumnezeu S-a milostivit şi n-a trimis peste ei pedepse atît de mari, care să-i nimicească. Pentru întoarcerea, cuminţirea şi pocăinţa lor, i-a biciuit cu acele plăgi mici, dar a îndurat îndelung şi a aşteptat să se pocăiască. (Intîi), după ce au săvîrşit multe nelegiuiri împotriva poporului lui Dumnezeu s-au pocăit, dar după aceea, iarăşi au căzut în vechea necredinţă şi au chinuit amarnic pe poporul lui Dumnezeu. Mai tîrziu, cînd Dumnezeu, săvîrşind multe minuni, a scos pe poporul Său din Egipt prin Moise, ei au săvîrşit o mare greşeala că au urmărit pe acest popor. De aceea, în cele din urmă, judecata divină i-a condamnat şi i-a pierdut, înecîndu-i în ape, pentru că nu i-a mai socotit vrednici să o trăiască.

23. La fel (s-a întîmplat), precum s-a zis mai înainte, şi cu (poporul) Israel. Acesta a săvîrşit multe păcate şi greşeli : pe profeţii lui Dumnezeu, i-a ucis şi multe alte rele au făcut, însă Dumnezeu a răbdat (de fiecare dată). şi a aşteptat să se pocăiască. Dar în cele din urmă au căzut sub un păcat atît de mare, că zdrobindu-se nu s-au mai ridicat. Au (îndrăznit să-şi) ridice mîinile împotriva Stăpînului, De aceea, în cele din urmă au fost părăsiţi şi lepădaţi (de la faţa lui Dumnezeu) şi s-a luat de la ei profeţia, preoţia şi cultul şi s-au dat neamurilor celor ce au crezut, precum a zis Domnul:

«Se va lua de la voi împărăţia şi se va da poporului, care face roadele ei» (Matei 21, 43).

Dacă, pînă atunci, Dumnezeu i-a suferit şi milostivindu-Se de ei, nu i-a părăsit, cînd au împlinit măsura păcatelor şi le-au pus vîrf, ridicîndu-şi mîinile împotriva Stăpînului, atunci, în sfîrşit, au fost părăsiţi de Dumnezeu.

24. Iubiţilor, am expus (toate) acestea pe larg, pentru a învăţa din paginile Scripturii că trebuie să ne întoarcem cît mai degrabă de la deprinderile cele rele şi să ne sîrguim (a urma) pe Domnul. El este bun, aşteaptă întoarcerea noastră şi pocăindu-ne ne primeşte cu multă bucurie. (Am spus toate acestea), ca nu cumva să crească zi de zi răutatea noastră şi greşelile noastre să se înmulţească (iar în cele din urmă) să vină asupra noastră mînia lui Dumnezeu.

Hristos Adam cazut in rai + haine de pieleSă ne sîrguim, deci, să venim la El cu inima deschisă, fără a ne pierde nădejdea în mîntuire. Pentru că şi aceasta este (o iscodire) a celui viclean şi rău: acesta aminteşte de păcatele de mai înainte, pentru a duce pe om la deznădejde, lîncezeală şi nepăsare, ca nu cumva acesta întorcîndu-se şi venind la Domnul, să dobîndească mîntuirea — dat fiind că Domnul arată atîta bunătate neamului omenesc.

25. Iar dacă ni se pare lucru greu, (ba poate) chiar imposibil a ne îndepărta de la multele noastre păcate, de care am fost cuprinşi — fapt care, precum am zis, este o iscodire a celui rău şi o piedică (în calea) mîntuirii noastre — să ne aducem aminte că Domnul, venind (în lume), a făcut, întru bunătatea Sa, pe cei orbi să vadă, a vindecat pe cei slăbănogi, a tămăduit toată boala (din popor), a înviat pe cei morţi care deja intraseră în putreziciune şi descompunere, a făcut pe surzi, să audă, a scos o legiune de demoni dintr-un om şi l-a făcut bine pe acesta, pe care îl cuprinsese o atît de mare nebunie. Deci, cu cît mai vîrtos Domnul se va apleca către sufletul care se întoarce spre El şi-I cere mila şi ajutorul Său, îl va aduce la bucuria nepătimirii, la starea (de-a împlini) toată virtutea şi la înnoirea minţii; îl va aduce de la orbirea şi surzenia necredinţei, a neştiinţei şi a netemerii (de Dumnezeu) la cuminţenia virtuţii şi la curăţia inimii. Că El a făcut şi trupul şi sufletul. Şi după cum, venind pe pămînt, a dat cu belşug şi bunătate, vindecare şi ajutor — ca un bun şi singur doctor — celor ce se apropiau de El şi-I cereau (aceasta), la fel (va face şi cu bunurile) cele duhovniceşti.

26. Că dacă de trupurile, care mor şi se risipesc, atît de mult S-a milostivit, şi fiecăruia i-a împlinit cererea, prompt şi cu bunătate, cu cît mai vîrtos Se va milostivi şi va vindeca numaidecît sufletul cel nemuritor, care nu se strică, nici nu se descompune, dar care este cuprins de boala necunoştinţei, a răutăţii, a necredinţei, a netemerii (de Dumnezeu) şi de celelalte feţe ale păcatului; care se apropie de El, îi cere ajutorul, priveşte spre îndurarea Lui, dorind să primească de la El harul Duhului, pentru a se răscumpăra şi mîntui şi pentru a scăpa de toată răutatea şi de toată patima, precum El însuşi a spus:

«Cu cît mai mult, Tatăl cel ceresc va face dreptate celor ce strigă către El ziua şi noaptea?» (Luca 18, 7). Şi adaugă, zicîndu-i: «Vă spun vouă că le va face dreptate curînd» (Luca 18, 8). Iar în alt loc adaugă: «Cereţi şi vi se va da Vouă, că oricine cere, va primi şi cel ce caută, află, iar celui ce bate i se va deschide» (Matei 7, 7—8). Apoi, continuînd, adaugă: «Cu atît mai mult, Tatăl vostru cel ceresc va da pe Duhul Sfînt celor ce I-l cer» (Luca 11, 13). «Amin zic vouă, chiar dacă nu i-ar da pentru că îi este prieten, pentru îndrăzneala lui, însă, sculîndu-se, îi va da cît îi trebuie» (Luca 11, 8).

27. Deci, prin toate acestea ne-a îndemnat să cerem de la El fără sfială şi neîncetat darul harului Său. Pentru că El a venit pentru ca pe cei păcătoşi să-i întoarcă la El şi să vindece pe cei ce cred într-Insul. (Se cuvine) dar, ca noi să ne depărtăm de deprinderile cele rele pe cît ne este cu putinţă; să urîm lucrurile cele deşarte şi înşelăciunile lumii, să ne întoarcem de la cugetele cele viclene şi să ne alipim totdeauna şi pe cît ne este cu putinţă de El. Iar El este gata să ne dea ajutorul Lui. Este milostiv şi dătător de viaţă, vindecă dureri care nu se vindecă şi dă mîntuire celor ce-L cheamă şi se întorc la El; celor care — de bună voie şi pe cît le este cu putinţă— se leapădă de toată dragostea lumească şi-şi abat cugetul de la cele pămînteşti, celor care se alipesc de El cu dor fierbinte. Dar numai sufletul care pe toate le socoteşte de prisos, care nu-şi găseşte odihna întru nimic din cele lumeşti, care aşteaptă să guste şi să se odihnească în liniştea bunătăţii Sale, numai acela se învredniceşte de ajutorul Său. Sufletul care arată o astfel de credinţă dobîndeşte darul ceresc; dorinţa lui îi este împlinită, cu prisosinţă, prin har; el slujeşte împăcat şi de voie Duhului Sfint, sporeşte zilnic în bine, stăruie pe calea dreptăţii, rămîne neînduplecat şi fără nici o legătură cu cel rău şi nu întristează cu nimic harul. (Un astfel de suflet) se învredniceşte de mîntuirea veşnică, împreună cu toţi sfinţii; al căror tovarăş şi însoţitor s-a făcut prin imitaţie, în lume, Amin”.

(din: Sfintul Macarie Egipteanul, “Scrieri. Omilii duhovnicesti”, PSB 34, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, Bucuresti, 1992)

Macarie Egipteanul - omilii

Legaturi:

***

***


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pocainta, Razboiul nevazut, Sfantul Macarie Egipteanul

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “Din Omiliile duhovnicesti ale SFANTULUI MACARIE EGIPTEANUL despre INDELUNGA-RABDARE SI MILA LUI DUMNEZEU care asteapta intoarcerea noastra deplina la El: Ce s-a intamplat cu LOCUITORII SODOMEI?

  1. Pingback: PACAT, LUPTA SI RIDICARE. “Chipul slavei Tale celei negrăite sunt, deşi port rănile păcatelor”. SCRISORI DE DRAGOSTE… DUMNEZEIASCA, CUVINTE DE TREZIRE SI DE INCURAJARE DE LA UN SFANT AL ZILELOR NOASTRE: “Tu să nu te tulburi de
  2. Pingback: IN CAUTAREA DRUMULUI INAPOI SPRE CASA PARASITA A IUBIRII PARINTELUI CERESC. Talcuirea Arhimandritului Zaharia de la Essex la pilda fiului risipitor | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: “Este epoca vieţii ticăloase… Popoarele nu se pocăiesc. Noi cărbuni aprinşi sunt pregătiţi pentru omenirea care are inima împietrită…”/ PACAT, IMPATIMIRE sau MENTALITATE STRICATA: pentru ce ne mustra mai mult Dumnezeu? | C
  4. Pingback: “NU EXISTĂ ARME MAI PUTERNICE DECÂT LACRIMILE CELOR CARE SE POCĂIESC. Nimic nu este mai puternic decât omul care-şi recunoaşte păcatul, decât omul care se simte nevrednic să se roage… şi totuşi se roagă” | Cuvântul Ortodox
  5. N-am stiut ca s-au consemnat omiliile Sfantului Macarie. Foarte frumos predica el.

  6. Pingback: Omilia duhovniceasca a Sf. Macarie cel Mare despre SLAVA CRESTINILOR – IMBRACAREA IN DUHUL SFANT INCA DE AICI, ca arvuna a vietii de dupa inviere. CUM ESTE INCERCATA IUBIREA DE DUMNEZEU A CELOR CREDINCIOSI si care este PRETUL AGONISIRII IMPARATIEI V
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate