PREASFINȚITUL MACARIE – avertismente duhovnicești puternice pentru CREȘTINII DIN LUME: “Sacrificăm propriii copii, propria soție sau propriul soț noilor idoli, pentru că noi înșine căutăm altceva decât pe Hristos în viața noastră. Vrem bunăstare, confort și apreciere în această lume…”/ MESAJ LA CENTENARUL MARII UNIRI, de deșteptare din letargia duhovnicească și a conștiinței românești: “Ne aflăm în fața unui ABANDON, sufletesc, dar și fizic, al țării și al neamului”
“Sa avem mare grija de copii, mai cu seama in aceasta societate atat de secularizata. A educa [a-l lasa educat] pe copil prin Internet sau TV sau numai prin mediul intalnit la scoala si in societate sau a neglija cresterea lui [sufleteasca, morala] pentru ca avem serviciu sau cariera inseamna a-l abandona pe copil in bratele unora care doresc distrugerea si pervertirea copilariei, a inocentei. Avem datoria ca fiecare familie mica sa devina Biserica, pentru a face fata tavalugului acestei lumi”.
CUI DĂM VIAȚA NOASTRĂ? † Părintele Episcop Macarie – PASTORALĂ de Înviere RĂSCOLITOARE ȘI PROVOCATOARE, atingând multe probleme de dureroasă ACTUALITATE:
“[…]
Iubiți frați și surori pentru care S-a jertfit Hristos,
Dacă noi nu ne dăm pe noi înșine și unii pe alții, integral, Mântuitorului Hristos, atunci ne vom sacrifica unii pe alții pentru idolii acestor vremuri. Nu există o a treia cale pentru creștini! Fie suntem cu și întru Hristos, fie suntem cu mamona, cu „stăpânitorul acestei lumi”, care „nu are nimic” întru Hristos (Ioan 14, 30).
În vechime, profeții poporului ales plângeau cu plâns amar reaua decădere în idolatrie a iudeilor, care ajungea până la sacrificii umane!
„Au jertfit lui Baal-Peor și au mâncat jertfele morților… s-au amestecat cu neamurile și au deprins lucrurile lor. Au slujit idolilor lor şi s-au smintit. Şi-au jertfit pe fiii lor şi pe fetele lor idolilor. Au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor lor şi al fetelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan şi s-a spurcat pământul de sânge” (Psalm 105, 28, 35-38).
Astăzi, nu mai jertfim lui Baal junghiindu-ne propriii copii, ci îi pierdem sufletește și îi sacrificăm noilor idoli ai societății postmoderne de consum! Îi lăsăm să ardă în focul patimilor aprinse de senzualitatea deșănțată a acestui veac! Îi lăsăm pradă ideologiilor de tot felul, care îi duc în robia cea mai cumplită a minții, care nu mai poate distinge ce e normal față de ce e anormal, naturalul de împotriva firii, bărbatul de femeie, viața de moarte!
Cum de ajungem aici?
Pentru că pe noi înșine nu ne aducem înaintea lui Hristos. Și dacă pe noi nu ne dăruim Lui, atunci cu atât mai puțin putem aduce pe alții, fie ei și din propria noastră familie. Sacrificăm propriii copii, propria soție sau propriul soț lui Baal-Peor, pentru că noi înșine căutăm altceva în viața noastră.
Vrem bunăstare, confort material, apreciere și recunoaștere în această lume, mai mult decât vrem împlinire duhovnicească și răspuns bine primit al rugăciunilor de pocăință. Ne conformăm mai mult cerințelor pe care această lume le pretinde de la noi, decât cerințelor pe care Hristos le așteaptă de la noi.
Să facem acest exercițiu: să ne cercetăm și să vedem, cât efort, cât timp, cât cuvânt, câtă rațiune, câtă energie, câtă faptă cheltuim pentru a ne face plăcuți, acceptați, răsplătiți în această lume și pentru scopurile lumești, și cât efort, câtă cercetare de sine, câtă dedicare întru rugăciune și pocăință facem pentru a fi bineplăcuți lui Dumnezeu, pentru a ne simți realmente mădulare vii ale Bisericii?
Iubiții mei fii și fiice sufletești,
Sunt convins că cei mai mulți dintre dumneavoastră nu duc și nu caută o viață materială de lux. Majoritatea munciți aprig și cu multă sudoare pentru a avea o viață cât de cât decentă după standardele lumii de astăzi. Însă tocmai aici este problema: că standardele acestei lumi nu mai sunt firești. Nu mai sunt conforme naturii noastre. Este nefiresc să fii nevoit să muncești zi-lumină și să nu mai vezi chipul copilașilor tăi decât seara, când ești mult prea ostenit să le mai dăruiești un zâmbet, o mână caldă, o inimă primitoare. Este nefiresc să nu ai timp pentru soția ta sau pentru soțul tău și toată relația în familie să se rezume la cele de strictă necesitate. Este nefiresc să nu poți sta, în tihnă, cu prietenii tăi cu care să discuți nu despre facturi sau despre ultimul model de telefon mobil sau de tabletă, ci despre viața veșnică, despre suflet, despre prietenie!
Din nefericire, în lumea în care trăim sunt călcate în picioare și sacrificate familia, prietenia, orice năzuință către înalt a sufletului omenesc! Primim, în schimb, surogate și droguri, adică plăceri deșarte, prin consum, și adicții care au rolul de a acționa ca anestezice care să acopere durerile inimii. Acesta este „contractul” pe care ni-l propune această lume: dă-mi sufletul tău și al celorlalți din casa ta, și-ți voi da, în schimb, senzații tari care să te facă să uiți de adevărata ta menire, care să-ți amuțească glasul conștiinței și zvâcnetul inimii tale. Vedem limpede că această așezare împotriva firii începe să se transfere și în cele care până acum păreau de la sine înțelese: deosebirea dintre femeie și bărbat, definiția și sensul căsătoriei, al familiei. Cele două aspecte se împletesc și se presupun: pe de o parte, robia în societatea de consum, iar, pe de alta, desființarea totală a persoanei în ideologiile postmoderne.
Iubiți creștini,
Cum putem ieși din această nouă, cumplită și ultimă robie? Făcând tot ce ține de noi pentru a nu încheia acest „contract” cu lumea. Conștientizând că sufletul nostru și al celor de lângă noi a fost răscumpărat cu scump sângele Mântuitorului Hristos (I Petru 1, 18-19). De ce să aruncăm mamonei sufletul nostru, pentru care Dumnezeu Și-a dăruit spre jertfă Unicul Său Fiu? De ce să jertfim lui Baal-Peor sufletele copiilor, soților, prietenilor noștri pentru care Hristos S-a răstignit și a înviat?
[…]
CITIȚI INTEGRAL PASTORALA PS MACARIE, la:
***
Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord:
A doua si a treia zi de Pasti in Copenhaga si Stockholm 2018
Cu acest prilej, ierarhul a adresat și un mesaj românilor legat de sărbătorirea Centenarului Unirii:
„Pentru noi, împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918 trebuie să fie nu doar un prilej de bună cinstire a jertfei înaintașilor noștri, nu doar un prilej de evocări istorice solemne, ci, mai ales, un prilej de trezire duhovnicească. Cât de actuale sunt, în acest sens, versurile imnului național! Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte! Un somn greu, somn al morții duhovnicești, o letargie cumplită pare că ne-a cuprins și ne lasă dezarmați în ceasuri de grele încercări pentru neamul nostru. Iată, suntem o țară, care la o sută de ani de un moment atât de promițător, se luptă din greu cu sărăcia, cu abuzurile, cu dezbinarea, cu demoralizarea, cu destrămarea, spirituală și fizică, a neamului.
Ne aflăm în fața unui abandon, sufletesc, dar și fizic, al țării și al neamului. Abandon care își găsește ilustrarea concretă în fenomenul migrației, dar care se regăsește și în rândurile celor rămași în țară într-un mod care este, poate, chiar mai dureros. Căci ce poate fi mai dureros decât să nu mai crezi în țara ta? Să nu mai ai încredere și speranță gândindu-te la țară și la viitorul ei?
Oamenii care au clădit România Mare cu sângele și viața lor credeau din toată inima în țară și în propășirea ei. Gândeau din toată ființa că împlinirea lor nu poate avea loc decât prin împlinirea patriei. Simțeau că libertatea și demnitatea lor nu poate exista decât prin cucerirea libertății și demnității naționale. Doar o astfel de combustie interioară a putut da naștere binecuvântatei uniri din 1918. De aceea, misiunea noastră în acest ceas greu și decisiv pentru România, este să contribuim, din toată inima, la recuperarea fiilor și fiicelor care se simt abandonați de patrie, să contribuim la dezmeticirea din letargia care a cuprins neamul, să retrezim dragostea de țară și încrederea în destinul nostru colectiv. Fără astfel de simțăminte, o țară nu poate exista! O țară există doar în măsura în care inimile celor care o compun bat pentru ea!
Să recâștigăm, așadar, inimile fraților noștri. Să ne iubim unii pe alții, așa cum ne-au iubit părinții și strămoșii noștri, care ne-au lăsat o moștenire de cinste, plătită cu sânge. Și să ne amintim că “dacă veţi dormi în mijlocul moştenirilor voastre, aripile voastre argintate vor fi ca ale porumbiţei şi spatele vostru va străluci ca aurul” (Psalmi 67, 14). Dacă vom cinsti moștenirea pe care am primit-o, atunci vom avea parte de ea și de roadele ei. Dacă, însă, o vom disprețui și ne vom arăta nepăsători față de această moștenire și de jertfele făcute pentru ea, se va lua de la noi! (Matei 21, 43).
Țara nu există de la sine. Țara este o lucrare, care depinde de fiecare dintre noi. Dacă nu ne lucrăm țara, atunci alții vor intra în hotarele ei și vor răpi roadele ei. Dacă nu avem, fiecare dintre noi, țara prezentă, zi de zi, în preocupările și activitățile noastre, atunci noi nu avem, de fapt, o țară.
Să ne trezim, așadar, din letargia lipsei de încredere în capacitatea noastră de a lucra împreună și a lipsei de nădejde în viitorul nostru comun. Să fim recunoscători că avem șansa unei țări, unui neam. Dar, totodată, să fim deplin conștienți că această șansă nu poate fi ratată, decât cu prețul uriaș de a ne pierde țara și neamul. Să ne aducem aminte de poporul iudeu din vechime, să ne gândim la poporul cetății Ninive și să alergăm la Dumnezeu, întru pocăință, rugându-L să ne izbăvească din multele noastre robii și să ne întoarcă, în libertate și demnitate, în moștenirea părinților noștri” a mai spus ierarhul ortodox român al Europei de Nord.
Mântuitorul Iisus Hristos îi spune Sfântului Apostol Petru: “Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; iar Eu M-am rugat pentru tine, să nu piară credinţa ta. Şi tu, oarecând întorcându-te, întăreşte pe fraţii tăi” (Luca 22, 31-32).
Proorocul Ieremia exprimă acest îndemn astfel: “Urmăriţi binele cetăţii, în care v-am dus în robie, şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!” (Ieremia 29, 7), iar Proorocul Samuel spune: “Nu-mi voi îngădui să fac înaintea Domnului păcatul de a înceta să mă rog pentru voi” (I Regi 12, 23).
http://ziarullumina.ro/rugaciunea-pentru-altii–izvor-de-iubire-milostiva-68129.html