RAZBOIUL GANDURILOR si RAZBOAIELE DINTRE NOI. Familia ortodoxa si lupta cu “duhurile de sub cer” intre IMPOTRIVIRE si ASCULTARE “IN DOMNUL”

30-10-2014 Sublinieri

DE UNDE NE VINE IMPULSUL SA NE IMPOTRIVIM VOII LUI DUMNEZEU? De ce copiii nu-i asculta pe parinti?

staretul_tadei_11

Familia ortodoxa:

Stareţul Tadei de la Vitovniţa:

Vedeti cum lucreaza duhurile de sub cer?!

“- Spuneti-mi, parinte staret, de ce, in ciuda iubirii pe care o avem pentru Domnul si pentru o viata virtuoasa, ne impotrivim totusi voii Sale, dupa cum ati spus la inceputul cuvantului dumneavoastra?”

– Copile, viata aici pe pamant este o lupta a trupului si a mintii. Razboiul este mai intai al gandurilor, iar cand nu mai putem lupta cu gandurile, atunci ne razboim intre noi. Suntem intr-o stare asa de rea, aici pe pamant – si credem ca ne luptam pentru credinta. Noi, ca persoane, nu putem face nimic pentru credinta, ci numai daca ne unim. Aceasta este puterea si taria. Suntem datori sa ne luptam, caci suntem copii ai unor parinti cazuti, iar vrajmasii nostri, puterile ganditoare, necontenit ne abat de la calea cea dreapta.

Vrajmasul ii invata pe copii de mici sa se impotriveasca parintilor. Stie bine vrajmasul ca, de se impotrivesc copiii inca de mici, cu usurinta ii va indruma in intreaga lor viata si vor fi ai lui.

Nu cu multa vreme in urma, au venit la mine niste parinti cu fiica lor de zece, cel mult doisprezece ani. ii cer copilei sa-mi spuna ce se intampla cu ea, iar ea imi spune:

“Ii iubesc pe tatal si pe mama mea, caci si ei ma iubesc mult. Ii iubesc foarte mult, dar nu stiu de ce imi vine neincetat in minte gandul sa ma impotrivesc mamei si tatalui, sa nu ascult de ei, cu toate ca nu vreau sa fac asta. Eu vreau sa ascult si de mama si de tata, dar nu am pace”.

staretul_tadei_7Vedeti cum lucreaza duhurile de sub cer?! Pentru aceea, neincetat ne luptam sa ne intarim credinta, si puterile din vazduhuri necurmat ne tulbura gandurile.

Vreme de doisprezece ani, un pustnic a fost muncit de gandul ca nu este Dumnezeu. Nevoitor in singuratate, el a fost iarasi chinuit de un astfel de gand. Si doisprezece ani intregi s-a luptat cu duhurile, dar Domnul stia ca este spre folosul lui sa ingaduie a se abate asa ceva asupra lui, iar gandurile sa-l napadeasca zi si noapte.

Din pricina tuturor acestor lucruri este lupta si razboi intre bine si rau. Noi dorim sa fim buni, dar duhurile din vazduhuri nu vor sa avem nici macar o insusire buna, ci numai insusiri rele. Iata, de aceea ne luptam. Noi nu ne putem lupta de unii singuri. Dumnezeu este Voievodul nostru, Ocrotitorul nostru, caci de unii singuri putem doar sa cautam sincer ajutor de la Domnul, si Domnul ne va ajuta.

Odata, cand eram greu bolnav, mi se arata Mantuitorul care imi spuse sa ma inchin Preasfintei Sale Maici, caci ea este Aparatoare si Ocrotitoare a monahilor. De aceea trebuie sa luptam, pentru aceasta purtam razboiul gandurilor. Razboiul gandurilor noastre nu este in trup si sange, ci cu duhurile din vazduhuri. Sfantul Apostol Pavel spune: “Lupta cea buna m-am luptat, credinta am pazit (II Tim. 4, 7). Pentru aceasta, trebuie neincetat sa ne inchinam Domnului si Preasfintei Sale Maici.

***

10380310_647474535329526_728880467537599353_n

Părintele Teofan de la Mănăstirea Nera:

„A fi cu Domnul, în Domnul, pentru Domnul”

(fragment)

(…)

„Slujitor al nevoilor şi al voilor celuilalt”

Știm de la Sfinții Părinți că ascultarea este un punct semnificativ, poate definitoriu pentru viaţa monahală, ca şi pentru viaţa creştinului în general. Care este sensul ascultării, aşa cum îl vedeţi sfinţia voastră în monahism?

­ – Eu încerc să văd ceea ce au văzut Părinţii în ascultare. Una dintre cele mai frumoase şi mai complete definiții ale 81231ascultării a fost dată de Părintele Sofronie: „Ascultarea este acea deschidere a iubirii în care-l primeşti pe celălalt, cu toată viaţa lui, în viaţa ta”. Asta este ascultarea – deschiderea dragostei pentru a-l primi pe celălalt, cu voia lui, cu nevoia lui, cu dorul şi cu dorinţele lui, în viaţa ta, în sens de slujire a lui: te faci slujitor al nevoilor şi al voilor celuilalt, iar aceasta începând cu Dumnezeu, fiindcă toate se petrec în El şi pentru El.

De aceea, ascultarea noastră diferă fundamental de orice fel de supunere pe care ar pretinde-o un guru discipolilor lui, sau un profesor elevilor lui, sau un maestru celor care vor să înveţe o anumită știință sau artă de la el. Ascultarea noastră se face în Domnul. Totul se petrece pe temelia pe care Duhul Sfânt o aşază în fiinţa omului. Ascultarea se face în Domnul, cu Domnul, pentru Domnul.

Cum rodeşte ascultarea în viaţă?

Aşa cum Duhul Sfânt poate să dea roadă: cu totul şi cu totul minunat! Începând cu războaiele cele mai grele, când trebuie să-ţi tai voia şi s-o primeşti pe a celuilalt – aceasta fiind partea „negativă” a roadelor, când ți se pare o adevărată răstignire, și chiar trăieşti o adevărată răstignire, pentru că trebuie să renunți la tine, să-ţi ţintuieşti ale tale ca să trăiască celălalt –, până la cele mai minunate tărâmuri ale slobozeniei, în care efectiv trăieşti acolo unde te trage Domnul să trăieşti.

Putem să ne folosim şi în lume trăind aceste daruri ale ascultării?

– Nici nu se poate altfel! Vedeți, Biserica este întemeiată pe ascultare, și Părinţii accentuează lucrul acesta: Dumnezeul nostru e un Dumnezeu al rânduielii, şi rânduiala nu poate exista decât cu ascultare. Dar există nişte hotare pe care omul nu le poate depăşi, în viaţa de familie trăind. Părinţii de aceea accentuează că în mănăstire poţi să faci ascultare adiákriti – adică să nu-ţi pui tu discernământul tău în a cerceta cuvântul pe care duhovnicul, sau mai-marele, sau fratele ți-l dă, ci să i te încredinţezi cu inima deplin deschisă.

Ei, în lume nu poţi să faci asta, pentru că acolo nu trăieşti în mijlocul unor oameni care, la rândul lor, îţi slujesc ţie, ci trăiești în mijlocul unor oameni care te urmăresc și încearcă să profite de pe urma ta. Nu generalizez, dar începând cu şeful departamentului unde lucrezi, acolo, la serviciul tău, şi până la ultimul vecin de pe scara blocului, în general oamenii caută să profite de ceilalţi. Şi atunci ascultarea ta trebuie să fie făcută cu discernământ.

„Noi nu ne mai ascultăm unii pe alții”

Dar ascultarea o încercăm în primul rând în viața de ucenic al Părintelui duhovnic, în parohie; apoi în viața de familie, faţă de soţ sau de soţie, faţă de copii, pe care trebuie să învățăm să-i ascultăm. Deci ascultarea este deschiderea inimii spre a primi viața celuilalt, ceea ce înseamnă că ascultare trebuie să faci şi faţă de copilul tău, trebuie să înveți să-l asculți – psihologii din ziua de azi subliniază lucrul acesta, că comunicare-cu-copilulnoi nu ne mai ascultăm unii pe alții, nu-i mai ascultăm pe copii. Nu numai copiii nu ascultă de părinţi, dar nici părinţii nu ascultă de copii: să le asculte nevoile, să încerce să vadă dincolo de cuvintele lor ce vor să le transmită, ce vor să le spună, ce nevoi au, ce suferinţe, ce neînţelegeri, ce frământări…

­Cum să nu, îi „ascultă”: le cumpără tot ce-și doresc, de la iPhone-uri până la motociclete!

– Da, şi cresc nişte mici monştri în felul ăsta. Mici mari monștri! Mă apucă groaza când văd un asemenea copil. Asta nu-i ascultare, e supunere făcută unor mofturi din firea căzută a copilului. Nu e o ascultare de nevoia lui! Una este să asculţi de nevoia lui lăuntrică, adâncă, şi alta e să asculţi de mofturile cu care el te şantajează. Ţine de discernământul părinţilor.

– Dar între soţ şi soţie?

În acelaşi fel. Acolo ai o libertate ceva mai mare, în sensul că eşti cu cineva pe care, cel puţin aşa presupunem, l-ai ales bazându-te pe principii comune, vorbeşti aceeaşi limbă, mergi către o unire, dincolo de cea trupească, sufletească și duhovnicească, care presupune că noi comunicăm pe nişte planuri ale ființei mult mai adânci. Cu copilul trebuie s-o iei încetişor – și, paradoxal, e mult mai greu cu un copil, deşi câteodată roadele se văd mult mai repede, decât în familie, unde de multe ori se eșuează dintr-o lipsă de comunicare.

Dar câţi oameni intră astăzi în viaţa de familie cu gândul ăsta, de a dobândi această unitate în duh?

– Păi, din păcate, aceiași copii care vin la noi la mănăstire, cu totul nepregătiți, aceiași încearcă să-şi întemeieze astăzi și familii. Atâta vreme cât nu avem o viață parohială… – nu spunem că ea nu există, dar marea majoritate a tinerilor nu vin la biserică. Cei care trăiesc o viaţă serioasă în parohie, de ascultare față de duhovnic, sunt pregătiţi încet-încet pentru marele pas al căsniciei. Cei care nu fac lucrul acesta e firesc să nu aibă nici un fel de pregătire pentru ceea ce le stă înainte, când vorbim de căsnicie.

[…]
(…)

Material realizat de Gheorghe Fecioru

Articolul poate fi citit integral în numărul 69 (Octombrie 2014) al revistei Familia Ortodoxă

fo69_f1

Legaturi:

Zice omul ca “mi-a venit un gand”: ce-nseamna – ganditi-va toti – ce inseamna: “Mi-a venit un gand”?… De unde? Ce este acest gand care mi-a venit? Parintele Sofronie tot asa spune undeva… fiecare gand este un duh. Astea care ne-au venit…. Avem si noi ganduri, si noi suntem duh, dar gandurile noastre sunt mai asa… mai socoteli de-ale noastre, dar cand iti vine un gand, o idee, o viziune cateodata, asta-i un duh, daca duhul este Dumnezeu sau de la Dumnezeu… este duh de viata, daca un gand care-ti vine te deznadajduieste sau iti provoaca necredinta, sau te zgaltaie intr-un fel sau altul din asezarea ta, intr-o panica sau o groaza fara iesire sau intr-un intuneric, gandul asta era de la un duh strain lui Dumnezeu, duh ucigas.

***

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Razboiul nevazut, Viata de familie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “RAZBOIUL GANDURILOR si RAZBOAIELE DINTRE NOI. Familia ortodoxa si lupta cu “duhurile de sub cer” intre IMPOTRIVIRE si ASCULTARE “IN DOMNUL”

  1. Pingback: VOIA TA SAU VOIA MEA, DOAMNE? “Nu numai ca parintii isi pierd propriii copii, ci familii intregi se scufunda, chiar si economic, fiindca au vrut sa administreze problema singuri. Nu s-au increzut in Dumnezeu si iata rezultatele de astazi” -
  2. Pingback: Parintele Nectarie Mulatsiotis despre CURATIREA SUFLETULUI si ISPITELE pe care vrajmasul le aduce CRESTINULUI CASATORIT si MONAHULUI: “Nu trebuie sa ii lasam diavolului nici cele mai mici deschizaturi prin care sa intre” | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: CUVINTE DE LA BATRANII greci si athoniti contemporani despre ISPITELE DE LA DIAVOL si LUPTA DUHOVNICEASCA: “Nu vei lasa actiunea si framantarea de-o parte pentru a te ocupa putin de propria ta curatire?” | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: CUM DESCHIDEM USILE SUFLETULUI PENTRU INTRAREA DEMONILOR SI CUM PENTRU PRIMIREA LUI DUMNEZEU? Predici (audio + text) ale Parintilor IOANICHIE BALAN si NICHIFOR HORIA la VINDECAREA INDRACITILOR GADARENI. Pacatele si vrajitoriile aduc demonizarea si bantuir
  5. Pingback: LUPUL CU CHIP DE MIEL si… CEI DUPA CHIPUL SAU: “Pe cand la exterior par neprimejdiosi, in interior te rod prin rautatea lor, prin invidie, ura si osandire” | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: PARINTELE EFREM FILOTHEITUL (Arizona) despre razboiul duhovnicesc, nevazut: “Totul incepe cu gandurile”! (VIDEO SUBTITRAT) | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: CAND VEZI CA ALTA MINTE SE LUPTA CU MINTEA TA… | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: CUM DESCHIDEM USILE SUFLETULUI PENTRU INTRAREA DEMONILOR SI CUM PENTRU PRIMIREA LUI DUMNEZEU? Pacatele si vrajitoriile aduc demonizarea si bantuirea caselor de duhuri necurate. FUGA OAMENILOR DE DUMNEZEU, DE SFINTENIE, TEAMA DE SCHIMBARE: “Dar eu nu
  9. Pingback: SA ALERGAM CU GANDUL LA IISUS! Parintele Coman – problematizari si solutii pentru “razboiul nuclear al gandurilor” (II). IPOCRIZIA SI VICLENIA NOASTRA prin care preferam sa ramanem la nivelul exterior, iar nu sa ne cercetam motivatiile a
  10. Pingback: RAZBOIUL NECONTENIT CU “STAPANITORUL ACESTEI LUMI”: “De partea cui sunt, intr-adevar: a lui Hristos ori a diavolului?” | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: “E ca o pânză ţesută de Dumnezeu, care pune inimă lângă inimă…”. MĂRTURIE VIE și îndemn tare la LUPTA DUHOVNICEASCĂ OSÂRDUITOARE ÎN BISERICĂ și la LUCRAREA “ȚESĂTURII” DRAGOSTEI FRĂȚEȘTI – Partea a
  12. Pingback: PĂRINTELE PROCLU – ultimul cuvant de folos, despre tulburarile din Biserica, dupa “sinodul” din Creta si CONDITIILE MANTUIRII IN ACESTE VREMURI: “Sunt nişte duhuri care au tulburat lumea. Noi trebuie să căutăm să nu facem rup
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate