Testamentul duhovnicesc al parintelui Calciu: DRAGOSTEA, SMERENIA, BUNATATEA, RUGACIUNEA (I): “Sa nu ucidem dragostea lui Dumnezeu din noi!”

23-11-2010 Sublinieri

Cititi si:

***

“(…) Vreau să vă mărturisesc dragostea pe care o am pentru voi toţi şi vă cer iertare pentru orice greşeală am făcut, că cine poate spune că este fără greşeală?!

Totuşi vă scriu această scrisoare cu gândul că dacă nu voi ajunge viu în America, prin ea să vă ajungă la urechi mărturisirea aceasta de dragoste şi de iertare… (…)

Sunt unii dintre dumneavoastră care cred despre ei că sunt mai buni şi judecă, iar acest lucru nu este îngăduit. Umilinţa şi smerenia sunt cheia tuturor virtuţilor. Ce-ţi pasă ţie” – spune Sfântul Apostol Pavel – „dacă sluga aproapelui tău stă sau cade, dacă stă, pentru el stă, iar de cumva cade, pentru el cade. Cine priveşte cu ochi duhovnicesc înlăuntrul lui nu va zice niciodată: „eu sunt drept”; această afirmaţie o face fariseul; ci, cuprins de jalea păcatelor pe care le descoperă întru el va spune împreună cu Sfântul Simeon Metefrastul: „eu sunt cel mai mare păcătos”. Nimeni în lumea asta nu este fără de păcat. Unul singur este, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care n-a avut nici păcat, nici măcar prăvălirea spre păcat. (…)

Ar trebui să pomenesc pe fiecare după nume cu mulţumire şi dragoste căci voi aţi fost copiii mei iubiţi şi bucuria zilelor mele. Ar fi însă prea lung şi mă simt obosit…

Binecuvântarea Domnului să fie peste voi toţi, cu al Său Har şi cu a Sa iubire de oameni. Amin.

Preot Gheorghe Calciu,

31 octombrie 2006,
Spitalul Militar Bucureşti

***

” (…) Prietenilor mei de o viaţa, ucenicilor mei şi credincioşilor care mă vor însoţi pe ultimul drum, le mulţumesc… Dumnezeu să le răsplătească însutit dragostea, grija şi ajutorul pe care mi l-au dat! Nu sunt în stare să găsesc cuvinte de recunoştinţă pentru toate, cuvântul îmi este prea slab şi inima mea prea săracă, ca să pot exprima toată recunoştinţa mea pentru ei.

Pentru enoriaşii mei las acest cuvânt: Iubiţi-vă unii pe alţii cum şi Iisus ne-a iubit pe noi, ca să se vadă dintru aceasta că suntem fiii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Fiţi jertfelnici! Străduiţi-vă pentru zidirea bisericii! Rugaţi-vă şi milostiviţi-vă de cei în nevoi!

Arhitecţilor care au proiectat Biserica fără nici o răsplată materială, să le înmulţească Dumnezeu harul, să le răsplătească dragostea cu care au lucrat la proiect luni de zile pentru a ajunge la cea mai desăvârşită formă, prin inspiraţia Duhului Sfânt.

Vă rog să păstraţi curată pictura bizantină, fără nici un fel de amestec cu alte influenţe. Numai pictură, culoare si lumină… nici o icoană în relief, nici o icoană atinsă de modernismul zilelor noastre!

Mulţumesc Consiliului Parohial care m-a susţinut şi ajutat. Duc cu mine în mormânt o dragoste uriaşă pentru voi, pentru jertfa voastră, pentru susţinerea mea în faţa greutăţilor, a micilor neînţelegeri şi a propriilor mele slăbiciuni.

Dacă am uitat pe unii, îi rog să mă ierte… Scriu asta pe patul spitalului, sunt slăbit şi fără îndoială că mintea mea nu-i poate cuprinde astăzi pe toţi cei care m-au iubit şi i-am iubit, dar Dumnezeu ştie dragostea mea pentru toţi, şi-mi iartă neputinţa.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi toţi! Amin.

12 noiembrie 2006,

Spitalul Militar Bucureşti,

Preot Gheorghe Calciu

(din: Testamentul Părintelui Gheorghe Calciu)

***

“Intr-o zi, cu indrazneala celui caruia i se pare ca nazuieste spre cele duhovnicesti, l-am rugat:

– Parinte, spuneti-mi un cuvant despre nasterea din nou, despre omul nou de care vorbeste Evanghelia!

Aproape fara a astepta sa-mi termin, Parintele mi-a raspuns:

– Tu ma intrebi despre omul cel nou, dar eu altceva voiam sa-ti spun: Sa nu ucidem dragostea lui Dumnezeu din noi! Imi place foarte mult capitolul 13 de la Corinteni, foarte mult… Sa nu ucidem dragostea lui Dumnezeu din sufletul nostru. Si o ucidem printr-o manie, printr-o discutie contradictorie – ma refer, bineinteles, la nivelul gandurilor – printr-o afirmare orgolioasa a calitatilor noastre, printr-o trufie, printr-o indreptatire de sine, prin atatea si atatea ganduri rele ce pot veni…

Ca un cunoscator al inimilor si ucenic al Celui ce n-a venit sa judece lumea, Parintele mi-a vorbit cu multa finete despre cele ce erau inauntrul sufletului meu. Si mai ales a tinut a intari ca dragostea este ultimul tel al tuturor nevointei. Ca orice sistem filozofic, oricat de bine intentionat s-ar pretinde, si orice asceza, oricat de omoratoare de sine ar fi, nimic sunt fara de dragoste”.

(din: Viata Parintelui Gheorghe Calciu dupa marturiile sale si ale altora“, Editura Christiana, Bucuresti, 2007)

vezi mai mult in: FILE DE PATERIC VIU CU PARINTELE CALCIU

***

Lumină pentru cei din întuneric

“Intr-o seară, după terminarea vecerniei, părintele Calciu mi-a vorbit despre Dumnezeu. Desigur, fiind crescut în România şi botezat ortodox, nu ar fi trebuit să fiu uimit că un preot îmi vorbeşte despre Dumnezeu, pentru că ce putea fi mai firesc decât asta, însă felul în care părintele mi-a vorbit despre Dumnezeu era cu totul altul, atât de perso­nal… Brusc mi-am dat seama că eu nu mă gândisem niciodată serios la Dumnezeu şi totodată am înţeles foarte clar că părintele Calciu Il cunoştea pe Dumnezeu! Il cunoştea într-un mod pe care nu-l voi putea explica, ori­câte cuvinte aş folosi. Certitudinea aceasta m-a determinat să rămân alături de părintele mult timp de atunci înainte.

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la sfinţia sa, la început şi apoi în toţi anii în care i-am stat în preajmă, a fost felul în care vorbea şi se purta cu fiecare om în parte, foarte personal, cu o dragoste unică. Pă­rintele ajuta el însuşi pe fiecare, ducând cu maşina pe cei nou veniţi în America, înlesnindu-le stabilirea, garantând pentru toţi, ca să poată obţine o maşină sau altceva de care aveau nevoie. Şi asta, în timp ce sfinţia sa conducea o maşină veche şi cu multe defecţiuni… Cu această maşină, care abia mai intra în viteză, părintele mergea în fiecare marţi la o bancă de alimente şi încărca singur în portbagaj tot felul de produse, pe care le aducea apoi la biserică. După ce le descărca – de cele mai multe ori tot singur, deşi suferea de inimă – se ducea şi căuta cutii de carton pentru a face porţii cu alimente pentru cei care aveau nevoie.

Alteori, tot din marea sa dragoste faţă de fiecare suflet, părintele aştepta la biserică ore întregi pentru un navetist care trebuia să vină de la serviciu să se spovedească şi să-şi spună greutăţile, iar în timpul acesta făcea lumânări, topindu-le pe aragazul din sala socială, ori scotea petele de ceară de pe covorul din altar sau din biserică…

Uneori vedeam în zâmbetul părintelui şi urme ale oboselii pe care noi toţi i-o cauzam. Toţi apelau la părintele aproape douăzeci şi pa­tru de ore pe zi. Toţi îl sunau, toţi îl solicitau. Stăteam de multe ori la bi­serică şi tehnoredactam articole, sau îndoiam buletinele parohiale, iar oamenii veneau să îl caute întruna.

Alt lucru care m-a uimit la părintele era blândeţea cu care se smerea în toate neînţelegerile din parohie, când oameni mai dificili în­cercau să strice pacea bisericii noastre, fără un motiv real. L-am văzut răbdându-i şi pe cei mai înverşunaţi enoriaşi fără să scoată un cuvânt! Suferind aceste atacuri, stingându-le în propriul său suflet, părintele liniştea toate tulburările. Şi făcea asta nu doar aşa, ca şi când ar imita pe cineva, ci dintr-o conştiinţă a sacrificiului pentru alţii cum eu personal nu am întâlnit la nimeni.

Cu adevărat pentru mine părintele Calciu a fost cel care m-a fă­cut să înţeleg ce înseamnă lumina pentru cei din întuneric!”

Daniel Podbereschi, fost cântăreţ la biserica „Sfânta Cruce”, repatriat

O iubire venita de la Duhul Sfânt

“Prin suferinţa pentru Hristos îndurată cu mulţumire curge iubirea dumnezeiască pentru ceilalţi. Am primit şi eu această iubire în tim­pul vieţii pământeşti a părintelui Gheorghe Calciu. Această iubire atât de puternică, care-mi copleşea câteodată întreaga fiinţă, mi-a luminat cele mai adânci şi întunecate ascunzişuri ale sufletului, pe care numai dragostea dumnezeiască poate să ne dea curajul să le examinăm.

Unul din aceste momente de har a fost în timpul spovedaniei sub epitrahilul părintelui Gheorghe, în cămăruţa cea mică de lângă altar din iubita lui bisericuţă „Sfânta Cruce”. Imi amintesc cum în disperarea multelor mele păcate, am început să tremur cu sudoare, când părintele m-a oprit brusc din spovedanie. Inlăcrimat, mi-am îndreptat privirea spre dânsul. Părintele se uita la mine cu o iubire desăvârşită, cu nişte ochi pe care niciodată nu am să-i uit. Mi-a spus cu blândeţe:

„Opreşte-te. Nu mai trebuie să-mi mărturiseşti şi alte păcate. Acum te simt. Dumne­zeu mi-a descoperit sufletul tău. Vreau să te ajut. Poţi să vii aici mai des? De două ori pe săptămână, poate…? Te iubesc!”.

Nu pot spune cât de mult au însemnat aceste cuvinte pentru mine şi cât de mult mi-a marcat sufletul această experienţă… Domnul mă cercetase prin acest smerit slujitor al Său. Chipul părintelui era plin de dragoste şi uitându-mă în ochii lui, acei ochi care văzuseră Lumina ne­creată, un sentiment de ruşine m-a cuprins. M-am simţit în prezenţa unui adevărat Om, adică a unui om plin de harul Duhului Sfânt.

La fel de vie mi-a rămas în minte şi ultima mea spovedanie la pă­rintele, înainte de a mă întoarce să-mi continui studiile anului terminal de colegiu. Mi-am deschis sufletul înaintea părintelui în toată negriciunea lui. Imi era ruşine de păcatele săvârşite şi de neputinţa mea de a face un progres cât de mic, după atâtea sfaturi primite. Cât de nefe­ricit eram că nu izbutisem să înaintez măcar puţin!

Deodată însă părintele, care stătea în genunchi în faţa mea, s-a ridicat şi a intrat în altar, rostind cuvinte pe care niciodată nu le voi uita. Prin ele auzeam glasul lui Dumnezeu: „Te iubesc, şi chiar dacă lumea întreagă te părăseşte, eu nu te voi lăsa!”. Pentru prima oară în viaţa mea am simţit că cineva mă iubea deplin, în totalitate, într-un fel pe care mintea mea nu şi-l poate explica.

Auzisem despre suferinţa părintelui din închisoare, ştiam despre chinurile şi torturile îndurate şi că lumea îl părăsise acolo în momentele când poate avea cea mai mare nevoie de sprijin. In schimb, părintele a învăţat să răspundă urii şi dezaprobării lumii cu iubire desăvârşită. O iubire venită de la Duhul Sfânt şi pe care o simţeam şi eu acum.

De fiecare dată veneam la părintele doborât de greutatea păca­telor şi de fiecare dată părintele imi ridica povara, cu dragostea Domnului Hristos ce o purta în el. Şi de multe ori, în prezenţa acestei iubiri şi îmbrăţişări părinteşti eu uitam ce aveam să-l întreb, în timp ce părintele mă ţinea de mână ca pe un copil. Era suficient să-i privesc, faţa lumi­noasă, pentru ca cel mai rece colţişor al inimii mele să se topească sub iubirea-i părintească. Era destul să-l aud rostind numai un cuvânt şi toate liniile mele argumentative se prăbuşeau.

Avea obiceiul să spună pe un ton iubitor şi glumeţ: „O, Doamne, ce am făcut aşa de rău să-mi trimiţi astfel de păcătoşi?”. Intr-adevăr sunt un păcătos, iar cuvintele glumeţe ale părintelui îmi reaminteau aceasta, ca să-mi eliberez sufletul de mândrie şi să-l întorc la smerenie. Dar în acelaşi timp cuvintele acestea te făceau să te simţi pe deplin iubit.

Când părintele îmi spunea „aceasta nu este bine”, sau fie şi un simplu „da” sau „nu”, cuvintele lui aveau o greutate care îmi atingea inima. De altfel, cu toţii ştiam şi vedeam câte minuni lucra Dumnezeu prin părintele şi de aceea cuvintele sale înţelepte răspundeau tuturor frământărilor noastre. Adeseori ne umileam văzând cum toate opiniile „grozave”, „inteligenţa” şi căutările noastre se topeau treptat sub dra­gostea lui curată şi simplă pentru noi toţi.

Imi lipseşte aşa de mult părintele, că nu pot găsi cuvinte să ex­prim ceea ce este înlăuntrul sufletului meu. Insă ştiu că dacă cineva crede cu adevărat în Dumnezeu, acela chiar dacă va muri, viu va fi în veşnicie! Amin”.

Serafim

(din: Viata Parintelui Gheorghe Calciu dupa marturiile sale si ale altora“, Editura Christiana, Bucuresti, 2007)

***

INTRE POMENIREA NUMELOR TORTIONARILOR SI ELIBERAREA DE RESENTIMENTE

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“In timpul în care am fost în Occident, cand vorbeam despre situaţia României, de­spre situaţia Bisericii, despre persecuţia care are loc, despre injustiţiile care se fac, despre bisericile dărâmate, de fiecare dată am spus nume. Am spus nume, în primul rând Ceauşescu, bineînţeles, am spus nume ale unor gardieni, ale unor ofiţeri de securitate care mă supravegheau şi care mă supuneau presiunilor, spaimelor şi torturilor. In clipa în care s-a terminat regimul comunist şi am in­trat în perioada de după revoluţie, am încetat să mai pomenesc nume. Am lăsat pe toate aceste lucruri în grija lui Dum­nezeu. El să răsplătească: dacă va socoti de pedepsit, să pedepsească, dar să nu mai pomenesc nume care ar ridica mânii împotriva persoanelor. Şi m-am schim­bat oarecum. Am simţit că treptat, trep­tat mă eliberez. Mă eliberam poate de un sentiment ascuns undeva, în străfundul sufletului meu, un sentiment de răzbu­nare nu materială, ci prin a denunţa persoane. Pentru că, în fond, ceea ce se în­tâmpla acolo nu era o luptă între mine şi o persoană sau o luptă între preoţi, sau între cei care erau închişi şi persoanele din sistem.

Acolo, am înţeles atunci, era o chestiu­ne mistică. Era un război sacru. Era o luptă între bine şi rău, o luptă între Dum­nezeu şi diavol. Această luptă se dădea pe un câmp de bătălie care era inima noastră, inima mea şi a fiecăruia dintre noi. Acest câmp de bătălie nu este un câmp geografic, inert. Inima mea, inima fiecăruia, era aceea care decidea în noi biruinta lui Dumnezeu sau biruinţa satanei. Şi aceasta ne făcea responsabili.

Şi ştiam că în această luptă noi biruim prin bunătate. Noi biruim prin înţelegerea mistică a războiului acesta şi prin lăsarea în mâna lui Dumnezeu a oricărei decizii. Până atunci am fost încrâncenat, până atunci aveam în mine poate un sentiment de ură, deşi era oarecum disimulat. Nu conştient, ci inconştient disimulam acest sentiment. In clipa când am luat decizia să nu mai pomenesc numele persoanelor m-am simţit cu adevărat liber”.

(din:“Parintele. Gheorghe Calciu Dumitreasa, “Suferinta ca binecuvantare, Editura Cathisma, Bucuresti, 2008)

***


SA NU INCETATI SA VA RUGATI!

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

As vrea sa nu incetati sa va rugati. As vrea sa intelegeti ca daca exista vreo protectie care se intinde peste societatea umana, peste tara noastra, aceasta este puterea rugaciunii. Sa nu faceti o rugaciune de rutina – puneti-va in miscare inima, umpleti-va de fiorul rugaciunii.Sunt convins ca multi dintre dvs. se roaga; si eu m-am rugat, si am crezut pana am ajuns in inchisoare ca stiam sa ma rog. Ajungand in inchisoare am descoperit ca nu stiam sa ma rog. (…)

Daca nu te patrunde fiorul credintei din crestet pana in talpi, nu esti in rugaciune adevarata. Nu este usor. Dar daca persisti, Dumnezeu te ajuta, iti da harul rugaciunii. Si harul rugaciunii se da la cerere. Harul rugaciunii se obtine prin stradanie, prin staruinta. Mantuitorul a spus: De la Ioan Botezatorul Imparatia Cerului se ia prin navala! Si aceasta navala noastra – cerand cu staruinta harul pe care Dumnezeu ni-L trimite. Ma adresez acum teologilor si le spun: invatati sa va rugati, ca apoi sa puteti invata pe altii. Atata vreme cat tu nu stii sa te rogi, degeaba ii spui crestinului: Roaga-te! Cand preotul va sti cum sa se roage, el va transmite fluxul puterii credinciosului sau”.

(Parintele Gh. Calciu in Conferinta ASCOR tinuta la Bucuresti in 1998, in Aula Magna a Facultatii de Drept)

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 1. SPECIAL, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Mandria, trufia, Parintele Gheorghe Calciu, Preotie (pentru preoti), Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

29 Commentarii la “Testamentul duhovnicesc al parintelui Calciu: DRAGOSTEA, SMERENIA, BUNATATEA, RUGACIUNEA (I): “Sa nu ucidem dragostea lui Dumnezeu din noi!”

  1. ..”Toate se împlinesc prin dragostea cea atotcuprinzătoare. Căci dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată .”

    citind cele postate de dvs aici pur si simplu imi vine sa va spun tuturor :

    HRISTOS A ÎNVIAT!

  2. Doamne ajuta.

    Rugaciunea, iubirea si smerenia credm ca sunt cheile pe care si parintele Calciu le pune la indemana noastra pentru a ne deschide portile Imparatiei.

    Rugaciunea, iubirea si smerenia este indemnul sintetizat al tuturor parintilor vechi si contemporani adresata celor ce traim vremurile de acum.

    Rugaciunea, iubirea si smerenia credem ca ar trebui sa fie practica, lucrarea noastra zilnica.

    Graba ne face sa uitam de cele mai multe ori de ele…
    Ce-am facut?

    Mi-am pus un metanier pe mana si acesta cel putin imi amintea de rugaciune.
    Apoi mi-am invins jena de a-l folosi la biserica.
    Apoi mi-am invins jena de a-l folosi in depasarile prin oras.
    Apoi mi-am invins jena de a-l folosi oriunde.

    Am constatat ca ajuta la o atenuare a imprastierii si ma lega prin aducere aminte de celelalte doua iubirea si smerenia.

    Pana aici merge cum merge rugaciunea mai silita, mai mecanica…
    Aducerea aminte de iubire si smerenie… ca aducerea aminte…
    Dar cum facem lucratoare aceste virtuti?

    Nadajduim ca mila Domnului, vazand stradania noastra, sa faca lucratoare rugaciunea, iubirea si smerenia in inimile noastre.

    Sa aveti pace in inima.
    SINAXA
    http://www.sinaxa.net

  3. Din Testamentul pe care l-a lasat parintele Calciu pentru enoriasii sai (dar nu numai) vedem ca pana in ultima sa clipa pamanteasca a dat, a comunicat celorlalti iubire. Mai jos voi pune un fragment dintr-o predica a Parintelui, rostita la Rusalii, care a fost extrasa din cartea “Cuvinte vii”, si pe care il vad ca o continuare a testamentului sau, pentru noi toti.

    “Eu cred ca urmarea pogorarii Duhului Sfant sau vorbirea in limbi in inimile noastre, acum, dupa Cincizecime este iubirea. De aici vine un limbaj universal si prin ea comunicam. Daca nu ai iubire nu comunici. Daca nu ai iubire poti sa fi ca un post de radio, sa vorbesti douazeci de ore pe zi: nu te comunici pe tine! Esti un automat care vorbeste. De multe ori suntem automate care vorbim. Nu comunicam. Dar daca ai iubire, chiar daca nu spui decat numai trei cuvinte, ai comunicat ceva celuilalt. Sa dea Dumnezeu sa pastrati aceasta consecinta a Duhului Sfant in inimile dumneavoastra. Sa comunicati prin dragoste. Sa va iubiti unii pe altii, sa-L iubiti pe Hristos, si in felul acesta vom fi o Biserica asa cum a fost dorita de Iisus Hristos: Biserica iubirii, in care ne vindecam toti de toate bolile sufletesti si trupesti.”

  4. As adauga ca un post scriptum la comentariul de mai sus:

    De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. (I Cor. 13,1)

  5. M-a impresionat cand am citit mai demult, ca in ultimii ani de viata parintele Calciu venea periodic in tara (din America), si facea lungi pelerinaje pe la manastiri, alegandu-si de fiecare data un traseu diferit de cele anterioare, pentru a putea cuprinde astfel toata tara. Durerea exilului isi spunea cuvantul. Ii era dor de tara. Mi s-a parut ca se intorcea de fiecare data cu multa sfiala si cu noastalgie, si cu bucuria de a descoperi dragostea oamenilor si frumusetea vetii ortodoxe din Romania, care cred ca-i lipsea in indepartata si atat de diferita America.

    Parintele Gheorghe Calciu a fost atat de recunoscator sotiei sale Adriana pentru dragostea, rabdarea, intelegerea si sprijinul pe care aceasta i le-a daruit de-a lungul vietii sale zbuciumate, incat in semn de recunostinata si de pretuire pentru ea, a adaugat la numele sau, numele de familie al sotiei: Dumitreasa.

  6. La categoria “testament” al Parintelui Gheorghe Calciu, eu as include si cuvintele pe care sfintia sa le-a spus despre PF Patriarh Teoctist, in urma vizitei pe care acesta i-a facut-o inainte de trecerea sa la Domnul.

    “Zambea, mangaind iconita de pe piept lasata de Parintele Patriarh, iar privirea ii plutea undeva, deasupra noastra.Mi-a soptit:
    -Maica, l-ai vazut pe Patriarh…? Ca un stalp inaltat la cer este Patriarhul nostru! Stii, am vrut sa-i spun aceste cuvinte ale Cuviosului Efrem catre Sfantul Vasile, dar…n-am vrut sa in ispitesc. Ai vazut…era cel mai drept dintre toti!
    N-am sa uit niciodata acel zambet al Parintelui. Merita sa suferi o viata intreaga ca sa poti zambi asa. Merita sa fii toata viata un ocarat si un lepadat daca Domnul iti da a trai, fie si in ultima clipa, incredintarea ca Biserica pentru care ai fost prigonit iti primeste jertfa, ca pe a unuia din cei mai vrednici fii ai ei.Pentru ca de la Domnul s-a facut aceasta.”

    P.S.
    admin,
    iertare pt lungimea citatului – mi-ar fi placut sa gasesc acestea in articolul dvs.

  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Testamentul duhovnicesc al parintelui Calciu (II): “Diavolul turbeaza atunci cand cineva se roaga”
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Arhimandritul georgian Lazar Abasidze: „TRUFIEI II PLACE SA-I INVETE PE ALTII”
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Smerenia paruta este odrasla a mandriei
  10. …Poate ca nu eu ar trebui sa spun asta…dar asa am simtit…ca ceea ce primim de la Domnul prin cei ce ne sunt ‘pneumatofori’ ai Duhului in Adevar dumnezeiesc, trebuie pastrat ca si o sarcina…mamele stiu ca fiind purtatoatele pruncilor trebuie sa aiba indoita grija…ca pruncul simte toate…

    …E dragostea lui Dumnezeu, de la Dumnezeu si trebuie sa avem grija cum o “purtam”…ca sa ne copleseasca darul…

  11. Pingback: Război întru Cuvânt » UN CUVANT DUHOVNICESC CU PUTERE AL PARINTELUI MIHAI ALDEA: “Trebuie sa lasam deschise portile pocaintei pentru oricine si sa fim sinceri cu noi insine”
  12. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Articolele saptamanii (1): DE CE TREBUIE… “SA NU OSANDESC PE FRATELE MEU”?
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Aleksandr Elceaninov: FORTAREATA DEMONICA DIN NOI
  14. Pingback: Parintele Aleksandr Elceaninov: FORTAREATA DEMONICA DIN NOI « Tie, Doamne!
  15. Pingback: PAIUL SI BARNA. Judecarea si gandul cel bun
  16. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU - 5 ANI DE LA MUTAREA LA CERURI (21 nov.). Interviu inedit din 2004, pentru Radio Reintregirea
  17. Pingback: PARINTELE CALCIU - ULTIMA CONFERINTA, cu o luna inainte de plecarea la Domnul (VIDEO in 3 parti; CLUJ-NAPOCA, octombrie 2006)
  18. Pingback: PARINTELE CALCIU: SCRISORILE-TESTAMENT catre Parintele Iustin Parvu, IPS Bartolomeu Anania, Manastirea Diaconesti si credinciosi (octombrie 2006)
  19. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU – viata si slujirea in America. MARTURII CALDE DE LA FIII DUHOVNICESTI DESPRE UN PARINTE ADEVARAT SI SFANT: “Avea puterea de a schimba sufletele oa­menilor” -
  20. Pingback: Aduse cu posta (electronica): „In loc sa blestemi intunericul, mai bine aprinzi o lumanare“ - de Dragos Dasca - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  21. Pingback: PARINTELE CALCIU – sfintitul marturisitor si unicul “RAZBOINIC INTRU CUVANT” – gasit cu SFINTE MOASTE la PARASTASUL DE 7 ANI? - Recomandari
  22. Pingback: Imagini cu SFINTELE MOASTE ale PARINTELUI GHEORGHE CALCIU prezentate la emisiunea Secvential – vadirea SFINTENIEI unui preot-simbol al IUBIRII si MARTURISIRII pana la capat [VIDEO] - Recomandari
  23. Pingback: Clarificari privind controversa deshumarii parintelui Gheorghe Calciu - Recomandari
  24. Pingback: Sfintitul marturisitor Gheorghe Calciu – interviu video (2005): PLANUL MASONERIEI ESTE SA SUBJUGE INTREAGA OMENIRE SI SA DISTRUGA CREDINTA CRESTINA. Ecumenismul – cea mai mare ispita! -
  25. Pingback: INVIEREA CU PARINTELE MARTIR GHEORGHE CALCIU, in Aiud si in America, in 1982 si 2004 (VIDEO si AUDIO) – Conferinta integrala de la ZALAU (2005) despre TINERET, ORTODOXIE si ISPITELE VEACULUI NOSTRU | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: “Solutia noastra este PARINTELE GHEORGHE CALCIU”. In urma filmului documentar “7 CUVINTE. Povestea unui biruitor”/ UPDATE VIDEO | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU MARTURISITORUL – “Memorialul durerii” despre CELE SAPTE CUVINTE CATRE TINERI (VIDEO) | Cuvântul Ortodox
  28. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU, “un glas care te cheama”. CUVINTE CATRE TINERI: “Pleacă-ţi urechea şi ascultă chemarea lui Iisus, chemarea Bisericii Lui!”– Mesajul iubirii izvorate din Inviere: “TU NU VEI MURI!” |
  29. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU, BIRUITORUL. Marturii despre mesajul Fericitului Marturisitor in contextul provocarilor actuale: Lucian Popescu, Andrei Negoita si PARINTELE AMFILOHIE BRANZA/ Predica inedita despre IMPIETRIREA INIMII SI SLABIREA CREDINTEI ca SEM
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate