Valeriu Gafencu: O LUMINA!

18-02-2009 Sublinieri

icoana-noua-valeriu-gafencu.JPG

Valeriu Gafencu: O lumina!

“Cu spicuiri din mărturia adresată de Virgil Maxim comisiei de canonizare a Sfântului Sinod[1], Valeriu Gafencu; O lumină!, urmată de poezia Ardere-de-tot, punem capăt descrierii vieţii lui Valeriu la Aiud.

„Dumnezeu revărsase asupra lui harul frumuseţii. Fizic, părea un arhanghel, purtând când spada de foc a cuvântului dumnezeiesc, când crinul curaţiei plin de parfum tainic. Moral, nu i se putea reproşa ceva, smerenia îmbinându-se cu tenacitatea hotărârilor. Spiritual, era transfigurat tot timpul, într-o stare extatică aproape permanentă; nu puteai să-ţi dai seama dacă ceea ce spune vede în duh sau dacă Duhul vorbeşte prin el. Viaţa lui era zbor spre înălţimi, pe care cu greu îl puteai urmări.

Când eram împreună cu părintele Serghie Vasile, sub a cărui îndrumare ne însuşeam rugăciunea isihastă, Valeriu iradia, la nivelul percepţiilor senzoriale, o căldură interioară de o intensitate greu de înţeles şi de evaleriu-gafencu-sfantul-inchisorilor.jpgxprimat, cuvântul rămânând dator in actul cuprinderii. Era asupra lui un dar dumnezeiesc care-l situa dincolo de posibilităţile mele de înţelegere.

Eram tânăr, novice în actele de efort spiritual programate conştient, şi de multe ori pe punctul de a mă sminti. Părintele Vasile Serghie mă iubea mult şi mă simţea ca un barometru, mă punea pe linia de plutire duhovnicească şi făcea, cu un tact pedagogic excepţional, punte de legătură între cele două stadii de viaţă duhovnicească, a mea şi a lui Valeriu, ştiind să coboare ştacheta la nivelul posibilităţilor mele de trăire interioară şi exterioară.

In ruga comună mă simţeam ca un pui căzut din cuib, tremurând din aripile abia pudrate cu puful credinţei, iar pe Valeriu îl simţeam ca pe un vultur care pluteşte în înalt, trăgându-mă şi pe mine după el.

Valeriu nu era un conformist. Spărgea formele cu cutezanţa duhului, fără să sacrifice adevărul cu închipuiri personale, vinovate de călcarea hotărârilor canonice. In libertatea duhului său toate se includeau firesc în tiparul arhetipal al Hristosului, Om şi Dumnezeu. Acest urcuş direct la Hristos, ca intrarea în propria-ţi casă, unde legile şi regulile comportării şi manifestărilor, proprii numai ţie, te scutete scutesc de formalism, părea sfidare la adresa lui Dumnezeu. De aceea foarte puţini din cei ce l-au cunoscut au reuşit la început să-l înţeleagă.

Târziu, când Dumnezeu mi-a făcut bucuria să pot aprofunda viaţa duhovnicească, am înţeles că marile spirite prin care şi în cate lucrează harurile speciale nu pot fi judecate de la nivel lumesc sau chiar religios, ci numai după ce, cu setea integrării necondiţionate în Hristos, poţi cât de cât, să te împărtăşeşti şi de înţelegerea altor spirite, Hristos ducându-te pe acelaşi drum, dar cu propriile tale picioare.

Această libertate în duh, de care vorbeşte uluitor Sfântul Apostol Pavel, de a nu te mai judeca singur în ceea ce faci, lăsând să te judece Hristos – un stadiu în care nu tu lucrezi, ci harul lucrează în şi prin tine – o avea Valeriu.

Prezenţa lui, oriunde, în orice fel de întâlnire intre noi, cei apropiaţi sufleteşte – numiţi de unii în chip decent, iar de alţi în chip ironic „mistici” – ca şi in mijlocul celor mai puţin iniţiaţi în viaţa duhovnicească, crea bucurie şi respect şi uneori îngrijorare sau teamă.

Bucurie, pentru cele ce aveai să le cunoşti din gura lui, dincolo de serbedele probleme cotidiene. Cuvântul lui te scotea din timp şi te făcea să ignori mizeria umană, sublimând suferinţa şi acceptând-o ca pe un dar mântuitor. Respect, pentru frumuseţea adevărurilor exprimate la nivelul de înţelegere al fiecăruia. Fiecare putea să guste din fiinţa lui Hristos partea cea mai dulce, cea mai proprie lui. Teamă sfântă sau îngrijorare, pentru gândul neîmplinirii tale, că implicarea personală în cele mărturisite ca adevăruri ce condiţionează însăşi viata ca existentă dăruită de Dumnezeu va cere rupere, sfâşiere şi moarte, jertfă şi jertfire permanentă.

Valeriu personifica luptătorul creştin care se află în acelaşi timp şi pe muntele suferinţei (lepădarea de patimi, stadiul curăţirii) şi în pădurea cu fiare sălbatice (lupta cu duhurile, stadiul iluminativ) şi în mlaştina deznădejdii (despicând-o cu arma Crucii, purtată conştient, subiectiv şi acceptată „nu cum voiesc eu, ci cum voieşti Tu”, stadiul unitiv, desăvârşirea). Prezenţa lui dădea încredere oricărui suflet, conştientizându-i dorinţa de înălţare duhovnicească spre desăvârşire. (…)

Valeriu Gafencu ardea, zic încă o dată.

Ardea… ardere de tot, la propriu, în vazul tuturor, ca o făclie de lumină spre care şi de la care fiecare lua putere sufletească şi trupească. Cuvintele lui erau purtătoare de duh. Gesturile lui erau binecuvântări şi îmbrăţişări. Faptele lui arareori sau târziu sesizate şi descoperite erau daruri integrale ale fiintei lui.

Valeriu nu dăruia, se dăruia.

Capacitatea de jertfă concretizată în cuvintele Mântuitorului: „Dacă îţi dă cineva o palmă pe obrazul drept, întoarce-l şi pe cel stâng”, „Dacă îţi ia haina, dă-i şi cămaşa”, „Dacă te sileşte cineva să mergi ai el o milă pe jos, mergi ai el două”, „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri” şi „Nu este mai mare dragoste decât să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi”, la Valeriu era aşa de firească, încât dacă n-ar fi făcut-o în ascuns, tainic, pe mulţi i-ar fi tulburat sau i-ar fi smintit chiar.

La începutul prieteniei noastre, voind să mă spovedesc pentru a mă putea împărtăşi, cercetându-mi cugetul, am găsit o stare de îndoială pe care o aveam asupra sincerităţii manifestărilor duhovniceşti ale lui Valeriu. Mi se părea că unele din formele pe care le îmbracă viaţa lui duhovnicească au uneori ceva artificial şi chiar ostentativ. I-am descoperit vinovăţia gândurilor mele. M-a ascultat cu atenţie. La sfârşit, plângând, m-a îmbrăţişat şi, rugându-ne amândoi, a luat asupra lui toată tulburarea pe care mi-o provocase: «Sunt vinovat în faţa lui Dumnezeu pentru tulburarea pe care ţi-am provocat-o. Iti mulţumesc că mi-ai sesizat o lacună de care nu eram conştient cu adevărat, căci nu numai prin pacatul propriu-zis poţi sminti pe cineva, nu numai cu cele de stânga, ci şi cu cele de dreapta, cu virtuţile, când nu sunt făcute cu tact duhovnicesc, spre ferirea cugetului fratelui care se poate sminti din pricina libertăţii tale, tu fiind încredinţat că faci binele».

Am sesizat ideea din epistola Sfântul Apostol Pavel către Corinteni (de la capitolul 8 ); mai târziu aveam s-o înţeleg: toţi Sfinţii Părinţi făcuseră din ea un dreptar al vieţii lor în comunităţile călugăreşti şi pustniceşti mai ales. (…)

Era în iulie 1946. Incepusem a doua sapă la vie. Vişan Nicolae şi Paul Vilescu erau doi dintre camarazii simpatizaţi de noi toţi pentru buna dispozitie pe care o creau totdeauna acolo unde se aflau.

Se mai tachinau, fără ca glumele lor să degenereze in cuvinte vulgare sau dure. Apartenenţa regionala le favoriza suficient material pentru dispute hazlii. Visan era oltean, Vilescu prahovean.

Intr-o zi, săgeţile lor s-au înveninat. Glumele au degenerat de la înţepături fine, fără adresă directa, la ironii şi zeflemisiri cu adresă la persoana si până la urmă cu insulte directe. Diavolul ce altă treabă are? Să strice liniştea şi prieteniile dintre oameni. Fiecare îl acuza pe celălalt de lipsă de bun simt, inconştienţă şi alte acuze jignitoare. Discuţia se purta totuşi pe un ton redus. Vântul adia şi ducea franturi de expresii la urechile celor ce lucrau mai aproape de ei. Ne era jenă de cele întâmplate şi ne uitam neputincioşi unul la altul, neştiind cum sa aplanăm tensiunea între cei doi.

Valeriu Gafencu era în urma lor, pe un rand alăturat şi auzise toată disputa dintre cei doi. Cand au ajuns la capătul parcelei, Valeriu şi-a lăsat sapa, a ieşit în faţa celor doi camarazi şi îngenunchind, cu emoţie în glas i-a implorat: «Vă rog să mă iertaţi că am auzit cuvintele, frumoase ca din psalmi, pe care vi le-ati spus unul altuia». Cu lacrimi pe obraji, i-a sărutat pe fiecare în parte şi s-a întors la lucru. Cei doi s-au prăbuşit unul în braţele celuilalt. Cu glasuri sugrumate şi-au cerut iertare de la noi toţi.

Acestea erau lucrările Duhului făcute prin Valeriu în comunitatea noastră, viată sfântă de iubire între mădularele trupului mistic al lui Hristos.

O, Dragoste sfântă, cum ştii Tu să sfărâmi lucrarea celui rău cu simplitatea manifestărilor Tale! (…)

La Aiud, în 1945, când Ion Ianolide a venit in celula în care mă aflam cu Marin Naidim şi ne-a spus aproape plângând că simte nevoia să fie aproape de noi, să se împărtăşească de aceleaşi bucurii tainice ale Mântuitorului Hristos – deşi avusese până atunci o atitudine niţel de bravadă faţă de provocările administraţiei şi suferise consecinţele – pentru că nu ştiam cum să procedăm, l-am rugat să meargă la Valeriu şi să-i împărtăşească starea şl dorinţa sufletului lui. Ion a crezut că în felul acesta vrem să scăpăm de el, neacordându-i buna-credinţă. Totuşi şi-a destăinuit stările sufleteşti cu toate frământările de conştiinţă.

Valeriu nu l-a lăsat să vorbească, l-a îmbrăţişat ca pe un frate pe care de mult îl aştepta la poarta sufletului său. L-a ridicat cu dragostea lui pe treapta depasirii prea marii scrupulozităţi de conştiinţă, pe care se afla pe o muchie de cuţit, nehotărât încă să rupă cu o formă şi un stil de viaţă întamplatoare şi închipuită, pentru a opta pentru viaţa ordonata în Hristos, confirmată prin rezultatele iesirii din păcat, vădite în creşterea ascultării şi supunerii continue faţă de cuvântul lui Hristos în Biserica Lui.

virgil_maxim_la_70_ani_41.jpg

Am purtat totdeatma în suflet, pentru Valeriu, imaginea tânărului pustnic consumat în Rugăciunea Focului. Starea aceasta s-a concretizat într-un poem pe care i l-am închinat:

ARDERE-DE-TOT

Lui Valeriu Gafencu

… Aici răsare-n mine o chilie
în care s-a sfinţit un pustnic blând…
Zidea virtuţi cereşti în trup plăpând
şi-n ochi purta smerită bucurie…

De priveghere lungă, – albă floare –
se rezema cu fruntea de pervaz
şi luna-i săruta sfinţit obraz
când i-asculta cuvântul, ca o boare:

„O, vino, rob rău, somnule, şi-mi poartă,
cu tine visul, peste unda moartă…,
un ceas de vreme urcă-mă şuviţă
în Crama-împărătească, rod-de-viţă!..,”

De funia nădejdii viu s-agaţă
şi-n rugăciune treapta-naltă suie…,
amiezile simţirilor descuie
şi Ingerilor, iată-l, faţă-n iată.

L-au îmbrăcat cu-a cerului armură…,
cu neaua-mţelepciunii-apoi l-au nins
purificându-i duhul, înadins,
să fie-asemeni lor, chip şi măsură!…

Un înger…, a făcut un semn în cer!…
El vede Fata lumii Nevăzute….
cuvintele aude…, nenăscute,
cu inima topeşte vămi de ger!…

De câte ori pământul, fără splină,
se duce, taur negru, rostogol,
de câte ori îl săgetează-n gol
harapi cornuţi, mereu în nehodină?…

Un sul de carte-i cerul strâns cu nod
şi ui tun semn pământu-n alfabet…
Altarul Viu al Marelui Profet
primeşte jertfa, Ardere-de-tot!…

In Rugăciunea-focului, adoarme…
Târziu, lumina candelei se stinge…
Un înger furişându-se-n chilie
deasupra frunţii nimb subţire-i ninge!…
Vrăjmaşii gem la pragul lui pe coarne!…

Movilă-i stă nisipul lângă uşă…
A tot crescut rugina pe zăvor,
uleiul a-nflorit într-un ulcior,
dar trupu-i stă-n genunchi, deşi-i cenuşă…

Pe-o laviţă, alături, rânduite
mai multe cărţi. Pe-o foaie, în Ceaslov,
scrisese el sfinţitul lui hrisov
în patru rânduri, vorbe aurite:

„Să mă iertaţi părinţilor, vă rog,
c-avănd puţină treabă azi cu Domnul
m-a biruit în rugăciune somnul şi
v-am lăsat cenuşa mea, zălog…”

Dar necrezând că-i mort cu-adevărat
cu mâna l-am atins peste veşminte…
Se risipi cenuşa lui fierbinte
şi sărutând-o…, am plâns îngândurat.

Ceea ce a făcut şi ceea ce a trăit Valeriu de-a lungul anilor de detenţie, pentru fiecare suflet cu care a venit în contact, e greu de imaginat, necum de exprimat în cuvinte. E suficient răspunsul pe care l-au dat toţi cei ce l-au cunoscut. A fost un sfânt. Este un sfânt” [2].

[1] Aşa cum am arătat într-o notă din primul capitol, mărturiile foştilor deţinuţi despre Valeriu n-au mai ajuns pe masa Sfântului Sinod.

[2] Virgil Maxim, op. cit, pp. 180-187

(din: Sfantul inchisorilor. Marturii despre Valeriu Gafencu, adunate si adnotate de monahul Moise“, Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2007).

gafencucaciula.jpg

Va recomandam si:

valeriu-gafencu-1938.jpg


Categorii

Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Sfantul Valeriu Gafencu, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Virgil Maxim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

46 Commentarii la “Valeriu Gafencu: O LUMINA!

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Doamne-ajuta!
    Nu merge prea bine acatistul! e o problema a pc-ului meu?Se opreste des si iar porneste. Si e atat de frumos!! bogdaproste.

  2. Îl iubesc pe Sf. Mc. Valeriu şi îi simt prezenţa şi ajutorul. Cartea “Sfântul închisorilor” pe care am prezentat-o şi am recomandat-o credincioşilor a mişcat multe suflete, mai ales în rândul tinerilor. Adevărul este că AVEM NEVOIE DE SFINŢII ÎNCHISORILOR !!! Nu ei au nevoie de noi. Îndemn pe toţi fraţii de credinţă şi neam să le cinstească memoria şi să înalţe rugăciuni către ei. În vremuri de prigoană mucenicii ne vor deveni astfel datori şi nu vor întârzia să ne vină în ajutor. Problema canonizării oficiale a lor este secundară, având în vedere opoziţia făţişă şi rău intenţionată a unor ierarhi. Important este să-i iubim urmându-le exemplul vieţii: lupta cu patimile, smerenia nelipsită de curajul mărturisirii Adevărului, puterea de jertfă, iubirea vrăjmaşilor, focul rugăciunii lăuntrice…Ce-am fi noi fără ei ? Vă mărturisesc, eu ticălosul şi păcătosul, că VALERIU ESTE VIU ŞI STRĂLUCITOR ÎN CEATA SFINŢILOR ROMÂNI! Îl şi văd trecând nestingherit de ziduri prin celulele închisorilor, mângâind, încurajând, plângând cu cei ce plâng…Duhul său a însufleţit o generaţie de tineri mucenici şi poate să mai facă încă o dată acest lucru, cu încă o nouă generaţie. NUMAI SĂ NU-I UITĂM! Citiţi-i acatistul şi viaţa, zugrăviţi-l în icoane şi pe pereţii noilor biserici!
    Vorbiţi despre el şi despre toţi ceilalţi din închisori acestei lumi în agonie! Iar celor care mai au îndoieli le recomand acest exerciţiu de suflet: mergeţi la Aiud, intraţi singuri în osuarul de la Râpa Robilor,
    îngenunchiaţi în faţa icoanei Maicii Domnului şi citiţi Acatistul Sfinţilor din închisori cu lacrimi şi zdrobire de inimă. Apoi sărutaţi oasele lor chinuite. N-O SĂ VĂ MAI ÎNDOIŢI NICIODATĂ !

  3. Aici nu vin fericitii.

    Doar unii ce nu mai au leac.

    Vin slabii, si nemiluitii,

    Sarmanii in veacul sarac.

    Aici vin cei fara speranta,

    Vin cei fara vreun ajutor,

    Cei ce nu primesc nici chitanta,

    Nici loc de odihna, cand mor –

    Aici vin bolnavi fara leacuri,

    Si cei fara lemne si gaz,

    Si fara de slujba, in veacuri,

    Si cei cu averi – de necaz –

    Aici vin ologii si ciungii,

    Nebunii, si singurii, toti,

    Cei care-n baierele pungii

    Primesc doar dispret, de la hoti –

    Aici vin ciuntitii, lipsitii –

    Sarmanii in veacul sarac,

    Vin oameni ce nu mai au leac –

    Aici nu vin fericitii.

    Biserica

    18 februarie 2009

  4. @ O pacatoasa:

    E preferabil sa-l descarci in calculator, probabil conexiunea la internet e mai slaba sau alte cauze de acest fel.

  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Rugaciuni catre Sfantul Valeriu si pentru proslavirea noilor mucenici
  6. O zi mare, era sa treaca “uitata” dar va multumesc ca mi-ati amintit…
    Pentru rugaciunile martirilor nostri avem nadejde la Domnul nostru,
    Iisus Hristos!!

  7. Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!Sfinte Valeriu, roaga-te pentru noi pacatosii!Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, milueste-ma pe mine pacatosul!

  8. Nu cred ca lui Valeriu i-ar fi placut ce scrie undeva mai sus, o comparatia cu alti sfinti. Cum spunea si Santul Teofan Zavoratul “toti sfintii in cer alcatuiesc un trup, o ostire, un nor”. Comparatiile deci sunt niste lucruri lumesti, atinse de necuratia acestei lumi, pe care noi cu voie sau fara voie le alipim lor, celor pe care-i avem indreptar si cale de urmat. Sunt impresionat si in aceeasi masura zdruncinat de patimirile lui Valeriu Gafencu. Zdruncinat gandindu-ma ca eu n-as fi putut face ce a facut el nici macar cu inchipuirea.
    Bucura-te acum Sfinte Valeriu, ca vazura ochii tai mântuirea Domnului, pe care a gatit-o înaintea fetii tuturor popoarelor!

  9. Mai citiţi odată cu atenţie şi spuneţi unde vedeţi comparaţii cu alţi sfinţi.
    Nu există niciodată doi sfinţi la fel. Ei nu sunt “mai mari” sau “mai mici” dar sunt diferiţi în lucrare şi strălucire. Orice om care se mântuieşte este sfânt în împărăţia lui Dumnezeu. Pentru că numai sfinţii pot intra în împărăţie. Ei sunt un trup ( Trupul Bisericii !), o oştire, un nor, dar nu se contopesc în “nirvana” ci îşi păstrează fiecare specificul său. De aceea avem cele nouă cete ale sfinţilor pe Sfântul Disc la Liturghie. Însăşi Sfânta Treime este un singur Dumnezeu – o singură fire – dar trei Persoane nedespărţite, care au fiecare însuşiri personale proprii prin care se deosebesc ca Persoane ( nu intrăm în amănunte ).
    Fiecare avem un anumit Sfânt pe care-l simţim mai aproape, la care facem rugăciuni ( Sfântul ocrotitor ). Aceasta nu înseamnă că este cel mai mare, sau că îl compar cu alţi Sfinţi, ci pur şi simplu îl simţim mai aproape de sufletul nostru. Sfinţii, ca toţi oamenii, nu sunt roboţi, nu sunt identici sau “şablon”. De aceea îi iubim atât de mult pentru că fiecare are ceva al lui, mereu surprinzător, viu, dumnezeiesc. Însă în toţi lucrează Acelaşi Duh Sfânt.Deci nu-l comparăm pe Valeriu cu nimeni, pentru că El, ca orice Sfânt s-a asemănat doar cu Hristos. Pur şi simplu îl iubim. E voie ?

  10. Sigur, parinte, dar credem ca e voie si sa-l simtim mai aproape ca duh sau ca harisme si de alti sfinti. Desigur, comparatiile sunt oricand discutabile, dar ceea ce am dorit sa exprimam a fost un simtamant personal, in care am asimilat si parerea parintelui Calciu despre statura lui Valeriu. Pentru ca “stea de stea se deosebeste in stralucire”. Iar despre mucenicii vremurilor de pe urma a fost proorocit ca vor fi “mai mari” decat cei dintai. Si cred ca nu poate fi altfel, pentru ca, intr-adevar, si chinurile lor au fost mai mari si mai indelungate decat oricand in istorie. Si nici observatia asta n-am facut-o noi primii. Speram sa nu fie nimanui cu suparare. Daca totusi este, iertati-ne, va rugam din inima, de dragul lui Valeriu, pe care il iubim la fel de mult!

  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Fericitul Valeriu in dialog cu prietenul sau, Ioan, despre pace, actualitatea crestinismului si criza lumii
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » Ioan Ianolide despre Valeriu Gafencu, in urma cu un sfert de veac
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » Marturisitorul Virgil Maxim - de 12 ani in slava cereasca: “Putini vegheaza si dau alarma, multi se fac ca nu aud, si inca mai putini sunt dispusi sa sara pentru a salva cetatea”
  14. Pingback: Război întru Cuvânt » IMNE VII PENTRU CRUCEA PURTATA
  15. Pingback: Război întru Cuvânt » DUMINICA SFINTILOR ROMANI. Ucenicii sfinti ai Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu
  16. Pingback: Război întru Cuvânt » Tulburatoarea minune a unui sfant rastignit al Aiudului: Cuviosul Daniil (Sandu Tudor)
  17. Doamne ajuta!

    Am intins mana spre ajutor
    …dar n-a venit…
    Am ascultat cu dulce dor
    si sfant,
    un viers inaltator
    catre cel ce-i
    Grabnic ajutator,
    catre cel numit:
    “Ardere de tot”, ca
    “rugul ce ardea, dar
    nu se mistuia”…
    si am primit o tainica
    lumina,
    o vibrare a sufletului…
    am primit un sfant si
    grabnic ajutor!

    Sfinte Valeriu “mult patimitorule al lui Hristos” fi aparatorul nostru grabnic si nu ne lipsi de mijlocirea ta catre Domnul!Amin.

  18. Pingback: Război întru Cuvânt » AVERTISMENTUL PROFETIC AL SFANTULUI INCHISORILOR, VALERIU GAFENCU: “Ateismul va fi invins, dar sa fiti atenti cu ce va fi inlocuit!”
  19. S-a potrivit bine ziua de pomenire a Sfantului Valeriu cu denia Canonului celui Mare a Sfantului Andrei Criteanul.Sincer eu sunt cutremurat mai ales ca in aceasta perioada citesc “Intoarcerea la Hristos”. Inca ma simt tulburat de toate cele intamplate in acea perioada de trista amintire. Foarte mult mi-asi dori sa afle tinerii din ziua de astazi adevarul asa cu este el, nu modificat dupa bunul plac de cei care vor sa ne distruga valorile. Suntem primii in promovarea nonvalorilor care ne sterg identitatea si putin sunt cei ce vor sa se trezeasca la realitate . Din pacate nu sunt o persoana care se pricepe la scris asa ca o sa ma opresc mahnit de toate cate se intampla acum si de valtoarea in care ne afundam uneori fara sa bagam de seama… sa dea Bunul si Milostivul Dumnezeu ca prin rugaciunile Sfantului Valeriu sa ne mantuim! Pentru cei care inca poate nu stiu Tudor Gheorghe are un spectacol inregistrat audio si video care se numeste “CU IISUS IN CELULA”,spectacol in care a pus pe muzica versurile celor care au suferit in inchisorile comuniste. Inregistrarea este impletit cu diverse cantari din Postul Mare si eu o consider a fi profunda si cutremuratoare. Va rog sa ma iertati!

  20. P.S. EU am inregistrarile asa ca daca va pot fi de folos…

  21. Dragos,mi-ar placea sa urmaresc spectacolul lui Tudor Gheorghe…daca ma poti ajuta…ti-as fi recunoscatoare ! Bucurii !

  22. Pingback: Război întru Cuvânt » 90 de ani de la nasterea SFANTULUI INCHISORILOR. Fericitul Martir VALERIU GAFENCU – mai aproape de noi ca oricand, prin cuvantul si exemplul sau profetic
  23. Pingback: Război întru Cuvânt » TESTAMENTUL SFANTULUI MARTIR VALERIU, OMUL IN CARE VIA HRISTOS: Paziti neschimbat Adevarul, dar sa ocoliti fanatismul! Duceti Duhul mai departe!
  24. “o chilie în care s-a sfinţit un pustnic blând”

    Ce zic Sfintii cand calcam noi in locurile unde ei si-au avut chilia?!
    Cum poti intoarce, firav, macar o picatura din ploaia ce te-a coplesit cand ai strigat dupa ajutor?!

  25. Pingback: Război întru Cuvânt » SIMPLITATEA CURATIEI, IUBIRII SI A PATIMIRII FERICITE. Cateva din scrisorile inedite ale Fericitului Martir Valeriu Gafencu
  26. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Povetele unui calugar prigonit de PS Sofronie, PARINTELE MACARIE DE LA STANA DE VALE: “Iadul nu este modern”/ MITROPOLITUL VLADIMIR SI SFANTUL MARTIR VALERIU GAFENCU: instrumentalizarea politica a sfintilor inchis
  27. Pingback: SFANTUL VALERIU GAFENCU si HARISMA VEDERII CU DUHUL, lucratoare pentru fratii sai, in inchisoare -
  28. Pingback: VIRGIL MAXIM – 15 ani de la adormirea intru Domnul. CARE E LUPTA CRESTINULUI? -
  29. Pingback: Sfantul Valeriu Gafencu: “SUNTEM CRESTINI NUMAI CU NUMELE…” Ce inseamna sa fim crestini, cum putem realiza curatirea launtrica si nasterea din nou? -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate