Vladica Ioan la Westminster: “AICI NU ESTE HAR DELOC!”

6-07-2009 Sublinieri

009.jpg

“Vlǎdica obişnuia sǎ facǎ vizite de rutinǎ în biserici care acum aparţin altor confesiuni, unde harul Ortodoxiei încǎ se mai manifestǎ îndeosebi în forma cinstirii sfintelor moaşte ale sfinţilor pe care îi cinstim în comun şi care s-au slǎvit înainte de Schisma Bisericii creştine.

Urmând acest obicei, Vlǎdica Ioan şi-a exprimat dorinţa de a vizita şi Catedrala Westminster. Este probabil ca odatǎ sǎ fi fost un loc sfânt. În ciuda pagubelor pricinuite de Henric al VII-lea, Catedrala s-a pǎstrat în mod minunat ca o bisericǎ în funcţiune. Dar, acum, nu mai poseda sfinţenia pe care o avea odatǎ ca o bisericǎ strǎveche. Acum mergem sǎ o vizitǎm doar ca pe o atracţie turisticǎ londoneza.

A fost şi Vlǎdica sǎ o vadǎ, şi, dupǎ ce şi-a petrecut puţin timp acolo, a plecat, spunând: „Aici nu este har deloc”. Este adevǎrat cǎ puteai gǎsi acolo rǎmǎşiţele unor figuri celebre din Anglia, ale întemeietorilor politici ai ţǎrii, ale scriitorilor, ale cǎrturarilor, dar nu ale sfinţilor.

(Din cartea “Noi minuni ale Sfântului Ioan de San Francisco”, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2004)

 the-interior-of-westminster-cathedral2.jpg


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Catolicism si uniatie, Razboiul nevazut, Sfantul Ioan Maximovici

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “Vladica Ioan la Westminster: “AICI NU ESTE HAR DELOC!”

  1. Astazi sunt praznuiti Sfantul Sisoe cel Mare http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/07/06/pilde-tari-ca-diamantul-de-la-avva-sisoe-cel-mare/

    si Sfanta Mucenita Lucia, ocazie cu care dorim toate cele bune si mantuire si surorilor noastre duhovnicesti cu numele de LUCIA (dintre care stim sigur ca sunt doua) care citesc acest site!

  2. nu are legatura cu postarea aceasta sau poate are, dar priviti ce grozavie mi au vazut ochii azi:

    http://stirileprotv.ro/exclusiv/stirile-tale/tu-puteai-sa-faci-asa-ceva-la-varsta-lui-un-copil-roman-uimeste-lumea.html

    nu stiu daca linkul e direct dar rog admin sa cerceteze si sa puna cumva la vedere
    e un semnal de alarma la felul in care ne crestem copii
    Dumnezeu sa ne lumineze!

  3. Veacul fiecarei zile

    Cate nu am puterea sa mai fac!

    Si totusi, cele slabe si umile,

    Cate le scriu pe apa unei zile,

    Sunt mai de pret decat intregul veac –

    Un pumn de corcoduse de adun

    Si le aduc Bisericii, odoare –

    Se naste iar Iisus, intr-un catun,

    Pentru saracii care n-au mancare –

    O mana de bomboane, pe jertfelnic,

    De pot sa duc, e semn ca inca poate

    Sa intre-n cer si ultimul nemernic,

    Sa ii aduca lui Hristos, bucate –

    Cate nu am puterea sa mai fac!

    Si totusi, cate nu sunt de facut,

    Cand fiecare zi e cat un veac

    A tot ce n-am facut de la-nceput!

    6 iulie 2009

    Cu respect,

    si rugamintea de a-l pomeni o data

    pe parintele Cleopa Ilie,

    Jianu Liviu-Florian

  4. Sunt ceva ani de cand simt ca Duhul Sfant coboara intr-un moment anume in timpul slujirii Sfintei Liturghii. Nu este vorba de un pasaj precis ( cer iertare pentru lipsa de corectitudine in folosirea unor termeni), ci de o concentrare spirituala dintre Parintele ce slujeste, o parte a enoriasilor si Sfantul Duh.. De cele mai multe ori acest sentiment coplesitor pana la lacrimi il am spre sfarsitul savarsirii Sfintei Liturghii . Uneori imi este si teama ca Harul Sfant nu se va manifesta, ca vor ramane doar Cuvintele cu toata stradania bunului Parinte Paroh.
    Sper sa nu contrariez pe nimeni spunand ca sunt si momente cand in Biserica noastra ortodoxa, fosta catedrala catolica, se instaleaza un fel de frig spiritual, o tacere a Sfintei Treimi ce nu se explica decat prin faptul ca Preotul ce slujeste, altul decat Parintele Paroh, nu se daruieste pe el insusi Domnului Iisus si deci comunicarea nu este posibila.
    Credinciosii simt cand gesturile sunt formale, cand omul- preot ramane doar om in Altar..
    Vorba romanilor cum ca ” omul sfinteste locul” este foarte potrivita in cazul de fata.
    Dumnezeu mi-a ingaduit sa calatoresc si am inteles si eu dar mai ales am simtit ca Prezenta Duhului Sfant nu este legata nici de dimensiunile unui locas sfant, nici de eruditia si rangul unui preot, ci de credinta, iubirea si dorinta de mantuire a celor ce se roaga Sfintei Treimi.
    Sa ne rugam sa nu se instaleze pustiul in Sfintele Biserici din noi si din afara sinelui nostru.

  5. Fiind un om obisnuit, pot spune (poate nu cu siguranta parintelui nostru Ioan, pe care il simtim toti ca pe un protector al Ortodoxiei in America)ca am simtit aceasta lipsa de “bucurie harica” atat de specifica bisericilor noastre, in catedralele protestante americane (cel mai adesea in cele episcopaliene, varianta americana a bisericii anglicane). Cladiri deosebit de frumoase, dar la fel de negraitoare sufleteste precum o sala de concerte, fie ea si Scala din Milano…
    Cat despre vladica Ioan, trebuie sa va marturisesc, ca in fiecare an la Liturghia din ziua praznuire, am trait cu totii o mare bucurie si pace sufleteasca, atat credinciosi cat si liturghisitori.

  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Un mitropolit grec despre gripa porcina, Sfanta Impartasanie si… confesiunile fara Taine si Duh
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » VIATA SFANTULUI IOAN MAXIMOVICI (documentar VIDEO si text). Apostolul descult al Americii, Chinei si Occidentului
  8. Pingback: PARINTELE IOANICHIE BALAN. Cuvinte de folos despre ispitele vremii (II): "E mai rau azi ca ieri, pentru ca sunt metode mai diabolice de a distruge pe crestini"
  9. Pingback: DIN SCRISORILE VLADICAI IOAN MAXIMOVICI: “Cei care se pun in slujba lui Dumnezeu, chiar daca sufera… simt mana lui Dumnezeu care ii pazeste” -
  10. Pingback: CUM A FOST PRIGONIT SFANTUL IOAN MAXIMOVICI († 2 iulie) DE CHIAR FRATII SAI: “Ca au zis intru sine gandind cu nedreptate: Sa facem sila dreptului…” | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: Cuvant despre MODESTIE al SFANTULUI IOAN MAXIMOVICI: “Omul ce se gandeste cum sa nu ramana mai prejos de altul si cum sa ajunga mai presus de altul nu e in stare de efort constructiv, si cu atat mai mult de cel duhovnicesc” | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: SFANTUL IOAN MAXIMOVICI, EPISCOP DE SHANGHAI SI SAN FRANCISCO – 50 de ani de la adormirea unui arhiereu cu moaste intregi al zilelor noastre († 2 iulie 1966). CUM MOARE UN SFANT. Cum se ingrijeste de turma sa un păstor jertfelnic sau IUBIREA FACA
  13. Pingback: SFANTUL IOAN MAXIMOVICI – ierarhul Bisericii Universale. LUPTA PENTRU UNITATEA SI PACEA BISERICII A SFANTULUI ARHIEPISCOP DE SAN FRANCISCO. “Întăreşte Doamne Biserica Ta pe care ai câştigat-o cu scump Sângele Tău!” | Cuvântul Ort
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate