O, NEAM NECREDINCIOS SI INDARATNIC… Parintele Teofil Roman despre TRISTETEA MANTUITORULUI pentru DESFRAUL SPIRITUAL al crestinilor: “Oare noi, noul popor, Ii aducem Domnului bucurie si mangaiere?” (AUDIO, TEXT)
Extras din conferinta de la Floresti (Cluj) a Arhim. Teofil Roman (actualul episcop de Iberia) – 10.04.2005, in Duminica a IV-a din Postul Mare:
“Faptul ca suntem impreuna si ca ne rugam este o mare bucurie pentru Domnul nostru Iisus Hristos. El a spus inca de cand era in lume ca “acolo unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, si Eu voi fi in mijlocul lor“. Asadar, Domnul in aceasta seara este in mijlocul nostru si se bucura de dragostea noastra si de rugaciunile noastre pe care le-am inaltat, cred, din toata inima sau cel putin asa ar fi de dorit.
Nadajduiesc ca toti care ati fost prezenti acum aici ati fost si dimineata la Sfanta Liturghie si ati auzit cuvantul Sfintei Evanghelii, pentru ca in Evanghelia care s-a citit astazi Mantuitorul ne este infatisat totusi nu foarte bucuros, ci cu o profunda mahnire si amaraciune in suflet. A venit la el un tata care avea un copil demonizat si L-a rugat sa il vindece. Pentru ca a alergat in toate partile, nimeni nu a putut sa-l ajute, a fost chiar si la ucenicii Mantuitorului, nu l-au putut salva si, in cele din urma, a ajuns la Iisus si a zis: “de poti, fa ceva!”. Si l-a intrebat de cand sufera si i-a zis ca din copilarie si duhul acela rau adesea il chinuia si il arunca si in foc si in apa. Deci era o suferinta cumplita. Si atunci, Domnul a exclamat: “O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi rabda pe voi? Aduceti-l aici, la Mine!“. Si l-au adus si apoi iarasi l-a intrebat pe tatal copilului: “Crezi tu ca pot sa-l izbavesc, sa-l vindec?” Si el a cazut in genunchi si a zis: “Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!” Si Domnul a poruncit duhului cu putere sa iasa din copil si indata s-a vindecat si s-a linistit, spre uimirea tuturor si, bineinteles, spre bucuria acelui tata necajit.
Dar despre tristetea Domnului si amaraciunea Domnului m-am gandit sa vorbesc in aceasta seara. De ce era asa de amarat? De ce s-a suparat asa de rau si a zis: “O, neam necredincios si indaradnic, pana cand voi fi cu voi, pana cand va voi rabda?“?
Poporul lui Israel a fost ales de Dumnezeu ca sa-I fie marturie printre neamuri si din sanul lui sa se nasca Mesia, rascumparatorul intregii lumi si Israel ar fi trebui sa-L arate pe Iisus intregii lumi, sa-L marturiseasca. Ceea ce a facut Ioan Botezatorul ar fi trebuit sa faca tot poporul lui Israel, sa spuna lumii intregi: Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii. Dar, din nefericire, Israel L-a tradat pe Dumnezeul sau si adeseori s-a dedat la idolatrie. Preotii lui Israel erau foarte corupti. Zicea Dumnezeu prin gura unui profet: mancati pe poporul meu precum se mananca painea, iar Mantuitorul Iisus Hristos a avut cuvinte foarte aspre la adresa carmuitorilor spirituali ai poporului si a zis: “Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici, pentru ca inconjurati marea si uscatul ca sa faceti un ucenic si daca l-ati facut il duceti viu gheenei indoit decat voi“. Asadar, Israel s-a instrainat foarte mult de voia lui Dumnezeu si de aceea Domnul a fost atat de suparat. In loc sa fie purtator de Dumnezeu, a fost purtator de demoni. Din pricina necredintei, iata, se pare acest copil a ajuns sa fie indracit. A necredintei parintilor sai, cu siguranta. Sigur ca, in cele din urma, Domnul Si-a aratat bunatatea si milostivirea si l-a izbavit. Dar le-a mai spus un cuvant israelitilor. Zice: Se va lua Imparatia lui Dumnezeu de la voi si se va da neamurilor care vor aduce roade. Si asa s-a intamplat: Israel s-a lepadat, iar Domnul a deschis prin Apostoli poarta Imparatiei catre toate neamurile. Si cand i-a trimis pe Apostoli le-a zis: “Mergeti si propovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cel care va crede si va boteza se va mantui, iar cel care nu va crede, se va osandi”.
Asadar, noi facem parte din noul popor ales al lui Dumnezeu, din noul Israel care este Biserica. Gasim in cartea Faptelor Apostolilor ca Dumnezeu a ales din toate neamurile un popor care sa-i poarte numele. Si noi, crestinii, si Biserica suntem acel popor pe care Dumnezeu l-a ales. Ma intreb eu, insa, oare noi, noul popor, Ii aducem Domnului bucurie si mangaiere? Ca am inceput cu aceasta ca, de vreme ce suntem aici in aceasta seara, Domnul se bucura de noi. Dar facand o privire de ansamblu si gandindu-ne la intreaga Biserica, la toti cei care se marturisesc a fi crestini ortodocsi, oare aducem bucurie Dumnezeului nostru? Sau dimpotriva, si noi Il suparam si Il intristam? Oare nu ne inselam si nu ne tradam si noi Dumnezeul de-atatea ori?
Mergem la biserica si ne rugam si Il cautam pe Dumnezeu, dar de foarte multe ori din interes, din motive pamantesti, din lucruri care tin de lumea aceasta si pe care Domnul oricum ni le rezolva, fara sa i le cerem noi. Zice: Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si celelalte se vor adauga voua. Si de cumva Dumnezeu intarzie cu raspunsul la rugaciunea noastra, oare nu de atatea ori alergam la vrajitori, la descantatori, la psihologi, la bioenergeticieni si la fel si fel de vraci si descantatori, ca sa ne rezolvam problemele? Pentru ca nu avem incredere in Dumnezeul nostru, nu avem rabdare sa asteptam raspunsul, de fapt pe noi nu ne intereseaza voia lui Dumnezeu, ci ne intereseaza doar sa ne rezolvam problema. Este dureros acest lucru. Este un fel de desfrau spiritual, as zice. Pe de o parte, incercam sa fim si cu Dumnezeu si ne aratam evlaviosi si credinciosi, dar, pe de alta parte, la vreme de incercare, foarte repede renuntam si ne luam dupa cele ale lumii. Si cu siguranta ca Dumnezeu Se intristeaza. Si sunt atatea multe alte pilde de infidelitate, atatea pacate in sanul Bisericii, atata desfrau, atata rautate, atata lipsa de iubire.
A zis Iisus: prin ce se va recunoaste ca sunteti ucenicii mei? Prin iubirea care va exista intre voi. Apai facem noi dovada de iubire intre noi? Zice: Sa va iubiti unul pe altul asa cum si Eu v-am iubit pe voi. Dar noi suntem atat de egoisti, atat de insingurati, atat de izolati, fiecare cauta ale sale. Or, Sf Apostol Pavel zice ca dragostea nu cauta ale sale, ci pe ale altuia. Or, noi: intai problema noastra sa se rezolve si apoi a celuilalt, fie ce-o fi, nu ne intereseaza. Uneori suntem in stare chiar sa calcam in picioare. Nu ne ducem noi prin tribunale si ne judecam cu fratii nostri, cu parintii nostri, pentru cine stie ce, pentru o bucata de pamant sau pentru o mica mostenire, uitand cuvantul lui Dumnezeu care zice ca “cel ce vrea sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie“?
Pilda Domnului nu a fost una de razbunare, ci una de rabdare si de incredere in vointa Parintelui ceresc. Cand a fost prins in Ghetsimani, Apostolul Petru a scos sabia ca sa-L apere pe Iisus si a zis: “Baga sabia in teaca, [nu-i nevoie]. Nu crezi ca as putea sa am acum o legiune de ingeri care sa Ma apere? Tot cel ce ucide cu sabia, de sabie va pieri“. Iar noi? Ne aparam, ne indreptatim.
Domnului I s-a spus pe Cruce: Coboara-Te, dovedeste ca esti Fiul lui Dumnezeu si vom crede in Tine! Dar nu a facut acest lucru. Nu aceasta ar fi fost dovada atotputerniciei Sale si a dumnezeirii Sale, ci tocmai smerenia si rabdarea, iubirea pana la capat, dezinteresata, chiar daca omul L-a rastignit si L-a batjocorit si L-a scuipat, El n-a incetat sa iubeasca omul si sa-l apere. In fata Parintelui Sau a zis: Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac! Nu ne-a blestemat, nu ne-a osandit, ci ne-a aparat, chiar pe Cruce, rastignit si batjocorit de noi.
Iar noi? Nu mai urmam aceasta pilda, ci, repet, ne aparam, ne justificam, ne indreptatim, osandim, samd. Si, prin toate acestea, aratam ca suntem foarte straini de Dumnezeul nostru si ca nu-I aducem nici un fel de bucurie ci ca, dimpotriva, Ii sporim ranile si chinurile.
Ar trebui sa descoperim aceasta legatura profunda a noastra cu Mantuitorul Iisus Hristos, ca atunci cand am fost botezati, toti am devenit madularele Lui, viata Lui a inceput sa se scurga si in noi. Asadar intre noi si El este o legatura foarte stransa. A folosit la un moment dat Iisus o imagine. Zice: “Eu sunt tulpina, iar voi sunteti mladitele. Daca ramaneti in Mine, ramaneti in dragostea Mea, veti aduce multa roada“. Dar daca ne instrainam de aceasta tulpina care este Hristos, atunci ne vom usca si roade nu vom aduce. Deci sa descoperim legatura noastra profunda (cu Mantuitorul).
Credeti ca intamplator Fiul lui Dumnezeu Se face Om, se intrupeaza si accepta toata batjocura si toata umilinta din partea omului? Este semnul nemasuratei iubiri a lui Dumnezeu fata de om. E o iubire fara limita. Dar o iubire care nu constrange, o iubire care nu sileste, ci asteapta cu rabdare. Zice in Cartea Apocalipsei: Iata, stau la usa si bat. De va deschide cineva, voi intra. Daca nu, Domnul se duce mai departe, deci El nu sparge usa ca sa intre, asa cum ar face-o diavolul. Pentru ca diavolul insista, daca nu-l lasi sa intre pe usa, intra pe geam si tot gaseste el o portita. Domnul nu. El vrea ca noi sa-I deschidem de buna voie usa si sa-L primim si sa-L ospatam ca pe cel mai pretios musafir al nostru.
Legaturi:
***
SE POATE DRAGOSTE MAI MARE CA ACEASTA? DAR SE POATE SI NEPASARE MAI SALBATICA?
“Hristos, Dumnezeul nostru, S-a asemănat pe Sine cu un Mire Sfânt, Preafrumos…”
***
***
off topic: O frumoasă tâlcuire a Evangheliei – Propovăduirea Sfântului Ioan Botezătorul
https://www.youtube.com/watch?v=Axg7bg1lRbo
De ce Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul este numit înger?
De ce propovăduirea lui Ioan Botezătorul este numită strigăt?
De ce ni se indică cu ce era îmbrăcat proorocul Ioan și cu ce se hrănea?
De ce Sfântul Ioan Botezătorul propovăduia tocmai pocăința?
De ce este important să-ți mărturisești păcatele?
De ce mulți oameni nu vor să renunțe la păcat?
Ce înseamnă mărturisirea păcatelor?