PREDICA PARINTELUI IOANICHIE BALAN la Duminica a IV-a din Postul Mare – INDRACIREA PRIN PATIMI si LUPTA CU DIAVOLUL. “Traim intr-o lume dirijata de nevazutii demoni si de vazutele lor slugi, care o conduc spre satanizare”

30-03-2014 Sublinieri

p. ioanichie balan predicand

Pentru aceasta Duminica, va recomandam si:

***

***

PREDICA AUDIO A PARINTELUI IOANICHIE BALAN la Duminica a IV-a din Postul Mare (1997)

“Iubiți credincioşi,

Suntem în duminica a patra a Sfântului şi Marelui Post, înainte de Sfintele Paşti. Am trecut de jumătatea Postului, ne apropiem cu nădejde şi bucurie de Dumnezeiasca şi Slăvita Înviere. Dar ca să ajungem cu adevărat pregătiţi pentru Înviere, pentru Paştele cel nemuritor, pentru veşnicie, trebuie să ne pregătim. Şi pregătirea înseamnă să ne înnoim viaţa noastră duhovnicească, să ne înlocuim păcatele cu faptele bune, răutatea s-o transformăm în bunătate, zgârcenia în milostenie, mândria în smerenie, iubirea de bani în iubirea de săraci. Şi cu acestea şi altele asemenea acestora, vom simţi că Hristos învie în noi, că Hristos se aşază în inima noastră, că Hristos calmează lumea tulburată, că Hristos linişteşte şi binecuvântează România.

Sfânta Evanghelie de astăzi este cutremurătoare. Este singurul loc din toată Sfânta Scriptură în care se vorbește cel mai direct şi precis de ce intră demonul în unii din oameni şi când şi cum poate fi scos. Că, în definitiv, lupta noastră din viaţa nu e alta decât că ne luptăm cu diavolii: diavolii din iad, diavolii din văzduh, diavolii care prin patimi ne stăpânesc pe noi și cu oamenii purtători de diavoli. Voi încerca să explic toate aceste lucruri care sunt adevărate, dar cutremurătoare.

Trăim într-o lume care se demonizează, trăim într-o lume dirijată de nevăzuţii demoni şi de văzutele lor slugi, [care o] dirijează şi-o conduc spre satanizare. Iar noi, cei care credem în Hristos, cei care suntem cu Sfânta Cruce în inimă şi în mâinile noastre, cei care credem cu tărie în Înviere şi în veşnicie, ne luptăm care cât putem ca să nu intre demonul nici în ţara noastră – deşi a intrat –, nici în casa noastră – deşi, uneori, şi în unele din ele, a intrat – nici în inimile şi în sufletele noastre. Cu alte cuvinte, mântuirea noastră înseamnă lupta să alungăm pe diavol din noi.

fiul indracitDiavolul înseamnă mai multe lucruri, potrivnicul; dar diavolul în noi intră prin patimă. Este păcatul în mine, este şi diavolul în mine! Nu stă păcatul fără stăpânul lui, diavolul, în mine. Este beţia în mine? Vai de mine, am un diavol. Cine-l scoate, cum îl scoate? Când voi scăpa de el? Mă stăpâneşte și mă biruieşte demonul desfrâului, care este diavolul numărul 1 al lumii de astăzi? Apăi diavolul acela este în toţi cei care se îndulcesc şi se satanizează prin desfrâu! Sau alcoolismul, sau orişicare vreţi, dar nu mai puţin diavolul banului. Alergăm în toate părţile: banul, banul, banul! Dacă se poate să fie verde şi cât mai mult! Toţi aceștia sunt purtători de demoni. Te stăpâneşte iubirea de bani? Ai mai mult decât unul din demoni! Chiar dacă nu cazi, ca cel demonizat, cu capul de pământ, dar cazi cu sufletul în iad. Asta-i mai rău.

Şi acum să intrăm la Evanghelia zilei, prin care sper să vă explic foarte pe scurt lupta cu diavolii: cum putem birui și cum suntem biruiţi şi de ce? Un om oarecare, spune Evanghelia zilei, a venit la Iisus Hristos. Domnul atunci se pogorâse de pe Muntele Taborului. Ni se spune la capitolul 9 de la Marcu; (când aveţi timp, seara, mai deschideţi Noul Testament sau Sfânta Scriptură şi mai citiţi Evanghelia duminicii. Este cu adevărat plină de învățături și ne şi cutremură). Şi Domnul coborâse de pe Muntele Tabor și jos era multă lume şi 9 ucenici; 3 erau cu El sus. Şi a venit bietul om plângând. A căzut şi în genunchi înaintea Lui – vedem, și atunci oamenii îngenuncheau, era un evreu; iar Mântuitorul nu era nici evreu, nici rus, nici român. Era Dumnezeul tuturor oamenilor! Şi a zis:

Învăţătorule… – atâta ştia el, că era un învăţător – … ai milă de mine, că iată am adus pe fiul meu bolnav de duh mut la ucenicii Tăi şi i-am rugat pe fiecare să-l scoată şi n-au putut.

Se cheamă „duh mut” pentru că demonul vrea să fie nevăzut, să intre şi să nu-l bagi de seamă. Să fie şi surd, ca să nu-ţi audă rugăciunea ta când strigi la Dumnezeu să fugă de la tine şi să fie şi rău, ca să te chinuiască cât mai rău. Şi Domnul, ştiind că el este un om slab ca fiecare dintre noi, l-a mustrat în mod general:

O, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi?

Această mustrare nu putea să o spună numai evreilor de acum 2000 de ani. Şi pentru noi e foarte valabilă! Cu alte cuvinte: Dacă sunt cu voi, de ce nu credeţi cu tărie în Mine? Şi dacă credeţi în Mine, de ce nu faceţi poruncile Mele? Şi dacă ziceţi că le faceţi, de ce slujiţi demonului, beţiilor și păcatelor? Până când voi fi cu voi? – adică va veni o vreme când vă voi părăsi în veci (asta-i Judecata cea de pe urmă).

Dar după ce i-a mustrat, i-a spus lui taică-su: Aduceţi copilul la Mine. Şi l-au adus şi l-au pus înaintea Lui. Şi bietul om credea că dacă l-au pus pe copilul demonizat în faţa Lui, gata, se vindecă. Dar nu credea că El este Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Dar şi noi ne cutremurăm de un lucru la care nu v-aţi gândit niciodată: aţi văzut că demonul stătea în copil în faţa lui Hristos şi nu ieşea? Ce, diavolul nu ştia că este Hristos de faţă, acolo? Vedeţi ce greu iese un demon? Nouă ucenici, și la fiecare s-a dus pe rând: Scoate-l Tu, Toma! Scoate-l tu, Matei, Vartolomeu, Iuda…! Toţi, câţi erau, au încercat şi n-au putut. Vedeţi că şi în faţa lui Hristos demonul nu iese? Când intră? Când îi dă poruncă. Şi când iese? Când îi dă poruncă.

Şi atunci de ce intră el în om? Tainele sunt mult prea mari ca să le înţelegem. Dar de obicei el intră în om pentru păcatele părinţilor şi ale neamului şi ale casei respective şi chiar pentru păcatele celui bolnav, dacă este om matur şi a făcut mari păcate. Dar nu intră în fiecare. Dacă intra în fiecare om demonul în mod văzut, cum îi vedeţi pe cei demonizaţi, ar fi cutremurător.

Însă demonii intră în oameni nu numai în chip de demonizare, ci intră prin patimi. Asta e mult mai grea, demonizarea prin patimi, prin năravuri rele, decât demonizarea printr-un diavol care intră chiar şi-ntr-o fetiţă, într-un copilaş de ţâţă. Acela se mântuieşte şi acela în care intră un demon, dacă se smereşte şi plânge şi se roagă, se mântuieşte înaintea noastră, că-i aduce o grea pătimire. Dar ferească Dumnezeu să intre demonul în noi prin păcate! Demonul desfrâului, ăsta e uriaş! Acesta a umplut iadul şi-l umple, de acum veţi vedea! Şi mulţi dintre aceia vor fi români şi româncuţe de-ale noastre şi fii şi fiice de-ale dumneavoastră. Iar noi tăcem. Dar nu suntem realişti să ne gândim cum se poate să nu intre demonul în copilul meu, în copiii mei, în casa mea, în bărbatul meu, în femeia mea, în ţara mea.

Deci îl aduseseră aici. Şi Domnul nu s-a grăbit să-l vindece. Şi a întrebat:

De câtă vreme este aşa?

Aţi auzit? Contează! Cel mai greu demon care este în noi este păcatul, fraţilor! Si duhovnicul trebuie să te întrebe la spovedanie:

„De câtă vreme faci dumneata păcatul ăsta de care spui că nu poţi scăpa?”

„Păi de atâta vreme… Din copilărie…”

Aşa a spus şi tatăl său: De câtă vreme e bolnav? Din pruncie, de la sânul mamei lui. Acum era mai mare. Contează foarte mult, când vrei să scapi de o boală, de o patimă, de un demon, să ştie preotul, duhovnicul tău, sau cei care se roagă pentru mântuirea sau pentru salvarea ta, când a intrat, în ce împrejurări, de câtă vreme, cum se manifestă şi ce ai făcut tu ca să scapi de demoni.

Reţineţi că în două chipuri ne luptă diavolii pe noi:

– mai rar când intră diavolul în om, cum aţi văzut că se mai întâmplă pe la Sfintele Moaşte că mai urlă fetele, băieţii, mai mult fetele – e o taină aici, de ce mai mult fetele decât băieţii sunt bolnave. E cel mai uşor fel de demonizare. Şi e sigur că cei care rabdă acest fel de demonizare, de duhuri rele, se mântuiesc aceşti copii; chiar dacă nu se vindecă niciodată, ei tot se mântuiesc înaintea noastră, fiindcă duc o cruce foarte grea. Şi toată lumea râde şi fuge de ei. Şi de ruşinea pe care o rabdă ei, de necazul pe care îl rabdă ei, că până şi mama şi tata fug de ei, ei se mântuiesc înaintea noastră.

– al doilea fel de demonizare este prin păcate: năravul, patimile, în fruntea cărora stau două feluri de oameni: desfrânații şi alcoolizaţii sau beţivii notorii, pe care toată ziua îi vezi beţi. Sunt cei mai numeroși oameni care poartă în ei demonul. Şi e mult mai greu de vindecat un beţiv sau un desfrânat decât un tânăr sau un copil nevinovat care e marcat de demon prin anumite păcate ale părinţilor.

Aţi văzut că demonul îl chinuia grozav. Vedeţi, în faţa lui Hristos, pe prunc îl chinuia grozav demonul. Ştia că e Hristos de faţă. Şi atunci bietul tată zice:

Doamne, dacă poţi ceva, ajută-ne.

Zice:

Că îl aruncă demonul când în apă, când în foc.

Foarte interesant. Ce înseamnă a ne arunca în apă şi altă dată în foc? Iată ce spun unii Sfinţi Părinţi: Când te aruncă demonul în apă, adică în patimi moi: trândăvirea, somnul mult, desfrânarea, acestea sunt patimi moi, ca apa. Şi când te aruncă demonul în foc, sunt patimi iuţi ca focul: mânia, răutatea, răzbunarea, uciderea, crima… Şi se întâmplă aşa! Deci vedeţi? Societatea noastră de azi, gândiţi-vă foarte bine: îi aruncă în apă – să nu se ducă la biserici, să dorm, să mă odihnesc, am fost azi-noapte la o cumetrie, sau vin de pe un drum, lasă că popa face el slujba şi fără mine, şi tot aşa, şi tot aşa, până când rămâne şi el fără rai; iar alţii – şi duminica: lasă că mă duc la cutare, la un avocat, la parlament, şi reuşim la proces, să facem cutare, să facem afacerea cutare. Aceştia sunt aruncaţi în patimi iuţi ca focul. Luaţi aminte, fraţilor!

Şi atunci Domnul a spus: Dacă şi tu, tată, crezi că Eu pot să fac aceasta, se va vindeca. Dacă poţi crede, se va mântui copilul tău. Auzi? Îţi răspunde cu măsura ta!

Dacă poţi ceva, ajută-mă!

Şi Domnul zice:

Dacă poţi crede, te ajut!

Deci vedeţi, de cele mai multe ori, demonul care intră în noi sau orice patimă, care e tot un demon, mai periculos, nu iese din noi până noi nu putem să credem sau nu credem cu tărie. Deci, înainte de toate, ca să scăpăm de demoni, trebuie să ducem o viaţă curată, creştinească, duhovnicească, ca să nu apuce demonul a intra în noi.

Al doilea lucru: dacă a intrat în noi, ferească Dumnezeu!, sub o formă sau alta, să alergăm cu tărie repede la biserică, la duhovnic:

„Părinte, sunt stăpânit de o patimă, m-am învăţat cu beţia, nu mai pot să scap de demonul ăsta!”

Nu lăsa să îmbătrâneşti cu patima asta, că aşa mori! Sau cine ştie unde te mai găsesc neamurile prin ce şanţuri. Nu vă jucaţi cu patimile, sunt cumplite! Ştim tot ce se întâmplă în societatea românească, fiindcă, vrem-nu vrem, zilnic vin, dacă nu bărbaţii, mai ales femeile, şi bocesc pe la uşile noastre şi pe epitrahilele noastre:

„Ce să fac, părinte, cu fata, că a luat-o la vale…”,

„Nu ştiu ce să fac cu bărbatul, că a luat-o către cârciumi…”,

„Ce să fac cu cutare că mă pândeşte să mă omoare, că şi-a găsit pe alta…”

sau altele sau altele şi aşa mai departe. Sunt urmările demonilor care intră în noi, fiindcă n-am ţinut uşa închisă şi n-am venit la timp la biserică și nu stăm duminica. Ne scapără două ore la biserică, fraţilor…? La filme merge până la şase ore, mai cu seamă din acelea rele, sau la sport sau la o nuntă până dimineaţa. Atunci nu ţi-e somn. Aici o oră-două și mai cască, se mai uită în sus, se mai uită la ceas…

Deci, fraţilor, eu vă spun direct, în limbajul popular, ca să înţelegem mai mult. Nu-i timp de filosofii acum. Filosofia cea mai adevărată este să spunem adevărul la lume, să nu vă ducem, cum se spune, cu zăhărelul. Şi iată:

De poţi crede, se vindecă copilul tău!

Şi atunci bietul om, strâns cu uşa, că era îndoielnic, ca toţi dintre noi:

Cred, Doamne, a strigat el, ajută necredinţei mele!

Şi în clipa aceea diavolul l-a chinuit tare pe copil, mai să-l sfărâme acolo jos, şi Dumnezeu i-a poruncit:

Ieşi, duh mut şi surd din copilul acesta!

Şi a fugit demonul. Atunci a fugit, când i-a dat poruncă! Vedeţi că el, dacă numai la porunca lui Hristos iese din noi, înseamnă că tot numai la porunca sau la îngăduinţa lui Hristos intră în oameni, pentru păcatele tatei, ale mamei, ale bunicilor, ale străbunilor și aşa mai departe. Şi l-a scuturat tare de credeau toţi că a murit. Şi l-a apucat Domnul de mânuţă şi l-a ridicat şi l-a dat sănătos şi viu tatălui său. Şi s-a dus copilul cu tot cu tatăl său, s-a dus vindecat.

Dar a spus Hristos ceva de care uitasem să vă amintesc: Ieşi, duh necurat şi rău din copilul acesta, şi, mai departe: să nu mai intri în el! Noi am observat şi poate dumneavoastră mai puţin ştiţi, că mulţi se vindecă, chiar dintre cei tineri, fete mai mult, şi se vindecă de diavol, dar una-două, iar sunt ai diavolului. Aşa este, nu e o glumă, e o realitate. De aceea Hristos i-a spus să nu mai intri în el. Asta înseamnă că i-a dat poruncă şi în veci de veci de acel copil nu s-a mai atins, n-a mai îndrăznit. Deci, fraţilor, lucrurile sunt foarte cutremurătoare!

Şi atunci iată vin apostolii, ucenicii: Doamne, ne e rușine de lumea asta multă care e aici, dar noi de ce n-am putut să-l scoatem pe diavolul acesta? Aşa ne întrebăm şi noi de multe ori:

Doamne, de ce ne rugăm şi nu iese, nu se vindecă?

Și a spus clar în altă Evanghelie:

Pentru necredinţa voastră,

aşa a spus Hristos în altă Evanghelie. Şi, mai departe, adaugă:

Că acest soi de diavoli cu nimic nu poate fi alungat din oameni fără numai cu rugăciunea şi cu postul.

Două arme care sunt mai tari decât toate armele şi ale ruşilor, şi ale americanilor, şi ale tuturor celor care fac numai arme şi omoară lumea. Două arme care cutremură cerul şi golesc iadul: rugăciunea unită cu postul! Ard pe diavoli, alungă pe diavoli, îi cutremură şi îi izgonesc dintre noi. Deci, fraților, Hristos a dat aici soluţia finală: vrem să scăpăm de ei? Ducem viaţă curată, ca să nu ne găsească cu uşa deschisă şi să intre în noi sau în casa noastră. Fie că intră direct, aşa cum se aude acum, ici-acolo câte unul, fie că intră prin patimi, care demonizaţi sunt mult mai cumplit și mai greu de vindecat, un bolnav de alcoolism sau un desfrânat. E mult mai greu de vindecat acela decât cel care îl poartă pe diavol în el.

Ei bine, şi acum să ne întoarcem la concluzie.

Iubiţi fraţi, lumea toată pare-se că şi-a cam pierdut echilibrul. Moral, nu mai zicem… La noi ca la noi, slavă Domnului, se simt încă roadele credinţei în poporul românesc, cu toate păcatele multe şi mari și demonii care bântuie România astăzi. Dar încă mai sunt peste 200 de mănăstiri, peste 10.000 de biserici în care se face sărbătoarea Sfintei Liturghii, încă sunt 5-6 mii de călugări şi atâtea sute de mii și poate milioane de mame care ştiu să se roage, care ştiu să plângă, şi atâţia şi atâţia tineri și tinere care trăiesc în feciorie, pentru care Dumnezeu are cea dintâi grijă şi le ascultă rugăciunea şi a copiilor nevinovaţi, şi a tinerilor, şi a tinerelor fecioare, şi lacrima mamelor, şi suspinul fraţilor, şi rugăciunea călugărilor, şi Liturghia preoţilor, şi binecuvântarea arhiereilor Dumnezeu o vede, Dumnezeu o primeşte. Dar să ne ferim şi noi, ca nu cumva diavolului să îi dăm prilej să intre în noi, în casa şi, mai ales, în inima noastră, prin patimi.

Cele mai cumplite patimi, am spus, astăzi sunt mai multe. În primul rând necredinţa; este mai cumplit demonul ateismului decât demonul alcoolismului. Că cel alcoolizat, când e treaz: „Părinte…”, săracul, plânge,

„Părinte, nu pot scăpa, o pus diavolul mâna pe mine, nu pot scăpa de patimă.”

Într-adevăr, intră alcoolul în creier, în sânge, şi foarte greu se vindecă. Dar cel care zice că-i ateu şi că nu e Dumnezeu, acela are un legheon de diavoli, că pe acela îl poţi trece prin toate cărţile Bisericii, nu iese nimic dintr-însul. Ba intră mai mulţi în el. Dacă nu crede… Deci uitaţi-vă, luaţi aminte să nu intre diavolii în noi. Ferească Dumnezeu, că n-are cine să se mai roage, nu mai sunt sfinţi ca odinioară să se roage pentru noi. Dacă nici Apostolii n-au putut în cazul acela să vindece un copil, noi, păcătoşii, care suntem plini de griji, de probleme, vorbim mult, ne rugăm puţin, mâncăm de dimineaţă, mai bem şi câte un pahar mai mult decât trebuie, ne mâniem cu vecinul şi ne certăm pentru orice, de la gard la grădină, cu atât mai mult nu ne va auzi şi demonul va intra mai uşor în noi.

Dar armele numărul 1 cu care noi alungăm diavolii din noi sunt următoarele: rugăciunea cu postul şi cu sfânta smerenie. Apoi, citirea psaltirii are o putere extraordinară. Şi ca să nu uit, când aveţi cazuri într-un sat sau într-o familie de oameni demonizaţi, nu-l lăsaţi numai pe preot singur, el singur nu poate să-l scoată; dar dacă ar veni tot satul, tot cartierul la omul acela bolnav, la persoana aceea sau unde se face Sfântul Maslu şi dacă poporul acela acceptă să postească trei zile şi trei nopţi, şi dacă citesc în timpul acesta la Psaltire cu preotul și preotul face trei zile Sfânta Liturghie şi se roagă, nu apucă a treia zi diavolul. A plecat în prăpăstii, fuge în gheenă. Asta-i cea mai uşoară cale de vindecare de demoni! Trei zile și trei nopţi satul respectiv să postească, dar postesc Domnul ştie cât, preotul să facă trei zile Sfânta Liturghie şi după aceea Sfântul Maslu, şi să citiţi la Sfânta Psaltire, care cum poate. Unul cu mătăniile, altul cu Psaltirea, altul zice Tatăl nostru. Dar mai mult Psalmii. Psalmii ard pe diavoli, psalmii alungă duhurile rele din noi. Și veţi vedea minuni cu ochii, ca odinioară. Asta este soluţia finală sau metoda cea mai duhovnicească, cea mai sigură de a izgoni patimile şi demonii din noi.

Şi nu pot încheia fără a spune ce se întâmplă azi la noi şi în lume; de ce să n-o spun? Atât cât citim din Sfânta Scriptură, atât cât ştim, cât am adunat şi noi în cei șaizeci şi ceva de ani că am trăit până acum pe Pământ, atât cât citim şi vedem ce se întâmplă peste tot, se lucrează organizat, sistematic, diabolic, secret, la demonizarea întregii societăți creştine. Metodele sau mijloacele cele mai eficiente, cele mai puternice, care contribuie direct la demonizarea societății creştine astăzi sunt următoarele – eu le spun cam cum le gândesc, iar dumneavoastră, în taină, o să judecaţi şi o să vedeţi că avem dreptate:

– întâi de toate rămâne în continuare televizorul, dar nu el, ci televiziunea, ca să fiu mai corect, unde şi prin care se transmite în toată lumea creştină pornografia. Cât timp aceste tunuri satanice vor lucra pentru diavol, pace în ţările noastre nu va fi, liniște în ţările noastre nu va fi, fetele și surorile noastre mai mult pe la discoteci şi pe la muzica rock, prin cimitire cu sataniştii, şi copiii noştri n-or să asculte de noi. Deci întâi aceasta. Luaţi aminte, de aceea noi spunem şi răcnim: nu lăsaţi copilașii, sunt îngeri copilaşii, nevinovaţi, nu-i lăsaţi să stea cu ochii pironiţi acolo! Fiindcă cei care dau acolo sunt și nebotezaţi, nu cred nici în Hristos, şi aceia au un jurământ cu diavolul: să luptăm pe toate căile să demonizăm toată lumea [spun ei], pentru că ei cred în diavol, nu în Hristos.

– al doilea mijloc de a sataniza societatea noastră creştină este alcoolismul. La noi, la români, face adevărate ravagii. Cele ce se întâmplă le ştiţi mai bine ca mine. Case destrămate, divorţuri, de exemplu la Piatra Neamţ sunt în fiecare zi 40-60 de procese de divorţ. Pe zi! Motivele principale: alcoolismul, îşi bate soţia şi ea fuge, săraca, să n-o omoare, şi al treilea că a găsit pe alta. Că alcoolismul duce la desfrâu, sunt cumetri.

– alt mijloc prin care se satanizează societatea noastră astăzi este citirea cărţilor cu substrat satanic. Toate cărţile care n-au cruce pe ele, care nu sunt ortodoxe, sau nu ştiţi ce-i cu ele, mergeţi la părintele satului: „Părinte, e bună cartea asta sau nu?” Şi este după cuvântul preotului sau al mănăstirilor. Slavă Domnului că în România stăm mai bine ca în orice ţară cu mănăstirile. Întrebați, nu citiţi orice! Nu ştii, du-te la un preot şi întreabă: „Părinte, e bună sau nu e bună cartea asta?” Şi dacă nu ştii, de ce s-o bagi în casă…? Deci nu citiţi orice, nu băgaţi în casă orice.

– altă sursă prin care se satanizează societatea noastră creştină este vrăjitoria. S-au triplat vrăjitoriile! Vrăjitoarele, mai ales partea femeiască! Ce auzim, ne înspăimântăm! Cu adevărat, se lucrează cu demoni în cea mai mare partea a lumii creştine.

– altă cale prin care intră demonul în noi este banul. Demonul mai intră în noi prin bani. Să nu vă miraţi de ce vă spun. Banul demonizează omul. N-aţi văzut, un om, cu cât are mai mult e mai culcat la faţă, e mai zgârcit, e mai crispat, e mai agitat, nu poate să stea un ceas la biserică? „Mă aşteaptă cutare, trebuie să dau telefon la cutare, trebuie să scot bani de dincolo, trebuie să fac dincolo cutare afacere..” Şi el săracul e chinuit. Până când? Până moare! După ce moare nu mai are ce să facă cu telefoanele, cu privatizările, cu maşinile, cu toate.

– o altă cale de demonizare a societăţii este însăşi această metodă din ultima vreme de a ucide pe copii. Avorturile formează nu numai un act criminal, împotriva vieţii, ci este un act de demonizare a acelor persoane care sunt implicate la o asemenea crimă. Că toate care te sfătuiesc: „A, ai destui, ai doi, îţi ajunge..!” şi aşa mai departe. Toţi care contribuie la o crimă ca acesta vor fi stăpâniţi de cel necurat.

Deci luaţi aminte! Pe scurt v-am spus cam cum intră demonul în noi, ce urmăreşte lumea de astăzi de ne chinuieşte aşa de mult prin prăbuşiri economice, prin tulburări, prin toate cele ce se întâmplă acum. Toate sunt dirijate! Deci cei care nu cred în Hristos – cum îi cheamă? Spune Hristos, citiţi în Sfânta Scriptură. Spune tot ce se întâmplă şi ce va întâmpla cât de curând. Pregătiţi-vă, împăcaţi-vă, iată, suntem în Sfântul şi Marele Post. Salvarea noastră este dreapta credinţă ortodoxă. Bucuria noastră este că se roagă Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pentru noi. Arma noastră: Sfânta Cruce. Nădejdea noastră: Sfânta Liturghie. Părinţii noştri sunt duhovnicii noştri. Bătrânii noştri sunt și ei mijlocitori, că au mai multă îndrăzneală la Dumnezeu; de aceea, nu uitaţi, cereţi şi sfatul bătrânilor. Dacă nu ştii, schitul nu-i departe. Din aproape 300 de mănăstiri şi schituri. Ori nu le-aţi găsit? Dă un telefon! „Părinte, am necazul cutare, ce să fac?” Şi aşa mai departe.

Deci, iubiţi fraţi, pe scurt de tot v-am spus de ce a intrat diavolul în acest copil, cum a ieşit, si cum putem şi noi să scăpăm de demonii cei care intră în tineri sau cei care intră prin patimi în noi. Și cel mai greu e de vindecat omul care are demonul sub formă de patimă. Este mult mai greu de vindecat.

Acum, dacă vreţi, un cuvânt pentru cei care au patima aceasta a alcoolismului. Să ştiţi că şi acesta e tot un demon. Eu propun şi îndemn pe cei care sunteţi şi aveţi cazuri concrete în familie, ca cel care vrea să scape de această patimă să fie dus la un preot bun sau la mai mulţi, să îi facă şi Sfântul Maslu şi să îi citească rugăciuni de izgonire a demonilor. Şi veţi vedea că de trei ori mai repede scapă de alcoolism.

În încheiere, vă îndemnăm, mai ales acum, în Sfântul Post, să vă rugaţi mai mult. Sfânta Psaltire şi cu postul fac minuni. Viaţa curată în posturi, obligatorie! Spovedania, măcar o dată dacă nu de două ori, este, de asemenea, obligatorie! Ţineţi Sfântul Post că mai mult şi că mai bine puteți. Și veţi vedea că la Paşti şi după Paşti Dumnezeu Îşi întoarce faţa către noi dacă noi cu toţii sau cei mai mulţi vom posti, ne vom ruga, ne-om împăca, vom umple bisericile și mănăstirile și vom trăi în Hristos. Altfel, pierim!

Să rugăm pe Bunul Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Care S-a răstignit pe Sfânta Cruce pentru noi, păcătoşii, ca să ne scape ţara, România, şi toate ţările creştine, să ne scape de demoni, de cei demonizaţi, de cei care aduc demonii în ţara noastră, de cei care vor să ne vândă sufletul şi ţara la străini, de cei care nu se roagă. Să ne scape Dumnezeu de sectele care vin peste noi. Să ne scape Dumnezeu de cumplitele patimi, ca şi ţara, şi lumea, şi noi, cu ajutorul lui Hristos şi cu puterea Sfintei Cruci, să ne putem izbăvi de toate cele rele şi să-L putem slăvi pe Dumnezeu cel în Treime lăudat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Amin”.

p. Ioanichie captura

Legaturi:

***


Categorii

Ce este pacatul?, Duminica Sfantului Ioan Scararul, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Ioanichie Balan, Razboiul nevazut, Vindecarea lunatecului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “PREDICA PARINTELUI IOANICHIE BALAN la Duminica a IV-a din Postul Mare – INDRACIREA PRIN PATIMI si LUPTA CU DIAVOLUL. “Traim intr-o lume dirijata de nevazutii demoni si de vazutele lor slugi, care o conduc spre satanizare”

  1. Pingback: “POCAINTA este si o IESIRE DIN IDOLATRIA MODERNA. Noi am intrat in imperiul asta al „BUNASTARII”, al vietii „mai bune”, pentru ca DIAVOLUL STIE CA FACE MAI MULTA ROADA CU „BUNASTAREA” DECAT CU PRIGOANA – Predica audio in Duminica S
  2. Pingback: PREDICA AUDIO (+ text) a Parintelui Nichifor Horia la Duminica a IV-a a Postului Mare: “DE POTI CREDE, TOATE SUNT CU PUTINTA CELUI CE CREDE!” | Cuvântul Ortodox
  3. Foarte mari adevaruri graieste acest sfant parinte, caci cel mai mare si de temut demon/patima a zilelor noastre este desfranarea (video chat) care a atins mare parte a tinerilor si care poata sa otraveasca mintea celor ce se tin departe (fizic) de aceasta patima prin inraurire de ganduri murdare (curvie, preacurvie, s.a.m.d). La fel de adevarat este faptul ca am fost invadati de nenumarate secte eterodoxe, iar parintele o spunea acum vreo 20 de ani.

  4. Pingback: Zdrobirea unui tata epuizat si mila unui Dumnezeu care cauta la inima omului. CREDINTA, SINCERITATE, MARTURISIRE. DURERE, NEPUTINTA, PUTERE… | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: CUM POATE FI IZGONIT DUHOVNICESTE “ACEST NEAM DE… MOLIMA”? – Cuvantul IPS TEOFAN in Duminica a patra din Postul cel Mare si prima fara credinciosi, fara “garda de suflet si de inima” a păstorilor. ARME DE REZISTENTA IN
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate