CUM POATE FI IZGONIT DUHOVNICESTE “ACEST NEAM DE… MOLIMA”? – Cuvantul IPS TEOFAN in Duminica a patra din Postul cel Mare si prima fara credinciosi, fara “garda de suflet si de inima” a păstorilor. ARME DE REZISTENTA IN VREMURI DE RESTRISTE (video, text)

IPS Teofan: „Această molimă nu poate fi alungată decât printr-un post îndelungat și printr-o rugăciune intensă și continuă” (29 martie 2020)

Predica Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul):

“… Este a doua mare sarbatoare in care in bisericile de parohie si in cele de manastire se savarseste Dumnezeiasca Liturghie in lipsa credinciosilor, date fiind conditiile in care se afla tara, Biserica si lumea. Este foarte greu pentru preot, pentru ca nu mai simte „spatele acoperit” de garda de suflet si de inima aflata in jurul sau. Este greu si pentru credinciosi, pentru ca nu-l mai au pe păstorul lor, nu-l mai văd cu ochii fizici. Chiar unii credinciosi, in sarbatorile trecute, aveau ochii plini de lacrimi, parca intuiau clipele ce urmau sa vina, cand vor fi lipsiti de participarea fizica la Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie. Intrebarea cea mare care se pune este: cum putem acoperi aceasta lipsa, cum putem micsora distanta intre preot si credincios, intre Altar si casele in care locuiesc oamenii, cum putem sa ne asezam impreuna in Duh si in Adevar? Necesare intrebare, grele raspunsuri…

In cuvintele din dumnezeiasca Scriptura auzite astazi, precum si in cuvintele Sfintilor Parinti, ale Sfantului Ioan Scararul, praznuit astazi, incercam a gasi franturi din raspunsurile de care avem atata nevoie in aceste vremuri.

„Acest neam de demoni nu poate fi izgonit decat prin rugaciune si post”, spune Domnul. Acest neam de molima, aceasta situatie in mod special nu poate fi indepartata decat printr-un post indelungat si adevarat si printr-o rugaciune intensa si continua.

Tatal copilului vindecat de Domnul Hristos, despre care aminteste dumnezeiasca Evanghelie, la un anumit moment, rosteste  urmatoarele minunate si adanci cuvinte: „Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!”, definind prin aceasta starea multor inimi, a multor cugete. Iar Sfantul Apostol Pavel, in Scrisoarea catre Evrei, citita de asemenea, astazi, spune ca este de mare trebuinta sa avem nadejdea sufletului ca o ancora neclintita si tare.

Sfantul Ioan Scararul, praznuit astazi, care ne-a lasat aceasta minunata lucrare, Scara, pe care au folosit-o indeosebi crestinii din manastiri, dar si crestinii din lume, pentru a urca de pe pamant la cer, dobandind Imparatia cerurilor, marturisea intr-unul din cuvintele sale, zicand: Abaterea de la rau este inceputul pocaintei. Inceputul pocaintei este inceputul mantuirii. Iar inceputul mantuirii este buna randuiala si buna asezare a omului in lupta sa pentru a bineplacea lui Dumnezeu.

Incercam a gasi in aceste cuvinte din Scriptura si din dumnezeiestii Parinti ceva mangaiere sufleteasca in situatia in care ne aflam.

In cel de-al doilea rand, data fiind sarbatoarea de astazi, Duminica Sfantului Ioan Scararul, referindu-ne la Scara Sfantului Ioan, putem nadajdui in faptul ca locuintele credinciosilor sunt chemate a deveni scari catre Imparatia Cerurilor. Da, intr-adevar, in mod real si deplin, Biserica este Scara catre cer, dar, in aceste momente, suntem chemati sa zidim alte Scari catre cer in casele noastre, mai bine zis preotii si credinciosii sa prelungeasca Scara din Biserica pana in incinta unde vietuiesc in aceste zile, in aceste saptamani, nadajduim nu prea multe, credinciosii nostri.

Cum sa zidim scara catre Cer in casele noastre? Indraznesc a spune, prin trei lucruri: Dumnezeiasca Psaltire, Rugaciunea lui Iisus si lectura duhovniceasca.

Psaltirea este mangaierea omului in orice loc si in orice clipa s-ar afla. Marturisesc faptul ca foarte multi crestini din manastiri si din parohii in aceste zile rostesc, in genunchi fiind, Psalmii lui David, ore in sir. Manastirile noastre din Moldova, dar socot ca nu numai ale noastre, au introdus in randuiala liturgica citirea Psaltirii neincetat, 24 de ore din 24. In manastiri precum Agapia sau Varatec cu multe maici in aceeasi incinta, sunt zeci de maici care in orice clipa din timpul unei zile in afara slujbelor Bisericii, se afla in genunchi citind la Psaltire. De asemenea, am marturie din multe parohii, si nadajduim sa fie tot mai multe, cand si unde, la chemarea preotului, credinciosii s-au randuit in asa fel incat orice clipa din trecerea unei zile sa a unei nopti sa fie acoperita de Dumnezeiasca Scriptura in parohia respectiva. Asadar, Psaltirea este o modalitate de a construi scara catre cer in locuintele noastre.

Cea de-a doua modalitate este rugaciunea lui Iisus. Aceasta rugaciune pe care o poate retine si rosti oricine si oricand si in orice loc, a fost rugaciunea care a mangaiat inima calugarilor din pustie sau din manastire, a multor credinciosi din lume in ceasuri si zile si ani de cumpana, rugaciunea lui Iisus a fost cea care a salvat foarte multe vieti si minti si suflete si trupuri, in inchisorile din anii 50-60. Foarte multi marturisitori din inchisori au afirmat cu tarie ca daca nu ar fi avut rugaciunea lui Iisus in inima si in mintea lor, nu ar fi supravietuit conditiilor grele pe care le-au trait in inchisoare.

A treia modalitate de a construi in casele noastre scari catre Imparatia Cerurilor: Dumnezeiasca Scriptura, Sfintii Parinti constituie in aceste zile hrana, indraznim a spune material duhovnicesc prin care omul isi construieste drum, cale si scara catre Dumnezeu, catre Maica Domnului, catre Sfintii Ingeri, catre toti sfintii. Dumnezeiestile Evanghelii, proorociile sfintilor Isaia si Eremia indeosebi, marturisesc adevarul din vremea aceea, adevarul din vremea noastra. Adancindu-ne in aceste dumnezeiesti scrieri, texte sfinte, cuvinte dumnezeiesti, intelegem si cate ceva, dupa putinta noastra, din rostul a ceea ce se intampla cu viata noastra, cu viata lumii, cu viata Bisericii.

Acum cateva zile mi-au cazut ochii asupra unei istorioare care circula acum pe caile moderne de comunicare, aratand o intamplare din veacul al XI-lea, parca, din Egipt. Conducatorul musulman al acelei tari a dat porunca ca toate bisericile crestine din cetate sa se inchida, si s-au inchis toate bisericile. Si mergand pe strazile orasului in fapt de zi si in fapt de seara, prin cartierele unde locuiau crestinii, si-a dat seama califul respectiv ca in casele lor crestinii savarseau sfintele slujbe. Si atunci a poruncit subalternilor sai sa deschida de indata bisericile, pentru ca, iata, crestinii aveau doar o biserica ici colo, si si-au transformat casele lor in biserici, asa ca sunt prea multe astfel de biserici in casele crestinilor, a spus califul respectiv.

De aceea, acum, noi fiind in Sfanta Biserica si bucurandu-ne de dumnezeiasca Liturghie si sperand ca, in Duh si in adevar, si credinciosii sunt cu preotii lor din parohii si manastiri in acest ceas de dumnezeiasca Liturghie, marturisind ca in cele dintai si in cele din urma raman acestea trei: sa ne transformam propriile noastre case in scara catre cer, sa avem nadejdea in Dumnezeu ca ancora tare si neclintita a sufletului si sa marturisim adevarul ca viata noastra este in mana lui Dumnezeu. De vom trai sau de vom muri, ai Domnului suntem. Amin!”

Legaturi:

***