Amagitoarele “impliniri” desarte ale vietii si puterea esentiala a harului: “NUMAI CU HARUL DUHULUI SFANT PUTEM REZISTA ATRACTIEI LUMII. Nu este cu putinta sa fii mucenic daca nu esti intarit de Sfantul Duh

26-06-2014 Sublinieri

Martyrdom of St. Irene

Zugravirea balconului – studiu de caz

Odata mi-am zugravit balconul cu mana mea si atat de incantat am fost in ziua aceea ca nu mai puteam sa ma gandesc la altceva. Aveam in mine o incantare desarta, care ma tinea in lanturile ei. Ma uitam mereu sa vad ce bine iesise. Mi-am dat seama ca trebuie sa ma smulg de acolo, dar nu puteam. Eram multumit, incantat, implinit. A aparut si un gand obraznic: De ce sa ma mai interesez de Imparatia cerurilor cand aici este atat de bine? Era prima oara cand zugraveam balconul si iesise foarte bine. Din fericire, o ploaie puternica s-a pornit dupa cateva ore si a spalat un pic varul proaspat. Nu mai aveam gandul la zugravit, nu mai aveam inima lipita de balcon. Acum avea cateva pete. Imi recapatasem linistea si starea mea obisnuita. L-am zugravit din nou, dupa o vreme, dar nu complet. Au ramas cateva urme. Acum totul era bine. Ştiam ca se poate distruge, nu avea nici un sens sa-mi umplu mintea de incantare desarta. Slava Domnului care m-a scapat si de aceasta data! Faca-se voia Lui intru toate. Am zis, prima data, ca n-o sa-l mai zugravesc deloc, decat sa ma umplu din nou de acea stare. Totusi, dupa mai multe zile, cand deja taraganarea finalizarii facuse sa-si piarda orice farmec, am incheiat zugravirea balconului. Nu, nu mai avea nici un farmec. Adica sufletul nu se mai umplea de duhul desertaciunii, nu se mai lipea de lucrarea savarsita. Auzim adesea: „Treaba aceasta e plina de farmec!” sau “nu are nici un farmec sa fac asta!” De obicei, este vorba despre desertaciunea care ne umple sau nu ne umple inima. Sa stam bine, sa luam aminte[:] cei care se folosesc de lumea aceasta sa fie ca si cum nu s-ar folosi (1 Cor. 7, 29-31). De multe ori, Dumnezeu intarzie sa ne implineasca cererile si asteapta momentul cand nu ne­-am mai umple de incantare si nu ne-am mai lega inima de acel lucru cerut. Nu de putine ori se intampla sa primim un lucru cand parca nu ne mai bucuram de el, datorita indelungii asteptari si framantari care i-au premers. Şi tocmai aceasta inseamna ca lucrul a venit la vremea lui, cand nu ne pune in primejdie mantuirea, prin atasamente primejdioase fata de lucruri, intamplari, moduri de viata si oameni. Atunci este potrivit sa i se indeplineasca cererea crestinului cand inima lui nu se umple de incantare desarta si cand nu se lipeste si leaga de lucrul sau situatia ceruta si prin aceasta de pamant si cele pamantesti, desarte si trecatoare, “cei care se folosesc de lumea aceasta sa fie ca si cum nu s-ar folosi”, “cei ce se bucura, ca si cum nu s-ar bucura; si cei ce cumpara, ca si cum n-ar stapani”. (1 Cor. 7, 29-31)

Altfel, daca ni s-ar indeplini degraba aceste cereri ne-am lega tot mai mult de cele pamantesti, spre bucuria diavolilor si tristetea lui Dumnezeu. Asta se aplica atat in cazul celor materiale, cat si in cazul virtutilor. Daca te incanti, te lipesti si te legi de o oarecare virtute, facand-o pamanteasca, prin raportarea la ceilalti oameni si la cele de pe pamant, atunci ea ti se va lua pentru ca nu-ti este de folos la mantuire. Dumnezeu ne da atatea daruri cate putem primi fara sa ne umplem de duhul desertaciunii.

Cum dobandim harul

Sfantul Teofan Zavoratul spune:

Harul Sfantului Duh il dobandim odata cu Sfintele Taine ale Botezului si Mirungerii. Prin participarea la cultul divin al Bisericii noastre, prin rugaciune, prin lupta duhovniceasca si prin lucrarea virtutilor, harul se pastreaza si devine lucrator in noi. Un mijloc bun pentru atingerea acestui scop este si rugaciunea inimii, care atrage Duhul Sfant[22].

Sfantul Ioan de Kronstadt spune:

“In Biserica ni se da Harul lui Dumnezeu prin sfintele slujbe, prin Sfintele Taine; ne invrednicim de har in propria noastra constiinta, prin rugaciuni, prin necazurile care ne purifica sufletul[23]. “Viata sufletului se mentine prin rugaciune, citirea cuvantului lui Dumnezeu, Sfintele Taine”[24].

La acestea adauga si sfantul Serafim de Sarov alte mijloace prin care il putem dobandi, enumerand aproape toate faptele bune traditionale ale crestinilor mireni sau calugari:

“Postul, rugaciunea, privegherea, milostenia si alte fapte bune, nu sunt decat mijloace pentru dobandirea Duhului Sfant[25].

Totusi nu despre cum il primim, retine si inmulti vom vorbi ci despre cum il pierdem. In special pentru ca, daca nu este pierdut, harul creste, lucreaza, se inmulteste. Daca nu este pierdut Duhul adevarului va va invata toate (Ioan 14, 26). Adica Duhul Adevarului povatuieste tainic. Sfantul Ioan Gura de Aur, ne spune ce ne povatuieste:

“Aceasta este a harului, de a izbavi pe cineva de cele pamantesti si a-l inalta la cer[26].

Ce rol are harul

Sfantul Siluan Athonitul spune:

Duhul Sfant invata sufletul sa implineasca poruncile lui Dumnezeu si-i da puterea sa faca binele[27].

Sfantul Teofan Zavoratul zice:

“Este cu neputinta a ne lepada de lacomie fara inraurirea harului asupra inimii; este cu neputinta, fara harul lui Dumnezeu, a termina si cu oricare alta impatimire si cu orice pacat care traieste in noi si cu toate odraslele acestor pacate”.

Mai departe:

Fara harul Duhului Sfant nu putem deveni sfinti, mucenici, marturisitori sau crestini ravnitori. Crestinii care au harul Duhului Sfant sunt fierbinti, iar ceilalti reci sau caldicei“.

Sfantul Teofan Zavoratul spune:

“Atata vreme cat este ravna, este si harul Sfantului Duh[28].

Putem spune ca orice atractie spre Biserica si spre calea cea ingusta, spre a urma sfintilor chiar in zilele noastre, este dovada ca harul lucreaza. Sfantul Teofan Zavoratul spune:

“Ravna este lucrarea harului si dovada ca acest har este tot timpul prezent in voi si naste viata harica. Atat timp cat exista ravna, este prezent si harul Sfantului Duh[29].

Harul este acelasi in toate bisericile ortodoxe, ni se spune, dar in unele sunt mai multi cei care conlucreaza cu harul si lumineaza si raspandesc mai departe razele harului, iar in altele dimpotriva, sunt multi cei care refuza sa lucreze impreuna cu harul si raman intunecati, neraspandind nimic. Harul este acelasi, dar conlucrarea cu el difera. Sfantul Tihon de Zadonsk spune:

Harul lui Dumnezeu este pentru suflet ceea ce este sufletul pentru trup. Deci, precum trupul este mort cand nu-i in el suflet si sufletul este mort cand nu-i in el harul lui Dumnezeu care ii da viata[30].

Şi mai departe:

“Fiii acestui veac se bucura de cinstea, slava, aurul, argintul, bogatia, rasfatul si placerile acestei lumi. Acestea sunt comoara, mangaierea si veselia lor si ca atare se bucura de aceasta comoara a lor pentru ca o iubesc. Crestinii trebuie sa alunge aceasta bucurie din inima lor si sa nu-i faca loc in ea. De la aceasta bucurie ne abate Duhul Sfant: nu iubiti lumea, nici cele ce sunt in lume (1 Ioan 2,15). Pentru ca ce iubeste omul, de aceea se si bucura – si ca atare crestinii sunt datori sa nu iubeasca lumea si nici sa nu se bucure de ea[31].

Sfantul Ioan Gura de Aur zice:

“Este cu neputinta sa suferi cu barbatie mucenicia, sau sa predici cu ravna, sau sa faci o fapta mare si greu de savarsit, daca puterea Duhului Sfant nu intareste curajul mucenicului. Altfel, nu poate fi cineva mucenic. Iar mucenic numesc aici, nu numai pe cel care a sfarsit prin suferinte pentru Hristos, ci si pe cel care marturiseste pe Hristos cu cuvantul harului. Orice predicator al adevarului este mucenic al lui Dumnezeu. Nu este cu putinta sa fii mucenic, martor al cuvantului dumnezeiesc, daca nu esti intarit de Sfantul Duh. De aceea a si spus Mantuitorul Apostolilor: Iar voi ramaneti in cetatea Ierusalimului pana ce va veti imbraca cu putere de sus, si veti lua puterea, cand Se va pogori Sfantul Duh. Daca nu veti primi aceasta putere, nu veti putea fi martori[32].

Sfantul Teofan Zavoratul scrie:

Harul, asa cum ne spune Sfantul Simeon Noul Teolog, ne face sa le dispretuim pe toate[33].

A nu ne lasa umpluti de duhul lumesc care ne asalteaza din toate partile este o lucrare a harului, un ajutor si un dar al lui Dumnezeu. Harul ne da putere sa rezistam duhului lumesc. Numai cu harul Duhului Sfant putem rezista atractiei lumii. De aceea este important sa nu-l pierdem ca sa putem rezista acestui suvoi care pare ca se revarsa peste tot: duhul desertaciunii lumesti. Daca nu vom sti sa pastram harul vom avea o viata duhovniceasca goala, lumeasca, caricaturala, chiar daca vom fi parte a Bisericii Ortodoxe dreptmaritoare. Vom avea acces la harul Duhului Sfant, dar nu-l vom putea pastra nicidecum. Şi va fi in mod evident tot mai greu de pastrat harul pe masura ce ne apropiem de sfarsitul lumii. Se zice ca cel rau “trebuie sa fie dezlegat catava vreme” (Apocalipsa 20, 3). Aceasta este secularizarea: ai acelasi har dar nu-l mai poti folosi, pentru ca nu stii cum sau nu vrei sa-l protejezi. Acestia care fac asa sunt in situatia fecioarelor nebune. Acestea, desi sunt fecioare, adica au fapte bune prin care primesc harul dar au candelele goale – adica nu au harul Duhului Sfant.

[VA URMA]


[22] Sfantul Teofan Zavoratul, Calauzire catre viata duhovniceasca, Editura Egumenita si Editura Cartea Ortodoxa, 2005, pag.24
[23] Sfantul Ioan de Kronstadt, Viata mea in Hristos, Editura Sofia, 2005, pag.425
[24] Idem, pag.87
[25] Sfantul Serafim de Sarov, Viata invataturile si profetiile Sfantului Serafim de Sarov, Schitul Sfantul Serafim de Sarov, 1999, pag. 160
[26] Sfantul Ioan Gura de Aur, Talcuiri la a doua epistola catre Timotei, Tit si Filimon, editura Nemira, 2005, pag.172
[27] Sfantul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Editura Deisis Sibiu, 2001, pag. 130
[28] Sfantul Teofan Zavoratul, Mantuire in viata de familie, Editura Cartea Ortodoxa, 2004, pag. 10
[29] Sfantul Teofan Zavoratul, Sfaturi intelepte, Editura Egumenita si Editura Cartea Ortodoxa, pag.399
[30] Sfantul Tihon de Zadonsk, Despre adevaratul crestinism vol.4, Editura Sofia si Editura Cartea Ortodoxa, 2006, pag.110
[31] Idem, pag.149
[32] Sfantul Ioan Gura de Aur, Predici la sarbatori imparatesti si cuvantari de lauda la sfinti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, 2002, pag. 176
[33] Sfantul Teofan Zavoratul, Calauzire catre viata duhovniceasca, Editura Egumenita si Editura Cartea Ortodoxa, 2005, pag.25.

Legaturi:

Din viata sa am ales pentru inceput o intamplare deosebit de semnificativa, pentru unii socanta, care se constituie ca o lectie pentru cei ispititi de tentatia de a pune pe primul plan, de a se impatimi sau chiar de a idolatriza frumusetea unei zidiri pamantesti ori de a se “imbata” de succesul unei realizari proprii, fie ea oricat de duhovniceasca, dar “pierzand pe drum” sensul ei si folosind-o ca mijloc de desfatare si de slavire a propriului eu. Apoi vom lua aminte la intamplarea cu fratele care dorea in mod incapatanat, cu trufie si nesabuinta, sa fie mucenic (foarte actuala si pentru perioada pe care o traversam!) si, in sfarsit, vom infatisa viziunea pe care a primit-o Cuviosul Pahomie despre trista situatie viitoare a monahismului si a crestinilor, in general:

Continuare

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 1. SPECIAL, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile), Razboiul nevazut, Sfantul Teofan Zavoratul

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “Amagitoarele “impliniri” desarte ale vietii si puterea esentiala a harului: “NUMAI CU HARUL DUHULUI SFANT PUTEM REZISTA ATRACTIEI LUMII. Nu este cu putinta sa fii mucenic daca nu esti intarit de Sfantul Duh

  1. Stau si eu acuma si cuget cam de cite ori am zugravit balconul…
    Cuvinte mintuitoare in carte. Macar de m-as tine de ele si le-as uni cu fapta!

  2. Pingback: CALEA LARGA A DUHULUI LUMESC: “Cand desertaciunea intra in inima, atunci vesnicia iese afara” -
  3. Ma intrebam insa, citind aceste lucruri, oare e gresit sa fi pasionat de orice domeniu din aceasta lume, in afara de ceea ce este duhovnicesc ? dar in acest mod, nu se exclude oare excelenţa din toate domeniile ? Nu le vom face pe toate mediocru si fara tragere de inima, incepand de la zugravitul balconului, pana la cele mai sofisticate lucrari stiintifice sau artistice ? Nu este o contradictie cu ce spune Mantuitorul, ca atunci cand faci ceva sa faci din toata inima, ca pentru Domnul si nu ca pentru oameni ? (Si parca, in Ecleziast scrie, cand mana ta apuca sa faca un lucru, sa-l faca cu hotarare)
    Este doar o nedumerire, nu o incercare de a polemiza fiindca textul de mai sus mi se pare foarte bun si profund si intemeiat pe scrierile oamenilor induhovniciti.

  4. @ Obrenovici:

    Raspunsul credem ca se subintelege si de aici.

    Totusi cum trebuie sa intelegem acestea? Sfantul Teofan Zavoratul spune:

    “Sa nu credeti ca tot ceea ce faceti pentru casa si gospodarie este desertaciune. Nu, pentru aceasta exista porunci si implinirea cuvenita a acestor treburi se afla in randul lucrurilor placute lui Dumnezeu. Numai sa le impliniti pe toate ca pe voia lui Dumnezeu, ca pe porunca Lui data voua. Inaintea fiecarui lucru chemati-L pe Dumnezeu in ajutor, in continuarea lui, adresati-va Lui Dumnezeu pentru povatuire si dupa incheierea lui, multumiti-I. Şi savarsind treburile gospodaresti va fi ca si cum veti implini pravila de rugaciune“[40].

    A face “ca pentru Domnul” nu inseamna insa a face treaba perfectionist, cu ambitie de realizare perfecta si pentru propria satisfactie sau pentru lauda oamenilor, pentru a ne simti impliniti prin astfel de succese, ca si cum totul sta in cele materiale si mai ales in aspectul lor exterior, unde de cele mai multe ori omul exagereaza in mod inutil. Ci in duh de evlavie si de rugaciune si cu grija pentru folosul fratilor (sau pentru a raspunde strict propriei nevoi, cum era cazul balconului, fara a face din asta un scop in sine, ca si cum Dumnezeu ar tine sa ne facem balconul fara vreo pata), deci nu pentru propria slava, nu pentru o stralucire exterioara calpa.

  5. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/10/29/boala-duhului-lumesc/ – Cuviosul Paisie Aghioritul:

    Sufletul ce se minuneaza de frumusetile lumii materiale arata astfel ca in el traieste lumea cea desarta; de aceea este atras de faptura si nu de Facator, de pamant si nu de Dumnezeu. Nu are importanta daca pamantul acesta este curat sau are noroiul pacatului. Inima cand este atrasa de frumusetile lumesti, care nu sunt pacatoase, dar care nu inceteaza sa fie desarte, simte bucuria lumeasca a vremii, care nu are mangaierea dumnezeiasca, intrariparea launtrica cu veselie duhovniceasca. Insa cand omul iubeste frumusetea duhovniceasca atunci sufletul lui i se umple si i se infrumuseteaza. Daca omul, si mai ales monahul si-ar cunoaste uratenia sa launtrica, n-ar urmari frumuseti exterioare. Inlauntrul sau, sufletul are atatea pete, atatea mazgaleli si noi sa ne privim, de pilda, hainele noastre? Ne spalam hainele, le calcam si suntem curati, dar inauntru suntem … nu ma intreba! De aceea, daca cineva ar sesiza ce necuratie duhovniceasca are inlauntrul sau, n-ar mai sta sa scoata cu atata migala cea mai mica pata de pe hainele sale, pentru ca acestea sunt de mii de ori mai curate decat sufletul lui. Dar daca omul nu are in vedere zgura duhovniceasca pe care o are inlauntrul sau, el atunci cauta sa scoata cu migala si cea mai mica pata. Ceea ce trebuie este sa-si intoarca toata grija spre curatia duhovniceasca, spre frumusetea launtrica si nu spre cea dinafara. Intaietatea sa se dea frumusetii sufletului, frumusetii duhovnicesti, si nu frumusetii desarte, pentru ca Domnul ne-a spus: “Cat valoreaza un suflet, nu valoreaza lumea intreaga” (Vezi Mt. 16,26).

    Dorinte lumesti

    Pe toti cei ce nu-si infraneaza inima lor de la dorintele materiale care nu sunt absolut necesare – nici nu incape cuvant pentru dorintele trupesti – si nu isi aduna mintea in inima, ca sa le dea impreuna cu sufletul lui Dumnezeu, ii asteapta indoita nefericire.

    – Parinte, intotdeauna este rau sa doresti ceva ?

    – Nu, dorinta inimii nu este rea in sine. Ci atunci cand lucrurile, fie si nepacatoase, imi iau o bucata din inima, imi slabesc dragostea mea fata de Hristos. Aceasta dorinta este rea, pentru ca vrajmasul imi taie dragostea mea de la Hristos. Cand doresc un lucru pretios, o carte de pilda, si imi ia o parte din inima, atunci asta e un rau. De ce o carte sa-mi ia o parte din inima? Cartea sa o doresc, sau pe Hristos sa-L ravnesc? Orice dorinta, oricat de buna ar parea, nu este mai buna ca a dori cineva pe Hristos sau pe Maica Domnului. Cand imi dau inima lui Dumnezeu, este cu putinta ca Dumnezeu sa nu mi se dea in intregime mie? Dumnezeu cere inima omului. “Da-mi, fiule, inima ta“ (Pilde 25,26). Daca omul ii da inima sa, dupa aceea, Dumnezeu ii va da orice va iubi inima sa, numai sa nu-l vatame. Numai cand se daruieste lui Hristos inima nu se iroseste si numai in Hristos afli legatura cea bogata a dragostei dumnezeiesti in aceasta viata, iar in cealalta, cea vesnica, veselia dumnezeiasca.

    Trebuie sa evitam lucrurile lumesti, ca sa nu ne rapeasca inima si sa ne folosim de cele simple, numai pentru a ne sluji de ele. Sa ne ingrijim insa sa fie sobre. Daca doresc sa folosesc un lucru frumos, inseamna ca dau toata inima mea frumusetii si pentru Dumnezeu nu ramane nici o bucatica. Treci pe undeva si vezi o casa cu marmura, cu o infatisare frumoasa, cu sculpturi, etc. Te minunezi de pietre, de caramizi si iti lasi inima ta acolo. Sau vezi intr-un magazin niste rame frumoase pentru ochelarii tai si le doresti. Daca nu le cumperi, iti lasi inima ta in magazin. Daca le cumperi, iti atarni inima de ramele ce le porti. In special femeile sunt furate usor. Putine sunt acelea care nu-si vand inima celor desarte. Vreau sa spun ca diavolul le fura bogatia inimii lor cu toate cele lumesti, colorate, stralucitoare. Una are nevoie de o farfurie ? Va cauta sa afle o farfurie cu flori. Ca si cum s-ar acri mancarea daca farfuria nu are flori. Unele femei duhovnicesti sunt miscate de lucruri parute serioase, de un vultur cu doua capete, de pilda. Iar dupa aceea intreaba: “De ce nu ne misca cele duhovnicesti?” Cum sa te miste, daca inima ta e imprastiata in dulapuri, intre farfurii? Nu ai inima, ci numai carne, inlauntrul careia bate tic-tacul mecanic, ca ceasul, numai ca sa poti merge. Pentru ca putin din inima merge la un lucru, putin la altul iar pentru Hristos nu ramane nimic.

    – Parinte, adica si aceste dorinte simple sunt pacatoase?

    Aceste dorinte, oricat de nepacatoase ar fi, sunt mai rele decat cele pacatoase. Pentru ca o dorinta pacatoasa il va zgudui pe om candva si il va mustra constiinta, si asa va face o incercare de intoarcere, se va pocai, va spune: “am gresit, Dumnezeul meu”. In timp ce aceste dorinte, cele “bune”, nu-l nelinistesc. Crede ca merge bine. “Iubesc binele, iubesc frumosul. De altfel si Dumnezeu le-a facut pe toate frumoase“, spune el. Da, dar dragostea lui nu merge la Ziditor, ci merge la zidire. De aceea e bine sa taiem orice dorinta. Cand cineva face ceva pentru Hristos si jertfeste ceea ce iubeste, facand ceva ce nu-i place – oricat de bun ar fi ceea ce-i place – atunci Dumnezeu ii da mai mare odihna. Inima, inainte de a se curati, are dorinte lumesti si se bucura de ele. Cand insa se va curati, se mahneste de bucuriile lumesti; se dezgusta de bucuriile lumesti si atunci bucuriile ei sunt duhovnicesti. Asa se curata inima, cand se va scarbi de dorintele lumesti. Inainte de a se scarbi de ele, este atrasa de ele. Dar, vezi, noi nu vrem sa mahnim putin pe omul cel vechi, vrem sa-i facem hatarul lui. Cum ne vom face urmatori ai lui Hristos?

    – Parinte, cand imi vine greu sa-mi tai o dorinta, trebuie sa insist in nevointa?

    – Da, chiar de s-ar mahni inima ta. Deoarece nu faci cele ce o odihnesc, nu trebuie sa asculti de inima. Pentru ca daca ai asculta, ai simti o bucurie lumeasca si apoi o neliniste, iarasi lumeasca. Iar daca n-o asculti si inima ti se va mahni deoarece n-ai facut cele ce o odihnesc, si te bucuri de asta, atunci vine harul dumnezeiesc. Si acesta este scopul: sa dobandim harul dumnezeiesc, si ca sa dobandesti harul dumnezeiesc, trebuie sa se taie toate dorintele, chiar si bune de ar fi; sa se taie voia. Atunci omul se smereste, si cand s-a smerit, vine harul dumnezeiesc. Cand inima va fi nemultumita lumeste, atunci se va bucura duhovniceste. Pe cat poate fiecare, sa invete sa evite mangaierea lumeasca, sa aiba lucrare duhovniceasca launtrica, ca astfel sa dobandeasca mangaierea dumnezeiasca.

  6. @ admin – inteleg, multumesc pentru aceste citate.
    Dar daca e vorba de loucruri nu materiale, ci spirituale, insa lumesti, nu duhovnicesti ? De exemplu, de implinirea in profesie. Era un citat mai sus cand un parinte cearta pe o femeie care se bucura de admiterea la facultate a fiului ei. Nu este si o mica exagerare aici ? Daca nu ai vocatie monahala si traiesti in lume, oare nu e bine sa realizezi ceva si pe acest plan ? Asta inseamna ca “iti lasi inima” acolo sau mai rau, ca prin acele lucruri intra diuavolul in inima ta ? Este foarte dura concluzia.
    Dar de exemplu, Sf Luca al Crimeei era si un excelent chirurg si autor de carti de medicina. Acestea sunt lucruri stiintifice nu duhovnicesti. Oare ar fi putut ajunge la aceste performante medicale daca nu ar fi avut pasiune pentru medicina ?
    Am vizitat chilia de la Rohia a parintelui N Steihnadt si erau multe carti de critica literara. El se ocupa si cu asta, inclusiv dupa ce se calugarise. Oare nu erau si astea lucruri lumesti ?

  7. “Oamenii de afaceri, artistii sau chiar meseriasii care vorbesc cu siguranta si incantare despre meseria lor, mintea, gandurile si priceperea lor, profit si calitate si nivel de civilizatie, si alte multe, revarsa valuri desarte, care atrag si cuceresc si subjuga inimile neumplute de nimic sau pline intr-o oarecare masura de desertaciune.” — dar oare se pot pune pe acelasi plan afaceristii cu scriitorii, cu artistii ? Adica, totusi, de la vulgaritatea poftei de castig, pana la arta care aduce ceva frumos in lume, cred ca e o distanta…. Cred ca ideea ar fi sa nu te impatimesti si sa nu faci un idol din propriile preocupari, pe care sa il pui inaintea lui Dumnezeu si inaintea aproapelui, asta da. Poate gresesc….

  8. @ Obrenovici:

    Critica era legata nu de simpla bucurie a admiterii, care e fireasca intre niste limite, ci de conceptia lumeasca, cea legata de “perspective” si “oportunitati”, conceptie care exalta, evident, succesul pamantesc, reducand implinirea in viata la aceasta si aratand o valorizare maximala a celor legate de slava acestei lumi, de obtinerea unei traiectorii catre o inalta realizare profesionala care ar oferi, chipurile, “fericirea”.

  9. Da, asa am inteles si eu.

  10. Pingback: DUHUL DESERTACIUNII SI PECETEA INTERIOARA. Pecetluirea in duh, impartasirea cu antihrist si “apostazia tainica a inimii” prin vietuirea statornica in pacat si modul de viata lumesc: “PECETEA CRESTINILOR ESTE DUHUL SFANT. TREBUIE SA NE IN
  11. Pingback: STARILE INTERMEDIARE IN VIATA DUHOVNICEASCA: “Cand duhul necurat a iesit din om…” | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: CE PUTEM FACE PENTRU COPIII SI TINERII ucisi sufleteste de duhul inselator al vremurilor in care “pacatul s-a inmultit mai mult ca niciodata”? PARINTII CRESTINI – INTRE ALIPIREA DE DUHUL LUMII si PLANSUL VADUVEI | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: “Ce ar trebui să facă o persoană care a reuşit să învingă un obicei păcătos?” CUM SE POATE INTOARCE DUHUL NECURAT IN OM, IMPREUNA CU ALTE SAPTE DUHURI MAI RELE? | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: Suntem creştini „vii” sau morți? CUM NE PUTEM SCHIMBA VIAȚA PENTRU A DEVENI “PĂMÂNT FERTIL”? | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: CHEMAREA LUI HRISTOS la lupta cu patimile si CHEMARILE LUMII la “satisfactie” si la “realizarea Sinelui”, mai ales prin influentele miscarilor NEW AGE | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: CUM NE SPOVEDIM? Care sunt conditiile intalnirii reale a omului cu Dumnezeu si pentru a trai inca de aici BUCURIA CEA MARE A HARULUI DUHULUI SFANT? | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: PS MACARIE DRĂGOI - cuvânt de mărturisire: "SĂ NU NE RABDE INIMA SĂ PĂSTRĂM TĂCEREA atunci când oameni nevinovați sunt NEDREPTĂȚIȚI sau PERSECUTAȚI lângă noi! Câți dintre noi, dacă am avea parte de un astfel de SUCCES, am fi capabi
  18. Pingback: PS MACARIE DRĂGOI - cuvânt pentru mărturisire: "SĂ NU NE RABDE INIMA SĂ PĂSTRĂM TĂCEREA atunci când oameni nevinovați sunt NEDREPTĂȚIȚI sau PERSECUTAȚI lângă noi! Câți dintre noi, dacă am avea parte de un astfel de SUCCES, am fi ca
  19. Pingback: “Să nu-L împiedicăm. Să nu-L dăm uitării. Să nu-L întristăm. Avem mare nevoie de agonisirea Duhului Sfânt, de prezenţa Lui, de mângâierea Lui în vremurile noastre atât de nemângâietoare”. AGONISIREA SFÂNTULUI DUH – UNIC
  20. Pingback: Staretul Manastirii Lupsa, Parintele Melhisdec Ungureanu, despre INCREDEREA IN SINE si CURAJUL CEL BUN in zilele noastre (video + text) – conferinta de la Iasi (nov. 2018). “Este nevoie de incredere in tine, asa cum o are Hristos fata de tine,
  21. Mi-a plăcut mult “definiția” mucenicului. De mărturisitor al lui Hristos, sub oblăduirea harului Duhului Sfânt. Duhul Sfânt îți dă curajul în Adevăr și iți alunga frica. Frica de oricine și orice.

  22. @miriam
    Într-adevăr !!! Oare nu stăteau închiși apostolii în foișor ,,de frica iudeilor” până la Pogorârea Duhului Sfânt ??? Dar după Pogorârea Duhului Sfânt, a mai stat vreunul închis în foișor ??? Deci au stat închiși în foișor, deși Îl însoțiseră pe Domnul Iisus Hristos trei ani și jumătate în misiunea Lui … Da, Duhul Sfânt alungă frica !!! Dar cine-L va putea dobândi, dacă nu ni-L va dărui sau trimite Domnul Iisus Hristos ??? Domnului Iisus Hristos trebuie să ne rugăm să ni-L trimită, însă numai după ce ne vom pocăi, pentru că s-a apropiat Împărăția Cerurilor !!!
    Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  23. ,,CÂND ÎMI DAU INIMA LUI DUMNEZEU ESTE CU PUTINȚĂ CA DUMNEZEU SĂ NU MI SE DEA ÎN ÎNTREGIME MIE ? Dumnezeu cere inima omului. “Da-mi, fiule, inima ta“ (Pilde 25,26). Daca omul ii da inima sa, dupa aceea, Dumnezeu ii va da orice va iubi inima sa, numai sa nu-l vatame. Numai cand se daruieste lui Hristos inima nu se iroseste si numai in Hristos afli legatura cea bogata a dragostei dumnezeiesti in aceasta viata, iar in cealalta, cea vesnica veselia dumnezeiasca.” (Sfântul Paisie Aghioritul)
    Este foarte greu acest cuvânt. Cine îl va putea duce ? Și totuși aceasta este Calea !!! Mă gândesc, că dacă vom recunoaște că nu putem face nimic, va găsi, va iconomisi Domnul un prilej ca să ne ajute să trecem cu bine și de această mare neputință !!!
    Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate