SFANTUL STEFAN CEL MARE – ACTUALITATEA UNUI TESTAMENT SI A UNEI PILDE. Parintele si conducatorul cel mai exemplar al neamului in fata BARBARILOR SI TRADATORILOR DE ASTAZI

2-07-2013 Sublinieri

StefanCelMareSiSfant

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, “cel mai mare conducător român cunoscut vreodată”, aşa cum l-a numit Mircea Eliade. În vremurile tulburi pe care le parcurgem, avem nevoie, mai mult ca niciodată, de exemplul de credinţă, jertfă şi devotament pentru patrie oferit nouă de Sfântul Voievod.

E adevărat că astăzi hoardele de barbari nu mai dau năvală în ţara noastră, precum făceau odinioară. Dar jinduiesc poate chiar mai mult după bogăţiile acestor pământuri. Vor rezervele noastre naturale, pădurile, grânele şi aurul. Barbarii sunt azi ceva mai civilizaţi, nu mai vin cu oştiri „câtă frunză, câtă iarbă”. Nici nu mai au de ce. Vin la noi cu delegaţii şi semnează contracte. Iar noi, pentru o mână de arginţi, ajungem să ne vindem şi sufletul. Spre deosebire de noi, domnitorul Ştefan nu negocia trădările. Dimpotrivă. Despre perspectiva de a încheia pace cu turcii, voievodul scria:

Acest ultim lucru eu nu-l voi face, mai bine mor de o sută de mii de ori decât să fac asta.”

StefanCelMare1Cu o mână de creştini, Sfântul Ştefan ţinea piept duşmanilor.Atletul creştinătăţii” era întotdeauna biruitor, ridicând câte o biserică după fiecare luptă. Legenda spune că, în cei 47 de ani de domnie, a ctitorit 44 de biserici şi mănăstiri pentru războaiele purtate. Ctitoriile erau apoi înzestrate cu pământuri şi împodobite cu Sfinte Evanghelii şi cărţi, cu epitafuri şi vestminte de brocarturi scumpe, cu cădelniţe şi sfeşnice de aur. Domnitorul a dăruit toată această zestre poporului român şi şi-a dorit ca poporului român să îi rămână.

A intuit, însă, că, peste veacuri, aceleaşi bătălii se vor duce pentru bogăţiile moldave. Nici azi, la Putna, sfântul nostru drag nu are parte de odihnă, căci străinii dau rotocol, ca vulturii, aşteptând să cotropească bunurile sfântului aşezământ. De aceea, voievodul a cerut, în testamentul său, următoarele:

Am luat, am dat şi am făcut şi înzestrat acestei sfinte mănăstiri a noastre Putna, din banii noştri şi nu din banii ţării. Iar cel ce va veni după noi domn, din osul nostru domnesc sau dintr-un alt neam, să îndrăznească cu nimic a clinti această sfântă ctitorie a noastră! Iar de va îndrăzni cineva în viitor să se atingă de valea noastră, blestemat să fie!”.

Însă, când vine vorba de bani, duşmanii ţării nu se tem nici de blestemele sfinţilor! Ştefan încă ne veghează, dar suspinele Măriei Sale cutremură codrii Bucovinei. Căci ştie sfântul pe mâna cui încape azi moştenirea lăsată urmaşilor săi. S-ar ridica, precum odinioară, să-şi apere ţara, chiar cu o mână de ţărani credincioşi. Ar curăţa de noroiul occidental toate pământurile noastre binecuvântate de Dumnezeu. Ar pune din nou ordine în ţară. Ar porni, poate, o cruciadă a creştinătăţii într-o Europă întunecată şi decadentă.

Poporul simte, de dincolo de mormânt, dragostea pe care cel mai mare voievod român i-o poartă. De aceea, românii pleacă şi azi genunchiul în faţa sfântului nostru voievod. Îl roagă să mijlocească la Dumnezeu pentru mântuirea neamului. Îl imploră să vegheze pentru ca ţara să nu fie sfâşiată şi împărţită între străini, apele şi pământurile să nu fie otrăvite prin tot felul de exploatări ale rezervelor noastre naturale, familiile să nu fie distruse prin flagelul avortului şi al sodomiei, românii să nu-şi piardă credinţa în Dumnezeu şi dragostea de ţară. Pentru ca România să rămână a Românilor.

La moartea voievodului, spune cronicarul, „atâta jale era de plângeau toţi ca după un părinte al său, căci cunoşteau toţi că s-au scăpat de mult bine şi multă apărătură”. Plângeau cu toţii, căci ştiau că au pierdut un mare cârmuitor şi un adevărat părinte al neamului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAO întâmplare minunată dovedeşte, o dată în plus, legământul de iubire dintre domnitor şi neamul său. În anul 1775, când Bucovina a fost răpită de austrieci, chipul Sfântului Ştefan de lângă mormânt s-a întunecat la faţă u totul, iar clopotul cel mare a început să bată singur. Candelele de la mormânt, întotdeauna aprinse, s-au stins singure, iar biserica întreagă s-a umplut de o lumină stranie, semn că voievodul însuşi se mâhnise de mulţimea păcatelor acestui popor, din pricina cărora a ajuns sub stăpânire străină.

Se spune că la Judecata de apoi Sfântul Voievod Ştefan va răsplăti tuturor celor ce s-au jertfit pentru credinţa strămoşească, pentru ţară şi neam. Să ne facem vrednici de această răsplată, apărând cele din urmă redute ale unui neam umilit şi îngenuncheat!  Şi, asemenea poetului, să-l chemăm în ajutor, din adâncul veacurilor, pe sfântul domnitor al Moldovei:

„Ştefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija Sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua ‘ntreagă, noaptea ‘ntreagă,
Doar s-a ‘ndura Dumnezeu
Ca să-ţi mântui neamul tău!

Tu te ‘nalţă din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn odată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori
Iţi vin codri ‘n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară,
Îndragi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!”

(Mihai Eminescu –Doina)

La 2 iulie 1504, după 47 de ani de slujire a poporului cu timp şi fără timp, în vremuri de furtună, alesul lui Dumnezeu Ştefan, Domnul Moldovei, s-a mutat la locaşurile de veci. Țaral-a îngropat cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna care era de dânsul zidită. Atâta jale era de plângeau toţi ca după un părinte al său, căci cunoşteau toţi că s-au scăpat de mult bine şi multă apărătură”.

Eminescu-Putna-751336Trupul a rămas la „mănăstirea sa cea iubită”, iar sufletul a mers alături de Hristos Domnul său, cu a cărui putere a câştigat biruinţe, a zidit locaşuri sfinte şi a condus supuşii către mântuire. De acum înainte poporul îi va spune „sfântul Ştefan vodă”. Cinstirea sa ca sfânt va străbate secolele, iar Eminescu va exprima cu limpezime locul pe care slăvitul domn al Moldovei îl are în istoria mântuirii românilor, sesizând că mormântul său este „altarul conştiinţei naţionale”, iar Mănăstirea Putna este „Ierusalim al neamului românesc”.

[…]

Dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută, Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva, atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie[…] Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul Domniei Noastre, că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru.

Ştefan cel Mare
Scrisoarea din 25 ianuarie 1475 adresată principilor creştini după victoria de la Vaslui

MARTURII:

Contemporanii lui

Nu s-a îngâmfat Ştefan în urma acestei biruinţe [Vaslui], ci a postit 40 de zile cu apă şi cu pâine. Şi a dat poruncă în ţara întreagă să nu cuteze cineva să-i atribuie lui acea biruinţă, ci numai lui Dumnezeu, cu toate că ştiau toţi că învingerea din ziua aceea numai lui i se datoreşte.

O, bărbat minunat, cu nimic mai prejos decât comandanţii eroici, de care atâta ne mirăm! În zilele noastre, câştigă el, cel dintâi dintre principii lumii, o strălucită biruinţă asupra turcilor. După a mea părere, el este cel mai vrednic să i se încredinţeze conducerea şi stăpânirea lumii şi mai ales cinstea de comandant împotriva turcilor, cu sfatul, înţelegerea şi hotărârea tuturor creştinilor, de vreme ce ceilalţi regi şi principi catolici îşi petrec timpul numai în trândăvii sau în războaie civile.

Jan Długosz (†1480)

Lucrarea ta asupra necredincioşilor turci, vrăjmaşi comuni, săvârşită până acum cu înţelepciune şi bărbăţie au adaos atâta strălucire numelui tău, că eşti în gura tuturor şi eşti lăudat cu deosebire de toţi, în unire de simţiri. Fii fără istov, dară şi, oricum faci, caută izbânda pe care cerul ţi-a hărăzit-o, ca să primeşti răsplata veşnică de la Dumnezeu.

Papa Sixt al IV-lea, 20 martie 1476

Stăpânea, pe acea vreme, întreaga provincie un bărbat de o îndrăzneală unică; se numea Ştefan.

Petrus Ranzanus (†1492)

El este un om foarte înţelept, vrednic de multă laudă, iubit mult de supuşii săi, pentru că este îndurător şi drept, veşnic treaz şi darnic… Supuşii sunt toţi bărbaţi viteji, ageri şi nu făcuţi să stea pe perne, ci la război pe câmpul de luptă… şi din câte îmi spun mulţi oameni vrednici de încredere şi negustori care vin de la Constantinopol, turcii au mare frică de acest domn şi de creştinii ce şi-ar face drum prin această ţară.

Medicul Matteo Muriano către Senioria Veneţiei, 7 decembrie 1502

Posteritatea

Despre acesta, moldovenii şi muntenii cântă mereu, la toate adunările lor, pe scripci sârbeşti, rostind în limba lor: „Ştefan, Ştefan voievod, Ştefan, Ştefan voievod a bătut pe turci, a bătut pe tătari, a bătut pe unguri, pe ruşi şi pe poloni”[…] Din cauza nespusei lui vitejii, îl socotesc ca sfânt.

Maciej Stryjkowski († 1593)

AdormireaLuiStefanFost-au acestu Ştefan vodă om nu mare de statu…; om întreg la fire, neléneşu, şi lucrul său îl ştiia a-l acoperi şi, unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi să vârâia, ca, văzându-l ai săi, să nu să îndărăpteaze şi pentru acéia raru războiu de nu biruia. Şi unde-l biruia alţii, nu pierdea nădéjdea, că, ştiindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor… Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi, ca după un părinte al său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui, pănă astăzi, îi zicu Sveti Ştefan vodă, nu pentru sufletu, ce ieste în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui céle vitejeşti, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici după acéia, l-au ajunsu.

Grigore Ureche, „Letopiseţul Ţării Moldovei”

Ştefan al V-lea, numit cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, domn mai presus de orice laudă şi apărătorul cel mai vajnic al ţării sale împotriva tuturor încălcărilor vrăjmaşilor din orice parte ar fi venit.

Dimitrie Cantemir, „Descrierea Moldovei”

Încă astăzi, pe înaltul munţilor şi în adâncul văilor, în oraşe şi în sate, în palate şi în bordeie, pretutindeni numele său se pomeneşte cu mândrie şi recunoştinţă de tot cel ce îşi zice român. Locuitorul… îţi va spune toate isprăvile sale; şi, ce este mai mult, va atribui lui tot ce-i pare curios, mare, vitejesc şi chiar neînţeles în pământul nostru. Orice cetate, orice zid, orice val, orice şanţ, întreabă-l cine le-au făcut; el îţi va răspunde: Ştefan cel Mare. Orice pod, orice biserică, orice fântână, orice curte sau palat vechi, el le va raporta eroului său. Orice bunătate, orice aşezământ a căruia rămăşiţe se mai trăgănează până astăzi, orice legiuire omenească, orice puneri la cale înţelepte Ştefan vodă le-au urzit, îţi va zice el, şi iar Ştefan vodă.

Mihail Kogălniceanu

În sfârşit, la anul 1504 Ştefan Vodă se coborî în mormânt, gârbovit de greutăţi şi de vârstă, după 47 şi mai bine ani de domnie, iar poporul în urmă-i i-a zis cu dragă inimă şi Bun şi Sfânt şi Mare, căci aşa Domn nici n-avusese până atunci, nici poate că va mai avea de acum şi pururi.

Mihai Eminescu

stefan-cel-mareÎntr-însul găsise poporul românesc cea mai curată şi mai deplină icoană a sufletului său: cinstit şi harnic, răbdător fără să uite şi viteaz fără cruzime, straşnic la mânie şi senin în iertare, răspicat şi cu măsură în grai, gospodar şi iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale, care i se par că vin printr-însul de aiurea şi de mai sus.

Nicolae Iorga

Nu veţi mai avea altul ca el.

Regele Carol I

Dinamica, geniul, energia, demnitatea voievodală, spiritul de iniţiativă, şi vitalitatea excepţională, puse de Ştefan cel Mare în destinul său istoric, ar fi fost, prin virtuţile lor, suficiente, să ducă la crearea unui spaţiu moldovenesc de întinderi şi proporţii imperiale. […] Împrejurări excepţional de grave – irezistibila expansiune turcească – l-au silit însă, în cea mai mare parte, şi intermitent, la defensivă, la reacţiune, la consolidarea celor dobândite. Nici o altă epocă sau moment din trecutul nostru nu ne dăruie un aşa de intens prilej de a simţi aroma măreţiei, până la care ar fi putut creşte istoria românească.

Lucian Blaga

Contemporanii noştri

Prin canonizarea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei, în anul mântuirii 1992, se pecetluieşte sinodal cultul pe care, de veacuri, poporul român îl aduce slăvitului nostru domnitor care a apărat cu devotament eroic credinţa ortodoxă.

IPS Nestor Vornicescu

Fiecare dintre noi poartă o cruce, în felul lui. Şi Ştefan cel Mare a purtat o cruce. Crucea lui s-a numit Moldova. Şi-a luat-o de bună voie. Şi a suferit pentru ea. În acea vreme Ardealul n-a avut un Ştefan cel Mare, dar a avut o cruce. N-a avut Ardealul pe cineva care să-i ducă crucea, şi a dus-o poporul, şi fiecare în parte, până a venit biruinţa. Aici, moldovenii au fost binecuvântaţi de Dumnezeu c-a venit el, Ştefan, să le poarte crucea, să nu doarmă el pentru ca să doarmă ceilalţi, să nu se odihnească el pentru ca să vă odihniţi voi, să rabde el de foame în campaniile militare pentru ca să nu suferiţi voi de foame.

Toată viaţa lui a fost plină de credinţă puternică, până şi păcatele lui le-a pus în faţa lui Dumnezeu cu 5umilinţă şi cu credinţă: Doamne, ăsta sunt eu, om. Tu ai să mă ierţi, că nu sunt înger. Dar eu am o altă menire aici. Păcatele mele pot fi mai multe, dar crucea este una singură. Şi pe aceea trebuie să o port pentru ca să izbăvesc acest popor de robia jugului păgân.

Singura lui mare iubire a fost Moldova. Când a fost deznădăjduit, a alergat la Dumnezeu.

A fost înzestrat cu smerenie. Când era biruitor într-o bătălie, Îi mulţumea lui Dumnezeu cu recunoştinţă, iar când se întâmpla, rareori, să fie înfrânt o spunea deschis: asta a fost pentru păcatele mele.

IPS Bartolomeu Anania

Ştefan cel Mare este sfânt ca şi Constantin cel Mare, ca şi Justinian, ca şi alţi voievozi ai noştri.

Biserica aceasta a Putnei e construită nu pe poveşti, nici pe visuri, este zidită pe sacrificii şi pe jertfă. Călugării de aici au moştenit din generaţie în generaţie duhul lui Ştefan cel Mare de râvnitor şi luptător pentru credinţă. El a avut atâtea războaie, a văzut cum în faţa lui au murit cei mai buni căpitani. La Războieni a murit toată floarea oştirii Moldovei. După mai mult timp, Ştefan cel Mare a ridicat biserica de la Războieni, a adunat osemintele tuturor ostaşilor lui şi le-a pus în cripta de la temelie. Iată prin ce-au trecut strămoşii noştri!

IPS Iustinian Chira

Ştefan-Vodă a fost primul suveran român intrat încă din timpul vieţii lui în conştiinţa colectivă a poporului şi venerat spontan de credincioşii care i-au recunoscut înalte calităţi spirituale şi l-au cinstit ca sfânt.[…] o personalitate eminentă a istoriei românilor, dar în acelaşi timp a Europei, şi aşa se cuvine să fie el evocat.

Acad. Virgil Cândea

Ştefan a dovedit că nu este doar comandantul de oşti şi omul politic de talie europeană, admirat şi lăudat de contemporanii care au văzut în el un erou al vremii şi un nou Alexandru cel Mare, ci şi un principe capabil să păşească senin pe căile neştiute ale Providenţei, căreia i-a încredinţat soarta sa şi a poporului său.

Ştefan. S. Gorovei

  • Ştefan S. Gorovei si Maria Magdalena Székely/ Cuvinte catre tineri (2010): Suveranul evlavios

Când a trecut prin Ţările Române, la mijlocul veacului al XVII-lea, arhidiaconul Paul de Alep a aflat despre Ştefan cel Mare căa fost un erou renumit în războaie şi temut de toţi. A făcut 44 de expediţii sau lupte împotriva turcilor, tătarilor, polonilor şi ungurilor. I-a bătut de foarte multe ori, pe toţi, astfel că numele lui a ajuns vestit şi era temut de toţi şi aceasta datorită iscusinţei şi minţii sale agere. Printre ctitoriile care i se datoresc şi milosteniile sale se numără 44 de mănăstiri şi biserici de piatră”. Paul de Alep vorbeşte despre 44 de ctitorii ale lui Ştefan – număr care ar coincide cu acela al luptelor purtate de domn. Informaţii identice se regăsesc şi în Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, al cărui autor, Grigore Ureche, murise de puţini ani la vremea prezenţei lui Paul de Alep în Moldova. Deducem de aici că ceea ce oaspetele sirian a aşternut în scris erau date precise, aflate în circulaţie în Moldova la acea epocă. Nu se ştie cum s-a ajuns la numărul de 44 de ctitorii, poate punându-se laolaltă bisericile mari – ale mănăstirilor şi ale curţilor domneşti –, sericile de prin sate care comemorau diverse evenimente, paraclisele din cetăţi şi de pe la mănăstiri, precum şi vechile lăcaşuri de cult care vor fi fost refăcute. Este posibil, totodată,ca în secolul al XVII-lea să fi fost cunoscute şi alte biserici înălţate de Ştefan (mai cu seamă prin sate), risipite de atunci şi până astăzi şi a căror amintire s-a pierdut.

putnaDintru început, Mănăstirea Putna a fost gândită ca cea mai însemnată dintre toate ctitoriile lui Ştefan cel Mare. Obştea Putnei a fost constituită din călugări de la Mănăstirea Neamţ, care au adus cu ei nu numai rânduieli de viaţă monahală, ci şi ştiinţa de carte şi „o zestre bogată de opere şi de talent (Emil Turdeanu). Alături de scriptoriile care purtau mai departe tradiţia copierii de manuscrise de la Neamţ, la Putna şi-au aflat locul şi atelierele de broderie liturgică, cele mai de seamă ale vremii, şi tot aici s-a constituit o faimoasă şcoală de muzică bisericească. Gesturile care îngăduie aşezarea lui Ştefan cel Mare în rândul suveranilor evlavioşi încep, însă, cu mult înainte de zidirea Putnei. În 1463 – anul însoţirii cu doamna Evdochia de Kiev şi al închinării unui manuscris cu Faptele Apostolilor la Mănăstirea Zografu de la Sfântul Munte –, domnul Moldovei poruncea să se facă o cunună pentru capul Sfântului Simeon Stâlpnicul de la Muntele Minunat. Inscripţia nu precizează ce lăcaş adăpostea moaştele sfântului pomenit la 24 mai, motiv pentru care s-a socotit că „ele au fost ferecate în 1463 de Ştefan cel Mare pentru el (P. Ş. Năsturel). Mai târziu, în împrejurări necunoscute, capul Sfântului Simeon a ajuns la Mănăstirea Neamţ.

Sunt temeiuri pentru a crede că Ştefan avea şi o parte din moaştele unui sfânt local – preotul Simeon, stareţ al aşezământului care a precedat ctitoria de la Pângăraţi a lui Alexandru Lăpuşneanu. În Cuvântul pentru zidirea Sfintei Mănăstiri Pângăraţi, se spune că acest stareţ Simeon şi ucenicii lui şi-au părăsit locul după ce, la 1476, turcii le-au ars biserica de lemn cu hramul Sfântului Dimitrie, construită de Ştefan cel Mare, şi au pribegit peste munţi, în Ţara Ungurească, la Mănăstirea Caşiva. Acolo, Simeon a trecut în lumea drepţilor. După ce pacea s-a aşternut peste Moldova, „au trimis Ştefan voievod şi i-au adus sfintele lui moaşte într-o raclă cinstită şi le ţinea în vistieria sa cu cinste. Şi apoi, luând o parte din sfintele lui moaşte, le-au poprit pentru blagoslovenie, şi cu aromate şi bune mireasme şi cu tămâie le tămâia totdeauna, spre credinţa şi bună întărirea a blagocestivei Domniei Sale, iar mai vârtos pentru dragostea şi căldura duhovnicească ce avea mai nainte cătră dânsul”.

Existenţa şi a altor moaşte în Moldova lui Ştefan cel Mare este înţeleasă aproape de la sine. Construirea de biserici – fie şi în număr foarte mare – nu era suficientă pentru sacralizarea întregului spaţiu al ţării şi pentru transformarea lui în centru al lumii ortodoxe, mai cu seamă că protectorul lui, Sfântul Ioan cel Nou, era, totuşi, un sfânt care se bucura doar de o veneraţie regională. Sfintele moaşte atrăgeau protecţia divină asupra locului unde erau depuse şi asupra ţării întregi, ele legitimau şi sacralizau puterea.

În faţa acestor pândiri diabolice, tinerii noştri vor putea fi biruitori numai în măsura în care sunt stăpâniţi de dragostea faţă de Dumnezeu, rostind împreună cu Sfântul Apostol Pavel:

Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?… Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nicio altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Rom. 8, 35, 37-39).

chilia-daniil-sihastrul-23Semnele evlaviei lui Ştefan cel Mare nu se opresc aici. Postul de patru zile cu pâine şi apă şi pelerinajul în picioarele goale de după lupta de la Vaslui, construirea bisericii de la Războieni pe oasele oştenilor săi căzuţi în lupta cu turcii – amintind de gestul împăratului bizantin Nikephor Phocas, care propusese ca soldaţilor morţi în luptele cu arabii să le fie rezervate aceleaşi onoruri ca şi martirilor –, atribuirea biruinţelor lui Dumnezeu şi asumarea înfrângerilor ca dovadă a păcatelor personale conturează şi mai pregnant portretul lui Ştefan cel Mare ca suveran credincios şi smerit. Un loc aparte în acest context îl ocupă întâlnirea lui Ştefan cu Daniil Sihastrul. Potrivit „cuvântului” lui Ion Neculce, Ştefan a mers să-l cerceteze pe sihastru după înfrângerea de la Valea Albă dar, spre deosebire de Ludovic cel Pios şi chiar de Alexandru Lăpuşneanu, el n-a purtat discuţii teologice ori filosofice cu Daniil, ci i s-a spovedit. Este greu de spus dacă această întâlnire va fi avut loc cu adevărat şi dacă Daniil poate fi considerat duhovnic al domnului. Este posibil ca întreaga istorisire să fie o creaţie târzie, menită a explica felul în care s-a zidit mănăstirea de la Voroneţ. Dar, în egală măsură, o anumită legătură între Ştefan şi Daniil Sihastrul trebuie să fi existat, judecând după importanţa acordată de domn Mănăstirii Voroneţ.

Ştefan cel Mare a biruit întunericul păcatelor istoriei cu ajutorul lui Hristos, cu ajutorul Sfintei Treimi, cu ajutorul Maicii Domnului, cu ajutorul sfinţilor, mai ales al sfinţilor Gheorghe, Dimitrie, Procopie, şi alţi sfinţi militari, purtători de biruinţă. Ştefan cel Mare este simbolul demnităţii româneşti. Este figura politică şi militară cea mai renumită şi cea mai binecuvântată din toată istoria poporului român. Ştefan cel Mare a avut tată moldovean, a avut mamă olteancă şi a avut prieten ardelean pe Iancu de Hunedoara de la care a învăţat arta şi tehnica armelor. Ştefan cel Mare şi Sfânt nu este un provincial. El este lăudat mai mult de cronicarii străini decât de cei pământeni. El a fost considerat în vremea sa, de către papa Sixt al IV-lea, atlet al credinţei creştine. În acatistul pe care Biserica l-a compus pentru a-l cinsti, este numit „apărător al creştinătăţii”. Ştefan cel Mare şi Sfânt este apărătorul Europei. Mai mult decât atât, el poate fi numit sfânt ocrotitor al întregii Europe creştine. Să-l cinstim pe Ştefan cel Mare nu numai prin pomenirea sa liturgică, culturală şi spirituală, ci şi prin imitarea lui, prin a imagine.php3urma pilda lui atunci când transmitem credinţa creştină, zidind biserici şi mănăstiri din zid, dar zidind şi biserici în sufletele noastre prin credinţă, prin educaţie creştină, prin artă, prin literatură. Să aducem în Europa bucuria de a trăi în comuniune, în pace şi în evlavie, să ducem în lumea întreagă lumina Învierii lui Hristos şi bucuria Duhului Sfânt.

Dacă pe Daniil Sihastrul nu-l putem socoti cu deplină certitudine duhovnic al domnului şi dacă mitropolitului Teoctist îi putem doar presupune această calitate, există, totuşi, un ierarh moldovean care a fost cu adevărat duhovnicul lui Ştefan cel Mare. Este vorba despre Vasilie, episcopul Romanului. La 31 august 1499, domnul Moldovei cumpăra un sat pentru a-l dărui „rugătorului şi duhovnicului nostru, chir Vasilie episcopului”. Cu acel prilej, uricele cele vechi ale satului au fost date „în mâinile duhovnicului, chir Vasilie”. Duhovnicul lui Ştefan cel Mare a ocupat scaunul episcopal cam 16 ani, de prin 1484 şi până prin 1500. Nu i se cunoaşte mănăstirea de metanie şi nici activitatea de dinainte de a deveni ierarh. Trebuie să fi fost, însă, un om cultivat şi bun cunoscător al rânduielilor bisericeşti, de vreme ce mitropolitul Moscovei l-a cercetat pentru a primi lămuriri într-o chestiune de ordin liturgic.

S-a spus că „fără religie nu există rege” (Jean-Paul Roux). Între calităţile pe care un suveran medieval trebuia să le aibă, evlavia ocupa un loc de primă însemnătate. Respectul pe care Ştefan cel Mare l-a nutrit faţă de Biserică – fără a face excese şi fără a avea obsesii mistice – a fost cunoscut şi folosit ca exemplu până spre epoca modernă. În Cuvântul de îngropare vechiului Ştefan voievod, un cărturar din cel de-al XVIII-lea veac avea să scrie despre Ştefan cel Mare, adresându-se contemporanilor săi: „viteazul acesta este mai groaznic cu rugăciunea în gură decât voi cu sabia în mână!”.

Extrase din volumul
Princeps omni laude maior. O istorie a lui Ştefan cel Mare”,
Mănăstirea Putna, 2005

Din sus de târgul Vasluiului, la Podul Înalt, ce-i mai zice şi al lui Ştefan Vodă, tăbărâseră oştile turceşti multe ca frunza şi iarba.

Ştefan, cu puţinii lui oşteni, le aţine calea… dar cum să se încumeteze el să sfarme o oaste atât de înfricoşătoare, când unui moldovean era să i se împotrivească trei turci?

Doar o minune dumnezeiască mă va mântui, grăi Ştefan inimoşilor săi oşteni din jurul lui.

Sultanul turcesc avea la îndemână călăreţi neîntrecuţi, pe cai arăbeşti, iuţi ca săgeata; tunuri îndemânatice, cărora cele mai mari cetăţi nu le stătuseră în cale, ieniceri plini de îngâmfare, obişnuiţi cu războiul şi cu biruinţa…

Ştefan se încumetă să ducă în faţa unei oştiri atât de puternice mai mult muncitorii pământului strămoşesc: oamenii de sapă şi de plug, care aveau drept podoabă minteanul (haină ţărănească, scurtă şi cu mâneci) şi sumanul (haină ţărănească lungă până la genunchi) zilelor de sărbătoare.

Cu Dumnezeu înainte, dragii mei oşteni, căci de la Dânsul numai va putea să ne vină mântuirea! strigă Ştefan voinicilor săi. Şi, iute şi neastâmpărat cum era, sări cel dintâi în mijlocul turcilor.

Şi atunci, minune! S-au clătinat ienicerii nebiruiţi, s-au înfricoşat călăreţii oţeliţi şi au amuţit tunurile; iar sultanul a luat-o la fugă în josul ţării către Dunărea bătrână, pe unde venise. Iar Ştefan s-a întors fără mândrie în târgul Vasluiului, tot aşa cum pornise, şi a îngenuncheat înaintea altarului, aducând lui Dumnezeu laudă pentru acea biruinţă. A chemat în jurul său pe toţi vitejii de la Podul Înalt, le-a dat ranguri mari în oştire, făcând boieri pe plugarii săi.

Le-a poruncit să postească toţi, cum va face şi el timp de patru zile, numai cu pâine şi apă. A dat veste în toată ţara, ca nimeni să nu-i dea lui biruinţa aceea, ci numai lui Dumnezeu, că el – Ştefan – nu poate să se mândrească cu aşa minune.

A postit Moldova toată după porunca lui Ştefan Vodă şi l-a numit poporul său dreptcredincios Sfântul Ştefan, aşa cum i se cădea.

imagine.php

Legaturi:


Categorii

Minuni si convertiri, Portile Iadului, Sfantul Stefan cel Mare, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Sfintii romani, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la “SFANTUL STEFAN CEL MARE – ACTUALITATEA UNUI TESTAMENT SI A UNEI PILDE. Parintele si conducatorul cel mai exemplar al neamului in fata BARBARILOR SI TRADATORILOR DE ASTAZI

  1. Pingback: Ştefan Vodă de trăia, la gaze de şist îi băga | Alex Rădescu
  2. Sa ne ajute Sfantul Stefan sa luptam cu cei care urasc cu atata nerusinare si inversunare credinta si crestinii in ziua de astazi!

  3. Pingback: Sfantul Stefan cel Mare | albastru de...
  4. Pingback: IPS PIMEN, la Putna, predica devastator impotriva politicii UE si a conducatorilor tarii: EXISTA UN PLAN DIABOLIC, SE FAC CRIME, TOTUL SE OTRAVESTE, MAI ALES SUFLETELE NOASTRE! (audio) - Recomandari
  5. Pingback: “Să avem credința neclintită…” | PAROHIA "SF.PROOROC ILIE TESVITEANUL ŞI SF. IERARH GRIGORIE PALAMA"-GIRONA
  6. Pingback: Putin, Eurasia si ortodoxia moscovita. CE OPTIUNI (NU) ARE ROMANIA? - Recomandari
  7. Pingback: Parintele Ioan Buliga despre PRETUL TRADARII si PERVERSELE STRATEGII ALE NOII FIARE -
  8. Pingback: Măria Sa Neagoe Basarab…. Randuri miscatoare si pilduitoare din INSEMNARILE MONAHIEI PLATONIDA, DOAMNA DESPINA, sotia sfantului voievod: “Alaturi de domnul Neagoe am aflat margaritarul cel mai scump: dragostea lui Dumnezeu” -
  9. Pingback: Stefan cel Mare si Sfant: “Cel mai mare roman”. FILM DOCUMENTAR [video] - Recomandari
  10. Pingback: UPDATE: Ultimul interviu, emotionant – PARINTELE CONSTANTIN BURDUJA A PLECAT LA CERURI INAINTE DE A IMPLINI 103 ANI: “Nu va uit pe niciunul. Toti sunteti copiii Domnului, iar eu va sunt fratior…” - Recomandari
  11. Pingback: 510 DE ANI DE LA ADORMIREA SFANTULUI STEFAN CEL MARE, “aparatorul neinfricat al credintei si patriei strabune” (✝2 IULIE 1504). PREDICI text, audio si video. De ce a fost canonizat dreptcredinciosul voievod, in ciuda pacatelor sale omenesti?
  12. Pingback: SFANTUL CONSTANTIN BRANCOVEANU – domnitorul emblematic pentru lumea veche românească si ceasul Judecatii neamului. CUM S-A SFARSIT O LUME prin UCIGASA INVIDIE si TRADAREA DE FRATE. Cum cade si de ce moare un neam? -
  13. Pingback: Dreptcredinciosul voievod STEFAN CEL MARE SI SFANT, “păstorul cel bun” al neamului, OM AL CREDINTEI SI OM AL EVANGHELIEI | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: IPS PIMEN, la Putna, predica devastator impotriva politicii UE si a conducatorilor tarii: EXISTA UN PLAN DIABOLIC, SE FAC CRIME, TOTUL SE OTRAVESTE, MAI ALES SUFLETELE NOASTRE! (audio) | Cuvântul Ortodox
  15. Într-o vreme în care Machiavelli, contemporanul mai tânăr al lui Ştefan, propunea în “Principele” o filosofie politică nouă, recomandând conducătorului să fie “vulpe şi leu”, şiret şi crud, călcător de jurăminte şi prefăcut, potrivit intereselor statului, un suveran cu atitudinea riguros creştină în gândirea şi acţiunile sale, ca Ştefan cel Mare, devenise rar în Europa…Acest principe al “Republicii Christiana” scria la 25 ianuarie 1475:
    “Către Coroana ungurească şi către toate ţările în care va ajunge această scrisoare… că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme şi este încă pierzătorul întregii creştinătăţi şi în fiecare zi se gândeşte cum ar putea să supună şi să nimicească toată creştinătatea. De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus-numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire, în număr de 120.000 de oameni… Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare, şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul sabiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor îşi puse în gând să se răzbune şi să vie, în luna lui mai, cu capul său şi cu toată puterea sa împotriva noastră şi să supună ţara noastră, care e poarta creştinătăţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum… De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri într-ajutor împotriva duşmanilor creştinătăţii, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulţi potrivnici şi din toate părţile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână…”
    https://vox.publika.md/politica/arhivele-secrete-ale-vaticanului-si-stefan-cel-mare-170641.html

  16. Pingback: “Lumea este din ce în ce mai stricată de ideologiile nefirescului care se propagă într-un mod patologic”. PĂRINTELE EPISCOP MACARIE DRĂGOI – CUVINTE ȘI RUGĂCIUNI DE MARE FOLOS la Duminica Sfinților Români și Sfântul Voievod
  17. Pingback: Am primit la redactie: SFANTUL STEFAN CEL MARE si evocarea "spiritului viu" ai anilor `90 din spatiul tineretului ortodox misionar (ASCOR): ENTUZIASM, LIBERTATE, UNITATE, CUGET PATRISTIC, LEGATURA CU DUHOVNICII. Parintele Teofan Popescu: "N
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate