SFANTUL PROOROC ILIE – BICIUITORUL FATARNICIEI

19-07-2008 Sublinieri

02843.jpg

ilie2.jpg

Atunci s-a apropiat Ilie de tot poporul si a zis: Pana cand veti schiopata de amandoua picioarele? Daca Domnul este Dumnezeu, urmati Lui! Si daca este Baal, urmati aceluia”. Poporul insa n-a raspuns nimic (III Regi 18, 21).

Calea Sfantului Prooroc Ilie, asadar, este cea a ravnei pentru Singurul Stapan, pentru Adevar. Nimic nu este mai strain pentru Sfantul Prooroc Ilie decat (i)logica lui „nici asa, nici altminteri”, decat falsa nadejde ca putem avea mila Domnului fara sa jerftim nimic pentru El. Avem de ales, noi, crestinii din veacul de pe urma, un veac insetat de duhul lui Ilie, care il asteapta pe acesta sa se opuna apostazierii generalizate, sa raspundem … sau nu acestei provocari cruciale puse noua: Pana cand vom schiopata de amandoua picioarele, adica nici traind credinta curat, nici afirmand-o raspicat? Cat timp vom mai calca impiedicat, ezitant, alunecos, cat timp vom merge cu un pas inainte si doi inapoi in viata noastra duhovniceasca? Pana cand vom alege sa umblam “cu fuse strambe, cu-n picior intr-o barca, cu-n picior in alta barca si cu fundul prin apa“? Pana cand vom zacea tintuiti de duhul toropelii zadarnice“, cuprinsi de “moleseala maligna” a justificarii raului si cautand numai “dulceata compromisului“? Pana cand ne vom resemna sa fim niste crestini fierti“, atat in vietuirea duhovniceasca, cat si in gandirea si manifestarea credintei? Pana cand ne vom complace sa stam cu capul in nisip, crezand ca astfel nu vom avea raspundere? Pana cand ne vom preface ca nu vedem raul, viclenia, minciuna si cat timp vom continua sa le indreptatim si sa le amestecam cu cele curate ale Duhului, imbracand lupul in haina de miel, mai bine decat el insusi stie sa o faca? Pana cand vom crede ca putem sluji linistiti la doi domni, si lui Hristos, si lumii? Pana cand vorba noastra va continua sa fie scaldata intre “DA” si “NU”? Pana cand vom crede ca putem FUGI de a da un raspuns categoric si ne-echivoc, cu toata fiinta noastra, chemarii lui Hristos?

Va invitam sa parcurgem impreuna un fragment din predica – zguduitoare si trezitoare ca un dus rece – la sarbatoarea Sf. Prooroc Ilie a parintelui Nicolae Steinhardt, el insusi un dusman neimpacat al perfidiei ascunse sub vorbe mieroase si prietenoase (sageti otravite inmuiate in untdelemn, vorba Psalmistului), al duplicitatii si al rautatii imbracate in haina mincinoasa a procedurilor “corecte”. Este de o izbitoare actualitate pentru vremurile noastre religioase caracterizate mai presus de orice de fatarnicie si limbaj dublu, inselator, de dragul unei paci mincinoase si al unei bucurii false…

26.jpg

SFANTUL PROOROC ILIE

“Sfantul Prooroc Ilie – despre care Vechiul Testament ne informeaza pe larg in capitolele 17-22 din Cartea a treia a Regilor si in capitolele 1-2 din Cartea a patra a Regilor si la care Noul Testament face in repetate randuri aluzie (de ex.: Mat. 16,14 17, 11-12, Marcu 8, 28; Lc. 4, 25-26; 9, 8 si 19), atat Ioan Botezatorul cat si insusi Hristos fiind luati drept reaparitii ale vechiului profet – ni se arata ca ‘un om de la munte’ (e din Tesba Galaadului, tinutul muntos dintre Iordan si desertul arab) si cu infatisare de aspru si strasnic ascet, intocmai ca Sf. Ioan Botezatorul caruia ii este mereu asemuit in Noul Testament. Poarta parul lung, cingatoare de curea imprejurul mijlocului si manta in piele de oaie, un ‘cojoc’ precum spun unele talmaciri, de fapt un soi de pelerina mitoasa si lunga, fara maneci, specifica pastorilor de la munte, o tundra adica, o sarica. Este iute in miscari si taios in rostiri, totul in vorbirile, purtarile si gesturile sale produce o impresie ce poate fi rezumata numai in termeni ca foc si para, tunete si fulgere, manie si urgie.

Omul acesta, cu infatisare frusta, de nu si salbatica, nu umbla catusi de putin cu jumatati de masura ori cu manusi si cu saru’mana. E un ins dintr-o bucata, are o fire de luptator. Vorbeste pe sleau, opreste ploaia pe vreme de trei ani si jumatate, aduce foametea in tara si junghie dintr-o data nu mai putin de patru sute cincizeci de preoti ai lui Baal, dupa ce i-a luat copios in deradere ca in zadar si-au chemat dumnezeul, au sarit in jurul jertfelnicului si s-au intepat cu sabii si lanci : «Strigati mai tare… poate sta de vorba cu cineva sau se indeletniceste cu ceva sau este este in calatorie sau poate doarme; strigati tare sa se trezeasca!» (III Regi 18, 27).

Ravnitor ca nimeni altul pentru Domnul Savaot (ce se talcuieste Dumnezeul ostirilor), nu se cruta, stie deopotriva sa asculte si sa dea porunci, se bucura de darul savarsirii minunilor, inviaza pe copilul mort al vaduvei din Sarepta Sidonului si-i este dat sa stea pe muntele Horeb inaintea fetei divinitatii, care i Se dezvaluie nu in chip de cutremur si de foc si nici de vijelie naprasnica, ci in ipostaza-I cea mai tainica si mai subtila: ca adiere de vant lin. (1)

Ilie uraste minciuna, fatarnicia si nedreptatea si nu stie ce-s acelea: slabiciunea, compromisul, eufemismele, frazele mieroase si expresiile in doi peri. Lui Ahab si Izabelei – ticaloasa pereche regala a Israelului, “stapanii cei tiranici si cu narav de fiara” (spre a folosi calificativele din Acatistele Maicii Domnului) – le vorbeste fara inconjur de ce fel de sfarsit vor avea parte: cainii vor linge sangele lui Ahab si tot ei o vor manca pe Izabela. Si asa a si fost.

Impilarea, asuprirea, samavolnicia, fatarnicia mai ales il scot din sarite. Izabela nu e numai o nemernica, o jefuitoare, o dusmanca a norodului, e si o mincinoasa fara seaman, o ipocrita inveterata care se vrea ceea ce nu este si se da drept ce nu s-ar cadea macar sa indrazneasca a gandi. Spre a-l spolia si nenoroci pe bietul nevinovat Nabot si a-i rapi via si pamantul, aceasta falsa cuvioasa ordona sa se tina post inaintea depunerii unor marturii mincinoase, imperechind astfel nelegiuirea cu luarea in batjocura a unui obicei sacru si facand-o, ticaloasa si netrebnica, pe mironosita si pe sfanta. Si ce poate fi mai jalnic, mai caraghios si mai revoltator decat sa pretinzi ca esti ceea ce prea bine de catre toti se stie ca nu esti (si oamenii stiu ca tu stii ca ei stiu) si sa ceri, sa pretinzi, sa impui a fi recunoscuta ca atare! Ca sa prosteasca lumea, ca sa fie aclamata drept evlavioasa si cucernica, scelerata aceasta, nemultumita cu savarsirea cinica a strambatatii, mai vrea sa se si justifice si izbuteste doar sa se dovedeasca mare specialista in scenografii, regie, procese montate si osandiri, cu forme legale si intru totul proceduriste, ale celor fara vina.

Capcana aceasta urzita impotriva lui Nabot – spre a-l lipsi de pamantul lui stramosesc, de sfoara lui de vie, de peticul lui de tara – premeditata, organizata, grijuliu si amanuntit mesterita, stradania aceasta de a conferi unui act de silnicie aspect respectabil si de legalitate nu poate sa nu irite pana in adancul rarunchilor pe un om din fire ranit de ce este fatuiala, perfidie, mascara. Scandalos si respingator la Ahab si Izabela – nedespartita intru miselie pereche – este indeosebi minciuna, sfruntata inselaciune, pornirea de a prosti oamenii, osardia in urmarirea scopului: a-i face pe oameni sa dea mai multa crezare unor vorbe desarte, unor palavre decat realitatii flagrante.

Ahab si Izabela par a preinchipui dura zicala romaneasca atribuita muierii ticaloase care spune: Nu crede, barbate, ce vezi cu ochii, crede ce-ti spun eu.

db_i-elijah_carmel.jpg

Ilie nu sufera nici tradarea adevaratului Dumnezeu. Cand Ohazia, urmasul lui Ahab, e bolnav si gaseste de cuviinta sa ceara ajutorul idolului Baal-Zebub din Ecron, cum se poarta proorocul cu trimisii regelui, carora le iese inainte? De doua ori ii arde cu focul din cer: pe doua capetenii si de doua ori cate cincizeci de trimisi. Au doara nu are Ohazia cui sa ceara ajutor? Au doara nu este Dumnezeu in Israel?

Esential la Ilie este purtarea fata de mincinosi, rai, asupritori si nelegiuiti de tot felul. Mereu glasuieste deschis si dur, mereu crede neclintit in dreptate si intr-un Dumnezeu pedepsitor si fara partinire. Nu stie de crutare, de gluma, de ingaduinta: focul sa va arda, cainii te vor manca. Acesta e stilul si, stilul, o stim de la Buffon si de la Blaga, reprezinta sinea insasi a omului. Ilie nu recurge niciodata la parafraze, la ocolisuri. Nu se indupleca, nu se lasa cucerit, ademenit, imbrobodit, speriat, mituit. Amenintarile ori magulelile puterii il lasa stana de piatra. Prea putin ii pasa. Distinge net intre bine si rau, pe unul ca el nu-l poti prosti ori amagi cu discursuri ticluite si cu scorniri; crede ce vede cu ochii, nu ce i se spune, osandeste raul, ii sta impotriva cu fapta, nu se face ca nu-l ia in seama si tinteste la centru, la izvorul urgiei, in rau credincioasa, nascatoarea de napaste pereche atotstapanitoare Ahab si Izabela, cauza tuturor dezastrelor si nenorocirilor, vrajamsii neinduplecati ai propriului lor popor, de care isi bat joc, pe care il impovareaza si-l prigonesc, folosind neincetat cele mai felurite soiuri de grairi mincinoase si de tertipuri stravezii.

Ilie isi incheie viata de facator de minuni, de prooroc, de «om al lui Dumnezeu» (cum este unanim numit), de aprig si neinfricat luptator cauzas al binelui, dreptatii si adevarului (iar drept ucenic urmas si purtator de ‘cojoc‘ il ia pe nu mai putin zelosul decat dansul Elisei) potrivit stilului sau de a fi si de a actiona. E ridicat la cer, viu fiind. In car de foc tras de cai de foc si in vartej de vant: el care prin rugaciunea lui si sarguinta sa pentru Unul Dumnezeu i-a ars cu foc de sus pe cei netrebnici si L-a induplecat sa coboare foc pentru ca sa mistuie jertfa cea dreapta, spre rusinea si pieirea idolatrilor. Neostoit, bataios, nepotolit, pleaca – prin mila Atotputernicului – din lumea aceasta intocmai cum a si trait: in iures si in slava. Lutului nu-i este ingaduit sa-l cuprinda, sa-l strice. E luat la cer in plina vigoare si petulanta, ca un bun si vrednic ostas al lui Dumnezeu si un viteaz premergator al Botezatorului, ca unui menit a fi vestitorul celei de-a doua veniri a lui Hristos.

Trei sunt figurile care fara indoiala fac legatura intre Vechiul si Noul Testament. Ele sunt: Ioan Botezatorul, ultimul prooroc al Vechiului Legamant; Isaia, «evanghelistul Vechiului Testament»; Ilie pe care Domnul Hristos il identifica lui Ioan (Mat. 11, 13-14: «Toti proorocii si Legea au proorocit pana la Ioan. Si daca vreti sa intelegeti, el este Ilie, cel care va sa vina», Id.: Mat. 7, 10-13; Marc 9, 11-13), care sta de vorba cu Domnul pe Tabor la Schimbarea la Fata (Mat. 17, 3; Marc. 9, 4; Lc. 9, 30) si este evocat pe Golgota (cu prilejul strigarii cuvintelor Eli, Eli…, interpretate de unii participanti ca o chemare a lui Ilie). (Mat. 27, 47-49 ; Marc. 15, 34-36). Ilie cel intotdeauna prezent in Noul Legamant odata cu Ioan, alaturi de Hristos, biet cioban de munte in sarica lui, in «cojocul» lui facator de minuni si el (strans valaturit desparte apele Iordanului), indaratul caruia clocoteste inima unui mare ravnitor pentru Dumnezeu si aprig vestitor al lui Hristos.

Sa ne fie noua tuturor pilda de neinfricare, sinceritate, dragoste de Dumnezeu, vorbire neprefacuta, sila de minciuna si de idolatrie, scarba de fatarnicie si de uimita sila atunci cand ne intampina pe calea intortocheata a vietii scarbavnica impostura“.

________________________

(1) Firesc pentru logica noastra omeneasca – ar fi fost ca unui astfel de om, Domnul sa i Se fi manifestat in mod violent, dar paradoxia cosmica a vrut ca impetuosul Ilie sa-L vada pe Dumnezeu ca putere blanda si senina.

(N. Steinhardt, “Daruind vei dobandi).

0720elijahprophet.jpg


Categorii

Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Marturisirea Bisericii, Meditatii duhovnicesti, Parintele Nicolae Steinhardt, Sfantul Prooroc Ilie, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

33 Commentarii la “SFANTUL PROOROC ILIE – BICIUITORUL FATARNICIEI

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: SFANTUL PROROC ILIE si SLABANOGUL VINDECAT SI IERTAT. Predici, talcuiri si meditatii duhovnicesti (si VIDEO): “Iisus nu doreste sa impresioneze, El doreste sa ne schimbe” - Recomandari
  2. Pingback: CEARTA CRESTINULUI CU LUMEA: Incorporand lumea sau intrupand Evanghelia? -
  3. Va multumesc frati admini pentru ceea ce faceti.Mi se pare o oaza de lumina in bezna internetului care cuprinde incet om cu om.Ma rog pentru dumneavoastra sa suparvietuiti in acest intuneric. Am sa va sustin scriind comentariile mele cat voi putea.Stiu ca ati avut si momente grele de aceea eu ma rog pentru dumneavoastra.Pentru mine acest site este ca o gura de oxigen, intrucat nu mai poti sa respiri de rautatea lumii si aici te mai racoresti cu adevarul ortodox autentic si va multumesc pentru asta .Dumnezeu sa va intareasca in misiunea asta care este sfanta.Multe din judecatile mele umile sunt asemanatoare cu ale dumneavoastra si va multumesc.Daca va pot ajuta cu ceva va ajut. Imi pareti onesti cu frica de Domnul.Dumnezeu sa va binecuvanteze in ceea ce faceti si ma rog sa dainuiasca lucrarea dumneavoastra cat mai mult caci este mare nevoie de luminarea duhovnicilor nostri.Multumesc frati admini si va rog sa-mi spuneti cand sunteti la mare cumpana sa ma rog pentru dumneavoastra asa cum stiu eu.Mi-ati redat speranta, pentru ca incetase devreme ce aflasem care este finalul acestei lumi.De aici mi se trage tristetea mea si va multumesc ca am cu cine sa vorbesc despre cumplitele vremuri din preajma Antichristului pe care nu credeam ca le voi trai.Dumnezeu sa va aibe in paza si pe mine si familia mea.Cu Dumnezeu inainte. Peste Dumnezeu nu trece nimeni , mai ales cei care stiu adevarul adevarat despre aceste ultime clipe ale lumii asteia , Domnul nu o sa-i paraseasca niciodata, si sunt incredintata ca asa este , devreme ce pe mine Domnul nu m- a parasit niciodata, si ii multumesc.Slava Sfintei Treimi.Doamne ajuta!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate