“Daca noi nu primim pe un proroc, nu Il primim nici pe Dumnezeu. Daca noi nu intelegem un proroc, cum vom putea sa-L intelegem pe Dumnezeu?” – SFANTUL PROROC ILIE, INTRE ASPRIME SI SMERENIE, intre descoperirea DREPTATII si cea a IUBIRII PARINTESTI a lui Dumnezeu. PREDICA PROTOS. HRISOSTOM DE LA PUTNA (video, text)

20-07-2019 Sublinieri

„A-l înțelege pe Sf. Ilie înseamnă să-L înțelegi pe Dumnezeu”

Predică la pomenirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul a Protos. Hrisostom (m-rea. Putna) – 20 iulie 2018:

“Ziua de astăzi ne prilejuieşte sărbătorirea unui sfânt, care nu este ca orice alt sfânt. De obicei, când prăznuim pomenirea unui sfânt, prăznuim data la care el s-a preaslăvit, în care el a adormit şi s-a alăturat cetelor sfinţilor. Iată, însă, că astăzi noi prăznuim un sfânt care nu a adormit, care este viu şi pe care îl aşteptăm să vină ca înainte-mergător al celei de-a Doua Veniri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfântul Slăvitul Proroc Ilie este cel care a fost numit şi este lăudat de Biserică cu această chemare, cu această numire, şi anume temeiul prorocilor. Adică nu există niciun proroc până la el şi după el, care să nu-şi fundamenteze învăţătura sau care să nu fi luat de la Ilie hotărârea şi vederea lui Dumnezeu, care să nu-l fi avut pe Sf. Proroc Ilie ca înainte-mergător, ca cel care a fost şi este cel mai aproape de inima lui Dumnezeu.

Proroc înseamnă cel care vede mai departe, cel care Îl vede pe Dumnezeu, cel care Îl vede pe Dumnezeu faţă către faţă şi-L aude pe Dumnezeu şi ne spune nouă ceea ce Dumnezeu îi spune, ca să ne transmită apoi nouă. Prorocii sunt cei care-L văd primii pe Dumnezeu, prorocii sunt cei care ni-L şi arată pe Dumnezeu, prorocii sunt cei care, pe pământ, fac lucrarea arhanghelilor şi îngerilor în cer. Dacă arhanghelii şi îngerii au rolul de a vesti voia lui Dumnezeu oamenilor, acelaşi lucru îl fac şi prorocii. Aşadar, un proroc este cel care uneşte dreptatea lui Dumnezeu cu dreptatea oamenilor, un proroc este cel care arată oamenilor voia lui Dumnezeu pentru ca aceştia, oamenii, să-şi unească voia lor cu voia Lui. Dacă noi înţelegem pe un proroc, atunci Îl înţelegem pe Dumnezeu. Dacă noi nu primim pe un proroc, nu Îl primim nici pe Dumnezeu. Dacă noi nu înţelegem un proroc, cum vom putea să-L înţelegem pe Dumnezeu?

Şi aţi auzit în Evanghelia de astăzi că Mântuitorul a atras atenţia asupra acestui lucru, asupra acestui obicei păcătos în neamul omenesc, şi anume de a nu primi pe un proroc. Căci, a spus El: Nu ştiţi că niciun proroc nu e primit în patria lui? În patria lui, un proroc nu este numit proroc. Cei din afară îl înţeleg şi îl primesc ca pe un proroc, dar cei ai lui, casnicii lui, nu-l primesc. Aşa încât, dacă vrem să-L înțelegem pe Dumnezeu, să-i primim pe cei care vorbesc în numele Lui. Să-i primim pe cei care-L văd pe Dumnezeu, pe cei care sunt proroci ai lui Dumnezeu. Nu-L vom înţelege pe Dumnezeu dacă nu-l vom înţelege pe Sfântul Ilie. Şi să încercăm puţin să desluşim viaţa lui pe pământ, astfel încât să putem măcar să începem să pătrundem cu mintea şi cu inima viaţa lui din cer, pentru ca, atunci când va veni, să fie cu adevărat primit, să nu se mai zică despre noi că noi nu primim pe proroci, că noi îi ucidem cu pietre pe prorocii lui Dumnezeu.

Sfântul Proroc Ilie a trăit într-o vreme în care închinarea la idoli ajunsese aproape generală. Nu mai era niciun om care să slujească şi să se închine Dumnezeului Celui adevărat, cel puţin aşa vedea Ilie. Vă aduceţi aminte, în cartea III Regi, pe Muntele Carmel, când i-a adunat pe toţi prorocii mincinoşi, pe toţi popii idoleşti, ca să arate poporului cine este adevăratul Dumnezeu: Dumnezeul la Care se închina Ilie sau dumnezeul la care se închinau ei, erau 450 de slujitori idoleşti ai lui Baal şi 400 ai lui Aşer. 850 de proroci mincinoşi. Şi aceştia erau doar popii idoleşti. Gândiţi-vă că aproape tot poporul se închina lui Baal sau lui Aşer, împreună şi în frunte cu, bineînţeles, împăratul Ahab. Aceştia, fiind conducătorii poporului, l-au rătăcit către închinarea la idoli.

Ce vreau să spun aici? Vreau să spun că închinarea la idoli este, de fapt, o înţepenire, o împietrire a inimilor şi a ochilor noştri în ceea ce ni se înfăţişează înaintea ochilor, în ceea ce este pământesc, în ceea ce ne cade sub simţuri, doar ceea ce vedem în faţă. Nu ne gândim deloc mai în adânc, nu vedem cu ochii duhovniceşti, ne-am orbit cu totul şi atunci nu vedem decât ceea ce este palpabil, ceea ce este în faţa ochilor noştri, în faţa noastră nu este decât un zid. Sfântul Proroc Ilie, când a văzut că poporul se depărtase cu totul de la închinarea la Dumnezeul Cel adevărat, a strigat la cer şi a poruncit, nu L-a rugat pe Dumnezeu, să închidă cerurile. Nu L-a rugat pe Dumnezeu, ci a poruncit cerului şi acesta s-a închis. Trei ani şi şase luni, spune Scriptura, cerul a fost ca de aramă. N-a mai fost ploaie, pământul s-a uscat. Oameni şi animale, mari şi mici, toţi mureau, neavând apă, neavând hrana cea de toate zilele, fiind lipsiţi de ceea ce ei căutau până atunci: doar cele care-i săturau trupeşte. Şi a devenit cerul, spune Scriptura, ca de aramă.

Nu ne aducem noi, oare, aminte de cuvântul avvei Pimen, care a zis că voia omului se face zid de aramă între el şi Dumnezeu şi, dacă continuă întru aceasta, se face piatră care bate împotrivă. Însă, dacă se va smeri, atunci va putea zice <Întru Dumnezeul meu voi trece zidul>. Voia omului se face zid de aramă între el şi Dumnezeu! La fel se făcuse şi cerul. E ca şi cum Ilie le-a spus oamenilor: <Voi nu înţelegeţi că, de fapt, asta faceţi?> Toţi îl consideră pe Ilie ca fiind foarte aspru: nu s-a gândit că or să moară oameni?, nu s-a gândit că, închizând cerul, or să moară şi copii şi animale? ce vină au?! Tocmai, că s-a gândit! El s-a gândit şi mai departe, pentru că aşa face un proroc, prorocul vede mai departe, prorocul vede până la Dumnezeu, prorocul nu-şi permite să pună nimic, să lase nimic între el şi Dumnezeu. Dar oamenii se abătuseră. Oamenii puseseră zid de aramă între ei şi Dumnezeu, oamenii nu mai vedeau decât în faţa paşilor lor. Doar să mănânce şi să bea, destrăbălare, ba până şi jertfe omeneşti aduceau. Îşi dădeau pe fiii lor, nu numai animalele, ci pe fiii lor îi dădeau jertfă acestor idoli mincinoşi, lui Baal şi Aşer. Şi ei se tăiau pe ei înşişi, ca să îmbuneze idolii. Ilie doar le-a arătat, le-a deschis ochii: Vedeţi că, dacă aşa veţi continua, asta se întâmplă! Voi vă plângeţi că nu aveţi ce mânca, dar ce înseamnă mâncarea aceasta faţă de o viaţă veşnică fără Dumnezeu? La ce bun să fii sătul şi liniştit, dacă inima ta e piatră? La ce bun o viaţă îndestulată care durează doar 2 minute? Cum spunea Sf. Ioan Gură de Aur: ce este viaţa asta faţă de viaţa veşnică? Este mai puţin decât durează un vis pentru viaţa noastră. Şi zice mai departe: oare cine ar vrea să-şi piardă viaţa întreagă de dragul unui singur vis frumos? Ilie i-a trezit din acest vis, i-a adus cu picioarele pe pământ, le-a arătat că în felul acesta nu-L vor vedea pe Dumnezeu, zidul de aramă deja era prea gros. Şi fără ca ei să se smerească nu vor fi putut trece acest zid. Repet cuvântul avvei Pimen: Iar dacă se va smeri, va putea zice în sine: <Cu Dumnezeul meu voi trece zidul>. Dar, până atunci, dacă continuu aşa, este piatră care bate împotrivă. Adică tu singur te răneşti, şi te răneşti dincolo de orice vindecare. Nu te poate vindeca nimeni dacă tu singur îţi faci rău. Nu te poate ierta nici Dumnezeu dacă tu îţi faci singur rău. Noi putem ierta pe cei care ne-au greşit nouă, dar cei care-şi greşesc singuri nu pot fi iertaţi de către ceilalţi, trebuie ei singuri să-şi revină şi să nu-şi mai facă rău, să se smerească şi să ceară ajutor de la Singurul Care poate să facă acest lucru, de la Dumnezeu. Dar, dacă noi nu vedem, zidul se îngroașă şi începe să ne lovească.

icoana de Ioan Popa

Cerul se făcuse de aramă şi Ilie a fost povăţuit de Dumnezeu ca unul care nu era în acelaşi gând cu ceilalţi oameni, a fost povăţuit de El la râul Cherit. Acolo a poruncit Dumnezeu unui corb să-l hrănească. De acum încoace a început şi o lucrare de învăţătură a lui Ilie. Dumnezeu nu ne învaţă numai pe noi prin prorocii Lui, Dumnezeu, învăţându-ne pe noi, îi învaţă şi pe ei, pe proroci. Avem noi o vorbă în popor care spune: Dumnezeu, când plouă, plouă şi în fântână.Dumnezeu, când revarsă harul Lui, îl revarsă şi asupra prorocilor Lui, şi asupra noastră, a celor neputincioşi şi orbi, aşa încât nu doar noi aveam de învăţat, ci şi Ilie avea de învățat. Şi Ilie, care era singur drept şi se vedea singur drept, era într-un fel, să spunem, împietrit; nu în sensul rău al cuvântului, ci de neînduplecat. Nu voia să deschidă cerul cu niciun chip. Şi atunci Dumnezeu a vrut să înmoaie puţin şi inima lui Ilie. De ce? Pentru că dacă el, prorocul, nu vedea lucrurile prin ochii Lui, ai lui Dumnezeu, atunci noi, ceilalţi, cum am fi putut vreodată? El, întâi, trebuia să vadă lucrurile aşa cum le vede Dumnezeu. Şi a început să i le arate treptat. L-a trimis, cum v-am zis, la acest râu, şi a trimis un corb să-l hrănească cu carne şi cu pâine. În primul rând, el era pustnic; el nici când era prunc nu mânca carne, spune istoria, ci tatăl său vedea îngeri cum veneau şi-l hrăneau cu flăcări. Dar, mai mult decât atât, era hrănit de un corb – corbul era socotit animal necurat, un animal neînduplecat şi care reprezenta dispreţul faţă de celelalte vieţuitoare. Corbul asta simboliza: neînduplecarea şi dispreţul. Şi nu putea să se hrănească poorocul lui Dumnezeu din gura unui animal necurat fără sa devină şi el necurat. Însă, pentru că Dumnezeu i-a poruncit să facă acest lucru, a trebuit să se smerească. Şi a primit hrană de la un animal socotit necurat.

Ne aducem aminte mai târziu şi de Sfantul Apostol Petru, care, la fel, Dumnezeu l-a îndrumat să nu mai socotească niciun animal necurat. Nu-I era lui Dumnezeu de animale să fie socotite curate sau necurate, însă, dacă nu-ţi apleci ochii asupra unui animal, crezi că-ţi vei apleca ochii asupra fratelui tău, cel pe care-l consideri că e în afara Legii? Pentru că, atenţie, cel care se ţine cu dinţii de Lege ajunge, până la urmă, să nu-l mai socotească pe cel care e în afara Legii om. De aceea aţi văzut şi aţi auzit atâtea fărădelegi făcute în numele Legii lui Dumnezeu: pentru că Legea, dacă te ţii aşa, în felul ăsta, de ea, nu te lasă să vezi dincolo de această lege. Cum spune Sf. Pavel, că legea dă putere păcatului, văzută aşa. Însă, dacă tu înţelegi că Dumnezeu este mai presus de această Lege şi că Legea a fost dată de Dumnezeu ca oamenii să se iubească, să se accepte, să se socoată fraţi între ei, pentru ca în sfârşit să-L socoată pe El Tată, atunci Legea nu va mai fi ceea ce a fost, ci va fi doar cuvântul lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. Ilie s-a smerit şi a făcut aşa, însă Dumnezeu a poruncit ca acest râu, Cherit, să sece. N-a mai avut nici el apă. A început încet-încet să sufere şi el cu ceilalţi oameni. Şi l-a trimis în Sarepta Sidonului. Acesta nu era un ţinut în care Dumnezeu era cinstit. Cei de acolo erau consideraţi păgâni de către iudei. Bineînţeles, acolo, aţi auzit şi în Evanghelie, şi în Apostolul care s-a citit astăzi, oamenii nu-l primeau. Oamenii lui nu-l primeau, un proroc nu este cinstit în patria lui. Şi acolo această văduvă s-a făcut o altă învăţătoare a lui Ilie şi a noastră. Pentru că, atunci când l-a văzut pe Ilie, l-a recunoscut că este proroc şi l-a respectat. Nu l-a iubit, l-a respectat, deşi nu era în credinţa ei. Dar, repet, l-a respectat. Şi Ilie i-a poruncit, ca un proroc ce era, să-i aducă pâine să mănânce. Şi ea i-a zis: Nu am pâine în casă, mai am un pumn de făină pe fundul unui vas şi ceva ulei la fundul unui alt vas. Din ele pot să mai fac o turtă, să mănânc eu şi copilul meu şi să murim. Atunci Ilie i-a poruncit iarăşi: Ba nu. Să-mi faci mie o turtă şi să mi-o dai să mănânc, căci viu este Domnul Dumnezeu, nu va lăsa să se împuţineze făina şi uleiul în casa ta. Văduva, mai departe, auzind şi acest cuvânt foarte poruncitor şi foarte sigur pe el – pentru că un proroc se cunoaşte şi din aceasta, anume că este foarte sigur pe ceea ce spune, un proroc, când spune ceva, toată celula din corpul tău este convinsă că este de la Dumnezeu, un proroc, când vorbeşte, gura lui Dumnezeu se deschide. Aşa încât femeia a fost pătrunsă şi de acest cuvânt al lui Ilie şi l-a ascultat. Şi, cu adevărat, nu s-a împuţinat făina şi nici uleiul.

Acum atrag atenţia asupra acestui termen: împuţinat. În Scriptură nu zice că s-au înmulţit. Spune că nu s-au împuţinat! Tot un pumn de făină a rămas şi tot o mână de ulei pe fundul unui vas a rămas, doar că nu s-au împuţinat! Pe mai departe, văduva avea cât să-şi facă o turtă, şi încă o turtă, şi încă o turtă. Puţin câte puţin. Dumnezeu aşa ne învaţă să ne îndestulăm: puţin câte puţin. Pas cu pas. N-a trebuit să dea făina pe dinafară şi uleiul la fel. A fost suficient să nu se împuţineze. Tot aşa şi credinţa noastră, este de ajuns să nu se împuţineze. Şi astăzi puţin, şi mâine încă puţin. Noi adăugăm nu la credinţa noastră, ci la iubirea noastră, la recunoştinţa faţă de Dumnezeu (…) şi atunci recunoştinţa creşte iubirea.

Revenind la această văduvă, după o vreme Dumnezeu a poruncit ca sufletul fiului ei să fie luat. Şi a murit fiul văduvei. Abia atunci foloseşte Scriptura în ceea ce-l priveşte pe Ilie cuvântul „tulburat”. Atunci s-a tulburat duhul lui Ilie, abia atunci. Abia atunci durerea l-a pătruns, l-a împuns în inimă. Şi l-a luat în braţe pe acest prunc şi l-a dus unde şedea el, în foişor, acelaşi foişor despre care vom auzi mai târziu la Cina Cea de Taină. Nu degeaba sunt folosite aceste cuvinte şi aceste locuri în Scriptură. Ilie nu degeaba este numit temei al prorocilor. Toate acestea au importanţa lor. Să citim cu atenţie! Şi l-a dus în foişor şi s-a rugat atunci lui Dumnezeu. Atunci cred că a fost momentul de maximă smerenie a lui Ilie. S-a văzut cu totul neputincios când a văzut că acest tânăr a murit fără să fie nevoie să moară. Şi Dumnezeu a ascultat de robul Său; a ascultat de data asta rugămintea robului Său, nu porunca lui. Când a închis cerul, Ilie a poruncit; acum s-a rugat. Şi L-a rugat pe Dumnezeu să întoarcă sufletul în acest copil şi l-a întors. Şi l-a luat viu şi l-a dat mamei sale, văduvei din Sarepta Sidonului. Şi atunci, această văduvă a dat şi lui Ilie şi nouă o învăţătură esenţială şi anume ce înseamnă să fii cu adevărat omul lui Dumnezeu. Când l-a văzut pe fiul ei mort, prima dată, a strigat la Ilie aşa: Ce-ai venit la mine, omule al lui Dumnezeu – auziţi, omule al lui Dumnezeu!, îl recunoştea ca fiind omul lui Dumnezeu – ca să-mi pomeneşti păcatele mele şi să-mi omori pe fiul meu? Adică: Tu ai venit să-mi scoţi la iveală păcatele mele ascunse şi să mă pedepseşti, omorând pe fiul meu! A fost o ceartă voalată: Tu eşti omul lui Dumnezeu şi asta faci? Ai venit să-mi pomeneşti păcatele? Mai târziu, un alt proroc, Ieremia, a zis, fiind el gura lui Dumnezeu: Iată, în zilele de pe urmă voi face un alt Legământ cu poporul Meu, nu scris pe table de piatră ca în Muntele Sinai, ci pe table de carne ale inimilor lor şi nimeni nu va mai zice către celălalt Cunoaşteţi pe Dumnezeu!, pentru că fiecare mă va cunoaşte în inima lui. Pentru că Eu le voi ierta păcatele şi nu voi mai pomeni fărădelegile lor! Auziţi! Ilie a fost temei şi lui Ieremia, când a zis: Atunci Mă va cunoaşte fiecare în inima lui, când va simţi că i-am iertat păcatele şi nu i-am pomenit fărădelegile. Ilie venise, în ochii văduvei, să-i pomenească fărădelegile şi s-o pedepsească. Însă, când şi-a văzut fiul înviat de acelaşi Ilie, a zis: Acum am cunoscut că tu eşti de la Dumnezeu! Auziţi, abia acum a cunoscut.

Prin aceasta se cunoaşte un părinte, prin aceasta se cunoaşte un proroc: prin aceea că-L arată pe Dumnezeu, Care iartă păcatele şi nu mai pomeneşte fărădelegile. Prin aceasta. Ilie, aflând aceasta, a putut de data asta să fie altfel către popor şi s-a dus pe muntele Carmel şi atunci a făcut acea minune cu jertfelnicul, însă, înainte de aceasta, i-a certat pe oameni: De ce şchiopătaţi voi de ambele picioare? Nu vedeţi decât în faţa ochilor voştri? Dacă numai de atât înţelegeţi, atunci haide să facem să vedem o minune pe limba voastră. Şi a poruncit să se adune pietre şi lemne să se facă altar şi aşa mai departe, după cum ştim. Şi după aceea, după ce au fost omorâţi toţi cei 850 de proroci mincinoşi, a poruncit Ilie să se deschidă cerul.

Acum, un lucru foarte interesant pe care îl sesizează Sf. Ioan Gură de Aur. El întreabă: Oare Dumnezeu, dacă tot încerca să înmoaie inima lui Ilie ca să-l determine să deschidă cerul, de ce n-a deschis El cerul, că doar El era Dumnezeu? De ce a aşteptat de la Ilie să poruncească un astfel de lucru? Şi răspunde Sf. Ioan Gurăde Aur: pentru că Dumnezeu n-a vrut să facă nimic fără de ucenicul Lui! Auziţi! Aşa legătură este între Dumnezeu şi ucenicul Lui! Dumnezeu n-a vrut să facă nimic fără Ilie. A aşteptat porunca de la Ilie. Stăpânul S-a smerit în faţa robului ca să-i dea acestuia din urmă pildă de smerenie.

Şi i-a mai dat încă o pildă de smerenie Dumnezeu, şi anume când l-a trimis la Ahab să-l certe, să-l mustre şi să-i prorocească – atenţie, să-i prorocească! – că, din cauza necredinţei lui, căci i-a zis lui Ilie: L-ai văzut pe Ahab? Nimeni, niciodată nu M-a supărat aşa ca el. Ahab ajunsese până la culmea răutăţii în zilele lui. Aşa că du-te şi spune-i că voi lua împărăţia din mâna lui şi câinii vor linge din sângele lui. S-a dus Ilie la Ahab şi i-a spus acest lucru. Ahab, când a auzit, el, care mai întâi fusese drept-credincios, dar, întors de soţia lui, Izabela, s-a închinat şi el la idoli, spune Scriptura că a început să se mâhnească. S-a mâhnit şi s-a amărât duhul lui când a auzit că Dumnezeu l-a certat în felul acesta şi umbla amărât şi necăjit pe străzile cetăţii, îmbrăcat în sac şi cu cenuşă în cap. Şi atunci l-a chemat Dumnezeu pe Ilie şi i-a zis: Ai văzut pe robul Meu, Ahab? – auziţi, acum era robul Meu, Ahab, nu mai era cel care M-a supărat cel mai mult dintre toţi oamenii – cum umblă mâhnit? De aceea, spune mai departe Dumnezeu, nu voi lua din mâna lui împărăţia, nu voi face cum am zis. Şi-a întors Dumnezeu prorocia, şi-a întors cuvântul. L-a întors nu înseamnă că l-a schimbat sau l-a anulat, ci că l-a făcut altfel: din rău l-a făcut mai bun. Cum l-a făcut mai bun? A primit pocăinţa lui Ahab. Însuşi Sf. Ioan Gură de Aur îl dă exemplu pe Ahab ca model de pocainţă. Şi Dumnezeu i-a primit pocăinţa şi a schimbat cuvântul Său astfel: într-adevăr, a luat împărăţia de la Ahab, dar nu din mâna lui, ci din mâna copiilor lui. Ahab într-adevăr a murit, însă a murit în carul de luptă, n-a murit ca un făcător de rele, ci ca un luptător, ca un adevărat conducător, fiind străpuns cu suliţele în carul său de luptă. Şi, într-adevăr, câinii au lins din sângele lui, dar asta pentru că acel car de luptă a fost dus să fie spălat şi acolo, sângele curgând de pe el, câinii venea şi-l lingeau. Ba mai ziceau şi că desfrânatele se vor spăla în sângele lui. Cum s-au spălat? În râul acela în care a fost spălat carul de sângele lui Ahab, mai în amonte, era o casă de fărădelegi în care locuiau desfrânatele. Şi ele se spălau mai la deal. Şi astfel, în mod indirect, desfrânatele s-au spălat în sângele lui Ahab. Dumnezeu nu-Şi anulează cuvântul. Dumnezeu nu distruge un rău. Dumnezeu îl schimbă în bine. Şi asta a fost ultima învăţătură pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Ilie.

Şi păreau că lucrurile s-au aşezat, însă oamenii, după o perioadă, iar au început să se întoarcă la fărădelegi. Fiindcă aşa este firea noastră omenească: suntem ca un burete. Atât timp cât apeşi pe el, stăm aşa. Cum ai luat presiunea de pe el, revenim la forma dinainte. Asta este firea noastră căzută şi aşa au făcut şi oamenii de pe vremea aceea. Ilie, când a văzut, s-a umplut de râvnă şi mai mare şi asprimea deja scăpăra în ochii lui. Spune Sf. Roman Melodul că atunci Dumnezeu l-a văzut pe Ilie că era gata să poruncească cerului să se închidă încă o dată şi poate pentru mai mult timp. Şi s-a temut şi pentru popor, dar s-a temut şi pentru Ilie. Şi i-a spus lui Ilie aşa: Ilie, eu înţeleg că nu poţi să stai în mijlocul unul astfel de popor păcatos. Înţeleg că vrei să-i pedepseşti pe oameni pentru că merită şi nu ştii cum să faci să-i trezeşti la adevăr. Ei, cărora le-ai arătat o dată cine este adevăratul Dumnezeu, acum s-au întors. Şi înţeleg că tu nu poţi să stai într-un astfel de popor. Dar să ştii că nu eşti singurul care a rămas pe acest pământ credincios Mie; mai am încă 5000 de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul în faţa lui Baal. Şi i-a spus aşa mai departe lui Ilie: Eu spun ca acum, de data asta, să facem altfel. Pentru că tu nu poţi să stai în mijlocul acestui popor, te voi lua lângă Mine, te voi lua în cer, lângă Mine. Iar la acest popor Mă voi coborî Eu şi voi muri pentru el.

De aceea a fost ridicat Ilie la cer, pentru ultima şi cea mai de preţ învăţătură, şi anume că dreptatea lui Dumnezeu are ca limită iubirea lui de oameni. Ilie urmează să vină înainte de cea de-a Doua Venire a lui Hristos. El va veni însoţit de Enoh, care şi el a fost ridicat la cer. Nu există printre proroci o figură, să spunem aşa, mai aspră decât a lui Ilie. Nu este, în acelaşi timp, printre proroci, o figură mai blândă ca Enoh. Aşa încât, înaintea venirii Sale, Dumnezeu va trimite dreptatea şi mila lui. Dreptatea – prin Ilie; mila – prin Enoh. Însă ce fel de dreptate va trimite Dumnezeu înaintea Lui? Să-l înţelegem pe Ilie, pentru că altfel nu-L înţelegem nici pe Dumnezeu. Nu este o dreptate după lege, ci este o dreptate din iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni. Cum spune Sf. Pavel, tot cuvânt prorocesc, luând temei de la Ilie: Oare voi nu ştiţi, spune el către Romani, că bunătatea lui Dumnezeu îndeamnă la pocăinţă? Ne îndeamnă la pocăinţă, nu să ne-o luăm în cap, cum spunem noi, cum spune la Deuteronom: şi a mâncat Iacov şi s-a îngrăşat şi s-a lăţit şi a zvârlit din picioare cel iubit. Nu aşa. Bunătatea lui Dumnezeu, îndelunga Lui răbdare trebuie să-ţi aducă aminte că El aşteaptă pocăinţa ta; El nu aşteaptă ca cerul să se transforme în aramă. Să ne gândim bine la ceea ce facem şi să înţelegem că dreptatea lui Dumnezeu are ca limită iubirea lui de oameni, însă şi bunătatea Lui aşteaptă pocăinţa noastră. Şi zice mai departe Sf. Pavel, după ce a spus că bunătatea lui Dumnezeu îndeamnă la pocăinţă, zice: Dar tu, cu inima ta nepocăită, îţi vei aduna urgie în ziua venirii lui Dumnezeu! Auziţi. Cel care nu se pocăieşte îşi adună urgie în ziua venirii lui Dumnezeu.

Cel care, însă, înţelege că asprimea este doar o metodă de a te vindeca de această încăpăţânare şi de această voie proprie bolnavă, acela este cel care l-a înţeles şi pe Ilie şi care, înţelegându-l pe el, înţelege toţi prorocii. Şi, înţelegând toţi prorocii, Îl poate primi şi pe Dumnezeu. Abia atunci ne vom putea comporta ca nişte copii, ca nişţe fii aşa cum vrea Dumnezeu. Pentru că Ilie – spune chiar Hristos – va veni să întoarcă inimile fiilor către părinţi şi pe cei neascultători la înţelepciunea sfinţilor. Ilie, când va veni, asta ar vrea să găsească: un popor pregătit. Că asta face prorocul care vine înaintea lui Dumnezeu: găteşte calea Domnului, făcând un popor pregătit pentru a-L primi pe Dumnezeu. Noi vom fi fii ai lui Dumnezeu cu inimile vindecate, cu inimile întoarse către părinţi, cunoscând jertfa lor si văzând dincolo de asprimea lor, iubirea lor faţă de noi dacă îl vom înţelege astfel pe Ilie. Şi, dacă vom face aşa, A Doua Venire a lui Hristos nu va mai fi numită ca urgia urgiilor. Acum, termenul „apocaliptic” a căpătat un sens foarte peiorativ. Când zici „apocaliptic”, zici mânia lui Dumnezeu, distrugere peste distrugere, dar creştinii din primele veacuri aşteptau venirea lui Hristos, se rugau la sfârşitul fiecărei Liturghii: Domnul este aproape, cei drepţi să se bucure, cei păcătoşi să se pocăiască! Aşa spuneau. Maranatha – adică „Vino, Doamne!” şi terminau cu aceleaşi cuvinte cu care se termină Apocalipsa, care, între noi fie vorba, şi păcat că e doar între noi această vorbă, Apocalipsă înseamnă „descoperire”, nu înseamnă sfârşit. Deci terminau creştinii primelor veacuri Liturghia cu aceste cuvinte cu care se termină Apocalipsa: Amin. Vino, Doamne Iisuse!

Doar un copil care-şi iubeşte părintele are îndrăzneală să iasă în faţă fără să se teamă că va fi certat că nu şi-a făcut lecţiile sau cine ştie ce prostie a făcut. Doar un copil. Poate să vi se pară ceva ciudat, însă vă zic: o fetiţă a fost întrebată ce crede ea că o să facă dacă Hristos o să vină în faţa ei. Până în 9 ani avea fetiţa. – Dacă ar veni acum Hristos? Hristos să vină la mine? – Da. – Dacă ar veni Hristos acum, la mine, în faţa mea, păi eu L-aş întreba aşa, L-aş ruga să mă ducă la mama Lui pentru că vreau să o întreb şi eu cum e să ai un copil Dumnezeu. Auziţi ce îndrăzneală avea acest copil. El nu cu Hristos voia să vorbească, ci cu mama Lui, pentru că voia s-o întrebe cum o fi să ai un copil aşa cuminte! Şi Dumnezeu şi copil!

Oare, când va veni Ilie a doua oară pe pământ, înaintea celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, va fi oare pe pământ vreo inimă de copil care să se ducă la el să-l întrebe: Ce-ai auzit tu şi ce-ai simţit tu cât ai stat acolo, lângă Tronul lui Dumnezeu, cât ai stat tu în cer ce ţi-a spus ţie Dumnezeu? Un creştin care are inimă de copil abia aşteaptă această venire, pentru că vrea să vadă în Ilie dragostea lui Dumnezeu. Vrea să vadă în Ilie siguranţa faptului că Dumnezeu nu ne-a părăsit. Că un proroc mai are şi această caracteristică extraordinară: el îţi aduce mireasma familiei, el, prin prezenţa lui, îţi aduce aminte că Dumnezeu îţi este Părinte. Prezenţa unui om care este văzător de Dumnezeu este, pentru tine, dovada vie că eşti fiul lui Dumnezeu şi că nu eşti orfan. Aşa trebuie să-l înţelegem pe Sfântul Proroc Ilie. Altminteri, nu-L vom putea vedea pe Dumnezeu.

Şi dacă acest sfânt care n-a adormit, este încă în viaţă, este pomenit cu atâta drag de oameni, de popor, chiar de poporul nostru – foarte mulţi dintre oameni dau numele Ilie copiilor lor, Ilie este foarte iubit în popor – şi dacă un astfel de sfânt este astfel cinsitit în Biserică, haideţi să nu-l mai cinstim doar cu buzele, haideţi să şi înţelegem ceea ce vorbeşte, pentru că el spune ceea ce vede el la Dumnezeu. Şi să ne întoarcem, dacă-l înţelegem, să ne întoarcem inimile noastre către părinţi, şi din neascultători ce suntem să ne facem înţelepţi ca sfinţii. Amin”.

(icoana de Mihai Coman)

Legaturi:

Predica Protos. IEREMIA de la Putna, la pomenirea SFÂNTULUI PROROC ILIE: “Întâlnirea cu un proroc nu este ușoară pentru noi” (VIDEO, TEXT). Nevoia de cuvant profetic, trezitor, in zilele noastre de cadere adanca. Pilda si mesajul prorocesc al SFANTULUI GAVRIIL GEORGIANUL pentru vremurile din urma

PREDICA LA SFANTUL ILIE a Arhim. Dumitru Cobzaru (VIDEO): “Niciun prooroc nu este bine primit in patria lui pana astazi. Chiar preotii, din pacate, cautam sa fim pe placul oamenilor si propovaduim o credinta relaxata”

SFANTUL PROOROC ILIE SI LUMEA NOASTRA IDOLATRA. Ce ne-ar spune astazi Sfantul de foc care va reveni in vremea Antihristului? DRUMUL DE LA DREPTATE LA MILA

“Să nu credem că putem alerga după căpătuire în această lume, dar să fim bine și cu Dumnezeu, că putem fi puțin ortodocși, dar și puțin sincretiști” – CHEMAREA PS MACARIE LA CURAJ, FERMITATE, SMERENIE ȘI MILĂ: ”Nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci, mai degrabă, osândiți-le pe față” (VIDEO, TEXT)

CE NE INVATA SFANTUL PROOROC ILIE? – Predici ale Parintilor Nichifor si Hrisostom: “FARA DREAPTA CREDINTA, SCHIOPATAM DE AMANDOUA PICIOARELE… Sufletele noastre, daca nu se adapa din apa Duhului Sfant, se prapadesc si emana moarte. NU-I DE AJUNS SA CREDEM CA EXISTA O FORTA!”

Despre EPOCA LUI ANTIHRIST si REVENIREA PROROCULUI ILIE, CA “al doilea inaintemergator al venirii lui Hristos”. ILIE SI ENOH – PROOROCII DINAINTE SFARSITULUI LUMII

ORI LA BAAL, cu religia corectitudinii politice, ORI LA… DUMNEZEU/ Cum ne intalnim cu Sfantul Ilie? Cum ii asteptam intoarcerea pe pamant?/ DE CE INJURI DE CELE SFINTE?/ Pilda caintei lui Ahab care a intors mânia lui Dumnezeu

SFANTUL PROROC ILIE si SLABANOGUL VINDECAT SI IERTAT. Predici, talcuiri si meditatii duhovnicesti (si VIDEO, AUDIO): “Iisus nu doreste sa impresioneze, El doreste sa ne schimbe”

SFANTUL PROOROC ILIE – BICIUITORUL FATARNICIEI

SFANTUL ILIE – a sta in fata lui Dumnezeu

DUMNEZEUL CEL VIU DESCOPERIT LUI ILIE: “Nu in cutremur, ci in vant subtire”

SAREPTA SIDONULUI – “adresa” credinciosului adevarat

SFANTUL PROOROC ILIE. Parintele Ioan Buliga despre ereziile reincarnarii si ecumenismului

 

***

“NE-AR TREBUI UN PROOROC?”– Căderea de neoprit a poporului și povestea lui ABEL, monahul-profet

ACTUALITATEA SFANTULUI PROOROC IEZECHIEL. Este despre noi…

PARINTELE ARSENIE BOCA – ICONOMII TAINELOR (1)

PARINTELE AMFILOHIE la Sophia (audio, video): “Tara are nevoie de oameni care sa se pocaiasca cu adevarat. POCAINTA ESTE DE TEMUT DEMONILOR!”

Predici (audio si text) ale Pr. Ciprian Negreanu la DUMINICA TUTUROR SFINTILOR. Ce sau cine sunt SFINTII, de fapt? Ce MARTURISIRE se cere oricarui crestin in fata oamenilor si impotriva duhului lumii?

INTALNIREA CU HRISTOS: “Ca să tămăduiască rănile femeii samarinence, Domnul Se smereşte pe Sine înaintea ei…” – Parintele Zaharia despre LUCRAREA PLINA DE DELICATETE SI SMERENIE A LUI DUMNEZEU cu care cauta sa ne imbie sa dorim, sa primim si sa putem pastra APA CEA VIE A DUHULUI


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Hrisostom de la Putna, Sfantul Prooroc Ilie, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate