BUNUL DUHOVNIC IACHINT, NEODIHNITUL ODIHNITOR DE INIMI, staretul de Pateric si “strajerul” Manastirii Putna in vremuri de restriste. MARTURII CALDE DE UCENICI (II): “Nu-mi tihnea sa ma odihnesc. Ma mustra constiinta. Cum sa-i las singuri pe toti acestia care au atatea nevoi?…”

11-09-2015 Sublinieri

PIachint26

Ştia ca, inainte de rezolvarea in sine a unei probleme, mai important pentru cel ce si-o deserta era sa fie ascultat. Parintele, prin vasta sa traire si experienta duhovniceasca, stia ca multi veneau la dansul ca la un ultim refugiu. Era un urmas si al marelui Daniil Sihastru, la care venea pentru sfat insusi Domnul tarii. Un om care nu te asculta nici nu te poate intelege. Parintele era un bun ascultator pentru toti. Tocmai de aceea era atat de iubit: el stia sa inteleaga, pentru ca stia sa asculte”.

***

*

Vedeti si:

***

PIachint64

“Bunul meu duhovnic”

L-am cunoscut pe Parintele Iachint cand am venit la Manastirea Putna, in anul 1983. Veneam de la Manastirea Sihastria. La Putna incepusera lucrarile la Casa Domneasca. Parintele Iachint era mereu pe drumuri si impovarat de griji. Cand venea acasa, il asteptau crestinii si cei din obste pentru spovedanie.

In discutiile pe care le-am avut cu Parintele, mi-a povestit si unele intamplari din viata sfintiei sale.

Dupa ce si-a terminat scoala, a vrut sa mearga la manastire. S-a dus la parintele Cleopa si acesta i-a spus:

“Frate Ioane, nu-i timpul. Trebuie sa mergi mai intai in armata!

A plecat deci in armata, iar cei de acolo, vazandu-l mai ager la minte si foarte descurcaret l-au trimis la scoala de piloti de aviatie. A terminat stagiul militar si a ramas in continuare la scoala, dar nu mult, pentru ca, avand o situatie materiala mai buna, a fost dat afara. Referitor la aceasta, imi spunea:

M-am intristat cand m-au trimis la scoala de piloti, dar nu puteam refuza, pentru ca era in perioada de dupa razboi si era nevoie de militari. Era si aceea o ascultare. Cand m-au dat afara, am spus: Iata, Dumnezeu imi implineste dorinta de a ma duce la manastire“.

Atunci a plecat la parintele Cleopa, care l-a primit la Manastirea Sihastria.

PIachint44Dupa numai cativa ani, impreuna cu parintele Cleopa si alti parinti, au plecat la Manastirea Slatina pentru doi ani. Apoi, un an si jumatate a fost ucenic al parintelui Sofian Boghiu, perioada in care au pictat Manastirea Negru de la Campulung-Muscel.

In vremea aceea, regimul comunist avea in plan sa faca la Manastirea Putna crescatorie de porci. Atunci, parintele Cleopa a venit cu cativa parinti de la Slatina, printre care si Parintele Iachint, ca sa intareasca obstea Putnei.

In anul 1959 a inceput prigoana comunista impotriva Bisericii, prin Decretul 410, si foarte multi monahi si monahii au fost alungati din manastiri. Parintele Iachint a scapat, fiind absolvent de seminar. A fost hirotonit preot si duhovnic, devenind apoi staret al Manastirii Putna, cand parintele Gherasim Cocosel a fost numit episcop la Arad.

Avea mare raspundere ca staret si duhovnic. In vremea aceea, prin 1983, erau putini tineri la manastire, desi parintele ii primea pe toti cei care veneau. Nu-i alegea, spunand:

Lasa, ca se aleg ei; se aleg singuri. Pe cel care nu face cele ale locului nu-l tine locul”.

De multe ori, cand cineva din obste avea vreo incercare, Parintele il trimitea la icoana Maicii Domnului si-i zicea:

Du-te la Maica Domnului si fa cateva metanii, si vei vedea singur schimbarea“.

PIachint33Ştia totdeauna sa imbine duhovnicia cu staretia. Ne plangeam cateodata, fiind putini si ascultarile multe, ca nu ne putem implini pravila si canonul. Atunci ne spunea:

“Multumiti lui Dumnezeu ca sunteti in manastire. Bucurati-va ca ceea ce faceti spre slava lui Dumnezeu faceti. In acelasi timp, ganditi-va la fratii vostri, la prietenii vostri care slujesc in lume si care au destule necazuri. Oare nu-i de-ajuns ca v-a adus Maica Domnului in manastire, ca sa slujiti aici? Dar sa nu va bucurati numai pentru aceasta, ci sa va straduiti, atat cat va ajuta puterile, si sa faceti ceva si din pravila, si din canon. Iar dupa aceea, faceti cruce pe asternut si spuneti: «Doamne, vezi neputintele mele, vezi slabiciunile mele. Al tau sunt; mantuieste-ma cum stii!»”.

Asa ne mangaia Parintele.

Cand unul dintre noi gresea ii spunea:

“Canonul cel mai mare pe care ti-l dau este sa te gandesti ca L-ai suparat pe Dumnezeu. Osteneste-te sa nu-L mai superi si sa nu mai gresesti”.

Nu voi uita niciodata acest cuvant al Parintelui Iachint:

Ascultarea este sfanta! Daca vei face ascultare cu dragoste, ascultarea nu te va lasa niciodata, pentru ca merge la Dumnezeu inaintea rugaciunii”.

Ii raman recunoscator Parintelui pentru acest cuvant, pentru ca m-a povatuit si, atat cat mi-a fost cu putinta, dupa slabele mele puteri, m-am straduit sa fac ascultare cu dragoste.

Parintele Iachint era foarte sporit in rugaciune, iar rugaciunea lui avea putere multa. Oamenii care veneau la el, de multe ori nu apucau sa-si spuna durerea si necazul; le punea mana pe cap, ii binecuvanta, se ruga pentru ei, ii incuraja, le facea semnul sfintei cruci pe cap si ii saruta pe frunte. In scurt timp, acestia simteau puterea rugaciunilor Parintelui.

Sunt convins ca Parintele Iachint avea Rugaciunea lui Iisus. La spovedanie ne intreba:

Esti certat cu cineva? Te-a mahnit, te-a tulburat cineva? Cum stai cu rugaciunea? Faci ascultare cu dragoste? Spui Rugaciunea lui Iisus?

De multe ori ne spunea un cuvant de invatatura despre rugaciune. Ne amintea despre Sfantul Chiril, Patriarhul Ierusalimului, care, in scaunul patriarhal fiind si traind in mijlocul lumii, avea darul rugaciunii. Acesta era pastorul a peste 40 de mitropoliti si episcopi si a 365 de manastiri care erau in Palestina.

PIachint24Mai spunea Parintele:

De calatoresti, de esti in ascultare, de esti la masa, de vrei sa te odihnesti, sa nu incetezi cu Rugaciunea lui Iisus. Este cea mai puternica rugaciune, este singura care-l ajuta pe calugar, si de cele mai multe ori el isi implineste pravila si randuiala facandu-si ascultarea cu aceasta rugaciune“.

Dupa ce ne dezlega pe fiecare, Parintele ne spunea:

Frate, iti pare rau ca L-ai suparat pe Dumnezeu? Iti pare rau ca l-ai intristat pe aproapele? Lupta-te. Asta ti-e ascultarea, asta ti-e canonul: nu mai gresi, nu-L mai supara pe Dumnezeu, nu mai supara pe aproapele. Pe cat iti este cu putinta, sa fii in pace cu toata lumea!

Şi lucrul pe care-l vedeam la Parintele Iachint era ca intr-adevar era in pace cu toata lumea.

Lupta-te dupa putere si roaga-te neincetat!

Ne spunea ca ascultarea fara rugaciune este argatie, iar rugaciunea impletita cu ascultarea este liturghie.

Tot la spovedanie ne intreba:

Frate, mai ai timp sa citesti cate ceva? Lupta-te ca inainte de culcare sa citesti macar un verset“.

Cel mai mult recomanda sa citim din Noul Testament si din Vietile Sfintilor. Ne sfatuia sa nu pierdem timpul liber fara folos.

Plecam de la scaunul de spovedanie mangaiati si intariti, incurajati si inarmati cu mai multa putere in lupta cu ispitele.

Era smerit, rugator, tacut si rabdator cu toata lumea. Nu l-am vazut niciodata tulburat sau sa certe pe cineva cu manie sau razbunare. Odata, cand i-am reprosat ca mi-a dat canon greu, l-am lasat intristat. Pentru ca ascultarea nu ma depasea, m-am intors si i-am cerut iertare si canon. Parintele mi-a raspuns:

PIachint32Parinte, un staret trebuie sa fie inarmat cu atata rabdare, incat si daca toata obstea s-ar tulbura, el trebuie sa aiba puterea de a-i linisti pe toti, fiind constient ca nu este altceva decat razboiul celui rau”.

Atat de multa rabdare avea. Cred ca rabdarea aceasta nu-i apartinea Parintelui, ci era un mare dar de la Dumnezeu.

Niciodata nu-l vedeai tulburat. Ţinea cuvant de folos si la trapeza, si credinciosilor. Dupa ce citea molitfa pentru spovedanie, tinea un cuvant de folos prin care trezea constiinta oamenilor. Spuneau unii credinciosi ca, atunci cand din rusine sau din alta pricina nu marturiseau unele pacate, Parintele, cu multa rabdare, dupa ce ii asculta, ii intreba:

Nu cumva ai gresit facand si cutare pacat? Nu cumva ai suparat pe fratele cutare? Nu cumva ai gresit fata de copii si i-ai nedreptatit?

Cel care ajungea in fata Parintelui Iachint nu putea sa-si mai tainuiasca pacatele.

Adeseori spunea:

Sa nu apuna soarele peste mania voastra. Pe cat va este cu putinta, sa fiti in pace cu toata lumea – cu vecinul, cu fratele, cu sora. Tata sau mama fiind, saruta-ti copilul inainte de culcare, chiar daca el ti-a gresit si nu ti-a cerut iertare. Nu-l lasa sa ramana mahnit!

Parintele Iachint avea o evlavie deosebita pentru Maica Domnului. Atat de mult o iubea, incat ori de cate ori vorbea despre ea, siroaie de lacrimi ii curgeau din ochi si i se impleteau in barba. De multe ori spunea:

“Ştiu ca Iisus Hristos, Caruia I-am fagaduit viata noastra, este Fiu al lui Dumnezeu, dar stiu ca Maica Domnului nu inceteaza a mijloci pentru noi!

PIachint37Obisnuia sa-l pomeneasca pe voievodul Ştefan in toate rugaciunile si-l numea sfant, desi nu era canonizat inca. Spunea ca domnitorul ar fi putut sa plateasca tribut la turci pentru linistea de la Curte si pentru pacea din tara, dar n-a voit ca tinerii nostri sa fie luati robi, sa fie facuti ieniceri si sa lupte impotriva fratilor lor sau ca fetele si surorile noastre sa fie duse in haremuri. Voievodul Ştefan cel Mare este sfant pentru bisericile si manastirile pe care le-a ridicat, pe care le-a impodobit cu odoare, carora le-a daruit pamanturi, paduri si podgorii.

Va spun cu durere si cu lacrimi, imi lipseste mult Parintele Iachint, si de la moartea lui nu mi-am mai gasit un duhovnic pe masura. Mangaia, alina, curata ranile si apoi punea medicamentul potrivit. Simteai uneori o intepatura si o durere, dar era scurta, pentru ca mangaierea lui era grabnica si binefacatoare.

Mai avea un cuvant Parintele staret:

Atunci cand n-ai cui sa ceri cuvant de invatatura, cand simti ca trebuie sa te marturisesti si nu ai la cine, fa-ti o scurta rugaciune si intreaba-L pe Dumnezeu: «Doamne, oare este placut inaintea Ta ceea ce vreau sa fac eu acum?», si imediat vei afla voia Lui, pentru ca Dumnezeu nu-l va lasa sa cada in ispita pe cel care porneste la drum cu rugaciune“.

Pentru mine, Parintele Iachint este un parinte sfant, este un ales al lui Dumnezeu, si nu ma indoiesc ca se afla in randul sfintilor.

Pe cei care l-au cunoscut si au trait in preajma Parintelui Iachint ii rog sa nu inceteze, atat cat le sta in putinta, sa propovaduiasca, sa spuna mai departe sfaturile si invataturile Parintelui si sa le implineasca, sa devina pilde vii pentru cei tineri.

Ierihon, iulie 2000

Parintele Iachint al Putnei

PIachint1Este greu a vorbi despre acest calugar, adevarat ostas al Bisericii lui Hristos si vrednic strajer al Manastirii Putna a lui Ştefan cel Mare si Sfant. Poate tocmai de aceea nu intamplator I-a urmat lui Hristos si a ramas credincios acestui sfant lacas de cand a venit in el (21 mai 1956) si pana s-a mutat la Domnul, implinind in sine cuvinte asemanatoare celor cuprinse in troparul celui pe care l-a vegheat patruzeci de ani; pe de o parte flacara nestinsa a credintei, pe de alta parte lumina candelei de la Putna, ce nu s-a stins niciodata.

Nu pot sa nu fiu emotionat asternand acum aceste cuvinte despre cel ce-mi era cel mai apropiat dintre cei vii. Desigur, sunt destui cei ce stiu ca am fost unul dintre apropiatii preacuviosiei sale, dar putini stiu – sau poate nimeni nu stie – ca am ramas totusi un fiu duhovnicesc nevred­nic fata de un asemenea parinte. Pentru ca un asemenea om se indentificase cu Putna – lacas de pastrare a comorilor de credinta strabuna si, in acelasi timp, comoara de istorie vie. In ultimul deceniu mai ales, daca ziceai Putna, ziceai Iachint, daca rosteai Iachint, se subintelegea Putna… Tocmai de aceea am zis Iachint al Putnei, si nu Iachint de la Putna.

Nu sunt deloc convins ca si-ar da binecuvantarea pentru o asemenea “dare pe fata” a nevointelor si meritelor sale. Apoi, daca ar mai fi printre noi, parca l-as auzi spunand:

Cum primti voi slava unii de la altii si slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o cautati? (Ioan 5, 44).

Pe urma, la insistente, l-as simti cum incepe sa refuze pe un toc ceva mai aspru, dar mai apoi, ca sa nu supere pe nimeni, si-ar taia voia si ar ceda. Dar, punand inainte cuvantul ingerului Rafail catre Tobie:

Frumos lucru este sa tinem ascunsa taina unui imparat, insa ca sa dam la iveala faptele cele mari ale lui Dumnezeu este lucru maret (Tobit 12, 7),

am avea un temei scripturistic pentru acest buchet de amintiri despre cuvintele si faptele Parintelui Iachint al Putnei, temei la care Parintele Iachint, cu toata modestia sa, nu s-ar mai putea impotrivi, intrucat toata viata si faptele preacuviosiei sale au fost inchinate slavei lui Dumnezeu si slujirii altarului Sfintei Manastiri Putna a lui Ştefan cel Mare si Sfant -Voievodul crestinatatii.

PIachint54Spun acestea tocmai avand in sufletul meu convingerea ca acest calugar i-a urmat lui Hristos intru smerenia sa, pe care a luat-o cu sine dincolo, ca pe cea mai mare comoara pe care a dobandit-o in vremelnicia trecerii sale pe pamantul acesta…

Totusi, pentru ca vrednic este sa-l pomenim intru toate cele ce ne-a indemnat cu sfatul sau cu exemplul personal, voi zice:

Binecuvinteaza, Parinte Iachint, pentru a asterne cate ceva din cele pe care mi le-amintesc cu privire la sfintia ta”.

L-am cunoscut chiar de cand a venit la Putna. Un calugaras inalt, slab, cu barba roscata, aprinsa si stufoasa. In ciuda tineretii lui, te impresiona cu o verticalitate interioara ascunsa sub haina smereniei. Era atat de smerit incat era greu sa realizezi daca era o virtute dobandita sau era deja un dar innascut. Constientiza acest dar si-l cultiva, insa in acelasi timp avea convingerea ca n-are destula smerenie.

Deseori il auzeam spunand, mai ales in momentele in care nu afla ascultare, in special de la cei datori sa-l asculte:

Dumnezeu va vedea smerenia mea…”

Cu toate acestea, nu o data l-am auzit spunand:

Acela ar fi mai vrednic decat mine sa conduca manastirea…”

Smerenia sa mergea atat de departe, incat uneori imi spunea lucruri care nu se spun decat sub epitrahil, desi eu nu eram decat un simplu mirean. Apoi adauga:

Daca vezi la mine si alte scapari, sa nu te smintesti“.

Aceste marturisiri ma apasau, chiar daca eram un vechi si apropiat prieten. Pentru mine erau ca o povara. Cum sa se spovedeasca la mine un staret? Şi inca nu staretul unei manastiri oarecare, ci staretul Putnei!

Odata, a fost invitat la masa de catre un ierarh. La masa acestuia s-a servit si carne. Desi ierarhul cunostea canonul Parintelui, i-a cerut sa faca ascultare si sa manance din tot ce se serveste la masa. Şi Parintele s-a smerit si a facut ascultare, desi cel care-i ceruse aceasta fusese candva fiul sau duhovnicesc. Vazand aceasta, s-a smerit si ierarhul, spunand:

Iata ca si azi ma invata cu exemplul ascultarii“.

PIachint13Cuvantul cel mai frecvent pe care il rostea era:

“Mila lui Dumnezeu”.

Eternitatea fiintei umane era pentru sfintia sa nu un simplu concept abstract, o tema de dezbatere filozofica. Era chiar mai mult decat o credinta. Era o constientizare a rostului existentei umane, existenta ce-si are aici doar un inceput. Tocmai de aceea, realizand slabiciunea umana, se referea atat de des la mila lui Dumnezeu. Spre sfarsit, cuvantul acesta era tot mai des rostit. Nadajduiesc ca astazi bunul nostru Parinte Iachint se bucura in slava milei divine pe care a tot pomenit-o.

Şi cum sa nu se bucure, cand adeseori spunea, mai ales cand era vorba de pomelnicele celor vii si ale celor morti, sau cand era intrebat cu privire la locul unde se aprind lumanari pentru vii si unde pentru morti:

La Dumnezeu toti sunt vii. Numai noi, oamenii, facem aceasta impartire“.

Parintele Iachint iubea deopotriva pe toti, chiar si pe cei care-l necajeau, si nu putini au fost acestia, mai ales in anii totalitarismului.

Cat priveste raporturile cu mai-marii zilei, se impusese prin propria sa personalitate si acestia, in ciuda ateismului lor, il respectau in asemenea masura, incat sta marturie chiar Casa Domneasca ridicata in acele vremuri atat de intunecate. A avut, cum s-ar spune, acea diplomatie calugareasca atat de caracteristica in istoria Bisericii noastre din trecut. A stiut sa respecte stapanirea ingaduita de Dumnezeu nu din teama sau din oportunism, ci pentru a nu-si trada haina si demnitatea de ostas al lui Hristos.

In acest sens, voi aminti vizita la Putna a lui Ceausescu. Parintele Iachint si-a facut ca de obicei datoria de ghid. Cum sa vorbesti despre cetatile lui Ştefan situate pe Nistru unui conducator comunist? Cum sa vorbesti comandatului suprem al armatei, ateu, de cel ce nu pleca la razboi pana nu citea toata Psaltirea, neridicandu-se din genunchi, si pana nu-si impartasea toata oastea? Despre cel care, dupa fiecare razboi, ridica o manastire? Cum sa vorbesti de legaturile lui cu Athosul? Cum sa vorbesti despre cel ce fusese supranumit Atletul Crestinatatii?… Dar ghidul isi desfasura pledoaria netinand seama de vizitatorii “mai speciali” pe care-i avea in fata. Ceausescu l-a ascultat atent, dupa care l-a intrebat:

“Şi asa spui la toata lumea?”

Parintele Iachint, chiar daca era constient de misiunea dificila pe care o avusese, stiind ca este ostasul lui Hristos si strajerul lui Ştefan, i-a raspuns calm, dezinvolt si fara nici o urma de teama:

“Bineinteles!”

Toata suita astepta incordata sa vada ce reactie va avea Ceausescu. Spre uimirea tuturor celor de fata, a rostit tot atat de simplu:

Asa sa spui, pentru ca prea a fost mistificata istoria acestui popor!”

Cat priveste momentele dramatice din decembrie 1989 si mai ales modul in care a murit dictatorul, Parintele Iachint a comentat:

Cat de cumplite trebuie sa fie clipele dinaintea mortii cand vezi ca nimeni nu te mai iubeste!…

PIachint17Oameni cu functii mari in partid sau directori de institutii veneau si-i cereau sfat, cum sa rezolve dificilele probleme pe care le aveau din pricina doctrinei, care nu era in concordanta cu convingerile lor intime. Parintele Iachint ii mangaia si-i sfatuia sa nu dispere si sa tina legatura cu Dumnezeu, care ii va lumina ce sa faca. Pe cati dintre acestia nu i-a cununat religios sau nu le-a botezat copiii in ascuns!

Erau multi credinciosi care veneau exclusiv pentru hrana duhovniceasca a Putnei. Acestora Parintele le daruia nu numai hrana pentru care venisera, ci si hrana trupeasca. Ospitalitatea Parintelui era bine cunoscuta. Primul cuvant, chiar inainte de cazare, era:

Treceti pe la trapeza si gustati ceva“.

In alte situatii, in care credinciosii ramaneau doua-trei zile, Parintele-mi spunea:

Condu-i fratia ta la masa, ca la inceput astfel de oameni se jeneaza sa dea buzna in sala de mese”.

Cunosteam si un localnic din Bodarlau care avea mare evlavie la Parintele Iachint, caruia ii aducea mereu cate o traista de bureti. Intr-o buna zi, acesta i-a pus Parintelui o intrebare:

Parinte, ce fel de om a fost acest Ştefan al Moldovei, de vine atata omenire si de peste hotare la mormantul lui?

Aceasta se intampla cu cativa ani buni inainte de canonizare. Pe vremea aceea veneau zilnic mai multe autocare cu turisti, romani sau straini, si aproape saptamanal cate un ambasador sau alt demnitar cu rang mai inalt. Parintele a zambit, dar nu mai tin minte ce i-a raspuns, in schimb, imi amintesc ca, de cate ori ma duceam sa-l vizitez in Bodarlau, imi spunea sa trec pe la beci si sa-i spun fratelui sa-mi dea o sticla de vin si sa i-o duc lui nea cutare. Peste ani aveam sa aflu ca Parintele nu facea acest gest atat ca sa-l recompenseze pentru osteneala lui de a-i aduce bureti, cat pentru intrebarea pe care i-o pusese:

Acest prieten al nostru este el insusi un om deosebit daca, in simplitatea lui, a putut sa-si dea seama ca mormantul lui Ştefan nu-i un mormant oarecare!…

Grija pe care avut-o pentru manastire si pentru obste, a culminat, dupa parerea mea, cu momentul in carePIachint66 s-a retras din staretie. In ultima perioada era din ce in ce mai bolnav. Eforturile supraomenesti si prea putinul ajutor pe care l-a avut la conducerea unei manastiri atat de grele nu-i mai permiteau sa o conduca asa cum ar fi dorit. Punandu-se deci, in consiliu, problema alegerii unui urmas la staretie, Parintele s-a dus sa-l caute pe cel desemnat [parintele Melchisedec Velnic – n.n.]. Abia intr-un tarziu l-a aflat chiar in altar. Parca-l vad si acum pe Parintele Iachint povestindu-mi cat s-a bucurat ca l-a gasit pe acela in genunchi, cu lacrimi in ochi, dovada a constientizarii grelei ascultari ce ii va reveni. Pentru sfintia sa, acesta era un semn ca-i poate incredinta linistit carma staretiei.

Avea o totala desconsiderare pentru distinctii care i se acordau de catre autoritati cu diverse prilejuri. Mergea pana acolo incat dezaproba ca in timpul ecteniilor mari sa-i fie numit noul titlu de arhimandrit, cu care fusese hirotesit de curand. Dupa mai multe confruntari cu clericii, un diacon mai curajos a indraznit sa-i spuna:

Preacuvioase, nu va suparati, dar smerenia preacuviosiei voastre este una, si tipicul e alta. Noi trebuie sa respectam tipicul. Blagosloviti si ma iertati!

Parintele a spus atunci:

Nici cuvioase si cu atat mai putin preacuvioase, ci parinte pur si simplu“.

Era omul care nu supara pe nimeni. Asculta in aceeasi masura o biata crestina varstnica, un om de vaza sau un cleric. Avea acea subtirime si intelegere duhovniceasca si psihologica.

PIachint3Ştia ca, inainte de rezolvarea in sine a unei probleme, mai important pentru cel ce si-o deserta era sa fie ascultat. Parintele, prin vasta sa traire si experienta duhovniceasca, stia ca multi veneau la dansul ca la un ultim refugiu. Era un urmas si al marelui Daniil Sihastru, la care venea pentru sfat insusi Domnul tarii.

Un om care nu te asculta nici nu te poate intelege. Parintele era un bun ascultator pentru toti. Tocmai de aceea era atat de iubit: el stia sa inteleaga, pentru ca stia sa asculte. Şi pentru ca intelegea, participa si la necazul omului si-l ajuta nu numai cu cuvantul, cu rugaciunea, ci si material, pentru nevoile lui. Cuvantul sau era intotdeauna de o inalta intensitate spirituala, adeverind prin aceasta spusa ca

fiecare om pune in cuvantul sau ceva din fiinta sa“.

In acest sens mi-amintesc ca in chilia sfintiei sale era un colt in care se depuneau toate darurile pe care le aduceau credinciosii care-l cercetau, colt care niciodata nu se umplea. Parintele le impartea celor care veneau si erau in nevoi. Dar nu era numai un simplu administrator al acestor danii, ci mai ajuta si cu bani; insa nu din banii care erau destinati manastirii, ci din salariul sau (ulterior, pensia).

Revenind insa la cei ce-l cautau, desigur, printre acestia se mai aflau si vorbitori de profesie, cronofagi, adica mancatori de timp. Pe acestia, dupa ce ii rabda o data, de doua ori, incerca sa-i evite cu blandete, fara sa-i bruscheze, sau se scuza pentru multele probleme pe care le ridica staretia.

In orice caz, pot da marturie ca, in cei 43 de ani incheiati cat l-am cunoscut, nu l-am auzit niciodata ridicand vocea la cineva, chiar daca uneori l-am auzit certandu-i pe unii frati din obste. In situatii mai critice, il auzeam umilindu-se astfel:

“Pentru pacatele mele mi l-a trimis Dumnezeu pe acesta”.

Dupa un timp, cand reveneam, nu-l mai gaseam pe acela in manastire. Intrebandu-l pe Parintele, imi spunea in taina:

“Pe cei ce nu fac ale locului nu-i tine locul!…”

Intr-un an, in ajunul hramului, sotia prietenului din Bodarlau, o femeie intre doua varste, inca in puteri, a venit la Parintele ca sa-i ceara adresa unui medic specialist din Cluj. Intentiona ca dupa hram sa plece sa se interneze acolo pentru niste analize si un control mai riguros. Parintele i-a dat adresa, dar dupa ce a plecat mi-a spus: “Nu cred ca mai are mult”. Atat. In ianuarie urmator, femeia a murit…

Şi chiar daca nu supara pe nimeni, totusi tinea sa i se respecte vointa. Odata erau cativa credinciosi si credin­cioase in chilia sfintiei sale, iar unul dintre cei prezenti, avand un aparat, a facut cateva fotografii. Tocmai atunci au aparut alte doua credincioase care au vrut si ele sa se fotografieze cu Parintele. Parintele insa a refuzat. Una din ele a insistat, dar Parintele a staruit in refuz. Pentru ca situatia devenise foarte delicata, Parintele a cedat. Numai ca, atunci cand sa declanseze, aparatul s-a defectat! Nu stiai ce sa faci: sa razi sau sa te infiori…

In ultima vreme, cand boala i se agravase, simtea nevoia de putina odihna, ca sa se mai refaca. Pentru a nu fi deranjat la chiliaPIachint25 sa, se ducea intr-o alta chilie, spunandu-mi sa nu-l chem de acolo decat daca se telefoneaza de la Iasi. Drumul pana la acea chilie dura cam 3-4 minute, dar Parintele nu reusea sa-l faca, in cele mai fericite cazuri, decat intr-o jumatate de ora, caci pe drum era confruntat cu probleme carora trebuia sa le dea raspuns pe loc. De multe ori ma trezeam inapoi cu sfintia sa fara sa mai fi ajuns sa se odihneasca si-mi spunea:

Nu-mi tihnea sa ma odihnesc. Ma mustra constiinta. Cum sa-i las singuri pe toti acestia care au atatea nevoi?…”

Cultura, civilizatia, toate acestea erau pentru sfintia sa concepte pe care le filtra prin gandirea sa spirituala. Avea o impresionanta biblioteca personala, cu carti de cult sau beletristice, un raft intreg cu dictionare si mai multe rafturi cu carti de istorie, foarte multe carti de medicina si de plante medicinale, nenumarate albume de arta, reviste, in parte cumparate, dar foarte multe primite cu autografe, fie chiar de la autori, fie de la oamenii de vasta cultura care-l apreciau in mod deosebit. De Pasti si de Craciun, ca si de ziua sfintiei sale, pe biroul sau se adunau sute de felicitari, cu cuvinte de dragoste si pretuire de la crestinii din Moldova, Bucovina, dar si din toata tara si de peste hotare. Putna era prin Parintele Iachint nu numai altarul constiintei nationale, ci devenise, pentru romani in general, dar in special pentru cei din Moldova si Bucovina, altarul care facea legatura directa cu Cerul, parca mai directa decat legatura altor altare…

Parinte Iachint nu vorbea niciodata despre sine. O data l-am auzit spunand ca a facut armata la aviatie. Era un atat de mare iubitor al cerului, incat isi inchipuia ca astfel este mai aproape de locuitorii cerului. Poate ca aici ar fi nimerit sa relatez cum mi-a povestit ca l-a scapat Dumnezeu de o moarte napraznica. Trebuia sa ia trenul din Itcani, dar nu stiu cine se apropie de el si-i spune ca mai nimerit este sa mearga pana-n Burdujeni, ca ar fi niste legaturi mai bune. Parintele s-a lasat convins si a pornit-o pe jos spre gara Burdujeni, dar nu dupa mult timp a observat ca o locomotiva mergea la pas in urma sa. Atunci a parasit poteca si a luat-o pe un drum paralel; dar tot atunci a vazut ca locomotiva a incetinit mersul si cineva a sarit din locomotiva si venea spre dansul.

Cand mi-am dat seama ca ma urmareau, am iutit pasul. N-aveam cine stie ce in servieta, dar incepuse sa mi se faca frica. Am fugit o buna bucata de drum si cand am ajuns in raza garii, aceia m-au lasat. Nu peste mult timp s-a aflat ca s-a descoperit o locomotiva in cazanul careia erau nenumarate oase de oameni, toate calcinate. Erau trei insi care prindeau oameni, ii jefuiau, apoi ii aruncau in cazanul locomotivei, unde ardeau ca intr-un crematoriu, pierzandu-li-se orice urma…

In sesiunile de examene la Teologie, cand venea mai des la Bucuresti si-l intalneam la Manastirea Antim, il auzeam spunand aceste cuvinte despre parintele sau duhovnicesc:

De cand se straduie Parintele Sofian sa faca om din mine si nu reuseste!”

PIachint51Şi chiar daca astfel se considera pe sine, totusi, despre sfintia sa este cum nu se poate mai nimerit un cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur:

Invatatorul trebuie sa arate ca este invatator si cand graieste, si cand tace, si cand sta la masa, si cand face orice, altceva; trebuie sa se vada ca este invatator si din mers, si din privire, si din tinuta, intr-un cuvant, din toate. (Omilia LXXII la Matei 13,1-3, in Scrieri, partea a treia, p. 823).

Intr-adevar, Parintele Iachint era tacut, “bland si smerit cu inima“, avea o fata luminata si un zambet blajin. Dar mai presus de toate avea permanent un “duh” care iti transmitea o asemenea stare ca nu-ti mai venea sa te desparti de sfintia sa.

Daca ar fi sa sintetizam cele ce s-ar putea spune despre Parintele Iachint al Putnei, ca ostas al lui Hristos si ca strajer al Putnei lui Ştefan cel Mare si Sfant, atunci am putea spune ca este omul care a stiut sa imbine si sa armonizeze, in duhul tolerantei, spiritualitatea cu istoria.

Cei care l-au cunoscut si l-au iubit au batatorit poteca ce s-a facut de la poarta cimitirului pana la mormantul sau…

Intrarea Maicii Domnului in Biserica,
anul Domnului 1999, Bucuresti

(din: Parintele Iachint al Putnei, Editura Bizantina, 2000)

mormantul parintelui Iachint al Putnei 2015


Categorii

2. Special, Calugaria / viata monahala, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Parintele Iachint al Putnei, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), RUGACIUNEA LUI IISUS (Rugaciunea mintii/ inimii)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “BUNUL DUHOVNIC IACHINT, NEODIHNITUL ODIHNITOR DE INIMI, staretul de Pateric si “strajerul” Manastirii Putna in vremuri de restriste. MARTURII CALDE DE UCENICI (II): “Nu-mi tihnea sa ma odihnesc. Ma mustra constiinta. Cum sa-i las singuri pe toti acestia care au atatea nevoi?…”

  1. ziarul asta e pe urmele voastre din sursa pozelor…doar au omis PROMISIUNEA Mantuitorului…VOI FII CU VOI PANA LA SFARSITUL ZILELOR….

    http://adevarul.ro/locale/botosani/cum-profetit-marii-duhovnici-ortodoxiei-decaderea-preotimii-pastorii-cei-duhovnicesti-vor-abate-turma-1_55f2cc99f5eaafab2c7e9fbb/index.html?ref=yfp

  2. Off topic:
    Un frumos documentar (2015) al mitropolitului Ilarion Alfeev despre sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci ce ne sta inainte:
    https://www.youtube.com/watch?v=m3J_dBgNEWQ

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate